Scrisoarea 79, 1893
Wellington, Noua Zeelandă, 24 aprilie 1893

CĂTRE HARMON LINDSAY

Dragă frate,

Am primit ieri scrisoarea ta și voi scrie câteva rânduri în această seară. Corespondența din America a ajuns la noi ieri. Fratele Olsen ne-a trimis o scrisoare lungă, relatându-ne cele întâmplate la Conferința Generală. Sunt recunoscătoare că Domnul a lucrat pentru poporul Lui.

Am primit o mărturisire foarte amănunțită, din inimă, de la Leroy Nicola. Am știut că dacă el va umbla în lumină, aceasta trebuia să fie făcută. Am știut că Domnul m-a închis cu el la acea întâlnire de la Minneapolis, iar spiritul pe care el și mulți alții l-au avut mi-a fost clar descoperit. Inima mea se bucură pentru că el a cedat influenței Duhului Sfânt. Patru ani a durat lupta Duhului lui Dumnezeu ca să-l conducă la aceasta. Am înțeles că fratele Morrison, Madison Miller și alții vin la lumină, unde ei pot fi o binecuvântare pentru alte suflete. „Într‑adevăr, v‑am făcut cunoscute puterea și venirea Domnului nostru Isus Hristos nu întemeindu‑ne pe niște mituri meșteșugit alcătuite, ci fiindcă am văzut noi înșine, cu ochii noștri, măreția Lui.”

Sunt recunoscătoare și bucuroasă că pot merge din loc în loc să duc solia pe care Domnul mi-a dat-o. Am considerat că nu este un lucru mic pentru mine ca, având în vedere starea mea de sănătate, atinsă de infirmități, să vin în Noua Zeelandă. Am venit în cel mai bun moment al anului, așteptându-ne să rămânem numai trei luni. Am găsit aici un climat plăcut și credem că este, de asemenea, sănătos. Acum este toamnă, iarna începe în luna iunie. Nu am văzut niciun pic de zăpadă de când am venit în aceste colonii. Sunt mult mai încântată de ceea ce am văzut în această țară și de climat, decât de ceea ce am văzut în [1171] Australia. Napier, locul în care am ținut adunarea noastră de tabără, este un loc foarte frumos, aproape tot înconjurat de apă. Are dealuri, munți și câteva câmpii. Mulți au casele lor chiar în munți. Unii din oamenii noștri au casele pe culmile dealurilor, au pomi fructiferi, și locașurile lor sunt decorate cu cele mai frumoase plante veșnic verzi, în cea mai mare parte pini.

Adunarea noastră de tabără din Napier a fost excelentă de la început până la sfârșit. Mai mulți au decis să păzească pentru prima dată Sabatul, și unii care au părăsit biserica, s-au întors. Un om pe nume Anderson a spus: „Mărturiile sorei White m-au făcut să plec din biserică. Am fost despărțit de biserică trei ani. Îl binecuvântez pe Dumnezeu că am venit la această întâlnire, pentru că am auzit Mărturiile și cred că ele sunt de la Dumnezeu. Mărturiile sunt cele care m-au adus înapoi la biserică.” El a cerut botezul și a fost la fel de fericit, cum a fost pe tot parcursul adunărilor.

Am fost întărită să vorbesc de șaptesprezece ori, o dată în Theatre Royal, având un auditoriu bun, ceea ce a înlăturat în mare parte prejudecățile, și am avut un auditoriu bun din afara bisericii. După ce cortul a fost adunat, am vorbit de două ori în biserica adventistă, o clădire îngrijită, încăpătoare. Duminică, după adunarea de tabără, am avut o programare pentru Hastings, un oraș la vreo paisprezece mile de Napier. Hastings, un oraș mic, este situat într-unul dintre cele mai bune districte agricole din Noua Zeelandă. Se găsește un pic mai în interior și este mai la adăpost de briza mării decât Napier. Când adunarea de tabără a fost propusă pentru prima oară pentru Noua Zeelandă, ei s-au gândit la Hastings, dar în cele din urmă s-au decis să fie la Napier, deoarece acolo locuiesc mai mulți dintre oamenii noștri. Călătoria de la Napier la Hastings a fost foarte plăcută, drumul era nivelat ca podeaua, ca să spunem așa, și, pe distanță de câteva mile, mergea pe lângă țărmul mării. I-am vorbit unei mari mulțimi, într-un teatru, care a ascultat cu cel mai profund interes. Acest discurs a fost bine primit. Sunt foarte puțini păzitori ai Sabatului acolo, cred că patru la număr. [1172]

Acum un an, fratele Glass și-a mutat familia la Hastings de la Napier, căutând să facă bine prin desfășurarea stindardului adevărului. În asemenea locuri trebuie să se țină adunări în corturi, pentru a atrage atenția celor nepăsători și neinteresați din comunitate. Hastings este un loc tare drăguț și dacă ar fi ridicată aici o adunare, s-ar consolida biserica formată deja în Napier. Există alte orășele mici în vecinătatea Napierului în care nu s-a făcut nimic.

Joi, 13 aprilie, am plecat din Napier și ne-am dus în Palmerston. Am călătorit șase ore cu trenul. Există câțiva păzitori ai Sabatului în Palmerston. Acum patru ani a fost făcut un efort de fratele Robert Hare în Palmerston, și oamenii și-au îndreptat atenția într-un mod minunat ca să asculte. Dacă ar fi fost făcute planuri bune acolo, multe suflete ar fi fost aduse la adevăr. Fratele Hare nu a lucrat în direcții bune. Principalul său scop a fost acela de a strânge o adunare cât mai mare prin predici fanteziste, care au diferit mult de predicarea lui Ioan, premergătorul lui Hristos. Mulți au făcut legământ, dar, când el a plecat, s-a dovedit că ei au crezut în Robert Hare, că au fost atrași de om, nu de Isus Hristos. Mulți dintre cei care au încheiat legământ erau neconvertiți, și când au rămas singuri, și-au retras numele. Dar în ultimii patru ani, populația s-a dublat. Trebuie făcut un alt efort și trebuie construită o adunare. Aceasta este o necesitate în cele mai multe locuri din această țară.

Le-am vorbit în Sabat păzitorilor Sabatului și am încercat să mângâi mica turmă. Le-am vorbit copiilor, fiind prezenți câțiva care nu aveau credința noastră. Am simțit binecuvântarea lui Dumnezeu în timp ce încercam să-i binecuvântez pe alții. Duminică am vorbit în Theatre Royal unei bune audiențe, și ei păreau a fi interesați. Domnul m-a întărit și m-a binecuvântat. Luni, W. C. W., Emily și cu mine am luat trenul spre Wellington. Fratele Starr și soția lui au rămas o săptămână în plus pentru a lucra cu poporul nostru. Am avut parte de o vreme frumoasă și însorită în Palmerston, dar curând după ce ne-am îmbarcat în [1173] tren a început să plouă, și plouă de atunci. Acum este 24 aprilie. În Wellington am găsit un cămin plăcut la misiune. Ne așteptăm să ne întoarcem la Napier într-o lună și poate vom fi chemați la Palmerston și într-un alt loc mic, în drumul nostru spre Napier.

În Sabat am mers cu trăsura șase mile la Petone, însoțită de sora Tuxford, secretara de la Tract Society din Noua Zeelandă, de sora Israel și familie. Fratele Israel și W. C. White au venit cu trenul. Am avut parte de ploaie, și când am ajuns, în sală erau doar câțiva oameni, dar când au văzut trăsura oprită la ușa clădirii, s-au îngrămădit să vină și am avut o adunare frumoasă de Sabat. Am avut parte de cel mai serios și fervent timp atunci când le-am vorbit. Am aflat după aceea că au fost prezenți patru oameni care au păzit cândva Sabatul. Petone este un sat industrial. Au o fabrică de lână unde fac mai multe tipuri de costume de tuid, pături, șaluri și flanele obișnuite. Ei au ateliere de construție și mentenanță a căilor ferate, dar la o scară mică. Dar fabricile de congelare au o importanță considerabilă, acolo unde se congelează carnea de oaie în cantități mari. Carnea de oaie congelată este unul din exporturile de bază ale Noii Zeelande. Am mers la Petone marți și seara i-am vorbit publicului într-o sală mare. A fost o audiență numeroasă.

Fratele și sora Starr au fost cu noi două săptămâni, dar în săptămâna viitoare, ei se așteaptă să fie în drum spre Melbourne, pentru a fi acolo la timp pentru deschiderea școlii.

Este dificil să știi cel mai bun mod de a lucra în multe din locurile pe care le vizităm, mai ales atunci când s-a făcut o lucrare în ele care contează, dar foarte puțin. Am întâlnit multe obstacole ce trebuie înfruntate și depășite, ceea ce nu am fi putut face în propria noastră putere sau judecată limitată. Noi nu ne simțim deloc descurajați – de ce am fi? Domnul ne-a dat făgăduințe mari și bogate, potrivite pentru fiecare situație și ocazie. Iată una din ele: „Dacă vreunul dintre voi are nevoie de înțelepciune, să o ceară de la Dumnezeu, care [1174] dă tuturor cu mână largă și fără reproșuri, și ea îi va fi dată. Dar să o ceară cu credință, fără să se îndoiască deloc, pentru că cine se îndoiește seamănă cu valul mării, clătinat și dus de vânt încoace și încolo.” Aceasta este lucrarea, și nouă, ca indivizi, ni se cere să ne facem partea. Și avem cuvântul garantat al lui Dumnezeu că El Își va face partea în nevoile noastre. „Ci voi, veți primi putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria și până la marginile pământului.” „Căci făgăduința este pentru voi, pentru copiii voștri și pentru toți cei de departe, oricâți va chema Domnul, Dumnezeul nostru.” Am descoperit că în Palmerston și Wellington s-a lucrat sărăcăcios.

Bisericile au atât de puțină spiritualitate, încât unii din popor tânjesc după ceva putere despre care vag discern că ar fi pentru ei, dar nu știu cum să o găsească.

Satana a intrat într-un om cu numele McCalpin, care a pretins că crede adevărul. S-a dus pe teritoriul promițător al Palmerstonului, căutând să se dea drept un alt om și să ofere câteva reprezentări teatrale. După ce oamenii au plătit taxa de intrare, au recunoscut că acesta era McCalpin (și nu dr. Terry, pe care el s-a străduit să-l personifice) și a fost aproape strivit de mulțime. El a fost recunoscut prin discursul său, pentru că se bâlbâia puțin. Frauda s-a considerat a fi făcută asupra oamenilor de un adventist de ziua a șaptea și a stigmat întreaga frățietate.

Apoi a venit un alt om corupt la inimă, mărturisind că păzește Sabatul zilei a șaptea, încercând să înșele oamenii, curtenia fiind îndeletnicirea sa. El a acționat ca George Ballow, și aceasta a adus din nou cauza în dizgrație. Cei care au primit adevărul au fost o clasă foarte criticabilă, dar credința adevărului face o lucrare minunată în ei, în transformarea caracterului. Fratele și sora Starr locuiesc împreună cu o familie, familia lui Mr. Morice. Soția acestuia ține [1175] Sabatul, și domnul Morice vorbește astfel: „Eu nu pot ține poruncile lui Dumnezeu. Porunca a cincea îmi cere să-mi cinstesc mama și tatăl. Eu nu pot face asta. Tatăl meu nu le-a dat copiilor săi nicio șansă pentru educație. Eu nu știu să citesc (totuși este proprietarul unui mare magazin de pantofi). Mama mea este moartă acum, dar era o bețivă înrăită și mi-a dat ca moștenire pofta pentru lichior, și m-am născut cu această vibrație, acest tremur al nervilor (mâinile și capul său îi tremurau constant), prin urmare, cum pot – întreba el – să îmi cinstesc mama sau tatăl?” El are copii deștepți și inteligenți.

Acest om și soția sa au participat la adunarea noastră de tabără la Napier și au auzit adevărul prezentat zi de zi, ceea ce a avut o influență minunată asupra lor. Ea a ținut Sabatul, dar au descoperit că trebuie să învețe totul și să înceapă de la treapta de jos a scării.

Un alt om și soția sa au fost la adunare la Napier. El era într-o poziție responsabilă, îndeplinindu-și înaltele îndatoriri ca ofițer de poliție. El a fost convins și a acceptat teoria Sabatului, dar îndatoririle sale și arestările trebuiau să fie făcute și în Sabat, la fel ca oricare altă zi. Acum, întrebarea este: Ce ar trebui să facă acest om? Soția sa este principala piedică a micii turme din Palmerston. El a participat la adunarea de tabără și a fost profund preocupat. El este educat și inteligent. Biblioteca sa conține cele mai bune scrieri istorice și cei mai buni autori. Dar a fost cartofor și jucător de jocuri de noroc, iar soția lui, pe când s-a văzut bine așezată, s-a trezit, împreună cu cei cinci copii, fără adăpost, cu proprietatea pierdută la joc și cu facturile soțului curgând în fiecare trimestru pentru decontare. El a renunțat la jocurile de noroc și la băutură. Primea un salariu 25 de dolari pe săptămână, dar acesta i-a fost redus la 13 dolari pe săptămână, iar el și-a dat demisia întrucât nu putea și să țină Sabatul, și să-și mențină situația. El nu a știut nimic despre ororile datoriei. Ei nu au știut ce este economia, iar acum, acest caz particular, este urmărit îndeaproape de lume, pentru a vedea ce va face adevărul pentru un astfel de om. Ce putem face cu el? Câmpul de colportaj [1176] îi este deschis; aceasta este singura șansă pe care o putem vedea. Această situație și multe altele asemenea pe care le-aș putea relata, au murdărit câmpul. Noi vom face ceea ce înțelepciunea divină ne arată să facem. Trebuie să avem această înțelepciune, altfel nu putem face nimic.

Eu văd că dorința lui Satana este să pună asemenea piedici vizibile în cale, ca acest câmp să fie lăsat sub stăpânirea și sub controlul său. Acum trebuie să fie luat din mâna lui.

Cuvintele lui Hristos adresate fariseului care se autoîndreptățea au fost: „Adevărat vă spun că vameșii și desfrânatele merg înaintea voastră în Împărăția lui Dumnezeu. Fiindcă Ioan a venit la voi pe calea dreptății [neprihănirii], și nu i‑ați dat crezare, dar vameșii și desfrânatele l‑au crezut. Voi însă, deși ați văzut lucrul acesta, nu v‑ați căit mai târziu ca să‑l credeți.” Ei nu s-au căit, nici chiar atunci când au văzut reforme mari făcute în vindecarea bolnavilor, în puterea transformatoare a adevărului asupra caracterelor omenești. Dificultățile menționate pot fi întâlnite în aproape fiecare loc, dar nu într-o formă atât de evidentă ca în Palmerston. Credem că Satana s-a așezat în acel loc pentru a-și face lucrările și pentru a-i face pe lucrători să se descurajeze și să renunțe.

Acest loc, Palmerston, este un important nod feroviar. Noi trebuie să căutăm înțelepciunea lui Dumnezeu, pentru că, prin credință, eu văd o biserică puternică în acel oraș. Lucrarea noastră trebuie să fie vegherea, rugăciunea și căutarea sfatul Celui minunat și puternic. Doar Unul mai puternic decât cele mai puternice forțe ale iadului poate lua prada de la Satana, și, sub îndrumarea Sa, îngerii din ceruri vor duce lupta împotriva tuturor puterilor întunericului și vor înfige steagul adevărului și al neprihănirii în acel oraș.

Am fost în vizită mai jos, în camera rezervată pentru International Trust Society. Au fost prezenți frații Starr, W. C. W și Israel, doamna Tuxford și doamna Starr. Ne-am consultat cu privire la ceea ce poate fi făcut pentru acest oraș. Acesta este un centru important și de abia este în el câte un suflet care iubește adevărul [1177]. Petone are o turmă mică de 11 oameni care păzesc Sabatul. Elaborăm metode și mijloace pentru a ajunge aici, dacă este posibil. Frații noștri au fost în căutarea unui loc în care să se țină adunări. Teatrele și sălile prezintă atâtea aspecte inacceptabile, încât ne gândim să folosim patinoarul, care în ultimul timp a fost folosit pentru întâlniri religioase și de temperanță. Îl putem închiria cu trei lire și zece șilingi (circa 17,5 dolari). Vor încerca să-l închirieze pentru mai puțin, dacă este posibil. Dacă vom obține un loc pentru a duce mai departe cuvântul vieții, acesta va costa bani. Dumnezeu va asigura un loc pentru ca adevărul Lui să ajungă la oameni, pentru că acesta este modul în care El a lucrat.

Am făcut multă reclamă. Eu voi vorbi în după-amiezile de duminică în clădirea patinoarului, iar fratele Starr va ține studiile biblice seara. Cât de multă nevoie avem de lucrători! Dacă s-ar stabili în acest oraș unul sau doi oameni cu familiile lor și dacă ar lucra așa cum a făcut fratele Shireman, ridicând stindardul adevărului într-o manieră necostisitoare și lucrând în liniște în diferite domenii, multe, multe suflete, ar fi salvate. Aici este o lucrare de făcut, iar prejudecățile sunt uriașe. Cărțile lui Canright au fost răspândite în mod liber, și acest lucru a împiedicat calea, dar eu sunt pe teren acum, și Domnul îmi va da solia ce trebuie dusă oamenilor care umblă în întuneric și nu au lumină. Adevărul va triumfa, Dumnezeu e viu și domnește. Avem un Mântuitor viu care, în triumf, a proclamat asupra mormântului închiriat al lui Iosif: „Eu sunt învierea și viața.”

Fratele și sora Anderson au lucrat în Ormondville, la aproximativ o sută de mile de aici, având rezultate bune. El lucrează printre scandinavi. Dacă Domnul va voi, voi petrece un pic de timp cu ei. Aseară a sosit o scrisoare de la ei. Sora Anderson a scris că soțul ei este foarte bolnav de reumatism și că el se gândește să lase lucrarea în mâinile ei pentru o perioadă scurtă, în timp ce el va vizita izvoarele termale. El a contractat reumatismul în pădure. Acolo unde stă acum este umezeală, [1178] și el este, în consecință, în mare suferință. El este un lucrător excelent. L-am întâlnit în Napier, iar el mi-a spus că eu am fost cea care l-a trimis la școală la Healdsburg, plătindu-i cheltuielile pentru a obține o educație. Am fost atât de recunoscătoare să văd rezultatul acestei investiții.

Suntem chemați în modul cel mai serios să vizităm Kaikoura. Ei nu au niciun lucrător. Fratele Paap este liderul lor. El m-a rugat să le furnizez materiale de citit, precum și cuvântările rostite de mine pe care le-a auzit în Napier. I-am dat ceva pentru a-i folosi acum. Nu simt că este datoria mea să merg și să-i vizitez, deoarece există un singur mijloc de a merge acolo, și anume, cu o barcă mică ce este obligată uneori să ancoreze acolo o săptămână sau două, până când marea se liniștește, întrucât portul de la Kaikoura este nesigur. Dar nu-mi place să spun „nu” unor invitații atât de urgente. Ei au câțiva fii și cred că două fiice. Doi dintre fii sunt la Healdsburg College, și doi mă aștept să meargă la școala din Melbourne. Acești băieți sunt aproape uriași ca înălțime și sunt robuști. Ei ne spun că Kaikoura este un loc sănătos și frumos. Își vor trimite copiii ca să ne întâlnească aici, dacă nu voi putea merge. Au construit o biserică mică, îngrijită, și au douăzeci și cinci de membri. Vedem atât de multe locuri de vizitat, încât nu știm ce vom face. Ca să mergem în toate locurile, ar dura mai multe luni. Oriunde vorbesc, lucrările lui Canright sunt nimicite. Simt o responsabilitate serioasă pentru acest câmp. Rămâne de văzut cât timp va trebui să petrecem aici. Dacă facem tot ce se vede că trebuie făcut pentru a da o direcție bună lucrării, nu vom vedea America prea curând. Am făcut doar un început.

Iarna trecută, când am văzut că trebuie să avem o școală pentru a răspunde cerințelor cauzei, am pus cap la cap inteligența noastră pentru a afla de unde să obținem fonduri. Am suferit o cădere nervoasă și de reumatism. Chiria noastră era de 23 de dolari pe lună, pe lângă facturile pentru apă și alte cheltuieli, și în afară de cumpărarea de alimente. Trebuia să fie achiziționată o trăsură și, deși era second hand, m-a costat 200 de dolari. [1179]

Nimic, în afară de ceea ce a fost ușor de obținut și confortabil, nu mi-ar fi fost de vreun folos atunci. Și chiar a merge numai o distanță scurtă, uneori era aproape imposibil. Șoldurile și coloana vertebrală mi-au cauzat o durere atât de ascuțită, aproape dincolo de suportabil. Întreținerea unui cal și boala au crescut cheltuielile noastre casnice, astfel încât nici nu îndrăzneam să le socotim. Dar să revenim la problema școlii. Unii au crezut că nu se poate face, dar noi știm că trebuie să i se dea drumul în 1892. Unii au crezut că tot ce se putea face, era susținerea unor seminarii scurte pentru lucrători.

Știam că sunt mulți tineri care aveau nevoie de avantajele școlii. În timp ce eram în confuzie profundă cu privire la modul în care vom putea începe, același plan care i-a fost sugerat minții lui Willie, i-a fost sugerat și minții mele în aceeași noapte. Dimineața, când el a venit să-mi spună planul său, l-am rugat să aștepte până îi spun care e planul meu, și anume, să folosim drepturile de autor ale cărților străine vândute în America. Deși sufeream, mi-am forțat mintea asupra acestei probleme, m-am rugat Domnului cu stăruință pentru lumină, și a venit. Tu știi că nu aș fi putut folosi bine banii care sunt puși deoparte pentru alte scopuri. În privința dreptului de autor mai sus menționat, am investit o mie de dolari pentru a fi utilizați atunci când va fi cea mai mare nevoie. Dar cinci sute de dolari trebuie să fie folosiți ca un fond pentru a aduce la școală elevi care nu pot și care nu vor veni dacă nu sunt ajutați. Willie a spus că, dacă declarăm aceasta în fața comitetului, ar trebui să avem influența lor pentru a ne susține. Astfel, școala noastră a început.

Aceasta a fost o școală binecuvântată și folositoare. A fost un succes pronunțat. Cei care ar fi trebuit să-și trimită copiii la școală în prima serie, au așteptat să vadă dacă aceasta va avea succes. Noi a trebuit să acceptăm situația și să-i lăsăm pe frații noștri să umble prin vedere, nu prin credință. Făcând astfel, ei au pierdut o experiență prețioasă. Dacă și-ar fi exprimat credința în această mișcare și dacă și-ar fi investit mijloacele pentru a contribui la dezvoltarea lucrării, ar fi primit o experiență bogată și o binecuvântare prețioasă pentru a merge înainte, avansând în măsura în care [1180] Dumnezeu le-a trimis ajutoare pentru a se extinde, pentru a construi și pentru a consolida lucrarea în aceste țări.

Vor veni mulți la școală din Noua Zeelandă, în semestru viitor. Aș vrea să am un fond mai mare din care să folosesc pentru a trimite la școală tineri și tinere care își doresc foarte mult să meargă. Pot ajuta câțiva, dar pe ceilalți trebuie să-i las să aștepte. Îmi pare tare rău că fac astfel, dar Domnul știe totul despre aceasta. Eu cred că va pune în inimile administratorilor Lui dorința de a ne trimite ceea ce avem nevoie, lucrători și bani, pentru a face să înainteze cauza în toate ramurile ei. Dar povara mea specială este ca tinerii și tinerele din această țară să beneficieze de avantaje, de studii biblice și de instruire religioasă pentru a fi transformați în caracter. Niciodată nu a fost un timp în care economia ar trebui fie mai practicată ca acum. În timp ce oamenii care ar trebui să fie santinele vigilente dorm, Satana este foarte treaz. Acum este timpul să lucrăm ca niciodată înainte. Christchurch este un oraș mare și frumos în care nu s-a pătruns. Același lucru este valabil despre mai multe localități mai mici din Noua Zeelandă. Totuși, noi sperăm că nu se va pătrunde în aceste localități până când nu va fi făcută o lucrare în mod judicios și riguros. Domnul va lucra cu siguranță pentru poporul Lui în Noua Zeelandă.

Mă bucur în desăvârșirea caracterului lui Isus Hristos. El este un mare preot plin de milă și îndurare. „Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraților Lui în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce privește legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos și vrednic de încredere, ca să facă ispășire pentru păcatele norodului. Și prin faptul că El însuși a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiți.” „Căci n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre.” Ah, gândiți-vă numai cât de ușor este ca împietrirea inimii să pună stăpânire pe noi. Isus, modelul pentru omenire, trebuia, printr-o experiență dureroasă, să cunoască totul despre un duh rănit și despre o inimă zdrobită și sfâșiată, despre mintea încurcată și ispitită. [1181]

În această școală a fost educat Hristos. În această școală trebuie să fim noi disciplinați și instruiți, și să învățăm să simpatizăm cu cei care suferă. Dacă le spunem prietenilor noștri încercările personale, știm din răspunsul rece și din lipsa lor de atenție că ei nu știu la ce ne referim. Ei nu au fost încercați în acel fel. Viața lor e posibil să fi fost una egoistă și necumpătată. Îngrijorarea, nedumeririle care au întunecat fruntea celui obosit, nu au fost resimțite de către el ca prieten, întristarea care roade sufletul nu a atins sufletul lui niciodată. Așa că el nu are simpatia care derivă din identificarea circumstanțelor. Dar Isus știe totul despre puterea ispitei, despre întristare și durere. Atunci să Îi spunem întotdeauna lui Isus totul. [1182]