Manuscrisul 37, 1890

LUMINĂ ÎN CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU

[Prima pagină lipsește]

Cea mai prețioasă lumină a strălucit din Scripturi, prezentând adevărul că legea lui Dumnezeu este un standard al adevărului într-o astfel de lumină, încât l-a făcut cu adevărat glorios. Multe suflete au fost încântate de lumina care a strălucit din cuvântul lui Dumnezeu. Au fost prezentate anumite puncte care nu au fost în acord cu felul în care frații noștri au interpretat cele două legi și ei au părut să deplângă profund faptul că a fost atinsă această notă discordantă pentru ei, deoarece a creat sentimente puternice de împotrivire, întrucât ideile nu erau în acord cu ceea ce crezuseră ei până atunci despre cele două legi.

În legătură cu cercetarea acestui subiect controversat, s-a manifestat printre unii un spirit care nu era după rânduiala lui Dumnezeu. Dacă noi am susținut ca adevăr anumite puncte de doctrină care nu suportă critică și o investigare severă, atunci este de datoria noastră – fără a da pe față spiritul pe care l-au manifestat bisericile, spirit care nu seamănă cu cel al lui Hristos – să venim cu răbdare înaintea cuvântului lui Dumnezeu, cu o minte umilă, care cere și se roagă. În acest caz, avem nevoie să fim schimbați în spirit, să fim convertiți. Adevărul nu va pierde nimic din forța, din frumusețea sau din puterea lui dacă este supus cercetării, dacă fiecare punct pe care noi l-am considerat adevăr este pus la probă, cu condiția să păstrăm blândețea lui Hristos în timpul cercetării noastre. Cuvântul lui Dumnezeu va fi găsit un tezaur plin de pietre prețioase. Noi putem scoate din acest tezaur mult mai mult decât am făcut-o și putem fi făcuți înțelepți pentru mântuire. [825]

Cuvântul lui Dumnezeu este o descoperire a îndurării, păcii și bunăvoinței date omului. Învățăturile din cuvântul lui Dumnezeu ne prezintă nevoia de puritate, de sfințenie. Există giuvaere de adevăr, îndurare și neprihănire, pentru a sfinți viețile noastre, pentru a-L descoperi pe Dumnezeu în Isus Hristos. Toți cei care Îl iubesc pe Dumnezeu pot să vină în fața Scripturilor cu seriozitate, cu rugăciune, cu căință în suflet, cercetând pentru a găsi adevărul ca și cum ar căuta comori ascunse, postind și rugându-se pentru adevăr; ei nu vor fi dezamăgiți, ci vor fi făcuți înțelepți pentru mântuire.

Marea greșeală a bisericilor din toate veacurile a fost aceea că au ajuns la un anumit nivel în înțelegerea adevărului biblic și s-au oprit acolo. Au coborât ancora acolo. Au încetat să mai meargă înainte, ca și cum ar fi spus: „Avem suficientă lumină. Nu avem nevoie de mai mult.” Și astfel au refuzat lumina.

După ce solia de avertizare a fost rostită, s-a format o confederație care s-a împotrivit primirii soliei. Ei s-au baricadat, de teamă că dacă ar dovedi că au primit lumina, se va deschide o trapă sub ei care îi va lăsa să cadă în cine știe ce groapă periculoasă. Cele mai bogate comori ale adevărului au fost deschise în fața lor. Fiecare minte avea nevoie de bijuteriile și pietrele prețioase care au fost descoperite, însă ei s-au coalizat imediat gândind că vor fi înșelați și și-au pus repede pripoanele. În felul acesta au tratat bisericile altor denominațiuni soliile din cer.

Domnul Își iubește poporul și a vrut să-l conducă înainte pas cu pas sub steagul adevărului, solia îngerului al treilea. Mai sunt încă mine prețioase ale adevărului, care trebuie să fie explorate. Fiecare om care-i învață pe alții adevărul ar trebui să cerceteze continuu pentru a găsi ce spune Scriptura. Există mine ale adevărului în care trebuie să se lucreze. Cea mai solemnă lucrare trebuie să fie făcută. În aceste zile de pe urmă, avem beneficiul înțelepciunii și experienței din veacurile trecute. Bărbații lui Dumnezeu, sfinți și martiri, și-au mărturisit credința și [826] cunoștința pe care au adunat-o în experiența lor, iar zelul lor fierbinte pentru Dumnezeu este transmis lumii prin cuvinte vii. Exemplul lor de credință dovedit într-o experiență vie, prin tăgăduire de sine și o viață de jertfire de sine ajunge până în timpul nostru. Această nădejde care ne-a fost transmisă a fost strânsă de martori credincioși, pentru ca lumina puternică ce a strălucit peste ei din cunoașterea lui Dumnezeu să-i poată lumina și pe cei care trăiesc în aceste zile de pe urmă. Pe măsură ce aceștia vor aprecia lumina, vor ajunge la o lumină mai mare, întrucât cunoștința din cuvântul lui Dumnezeu s-a împrăștiat și a crescut pe pământ. Izvorul oricărei lumini ne invită încă să venim și să-i absorbim razele. Lumina nu este dată acolo unde urmașii lui Hristos să nu poată obține beneficiile ei. Ea nu este luată din dreptul lumii pentru ca să nu existe o mai mare lumină, care să strălucească mai clar și mai abundent peste toți cei care au valorificat lumina care le-a fost dată de Dumnezeu.

Poporul lui Dumnezeu din aceste zile de pe urmă nu trebuie să aleagă întunericul în locul luminii. Ei trebuie să caute lumina, să o aștepte. Lumina va continua să strălucească din cuvântul lui Dumnezeu, fie că oamenii vor să o vadă sau nu, fie că vor să vină la lumină sau întorc spatele luminii. Mulți care urmează lumina pentru a cunoaște voia Domnului vor ști că El este pregătit să Se arate ca zorile. Lumina va continua să lumineze în raze tot mai strălucitoare, să descopere tot mai limpede adevărul așa cum este el în Isus, pentru ca inimile și caracterele omenești să poată fi perfecționate și pentru ca întunericul moral pe care Satana se străduiește să îl aducă peste poporul lui Dumnezeu să poată fi risipit.

Ca o consecință a luminii care luminează peste orice suflet care slujește în cele sfinte, sufletul, trupul și spiritul vor fi sfințite prin influența ziditoare a Duhului Sfânt. Ei vor crește în putere morală. Dacă vor primi lumina și vor umbla în lumină, vor crește în harul și în cunoștința Mântuitorului nostru Isus Hristos, iar imperfecțiunile lor de caracter le vor fi descoperite exact așa cum [827] sunt – deplorabile în ochii unui Dumnezeu sfânt – și ca răspuns la rugăciunea lui Hristos, ei vor înainta zilnic, vor fi sfințiți prin adevăr. Pe măsură ce ne apropiem de sfârșitul timpului, va fi nevoie de un discernământ mai profund și mai clar, de o cunoaștere mai fermă a cuvântului lui Dumnezeu, de o experiență vie și de sfințirea inimii și a vieții, pe care trebuie să o avem pentru a-I sluji Lui.

Multă lumină prețioasă a fost adusă la această întâlnire – Minneapolis, 1888. Legea lui Dumnezeu a fost proslăvită, așezată înaintea oamenilor în cadrul evangheliei lui Isus Hristos și a lăsat în multe minți impresii care se vor adânci și vor dura cât veșnicia, în timp ce alte minți s-au închis în fața luminii din cauză că nu se potrivea cu ideile și părerile lor anterioare. Am auzit multe mărturii din toate părțile: „Am găsit lumină, lumină prețioasă!”, „Biblia mea este o carte nouă!”, „Niciodată nu am simțit, ca la această întâlnire, nevoia de a fi continuu sub stăpânirea Duhului lui Dumnezeu, de a înălța continuu inima către Dumnezeu, de a fi creștini în inimă, creștini în principii, având nu doar o teorie asupra adevărului, ci descoperirea principiilor adevărului printr-un spirit creștin.”

Ne-a durut inima să vedem spiritul de încredere de sine, atât de nepotrivit și totuși atât de clar dat pe față, atât de evident în unii, din cauză că mințile lor erau pline de prejudecăți. A existat multă vorbărie, multă suspiciune, criticând Mărturiile sorei White. S-a răspândit din gură în gură, din partea celor care ar fi trebuit să știe să facă mai bine de atât, părerea că sora White a fost influențată. „Sigur că dacă acesta este pericolul de care trebuie să ne temem, nu ne mai putem încrede în Mărturiile ei.”

Presupun că dacă i-aș fi provocat să-mi spună când, în ce moment și în ce loc, s-a produs această schimbare care ar fi făcut fără efect Mărturiile pentru că ar fi fost stricate sau contaminate de influența omenească, nu le-ar fi fost ușor să specifice momentul exact. Poate că cineva ar fi spus: „Cu siguranță aceasta s-a întâmplat acum câțiva ani, [828] când cuvintele sorei White au fost în contrast evident cu felul în care eu înțeleg Scripturile. Am primit o mustrare tăioasă și nu mi s-a părut că Mărturiile date erau corecte.” Dar toți cei care cunosc persoana respectivă pot da verdictul: „Fiecare cuvânt din scrisoare a fost adevărat.” Cineva a fost mustrat acum câțiva ani și, de atunci încoace, se îndoiește de Mărturii întrucât este sigur că cineva mi-a scris și mi-a spus cum stau lucrurile.

Când cineva se coboară la nivelul la care ia această poziție, pentru el orice cuvânt este în zadar. Acestora nu le mai răspund. Nu îi las să mă tragă în mlaștina lui Satana împreună cu ei. Dacă ei cred așa cum spune Canright despre originea Mărturiilor – că mi-ar putea scrie și el o mărturie –, atunci cu cât vor lua mai repede poziție de partea balaurului, cu atât va fi mai mic pericolul ca și alții să fie amăgiți prin cuvintele lor înșelătoare. Peste tot există presupuneri rele care nu au nici cea mai slabă temelie în adevăr, totuși inimile deschise pentru a primi întunericul au parte de întuneric, iar el scrie în experiența lor capitole înregistrate în curțile din cer. Cele mai uimitoare minciuni pe care Satana le-ar fi putut inventa au fost primite ca adevăr. Dacă într-adevăr adevărul sfințește sufletul, atunci a fost nevoie de mult mai mult din principiul lui divin în cadrul acestei întâlniri pentru a înmuia inimile, a modela caracterul și a-L descoperi pe Hristos ca locuind în inimi printr-o credință vie.

Când Hristos va fi întronat în inimă, spiritul și iubirea lui Isus vor fi date pe față în cercetarea fiecărui punct de învățătură. Va fi mult mai multă rugăciune în loc de ironie și glume făcute ostentativ, pentru a se întărâta unii pe alții și a se întări unii pe alții în împotrivirea față de soliile trimise de la Dumnezeu. Mințile lor au fost atât de oarbe, încât totul a fost cântărit prin ceea ce considerau ei că este adevăr. M-am străduit să îmi rostesc Mărturia în aceste adunări, în temere de Dumnezeu. Uneori am fost silită să vorbesc clar și le-am arătat pe față pericolele care există în împotrivirea față de Duhul lui Dumnezeu; iar Domnul mi-a dat libertate în duh. [829]

Ca popor, ne aflăm cu siguranță în mare pericol, dacă nu ne păzim continuu ca să nu socotim că ideile noastre, din cauză că le-am hrănit îndelung, ar fi doctrine biblice infailibile și ca să nu socotim că trebuie să-i măsurăm pe toți prin prisma interpretării noastre în ce privește adevărul biblic. Acesta este pericolul nostru și acesta ar fi cel mai mare rău care ar putea să vină peste noi ca popor. Pe când eram în Europa, am fost profund mișcată de Duhul lui Dumnezeu, așa cum nu am mai fost până atunci, ca să înțeleg că în conferințele noastre trebuie să fie aduse un cu totul alt spirit și element. Dacă cineva ar susține idei care diferă în anumite privințe de ceea ce am susținut noi până atunci – nu în ce privește chestiunile vitale ale adevărului –, atunci nu trebuie să se ia o atitudine rigidă, fermă, cum că tot ce știm noi este corect în fiecare detaliu, că totul este adevăr biblic fără pată, că fiecare idee pe care am susținut-o este fără greșeală și nu mai poate fi îmbunătățită. Știu că a face așa este periculos și vine din înțelepciunea aceea care este de jos.

Exact aceeași cale a fost urmată de bisericile altor denominațiuni atunci când noi am îmbrățișat solia primului și a celui de-al doilea înger. Pe măsură ce lumina strălucea din cuvântul lui Dumnezeu peste soliile care erau adevărul prezent pentru timpul nostru, Satana a încercat prin orice mod i-a stat în putință să închidă ușa, pentru a da afară lumina. Am avut de întâmpinat prejudecăți, ridiculizări, zâmbete batjocoritoare, critică de același caracter cu ceea ce am întâlnit aici, în cadrul acestei conferințe. Opoziția a părut să fie aproape zdrobitoare prin influența ei. Ce s-ar fi întâmplat dacă am fi stat liniștiți, sub controlul predicatorilor care socoteau că suntem eretici și că distrugem pacea bisericilor? Cu toate acestea, am mers înainte și în timp ce mulți s-au aplecat în fața puterii opoziției și au renunțat la credința lor pentru a menține unitatea cu frații, păstrându-și locul în biserici, mulți nu au putut face aceasta cu conștiința curată. Ei s-au ținut de credința lor. Și care a fost rezultatul? Au fost dați afară din biserici. După trecerea timpului, când întristarea și dezamăgirea ne doborâseră la pământ, [830] Domnul a lăsat lumina Lui să strălucească peste noi, dându-ne izbitor de clar lumină în ce privește solia îngerului al treilea, lumină care ne-a arătat locul nostru în profeție și ne-a pus picioarele pe o cale sigură.

Am văzut în experiența noastră că atunci când Domnul trimite raze de lumină prin ușa deschisă a sanctuarului către poporul Său, Satana stârnește mințile multora. Dar aceasta nu este tot. Sunt unii care se împotrivesc luminii și îi apasă pe cei care au fost făcuți de Dumnezeu canalele Sale prin care comunică lumina. Lucrurile spirituale nu sunt judecate spiritual. Străjerii nu au ținut pasul cu providența lui Dumnezeu care deschide calea, iar solia trimisă de cer și vestitorii ei sunt batjocoriți.

Vor pleca de la această întâlnire bărbați care pretind că știu adevărul, oameni care adună peste sufletele lor veșminte care nu au fost țesute în războiul de țesut al cerului. Aceștia vor duce cu ei spiritul pe care l-au primit aici. Tremur pentru viitorul cauzei noastre. Cei care nu cedează aici, în locul acesta, în fața dovezii pe care a dat-o Dumnezeu se vor război împotriva fraților lor, pe care Dumnezeu îi folosește. Războiul pe care îl vor duce va fi foarte crunt, când li se va ivi ocazia de a duce înainte lupta în care s-au angajat până acum. Bărbații aceștia vor avea ocazii în care să se convingă că au luptat împotriva Duhului Sfânt al lui Dumnezeu. Unii vor fi convinși; alții își vor păstra cu fermitate spiritul. Aceștia nu vor muri față de eu și nu-L vor lăsa pe Isus să intre în inimile lor. Ei vor fi din ce în ce mai amăgiți, până când nu vor mai putea deosebi adevărul și neprihănirea. Fiind conduși de un alt spirit, ei vor căuta să pună asupra lucrării un tipar pe care Dumnezeu nu îl va aproba și ei se vor încumeta să dea pe față atributele lui Satana, asumându-și controlul asupra minților omenești, și astfel controlul asupra lucrării și cauzei lui Dumnezeu.

Dacă frații noștri ar fi postit, s-ar fi rugat și și-ar fi umilit inimile înaintea lui Dumnezeu [831] la această întâlnire, dacă s-ar fi adunat calmi pentru a cerceta împreună Scripturile, Dumnezeu ar fi fost glorificat. Dar spiritul prejudecății care a fost adus în adunare a închis ușa în fața celei mai bogate binecuvântări a lui Dumnezeu, iar cei care au avut acest spirit nu vor fi într-o poziție care îi va ajuta să vadă lumina, până când nu se pocăiesc înaintea lui Dumnezeu și până când nu își dau seama cât de aproape au ajuns de păcatul împotriva Duhului Sfânt și de a primi un alt spirit.

Dar de la întâlnirea aceasta înainte va exista un tipar cu totul diferit care va fi imprimat asupra lucrării. Frații noștri vor simți nevoia de a cerceta dovezile credinței noastre mult mai critic, pentru ei înșiși. Ei nu vor crede că dacă anumite idei sunt acceptate de cei care poartă răspunderi în această cauză, trebuie să le accepte ca infailibile doar pentru că sunt susținute de bărbați din poziții influente; ei nu vor crede că nu trebuie să cerceteze Scripturile în mod personal mai mult decât cei care sunt învățați să primească cuvintele preoților și papilor.

Aceasta a fost greșeala multora dintre frații noștri predicatori. Ei nu au studiat Biblia îndeaproape și multe dintre cuvântările lor se repetă. Cuvântările vechi, stereotipice, sunt repetate cu doar puține variații, pentru că ei nu vor să deschidă ușa ca să primească lumina, lumina crescândă, ci merg în aceeași direcție, repetând aproape aceleași cuvinte. De ani de zile, noi raze de lumină au venit rareori de la ei. Ei nu au avut o lumină mai mare și unii s-au învățat să cultive spiritul polemic, iar Dumnezeu nu a fost glorificat prin aceasta. Aceștia sunt foarte tăioși față de oponenții lor și s-au instruit astfel încât să învingă un oponent oricând este posibil, chiar dacă nu întotdeauna prin mijloace cinstite. Aceasta nu este câtuși de puțin după rânduiala lui Dumnezeu.

Oricine studiază în Biblie căderea lui Satana și prima venire a lui Hristos în lume și pătrunde spiritul vieții Lui, [832] învățăturile Lui, minunile, moartea, învierea și înălțarea va înțelege că are multă nevoie de rugăciune umilă, serioasă, de umilință profundă, de mult mai puțină apreciere față de sine. Inimile lor vor striga după ajutor la Dumnezeul cel viu. Ei vor simți nevoia de a avea o inteligență și abilitate bine instruite, pentru a prezenta adevărul așa cum este el în Isus, care trebuie să ajungă la oameni într-un înțeles mult mai înalt decât au primit până acum. Ei vor striga în ascuns către Dumnezeu zi de zi pentru a primi înțelepciune divină ca să poată face deosebire între bine și rău, între neprihănire și păcat.

Este nevoie de călăuze spirituale ale căror cuvinte să fie un tonic pentru biserică, călăuze care cunosc știința vindecării inimilor zdrobite, aceea de a fi medic pentru oile și mieii bolnavi, care țin mai puține predici, dar leagă rănile oilor și ale mieilor. Sfințirea sufletului este singura adevărată înălțare a omului. Adevăratul păstor al oilor își va umili inima înaintea lui Dumnezeu, simțind povara responsabilității mari pe care o are în poziția lui de încredere, cu sentimentul slăbiciunii și a lipsurilor pe care le are, cu temerea de Dumnezeu înaintea ochilor și va striga către Dumnezeu din tot sufletul pentru a primi iluminare divină înainte de a face vreo mișcare în vreo direcție. El nu se va încrede în inteligența lui limitată, nici în înțelepciunea lui de a face planuri și strategii. El se va simți dezgustat și întristat la amintirea sărmanei lui realizări și a experienței ineficiente din trecut.

El are nevoie de un spirit de discernământ neobișnuit, ca să poată face deosebire între sufletele care sunt bolnave spiritual, descurajate și care au nevoie de ajutor și aceia din biserică care sunt încrezători în sine, iubitori de sine, care nu simt că propria lor înțelepciune este nebunie și că ei trebuie să abordeze răul dinăuntru și dinafară mai serios și mai perseverent, căci altfel nu pot să fie mântuiți. Dacă va umbla cu Dumnezeu printr-o experiență individuală, el va vedea cu claritate condiția pe care o prezintă Biblia pentru primirea binecuvântărilor de la Dumnezeu. Nu când se fac etalări, [833] ci când omul își face partea și vine la Dumnezeu dezbrăcat de neprihănirea lui proprie, când este umilit și plin de căință, atunci făgăduința nu îl va ocoli.

Există binecuvântări neprețuite pentru biserici. Pastorii trebuie să înțeleagă aceasta și să prezinte învățătură peste învățătură, poruncă peste poruncă, simplitatea credinței. Dacă ar vrea să coboare de pe picioroangele lor și să nu mai țină predici atât de lungi și uscate, dacă ar vrea să slujească turmei ca păstori credincioși, atunci ar vedea multe suflete salvate.

Spunem cu hotărâre că fiecare slujitor al lui Hristos trebuie să fie legat de Izvorul oricărei lumini și puteri, că nu trebuie să umble în umbra niciunui alt om, pentru că trebuie să fie legat de Hristos și nu trebuie să își lege inima de nicio ființă omenească, nu trebuie să lase omul să gândească pentru el. El nu își atinge scopul în societate sau în lume dacă acceptă pur și simplu ceea ce a spus tatăl lui sau ceea ce a făcut tatăl lui sau vreun om mare și bun din generațiile trecute, pierzându-și identitatea în aceștia. Unii dintre cei care cred că predică evanghelia predică ideile altor oameni. Într-un anumit fel, aceștia au ajuns la concluzia că nu face parte din chemarea sau datoria lucrătorului să gândească profund și cu rugăciune. El trebuie să accepte ceea ce l-au învățat alții, fără să se remarce prin individualitatea lui. Doctrina aceasta, învățată de către Biserica Romei, înseamnă dependență totală de lideri. Conștiința individului nu mai este a lui însuși. Judecata trebuie să fie controlată de ideile altor oameni. Inteligența lui nu se dezvoltă mai mult decât a celor care sunt conducători.

Satana își are partea în toată această lucrare de a a împiedica lucrarea lui Dumnezeu. Slujitorii lui Isus Hristos trebuie să primească în mod continuu lumină de la Izvorul oricărei lumini. Ei nu trebuie să fie doar primitori ai ideilor altor oameni, fără ca ei înșiși să sape adânc în minele adevărului. Dacă un slujitor al evangheliei nu este el însuși un lucrător, care sapă în căutarea adevărului pentru a găsi [834] bijuterii de adevăr, atunci pierde privilegiile care i-au fost date de Dumnezeu. El nu trebuie să pună nicio minte omenească, nicio inteligență omenească între sufletul lui și Dumnezeu. Nu trebuie să existe nicio autoritate izvorâtă din mințile omenești care să se interpună cât de puțin între el și autoritatea lui Dumnezeu de a conduce, călăuzi și dicta. Slujitorii lui Hristos trebuie să adune fiecare rază de lumină, fiecare dram de putere și iluminare din alte minți pe care le-a luminat Dumnezeu, dar aceasta nu este destul. Ei înșiși trebuie să meargă la izvorul original. Dumnezeu a dat oamenilor minți dotate cu rațiune și nu îi va socoti nevinovați dacă se încred în om sau fac carnea braț al lor. El vrea să veniți personal la El, să luați de la El, să folosiți capacitățile pe care vi le dă Dumnezeu pentru a înțelege cuvântul vieții. Dacă un om poate vedea lumina cercetând Scriptura, tot așa orice creștin are dreptul de a citi, de a examina, de a cerceta Scripturile cu interes neclintit și de a aduna lumină din ele.

Dacă ei nu fac așa, atunci nu își folosesc capacitățile date lor de Dumnezeu ca să poată crește până la statura de om mare, de bărbați și femei în Isus Hristos. Așa că orice om să citească, să studieze, să cerceteze Scripturile personal și să nu primească nimic ca infailibil în afară de cuvântul pe care îl înțelege personal după multă rugăciune și cercetare făcută cu un spirit umilit, care se lasă învățat. Dumnezeu nu a dat nimănui dreptul să se pună pe sine ca standard în doctrină.

Mulți au crezut că anumite lucruri sunt adevăr, pentru că bărbații despre care credeau că sunt conduși de Dumnezeu le-au declarat ca adevăr; dar este așa? A fost totul adevăr în ceea ce au susținut ei ca doctrine? Nu. Timpul a dovedit că bărbați care s-au temut de Dumnezeu au făcut greșeli în interpretarea pe care au dat-o Scripturilor. Unele părți nu au fost înțelese, iar generația următoare a trebuit să ajungă la cunoașterea adevărului, în urma unei cercetări sârguincioase; le-a fost prezentată lumină crescândă, dar nu au avut toată lumina. Generația următoare a văzut o lumină mai mare și atunci s-a înaintat de la lumină la o mai mare lumină. [835]

Este deplorabil faptul că oamenii s-au legat de oameni, au privit la oameni, au pus oamenii în locul în care trebuia să stea Dumnezeu, au privit cuvintele și faptele lor ca inspirate, interpretarea dată Scripturii au privit-o ca inspirată și au ajuns să fie copii ale oamenilor. Astfel s-au pipernicit în experiența lor religioasă. Ei nu merg înainte. Îi lasă pe alți oameni să fie creiere pentru ei, îi lasă pe alții să cerceteze Scripturile pentru ei și acceptă deciziile lor ca autoritate; cu toate acestea, omul de care depind și în care se încred ei este înconjurat de aceleași slăbiciuni și neputințe omenești, iar defectele lui ajung chiar să fie privite ca virtuți care trebuie copiate. Dumnezeu vrea ca slujitorii evangheliei să cerceteze Scripturile. Nu faceți din niciun om viu un canal. Nu acceptați lucrarea lui ca ireproșabilă. Nu îl lăsați să facă lucrarea pe care Dumnezeu v-a spus vouă să o faceți. Dacă îl lăsați, cum puteți fi într-o poziție sigură? Isus vă poruncește să veniți la El, marele Învățător, și să învățați de la El, ca să găsiți odihnă pentru sufletele voastre. Nu lăsați niciun om să stea între sufletul vostru și Isus Hristos, gândind că Domnul i-ar spune lui ceea ce refuză să vă spună vouă. Dați lui Dumnezeu o șansă, frați lucrători, ca să lucreze asupra minții voastre. Stați înaintea Lui ca unii care vreți să învățați de la El. Trebuie să stați personal înaintea Domnului, cercetând sârguincios cuvântul Lui, ca să vă poată comunica ideile Lui. El nu intenționează ca voi să fiți dependenți de mințile omenești. El vrea să priviți la El în credință, ca să facă lucruri mari pentru voi, nu prin alt om, ci cu voi.

„Dacă vreunul dintre voi are nevoie de înțelepciune, să o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă și fără reproșuri, și ea îi va fi dată. Dar să o ceară cu credință, fără să se îndoiască deloc, pentru că cine se îndoiește seamănă cu valul mării, clătinat și dus de vânt încoace și încolo. Un astfel de om să nu se aștepte să primească ceva de la Domnul” (Iacov 1:5-7).

„Nu judecați, ca să nu fiți judecați! Căci cu ce judecată judecați, cu aceea veți fi judecați; și cu ce măsură măsurați, cu aceea vi se va măsura” (Matei 7:1-2). Conversația și judecățile rostite în dreptul acelor frați care au avut păreri diferite în anumite puncte în ce privește legea din Galateni nu au fost după [836] rânduiala lui Dumnezeu, ci după rânduiala naturii umane. Conversațiile purtate în privat la Minneapolis au fost fondate în principiu pe impresiile primite din scrisori venite din California și pe rapoarte. Aceste impresii au apărut din cauza ignoranței. Dacă judecata ar fi fost suspendată și multa vorbărie nesfințită ar fi rămas nerostită, dacă cuvintele I-ar fi fost adresate lui Dumnezeu și nu oamenilor, ar fi fost o șansă ca vocea bunului Păstor să fie auzită; dar subiectul pe care s-a insistat a fost legea din Galateni. Și au început să judece. Unul îl întărâta pe altul. Numai puțini au căutat singurătatea pentru a cerceta Biblia cu ochi noi, pentru a privi la Dumnezeu cu rugăciune serioasă, cu inimi umile, ca să învețe de la marele Învățător. În general, opinia oamenilor a fost considerată vocea lui Dumnezeu. Dușmanul a luat mințile în stăpânire și judecata lor a fost fără valoare; deciziile lor au fost rele, pentru că nu aveau gândul lui Hristos. În mod continuu au nedreptățit persoanele despre care vorbeau, ceea ce a avut un efect demoralizator asupra conferinței.

Obiceiul pe care îl au unii dintre cei ce se numesc predicatori ai evangheliei, de a rosti sentințe în dreptul oricărui lucru cu care ei nu sunt de acord, are o influență demoralizatoare asupra experienței lor religioase și asupra oricui are încredere în ei. Dumnezeu nu dă nimănui lucrarea de a sta pe scaunul de judecată în dreptul aproapelui lor și de a comunica deciziile lor peste tot și tuturor. Când ei își revarsă cuvintele și influența împotriva bărbaților pe care Dumnezeu îi folosește pentru o lucrare specială, când se împotrivesc cu o insistență teribilă celor în ale căror motive și în a căror stare religioasă nu găsesc nimic de condamnat, atunci ei fac o lucrare similară cu cea pe care o face Satana. Ei nu știu nimic despre motivele care impulsionează anumite acțiuni, pe care ei le văd și le judecă atât de superficial. Toate faptele care ar trebui să fie analizate sub influența Duhului lui Dumnezeu sunt judecate la repezeală, ca și cum ei înșiși ar fi bărbați a căror judecată este dreaptă și nu poate fi pusă la îndoială. [837]

Am fost silită să dau o Mărturie hotărâtă la această întâlnire. Domnul are bărbați ai ocaziei, prin care lucrează. După această întâlnire se vor produce schimbări decisive în bisericile noastre. Există o credință de formă, dar este nevoie mare de credința aceea care lucrează prin dragoste și curăță sufletul. [838]