Manuscrisul 30, 1890
12 martie 1891

ARTICOL CITIT ÎN TABERNACOLUL DIN BATTLE CREEK, ÎNAINTEA UNEI MARI ADUNĂRI, LA CONFERINȚA GENERALĂ DIN 1891

Slujitorii lui Dumnezeu trebuie să impresioneze mințile tuturor în ce privește importanța înțelegerii personale a ceea ce este adevăr, prin veghere și rugăciune pentru o înțelegere clară a cuvântului. Spuneți-le să meargă la Învățătorul nostru din nou și din nou. Dacă oamenilor de rând din națiunea lui Israel li s-ar fi permis să primească solia Lui, învățăturile Lui prețioase, dacă ar fi știut că El este Prințul păcii, nu L-ar fi respins pe Isus, Lumina lumii, Împăratul și Răscumpărătorul lor. Dar preoții și conducătorii i-au făcut să rătăcească. Fie ca cei pe care Dumnezeu i-a dotat cu rațiune să cerceteze personal Scripturile, obținând astfel experiență și cunoștință personală. Fie ca aceștia să cerceteze cu inimi umile și supuse, căutând cu seriozitate minereul prețios. Este prea mult în joc pentru ca oamenii să primească părerile semenilor lor, în loc să cerceteze cu grijă pentru ei înșiși, cum făceau credincioșii din Bereea.

Umblați în lumină cât timp aveți lumina, ca să nu vină întunericul peste voi. Nu este nicio siguranță în a adopta o poziție de critică, închizând ușa inimii față de lumina pe care Dumnezeu, în bunătatea Sa, i-a calificat pe slujitorii Săi să o rostească. Este ceva foarte grozav să iei o poziție ca cea a lui Core, Datan și Abiram și să ajungi atât de înșelat, încât să numești întunericul lumină și lumina întuneric, să privești adevărurile îngerului [906] al treilea ca înșelăciune și să primești înșelăciunea ca adevăr. Dumnezeu, care a dat pe singurul Său Fiu să moară în locul călcătorilor de lege pentru a salva sufletele de ruină, cere urmașilor Săi, în acest timp de primejdie, să facă mai mult decât să contracareze manifestările Duhului Său în cei care caută să facă voia Sa. Unica siguranță împotriva eșecului este îndeplinirea datoriei mărețe de a-L reprezenta pe Hristos. Aceasta este singura posibilitate de a nu produce un rău imens sufletelor. Doar o consacrare absolută, doar o predare totală a întregii ființe lucrării Duhului lui Dumnezeu – doar aceasta este acceptabilă înaintea lui Dumnezeu. O pietate atât de profundă se va face simțită. Dumnezeu cere ca toți cei care afirmă că Îl urmează să vegheze. Noi suntem o priveliște pentru lume, pentru îngeri și pentru oameni. Avem de primit lumină de la sursa a tot ce este lumină și să o lăsăm să strălucească asupra altora, ca să nu se piardă.

Există printre noi oameni cu experiență și cu capacități, oameni care ar trebui să-și găsească locul în lucrare, după cum va îngădui Dumnezeu. Faceți loc acestor frați, dați-le un loc. Michigan și multe alte state sunt aproape lipsite de lucrători. Au fost prea puțin încurajați cei care ar fi făcut o lucrare bună dacă ar fi primit încurajare. Arătați-le încredere. Toți sunt numai oameni și dacă se văd imperfecțiuni în ei, nu-i faceți prin cuvintele și faptele voastre să-și piardă încrederea în ei înșiși, să creadă că ei nu pot face nimic. Folosiți toate capacitățile pe care Dumnezeu vi le-a pus la îndemână. Cultivați talentele cu care Dumnezeu a înzestrat ființele omenești. Nu întoarceți spatele celor care greșesc în judecată. Aduceți-vă aminte că și voi aveți greșeli pe care nu [907] le vedeți. Căutați să le corectați greșelile. Încurajați-i să le învingă, așa cum v-ar plăcea și vouă să fiți încurajați dacă ați fi în locul lor. Rugați-vă cu ei și pentru ei.

Este o mare lucrare de făcut. Avem nevoie de tot talentul pe care fratele Smith l-a dezvoltat în experiența sa. Dumnezeu îl chemă să vină pe munte, ca să-I poată auzi vocea și să-I poată privi slava, ca să poată reflecta această slavă asupra celor cu care este asociat. El trebuie să lucreze cu ochiul ațintit asupra slavei lui Dumnezeu. Trebuie să bea profund din spiritul și puterea adevărului prezent. El are o minte logică și poate sesiza propozițiile ieftine care sunt prea adesea socotite ca adevăr.

Este nevoie de fratele Littlejohn. Talentul său intelectual este valoros, iar frații săi îl pot ajuta, arătând că îi apreciază capacitățile. Este nevoie de multă muncă și folosire a gândirii pentru a pune la schimbător cele mai înalte abilități mentale și morale cu care l-au înzestrat natura, studiul și cuvântul lui Dumnezeu. Succesul lui va fi proporțional cu devoțiunea și consacrarea sa, nu cu abilitățile lui naturale sau dobândite. Fratele Littlejohn să fie primit în sfaturile voastre. Domnul i-a dat talente pe care să le folosească spre slava Sa. Dacă va fi sfințită, judecata sa limpede și puternică va fi de mare folos în dezbaterile voastre. Dacă se va lipi de Dumnezeu, Dumnezeu îl va putea folosi. Însă voi trebuie să-i eliberați calea dacă el lucrează folositor. Dacă arătați că puneți puțin preț pe timpul și pe munca lui, îl îndepărtați din lucrare și îl descurajați de la implicarea în slujire activă. Aceasta va fi o pierdere pentru el și pentru cauza lui Dumnezeu. [908]

Aduceți-vă aminte întotdeauna că fratele Littlejohn este lipsit de vedere naturală. Fraților, faceți-vă datoria, încurajându-l să-și pună talentele în lucrare.

S-a dat pe față o lipsă de credință prin practicarea unei economii prea stricte. Economia este bună, dar există pericolul de a o duce prea departe. Voi ați ajuns la extreme în practicarea economiei. În legătură cu fratele Littlejohn, au fost spuse cuvinte tăioase când a fost vorba de plata pentru munca lui. Cei care i-au pus în cale pietre de poticnire, care au gândit că el ar fi cerut prea mult, au arătat ce spirit îi stăpânește. Bărbați care au mijloace din belșug, care sunt binecuvântați cu tot ce vor, au manifestat un spirit de zgârcenie, care este o ofensă adusă lui Dumnezeu. Când cultivă egoismul, ei fac să fie scrise capitole întunecate în cărțile din ceruri. Ei nu procedează drept; ei nu aduc mila și iubirea lui Dumnezeu în experiența lor religioasă. Ei sunt cântăriți astăzi în balanța sanctuarului și găsiți prea ușori. Sunt în stare să-l lipsească de drepturile lui până și pe un om orb.

Fraților, vă grăbiți să vedeți lucruri care nu vă plac la fratele Littlejohn. Voi spuneți că este tăios când e vorba de bani. Este necinstit? A greșit în anumite lucruri și a fost mustrat, însă cei care pronunță judecata împotriva lui au făcut și continuă să facă greșeli în experiența lor religioasă. Cei care l-au criticat atât de mult să nu uite că fratele Littlejohn este orb fizic. Dacă citiți Vechiul Testament, veți vedea că Domnul are o grijă deosebită față de cei orbi. [909] El are o iubire mai mare decât iubirea mamei pentru copilul ei nenorocit și a dat instrucțiuni speciale cu privire la felul în care să fie tratați. Cei care timp de mulți ani nu au făcut nicio deosebire între cei orbi și cei care pot să vadă nu au ascultat vocea Domnului. Ei au urmat propriilor impulsuri, fără să țină cont de infirmitățile oamenilor care ar fi putut fi un ajutor și o binecuvântare pentru lucrare, dacă li s-ar fi dat un loc în lucrare. Cei care își tratează cu răceală frații aflați în nenorocire merg pe o cale condamnată de Dumnezeu.

Domnul are oameni pregătiți pentru diferite timpuri. Unul își face partea, conducând oamenii în reforme. Apoi Domnul ridică un altul, care răspunde chemării datoriei, zicând: „Iată-mă, trimite-mă.” Domnul îl încearcă și îl pune la probă, ca să vadă dacă face dreptate, dacă iubește mila și umblă smerit cu Dumnezeu. Însă dacă omul începe să-și socotească propria judecată drept infailibilă, Dumnezeu nu-l mai poate folosi ca reprezentant a ceea ce trebuie să fie un om aflat într-o poziție de răspundere. Învățătura pe care o dă Dumnezeu poporului Său este că ei trebuie să meargă mereu înainte și în sus. Mulți se opresc din a merge mai departe decât îi duc învățătorii lor. Această dificultate a existat în fiecare veac al lumii creștine. Slujitorii lui Dumnezeu au cel mai mare succes printre cei care nu depind de învățătorul lor omenesc, ci întreabă: „Este aceasta calea Domnului?”

În felul acesta lucrarea înaintează. Dumnezeu are oamenii Săi, care sunt gata să urmeze îndemnurile Sale, care dau o forță proaspătă lucrării, aducând hrană pentru sufletele în nevoie, care așteaptă și se roagă, veghează și lucrează. [910] Fiți siguri că oamenii nu sunt chemați să lucreze după sfaturile voastre care S-au împotrivit Duhului lui Dumnezeu și s-au opus adevărului și neprihănirii.

Cu teamă și cu iubire față de Dumnezeu, spun celor înaintea cărora stau astăzi, că ni s-a dat mai multă lumină și că mari binecuvântări însoțesc primirea acestei lumini. Dar când îi văd pe frații mei plini de mânie împotriva soliei lui Dumnezeu și a solilor Săi, mă gândesc la scene similare din viața lui Hristos și a reformatorilor. Primirea făcută slujitorilor lui Dumnezeu în veacurile trecute este la fel ca primirea făcută în zilele noastre celor pe care Dumnezeu îi trimite cu raze prețioase de lumină. Conducătorii poporului din zilele noastre merg pe aceeași cale pe care au mers iudeii. Ei critică, ridică întrebare după întrebare și refuză să primească dovezile, tratând lumina trimisă lor în exact același fel în care iudeii au tratat lumina pe care le-o aducea Hristos.

În lucrarea lui Hristos nu există neutralitate, nici poziție de mijloc. El a declarat: „Cine nu este cu Mine este împotriva Mea și cine nu adună cu Mine risipește.” Isus a văzut și a citit ca într-o carte deschisă motivele care îi insuflau pe cei care stăteau în fața Lui, ale căror conștiințe îi declarau vinovați. Marea luptă se întețea. Hristos nu lupta împotriva omului mărginit, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor și împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești. El le-a spus ascultătorilor Săi că orice păcat și orice blasfemie le pot fi iertate, dacă sunt făcute din neștiință. În marea lor orbire, se putea ca ei să rostească vorbe de insultă și derâdere împotriva Fiului omului și totuși să nu treacă peste hotarul milei. Dar când puterea și Duhul lui Dumnezeu S-a odihnit peste solii [911] Săi, atunci ei erau pe un teren sfânt. A ignora Duhul lui Dumnezeu, a-L învinui că ar fi spiritul diavolului, îi pune pe oameni într-o poziție în care Dumnezeu nu mai are altă putere cu care să le atingă sufletul. Puterea lui Dumnezeu nu-l poate atinge pe cel care greșește, pentru a-l îndrepta.

Unii dintre cei din Battle Creek vor ajunge cu siguranță în acest punct, dacă nu-și vor schimba felul de acțiune. Ei se vor pune în poziția în care niciunul dintre mijloacele rânduite de Dumnezeu nu va mai putea să-i îndrepte. Voința lor nu este voința lui Dumnezeu, perseverența lor nu este perseverența sfinților. A vorbi împotriva lui Hristos, a atribui lucrarea Lui agenților satanici, a numi manifestările Duhului fanatism, toate acestea nu sunt păcate care în sine provoacă condamnarea, ci spiritul care-i conduce pe oameni să facă astfel de afirmații îi pune într-o poziție de împotrivire încăpățânată, de unde nu pot vedea lumina spirituală. Unii nu vor mai regăsi niciodată calea, nu-și vor mai umili niciodată inimile prin recunoașterea greșelilor lor, ci, la fel ca iudeii, vor continua să facă afirmații care-i vor duce pe alții în direcții greșite. Ei refuză să cerceteze dovezile în mod sincer și deschis și se așază împotriva luminii, așa cum au făcut Core, Datan și Abiram.

Inima rea, plină de necredință, va face ca falsitatea să pară adevăr și adevărul falsitate, lipindu-se de această poziție, fără să mai conteze câte dovezi se aduc. Dacă stăruie în teribila acuzație pe care o aduc cu perseverență împotriva lui Hristos, aceasta îi va pune într-o poziție în care razele de lumină venite din cer nu pot să-i atingă. Ei vor continua să umble în lumina scânteilor propriilor lor tăciuni, până când vor ajunge să hulească împotriva celei mai sfinte influențe care a venit vreodată din ceruri, prin solii trimiși de sus. Ei pășesc pe o cale care îi va duce în întunericul miezului de noapte. Ei cred că urmează un raționament sănătos, dar de fapt urmează un alt [912] lider. În felul acesta, ei se pun sub controlul unei puteri despre care, în orbirea lor, nu au nicio cunoștință. Ei s-au împotrivit singurului Duh care i-ar fi putut conduce, lumina și salva, iar acum pășesc pe calea vinei pentru care nu mai există iertare nici în viața aceasta, nici în viața viitoare. Nu că vreun anumit grad de vinovăție ar putea epuiza mila lui Dumnezeu, ci aceasta este din cauză faptului că mândria și încăpățânarea persistentă îi fac să disprețuiască Duhul lui Dumnezeu și să adopte o poziție în care nicio manifestare a Duhului nu-i mai poate convinge de erorile lor.

În aceste zile, oamenii s-au adus în starea în care sunt cu totul incapabili să îndeplinească condițiile pocăinței și ale mărturisirii; de aceea ei nu pot găsi milă și iertare. Păcatul hulei împotriva Duhului Sfânt nu stă într-un anumit cuvânt sau act, ci este împotrivirea fermă și hotărâtă în fața adevărului și dovezilor.

Domnul Și-a chemat poporul. Într-o manieră foarte limpede, El Și-a descoperit prezența divină. Însă solia și solii Săi, în loc să fie primite, au fost respinse. Aș fi vrut mult ca cei care au mare nevoie de solia iubirii divine să audă bătaia lui Hristos la ușa inimii lor și să-L lăse pe Oaspetele ceresc să intre. Dar Isus a bătut în zadar la inimile unora. Respingând solia dată la Minneapolis, oamenii au păcătuit. Dar ei au făcut un păcat mult mai mare prin aceea că au întreținut de-a lungul anilor ura împotriva solilor lui Dumnezeu și au respins adevărul pe care îl vestea Duhul Sfânt. Tratând cu ușurință solia dată, ei tratează cu ușurință cuvântul lui Dumnezeu. Orice apel respins, orice îndemn neluat [913] în seamă desăvârșește lucrarea de împietrire a inimii, până când ajung să se așeze pe scaunul celor batjocoritori.

Cei care resping lumina încetează să mai recunoască lumina. Suflete lor sunt înconjurate de o atmosferă bolnăvicioasă și deși unii nu dau pe față împotrivirea, cei care au discernământ spiritual își vor da seama de răceala de gheață care le înconjoară sufletele.

Sunt constrânsă de Dumnezeu să vă atrag atenția asupra cuvintelor lui Hristos: „Încă puțină vreme Lumina este printre voi. Umblați câtă vreme aveți Lumina, ca să nu vă cuprindă întunericul! Cine umblă în întuneric nu știe încotro merge. Câtă vreme aveți Lumina printre voi, credeți în Lumină, ca să fiți fii ai Luminii! […] Cine crede în Mine nu în Mine crede, ci în Acela care M‑a trimis pe Mine. Și cine Mă vede pe Mine Îl vede pe Acela care M‑a trimis pe Mine. Eu ca Lumină am venit în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric. Dacă aude cineva cuvintele Mele și nu le păzește, nu Eu îl judec, căci n‑am venit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea. Pe cine Mă nesocotește și nu primește cuvintele Mele are cine să‑l judece: cuvântul pe care l‑am rostit, acela îl va judeca în ziua de apoi.” (Ioan 12:35-48). „Ascultați și luați aminte! Nu fiți mândri, căci Domnul vorbește! Dați slavă Domnului, Dumnezeului vostru, până nu vine întunericul, până nu vi se lovesc picioarele de munții nopții! Veți aștepta lumina, dar El o va preface în umbra morții și o va preface în negură adâncă. Iar dacă nu vreți să ascultați, voi plânge în ascuns pentru mândria voastră; mi se vor topi ochii în lacrimi, pentru că turma Domnului [914] va fi dusă în robie” (Ieremia 13:15-17).

De pe Muntele Măslinilor, Isus a privit Ierusalimul și, cu buze tremurânde și cu sufletul împovărat de mâhnire, a zis: „Dacă ai fi cunoscut, măcar în această zi, lucrurile ce‑ți pot aduce pacea! Dar acum ele sunt ascunse de ochii tăi.” El S-a gândit la ce ar fi putut Ierusalimul să fie, dacă ar fi păstrat o legătură vie cu Dumnezeu. Ce binecuvântări ar fi fost date poporului, dacă ar fi folosit privilegiile și binecuvântările de care avuseseră parte prin mila, harul și îndelunga răbdare a lui Dumnezeu! Ierusalimul ar fi devenit o frumoasă înălțime, bucuria întregului pământ. Dumnezeu ar fi făcut din Sion locuința Sa cea sfântă.

Inima lui Hristos spunea: „Cum să renunț la tine?” El Se purtase cu Israel așa cum un tată iubitor și iertător se poartă cu fiul său nerecunoscător și rătăcitor. Cu ochiul atotștiinței, El a văzut că cetatea își hotărâse propriul destin. Timp de veacuri existase o continuă îndepărtare de Dumnezeu. Se rezistase harului, se abuzase de privilegii, fuseseră neglijate ocaziile. Poporul însuși adunase deasupra capului său norul răzbunării, care era gata să se verse peste ei, neamestecat cu milă. Printre suspine, abia reușind să vorbească, Hristos a exclamat: „Dacă ai fi cunoscut, măcar în această zi, lucrurile ce‑ți pot aduce pacea! Dar acum ele sunt ascunse de ochii tăi.” Sentința irevocabilă a fost pronunțată.

În zilele noastre, s-a rezistat îndelung luminii venite de la tronul lui Dumnezeu, ca și cum ar fi fost un lucru de disprețuit. A fost privită ca întuneric și s-a vorbit despre ea ca și cum ar fi fanatism, ca și cum ar fi ceva periculos, care trebuie evitat. În felul acesta, oamenii s-au [915] făcut călăuze care trimit în direcții greșite. Ei au urmat exemplul dat de poporul iudeu. Și-au dezvoltat în inimi teoriile și preceptele lor false, până când au ajuns să le socotească drept doctrine fundamentale prețioase. Au ajuns să creadă că, dacă renunță la ele, temelia credinței lor va fi distrusă. Dacă toți cei care afirmă a crede adevărul prezent și-ar fi deschis inimile ca să primească solia și spiritul adevărului, care este mila, dreptatea și iubirea lui Dumnezeu, nu ar fi adunat asupra lor un întunericul atât de dens, care îi face să nu poată deosebi lumina. Ei nu ar fi numit lucrarea Duhului Sfânt fanatism și înșelăciune. [916]