Review and Herald, 11 aprilie 1893

APEL CĂTRE BISERICĂ
(Continuare)

Ce aș mai putea să spun, pe lângă ce am spus deja, pentru a imprima asupra bisericilor noastre, în special asupra bisericii din Battle Creek, pierderea veșnică la care sunt expuși din cauză că nu trezesc și nu folosesc capacitățile pe care Dumnezeu li le-a dat? Dacă membrii bisericii și-ar pune la lucru puterile minții în eforturi bine direcționate, în planuri bine gândite, ar putea face de o sută de ori mai mult pentru Hristos decât fac în prezent. Dacă ar merge înainte cu rugăciune serioasă, cu blândețea și smerenia inimii, căutând în mod individual să împărtășească cu alții cunoștința mântuirii, solia ar putea ajunge la locuitorii pământului. Cât de multe solii de mustrare și de avertizare trebuie să mai trimită Domnul poporului Lui ales, înainte ca ei să asculte? Vă spun în Numele Domnului Isus, care Și-a dat viața pentru viața lumii, că noi, ca popor, am rămas în urma privilegiilor și ocaziilor noastre. Ce ospăț bogat a fost pregătit pentru poporul din Battle Creek! Ce ocazii i-au fost date! Oamenii au fost convinși că ar trebui să fie conlucrători cu Dumnezeu, dar au fost convertiți de acest gând? Pericolele direcției lor și datoriile cerute din mâinile lor le-au fost prezentate în totalitate. Înțelegerii și conștiinței lor le-au fost adresate apeluri serioase și le-a fost dată lumină, astfel încât sunt fără scuză. Ei nu pot să aibă nicio manta pentru neglijența lor păcătoasă, iar Domnul nu îndeamnă bărbații și femeile la lucrare prin prezentarea de stimulente măgulitoare. Ei pot lucra pentru El doar de bunăvoie, printr-o cooperare din inimă.

Adevărul pentru acest timp a fost prezentat prin cuvintele sfinte și a fost mărturisit prin puterea Duhului Sfânt. A fost arătat clar că singura noastră speranță de a primi acces la Tatăl este în neprihănirea lui Hristos. Cât de simplă, cât de clară a fost făcută calea vieții pentru cei care au dispoziția de a umbla pe ea. Oare, dovezi și manifestări mai puternice, ar sparge obstacolele care s-au interpus între adevăr și suflet? Nu. Mi-a fost arătat că au fost oferite suficiente dovezi. Cei care resping dovezile deja prezentate, nu vor fi convinși de mai multe dovezi. Ei sunt ca evreii cărora Hristos le-a spus: „Dacă nu ascultă de Moise și de profeți, nu vor fi convinși nici dacă ar învia cineva din morți.” Cele mai mari minuni realizate în fața lor nu le-ar putea alunga șicanarea și necredința. Ei au semănat încăpățânarea și au produs roade în conformitate cu planul lui Satana. Dacă harul transformator al lui Hristos nu le curăță și nu le purifică sufletul, ei vor merge din întuneric în mai mare întuneric.

Dacă vrem să vedem lumină în lumina lui Dumnezeu, trebuie să rămânem în Hristos. Sufletul trebuie să primească putere și hrană de la Vița cea vie. Apostolul spune: „Nu recunoașteți, în ce vă privește, că Isus Hristos este în voi? Doar dacă nu cumva sunteți lepădați!” Dar încăpățânarea barează eficient calea de intrare a Duhului lui Dumnezeu. Încăpățânarea nu este de folos, ci este rodul egoismului, iar singurul remediu al acesteia este smulgerea rădăcinilor ei din inimă. Adesea, manifestarea exterioară a egoismului este îndepărtată pentru un timp, dar rodul lui detestabil va apărea din nou, la fel ca frunzele unui copac care a fost tăiat, dar căruia i-a rămas rădăcina. Dacă rămâne o fibră de egoism, aceasta va răsări din nou și va aduce roade după soiul ei.

Duhul lui Dumnezeu nu poate lucra eficient în nicio inimă în care există mândrie și înfumurare. Dar, fără ajutorul Duhului lui Dumnezeu, sufletul nu poate fi reînnoit, nu poate fi creată o inimă nouă în el. Domnul lucrează, căutând să-și curețe poporul, iar această mare lucrare este întârziată de necredință și încăpățânare. Mulți cred că dacă ar fi trăit în zilele lui Hristos, s-ar fi aflat printre urmașii Lui credincioși. Dar dacă toate minunile lui Hristos ar fi prezentate în fața celor a căror inimi nu sunt subjugate de Duhul lui Dumnezeu, convingerile lor nu ar fi urmate, nici credința lor nu ar crește. Lumina a strălucit asupra bisericii lui Dumnezeu, dar, prin atitudinea lor indiferentă, mulți au spus: „Noi nu vrem calea Ta, Doamne, ci propria noastră cale.” Împărăția cerurilor a venit foarte aproape, iar ei au văzut câteva sclipiri ale Tatălui și Fiului, dar și-au barat ușa inimii și nu au primit musafirii cerești; căci ei încă nu cunosc dragostea lui Dumnezeu.

Gândiți-vă cât de mare a fost lumina dată evreilor, și totuși ei L-au respins pe Domnul vieții și al slavei. Isus spune: „Dacă n‑aș fi venit și nu le‑aș fi vorbit, n‑ar avea păcat; dar acum, nu au nicio scuză pentru păcatul lor. […] Dacă n‑aș fi făcut între ei lucrări pe care nimeni altul nu le‑a făcut, n‑ar avea păcat; dar acum, le‑au văzut și Ne‑au urât și pe Mine, și pe Tatăl Meu.” Lumina a devenit tot mai strălucitoare, până când nimeni nu a putut fugi de concluzia că Hristos nu a fost un învățător obișnuit. Dar atunci când convingerea este desconsiderată, iar când dovada este respinsă, oamenii sunt forțați să ia o poziție de opoziție activă și împotrivire încăpățânată. Duhul lui Dumnezeu a stăruit pe lângă cel nepocăit, cu avertismente și rugăminți, iar razele strălucitoare ale Soarelui neprihănirii i-au luminat mintea. Însă mulți refuză compasiunea unui Mântuitor iubitor și nu vor să permită inimilor lor să se zdrobească și să se topească sub razele iubirii Lui. Ei au refuzat solia milei, au refuzat să facă ceea ce a cerut Dumnezeu, în modul în care El a cerut, iar jertfele lor au fost lipsite de merit, precum jertfele lui Cain, pentru că nu au amestecat cu ele virtutea sângelui Mântuitorului răstignit și înviat.

Este dincolo de puterea omului să-L mulțumească pe Dumnezeu, dacă e despărțit de Hristos. Noi putem lua hotărâri și putem face promisiuni, dar inima carnală învinge toate bunele intenții. Ne putem stăpâni conduita exterioară, dar nu ne putem schimba inima. Tot capul este bolnav și întreaga inimă slăbește, și totuși păcătosul se întărește în mândrie și își înalță voința împotriva voinței lui Dumnezeu. Deși Hristos lucrează asupra inimilor oamenilor, oamenii anulează complet lucrarea pe care Domnul ar face-o. Dacă ei se opun, se îndoiesc și fac șicane, se așează într-o poziție în care nu le va fi ușor să cedeze convingerii Duhului lui Dumnezeu. O putere fermecătoare îi ține în înșelăciune, pentru că tatăl minciunii lucrează în inima nesfințită. Acestor suflete înșelate le este înălțat strigătul: „Dacă ai fi cunoscut, măcar în această zi, lucrurile ce‑ți pot aduce pacea!” Și va fi rostită sentința irevocabilă: „Dar acum ele sunt ascunse de ochii tăi.”

Nu există mai puțină scuză în zilele noastre, pentru încăpățânare și necredință, decât a fost pentru evreii din zilele lui Hristos. Ei nu au avut în fața ochilor exemplul unei națiuni care a suferit pedeapsa pentru necredința și nesupunerea ei. Dar noi avem în față istoria poporului ales al lui Dumnezeu care s-a despărțit de El și L-a respins pe Prințul vieții. Deși ei nu L-au putut acuza de păcat, deși nu puteau să nu-și vadă ipocrizia, L-au urât pe Prințul vieții deoarece El le dezvăluia clar căile lor rele. În zilele noastre este dată o lumină și o dovadă mai puternică. Avem, de asemenea, exemplul lor, avertismentele și mustrările care le-au fost prezentate, iar păcatul nostru și răsplata lui vor fi mai mari dacă vom refuza să umblăm în lumină. Mulți spun: „Dacă aș fi trăit în zilele lui Hristos, nu aș fi denaturat cuvintele Lui sau nu aș fi interpretat în mod fals învățăturile Lui. Eu nu L-aș fi respins și răstignit, așa cum au făcut evreii.” Dar acest lucru este dovedit prin modul [1057] în care vă raportați azi la solia și solii Lui. Domnul Își încearcă poporul azi, așa cum i-a încercat pe evrei în zilele lor. Când El Își trimite soliile de har, lumina adevărului Lui, El vă trimite Duhul adevărului și, dacă acceptați solia, Îl acceptați pe Isus. Cei care spun că dacă ar fi trăit în zilele lui Hristos, nu ar fi făcut așa cum au făcut cei care au respins harul Lui, vor fi încercați în zilele noastre. Cei care trăiesc în prezent nu sunt responsabili de faptele celor care L-au răstignit pe Fiul lui Dumnezeu. Dar dacă, cu toată lumina care a strălucit peste poporul Lui din vechime, noi umblăm pe același teren, nutrim același spirit și refuzăm să primim mustrările și avertismentele, atunci vina noastră va fi mult mai mare, iar aceeași condamnare care a căzut peste ei, va cădea și peste noi, doar că va fi mai mare, întrucât lumina noastră este mai mare decât a fost lumina lor în acel timp. [1058]