Manuscrisul 6, 1889
Battle Creek, Michigan, 4 noiembrie 1889

PROBLEME DISCUTATE LA CONFERINȚA GENERALĂ DIN 1889

În conferința noastră au apărut probleme care cer multă atenție, anume s-a discutat dacă păzitorii Sabatului din statele din sud, unde se poate simți acțiunea opresivă a legilor statului când se lucrează duminica, nu ar trebui să se odihnească duminica, pentru a evita persecuțiile care urmează în caz că lucrează în această zi. Unii dintre frații noștri sunt foarte dornici ca Conferința Generală să adopte o hotărâre, prin care frații păzitori ai Sabatului, pasibili de închisoare și amendă, să fie sfătuiți să se abțină de la lucru în acea zi. Asemenea propuneri nu ar trebui să fie puse înaintea acestei conferințe, cerând răspunsul ei.

Există chestiuni cărora este mult mai bine să li se facă cât mai puțină publicitate, de orice fel – pentru sau împotrivă. Frații noștri ar trebui să fie înțelepți și să nu aducă în față chestiuni de un asemenea caracter, pentru a obține deciziile Conferinței în dreptul lor. Acestea pot fi înțelese și rezolvate în mod privat. Există multe lucruri care ar trebui să fie administrate în liniște, pe o cale neobservată, lucru care ar avea o influență cu mult mai bună asupra tuturor minților.

Unele minți sunt astfel alcătuite încât nu pot trata în mod înțelept aceste chestiuni. Când chestiunea duminicii va fi legiferată pentru a deveni o lege, nu va exista un pericol atât de mare de a lua măsuri care nu sunt de natură să primească aprobarea cerului, deși ar putea primi aprobarea Conferinței Generale – pentru că Domnul dă lumină și cunoaștere exact atunci când este cea mai mare nevoie. [471]

Mi-e teamă de aceste hotărâri. Acum un an s-au făcut la Conferința Generală propuneri care, dacă ar fi fost acceptate, ar fi încătușat lucrarea lui Dumnezeu. Unele hotărâri au fost solicitate de tineri fără experiență și nu ar trebui să primească niciodată aprobarea Conferinței. Tradițiile omenești și permisiunile sau nepermisiunile erau de un așa caracter încât i-ar fi legat cu restricții care erau complet nenecesare, în afara ordinii lui Dumnezeu și care ar fi creat o asemenea stare de lucruri care ar fi fost în detrimentul progresului lucrării. Dacă unele dintre hotărârile care au fost adoptate nu ar fi fost propuse ar fi fost mai bine, pentru că cei care le-au propus erau în întuneric și nu în lumină. Ar fi fost mult mai mult în acord cu voia lui Dumnezeu dacă ele ar fi rămas nediscutate, pentru că toate aceste multe hotărâri, la care s-a votat ce trebuie să fie făcut și ce nu, nu sunt conform rânduielii lui Dumnezeu. A stabili ce să facă omul și ce să nu facă, a face legi pe care Dumnezeu nu le-a făcut – toate acestea au dat naștere unor principii care nu ar trebui să pătrundă printre noi. Ca reformatori, dacă am avea mai puțină vorbărie și mai mult din Hristos, ar exista mult mai multă modestie și umilință și am face mult mai mult bine.

Sunt multe lucruri care cer cel mai înțelept și mai atent sfat, iar ele trebuie rezolvate fără multă gălăgie, dar este lipsit de înțelepciune să aduci orice acțiune înaintea tuturor, în mod deschis. Multe lucruri care ar trebui tratate cu credincioșie de către conferințele locale sunt ținute în rezervă de-a lungul anului pentru ca Conferința Generală să hotărască în dreptul lor, o grămadă de probleme care nu au deloc nevoie să fie aduse înaintea Conferinței.

Ar fi fost mai bine dacă multe lucruri nu ar fi văzut lumina zilei. La originea lor sunt minți care nu sunt în lumina Soarelui neprihănirii. Ele îngreunează lucrarea Conferinței și [472] ar fi putut foarte bine să se decidă în dreptul lor în bisericile locale și în comitete, ușurând Conferința de o mare încărcătură de probleme confuze cu care nu ar trebui să fie împovărată. Fie ca toți să fie administratori credincioși, să se roage mult, să lucreze cu grijă și să acționeze cu discreție.

La Conferința Generală, multe lucruri sunt aprobate în grabă fără a fi suficient analizate. Nu toți au avut ocazia să se gândească și să se roage pentru ele, iar cei care au ocazia nu se implică și nu își folosesc puterea de gândire. Ei plănuiesc și execută fără sfatul lui Dumnezeu. Există comitete care ar putea fi ținute cu mai puțină emfază, mai puțină cheltuială și mai puțină oboseală pentru conducătorii noștri purtători de răspunderi. Toate chestiunile minore să fie rezolvate de conferințele statelor; aceasta va economisi timp, va evita griji și poveri care apasă greu Conferința Generală.

Problema marii nevoi a sufletului merită mult mai multă atenție în adunările Conferinței, iar multe probleme care sunt aruncate înaintea Conferinței nu ar trebui să apară niciodată; ele ar trebui rezolvate în conferințele locale. A devenit un obicei să se adopte legi care nu poartă întotdeauna semnătura cerului. Problemele celor de culoare nu ar fi trebuit să fie puse în sarcina Conferinței, ca ea să le rezolve. Aceasta este o problemă care implică principii care au nevoie să fie analizate cu multă grijă și rugăciune.

Problema care a fost pusă înaintea Conferinței, ca frații din locurile unde există legi opresive să fie sfătuiți să nu lucreze duminica, nu este o problemă care să fie pusă înaintea unei conferințe deschise. Nu poate fi votată fără neînțelegeri și mișcări greșite, cu rezultate rele. [473]

Sunt nevoită să întreb cu durere sufletească ce urmăresc frații noștri, prezentând probleme de acest fel într-o conferință deschisă. Dacă ucenicii lui Isus au trebuit să se adune împreună la un loc după înălțarea Lui și să se roage pentru coborârea Duhului Sfânt, este mult mai mare nevoie de a se face astfel acum, când sunt implicate principii solemne și cu bătaie lungă. Zece zile au fost devotate căutării serioase a lui Dumnezeu și cele zece zile ar trebui extinse la douăzeci înainte ca oamenii să se aventureze să-și pună pana la lucru pentru a scrie o decizie pentru popor, în acest punct. Mai multă rugăciune serioasă și nimic mai puțin decât coborârea Duhului Sfânt vor hotărî în astfel de chestiuni. Altfel, a azvârli acest fel de chestiuni înaintea Conferinței, fără a analiza subiectul cu rugăciune este cea mai mare nebunie.

Aceasta este solia îngerului al treilea pentru lumea noastră, și oamenii ar face bine să-și ia mâna de pe chivot. S-a descoperit dispoziția de a crea dispute în dreptul unor lucruri care sunt clar descoperite în cuvântul lui Dumnezeu. Fie ca nimeni să nu acționeze în orbire, luând decizii cu privire la astfel de subiecte importante. Primim noi Biblia drept cuvânt al lui Dumnezeu? În fiecare stat ar trebui să fie date instrucțiuni înțelepte cu privire la acest subiect și ar fi bine ca în aceste state să se lucreze în mai multă liniște, făcându-se cât mai puțină publicitate acestor lucruri, ci recomandând și sfătuind cu frică de Dumnezeu, după ce s-a căutat cu post și rugăciune sfat de la Sfătuitorul care nu poate să greșească. [474]

Niciun sfat dat la întâmplare să nu iasă de pe buzele vreunui ambasador al lui Hristos. El să se teamă de Domnul și să folosească cuvintele în acord cu voința și căile lui Dumnezeu. Acesta este un timp pentru mai multă rugăciune și mai puțină vorbă. Acest subiect nu este o problemă la care să-ți dai acordul sau dezacordul, prin ridicare de mână. Noi stăm pe un teren sacru, minunat și solemn și nu putem să acționăm cu nesăbuință fără să-L dezonorăm pe Dumnezeu și să ruinăm suflete. Tot universul ceresc freamătă când privește la noi ca să vadă ce curs vom urma în această problemă. În timp ce păzitorii Sabatului sunt neliniștiți și tulburați, căutând să pătrundă tainele viitorului și să învețe tot ce pot despre poziția corectă pe care să o ia, aveți grijă ca ei să fie sfătuiți corect cu privire la păzirea duminicii. Nu se pot lua măsuri în această privință aici, în dreptul acestei probleme, iar poporul nostru cu diferite niveluri de gândire și diferite temperamente ar trebui să o trateze cu înțelepciune. Întotdeauna va exista pericolul de a cădea în extreme. Hristos spune: „Voi sunteți prietenii Mei dacă faceți ce vă spun Eu” (Ioan 15:14). Stând pe genunchi, în rugăciune, să aveți mult mai puțin eu și să depindeți cu totul de sfatul lui Dumnezeu. Atunci, dacă toți vor fi sub controlul Duhului Sfânt, nu va fi nimic de temut, căci toți se vor împodobi cu învățătura lui Hristos, Mântuitorul nostru.

Cel ce are pe Hristos în inimă își va disciplina cuvintele astfel încât să nu aducă dezonoare sau ocară asupra adevărului sacru al lui Dumnezeu. El nu va da vrăjmașilor Săi ocazia să hulească, nu va plin de încredere de sine, ci încrederea sa va fi în Dumnezeu. El nu va da pe față inconsecvențe care nu [475] sunt în armonie cu adevărul prețios, de origine sacră. El nu va fi găsit în extreme, oferind subiecte de scandal care să circule peste tot în forma cea mai exagerată. El trebuie să fie un om care păstrează legătura cu Dumnezeu, un om care se roagă și nu se roagă în zadar: „Ține-mi pașii pe cărările Tale, ca picioarele să nu-mi alunece” (Psalmii 17:5, KJV).

Dacă se ia decizia ca poporul nostru să nu lucreze duminica, pentru ca frații din statele sudice să pară a fi în armonie cu legea duminicală din cauza opresiunii, cât va dura până când, peste tot în lume, poporul nostru va fi în aceleași circumstanțe în care sunt cei din sud? Decizia trebuie să fie una universală. Dacă decizia vine la lumina zilei așa cum se vrea, treptat, și dacă se vor face concesii, în închinare servilă înaintea unui idol de către cei ce pretind a fi păzitori ai Sabatului, atunci se va renunța la principii până când totul va fi pierdut.

Dacă îi sfătuim să nu respecte sabatul idolatru înălțat în locul Sabatului Domnului, Dumnezeului nostru, atunci îndemnați-i în această problemă într-un mod liniștit, fără să încurajați sfidarea puterilor legiuitoare prin cuvinte și acțiuni, afară doar dacă sunt chemați să facă aceasta pentru onoarea lui Dumnezeu, pentru apărarea legii Lui călcate în picioare. Să nu facă nimic nenecesar, care ar putea stârni spiritul combativ sau furia oponenților. Există un entuziasm autoînșelător în aceasta, care va duce la înălțarea duminicii într-un fel care va face lucrurile dificil de tratat, pentru că „lupta noastră nu este împotriva cărnii și a sângelui, ci împotriva căpeteniilor, a stăpânirilor, a conducătorilor veacului întunecat de acum, a duhurilor răutății care sunt în locurile cerești”.

Sfatul care trebuie dat este: „Încolo, [fraților,] întăriți‑vă în Domnul și în puterea tăriei Lui! Îmbrăcați‑vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteți rezista.” Într-o înfățișare exterioară în armonie cu...? Nu, ci „împotriva uneltirilor diavolului”. [476]

Vor fi rostite cu bărbăție mărturii cercetătoare de către păzitorii Sabatului, iar în final va fi suferită persecuția amară, întrucât Hristos spune: „Voi sunteți martorii Mei.” Da, martori pentru Dumnezeu, care stau în apărarea legii Sale sfinte. Noi suntem o lumină care descoperă întunecimea morală; răsplata va fi dată biruitorului.

Fie ca aici să nu se adopte nicio hotărâre care să încurajeze o slujire cu jumătate de inimă sau o ascundere cu lașitate a luminii noastre sub obroc sau sub pat, căci vom fi cu siguranță încercați și testați. Eroii credinței din Biblie trebuie să fie exemple pentru noi, iar cititorii Bibliei și lucrătorii biblici, dacă sunt într-adevăr de partea Domnului, vor fi zeloși, dedicați cu tot sufletul, umili, blânzi, smeriți cu inima și Domnul îi va învăța. Nu este nevoie să facem nicio regulă specială pentru cei care nu sunt creștini dispeptici; pe de altă parte, dacă s-ar adopta hotărâri ca, din cauza încercărilor și inconvenientelor care apar în urma credinței noastre, cei afectați să înceteze lucrul în ziua duminicii, închinându-se unui sabat idolatru, va da aceasta unora ca aceștia vigoare spirituală și forță, sau vor crește în lașitate și vor fi măturați de înșelăciunile acestor zile de pe urmă? Lăsați aceste suflete prețioase în seama conducerii lui Dumnezeu. Fiți siguri că Sabatul face obiectul unei probe, iar după felul în care tratați această chestiune, vă poziționați fie de partea lui Dumnezeu, fie de partea lui Satana. Semnul fiarei va fi prezentat într-o anumită formă fiecărei instituții și fiecărui individ.

Poziția luată de unii spune că acest decret civil nu are legătură în prezent cu păzirea Sabatului. Se vede astfel că aceștia sunt în mare orbire. În aceasta ei nu au dreptate, căci fiecare mișcare făcută de Satana face parte din lucrarea lui care va continua până la sfârșit, de a înălța sabatul fals care să ia locul Sabatului originar al lui Iehova. El are acum exact [477] această intenție și este mai hotărât ca oricând să o aducă la îndeplinire. El s-a coborât cu putere mare ca să-i înșele pe locuitorii pământului cu iluziile lui satanice. Lucrarea lui face referire directă la Sabatul poruncii a patra, iar dacă vor fi adoptate hotărâri ca toți să se supună acestor legi, din cauza inconvenientelor și pierderii proprietății, a închisorii și a amenzilor, întrucât legile statului obligă la păzirea duminicii, atunci Dumnezeu va fi dezonorat în mod sigur, iar lecția dată celor care au nevoie de un sfat bun va fi de așa natură încât să deschidă drumul și să devină ușor ca sufletele să fie târâte de curentul tare și rapid al răului. Din cauza batjocurii universale pe care o vor vedea aruncată asupra legii lui Dumnezeu, ei vor fi ispitiți puternic să o desconsidere și să așeze legile oamenilor la egalitate cu legile lui Dumnezeu, acordând tot mai puțină reverență legilor lui Iehova. Să lucreze oare conducătorii turmei lui Dumnezeu împreună cu marele amăgitor, pentru a face apostazia ușor de primit?

Noi am știut tot timpul că această luptă trebuie să vină și că cele două mari puteri, prințul întunericului și prințul luminii vor fi în luptă aprigă, așa că niciunul dintre cei din poporul lui Dumnezeu care înțelege adevărul, dacă este în lumina în care Dumnezeu vrea ca el să stea, nu va învăța prin cuvânt și exemplu vreun suflet să se eschiveze acum. Dați-le hrană biblică întăritoare și prezentați-le datoria biblică, ca sufletul să le fie întărit și sprijinit pentru conflictul care urmează. Dar în acest timp va fi nevoie de oameni care au fost conducători în lucrarea aceasta de a ține pasul cu călăuzirea lui Isus. Dar dacă ei nu umblă în lumină după cum Isus arată drumul și dacă nu avansează odată cu lumina crescândă a soliei îngerului al treilea, vor deveni cu siguranță conducători orbi pentru cei orbi (Exodul 31:12-17).

Acum este timpul în care Dumnezeu cheamă oameni viteji care au [478] îmbrăcat toată armura lui Dumnezeu, ca să se prezinte ca front unit înaintea dușmanului. Cu cât presiunea crește, cu atât legea lui Dumnezeu va deveni tot mai prețioasă, tot mai sacră; când ea va fi făcută să pară mai lipsită de valoare și va fi dată la o parte, în egală măsură respectul și reverența noastră față de această lege vor crește. David spunea: „Ei strică legea Ta; de aceea eu iubesc poruncile Tale ca aurul; da, mai mult decât aurul curat” (Psalmii 119:126-127, KJV).

Domnul va conduce și va călăuzi continuu poporul Său pentru a întâmpina corect această situație alarmantă, dacă ei vor cere ajutorul lui Dumnezeu. Se dovedește un nivel înalt de înaintare spirituală dacă dragostea de poruncile lui Dumnezeu crește odată cu disprețul arătat față de această lege de către cei din jur. În reformă sunt mari principii care nu trebuie să fie ocolite sau ignorate. Dumnezeu să ne ferească să ne facem singuri invalizi în această mare criză. Pavel s-a rugat să-i fie luat țepușul, dar Dumnezeu nu a considerat că acesta este cel mai bun lucru și i-a trimis prețioasa făgăduință: „Harul Meu îți este de ajuns” (2 Corinteni 12:9). Domnul nu înlătură încercarea, dar dă tot ce este nevoie ca să i se poată rezista.

Manifestându-Și îndelunga răbdare, Dumnezeu dă națiunilor o anumită perioadă de probă, dar există un punct peste care, dacă oamenii trec, Dumnezeu îi va cerceta în indignarea Sa; El îi va pedepsi. Lumea a înaintat treptat în dispreț față de legea lui Dumnezeu și rugăciunea potrivită pentru acest timp este: „Doamne, este timpul să lucrezi căci ei strică legea Ta” (Psalmii 119:126, KJV). Ca răspuns la această rugăciune, mânia unui Dumnezeu ofensat va fi turnată fără milă, de aceea, cu cât ne apropiem de acest timp, aveți grijă ce avertizări și sfaturi dați poporului care are nevoie să fie întărit în experiența creștină, ca nu cumva să vă dovediți asemenea lui Aaron care s-a învoit să facă vițelul de aur.

A fost un lucru teribil când el a făcut acel vițel, pentru că tot [479] Israelul privea la el ca la conducătorul lor, un om bun. Dacă el și-ar fi ridicat ferm și hotărât vocea împotriva acestui lucru, închinarea înaintea idolului nu ar fi făcut ca poporul lui Dumnezeu să cadă în dizgrație. Noi nu vrem să repetăm lașitatea lui Aaron sau păcatul lui Israel. Lăsați ca Dumnezeu să lucreze pentru poporul Său și aveți grijă ca trâmbița să dea un sunet clar. Noi trebuie să fim înțelepți ca șerpii și blânzi ca porumbeii.

Fie ca toți să aibă grijă ce vorbesc și ce fac; aveți grijă să umblați după planul lui Dumnezeu. Țineți pasul cu Căpetenia oștirii Domnului. Nimeni să nu se laude cu mândrie, prin învățătură sau exemplu, ca să arate că sfidează legile țării. Nu emiteți voi hotărâri despre ce pot să facă sau să nu facă oamenii din diferite state. Nimic să nu fie făcut din ceea ce diminuează responsabilitatea individuală. Ei trebuie să stea sau să cadă pentru Domnul lor. Nimeni să nu se simtă dator să țină cuvântări în prezența poporului nostru sau a vrăjmașilor, care să trezească spiritul combativ și să îi facă să ia cuvintele voastre și să le sucească așa încât să fiți învinuiți de răzvrătire împotriva guvernării civile, pentru că aceasta vă va închide calea de acces spre oameni.

Fie ca Hristos să Se vadă în tot ceea ce faceți. Fie ca toți să vadă că voi sunteți epistole vii ale lui Isus Hristos. Fie ca ceea ce este plăcut să vă umple caracterul. Fiți iubitori. Fie ca viața voastră să câștige inimile tuturor celor ce vin în contact cu voi. În prezent, se face prea puțin pentru a prezenta adevărul în mod atractiv celor din jur. Sunt unii a căror vorbire către popor s-a simțit ca și cum ar face un raid prin biserici. Ei acresc mințile cu obiceiul lor de a critica asupru. E nevoie ca inimile noastre să fie înmuiate prin dragostea lui Hristos. Aceasta este după planul lui Dumnezeu. Dacă adevărul nu este prezentat în forma cea mai acceptabilă, cea mai plăcută, pentru mulți el nu va avea niciun gust. Deși trebuie să prezentăm adevărul în contrast cu eroarea, să fie prezentat într-un mod [480] care să ducă la apariția celor mai mici prejudecăți posibile.

În timp ce noi nu ne putem închina unei puteri arbitrare ca să înălțăm duminica, închinându-ne înaintea ei, în timp ce nu putem viola Sabatul, ceea ce o putere despotică încearcă să ne constrângă să facem, noi vom fi înțelepți în Hristos – având înțelepciunea lui Hristos, nu a noastră. Un creștin iubitor, consecvent, adevărat este un argument puternic în favoarea adevărului. Noi nu trebuie să spunem cuvinte care ne vor răni, căci aceasta va fi destul de rău, dar când rostiți cuvinte și faceți din încumetare lucruri care pun în pericol cauza lui Dumnezeu, voi faceți o lucrare crudă, pentru că-i dați avantaj lui Satana. Noi nu trebuie să fim nechibzuiți și agresivi, ci trebuie tot timpul să învățăm de la Isus cum să lucrăm în Spiritul Său, prezentând adevărul așa cum este el în Isus.

În acest timp critic, nu trasați căi pentru poporul lui Dumnezeu, căci de unde știți voi ce plănuiește Dumnezeu cu și pentru poporul Său? El dorește să-Și demonstreze puterea înaintea vrăjmașilor noștri. Mântuirea celor neprihăniți este a Domnului, înțelepciunea și puterea Lui sunt ajutorul lor prezent și suficient în orice timp de nevoie. El poate lucra pentru ei tot ce este bun înaintea Lui, și nimic nu poate fi făcut pentru sau împotriva lor, afară de ceea ce va permite providența Sa. Copiii luminii sunt înțelepți și puternici, în măsura în care se sprijină pe Domnul, dar înțelepciunea și ajutorul oamenilor pot înfrânge scopul lui Dumnezeu.

Lumea este împotriva ucenicilor lui Hristos, dar ei vor obține ajutor de la Dumnezeu și pe urmă, când Dumnezeu va lucra pentru ei, ei îi vor lumina și vor binecuvânta pe aceia care nu sunt în adevăr. În toate veacurile, neprihăniții au primit ajutor de la Dumnezeu, iar dușmanii poporului Său nu-i pot niciodată răpune pe aceia pe care Domnul vrea să-i ridice. Cât de des a căutat Satana să-i distrugă pe aceia pe care Dumnezeu îi conduce și îi călăuzește. Ucenicii credincioși ai lui Isus nu trebuie să fie speriați de conducătorii [481] întunericului acestei lumi, pentru că puterea vrăjmașului este limitată și dincolo de aceste limite el nu poate trece.

Marile și prețioasele promisiuni trebuie să fie păstrate înaintea poporului lui Dumnezeu, pentru ca ei să aibă toată încrederea în Dumnezeu. De aceea, nu lăsați ca vreo decizie luată la această conferință să fie pusă în calea lucrării Domnului, dând agenților lui Satana ocazia de a fi provocați și de a-i prezenta pe cei impulsivi ca fiind reprezentanții poporului nostru. Ei vor avea puterea să prezinte aceste lucruri într-o lumină exagerată, astfel că în loc ca aceste persoane să înlăturate prejudecățile și să lumineze mințile, prejudecățile vor fi întărite și adâncite, iar situația poporului lui Dumnezeu va fi făcută și mai rea, iar posibilitățile de a duce adevărul poporului aflat în întuneric vor fi pierdute.

Un om nesocotit, impulsiv și încăpățânat va face mult rău în marea problemă ce stă înaintea noastră. Da, el va lăsa o impresie care va face ca toată forța adventiștilor de ziua a șaptea să nu poată contrabalansa actele lui de încumetare, deoarece Satana, arhiamăgitorul, marele rebel, înșală mințile în ce privește adevăratul subiect al problemei și implicațiile lui veșnice. El este acuzatorul fraților. De aceea, fiecare să aibă grijă și să nu pășească de pe terenul lui Dumnezeu pe terenul lui Satana.

Mulți dintre reformatorii secolelor trecute au făcut aceasta. Luther a avut mari necazuri din cauza acestora. Persoane nesăbuite au părăsit locul lor și s-au repezit, fără să se gândească, să facă o lucrare impulsivă și foarte supărătoare, pe care Domnul nu i-a trimis să o facă. Ei au alergat înaintea lui Hristos și au stârnit mânia diavolului. În zelul lor prematur, nechibzuit, ei au închis ușa pentru lucrarea care era folositoare multor suflete și care ar fi putut face mult bine Stăpânului. [482]

Noi avem de-a face cu tot felul de materiale. Sunt unii care, prin mișcări necugetate, repezite, trădează cauza lui Dumnezeu puterii dușmanului. Vor fi oameni care vor căuta să se răzbune, care vor apostazia și Îl vor trăda pe Hristos în persoana sfinților Săi. Toți au nevoie să învețe să fie precauți; apoi, de altă parte, există pericolul de a fi prea moderați, cedând vrăjmașului prin concesii. Frații noștri să fie foarte precauți în această problemă, pentru onoarea lui Dumnezeu. Dumnezeu să fie teama și groaza lor. Dacă la această conferință se vor lua și se vor adopta hotărâri, cum că este drept și potrivit pentru adventiștii de ziua a șaptea să se odihnească în prima zi a săptămânii în scopul de a evita arestarea și ceea ce probabil va mai apărea, dacă ei nu ascultă de lege, va arăta aceasta oare că ne raportăm în mod corect la legea sfântă a lui Dumnezeu (Exodul 31:12-17)?

Mi-a fost arătat că, de la începutul rebeliunii, Satana a lucrat cu scopul de a-și înălța puterea împotriva legii și puterii lui Dumnezeu. El face aceasta prin înălțarea păzirii duminicii, și orice ar veni din partea acestui popor, îndemnând la respectarea unui sabat idolatru, nu-L va dezonora oare pe Dumnezeu, nu va produce confuzie în mințile oamenilor și nu îi va plasa în locul în care să fie înșelați de planurile lui Satana? Tot ce facem când înălțăm sabatul fals, care să ia locul Sabatului adevărat și originar, este lipsă de loialitate față de Dumnezeu și noi trebuie să acționăm cu grijă ca să nu înălțăm deciziile omului fărădelegii. Noi nu trebuie să avem o poziție neutră în această problemă, cu consecințe așa de mari. Poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus trebuie scrise din convingerea datoriei pe steagurile noastre.

Dacă am face așa cum cer unii frați de-ai noștri din simpatie față de frații din sud, atunci unde stă poporul lui Dumnezeu? Unde va fi diferența față de păzitorii duminicii? [483] Cum vom fi recunoscuți ca popor păzitor al Sabatului lui Dumnezeu? Cum vom arăta că Sabatul este un semn?

Cele două armate vor sta pe poziții clare și separate, iar diferența va fi atât de evidentă încât mulți care se vor convinge de adevăr vor trece de partea poporului lui Dumnezeu, care păzește poruncile. Când această mare lucrare va avea loc în bătălia care se dă înainte de ultimul conflict final, mulți vor fi închiși, mulți vor fugi din orașe și sate ca să își scape viața și mulți vor fi martiri pentru Hristos, stând în apărarea adevărului. Ei vor fi duși înaintea regilor și conducătorilor, înaintea conciliilor pentru a da piept cu acuzațiile false, absurde și mincinoase aduse împotriva lor; dar ei trebuie să stea de partea principiilor fermi ca o stâncă, iar promisiunea este că „puterea ta să țină cât zilele tale” (Deuteronomul 33:25). Nu vei fi ispitit peste ceea ce poți să suporți. Isus a suportat toate acestea și încă mult mai mult. Porunca expresă a lui Dumnezeu trebuie ascultată, pentru că Domnul lucrează (Luca 21:8-19).

O cunoaștere inteligentă a cuvântului Său a fost dată pentru a pregăti bărbații și femeile să lupte cu gelozie pentru legea lui Iehova, pentru a reabilita legea sfântă, pentru a drege spărtura ce a fost făcută în legea lui Dumnezeu și a readuce tablele de piatră la poziția lor din vechime, cea înălțată și onorată. Iar când servii credincioși sunt aduși în locuri drepte, să nu se consulte cu carnea și cu sângele.

Vor exista, chiar printre noi, păstori plătiți și lupi îmbrăcați în piei de oaie, care vor convinge turma lui Dumnezeu să jertfească altor dumnezei înaintea Domnului. Putem ști cum ar lucra Pavel într-o asemenea situație critică. „Dragostea lui Hristos ne constrânge” (2 Corinteni 5:14). Tinerii care nu sunt fixați, înrădăcinați și [484] întemeiați în adevăr vor fi corupți și distrași de orbii care conduc pe alți orbi; cei neevlavioși, disprețuitorii care rătăcesc și pier, cei care disprețuiesc suveranitatea Celui îmbătrânit de zile și pun pe tron un dumnezeu fals, o ființă creată de ei, o ființă în totul ca ei înșiși – aceștia vor fi agenți în mâinile lui Satana pentru a corupe credința celor șovăielnici.

Aceia care sunt îngăduitori de sine și gata să se supună mândriei, modei și afișării vor râde cu dispreț de poporul temător de Dumnezeu, de cei serioși și iubitori de adevăr, și prin aceasta își vor bate joc de însuși Dumnezeul cerului. Biblia este neglijată, înțelepciunea oamenilor este înălțată, iar înțelepciunea acestui veac se închină lui Satana și omului fărădelegii, în timp ce îngerul zboară prin mijlocul cerului strigând: „Vai, vai, vai, de locuitorii pământului” (Apocalipsa 8:13).

Mi s-a arătat că mâna lui Dumnezeu este întinsă deja ca să-i pedepsească pe aceia care vor deveni exemple vii ale neplăcerii divine și ale răzbunării sfinte, fiindcă a sosit ziua răzbunării când cei care l-au înălțat pe omul fărădelegii în locul lui Iehova, prin închinarea adusă unui sabat idolatru în locul Sabatului lui Iehova, vor descoperi că e un lucru înfricoșător să cazi în mâna Dumnezeului Celui viu, căci El este un foc mistuitor.

Noi spunem fraților noștri: „De dragul lui Hristos, nu vă puneți înaintea poporului în locul lui Dumnezeu.” Destul cât s-a făcut aceasta. Lăsați ca Dumnezeu să lucreze cu mințile oamenilor. Nu împiedicați lucrarea lui Dumnezeu pentru poporul Său în această perioadă importantă de timp, când interese grozave sunt hotărâte în dreptul poporului lui Dumnezeu. Nu stabiliți, cu înțelepciunea voastră omenească, lucruri care să poarte amprenta umană. Lăsați și lui Dumnezeu ceva de făcut. Lăsați ca mâna Domnului să se vadă în modelarea și croirea minților și a caracterului oamenilor și lăsați ca omul să umble blând și umil cu Dumnezeu. Nu luați poveri de pe umerii [485] poporului lui Dumnezeu pe care El vrea ca acesta să le poarte. Hristos a purtat crucea chinuitoare spre Calvar. Și nu puneți poveri asupra vreunei categorii pe care El o vrea eliberată de sub acestea.

Lucrarea lui Satana este de a crea tot timpul nedumerire, de a amesteca lucrurile, de a produce confuzie, de a aduce lucrurile într-o încurcătură greu de descâlcit. Nu este de dorit să fiți angajați în aceasta, să luați lucrarea din mâinile lui Dumnezeu în mâinile voastre mărginite. Este cel mai bine pentru toată lumea ca poporul lui Dumnezeu să fie lăsat în mâinile lui Dumnezeu, pentru ca El să impresioneze, să învețe și să ghideze conștiințele lor. Nu este siguranță pentru nimeni care încearcă să fie conștiință pentru poporul lui Dumnezeu. Dacă slujitorii lui Dumnezeu îi vor instrui cu răbdare prin cuvânt și exemplu, ca să aibă răbdare, credință și să privească fiecare la Dumnezeu, pentru a-și înțelege datoria după cum vrea Dumnezeu, atunci mulți oameni care trec prin încercări vor obține o experiență bogată în lucrurile lui Dumnezeu. Învățați oamenii să ceară înțelepciune de la Dumnezeu. Ar trebui date lecții, prin cuvânt și exemplu, cum că Dumnezeu este singura noastră încredere și înțelepciune, iar noi trebuie să ne rugăm Lui neîncetat pentru a obține lumină și cunoștință.

Multora le lipsește experiența religioasă care este esențială pentru ei, ca să poată sta fără pată înaintea tronului lui Dumnezeu. El permite să fie aprins focul cuptorului întristărilor asupra lor, ca să ardă zgura, să rafineze, să purifice și să-i curețe de orice întinăciune a păcatului, a iubirii de sine și să îi facă să Îl cunoască pe Dumnezeu și să se familiarizeze cu Isus Hristos, umblând cu El cum făcea Enoh.

Rugăciunea unită cu credința vie lâncezește acum printre noi. Ceea ce se cheamă rugăciunea de dimineață și de seară, după obicei, nu este tot timpul fierbinte și eficientă. Ea conține multe repetiții de cuvinte somnoroase, monotone, [486] care nu ating inima și nu ajung la urechea lui Dumnezeu. Dumnezeu nu are nevoie de complimentele voastre ceremoniale și nu le cere de la voi, dar El va ține seama de inima zdrobită, mărturisirea păcatului, pocăința sufletului. El nu va disprețui strigătul inimii umile, zdrobite.

Știu că foarte mult depinde de fiecare acțiune a noastră de acum; nimic din eu, dar totul din Hristos ne va aduce la unitatea credinței. Noi trebuie să avem o asemenea iubire pentru Hristos încât să considerăm un privilegiu a suferi și chiar a muri de dragul Lui. Îi putem spune Domnului toate încercările noastre, Îi putem spune toate slăbiciunile, Îi putem spune despre toată dependența noastră de tăria și de puterea Lui. Aceasta este adevărata rugăciune. Dacă a existat vreun timp când să fie nevoie ca un duh de har și rugăciune să fie revărsat peste noi, când Dumnezeu însuși să ne prescrie rugăciunile, atunci acel timp este acum. Să fie pusă înaintea fiecărei biserici făgăduința, precum și simplitatea adevărului care este în ea: „Cereți și vi se va da” (Ioan 16:24). Avem nevoie de credință, credință vie, care să fie prezentă în permanență în rugăciune.

Domnul Își va conduce poporul și-l va călăuzi. Porunca va ieși de la Dumnezeu ca în timpul lui Daniel, ca să-i ajute pe cei care fac cereri serioase spre tronul harului Său în timpul lor de nevoie. Hristos spune: „Adevărat, adevărat vă spun: cine crede în Mine va face și el lucrările pe care le fac Eu; ba încă și mai mari decât acestea va face, pentru că Eu Mă duc la Tatăl. Și orice veți cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul” (Ioan 14:12-13).

În Numele Domnului, sfătuiesc pe poporul Său să aibă încredere în Dumnezeu și să nu înceapă acum să caute să obțină o poziție favorabilă pentru vreun eveniment neprevăzut din viitor, ci să-L lase pe Dumnezeu să-i pregătească pentru orice astfel de eveniment. Noi avem mult prea puțină credință. [487]

Dumnezeu a lucrat prin Ilie când i-a distrus pe profeții lui Baal, ceea ce a aprins în inima Izabelei un foc ca al iadului, prin dorința de a răzbuna sângele preoților lui Baal. Dumnezeul lui Israel a câștigat o biruință care a stârnit puterile întunericului și ea a hotărât, chiar a jurat pe dumnezeii ei că Ilie va muri, însă nu a luat în considerare că există un Dumnezeu mai presus de ea, care va permite ca agenții lui Satana să lucreze doar spre propria ei ruină.

În aprinderea ei, i-a trimis vorbă lui Ilie: „Să mă pedepsească zeii cu toată asprimea lor, dacă mâine, la ceasul acesta, nu voi face cu viața ta ce ai făcut tu cu viața fiecăruia din ei” (1 Împărați 19:2). Ilie este trezit din ațipeala lui în mod grosolan, de către un sol. El aude mesajul terifiant; simțurile sale sunt confuze. Ce înseamnă aceasta? Este acesta sfârșitul tuturor poverilor sale, a zelului pe care l-a avut pentru Dumnezeu în efortul de a restaura închinarea față de Iehova? Se vor sfârși acestea odată cu descurajarea și moartea sa? Este aceasta convertirea Israelului apostaziat? Niciodată nu ar fi putut fi cineva mai descurajat în așteptările sale. Răspunsul a venit, dar, o, cât de amar a fost! Dumnezeu permite să se ridice obstacole, să urmeze descurajări după semnalul de victorie, pentru ca înțelepciunea și puterea Sa să fie descoperite și Numele Său să fie înălțat deasupra conducătorilor și regilor. „Când Ilie a văzut aceasta, a fugit să-și scape viața.”

Ce a văzut Ilie? A văzut prin credință făgăduințele lui Dumnezeu? Și-a amintit de credincioșia Lui manifestată în orice încercare din trecut? Nu, umbra întunecată a lui Satana prin Izabela, agentul lui, stătea de-a curmezișul drumului său, amenințându-l cu o moarte crudă. El nu a străpuns umbra ca să privească spre cer. Groaza omenească l-a uluit și i-a paralizat mintea, iar el a fost amăgit atât de teribil în privința lui Israel, încât s-a ridicat și a fugit să-și scape viața, împleticindu-și [488] pașii nesiguri în dezamăgire și necaz, fără să știe încotro merge.

Cu puțin timp înainte, în puterea lui Dumnezeu, el a fost plin de zel și de interes profund pentru Israelul apostaziat, fugind înaintea sau alături de carul lui Ahab. El a luptat pentru reabilitarea slavei lui Dumnezeu. A provocat Israelul apostaziat să slujească cu totul fie lui Dumnezeu, fie lui Baal. Dar acum acest om părea la fel de slab ca și ceilalți oameni. Nu a auzit niciun cuvânt din partea Domnului, care să-l îndrume să apuce pe calea pe care apucase, și pașii lui nu aveau un scop anume. Tulburat de îndoială și fără să știe unde se duce, mergea înainte doar ca să-și scape viața, dar Dumnezeu nu l-a uitat pe Ilie. El a lucrat pentru slujitorul Său. L-a întrebat: „Ce faci tu aici, Ilie?”

Această istorie studiată cu atenție și cu rugăciune va fi un ajutor pentru poporul lui Dumnezeu aflat în dificultăți. Fie ca omul să aibă grijă să nu-și asume responsabilități pe care Domnul nu i le cere și să nu se interpună între El și cei ispitiți și încercați ai Domnului, așa încât planurile lui Dumnezeu să nu fie realizate în experiența acestor persoane. Vor apărea greutăți înaintea poporului lui Dumnezeu, dar orice om trebuie să-și pună încrederea nu în înțelepciunea omului, ci în Dumnezeul lui Israel. El va fi apărarea lui. E nevoie doar ca fiecare persoană să țină calea datoriei și să nu lase ca frica să-l descurajeze. Punându-ne încrederea fără rezerve în Dumnezeu, vom vedea minunata desfășurare a puterii Sale, dacă-L așteptăm cu răbdare și rugăciune și avem încredere în Dumnezeu.

Dumnezeu lucrează într-un mod misterios pentru a-Și realiza minunile. Dar prea adesea înțelepciunea omenească este pusă la treabă ca ei înșiși să facă ceva, lucru care nu dă ocazia lui Dumnezeu să lucreze pentru om, din cauză că alții iau poverile de pe umerii celor cărora Domnul li le-a dat să le poarte. Conflictele și încercările sunt mijloacele rânduite sau îngăduite de Dumnezeu pentru a desăvârși caracterul creștinului pentru viața veșnică. [489]

Învățați fiecare suflet să se sprijine cu totul pe brațul puterii infinite. Există o individualitate ce trebuie să fie păstrată în orice agent uman în experiența creștină, iar responsabilitatea nu poate fi înlăturată de la niciun suflet. Fiecare în parte are de luptat propriile lupte, de obținut propria experiență creștină, independent în anumite privințe de orice alt suflet; Dumnezeu are lecții pe care fiecare trebuie să le învețe personal și pe care nimeni nu le poate învăța în locul lui.

În Ilie putem vedea elementele firești ale caracterului său descoperite în mijlocul vieții spirituale, amestecându-se într-o confuzie stranie; harul lui Dumnezeu și impulsurile și pasiunile omului firesc, fiecare luptând pentru supremație. Ceea ce este omenesc este încercat în cuptor și zgura este descoperită, impuritatea este scoasă la suprafață, dar încercarea lui Ilie este o scenă la care tot cerul a privit atunci cu adânc interes. Aurul curat a apărut în caracterul lui, zgura a fost îndepărtată și mistuită. Aceasta trebuie să fie experiența noastră individuală pe calea lui Dumnezeu.

Nu toți sunt încercați în același fel. Unii vor avea încercări mai severe decât alții, dar a ne prinde de Dumnezeu este încurajarea pe care putem s-o adresăm fiecăruia și tuturor. Experiențele credincioșilor din zilele de demult, pe care le avem înregistrate, sunt încurajări pentru noi, cei care trăim în apropiere de încheierea timpului. Noi putem aduna toată moștenirea transmisă, a cunoștinței, luminii și a modului individual în care Dumnezeu s-a purtat cu poporul Său de-a lungul veacurilor. Noi avem avantajul experienței lor spirituale, care este de mare valoare pentru noi. Noi nu avem de străbătut o cărare nouă și ciudată, pe care alții să nu fi avut o experiență similară.

Căile Domnului sunt neschimbătoare. El va face în zilele noastre așa cum a făcut și în zilele de odinioară. Ei au avut mai puțină lumină atunci decât avem noi astăzi. Cu Scripturile în mână, văzând exemplul și binecuvântarea acelora care au fost ispitiți și încercați, noi suntem încurajați pentru victorie, așteptând același har de la [490] același Dumnezeu, cum au avut cei din vechime. Când creștinul privește înainte spre datoriile și încercările severe despre care anticipează că vor fi aduse asupra lui în urma mărturisirii sale de credință, natura umană privește la consecințe și dă înapoi în fața acestor perspective, iar aceasta se va întâmpla tot mai sigur pe măsură ce ne apropiem de încheierea istoriei acestui pământ. Noi putem găsi încurajare în adevărul cuvântului lui Dumnezeu, încurajare că Hristos niciodată nu i-a părăsit pe copii Săi și a fost Conducătorul lor sigur, în ceasul încercării lor; avem raportul sincer al celor care s-au aflat sub puterile opresive ale lui Satana, că harul le-a fost pe măsura încercărilor lor. Dumnezeu este plin de credincioșie și nu va îngădui să fim ispitiți mai mult decât putem purta.

Tatăl nostru ceresc măsoară și cântărește fiecare încercare înainte de a-i permite să vină asupra credinciosului. El ia în considerare circumstanțele și tăria aceluia care trebuie să fie cercetat și testat de Dumnezeu și nu permite niciodată ca ispita să fie mai mare decât capacitatea de a rezista. Dacă sufletul este depășit și omul este copleșit, Dumnezeu nu poate fi învinovățit că nu a dat putere prin har, ci cel ispitit nu a fost vigilent, nu a stăruit în rugăciune și nu și-a însușit, prin credință, proviziile pe care Dumnezeu le-a pregătit din abundență pentru el. Hristos nu a părăsit niciodată vreun credincios în ceasul luptei sale. Credinciosul trebuie să ceară împlinirea făgăduinței și să întâmpine dușmanul în Numele Domnului, și atunci nu va cunoaște eșecul.

Pot fi multe dificultăți privitoare la felul în care să împlinim pretențiile lui Dumnezeu și totuși să nu sfidăm legile țării, iar ele pot părea niște munți înalți. Credinciosul nu trebuie să-și facă provizii ample pentru a se proteja de încercare, căci el este doar instrumentul lui Dumnezeu și el trebuie să meargă înainte având un singur scop, cu mintea și sufletul întărite zi de zi în hotărârea de a nu sacrifica [491] vreun principiu al integrității sale, de a nu se mândri, de a nu amenința și de a nu spune ce va face sau nu va face. Pentru că el nu știe ce va face până când nu va fi supus probei. El va merge pur și simplu înainte, cu un spirit smerit și cu ochii numai la slava lui Dumnezeu, depinzând de cuvântul lui Dumnezeu și de harul promis în Hristos, iar munții vor deveni mușuroaie de cârtiță.

Presupusele dificultăți, care de la distanță se vedeau atât de mari, încât păreau de netrecut, s-au dovedit a fi cele mai mari binecuvântări. În timp de apăsare, lumina din cer a venit în raze clare și realitatea făgăduinței suficienței lui Hristos a fost putere și apărare continuă. Dumnezeu vrea ca poporul Său, dintre care mulți acum sunt gata să facă referire la experiența altora, să poată vorbi despre experiența sa individuală. La fel ca samaritenii care au primit cuvântul femeii care a mărturisit cuvintele lui Hristos, ei trebuie să poată spune: „L-am auzit noi înșine, știm în adevăr că acesta este Hristosul, Mântuitorul lumii.” Pentru fiecare suflet care întâmpină dificultățile în puterea lui Isus și nu este biruit, care dă piept cu dușmani și cu împotrivitori, și în puterea lui Hristos stă ferm, care preia îndatoriri și le îndeplinește cu blândețea înțelepciunii fără să ia în calcul urmările, știind că niciunul dintre aceste lucruri nu poate fi înfruntat în puterea omenească, experiența sa devine o cunoaștere a faptului că Hristos este credincios în ceea ce promite. El este un ajutor atotsuficient. El va fi convins că în propria lui putere nu poate asculta de legea lui Dumnezeu, dar el se ține de ceea ce este siguranța sa, anume Isus Hristos cel puternic, se odihnește în plinătatea și puterea lui Hristos și cunoaște, din experiență, că Hristos este neprihănirea lui, că El este mișcat de slăbiciunile lui. Deși poate fi închis între zidurile închisorii, el crede că aceasta se întâmplă de dragul adevărului. Isus este alături de el. Noi nu trebuie să fim necugetați, îndrăzneți, încumetați, sfidători. Noi putem să ne încredem în Isus; [492] dacă avem încredere în puterea Lui de a mântui, putem să fim învingători.

Ar trebui să avem o continuă umblare cu toată umilința. Nu ar trebui să se dea nicio ocazie dușmanilor noștri, ca din cauza imprudenței noastre, să ne acuze că suntem fără lege și disprețuitori ai legilor. Noi nu trebuie să simțim plăcere în a-i irita pe vecinii noștri care idolatrizează duminica, făcând eforturi de a lucra înaintea lor în acea zi cu scopul de a ne expune independența. Surorile noastre nu ar trebui să aleagă duminica pentru a arată că spală hainele în acea zi. Nu trebuie să se facă demonstrații zgomotoase. Să ne gândim cât de îngrozitoare și de teribil de tristă este iluzia ce a luat lumea în captivitate, și prin orice mijloc ce stă în puterea noastră să căutăm să-i luminăm pe cei mai înverșunați dușmani ai noștri. Dacă se acceptă principiul lucrării interioare a Duhului Sfânt pe care creștinul trebuie să-l aibă pentru a-l pregăti pentru cer, el nu va face nimic necugetat sau încumetat, care să nască mânie sau blasfemie la adresa lui Dumnezeu. Procesul sfințirii crește constant în inimă, iar experiența lui va fi aceea că „Hristos […] este făcut pentru noi înțelepciune, neprihănire, sfințire și răscumpărare”. El știe că Hristos, prin Duhul Său, locuiește în inimă prin credință.

O, este o mare lucrare de făcut pentru poporul lui Dumnezeu înainte ca ei să fie pregătiți pentru luarea la cer. Căldura cuptorului trebuie să fie puternică în dreptul unora, pentru a descoperi zgura. Eul va trebui să fie crucificat. Când fiecare credincios ascultă de Domnul după toată cunoștința pe care o are și totuși caută să nu dea vreo ocazie întemeiată semenilor săi de a-l persecuta, el nu trebuie să se teamă de urmări, chiar dacă acestea ar fi închisoarea sau moartea.

După ce Hristos Se ridică de pe tronul mijlocirii, fiecare caz va fi hotărât, iar persecuția și moartea care ar mai veni asupra poporului lui Dumnezeu nu vor mai fi o mărturie în favoarea adevărului. [493]

Toată purtarea noastră trebuie să fie pentru salvarea sufletelor care ne înconjoară – suflete pentru care a murit Hristos. Marea majoritate a oamenilor nu a auzit că ziua a șaptea este adevăratul Sabat al lui Iehova. Ei sunt neînvățați în ce privește Scripturile, iar poziția și lucrarea adventiștilor de ziua șaptea de a se ține de credința lor duce la opoziție în cel mai înalt grad. Lumea creștină se închină din ignoranță înaintea unui idol. Fiecare suflet, predicatori și laici, să considere că lumea este câmpul său misionar și că ea trebuie învățată în ce privește temeiul credinței noastre, iar aceste temeiuri să fie prezentate prin manifestarea Duhului și a puterii lui Dumnezeu. Numai prin Dumnezeu pot ei atinge inimile oamenilor.

Noi nu trebuie să pierdem timpul, ci să căutăm să devenim foarte pricepuți în Scripturi, pentru că nu trebuie să venim în fața oamenilor numai cu argumente fragile, nici doar cu argumente care par logice pentru a-i convinge că ceea ce au învățat că este adevăr de la părinții lor și ceea ce li se predică de la amvoane este fals, din cauză că opoziția pe care o creați prin acest fel de a lucra va fi ca împrăștierea semințelor întunericului. Veți fi numiți apostaziați, pentru că proclamați ceva ce cauzează confuzie, dar dacă aveți farmecul lui Hristos, dacă sunteți echilibrați în tot ceea ce faceți prin înțelepciunea lui Hristos, având inima umplută cu Duhul lui Hristos, atunci veți împlini o lucrare bună pentru Hristos.

Vă îndemnăm să luați în considerare acest pericol: cel mai mult trebuie să ne temem de creștinismul cu numele. Mulți dintre cei care mărturisesc adevărul vor fi biruiți pentru că nu-L cunosc pe Domnul Isus Hristos. Ei nu pot deosebi vocea Lui de vocea unui străin. [494]

Nu trebuie să ne fie teamă că cineva va fi doborât chiar și de cea mai răspândită apostazie, dacă are o experiență vie în cunoașterea Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos. Dacă Isus, nădejdea slavei, ia chip înăuntru, atât cel analfabet, cât și cel învățat va putea primi mărturia credinței noastre, spunând: „Știu în cine m-am încrezut.” Unii nu vor putea să arate prin argumente unde greșește adversarul lor, întrucât nu au avut niciodată avantajele pe care le-au avut alții, totuși aceștia nu sunt biruiți de apostazie, pentru că au în inima lor dovada că au adevărul și cele mai subtile raționamente și asalturi ale lui Satana nu îi pot clinti de la cunoștința adevărului, iar ei nu au niciun dubiu sau teamă că ar fi în eroare.

Fiecare suflet să ia în considerare responsabilitatea pe care o are, de a da socoteală lui Dumnezeu pentru influența pe care o exercită asupra sufletelor aflate în sfera lui de influență. Când iubirea nepieritoare de a salva suflete ia în stăpânire inima și mintea, atunci nu se face nicio mișcare nesocotită.

Credința, credința mântuitoare, trebuie să fie învățată. Definiția acestei credințe în Isus Hristos poate fi descrisă în câteva cuvinte: este actul sufletului prin care întregul om este predat pazei și stăpânirii lui Isus Hristos. El rămâne în Hristos, și Hristos rămâne în suflet ca domn, prin credință. Credinciosul își încredințează sufletul și trupul lui Dumnezeu, și plin de siguranță poate spune: „Hristos este capabil să păzească până în ziua aceea tot ce i-am încredințat.” Toți cei care vor face aceasta vor fi mântuiți pentru viața veșnică. Aceștia vor avea asigurarea că sufletul le este spălat în sângele lui Hristos și îmbrăcat cu neprihănirea Sa și că este prețios în ochii lui Isus. Gândurile și speranțele noastre sunt legate de a doua venire a Domnului Isus Hristos. Aceea este ziua în care Judecătorul întregului pământ va răsplăti încrederea poporului Său. [495]

Niciun suflet să nu se teamă de ceva surprinzător. Compasiunea gingașă a lui Dumnezeu este îndreptată spre poporul Lui. Credința, minunata credință, conduce poporul lui Dumnezeu pe cărări drepte. Fără această credință, cu siguranță vom înțelege greșit purtarea Lui față de noi și nu ne vom încrede în iubirea și credincioșia Lui. Oricare ar fi încercările și suferințele produse de semenii noștri, avem nevoie de mai multă credință; să nu existe nicio slăbiciune a inimii, nici bombăneli arțăgoase sau gânduri de nemulțumire față de providența lui Dumnezeu și de privațiunile pe care suntem chemați să le îndurăm. Lăsați credința să se prindă de cele nevăzute și de dovezile pe care le avem despre iertarea lui Dumnezeu.

O singură rază a dovezilor favorii nemeritate a lui Dumnezeu care strălucește în inima noastră va contrabalansa orice încercare, de orice fel și oricât de severă ar fi. Și cât de încrezător este sufletul! Nu mai are nicio înclinație spre a murmura. Inima se odihnește în Dumnezeu, prin pocăință. Siguranța firească este zdrobită și avem pace prin Domnul nostru Isus Hristos.

În timp ce se fac eforturi pentru educarea tinerilor, ca ei să ocupe poziții de încredere, dacă aceste persoane nu simt că mai presus de toate trebuie să învețe în școala lui Isus lecțiile necesare, Dumnezeu nu are niciun folosi din declararea de către ei a cuvântului Său. Nu lăsați ca cei needucați să se descurajeze în vreun fel și să creadă că ei nu sunt de folos sau că nu este loc pentru ei. Aici, în lumea noastră, este de lucru din abundență și dacă bărbații și femeile se vor uni cu Hristos, sursa a toată înțelepciunea, și vor învăța de la El, vor deveni studenți ai Bibliei, investindu-și talanții în cel mai bun mod, învățând de la cel mai mare Învățător pe care l-a cunoscut vreodată lumea. Ei pot da mărturie despre credință. Noi nu am umblat după povești iscusit meșteșugite. Hristos va face totul pentru cei care Îl primesc în inimile lor. [496]

Când destrăbălarea, erezia și infidelitatea vor umple țara, vor fi multe cămine umile de unde vor fi înălțate rugăciuni sincere, rugăciuni de pocăință, de către aceia care niciodată nu au auzit adevărul și vor fi multe inimi care vor simți o povară apăsătoare pentru dezonoarea adusă lui Dumnezeu. Noi suntem prea înguști în ideile noastre și judecăm în mod greșit, fiindcă mulți dintre aceștia vor fi acceptați de Dumnezeu pentru că au prețuit fiecare rază de lumină care a strălucit asupra lor. Sunt mii de oameni care se roagă pentru lumina adevărului, cum a făcut și Natanael. Purtătorii de lumină ai lui Hristos nu trebuie să fie necredincioși. Este o lucrare de făcut pentru multe suflete în lumea noastră și Dumnezeu ne cheamă să lucrăm pentru sufletele care se află în întunericul erorii, dar care se roagă pentru lumină, pentru descoperirile Duhului Sfânt al lui Dumnezeu.

Nu lăsați ca problemele secundare să vă ocupe mintea și simțămintele. E nevoie să profităm cât putem de mult de ocaziile prezente. E nevoie să lucrăm cât mai este ziuă, pentru că vine noaptea când nimeni nu mai poate lucra. Sunt mulți oameni cu influență care trebuie să ajungă la cunoștința adevărului, iar noi trebuie să fim siguri că nu blocăm drumul. Cunoștința adevărului crește continuu. Nu se prezintă minții un adevăr nou, un principiu nou, ci o nouă descoperire sau o aplicație energică și înviorătoare a ceea ce exista dinainte. Domnul este gata să prezinte lumina Sa minților noastre de îndată ce vrem să o primim. Deschideți ușa și lăsați-L pe Isus să intre. [497]