PERICOLELE NOASTRE PREZENTE

Predică rostită marți seara, 24 martie 1891

Frați și surori, apelez la voi ca, în calitate de adventiști de ziua a șaptea, să fiți tot ceea ce semnifică acest nume. Există pericolul de a ne îndepărta de spiritul soliei și de a adopta măsuri care vor pune în pericol lucrarea lui Dumnezeu. După cum mi-a prezentat Domnul aceste lucruri de mai multe ori și în diferite locuri, am fost dusă în adunările voastre unde au fost citite articole și au fost făcute declarații false în principiu și periculoase în direcția spre care se îndreaptă. Mi-a fost arătat că cei care apărau aceste atitudini nu urmau sfatul lui Dumnezeu, ci introduceau ceea ce va duce cu siguranță sufletele departe de terenul sigur, departe de a treia solie îngerească, pe cărări greșite, într-o neglijare nepăsătoare a dispozițiilor categorice date de Dumnezeu, primejduindu-și astfel sufletul lor, precum și sufletele altora.

În comitele voastre, cât de puțină experiență au mulți dintre voi în umilirea inimii înaintea lui Dumnezeu! Cât de puțin cunoașteți lupta în rugăciune, ca să puteți intra pe poarta cea strâmtă! Chestiunea de cea mai mare importanță pentru voi este: „Am eu o cunoaștere experimentală a lui Dumnezeu? Sunt gata să cred tot ce îmi spune El, să fac tot ce îmi poruncește, în loc să urmez propria mea judecată? Mă apropii eu de Dumnezeu?” Scriptura spune: „Dar omul lumesc nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu; pentru el sunt o nebunie și nu le poate înțelege, pentru că ele trebuie judecate duhovnicește.” Dacă inimile voastre nu sunt pe deplin predate lui Dumnezeu, dacă nu supuneți voința voastră voinței Lui, veți face născociri și planuri fără [900] călăuzirea Celui care este tare în sfat. Unii au manifestat un spirit de critică și prejudecată fariseică. De îndată ce un astfel de spirit este îngăduit, îngerii cei sfinți se îndepărtează de la voi; ei nu pot sluji păcatului. Voi aveți într-o mare măsură același spirit care a fost dat pe față în timpul Conferinței de la Minneapolis. Înșelăciunea care a existat acolo în mințile oamenilor încă există. Unii nu au fost dispuși să vadă și să își recunoască erorile, așa că rămân în aceeași stare de orbire a minții.

Voi, cei care v-ați învățat pe voi înșivă și pe alții cu un spirit de critică și acuzare, aduceți-vă aminte că imitați exemplul lui Satana. Când se potrivește scopurilor voastre, voi tratați Mărturiile ca și cum le-ați crede, citând din ele ca să întăriți fiecare declarație pe care doriți să o scoateți în evidență. Dar ce se întâmplă când lumina este dată pentru a corecta erorile voastre? În cazul acesta, acceptați lumina? Când Mărturiile vorbesc contrar ideilor voastre, le tratați cu mare ușurătate.

Nu este potrivit ca nimeni să lase să cadă cuvinte de îndoială ici-colo, cuvinte care vor lucra ca otrava în alte minți, clătinându-le încrederea în soliile pe care le-a dat Dumnezeu, solii care au ajutat la clădirea temeliei lucrării și au însoțit-o până în ziua de azi, cu mustrări, avertizări, corectări și încurajări. Tuturor celor care au stat în calea Mărturiilor, vreau să le spun că Dumnezeu a dat o solie poporului Său și vocea Lui va fi auzită, fie că vreți, fie că nu vreți. Opoziția voastră nu m-a vătămat pe mine; dar voi va trebui să dați socoteală Dumnezeului cerului, Cel care a trimis aceste avertizări și instrucțiuni pentru a ține poporul Său pe calea cea dreaptă. Va trebui să răspundeți în fața Lui pentru orbirea voastră, pentru că sunteți pietre de poticnire în calea păcătoșilor.

„La lege și la mărturie; dacă ei nu vorbesc conform acestui cuvânt este pentru că nu au lumină în ei.” Chiar și lucrarea Duhului Sfânt asupra inimii trebuie să fie testată de cuvântul lui Dumnezeu. Duhul care a inspirat Scripturile conduce întotdeauna la Scripturi.

„Și din pricina înmulțirii fărădelegii, dragostea celor mai mulți se va răci.” Martorul credincios spune despre biserică, după ce enumeră mai multe virtuți: „Dar am ceva împotriva ta: și anume că ți‑ai părăsit dragostea dintâi.” Idolatria și nelegiuirea care predomină au avut o influență paralizantă, aducătoare de moarte, asupra pietății și evlaviei. Există neîncredere, egoism și suspiciune. Doar puțini sunt cei care se țin de mărturisirea lor de credință. Alții au părăsit simplitatea credinței și, ca rezultat, ei calcă peste granița scepticismului. Ei sunt întunecați din punct de vedere spiritual și astfel mulți susțin erori grave. Unii stau pe scaunul de judecată ca să judece Scripturile, declarând că cutare sau cutare pasaj nu este inspirat, deoarece nu li se pare corect minții lor. Ei nu pot să îl armonizeze cu ideile pe care le au, idei inspirate de filosofie sau de știința „pe nedrept numită astfel”. Alții, din motive diferite, pun sub semnul întrebării porțiuni din cuvântul lui Dumnezeu. În felul acesta, mulți umblă orbește pe o cale pregătită de vrăjmașul lor. Nu este de competența niciunui om să pronunțe sentințe în dreptul Scripturii, să judece sau să condamne anumite porțiuni din cuvântul lui Dumnezeu. Când cineva se încumetă să facă astfel, Satana îl face să respire o atmosferă care îi va pipernici creșterea spirituală. Când omul se simte așa de înțelept, încât îndrăznește să disece cuvântul lui Dumnezeu, în fața lui Dumnezeu înțelepciunea lui este numită nebunie. Cu cât cineva cunoaște mai mult, cu atât va simți că are mai mult de învățat. Și chiar prima lecție pe care trebuie să o învețe este aceea că trebuie să se lase învățat. „Învățați de la Mine – spune marele Învățător – căci Eu sunt blând și smerit cu inima, și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre.”

Aș vrea ca vederea spirituală a tuturor lucrătorilor să fie limpede, ca să distingă lucrurile sacre de cele obișnuite. Orbiți de iubirea de sine, mulți pierd din vedere pretențiile altora și astfel slava lui Dumnezeu. Atunci când vă vedeți așa cum sunteți cu adevărat și Îl vedeți pe Dumnezeu așa cum vrea El să-L vedeți, vă veți simți profund nevoia de Isus și-L veți căuta cu inimile pline de căință. Atunci Se va lăsa găsit de voi. Atunci veți căuta comoara cerească a harului Lui așa cum caută unii mărgăritarele cele mai prețioase; și când o veți găsi nu va fi nicio îndoială în mințile fraților voștri că ați găsit mărgăritarul de mare preț. Atunci veți avea gândul lui Hristos, veți lucra și veți vorbi așa cum a făcut Hristos.

Poporul lui Dumnezeu nu trebuie să fie condus de opiniile și practicile lumii. Ascultați ce a spus Mântuitorul ucenicilor: „Și Eu Îl voi ruga pe Tatăl, și El vă va da un alt Mângâietor, ca să fie cu voi în veac; și anume Duhul adevărului, pe care lumea nu‑L poate primi, pentru că nu‑L vede și nici nu‑L cunoaște. Voi însă Îl cunoașteți, căci rămâne cu voi și va fi în voi.” „VVedeți ce dragoste ne‑a arătat Tatăl? Să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Și suntem. Lumea nu ne cunoaște pentru că nu L‑a cunoscut nici pe El.”

Cuvântul lui Dumnezeu declară în mod clar că legea Lui va fi batjocorită și călcată în picioare de către lume; nelegiuirea va domina într-o măsură extraordinară. Lumea așa-zis protestantă va forma o confederație împreună cu omul fărădelegii, iar biserica și lumea vor fi într-o armonie depravată.

Aceasta este marea criză care vine peste lume. Scripturile învață că papalitatea își va recâștiga supremația pierdută și că focurile persecuției vor fi aprinse din nou în urma concesiilor oportuniste făcute de lumea așa-zis protestantă. În timpul acesta de primejdie putem rezista numai dacă avem adevărul și puterea lui Dumnezeu. Oamenii pot cunoaște adevărul numai dacă sunt părtași de natură divină. Avem nevoie acum de mai mult decât de înțelepciune omenească în timp ce citim și studiem Scripturile; iar dacă venim în fața cuvântului lui Dumnezeu cu inimi umile, El va înălța un steag pentru noi împotriva elementelor nelegiuite.

Este dificil să susținem ferm începutul încrederii noastre până la sfârșit, și dificultatea sporește când există influențe ascunse care lucrează continuu pentru a introduce un alt spirit, un element care lucrează contrar, de partea lui Satana. În absența persecuției, s-au îngrămădit în rândurile noastre unii care par sănătoși în credință, iar creștinismul lor pare neîndoielnic, dar care, dacă persecuția se va stârni, vor pleca dintre noi. În mijlocul crizei, ei vor găsi putere de convingere în anumite raționamente care au avut influență asupra minților lor. Satana a pregătit lațuri diferite, ca să prindă minți diferite. Când legea lui Dumnezeu va fi desființată, biserica va fi cernută prin încercări de foc și mult mai multe persoane decât ne imaginăm vor da ascultare duhurilor înșelătoare și învățăturilor dracilor. În loc să fie întăriți când sunt aduși în strâmtoare, mulți dovedesc faptul că nu sunt mlădițe vii ale adevăratei Vițe; ei nu produc roadă, iar Vierul le îndepărtează. [901]

Dar când lumea calcă în picioare legea lui Dumnezeu, care va fi efectul asupra celor cu adevărat ascultători și neprihăniți? Vor fi ei duși de curentul puternic al răului? Pentru că atât de mulți se adună sub steagul prințului întunericului, poporul păzitor al poruncilor lui Dumnezeu se va abate de la statutul lor de supuși ai cerului? Niciodată. Niciunul dintre cei care rămân în Hristos nu va da greș și nu va cădea. Urmașii Săi se vor închina în ascultare față de o autoritate mai înaltă decât a oricăruia dintre cei puternici de pe pământ. În timp ce disprețul aruncat asupra poruncilor lui Dumnezeu îi face pe mulți să tăinuiască adevărul și să dovedească mai puțină reverență față de el, cei credincioși vor ridica adevărurile distinctive tot mai sus și cu mai mare ardoare. Noi nu suntem lăsați să ne urmăm propriile indicații. În toate căile noastre, noi trebuie să-L recunoaștem pe Dumnezeu și El ne va netezi cărările. Trebuie să consultăm cuvântul Lui cu inimi umile, să cerem sfatul Lui și să cedăm voința noastră voinței Lui. Noi nu putem face nimic fără Dumnezeu.

Avem cel mai înalt motiv pentru a prețui adevăratul Sabat și a sta în apărarea lui, deoarece este semnul care deosebește poporul lui Dumnezeu de lume. Porunca pe care lumea o calcă în picioare este porunca pe care poporul lui Dumnezeu o va onora și mai mult, tocmai din acest motiv. Când cei necredincioși aruncă dispreț asupra cuvântului lui Dumnezeu, atunci sunt chemați să se arate Calebii cei credincioși. În momentele acelea ei vor sta fermi la postul datoriei lor, fără paradă și fără să se tragă în lături din fața ocărilor. Iscoadele necredincioase au fost gata să-l distrugă pe Caleb. El a văzut pietre în mâinile celor care aduseseră rapoarte false, dar aceasta nu l-a oprit; el avea o solie și trebuia să o rostească. Același spirit va fi manifestat astăzi de cei care-I sunt credincioși lui Dumnezeu. Psalmistul spune: „Ei calcă legea Ta. De aceea, eu iubesc poruncile Tale mai mult decât aurul, da, mai mult decât aurul curat.” Când oamenii stau lipiți de Isus, când Hristos rămâne în inimile lor prin credință, iubirea lor pentru poruncile lui Dumnezeu crește tot mai mult, proporțional cu disprețul pe care lumea îl îngrămădește peste preceptele Lui sfinte. Acela este timpul când adevăratul Sabat trebuie să fie prezentat în fața oamenilor prin scris și prin viu grai. Întrucât porunca a patra și cei care o respectă sunt ignorați și disprețuiți, cel credincios simte că este un timp în care nu trebuie să-și ascundă credința, ci să înalțe legea lui Iehova, desfășurând steagul pe care este înscrisă solia îngerului al treilea: poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus.

Fie ca aceia care au adevărul, așa cum este el în Isus, să nu aprobe, nici măcar prin tăcerea lor, lucrarea tainei fărădelegii. Fie ca aceștia să nu înceteze nici măcar pentru puțin să dea semnalul de alarmă. Instruirea și educarea membrilor bisericii să fie făcute în așa fel încât copiii și tinerii noștri să înțeleagă că nu trebuie să se facă nicio concesie în fața acestei puteri, omul fărădelegii. Învățați-i că, deși va veni vremea când vom duce acest război cu riscul pierderii proprietăților și a libertății, acest conflict trebuie întâmpinat cu spiritul și blândețea lui Hristos; adevărul trebuie să fie susținut și apărat așa cum este el în Isus. Bogăție, onoare, confort, cămin – orice altceva – trebuie să fie pus pe un plan secundar. Adevărul nu trebuie să fie ascuns, nu trebuie să fie contestat sau deghizat, ci să fie pe deplin recunoscut și vestit cu îndrăzneală.

Domnul are străjeri credincioși pe zidurile Sionului, care trebuie să strige în gura mare și să nu se oprească, să-și înalțe glasul ca o trâmbiță și să vestească poporului Său nelegiuirile lui și casei lui Iacov păcatele ei. Domnul a permis ca dușmanul adevărului să facă eforturi hotărâte împotriva Sabatului poruncii a patra. El intenționează ca prin aceste mijloace să trezească un interes hotărât față de această chestiune, care este un test pentru zilele de pe urmă. Aceasta va deschide calea soliei îngerului al treilea, ca ea să fie vestită cu putere.

Niciunul dintre cei care cred adevărul să nu tacă acum. Nimeni să nu fie nepăsător acum, ci toți să-și înalțe cererile la tronul harului, cerând împlinirea promisiunii: „Orice veți cere în Numele Meu, voi face.” Acestea sunt vremuri periculoase. Dacă țara aceasta, care se laudă așa de mult cu libertatea, se pregătește să sacrifice orice principiu cuprins în constituția ei, elaborând decrete pentru suprimarea libertății religioase și pentru impunerea falsității și amăgirii papale, atunci poporul lui Dumnezeu trebuie să-și prezinte cererile Celui Preaînalt, în credință. Orice încurajare posibilă este cuprinsă în făgăduințele lui Dumnezeu pentru cei care își pun încrederea în El. Perspectiva de a fi puși în primejdie și de a suferi nu trebuie să ducă la disperare, ci să învioreze puterea și speranțele poporului lui Dumnezeu, întrucât timpul primejdiei lor este timpul în care Dumnezeu le oferă manifestări clare ale puterii Lui. Noi nu trebuie să stăm într-o așteptare calmă a opresiunii și necazului, să stăm cu mâinile încrucișate fără să facem nimic pentru a preîntâmpina răul. Strigătele noastre unite să fie înălțate spre cer. Rugați-vă și lucrați, lucrați și rugați-vă. Însă nimeni să nu acționeze în pripă. Învățați, cum nu ați mai învățat niciodată până acum, că trebuie să fiți blânzi și smeriți cu inima. Voi nu trebuie să faceți acuzații însoțite de invective împotriva nimănui, fie că este vorba de indivizi, fie că este vorba de biserici. Învățați să lucrați cu mințile așa cum a făcut Hristos. Uneori trebuie să fie spuse și cuvinte tăioase, dar înainte să rostiți adevărul limpede, tăios, asigurați-vă că Duhul Sfânt al lui Dumnezeu domnește în inima voastră; apoi lăsați-L să-Și facă El lucrarea. Nu voi trebuie să fiți cei care taie.

Nu trebuie să se facă niciun compromis cu cei care strică legea lui Dumnezeu. Nu este sigur să te sprijini pe astfel de sfătuitori. Mărturia noastră nu trebuie să fie mai puțin decisă acum decât a fost înainte. Poziția noastră reală nu trebuie să fie acoperită, pentru a face pe placul marilor oameni ai lumii. Aceștia poate vor dori să ne unim cu ei și să acceptăm planurile lor, poate vor face propuneri în ce privește felul nostru de acțiune, care vor face ca dușmanul să obțină un avantaj asupra noastră. „Nu numiți uneltire, tot ce poporul acesta numește uneltire.” În timp ce nu ar trebui să căutăm să stârnim controverse și nu trebuie să căutăm să ofensăm în mod intenționat, trebuie să prezentăm adevărul în mod clar și hotărât și să stăm ferm lângă ceea ce ne învață Dumnezeu în cuvântul Său. Voi nu trebuie să priviți la lume ca să învățați ce să scrieți și să publicați, sau ce să vorbiți. Lăsați ca toate cuvintele și faptele voastre să mărturisească faptul că noi nu ne-am întemeiat „pe niște basme meșteșugit alcătuite”. „Și avem cuvântul profeției făcut și mai tare, la care bine faceți că luați aminte, ca la o făclie care strălucește într‑un loc întunecos.”

Apostolul Pavel ne spune: „Căci, întrucât, în înțelepciunea lui Dumnezeu, lumea nu L‑a cunoscut pe Dumnezeu prin înțelepciune, Dumnezeu a găsit de cuviință să‑i mântuiască pe credincioși prin nebunia propovăduirii.” Aceasta a fost îndeplinirea planului lui Dumnezeu pentru convingerea și convertirea oamenilor, care sunt ispitiți mereu să-și preamărească propriile puteri. Domnul va face să se vadă dacă oamenii, prin înțelepciunea lor omenească, pot dobândi cunoștința adevărului sau pot să-L cunoască [902] pe Dumnezeu, Creatorul lor. Când Hristos a venit în lumea noastră, experimentul a fost complet și a dovedit că înțelepciunea îngâmfată a oamenilor nu este altceva decât nebunie. Înțelepciunea mărginită a fost complet incapabilă să ajungă la concluzii corecte în legătură cu Dumnezeu, de aceea omul a fost cu totul incompetent să judece în ce privește legea Lui. Domnul a îngăduit ca în zilele noastre lucrurile să ajungă la o criză, prin înălțarea erorii deasupra adevărului pentru ca El, Dumnezeul lui Israel, să poată lucra cu putere pentru ca adevărul Său să fie înălțat și mai mult, pe măsură ce eroarea este înălțată.

Cu ochiul îndreptat asupra bisericii, Domnul a îngăduit din nou și din nou ca lucrurile să ajungă la criză, pentru ca în strâmtorarea lor, poporul Său să caute numai ajutorul Lui. Rugăciunile lor, credința lor, împreună cu dorința lor neclintită de a fi credincioși, au cerut intervenția lui Dumnezeu și atunci El Și-a împlinit făgăduința: „Atunci tu vei chema și Domnul va răspunde; vei striga și El va zice: «Iată-Mă.»” Brațul Lui puternic a fost întins pentru eliberarea poporului Său. Dumnezeu păstrează intervenția Lui îndurătoare în favoarea poporului Său până la momentul nevoii lor extreme; astfel, El face eliberarea lor și mai evidentă, iar biruința lor, și mai glorioasă. Când orice înțelepciune omenească va da greș, intervenția Domnului va fi și mai clar recunoscută, iar El va primi slava care I se cuvine. Până și dușmanii credinței noastre, persecutorii, vor pricepe că Dumnezeu lucrează pentru poporul Său ca să-i scoată din captivitate.

Lucrul de care este nevoie în acest timp de primejdie pentru noi este rugăciunea arzătoare, amestecată cu credință serioasă, o sprijinire pe Dumnezeu când Satana își aruncă umbra peste poporul lui Dumnezeu. Fiecare să țină minte că este desfătarea lui Dumnezeu aceea de a asculta cererile poporului Său; deoarece din cauza nelegiuirii atât de răspândite este nevoie de rugăciune mai arzătoare, iar Dumnezeu a promis că va face dreptate aleșilor Lui, care strigă zi și noapte către El, măcar că zăbovește față de ei.

Oamenii sunt înclinați să abuzeze de îndelunga răbdare a lui Dumnezeu și să meargă prea departe. Dar există un punct în nelegiuirea umană când trebuie ca Dumnezeu să intervină; și atunci este teribil. „Domnul este îndelung răbdător, dar de o mare tărie; și nu lasă nepedepsit pe cel rău.” Îndelunga răbdare a lui Dumnezeu este minunată, pentru că El Își restrânge atributele; dar pedeapsa nu este cu nimic mai puțin sigură. Fiecare secol de depravare a strâns tezaurul lui de mânie pentru ziua mâniei lui Dumnezeu; iar când va veni vremea ca nelegiuirea să ajungă la culme, atunci Dumnezeu Își va face lucrarea Lui ciudată. Atunci se va vedea că este ceva teribil să abuzezi de răbdarea divină, căci mânia lui Dumnezeu va cădea atât de evident și de puternic, încât se spune că este neamestecată cu milă; tot pământul va fi pustiit. Când apostazia va ajunge la un nivel național, când, acționând sub conducerea lui Satana, conducătorii țării se vor alinia de partea omului fărădelegii – atunci măsura vinovăției va fi deplină; apostazia națională este semnalul declanșării ruinei naționale.

Dumnezeu a împins pe poporul Său în spărtură, ca să repare zidul, ca să clădească o temelie pentru multe generații. Inteligențele cerești, îngerii care excelează în putere, așteaptă, ascultători față de porunca Lui, să se unească cu agenții umani, iar Domnul va interveni când lucrurile vor ajunge la așa un impas, încât nimeni în afară de o putere divină nu va putea contracara agenții satanici care lucrează. Atunci când poporul Său va fi în cel mai mare pericol, fiind în aparență incapabil să reziste puterii lui Satana, Dumnezeu va lucra în favoarea lor. Limita omului este ocazia lui Dumnezeu.

Acum este timpul când cei loiali și sinceri trebuie să se scoale și să lumineze, căci slava Domnului răsare peste ei. Nu este vreme acum să ne ascundem apartenența, nu este timpul să devenim trădători când bătălia ajunge atât de serioasă, nu este timpul să punem jos armele noastre de război. Străjerii de pe zidurile Sionului trebuie să fie foarte treji.

Sunt atât de mulțumitoare în acest timp că putem avea mințile deconectate de dificultățile care ne înconjoară și de asuprirea care va veni asupra poporului lui Dumnezeu și că putem privi la cerul plin de lumină și putere. Dacă ne așezăm de partea lui Dumnezeu, a lui Hristos și a îngerilor cerești, scutul imens al Celui Atotputernic este peste noi, Dumnezeul cel puternic al lui Israel este ajutorul nostru, așa că nu trebuie să ne temem. Cei care se ating de poporul lui Dumnezeu se ating de lumina ochilor Lui.

Marea întrebare care se pune acum este: „Suntem noi creștini așa cum spune Biblia – împlinitori ai cuvântului?” Am fost uimită peste măsură când mi-a fost prezentată tot mereu lumina în ce privește dificultățile și disensiunile care există în bisericile noastre. Ce înseamnă aceasta? Având în față învățăturile Bibliei, cum îndrăznesc ei să fie așa lipsiți de unitate, aparent fără să le pese de rugăciunea lui Hristos pentru ca ucenicii Lui să fie una, așa cum El este una cu Tatăl. Cum îndrăznesc ei să-și impună voința și să pună în pericol cauza lui Dumnezeu numai ca să conducă lucrurile după cum vor ei?

Spiritul de mulțumire de sine și de independență egoistă, care de ani de zile pătrunde în inimile poporului nostru, este lucrarea inamicului, ca să facă picioarele noastre să alunece; nu ne putem permite să cultivăm acest spirit. Să ne ajute Dumnezeu să îl înlăturăm! Începeți chiar din casele voastre; începeți de acolo să fiți cu adevărat amabili, așa cum a fost Hristos; fiți buni; nu trăiți ca să vă plăceți vouă înșivă. Apoi, dacă sunteți creștini acasă, veți duce spiritul acesta și în biserică. Îl veți duce în comitetele voastre și veți avea dovada faptului că Isus este cu adevărat Ajutorul vostru, Tăria voastră, Cel care merge înaintea și Cel care merge înapoia voastră. Neprihănirea lui Hristos va merge înaintea voastră și slava Domnului va merge după voi.

Fraților, vreți să duceți spiritul lui Hristos cu voi acum, când vă întoarceți la casele și la bisericile voastre? Vreți să lăsați la o parte necredința și critica? Ajungem într-un timp când, mai mult ca oricând înainte, va fi nevoie să înaintăm împreună, să lucrăm în unitate. În unitate este putere. În discordie și dezbinare este numai slăbiciune. Dumnezeu nu a intenționat niciodată ca un singur om, sau patru, sau douăzeci să ia o lucrare importantă în mâinile lor și să o ducă înainte, independent de alți lucrători ai cauzei. Dumnezeu vrea ca poporul Său să se sfătuiască împreună, să fie o biserică unită, un întreg perfect în Hristos. Unica siguranță pentru noi este să intrăm în sfatul cerului, căutând tot timpul să facem voia lui Dumnezeu, să devenim împreună lucrători cu El. Nicio grupă nu trebuie să formeze o confederație și să spună: „Vom lua lucrarea aceasta și o vom face așa cum știm noi. Și dacă nu merge așa cum vrem noi, nu ne vom folosi câtuși de puțin influența pentru a o susține.” Aceasta este vocea lui Satana, nu a lui Dumnezeu. Nu ascultați de astfel de sugestii.

Avem nevoie de spiritul lui Isus. Când îl vom avea, ne vom iubi unii pe alții. Iată recunoașterea pe care trebuie să o avem: „Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei: dacă veți avea dragoste [903] unii pentru alțiii.” E nevoie să ne rugăm mai mult; dacă Hristos rămâne în suflet, spiritul Lui din mine se va armoniza cu spiritul Lui din tine; și Cel care are controlul asupra minților noastre, are controlul și asupra îngerilor cerești, iar acestea cooperează cu noi. Atunci, în fiecare comitet, veți avea prezența Celui tare în sfat. Isus va fi de față. Nu vor mai exista conflicte, ceartă, nici agitare a celor mai rele pasiuni ale inimii. Nevoia noastră este să găsim refugiu în Isus. Nevoia noastră este aceea de a fi convertiți. O, cât de mult am dorit ca puterea de convertire a lui Dumnezeu să treacă prin adunările noastre!

Mi-e teamă că unii nu vor fi convertiți niciodată. Nu din cauză că Dumnezeu nu este dispus să-i convertească, ci din cauză că au ochi, dar nu văd; au urechi, dar nu aud; au înțelegere și totuși nu înțeleg. Ei sunt prea mândri ca să-și recunoască greșelile și ca să-L caute pe Dumnezeu în pocăință, cu o inimă zdrobită. Vom da la o parte spiritul acesta de lipsă de pocăință? Vom cădea pe Stâncă, pentru a fi zdrobiți? Isus vine în curând pe norii cerului. Ce face El acum? El încearcă un popor aici pe pământ, ca să vadă dacă poate trăi în armonie, fără revoltă, în cer.

Credeți că va lua acolo pe cei care îngăduie scepticismul și infidelitatea, care, atunci când El trimite o solie, dau înapoi și refuză să o accepte? Totuși, mulți au făcut așa. Când vorbim despre harul lui Dumnezeu, despre Isus și iubirea Lui, când vorbim despre Mântuitorul ca despre Cineva care poate să ne păzească de păcat și să-i salveze cu desăvârșire pe toți cei care vin la El, mulți vor spune: „O, mă tem că mergeți pe urmele mișcării sfințeniei. Mi-e teamă că mergeți pe urmele Armatei Salvării.” Fraților, nu trebuie să vă fie teamă de învățăturile clare ale Bibliei. Nu vă temeți să mergeți acolo unde vocea lui Isus se aude zicând: „Urmați-Mă”; căci vocea Lui vă va conduce bine. Nu lăsați niciun bărbat sau femeie, niciun comitet sau partidă să vă facă să înăbușiți lumina prețioasă căreia Dumnezeu i-a permis să lumineze din cer în legătură cu poruncile lui Dumnezeu și mărturia lui Isus. Avem nevoie de mai mult, mult mai mult din spiritul lui Hristos, ca să îndepărteze răceala și împietrirea din inima noastră. Isus S-a umilit. Întreaga Lui viață a fost o viață de umilință și suferință. El a fost un om al durerii, obișnuit cu suferința. Toate acestea le-a suportat pentru ca păcătoșii să poată fi răscumpărați. Acesta este spiritul care trebuie să domnească în inimile noastre.

Obiectul credinței, al nădejdii și al iubirii noastre trebuie să fie Isus – întotdeauna Isus, doar Isus. O simplă mărturisire de credință nu ne va mântui; noi trebuie să avem o credință reală în Hristos. Atunci inima va fi reînnoită; vom fi născuți din nou. Hristos ia păcatele noastre asupra Lui și ne împărtășește neprihănirea Lui.

În lucrarea de redeșteptare care a avut loc aici, în timpul iernii trecute, nu s-a văzut niciun pic de fanatism. Dar vă voi spune ce am văzut. Am văzut bărbați care erau atât de înălțați în ochii lor înșiși, atât de încăpățânați, încât inimile lor au fost înfășurate în întuneric. Toată lumina pe care cerul le-a trimis-o din îndurare, ei au socotit-o întuneric. Când inamicul își prezintă un plan de-al lui, unii sunt gata să-l accepte; însă ei au fost foarte precauți, ca să nu primească lumina care i-ar fi putut face înțelepți spre mântuire. Misiunea slujitorilor lui Dumnezeu a fost aceea de a le deschide ochii, ca să-i întoarcă de la întuneric la lumină și de sub puterea lui Satana la Dumnezeu. Razele strălucitoare ale Soarelui neprihănirii, dacă ar fi fost primite, ar fi luminat templul sufletului și ar fi scos afară vânzătorii și cumpărătorii, mândria propriei păreri și pofta trupului. Dar au fost unii care au criticat și au subestimat, ba chiar s-au înjosit până acolo încât să ridiculizeze solii prin care Domnul a lucrat cu putere.

Dar, mulțumim Domnului, sunt mulți cei care au ascultat cuvântul Lui și s-au ospătat din el. Ce spune Hristos? „Adevărat, adevărat vă spun: dacă nu mâncați trupul Fiului Omului și nu beți sângele Lui, n‑aveți viață în voi înșivă.” Așadar, să ne ospătăm din El. Să ne bucurăm de iubirea Lui și să-L lăudăm pe Dumnezeu pentru această mântuire așa de mare. Atunci vom fi uniți, inimă lângă inimă. Când ne vom supune mândria, când vom smulge din grădina sufletului fiecare fir din rădăcina de amărăciune, inimile noastre vor bate împreună, ca o singură inimă. Iar făgăduința Mântuitorului este: „Dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu, care este în ceruri.” Atunci, întreb, unde este puterea noastră? Este în rugăciunile sincere care să înalță continuu la cer pentru ca Hristos să ni Se descopere. Și o va face. Lumina și slava lui Dumnezeu se vor odihni peste poporul Său. Atunci lumea va vedea și va spune: „Uite cum se iubesc frații aceștia între ei.” Atunci toată aprinderea inimii și lipsa de încredere vor înceta, iar în loc va fi iubire, unitate, curtoazie, bunătate și delicatețe. Chiar fețele vor străluci de slava lui Dumnezeu. Vom vedea lucrurile în același fel. Vom vorbi aceleași lucruri, vom avea aceeași judecată.

Presupun că vom lucra pentru aceasta în anul care vine. Presupun că vom încerca zilnic să ne ținem inimile unite în legăturile iubirii creștine. Mrtorul credincios spune: „Dar am ceva împotriva ta: și anume că ți‑ai părăsit dragostea dintâi.” Și El mai spune: „Dacă nu te pocăiești” „voi veni la tine și-ți voi lua sfeșnicul din locul lui.” De ce? Pentru că fiind despărțiți unii de alții, suntem despărțiți de Hristos. E nevoie să ne unim forțele. O, de câte ori, când mi s-a părut că sunt în prezența lui Dumnezeu și a sfinților îngeri, am auzit vocea îngerului care spunea: „Apropiați-vă unii de alții, apropiați-vă unii de alții, apropiați-vă unii de alții. Nu lăsați ca Satana să arunce umbra lui diabolică între frați. Apropiați-vă unii de alții; în unitate este putere.”

Vă repet solia. Când veți merge la casele voastre, hotărâți-vă să vă apropiați unii de alții; căutați-L pe Dumnezeu cu toată inima și Îl veți găsi, iar iubirea lui Hristos care întrece orice pricepere vă va umple inimile și viețile.

Vă spun, avem destule de făcut. Nu avem timp de pierdut cu îndoiala, întunericul și inactivitatea. Atenția voastră a fost atrasă asupra nevoii lucrării misionare în aproape toate părțile lumii. Astăzi vreau să vă prezint câmpul din sud. Câți misionari sunt acum pregătiți să se ocupe de lucrarea ce trebuie făcută printre oamenii de culoare din țara noastră? Unde sunt bărbații și femeile care vor merge printre miile și miile de astfel de oameni din sud, ca să caute să-i educe și să-i instruiască, cu umilință și răbdare? O, este așa de mult de făcut! Nu ne putem permite să pierdem timpul fabricând juguri pe care să le punem pe gâtul nostru și pe gâtul altora. E nevoie să mergem ca misionari pentru Dumnezeu. E nevoie să ne trezim dintre cei [904] morți și Hristos ne va da viață. Sunt suflete de salvat, suflete pentru care Hristos a plătit și le-a cumpărat cu sângele Său, iar eu aș vrea să simțiți că dacă sufletele celor de culoare, neavertizate, vor cădea pradă distrugerii, cei care au avut lumina și s-au desfătat în prezența ei săptămână după săptămână și an după an vor trebui să dea socoteală înaintea lui Dumnezeu; căci sângele sufletelor va fi pe veșmintele lor. Fraților, nu ne putem permite aceasta.

Să ne ajute Dumnezeu să ne trezim la datoria noastră! Dacă v-ați ocupat de lucrarea lui Dumnezeu, vă rog fierbinte, pentru Hristos, nu îi dați drumul! Dacă Dumnezeu vede că sufletele voastre sunt în pericol, El vă va trimite mustrări. Nu vă ridicați împotriva lor. Spuneți: „Îl voi căuta pe Dumnezeu, Îl voi găsi și voi fi convertit.” Martorul cel credincios spune: „Eu îi mustru și îi pedepsesc pe toți aceia pe care‑i iubesc. Fii plin de râvnă deci și pocăiește‑te!” Da, pocăiește-te. Nu spune să fii invidios pe cel care îți adresează mustrarea. Nu este treaba ta să diseci sau să nesocotești solia pe care ți-o trimite Dumnezeu. Ci treaba ta este să o primești, să faci o reformă și să mulțumești Domnului că nu te-a lăsat în orbirea minții și în împietrirea inimii. Să vă ajute Dumnezeu să fiți convertiți.

Vă rog fierbinte să Îl luați pe Hristos cu voi când mergeți în bisericile voastre. „Propovăduiește Cuvântul, fii pregătit – fie că timpul îți este prielnic sau nu – mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândețea și învățătura! Căci va veni vremea când oamenii nu vor suferi învățătura sănătoasă, ci, dornici să‑și gâdile urechile, își vor lua învățători peste învățători, după poftele lor.” Mulți nu vor ca cineva să le iasă în cale. Dar în cer nu se intră mergând pe calea voastră, ci alegând calea Domnului. Vreți să mergeți pe ea? Nu spiritul vostru este cel care va merge la cer, ci spiritul lui Hristos. Vreți să Îl aveți? Isus spune: „Iată, Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el, și el, cu Mine.” Atunci, pun întrebarea: „Cum se face că așa mulți dintre voi spuneți că nu știți dacă sunteți primiți de Dumnezeu sau nu; că vreți să-L găsiți pe Isus? Nu știți dacă ați deschis ușa? Nu știți dacă L-ați invitat să intre?” Dacă nu ați făcut-o, invitați-L acum. Nu mai așteptați niciun moment: deschideți ușa și lăsați-L pe Isus să intre.

Sunt în joc interese importante la Battle Creek, acolo unde au fost înființate așa de multe dintre instituțiile noastre. Când am plănuit înființarea acestor instituții, cât de mult ne-am rugat și L-am căutat pe Dumnezeu, zi și noapte! Înainte să fie întemeiat colegiul acolo, soțul meu îmi spunea în timpul nopții: „Cum să facem ca să înființăm o școală aici? Hai să ne sculăm și să ne rugăm.” Cu mult înainte de aceasta, obișnuiam să ne rugăm pentru înființarea unei tipografii. Apoi a fost sanatoriul. Rugăciunea era întrețesută cu experiența vieții noastre. Zi după zi, cererile noastre se înălțau la cer, iar Dumnezeu ne-a ascultat. Haideți să continuăm să ne rugăm. Dacă a fost nevoie să ne rugăm pentru înființarea acestor instituții, cu cât mai mult este nevoie să ne rugăm ca Dumnezeu să le țină ca pe niște ocrotitori ai adevărului. Acestea nu trebuie să înalțe niciun stindard fals. Ele nu trebuie să fie indicatoare false pentru popor. Oriunde ați fi, rugați-vă ca Dumnezeu să păzească aceste instituții. Dacă rugăciunile voastre unite se înalță la cer pentru ele, Dumnezeu va asculta; și dacă bărbații de acolo se vor dovedi necredincioși, El îi va îndepărta și-i va pune pe alții care Îi vor fi credincioși. Dumnezeu nu duce lipsă de mijloace. Dacă oameni vor vrea să răspundă chemării pe care le-o adresează, totul va fi bine.

Haideți să luăm jugul lui Hristos asupra noastră și să învățăm de la El. El spune că jugul Lui este ușor și eu cred aceasta. El spune că povara nu este grea și eu cred și aceasta. Atunci când purtați jugul lui Hristos, toate nemulțumirile și disensiunile vor înceta. Când ucenicii lui Hristos au început să se certe pe drum, El i-a întrebat: „«Despre ce vorbeați unul cu altul pe drum?» Dar ei tăceau, pentru că pe drum avuseseră o dispută, vrând să știe cine este mai mare […] Și, luând un copilaș, l‑a așezat în mijlocul lor, apoi l‑a luat în brațe și le‑a zis: «Oricine primește pe unul din acești copilași în Numele Meu pe Mine Mă primește, și oricine Mă primește pe Mine nu pe Mine Mă primește, ci pe Cel ce M‑a trimis.»” Haideți să fim ca niște copii în fața lui Dumnezeu. Haideți să ne lăsăm învățați, să fim dispuși să învățăm, căci atunci Duhul lui Dumnezeu va suda inimile noastre împreună și noi vom fi una în Hristos Isus. Atunci Tatăl ne va iubi, așa cum Îl iubește pe Fiul Său. Fie ca gândul acesta să vă umple sufletele cu recunoștință și mergeți pe drumul spre Sion cântând în inimile voastre lui Dumnezeu. Voi ați fost scoși din întuneric, ca să arătați lumina Lui cea minunată. Mergeți înainte, bucurându-vă în neprihănirea lui Hristos.

La adunările de dimineață, m-am bucurat să aud mărturiile celor care au venit aici ca să învețe – mărturii care spuneau cât de mult au învățat ei să creadă că Hristos le-a iertat păcatele. Este foarte târziu – este ceasul al unsprezecelea – ca să învățăm aceasta. Dar, slavă lui Dumnezeu, nu este prea târziu, chiar și în ceasul al unsprezecelea, ca greșelile să fie îndreptate. Dacă învățăm ce înseamnă să ne bucurăm datorită chemării pe care o avem, vom lăuda pe Dumnezeu cu inima, cu sufletul și cu glasul. Și, în cele din urmă, vom avea un triumf glorios atunci când captivitatea noastră se va sfârși, când jalea și lacrimile noastre vor dispărea pentru totdeauna. Ce strigăt de laudă va ieși atunci de pe buzele omenești! Să începem de aici? Să dea Dumnezeu să fie așa! Dumnezeu să vă ajute să scoateți orice rădăcină de amărăciune, care există în așa de multe inimi. Înlăturați-o, așa încât să nu mai dea niciodată lăstari de acum înainte. Lăsați-L pe Hristos să o omoare în fiecare inimă, prin Duhul Lui cel Sfânt. Să dea Dumnezeu ca rădăcina de amărăciune să moară! [905]