Manuscrisul 2, 1889

CĂUTĂTORI DE GREȘELI

Cuvântare de dimineață

Ottawa, Kansas^[1], 12 mai 1889

Dușmanul lucrează cu cei care au adoptat îndoiala și necredința. Aceștia nu se mulțumesc să fie doar ei așa, ci tot timpul caută să-i încurajeze și pe alții în aceeași direcție, voind ca și ceilalți să creadă așa cum cred ei. După lumina pe care mi-a dat-o Dumnezeu, nu a fost niciodată vreo lumină nouă care să fi venit din cer, în care Satana să nu fi găsit ceva de care să se lege. Așa se întâmplă și cu unii dintre oamenii zilelor noastre – se leagă de lucruri mărunte. Ei vor lumină, dar vrăjmașul intervine așa cum a făcut cu oamenii din Nazaret, și cu toate că Duhul lui Dumnezeu le-a spus că Isus era Cel uns, iar Hristos le-a spus care era lucrarea Sa – de a sfărâma puterea dușmanului și de a-i elibera pe cei apăsați, de a rupe legăturile răutății și de a predica săracilor evanghelia (vezi Luca 4:18) – [ei au rămas în îndoială și necredință.]

Mi se pare că nu înțelegem aceste lucruri și că nu învățăm din ele lecțiile pe care ar trebui să le învățăm. S-a trezit spiritul de necredință, de care diavolul s-a folosit și a început să lucreze. Așa că au început să spună între ei: „Cine este acesta? Nu este fiul Mariei și al lui Iosif?” În clipa în care le-a venit în minte gândul acesta, ei au început să-l dezvolte. Și știți cum au acționat. S-au ridicat în picioare, au pus mâna pe Isus și L-au dus pe marginea prăpastiei, fiind gata să-L distrugă. De atunci încoace, natura umană nu a avut parte de nicio îmbunătățire. Natura umană este tot natură umană. [302] Dacă există vreun punct cât de mic prin care să poată distrage atenția, ei fac tot posibilul pentru a o distrage. Se poate vedea aceasta când se sfătuiesc împreună. Mi-a fost prezentat acest lucru, din nou și din nou. Ei [conducătorii bisericii] fac planuri pentru lucrarea lui Dumnezeu, încercând să facă în așa fel încât lucrarea lui Dumnezeu să înainteze, și atunci se trezește cineva care încearcă să blocheze roțile. I-am spus unui frate, nu cu mult timp înainte: „Ai făcut mai mult decât zece sau douăzeci de dușmani pentru ca lucrarea lui Dumnezeu să dea înapoi, din cauză că ai explicat un punct în mod detaliat și ai ținut comitetul pentru a discuta nimicuri ore întregi; tu ai pus o piedică pentru a bloca roțile. Timpul a fost risipit, iar hotărârile bune care ar fi trebuit luate s-au pierdut. Tu vii în mijlocul lor și ei cred că ești un om bun, moral, și că ce spui tu este corect, dar întotdeauna tu ai o minge de aruncat pe teren, iar ei sunt împovărați în sfătuire și nu se realizează nimic din ce ar trebui realizat, din cauza acestei piedici.”

Fraților, vreau să vă spun că atunci când Duhul vine în mijlocul vostru, El impresionează mințile dispuse să îl primească. Dar dacă mințile nu sunt deschise ca să-l primească, ele vor fi gata să rostească judecata asupra solului și asupra cuvintelor transmise. În loc să vină înaintea lui Dumnezeu, cerând să le dea o inimă nouă și o minte nouă, pentru ca influența transformatoare a harului lui Dumnezeu să fie peste ei, ei încep să găsească defecte și să caute greșeli. Nimic nu-i impresionează, căci trebuie să se armonizeze cu ideile lor; ei se pun în poziția de judecător și rămân acolo unde sunt până când aceste lucruri sunt date la o parte din drum. Așa s-a întâmplat la Minneapolis. [303]

Spun aceste lucruri pentru că știu că același spirit este aici și nu trebuie să-l îngăduim nici pentru o clipă. Știu că în timp ce Duhul lui Dumnezeu lasă impresii asupra minților omenești, dușmanul intervine și scoate în evidență cel mai mărunt lucru de care se poate lega, iar aluatul începe să dospească pentru că diavolul vrea să fie așa. Fraților și surorilor, vreau să vă pun în gardă. Vreau să vă întreb dacă sunteți mulțumiți cu răceala voastră, cu necredința voastră și cu căderile voastre. Nu vă ajunge ce ați avut până acum? Dacă nu, diavolul vă va da cât vreți. Dar noi nu mai dorim aceste lucruri.

Vedem că nu suntem într-o stare mai bună decât era poporul iudeu. Dumnezeu le-a dat lumina clară, ca să poată fi poporul Lui sfânt și deosebit. Le-a dat profeți, apoi Hristos însuși a venit ca să le prezinte adevărul. Dar când propriul Său popor L-a respins, El s-a îndepărtat de ei. Le-a spus: „Aveți urechi și nu auziți, aveți ochi și nu vedeți” (conform Ieremia 5:21). Ei au zis: „Doar n-om fi și noi orbi”, la care Isus a răspuns: „Dacă ați fi orbi nu ați avea păcat, dar aveți păcat pentru că lumina a venit și ați ales întunericul în locul luminii” (vezi Ioan 9:41). Era acela un întuneric real? Nu, nu era. Lumina adevărului strălucea peste ei, dar Satana și-a aruncat vălul său peste ochii lor, iar ei nu au primit lumina.

Fraților, aici este o binecuvântare pentru voi. Poate că vi se pare ciudat să vă vorbesc despre aceste lucruri, dar este de datoria mea să o fac. Nu vrem ca aceste lucruri să se repete încă o dată pe pământ. Dacă Dumnezeu îmi dă putere, [304] voi vorbi. Vreau să vă întrebați: care este starea sufletului meu? Vreți să primiți lumina sau vreți să stați deoparte, plângându-vă nemulțumiți? Este timpul să ne cunoaștem starea. Ar trebui să folosim ocazia de a ne ruga, de a vorbi cu Dumnezeu și de a-L căuta. Avem nevoie de Domnul, nu de altceva. Și Îl avem, în cuvintele lui Zaharia. Iosua stătea în picioare înaintea Domnului, iar Satana era la dreapta lui, ca să-l pârască. Domnul a zis lui Satana: „Domnul să te mustre, Satano! […] Nu este el, Iosua, un tăciune scos din foc?” (Zaharia 3:2).

Aici este poporului lui Dumnezeu și Dumnezeu vrea să vă pregătiți pentru marea zi a mântuirii, ca să-i puteți pregăti și pe alții. El vrea să fiți așa de înzestrați încât să puteți vesti oamenilor solia care își va croi drumul prin inima firească și să puteți plânge între tindă și altar: „Doamne, îndură-Te de poporul Tău! Nu da de ocară moștenirea Ta” (Ioel 2:17). Deschideți-vă urechile față de adevărul pe care l-ați avut și înlăturați îndoielile, necredința și bănuielile necreștinești.

Dumnezeu vrea să veniți și să beți din apele cele limpezi ale izvoarelor din Liban, iar după ce veți bea voi înșivă, îi veți chema și pe alții să bea. Mi-au fost prezentați unul după altul cei convertiți, care nu știu ce înseamnă să ai credință în Hristos. Parcă ar fi pe moarte; nu este nicio lumină în ei; sunt pe moarte din cauză că le lipsește Dumnezeu.

Am participat la o adunare la care am putut rămâne doar timp de trei zile, timp în care am vorbit de șapte ori. Au stăruit de mine să mai rămân. Păreau să fie leșinați de foame, voiau să se ridice și să vorbească despre cât de mare nevoie au de adevărul și de lumina aceasta, dar diavolul a fost pregătit să introducă ceva [305] ce să astupe lumina și mulți sunt gata să lase lucrurile așa cum sunt. Ei nu știu cum este atmosfera curată, dar fie ca Domnul să ne ajute să fim înconjurați de lumina cea limpede a slavei Sale. Să ne ajute Dumnezeu să stăm pe un teren avantajos față de inamicul nostru, așa încât mințile noastre să o rupă cu lucrurile de jos și să se lege de lucrurile de sus.

Pe când vorbea cu cei din vremea Lui, Hristos le-a spus că ei și-au închis ochii și și-au astupat urechile ca să nu vadă cu ochii, să nu audă cu urechile, să nu fie convertiți și El să nu-i poată salva (vezi Matei 13:15). Lumina le-a fost dată, dar ei nu au vrut să o primească. Întunericul a fost peste ei și au început să caute greșeli în lucruri mărunte, ca să îndepărteze mințile oamenilor de adevărurile solemne care erau prezentate. Cum va fi în ce ne privește pe noi? Nu vrem să ne omorâm aici lucrând pentru voi, ci voi trebuie să lucrați pentru voi înșivă. Avem nevoie să știm că binecuvântarea cea bogată a Domnului este peste noi, avem nevoie să ne dăm seama că El revarsă peste noi slava și lumina Lui bogată. Aceasta este rugăciunea mea. [306]

^[1]. Pentru informații istorice legate de întâlnirile de la Kansas vezi Ron Duffield, Întoarcerea ploii târzii, vol. 1, capitolul „Redeșteptările spirituale din 1889 – 1”, secțiunea „Ottawa, Kansas”. Predicile lui A. T. Jones de la această tabără pot fi citite în cartea Adunarea de corturi Kansas 1889, disponibilă în aplicația 1888 Minneapolis (n.ed.).