Manuscrisul 2, 1890
16 martie 1890

NUTRIND CREDINȚĂ, NU ÎNDOIALĂ

Predică ținută la Battle Creek, Michigan, 16 martie 1890

Aș vrea să spun câteva cuvinte despre credință. Vreau să spun, fraților și surorilor, că nu este natural pentru noi să credem, ci este foarte natural pentru noi să cultivăm necredința. Acesta este păcatul chinuitor, este păcatul obsedant din poporul lui Dumnezeu. Nu a fost natural pentru mine însămi să cred și am învățat lecții foarte severe în această privință, până am ajuns să știu că nu este siguranță pentru mine să nutresc niciun moment vreo îndoială. Niciodată nu am pus adevărul la îndoială, dar m-am îndoit cu privire la mine și lucrarea mea.

Am o mare întristare în inimă – o am cam de la întâlnirea de la Minneapolis încoace – și am să vă spun și de ce. Pentru că Dumnezeu mi-a vorbit așa cum a făcut-o în ultimii patruzeci și cinci de ani, iar eu am prezentat aceste lucruri și frații au știut și au văzut roadele, totuși necredința a intrat printre ei. De ce? Ei vor primi mărturiile altcuiva și le vor crede. Acum, când e vorba de mișcările vizibile ale Duhului lui Dumnezeu, dacă Duhul ar fi în inimile lor, le-ar recunoaște imediat. Dar necazul este că Duhul nu este în ei. Și ei niciodată nu vor cerceta aceste lucruri să vadă dacă sunt așa.

Motivul pentru care am simțit așa la Minneapolis este că am văzut că oricine va lua o poziție similară celei pe care au luat-o ei la Minneapolis va ajunge în cea mai întunecată necredință. Nu s-a văzut aceasta din nou și din nou? Când vedem cum a fost încercat Hristos când a venit pe [610] pământ, când vedem împietrirea inimilor, când vedem ce poate face dușmanul cu natura umană când pune necredință în inimă, cred că ar trebui să simțim așa o teroare în sufletele noastre, încât să nu îndrăznim să deschidem inima necurățiilor necredinței și să locuim în atmosfera ei, așa cum se întâmplă de când am fost la Minneapolis.

Noi ne mirăm cum de Hristos S-a rugat într-o asemenea agonie a sufletului. Nu S-a rugat pentru El, ci din cauza împietririi inimilor, căci cu toate că El era Calea, Adevărul și Viața, poporul era atât de împietrit, încât nu putea să vadă și să accepte aceasta. Și faptul că voi mergeți pe urmele lor – acesta este necazul meu. Așa cum ei au pășit atunci pe calea necredinței, alții pășesc astăzi pe aceeași cale și mâhnirea mea este aceeași cu cea pe care a simțit-o Hristos. Ei se pun în locul în care Dumnezeu nu mai are nicio altă putere cu care să-i atingă. Toate săgețile din tolba Lui s-au epuizat.

Simt aceasta la fiecare întâlnire la care am fost. Am simțit că există o apăsare a necredinței. Este la fel de evident cum a fost întotdeauna. Pot să merg printre necredincioși (la fel cum Hristos i-a vorbit femeii samaritence și samaritenii au ieșit și au auzit); pot să merg în mijlocul celor care nu au auzit niciodată adevărul, iar inimile lor sunt mai sensibile decât ale acelora care au fost în adevăr și au avut dovada lucrării lui Dumnezeu. Dar ei se scuză: „Nu am știut că așa stăteau lucrurile.” Când vom primi Duhul lui Dumnezeu în inimile noastre, El ne va vorbi. Aici este necazul. Când văd că Domnul lucrează într-o anumită direcție, ei încep cu toată puterea minții, cu toată puterea gândirii, cu toată puterea vorbirii, cum e cazul și aici, să împiedice [611] lucrarea lui Dumnezeu. Dați-mi voie să vă spun, mărturia va fi aceasta: „Vai de tine, Horazine! Vai de tine, Betsaido! Căci dacă s‑ar fi făcut în Tir și în Sidon minunile care au fost făcute în voi, de mult s‑ar fi pocăit în sac și cenușă” (Matei 11:21).

Eu știu despre ce vorbesc și, cum nu mă aștept să am prea multe ocazii în care să vă vorbesc, vreau să vă spun din nou: „Cădeți pe Stâncă.” Nu am nicio speranță pentru voi, dacă nu faceți așa. Mă bucur – da, sunt mulțumitoare – că unii încep să vadă că este lumină pentru noi. Dacă vrem să stăm în beci, putem să o facem, dar singura cale pentru fiecare dintre noi este de a lupta lupta cea bună a credinței. Nu este ceva ce vine în mod natural, dar noi trebuie să luptăm lupta cea bună a credinței în loc de a absorbi toată necurăția necredinței. Dar dacă este vorba de o sugestie a necredinței, i se dă crezare imediat.

Nu veți avea niciodată o lumină și o dovadă mai mare decât cele pe care le-ați avut aici; dacă așteptați până la judecată, ceea ce ați avut aici vă va condamna. Dumnezeu a vorbit și puterea Lui a fost în mijlocul nostru și dacă acum nu aveți dovezi destule care să vă arate unde și cum lucrează Dumnezeu, nu le veți avea niciodată. Voi va trebui să adunați razele de lumină pe care le-ați avut și nu să vă tot întrebați.

„Dar sunt unele lucruri care nu sunt explicate.” Ei bine, ce dacă nu este explicat totul? Unde este greutatea dovezii? Domnul va echilibra mintea dacă poate fi influențată de Duhul lui Dumnezeu; iar dacă nu, atunci ea va decide de partea cealaltă. Ei vor ajunge exact unde a ajuns Iuda: Îl vor vinde pe Domnul lor pentru treizeci de arginți sau pentru altceva. Ei vor sacrifica totul necredinței. [612]

Vă voi spune de ce este inima mea atât de apăsată. Pentru că orice minte care este sub influența necredinței și a celor spuse de unii și de alții și care lucrează împotriva luminii și a dovezilor care au fost prezentate de la adunarea de la Minneapolis încoace – vă spun fraților că îmi este teribil de teamă că, în cele din urmă, va cădea. Îmi este teribil de teamă că nu va birui niciodată. Dar sângele Mielului și mărturia Mielului vor arăta cine are dreptate. Când Dumnezeu lucrează – și ei nu văd nicio lumină ca să știe că El lucrează, căci ei se pun tocmai sub puterea dușmanului și lucrează exact pe direcția lui –, atunci ei se scuză și spun că nu au știut. „Of – spunea Hristos – dacă ar fi cunoscut-o, nu L-ar fi răstignit pe Domnul slavei.” Ei bine, de ce nu L-au cunoscut? Dacă ar fi știut măcar că aceste obiecții cu care ne-am luptat nu erau obiecții, atunci nu le-ar fi ridicat. Este aceasta o scuză? De ce nu au știut ei? Au avut dovezile Duhului și numai raționamentul fals, pervertirea cuvintelor și a pozițiilor, înțelegerea greșită au fost cele care i-au condus în această poziție periculoasă.

Vă spun, cu Dumnezeu nu se glumește. El este un Dumnezeu gelos și când Își manifestă puterea așa cum a manifestat-o, ești foarte aproape de păcatul împotriva Duhului Sfânt dacă nu-L crezi. Descoperirile puterii lui Dumnezeu nu au avut niciun efect de a mișca și a trezi persoane din poziția lor de îndoială și necredință. Dumnezeu să ne ajute să ieșim afară din cursele diavolului! Dacă a fost vreodată un popor care să aibă nevoie să fie îndepărtat, atunci sunt aceia care la Minneapolis au luat poziție de partea cea rea. [613]

Este un adevăr acela că noi nu putem face nimic împotriva adevărului, ci doar pentru el. Adevărul prețios al lui Dumnezeu va triumfa; are triumful în el și nu va cădea la pământ, dar unii vor cădea, la fel ca în zilele lui Hristos. Ei au limitele și căile lor, și Dumnezeu trebuie să lucreze în felul trasat de ei. Dumnezeu dezamăgește oamenii în mare măsură. El lucrează exact invers față de cum se așteptau ei. Iudeii credeau, desigur, că aveau să fie binecuvântați cu un Mesia. Dar nu era loc pentru Hristos. El a trebuit să facă burdufuri noi pentru a pune în ele vinul nou al Împărăției Sale. Tocmai așa va face aici. Coroana este în mâinile lui Hristos, dar mulți o vor pierde; și pentru ce? Pentru că nu aleargă în cursă.

Eu am văzut cum lucrează dușmanul. El nu vrea să dea drumul poporului. Dar, of, nu lăsați ca vreun suflet să plece de aici în întuneric, pentru că va fi un corp al întunericului oriunde va merge. El va răspândi aceste semințe ale întunericului. Va duce cu el aceste semințe și va începe să le semene și va strica încrederea poporului în adevărurile prețioase care Dumnezeu vrea să ajungă la poporul Său. Eu am spus fraților noștri din nou și din nou că Dumnezeu mi-a arătat că El a ridicat bărbați care să ducă adevărul poporului Său și că acesta este adevărul. Dar ce efect a avut asupra lor? Ei sunt aceiași, așa că nu au nicio valoare. Care e problema? Fraților, spun din nou, cădeți pe Stâncă și fiți zdrobiți! Nu încercați să vă scuzați. Hristos spune că dacă ei își aduc jertfele și își mărturisesc păcatele, dacă după aceea își aduc aminte de alte lucruri, chiar de ar fi vorba numai de unul, să vină și să aducă o jertfă pentru acesta. [614]

Fraților, avem nevoie de simplitatea lui Hristos. Eu știu că El are o binecuvântare pentru noi. A avut-o la Minneapolis și a avut-o pentru noi aici în timpul Conferinței Generale. Dar nu a fost primită. Unii au primit lumina pentru popor și s-au bucurat de ea. Au fost și alții care au stat în spate și poziția lor i-a făcut pe alții plini de încredere de sine să vorbească în necredință, iar ei au cultivat-o. Fraților, dacă vă așteptați ca fiecare dificultate să fie clarificată înaintea voastră și așteptați până se va clarifica, atunci veți avea de așteptat până la judecată, veți fi cântăriți în balanță și găsiți prea ușori.

Fraților, nu pot fi asigurate mijloace ca să avem un timp de rugăciune? Puterea mea este aproape epuizată. Dacă este posibil, aș vrea să mă retrag deoparte înainte să-mi consum aici ultimul gram de putere. Fraților, de ce nu ne rugăm lui Dumnezeu? De ce nu ne prindem direct de mâinile lui Dumnezeu? De ce să așteptăm ca Domnul să ne umilească? Dumnezeu aștepta ca bărbații care s-au pus în cale să se umilească, dar Cuvântul mi-a spus: „Dacă nu se vor umili ei, îi voi umili Eu.” Dumnezeu va lucra. El va avea lucrarea pregătită pentru Duhul Său. Trebuie să aibă loc o pregătire pentru ultima mare zi și noi vrem să venim în poziția în care să putem să lucrăm uniți, cu multă seriozitate și curaj pentru Dumnezeu.

Aș vrea ca unii dintre aceștia să se adune din nou, și apoi vreau ca cei care stau aici și tot pun întrebări și care sunt aproape gata să renunțe la Mărturii – vreau să știu de ce o fac. Iar dacă ceva poate fi luat din drum, Dumnezeu să ne ajute să o facem! Vrem să știm de ce are dușmanul așa o putere asupra minților omenești, cum are aici. Așa ceva nu am mai văzut [615] în toată experiența mea, de când am pornit prima dată în lucrare. Poporul lui Dumnezeu, care a avut lumină și dovezi, stă acolo unde Dumnezeu nu va lăsa ca binecuvântarea să vină asupra lor.

În capelă, puterea lui Dumnezeu era gata să vină peste noi. Pentru un scurt timp, am simțit că aș putea privi direct în slavă; dar spiritul care a fost acolo a făcut ca aceasta să se retragă. E nevoie să înțelegem cum lucrăm. Eu vorbesc aceste lucruri lămurit pentru că știu că nimic altceva nu se poate face. Noi am încercat să încurajăm în ce privește credința.

Un frate crede că sora White nu-și înțelege propriile Mărturii. Am auzit aceasta la Minneapolis. De ce? Pentru că frații nu sunt de acord cu ele. Ei bine, sunt unele lucruri pe care le înțeleg. Înțeleg îndeajuns pentru a recunoaște Duhul lui Dumnezeu și a urma vocea Păstorului. Aceasta înțeleg bine. [616]