Scrisoarea 116, 1890
Petoskey, Michigan, 27 august 1890
CĂTRE O. A. OLSEN
Dragă frate Olsen,
Mărturia pe care am pus-o în plic am trimis-o special pentru Conferința Oio, dar Domnul mi-a arătat că răutățile care sunt mustrate în acea conferință există și în alte conferințe. Bisericile au nevoie de evlavie personală și de o experiență mai profundă, mult mai profundă în adevăr și în cunoașterea lui Isus Hristos. Spiritul de împotrivire care a fost dat pe față când s-a prezentat neprihănirea lui Hristos ca singura noastră nădejde a întristat Duhul lui Dumnezeu, iar rezultatul acestei opoziții a impus prezentarea acestui subiect cu mai multă seriozitate și cu mai multă hotărâre, provocând la o cercetare mai profundă a subiectului și la descoperirea de argumente despre care nici solul însuși nu a știut că sunt atât de ferme, atât de complete, atât de profunde în ce privește subiectul îndreptățirii prin credință și al neprihănirii lui Hristos ca singura noastră nădejde. Subiectul a fost adus înaintea multor minți. Partea tristă este că unii care ar fi trebuit să stea în lumina clară a acestui subiect au lucrat de partea vrăjmașului.
O mare întristare a inimii a fost provocată de faptul că cei ce trebuiau să dea un sunet clar din trâmbiță de pe zidurile Sionului, în deplin acord cu lucrarea care trebuie făcută în timpul de față pentru a pregăti un popor care să stea în ziua Domnului, sunt în întuneric și au stat de pază ca să blocheze drumul și să creeze confuzie și înțelegere greșită. Satana vede că este momentul prielnic pentru el ca să dea lovitura. Fanatismul și erorile se vor răspândi, iar bărbații care ar fi trebuit să stea în lumină, făcând ca vocile lor să fie auzite de partea cea dreaptă a acestui subiect, au lucrat de partea cea rea ca să se împotrivească la ceea ce venea de la Dumnezeu și să opună rezistență în fața soliei pe care o trimite Domnul. Foarte mulți au impresia că această poziție ar fi greșită și strigă: „Pericol, fanatism”, când în ea nu există nicio erezie și niciun fanatism. Dar când vor apărea aceste răutăți cu adevărat și ei vor vedea pericolul și vor încerca [703] să-l evite, nu vor putea. Mulți vor fi bine ancorați în eroare și vor spune că la fel au făcut și când Domnul a trimis o solie poporului Său.
A greșit atunci, greșește și acum. Nu putem crede că el recunoaște Duhul și nici ceea ce ar trebui să aibă tot timpul un sunet atât de clar, încât să i se dea atenție când este auzit. Solia nu se bucură de greutatea pe care i-o dă influența. Satana a făcut ca totul să decurgă după planurile lui. Pentru că solia sorei White din Mărturii nu s-a armonizat cu ideile lor, Mărturiile nu au mai fost luate în seamă, decât dacă recomandau ideile lor. Cu atâta perseverență au urmat căile lor în această direcție, încât chiar dacă s-ar rosti vreo mustrare față de răutățile care vor apărea, cei mustrați vor spune: „Mărturiile sorei White nu mai sunt demne de încredere. Frații Smith, Butler și alții dintre conducători nu mai au încredere în ele.” Bărbații aceștia au semănat sămânța și recolta va urma cu siguranță.
Bisericile au acum în fața picioarelor lor o piatră de poticnire care nu este ușor de înlăturat, iar dacă cei ce au pus această piatră de poticnire nu înțeleg și nu își dau seama că au întristat Duhul lui Dumnezeu și dacă nu își mărturisesc greșelile, cu siguranță întunericul care se va strânge peste sufletele lor va fi tot mai mare. Ei vor ajunge orbi și vor numi lumina întuneric și întunericul lumină, adevărului îi vor spune minciună, și minciunii adevăr, nu vor discerne lumina când va veni și vor lupta împotriva ei. În ce privește Mărturiile, Dumnezeu le-a dat toată lumina pe care o vor avea. Lumina aceasta este cea pe care ei au aruncat-o la o parte ca nevrednică de considerația lor. Starea bisericilor este aceasta: dacă va fi adresată vreo mustrare celor greșiți, ei îi vor cita pe conducătorii care nu primesc Mărturiile. Și în timp ce ei nu mai văd nicio ispită dacă nu mai sunt mustrați, ei nu au decât puțină încredere în bărbații care s-au opus față de ceea ce ei cred că este adevăr. În felul acesta, chiar dacă bărbații aceștia ar spune și ar face lucruri drepte în principiu, ele nu ar avea nicio greutate pentru unii. În felul acesta, lucrarea vrăjmașului a făcut ca [704] lucrarea lui Dumnezeu să nu fie socotită de mare importanță. Când ei vor recunoaște aceasta și își vor mărturisi greșeala, atunci Domnul va putea vindeca rănile făcute și înfrângerea lor va putea fi schimbată în biruință. Dar cât timp ei stau așa cum stau, lucrarea lui Dumnezeu nu este apreciată, iar rezultatul este confuzia și lipsa de unitate.
Îți trimit Mărturia închisă în plic. S-ar putea să aibă efect asupra unor oameni cu inimi sincere, ca să fie avertizați, să-și corecteze greșelile și să aibă loc o reformă. Poți să iei un creion cu plumb, să ștergi ceea ce este personal și să o citești la tabără, dacă găsești că este potrivit. Las la aprecierea ta.
Mă bucur de aerul curat. Mi-ar fi plăcut dacă ai fi putut petrece cel puțin o lună aici ca să te întărești înainte să vină anotimpul rece. Nicăieri nu am găsit un aer mai curat. L-am întrebat pe Willie dacă nu puteți petrece puțin timp aici. Willie poate avea tot ajutorul de care are nevoie la scris, iar apoi puteți vizita împrejurimile și puteți vedea ce este aici în Petoskey și în stațiunile din jur. Dacă locul acesta ar fi la mii de mile depărtare și s-ar prezenta posibilitățile de înaintare a adevărului, s-ar cheltui mii de dolari pentru a se folosi ocazia prezentată. Dar pentru că este la îndemâna noastră, a fost trecut cu vederea și nu s-a făcut nimic. Cred că este timpul să se trimită lucrători, colportori și toți cei ce ar fi trebuit să fie aici de trei luni și să se facă o lucrare serioasă. Dar am spus așa de mult despre asta, încât mă voi opri. Tot ce pot face este să-ți prezint lucrurile. Sper și mă rog ca Domnul să creeze un interes ferm pentru misiunea internă care este teribil de neglijată.
Cu multă dragoste pentru Dumnezeu și lucrarea Sa, rămân credincioasă la datorie,
Ellen G. White [705]