Manuscrisul 22, 1889
Jurnal – octombrie 1889
Battle Creek, Michigan, 16 octombrie 1889

FILE DE JURNAL

Am plecat din Oakland (joi), 10 octombrie. Am avut o trăsură numai pentru noi, erau treizeci și două de persoane care formau grupul nostru. Am ajuns fără vreun accident sau vreo vătămare. Am fost binecuvântați de Domnul cu vreme bună și o companie plăcută. W. C. White și cei doi copii ai lui, Ella May White și Mabel White, bunica lor, sora Kelsey, și verișoara lor, Rheba Kelsey, s-au despărțit de noi duminică la ora cinci dimineața ca să plece spre Colorado. Noi am ajuns la Battle Creek marți, 15 octombrie 1889. Am răcit și nu prea am avut parte de odihnă din cauza unui dinte bolnav.

Battle Creek, Mich., 17 octombrie 1889

W. C. White a sosit din Colorado. Sora McComber și sora McDearman au venit cu el. Ne-am bucurat să-i întâlnim din nou, dar ne-a părut rău că Mary nu a putut fi cu ei.

Battle Creek, 18 octombrie 1889

Au venit mulți oameni la conferință. Întâlnirile au început bine și sperăm și ne rugăm ca iubitul Mântuitor să fie oaspetele nostru. Da, El să fie Maestrul de ceremonii, Sfătuitorul nostru, Păzitorul nostru și Răsplata noastră. Tânjim să vedem lucrarea profundă a Duhului lui Dumnezeu în mijlocul nostru.

Battle Creek, Mich., Sabat, 19 octombrie 1889

Este Sabatul sfânt și ne dorim mult să fie o zi foarte prețioasă pentru sufletele noastre. Știm că Domnul este îndurător și milostiv față de slăbiciunile noastre. Dacă nu ar fi așa, am dispera, dar noi avem motive de recunoștință continuă, de încurajare și speranță, pentru că Isus Și-a dat viața prețioasă pentru noi, ca să putem avea harul Său, puterea Sa și tărie divină. Lui nu-I face plăcere dacă noi înaintăm [452] în slăbiciune, lipsiți de eficiență, când cerul este plin de binecuvântări pentru noi. Acest gând ar trebui să trezească în noi recunoștință, mulțumire și laudă, pentru că Hristos este centrul în cer, Mielul din mijlocul scaunului de domnie.

Dacă Îl au înaintea ochilor pe Hristos, mai pot creștinii să se îndoiască? Hristos este centrul bisericii de pe pământ, văzut și recunoscut prin credință. Să nutrim noi îndoială? Să-L dezonorăm prin necredință pe Dumnezeu, care a făcut totul pentru noi? Să ne ferească Domnul! Isus este foarte prețios pentru sufletul meu.

„Vă îndemn – spune Pavel – să umblați vrednici de chemarea pe care ați primit-o”‚ „căutați să păstrați unirea duhului în legătura păcii” (Efeseni 4:1, 3). Suntem în mijlocul pericolelor zilelor din urmă și în această vreme rea, fiecare este socotit responsabil de către Duhul Sfânt pentru poziția sa personală înaintea bisericii și înaintea lumii. Fiecăruia i se cere o lucrare personală, de a se încredința pe el însuși Domnului. Numele lui Isus este plin de putere. El este primit întotdeauna de Tatăl. El nu va onora niciun alt nume. Noi suntem mântuiți prin credința în Numele Lui. Noi suntem desăvârșiți în El. Isus nu va aproba sectarismul sau religia legalistă, care este atât de răspândită chiar în mijlocul celor care pretind a crede adevărul prezent. Hristos și neprihănirea Sa este singura noastră speranță. Hristos este singura noastră speranță, El este totul pentru noi. Eul trebuie să moară. Isus trebuie să fie pentru noi totul în toate. Lăsați ca eul să fie pierdut din vedere. Faceți ca Isus să rămână în inimile voastre prin credință, iar noi vom fi tari în puterea Lui.

A avut loc o întâlnire a lucrătorilor în dimineața aceasta. Eu nu am fost prezentă, dar rapoartele spun că a fost o întâlnire minunată. Prezbiterul Farnsworth a vorbit înainte de masă cu multă libertate.

Domnul mi-a dat putere și libertate ca după-amiază să vorbesc unei mari adunări din Ioan 14:15: „Dacă mă iubiți, veți păzi poruncile Mele.” Versetul 21: „Cine are poruncile Mele și le păzește, acela Mă iubește; și cine Mă iubește va fi iubit de Tatăl Meu. [453] Eu îl voi iubi și Mă voi arăta lui.” Versetele 23, 24.

Am avut un simțământ al solemnității când am privit peste marea mulțime și când am analizat textul. Câți dau dovadă cu adevărat de dragoste față de Isus, păzind poruncile Lui? Cine se va lupta într-adevăr cu succes împotriva domniilor, a puterilor, a duhurilor răutății care sunt în locurile cerești? Cine va fi printre cei care vor primi favoarea Sa? „Pe cel ce va birui îl voi face un stâlp în templul lui Dumnezeu și cu niciun chip nu va mai ieși din el” (Apocalipsa 3:12). O, fie ca Duhul lui Dumnezeu să dea cuvântul lui Dumnezeu fiecărui ascultător! O, ce bine ar fi dacă fiecare suflet s-ar întreba: „Cât de mult din serviciul adus de mine este în mod real rezultatul unei strânse legături cu Dumnezeu și al comuniunii cu El în locurile cerești? Este Mărturia și învățătura mea asemenea celei a preaiubitului Ioan, revărsarea unei inimi adânc impresionate de ceea ce am auzit și văzut cu ochii mei, de ceea ce am privit și am pipăit din Cuvântul vieții?”

Battle Creek, 20 octombrie 1889

Am asistat la întâlnirea lucrătorilor. Duhul Domnului a fost în mijlocul nostru. Mulți au dat mărturie despre binecuvântările primite de ei anul trecut, despre binecuvântata lumină pe care au primit-o și au prețuit-o – îndreptățirea prin credință. Ei au fost eliberați din robie și au beneficiat de binecuvântările bogate ale lui Dumnezeu în lucrarea lor. Au avut o înțelegere mai clară și mai corectă a iubirii lui Isus și inimile lor s-au bucurat în Dumnezeu.

O, cât de prețioase sunt aceste mărturii! A fost o sărbătoare pentru mine să-i aud pe frații mei povestind îndurările lui Dumnezeu și progresele pe care le-au făcut în anul care a trecut. Aceasta trebuie să fie o mare încurajare pentru toți cei care-L iubesc pe Dumnezeu și păzesc poruncile Lui. Eu am avut de prezentat celor adunați acolo un cuvânt de mulțumire către Dumnezeu pentru grija Lui minunată, pentru ocrotirea Lui plină de grijă în toate călătoriile mele și pentru nespusa Lui iubire pe care am simțit-o în inima mea. [454]

Am asistat la întâlnirea de la ora opt, la care s-a discutat să se organizeze un institut pastoral, cu durata de șase luni. A vorbit fratele Olsen. Profesorul Prescott a vorbit la subiect, trasând problema în linii clare. E. J. Waggoner a vorbit cu claritate. W. C. White a vorbit despre nevoia de a trimite lucrători în toate ținuturile și a arătat pe hartă lucrarea făcută în California, teritoriile care trebuie lucrate și progresul făcut anul trecut față de anul precedent. Fratele Loughborough a vorbit și el despre acest lucru. Eu am mărturisit despre nevoia de instituții speciale de educare a lucrătorilor, ca ei să poată lucra inteligent și plini de curaj în slujba lui Dumnezeu. Fratele Kilgore a citit o comunicare lungă cu privire la cei de culoare din sud și cum să fie condusă lucrarea acolo.

Battle Creek, 21 octombrie 1889

Am participat dis-de-dimineață la întâlnirea lucrătorilor, în tabernacol. Au fost spuse câteva lucruri importante. Eu am rostit o mărturie despre nevoia unei legături vii cu Dumnezeu. Pentru ca lucrarea noastră să aibă efect, trebuie să învățăm zilnic în școala lui Hristos lecțiile blândeții și ale umilinței inimii, iar cu cât ne apropiem de Dumnezeu, cuvântul Său se împlinește – El Se va apropia de noi. El ne va binecuvânta, ne va împărtăși harul și puterea Sa care să lucreze împreună cu eforturile noastre. Simțim că întâlnirile de dimineață sunt prețioase și nimeni n-ar trebui să-și permită să lipsească de la ele.

Pe 21 octombrie am avut o întrevedere cu fratele Goodrich. Am discutat despre anumite lucruri care s-au petrecut la Conferința Generală de la Minneapolis. Eu am relatat câteva lucruri care au avut loc atunci și care i-au făcut pe unii să închidă ușa în fața luminii prețioase, iar de atunci ei nu au mai umblat în lumină. Cred că această conversație a noastră a fost folositoare. Comitetul de numiri m-a vizitat, ca să ceară îndrumare și sfat cu privire la [455] bărbații care să fie numiți ca membri de comitet la Conferința de anul viitor. Am avut o discuție reușită. Fratele Olsen și W. C. White au venit înăuntru și am avut o întrevedere reușită.

Battle Creek, 22 octombrie 1889

Am participat la adunarea de dimineață. S-au adus mărturii minunate. Toți cei care au vorbit au făcut referire în special la anul trecut – cum au simțit mult mai mult prezența Domnului în acest an decât oricând înainte.

Am participat la adunarea lucrătorilor de dimineață. Am avut de spus câteva lucruri despre mărturisire. Promisiunea este: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele, și să ne curețe de orice fărădelege” (1 Ioan 1:9). O lucrare individuală trebuie făcută, nu numai de a ne mărturisi păcatele, ci și de a le da la o parte. Pot ei face aceasta în puterea lor? Nu, ci această lucrare de crucificare a eului poate fi făcută numai prin Isus Hristos, jertfa noastră pentru păcat. Noi trebuie să venim la Isus în credință și să ne sprijinim pe meritele sângelui lui Hristos.

Am încercat să aduc în atenția celor adunați necesitatea mărturisirii, a pocăinței și a credinței că Domnul iartă păcatele noastre mărturisite, de dragul lui Hristos.

Battle Creek, 23 octombrie 1889

Vremea rămâne bună.

M-am trezit la trei și jumătate și am dedicat un timp căutării Domnului. Aș dori ca toți să avem experiența unei reale căutări a lui Dumnezeu. Isaia ne spune că dacă Îl căutăm, El ne va răspunde cu „Iată-Mă” (Isaia 58:9). E nevoie să intrăm într-o relație personală cu Ajutorul nostru cel puternic, pentru că El a spus: „Să se prindă de puterea Mea, ca să facă pace cu Mine; și va face pace cu Mine” (Isaia 27:5). Atunci, de ce să nu vii, de ce să nu bei din izvorul de apă vie? De ce să nu fii înviorat, împărtășindu-te din binecuvântatele ape cerești? [456]

Găsim mai multă încurajare în cea mai măruntă binecuvântare pe care o primim decât în citirea lucrărilor biografice despre credința și experiența oamenilor remarcabili ai lui Dumnezeu. Ceea ce noi înșine am experimentat din binecuvântările lui Dumnezeu prin făgăduințele harului Său să fie păstrat viu în memorie și, fie că suntem bogați sau săraci, învățați sau nu, ne putem gândi la aceste dovezi ale iubirii lui Dumnezeu. Fiecare semn al purtării de grijă a lui Dumnezeu, al bunătății și îndurării Sale ar trebui să fie atârnat ca amintire nepieritoare în cămările aducerilor aminte. Dumnezeu dorește ca iubirea Sa, făgăduințele Sale să fie scrise pe tablele minții. Păziți prețioasele descoperiri ale lui Dumnezeu, ca nicio literă să nu fie ștearsă sau întunecată.

Când Israel a obținut victorii deosebite după ieșirea din Egipt, s-au păstrat aduceri aminte ale acestor victorii. Lui Moise și lui Iosua le-a fost poruncit de Dumnezeu să zidească altare de aducere aminte. Când israeliții au câștigat o biruință deosebită asupra filistenilor, Samuel a ridicat o piatră de aducere aminte și a numit-o Eben-Ezer, zicând: „Până aici Dumnezeu ne-a ajutat” (1 Samuel 7:12).

Ah, unde avem noi, ca popor, pietrele noastre de aducere aminte? Unde sunt stâlpii de aducere aminte gravați cu litere, care să exprime prețioasa descriere a ceea ce a făcut Dumnezeu în experiența noastră? Nu putem noi, având în vedere trecutul, să privim la noile încercări și la încurcăturile tot mai mari – chiar nenorociri, privațiuni și pierderi – fără să fim mâhniți, doar privind la trecut și spunând: „«Până aici Dumnezeu ne-a ajutat.» Vreau să-I încredințez Lui susținerea sufletului meu ca unui Creator credincios. El va păzi ceea ce i-am încredințat până în ziua aceea. «Puterea ta să țină cât zilele tale.»”?

Omul zgârcit va deveni și mai zgârcit pe măsură ce se apropie de moarte. Omul care de-a lungul întregii vieți adună bogății lumești nu poate renunța cu ușurință la căutările sale obișnuite. Nu ar trebui ca cel care caută comoara cerească să devină mai serios [457], mai zelos și tot mai profund interesat de căutarea comorii care este sus? Să nu dorească el materialul cel mai bun și mai durabil? Să nu caute el coroana nepieritoare de glorie, comorile pe care moliile și rugina nu le mănâncă și pe care hoții nu le sapă, nici nu le fură? Cu cât speranțele îi sunt mai arzătoare, cu atât mai perseverente îi sunt eforturile, cu atât mai hotărât e să nu rateze comoara nepieritoare, materialul veșnic. Sufletul lui tânjește după bogăția cerească, el are o dorință arzătoare care nu îl va lăsa să fie inactiv. Ocupația lui pe pământ este de a-și asigura bogățiile veșnice. După ce a gustat din darurile cerești ale lui Dumnezeu, el nu poate, nu consimte să fie un cerșetor, sărac pentru veșnicie. Dorința fierbinte a sufletului este pentru mai mult, și mai mult. Aceasta este nevoia reală a sufletului. Vrem mai mult din harul divin, mai multă lumină, mai multă credință, mai mult din darurile cerești. Sufletul care tânjește spune: „Trebuie să am mai mult din darurile cerești.”

O, dacă toate energiile greșit direcționate ar fi devotate acestei singure comori mărețe – bogatele provizii ale harului lui Dumnezeu în această viață – ce mărturii am putea atârna în sala memoriei, care să povestească despre harul și bunăvoința lui Dumnezeu, ca să ne însușim făgăduințele Lui redate de cuvântul Său, pentru a avea mai mult din harul transformator al lui Hristos care ne face în stare să ne fixăm afecțiunile asupra lucrurilor de sus, iar nu asupra celor pământești. Atunci, ca un principiu statornic, obiceiul de a acumula comori spirituale ne va însoți tot așa de serios și de perseverent cum lucrează cei pământești pentru lucrurile pământești și trecătoare.

Puteți foarte bine să nu fiți satisfăcuți cu resursele prezente, căci Domnul are un cer de binecuvântări și un tezaur de lucruri bune și pline de har care să împlinească nevoile sufletului. Astăzi avem nevoie de mai mult har, astăzi avem nevoie de o reînnoire a dragostei lui Dumnezeu și de semne ale bunătății Lui, iar El nu va [458] opri acest bine și comorile cerești căutătorului adevărat.

Înclinarea minții fiecăruia se va da pe față. Dacă simte că este bogat, că s-a îmbogățit și că nu duce lipsă de nimic, este falimentar din punct de vedere spiritual. Cei ce-și simt nevoia spirituală vor da pe față râvna sufletului, iar dorințele lor arzătoare se vor îndrepta în sus și înainte, deasupra oricărei ademeniri pământești și vremelnice, spre cele veșnice.

Nu vă lăsați cuprinși de grijă pentru viitor. Noi astăzi suntem în nevoie. „Câtă vreme se zice «astăzi», dacă auziți glasul Lui nu vă împietriți inimile” (Evrei 3:13, 15). Domnul este ajutorul nostru, Dumnezeul nostru și puterea noastră în vreme de nevoie.

Battle Creek, Mich., 24 octombrie 1889

Am participat la întâlnirea de dimineață. Inima mea a fost atrasă în rugăciune către Dumnezeu pentru puterea harului Său și iertarea greșelilor noastre. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru asigurarea harului Său, care este dată poporului Său, astăzi.

Noi trebuie să ne ținem strâns de sursa puterii noastre zi de zi, iar atunci când vrăjmașul va veni ca un potop, Duhul Domnului va înălța un stindard pentru noi împotriva dușmanului. Făgăduința lui Dumnezeu este sigură și spune că ne va fi dată putere proporțional cu nevoia zilnică. Noi putem fi încrezători pentru viitor numai pe baza puterii care ne este dată pentru nevoile noastre prezente. Experiența cu Dumnezeu devine tot mai prețioasă cu fiecare zi.

Am vorbit fraților și surorilor, căutând să-L prezint pe Isus, așa încât să poată să-L privească și să trăiască. Făgăduința lui Dumnezeu se împlinește, dacă ne educăm gândurile și inima ca zi de zi să se sprijine cu totul numai pe Isus Hristos. Făgăduința nu este că ni se va da astăzi putere pentru vreo nevoie urgentă din viitor, că vom fi întăriți pentru vreun necaz pe care îl anticipăm înainte ca acesta să vină asupra noastră. Dacă umblăm prin credință, [459] putem să așteptăm putere și resurse de îndată ce circumstanțele cer. Noi trăim prin credință și nu prin vedere. Dumnezeu a rânduit ca noi să cerem de la El exact lucrurile de care avem nevoie. Harul pentru mâine nu ne va fi dat astăzi. Nevoia oamenilor este ocazia lui Dumnezeu. „Puterea ta să țină cât zilele tale.” Harul lui Dumnezeu nu este dat niciodată ca să fie irosit, folosit greșit, pervertit sau lăsat să zacă în nefolosire.

Creștinismul din timpul prezent să nu fie mai lipsit de splendoare și mai slab în putere decât cel din veacurile trecute. Noi nu trebuie să fim lipsiți de credință acum. Există responsabilități teribile pe care slujitorii lui Dumnezeu trebuie să le poarte dacă sunt conștienți de lucrarea rânduită lor – de a veghea asupra sufletelor, căci pentru aceasta vor trebui să dea socoteală. Hrăniți turma lui Dumnezeu și, în timp ce vă purtați responsabilitățile zilnice în dragoste și frică de Dumnezeu, umblând în toată umilința minții ca niște copii ascultători, vă vor fi date putere și cunoștință de la Dumnezeu pentru a face față oricărei circumstanțe care vă pune la încercare.

Noi nu vom fi capabili să facem față încercărilor din acest timp fără Dumnezeu. Nu vom avea curajul și forța morală a martirilor din vechime, până când nu vom fi puși în situația în care au fost ei. Domnul își proporționează harul în așa fel încât să facă față oricărei situații de urgență. Noi trebuie să primim zilnic resurse de har pentru fiecare nevoie urgentă zilnică. Astfel, noi creștem în harul și în cunoștința Domnului nostru Isus Hristos, iar dacă vor veni persecuții asupra noastră, dacă vom fi închiși între zidurile închisorii pentru credința lui Isus și păzirea legii sfinte a lui Dumnezeu, „puterea ta va ține cât zilele tale”. Dacă se va reîntoarce persecuția, va fi dat har care să trezească fiecare energie a sufletului pentru a arăta un adevărat eroism. Dar există o mare mulțime de creștini cu numele care nu-și au originea în Dumnezeu, Sursa a toată puterea și tăria. Dumnezeu nu ne dă putere ca să ne facă independenți și mulțumiți de sine. Noi trebuie să fim totdeauna dependenți numai de Dumnezeu. [460]

Am avut o întâlnire minunată. Prezența Domnului a fost cu noi. El a suflat Duhul Sfânt peste mine și mi-a dat duhul de rugăciune serioasă față de Dumnezeu, ca să fiu umplută cu Duhul Sfânt în toate eforturile mele și ca frații mei lucrători să poată fi înzestrați cu putere de sus ca să ducă mesajul solemn în toate părțile pământului. Eu am dat o mărturie hotărâtă poporului adunat, apoi au urmat alte mărturii prețioase.

Toți și-au prezentat experiența lor din anul trecut ca fiind de un caracter mai spiritual decât înainte. Lumina îndreptățirii prin credință și a faptului că neprihănirea lui Hristos trebuie să devină neprihănirea noastră, altfel nefiind posibil să păzim legea lui Dumnezeu, este mărturia tuturor celor care vorbesc, iar roadele sunt pacea, curajul, bucuria și armonia. Există pericolul de a face chiar și din aceste subiecte o teorie și a nu practica adevărul care este exprimat. Aceia care poartă acest mesaj trebuie să poarte în ei caracterul curat al lui Isus Hristos.

Battle Creek, 25 octombrie 1889

M-am trezit la trei și jumătate și am avut un timp prețios de comuniune cu Dumnezeu. M-am prins de făgăduințele bogate ale lui Dumnezeu, date în cuvântul Său. Credința se prinde de făgăduințe. Credința nu este sentiment. Credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd. Noi umblăm prin credință, nu prin vedere.

Am participat la întâlnirea de dimineața devreme. Cu toate că a plouat dimineață, au participat multe persoane. Din nou am simțit povara rugăciunii și dovada faptului că, dacă Îl chemăm pe Domnul prin credință, se va adeveri promisiunea: „Dacă veți căuta pe Domnul cu toată inima, va fi găsit de voi.” Întreaga ființă trebuie pusă de partea Domnului, sub controlul Său. Nu trebuie să existe nicio parte a minții, a gândului sau sentimentelor pe care să o ținem pentru noi. [461] Isus cere tot ce este al nostru – sufletul, trupul, mintea și puterea. Domnul m-a binecuvântat și am simțit că vreau să-L laud pe Domnul. Am spus câteva cuvinte referitor la exprimarea recunoștinței noastre față de Domnul și multe mărturii prețioase au fost rostite, exprimând mulțumiri pentru marea milă și dragoste a lui Dumnezeu.

În această zi, un împreună lucrător a fost adus în sicriu din Oio, ca să fie înmormântat la Battle Creek. Fratele Swift a murit în Oio pe 23 octombrie. Delegații, o sută treizeci și doi la număr, au mers în procesiune la cimitirul „Oak Hill”, în timp ce cincisprezece trăsuri înaintau încet pe drum, ca să așeze trupul în cavou. A fost o priveliște solemnă să vezi acest mare număr de oameni cu însemne funerare, urmându-l pe fratele lor, de acum tăcut din cauza morții, în sicriul său. O, este trist că unul dintre cei mai serioși și credincioși lucrători nu va mai fi prezent la Conferința noastră Generală, pentru a-și da mărturia!

Dar noi suntem asigurați prin cuvintele: „Scrie, binecuvântați sunt morții care mor în Domnul”, pentru că ei vor ieși să se unească cu toți sfinții atunci când Hristos îi va chema pe cei morți din mormintele lor. O, aș vrea să fiu convertită zilnic, ca să fiu pe pământ o mărturie vie a harului salvator al lui Hristos! Fie ca Domnul să ne binecuvânteze și să ne întărească să facem voia Sa, ca să trăim credincioși pentru Hristos, să cinstim Numele Său și să fim o binecuvântare pentru alții în tot timpul vieții noastre.

Battle Creek, 26 octombrie 1889

Este Sabat și nu mi se cere să vorbesc astăzi. Fratele Smith va vorbi înainte de masă, iar după masă fratele Farnsworth va [462] ține discursul funerar pentru fratele Swift. Diseară, administrație. Am plăcerea de a avea o zi de odihnă.

Am avut o conversație cu fratele Olsen cu privire la cele mai bune planuri pentru administrarea intereselor religioase ale întâlnirii. Am discutat cu soția lui E. J. Waggoner despre pregătirea Crăciunului, ca să fie pentru cel mai mare bine al tinerilor. Am discutat cu fratele Starr despre același subiect.

Battle Creek, Mich., duminică, 27 octombrie 1889

Nu am participat la întâlnirea de dimineață. Am auzit că au avut o întâlnire benefică. Mi-am petrecut timpul scriind.

Am participat la întâlnirea de la ora opt. Fratele Jones a prezentat dovada Bibliei cu privire la îndreptățirea prin credință. Un număr mare de persoane a participat la studiul biblic. Am avut câteva cuvinte de spus poporului înainte ca adunarea să se încheie, despre venirea la lumină și umblarea în lumină ca întunericul să nu vină peste ei.

Unii care clevetesc despre subiectul biblic al îndreptățirii prin credință, care sâcâie, inventează întrebări și aruncă obiecții, nu știu ce vorbesc. Ei nu știu că se fac singuri corpuri ale întunericului care opresc razele strălucitoare de lumină pe care Dumnezeu le-a rânduit să vină asupra poporului Său. Și ele vor veni; solia îngerului al treilea va merge cu mare putere și va umple pământul cu slava lui. Și ce este omul, ca să poată lucra împotriva lui Dumnezeu? El poate alege întunericul, poate iubi întunericul și poate fi lăsat înconjurat de întuneric; dar solia va înainta cu putere, chiar dacă unii refuză să înainteze împreună cu ea.

Domnul mi-a arătat că lumina care luminează peste poporul nostru nu este o lumină nouă, ci o lumină prețioasă din vechime, care a fost pierdută din vedere în urma lucrării lui Satana de a o îndepărta de poporul lui Dumnezeu. Dar razele ei strălucesc. Fie ca toți să înțelegem marea binecuvântare pe care Domnul o are de împărtășit fiecărui suflet care vrea să-I servească cu toată inima. [463]

Eu am sarcina de a păstra permanent mințile îndreptate spre obținerea unei educații mai înalte. Sunt îndemnată să fac poporul să înțeleagă că Hristos a dat viața Sa prețioasă pentru mântuirea lumii, dacă oamenii vor să fie mântuiți prin copierea exemplului lui Isus. Hristos a venit în lumea noastră să ne dea modelul vieții Sale, ca să nu facem nicio greșeală.

Am avut o discuție lungă cu fratele Henry despre lucrarea de la Sanatoriu. Trebuie făcute schimbări serioase în practicarea virtuților lui Hristos.

Nimeni să nu greșească cu privire la caracterul pe care în mod hotărât trebuie să și-l formeze în viața aceasta. Dacă ei trăiesc drept, vor avea zi după zi dovada că (Hristos) ia chip în ei. Ei sunt proprietatea lui Dumnezeu.

Battle Creek, Mich., 28 octombrie 1889

Am participat la întâlnirea de dimineață și m-am angajat împreună cu frații noștri în rugăciune serioasă către Dumnezeu, pentru binecuvântarea Sa deosebită pe care avem privilegiul să o dobândim zilnic. Apoi am vorbit cu claritate despre unii care participă la adunări, dar nu dau nicio dovadă că ar fi părtași Duhului și puterii lui Dumnezeu manifestate acolo. Ei nu par a vedea unde lucrează Dumnezeu. Ei par să se miște ca și cum ar fi legați la ochi. Ei aud Mărturiile pe care le dă Dumnezeu poporului Său, dar se vede că sunt dezinteresați și insensibili, ca păcătoșii nepăsători care nu se pocăiesc atunci când adevărul le este pus în față. Am apelat către unii care timp de un an au lucrat contrar lui Dumnezeu în mod vizibil; lor le-a fost dată o lumină clară, specială, iar a întoarce spatele luminii prețioase pe care a dat-o Dumnezeu înseamnă a avea o încăpățânare și o îndărătnicie ieșite din comun. Întunecimea fiecăruia va fi proporțională cu necredința lui, cu rezistența și disprețul față de lumina pe care Dumnezeu, în harul Său, a trimis-o.

Am scris surorilor M. K. White și McCullough. Fratele [464] Matteson pleacă astăzi spre Colorado. Ne împrăștiem cu toții în diferite localități, totuși Domnul este accesibil fiecărui suflet, iar noi avem nevoie să apreciem marea posibilitate de a obține cea mai înaltă educație. Răspundem noi individual luminii care ne-a fost dată?

Am participat la întâlnirea de la ora opt condusă de fratele Jones, în camera alăturată a tabernacolului. A fost prezent un mare număr de persoane și el a prezentat subiectul îndreptățirii prin credință într-o manieră directă și limpede, cu o simplitate atât de clară încât niciunul nu ar trebui să rămână în întuneric, decât dacă are o inimă necredincioasă, hotărâtă să reziste lucrării Duhului lui Dumnezeu. Mulți au fost hrăniți, iar alții par a fi uimiți, ca și cum nu ar fi știut ce înseamnă în realitate îndreptățirea prin credință. Cu siguranță, liniile adevărului au fost trasate într-o manieră clară. Mi-a făcut plăcere să aud această mărturie.

Am mărturisit că ceea ce am auzit este adevărul și cei care vor să umble în lumina care a fost dată vor sta de partea Domnului.

Battle Creek, Mich., 29 octombrie 1889

Am participat la întâlnirea de dimineață și Duhul lui Dumnezeu mi-a topit inima. Am fost îndemnată să mă rog foarte serios pentru președintele nostru, fratele Olsen, și pentru fratele Dan Jones, ajutorul lui, ca Domnul să-i ajute să-și învingă infirmitățile trupești, să le dea putere fizică, claritate mentală și putere spirituală. Cred că Domnul are binecuvântări bogate pentru acești bărbați care au fost puși în poziții de răspundere; e nevoie doar ca ei să vină la lumina Sa clară și cred că El va lucra cu putere pentru ei, dacă vor umbla în mod inteligent și cu umilință înaintea Lui. Dar se face o lucrare pe care niciunul dintre ei nu o pricepe pe deplin. Mulțumesc Domnului că avem un balsam în Galaad și un Medic care poate vindeca bolile noastre. Noi suntem prea înclinați să fim influențați de cuvintele [465] oamenilor și să nu depindem cu totul de Dumnezeu, având credință în Dumnezeu. Dacă acești bărbați nu vor umbla cu Dumnezeu ca Enoh, vor cădea.

Mi-am rostit Mărturia în adunare în timp ce inima îmi era copleșită privind la marea bunătate a lui Dumnezeu față de mine. El m-a binecuvântat într-un mod minunat. Eu laud Numele Său cel sfânt cu inima, sufletul și vocea. Am prezentat în fața tuturor celor de față ocaziile prețioase pe care le avem acum de a ne confirma experiența noastră creștină printr-o cercetare profundă și serioasă a inimii, prin mărturisirea păcatelor noastre, părăsirea lor și deschiderea ușii inimii în fața lui Isus Hristos, ca harul Său și dragostea Sa să rămână în inimă printr-o credință vie și, oferind toate puterile noastre în serviciului Său, să-L slăvim pe Dumnezeu, vestind laudele Celui care ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată. Cuvintele prețioase ale lui Hristos nu sunt nici pe jumătate apreciate. E nevoie ca Duhul Sfânt să ne impresioneze mințile cu aceeași (însemnătate) pe care Domnul nostru a atașat-o Scripturilor Vechiului Testament. Interpretările pe care le-a dat El cuvântului erau atât de clare, atât de simple și spirituale, încât inima ardea pe măsură ce cuvintele erau înțelese.

Battle Creek, Mich., 30 octombrie 1889

Miercuri dimineața. Am participat la întâlnirea de dimineață. Încăperea a fost plină. Mi-a făcut plăcere să văd manifestat atât de mult interes. Am vorbit despre nevoia ca lucrătorii noștri să fie întăriți zi de zi prin botezul Duhului Sfânt, înainte să plece la lucrul lor. Hristos L-a promis, de ce să nu Îl aibă? Să Îl apuce prin credință!

Multe mărturisiri prețioase au fost făcute, dar încă nu este acea plinătate a credinței care tinde spre plinătatea binecuvântărilor lui Dumnezeu, așa cum este privilegiul și datoria noastră să le avem. Mă tem că mulți vor pleca de la această întâlnire având mare nevoie tocmai de binecuvântările pe care au privilegiul de a le primi chiar acum și fără să țină seama de cea mai prețioasă lumină în ce privește [466] importanța sfințirii profunde prin adevăr; mă tem că nu vor umbla în lumină, ci vor rătăci în întuneric, pentru că nu sunt împlinitori ai cuvântului. Adevărul trebuie trăit, dacă sporim în cunoștință. Atunci, dacă vor veni ispite tari, nu vom fi biruiți de dușman.

Cu toții putem câștiga aici o experiență adâncă și bogată, dacă o vom căuta cu toată inima, umilindu-ne sub mâna tare a lui Dumnezeu și lăsându-L pe Dumnezeu – nu pe noi înșine – să ne ridice. Hristos în inimă este lovitura de moarte dată iubirii de sine. Egoismul și lăcomia, care este idolatrie, îl fac pe om să dorească să fie propriul său mântuitor și să se încreadă cu mândrie în capacitatea lui omenească, mărginită, și în propriile merite pentru mântuire. Acestea îl vor face să dea greș în fiecare zi și vor duce la pierdere veșnică. Cel care face așa va fi ca un orb care călăuzește un alt orb; vor cădea amândoi în groapă.

Lucrarea Duhului Sfânt în inimă este de a sfărâma și alunga iubirea de sine, orgolioasa aprobare a eului și spiritul de acuzare. Templul sufletului trebuie golit și curățat de întinarea lui morală, ca Isus să poată avea loc să rămână în suflet ca Oaspete onorat, pentru ca El, Martorul cel curat și adevărat, să poată fi puterea exercitată pentru o viață sfântă. Atunci Hristos este descoperit în inimă prin credință și sunt câștigate victorii prețioase.

Battle Creek, Mich., 31 octombrie 1889

Joi dimineața. Am participat la întâlnirea de dimineață și am rostit o Mărturie directă. I-am invitat pe frații Nicola (?) și Morrison să treacă pe la mine. Am avut o discuție lungă cu fratele Strong, al cărui fiu a murit la biroul Review într-un mod șocant, fiind strivit de lift. Capul lui a fost zdrobit în bucăți. Tatăl lui resimte foarte puternic această lovitură. E nevoie să-l încurajăm toți cei care putem. O, fie ca Domnul să folosească aceasta spre binele său și să nu lase ca această ocazie să fie folosită pentru a-i face rău. [467]

Discuția cu frații Nicola și Morrison nu a fost plăcută. Eu văd că ei sunt într-o stare de orbire a minții, mulțumiți de sine. Ei trebuie încă să fie convertiți, să învețe de la Hristos în școala Sa. Ei nu și-au deschis ferestrele sufletului către ceruri și nu au închis ferestrele sufletului spre pământ. O, sunt convinsă că acești oameni au băut mult din apele întunecate din vale și nu doresc apele curate, de sus, ale Libanului. Când vor vedea și când vor fi instruiți?

Ei nu văd că spiritul pe care l-au avut la Minneapolis nu a fost spiritul lui Isus Hristos. Ei își justifică tot timpul umblarea. Îmi pare rău să spun că ei nu sunt în poziția în care să poată primi lumina și să se vadă pe ei înșiși. Ei sunt încă în întuneric. Doar credința în Hristos este singura care poate distruge egoismul și închinarea la sine din sufletul uman. Cât de mult va suferi Dumnezeu încăpățânarea omului? Cât de mult va mai fi El insultat prin mulțumirea de sine și prin respingerea invitației de a răspunde chemării Sale la ospățul evangheliei?

Nu am avut niciun fel de satisfacție din această discuție. Dacă turma lui Dumnezeu este încredințată unor oameni ca aceștia, Domnul să aibă milă de săracii Săi, de bietul popor, oile pășunii Lui, să-i lumineze și să-i salveze, ca să nu fie modelați de spiritul și influența acestor oameni de o necredință întunecată.

După ce au plecat, am simțit în casă o atmosferă de înmormântare. Inima îmi era grea ca plumbul. O, ce lucrare a morții poate exercita o persoană asupra sufletelor care flămânzesc după lumina vieții și nu știu de unde să obțină cunoștința pe care ar trebui să o aibă! Masa încărcată cu mană cerească este întinsă înaintea lor, dar ei nu vor să mănânce din ea. [468]