Scrisoarea 16j, 1892
Preston, Melbourne, Australia, 2 septembrie 1892

CĂTRE A. T. JONES

Iubite frate A. T. Jones,

Trimit împreună cu aceasta o scrisoare adresată fratelui U. Smith, pentru că am fost îndurerată când am văzut diferențe apărute în Review and Herald, publicându-i lumii lipsa de unitate dintre adventiștii de ziua a șaptea. Este esențial ca noi să prezentăm un front unit. Lumina pe care mi-a dat-o Domnul de mai mulți ani a fost: să nu lăsăm ca sentimente contradictorii să fie publicate în revistele bisericii noastre.

Noi nu pretindem a fi creștini sub stăpânirea propriilor noastre sentimente, ci sub stăpânirea Duhului lui Dumnezeu, consacrați slujirii lui Hristos, care ne-a ales să fim sub conducerea Duhului Lui Sfânt. El I-a înălțat Tatălui Lui cea mai minunată rugăciune, ca ucenicii Lui să poată fi, așa cum El a fost, una cu Tatăl. Acum, este datoria fiecăruia care crede în Hristos ca mântuitor al său personal, să răspundă la acea rugăciune. Îngerii și arhanghelii privesc cu cel mai mare interes spre cei aleși de Dumnezeu, pentru a vedea ce influență are adevărul asupra minții și caracterului, pentru a vedea cât de mult Îl apreciază ei pe Cel care a fost răstignit pentru ei, ca ei să aibă viață veșnică. Dacă cerințele și poruncile Lui cele mai clare sunt privite cu ușurință, dacă rugăciunea lui Hristos înălțată chiar înainte de marea Lui jertfă, a fost în mod straniu neglijată, ce înseamnă aceasta? Suntem cu adevărat un spectacol pentru lume, pentru îngeri și pentru oameni.

Se acordă timp chestiunilor lipsite de importanță, iar lucrurile cu consecință veșnică, abia rețin atenția și par să lase doar o slabă impresie asupra minții. Acțiunile vorbesc de la sine. Capitolele 13, 14, 15, 16 și 17 din Ioan trebuie studiate cu mare atenție și practicate cu seriozitate, dacă [1036] Îl onorăm pe Dumnezeu și pe Isus Hristos pe care L-a trimis El. Nu ne putem permite să trăim neglijând tocmai sarcinile cerute de Înlocuitorul și Garantul nostru, care îi transmite lumii acreditarea divină a faptului că atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.

Acum, cea mai mare lucrare misionară de făcut de către aleșii lui Dumnezeu, este ca ei să fie împlinitori ai cuvintelor lui Hristos: „Nu voi M‑ați ales pe Mine, ci Eu v‑am ales pe voi și v‑am rânduit să mergeți și să aduceți rod, și rodul vostru să rămână, pentru ca orice veți cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea” (Ioan 15:16-17). „Drept răspuns, Isus i‑a zis: «Dacă Mă iubește cineva, va păzi cuvântul Meu, și Tatăl Meu îl va iubi și Noi vom veni la el și Ne vom face locaș la el.»” (Ioan 14:23).

Acesta este testul. Dovada iubirii noastre este acea credință care lucrează prin dragoste și curăță sufletul. „Cine nu Mă iubește nu păzește cuvintele Mele.” „Cine are poruncile Mele și le păzește, acela Mă iubește și cine Mă iubește va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi, și Mă voi arăta lui.” Aceasta este o făgăduință condiționată. Nu am putea concluziona în mod rațional că motivul pentru care biserica își dă seama atât de puțin de prezența lui Dumnezeu, este indiferența ei față de îndeplinirea lucrurilor pe care El le-a precizat, prezentându-i lumii o interpretare greșită a caracterului lui Hristos?

Frate Jones, umblă cu atenție înaintea lui Dumnezeu. „Am ajuns o priveliște pentru lume, îngeri și oameni.” Fii atent să nu publici în revistă lucruri care știi [1037] că vor intra în conflict cu fratele Smith, pentru că el consideră că are autoritatea de a controla articolele care apar în Review. Dar dacă el încearcă să închidă ușa ca lumina să nu ajungă la oameni, atunci, oricât de trist ar fi, Domnul îl va îndepărta. Dar Domnul îl iubește pe fratele Smith. Fii atent să nu fie oferită nicio ocazie, publicând articole pe care el nu le-a văzut. Dacă, după ce vede articolele, le publică, fără să-l vadă pe autorul articolului și fără să vorbească cu acesta, el nu mai are dreptul de publica în revistă o altă viziune, pentru că rănește cauza lui Dumnezeu. Nu este timp pentru disensiuni. Lucrați împreună. Căutați să fiți o unitate. Ar trebui topită rezerva de gheață și ar trebui exercitate o încredere și o libertate reciprocă. Fiecare trebuie să-și vegheze cuvintele. Evită toate impresiile care dau ideea de extremă, pentru că cei care pândesc ocazia, se vor prinde tare de orice cuvânt exprimat puternic, pentru a-și îndreptăți sentimentele de a te numi extremist.

Criza este chiar înaintea noastră. Conflictul aprig dintre minte și minte, dintre principiu și principiu, dintre adevăr și eroare, conflict care se apropie cu repeziciune și care deja a început, ne cheamă la o vigilență constantă. Această lume este marele câmp pe care urmează să se dea ultima bătălie. Fiecare om care este de partea Domnului va participa la bătălia Domnului, va veni în ajutorul Domnului împotriva celor puternici, iar zidurile lui Antihrist vor cădea înaintea Căpeteniei oștirii Domnului. Să nu fie găsiți aleșii lui Dumnezeu în opoziție față de soli și soliile pe care El le trimite, ci abilitatea și tactul fiecărui suflet, prin toate mijloacele sfinte și scripturistice, să fie folosite pentru a oferi o mai mare eficiență și tărie în războiul agresiv – nu împotriva fraților, nu împotriva unsului Domnului – ci împotriva agenților satanici pe care ei trebuie să-i întâmpine. [1038]

Domnul va vorbi prin solii Lui. Ei sunt doar mijloacele omenești, care nu au har sau frumusețe proprie, dar care sunt puternici și eficienți doar în măsura în care Dumnezeu, Duhul veșnic, lucrează asupra inimilor omenești. Comoara evangheliei veșnice este purtată în vase de lut. Pavel poate planta și Apolo poate uda, iar aceasta este amplitudinea abilității lor. Dumnezeu doar sporește. Nu trebuie să-I fie adusă nicio dezonoare lui Dumnezeu, nicio întristare Duhului Lui Sfânt, aruncând necinste sau dezaprobare asupra lui Dumnezeu care Își alege solii pentru a-i duce lumii o solie, prin refuzarea soliei cuvintelor lui Dumnezeu de pe buzele oricăruia dintre slujitorii Lui, prin care El o trimite. Multe suflete se lipsesc de mari binecuvântări și pe Hristos, de slava care I Se cuvine. Din cauză că ei nu iau aminte la acest lucru, există confuzie, dezertare și slăbiciune.

Ellen G. White [1039]