Scrisoarea 57, 1889
Battle Creek, Michigan, 20 noiembrie 1889
CĂTRE FRAȚI ȘI SURORI
Dragi frați și surori,
„Lumina este semănată pentru cei neprihăniți, și bucuria pentru cei drepți cu inima” (Psalmii 97:11, KJV). Anul 1889 este spre sfârșit. Lupte, înfrângeri și încercări marchează istoria experienței noastre, dar mai avem ceva pe lângă acestea. Am avut pace, bucurie și victorii în mijlocul slăbiciunii. Am fost făcuți puternici. Având avantajul experiențelor din anul care aproape se încheie, nu suntem mai bine pregătiți să intrăm în noul an? Am trecut prin descurajări, dar nu am învățat să ne încredem mai puternic în Dumnezeu în momentele grele?
Să ne gândim la ocaziile și privilegiile anului care în curând va fi trecut și să ne întrebăm: „Sunt eu mai calificat ca să știu cum să lucrez mai bine decât până acum, ca împreună lucrător cu Dumnezeu?”
Cercetați experiența voastră din trecut și vedeți ce lucruri bune ați învățat din lecțiile lui Dumnezeu, prin acele experiențe. O lumină mai mare ne-a fost arătată. Adevăruri vechi și prețioase ne-au fost prezentate în forme noi care, dacă le vom aprecia din plin, ne vor pregăti să pășim cu dreptul în anul care se apropie, 1890. Multele descurajări și multele concluzii pripite nu vor fi oare evitate, dacă vom învăța zilnic lecțiile din școala lui Hristos – că Dumnezeu conduce evenimentelor din viața omului? Dacă nu-I vom sta în cale, El va răspunde rugăciunilor noastre când va ști El că e nevoie și prin căi care ne vor surprinde și Își va aduce scopul la îndeplinire după înțelepciunea pe care o are în toate lucrurile. Să nu fim oare plini de mulțumire că Dumnezeu cunoaște slăbiciunile noastre și că noi le putem de asemenea cunoaște mai bine, după cunoștința lui Dumnezeu? Lupta cu ispita și împotrivirea față de păcat nu sunt cunoscute și înțelese decât de către fiii și fiicele lui Dumnezeu, iar aceștia nu vor cunoaște niciodată puterea păcatului până când nu încep să i se împotrivească.
Este bine să cădem în mâinile Dumnezeului celui viu și nu în mâinile oamenilor. Ar trebui să-I fim recunoscători lui Dumnezeu, pentru că El, Dumnezeul atotînțelept și milostiv, este Cel care ține balanța de aur ce cântărește caracterul. Atâta timp cât Satana [498] trăiește, nu va fi niciun triumf vizibil pentru creștini, ci un conflict continuu. Cu toate acestea, noi nu trebuie să șovăim în slujirea adusă lui Hristos. Fețele noastre sunt îndreptate spre dușman, luptând „nu […] împotriva cărnii și a sângelui, ci împotriva căpeteniilor, a stăpânirilor, a conducătorilor veacului întunecat de acum, a duhurilor răutății care sunt în locurile cerești” (Efeseni 6:12).
Niciun om nu trebuie judecat în grabă, nici lucrarea sau scopurile lui. Este nevoie de inimi umile și de pocăința sufletului. Solia pe care o purtăm în aceste timpuri este de sus. Influența ei asupra inimilor tuturor celor care au primit-o este bună și roadele sunt bune, în timp ce unii critică și rostesc judecăți atât asupra soliei, cât și asupra solilor trimiși de Dumnezeu. Cei care fac așa sunt înfumurați. Ei spun în inima lor: „Fac ce îmi place și lucrez după cum îmi place, după propria mea judecată. Voi face așa cum am mai făcut – voi vorbi despre adevărurile vechi, dar nu vreau să am nimic de-a face cu problema adusă acum în fața noastră – îndreptățirea prin credință și neprihănirea lui Hristos. Voi fi un om pios.” Dar de fapt ei continuă să văruiască mormântul fără să-l curețe. Din inimă ies gândurile rele, vorbirea de rău, gelozia, invidia, bănuielile rele. Templul sufletului are nevoie să fie curățat. Cei care nu vor să accepte solia pe care o trimite Domnul vor începe curând să vorbească împotriva ei. Ei au destule dovezi care să le îndrepte mintea în direcția cea bună, dar sunt prea mândri ca să se se supună. Ei nu sunt dispuși să recunoască că ceea ce au spus că e greșit este de fapt drept, iar atunci mintea începe să caute scuze, subterfugii ca să scape de adevărata problemă. Ei sunt hotărâți să nu asculte de Dumnezeu, care îi cheamă de urgență să își supună voința. Ei vor face ca anumite chestiuni mărunte să pară mari și vor căuta să stârnească controverse asupra unor puncte minore. Cu cât rămân mai mult în poziția în care sunt, cu atât vor fi mai încurcați și într-o confuzie mai mare. Vor fi prezentate îndoieli asupra Mărturiilor, întrucât Satana dorește să aducă pe acest teren pe orice îndoielnic și pe orice necredincios. Lucrarea care le stă în față este să se dea pe ei înșiși lui Dumnezeu; voința lor să nu mai stea împotriva voinței lui Dumnezeu.
Sunt aduse obiecții împotriva guvernării bisericii, sunt ridicate probleme cu privire la multe lucruri. Satana seamănă sămânța îndoielii și a întrebărilor nepotrivite, a murmurării și găsirii de greșeli. Ei aleg întunericul. Propria lor mână închide ușa cunoștinței. Ei refuză să se conformeze voinței lui Dumnezeu. Dacă resping procesul [499] prin care Dumnezeu lucrează, nu vor vedea nicio lumină. Îndoielile și cârcotelile fac tot timpul ca sufletul lor să fie plin de respingere încăpățânată. Dumnezeu spune: „Eu sunt lumina lumii: cel ce Mă urmează nu va umbla în întuneric” (Ioan 8:12).
Dar cei plini de sine spun: „Nu voi face niciun pas până nu văd lucrurile clar.” Când nu vor să înțeleagă ca să nu vadă, ei spun: „Explică.” Aceasta îi face să pună întrebări fără spiritul de a primi dacă li se răspunde satisfăcător, iar când văd că nu pot întoarce lucrurile cu o întrebare, pun alta, și alta, nerecunoscând razele luminoase care strălucesc peste ei. Va învăța Dumnezeu pe unii ca aceștia? Nu. Ei au avut lumină suficientă cât să facă primul pas și dacă ar fi dat la o parte mândria voinței, care îi face cruzi chiar față de ei înșiși, și ar fi făcut primul pas, apoi l-ar fi făcut și pe cel de-al doilea; dar când omul respinge lumina, Domnul nu va face o minune ca să-l facă pe acel om să creadă. Dacă el vrea să umble prin credință, are lumină destulă pentru a acționa la îndemnul lui Dumnezeu, ca să vadă unde lucrează Dumnezeu și să lucreze cu El. [500]