Scrisoarea 179, 1902
Elmshaven, Sanatoriu, Cal., 19 noiembrie 1902

CĂTRE C. P. BOLLMAN

Dragă frate Bollman,

Am un mare interes față de tine. Recunosc că ai capacități care, dacă ar fi sfințite, te-ar face în stare să fii împreună lucrător cu Dumnezeu. Dar, în momentul de față, tu nu ești un astfel de lucrător.

Tu ai nevoie să înțelegi că singur nu poți fi un întreg complet. Există responsabilități pe care trebuie să le poarte alții. Există alți oameni ale căror calificări sunt la fel de importante ca ale tale pentru progresul lucrării. Fiecare lucrător are nevoie să se păzească împotriva impresiei că el singur ar putea face totul. Fratele meu, ar trebui să înveți că, oriunde ai fi în serviciul lui Dumnezeu, și alte minți pe lângă a ta ar trebui aduse în legătură cu lucrarea. Tu vei dori să faci lucruri care, după judecata ta, ar trebui făcute. Dar voința ta nu trebuie întotdeauna urmată. În anumite privințe, alte minți pot fi mai capabile decât a ta, să dea sfaturi înțelepte; de aceea, trebuie să te sfătuiești cu frații tăi. În adunările voastre de comitet, lasă-i și pe ceilalți membri să-și exprime pe deplin gândurile. Nu privi propria ta judecată ca și cum ar fi cu totul suficientă pentru a decide lucrurile fără nimeni altcineva. [1787]

Există un talent de care duci mare lipsă – talentul salvării de suflete. Dintre toate științele, cea mai înaltă și cea mai esențială este știința salvării de suflete. Aceasta cuprinde foarte multe. În poziția de încredere pe care o ai, ai nevoie să înveți mai mult despre știința aceasta, căci trebuie să exerciți o influență modelatoare asupra fiecăruia dintre cei cu care ai de-a face. Dar pentru a proceda drept în lucrarea aceasta, trebuie să înveți mai întâi de la Hristos.

Dragul meu frate, am o solie pentru tine. Mai puțin din eul tău și mai mult din Hristos – aceasta te va face mult mai folositor. Nu trebuie să te păstrezi pe tine însuți ca pe o entitate distinctă de frații tăi. Diferitele lor talente nu sunt ale tale; dar talentul care este de cea mai mare valoare în fața lui Dumnezeu este talentul salvării de suflete, și pe acesta toți trebuie să-l obțină.

Domnul vrea ca tu să fii un bărbat mult mai umil, pentru ca El să poată conversa cu tine. Afară de cazul în care te vei schimba în anumite privințe, va fi întotdeauna dificil. Dumnezeu a dat o lucrare fiecărui om și El îi cere să facă această lucrare în cel mai bun mod posibil. Fratele meu, cazul tău a fost deschis înaintea mea și am fost instruită să-ți spun că ai nevoie de laptele bunătății omenești și de Spiritul cel plăcut al lui Hristos. Tu ai nevoie să fii convertit mai mult și tot mai mult, căci altfel vei suferi zilnic o mare pierdere.

Învierea lui Hristos este viața bisericii. Dacă vedem un bărbat sau o femeie a cărui inimă Mântuitorul nu poate să o facă sensibilă și plină de simpatie, atunci e nevoie să hrănim cu toții iubirea lui Hristos din suflet, pentru ca prin viețile noastre El să-și poată descoperi duioșia, amabilitatea și simpatia Lui de nedescris. [1788] Domnul Isus este întotdeauna pregătit să arunce razele slavei prezenței Sale peste fiecare inimă care se va deschide pentru a-I permite să intre.

Mă adresez tuturor celor care au vreo parte în lucrarea casei de editură din Nashville: Fiți convertiți! Când veți fi convertiți, limba și buzele voastre vor fi folosite spre slava lui Dumnezeu. Valoarea talentului vorbirii va fi pe deplin recunoscută. Cei din Nashville care doresc să stea împreună cu Hristos în locurile cerești, trebuie să fie convertiți în mod clar în slujirea lor. Fraților și surorilor, îndulciți-vă! Fiți lumini luminoase și strălucitoare, oricare ar fi poziția voastră. Transmit acest mesaj tuturor lucrătorilor de la editură. Prezența lui Hristos trebuie să fie manifestată în spiritul vostru, în cuvintele voastre, în comportamentul vostru.

În inima în care nu radiază lumina cerului este o singurătate în care Hristos nu poate rămâne. Alături de fiecare suflet se află prezența unui înger. Am fost învățată că împreună cu Hristos au fost date lumii noastre toate comorile cerului. Nimic nu a fost reținut. Dacă omul nu-și deschide ușa inimii în fața lui Isus Hristos și nu are comuniune cu El, atunci agenții satanici vor avea comuniune cu el.

Este spre slava lui Dumnezeu ca voioșia să abunde. Dacă influența îmblânzitoare și cuceritoare a harului lui Hristos va fi prezentă, întotdeauna vor fi rostite cuvinte plăcute. Dacă cineva face greșeli, mergi la omul acela singur. Nu-i da plin de zel sfaturi, ci modulează-ți vocea. Cel care ocupă o poziție influentă ca ispravnic al lui Dumnezeu ar trebui să aibă o grijă deosebită să nu irite prin cuvânt sau acțiune. El ar trebui să vorbească în mod plăcut fiecărui lucrător și să nu dea pe față iritabilitate sau o dispoziție acră. [1789]

Toți lucrătorii de la editură să-și aducă aminte că ei trebuie să-L reprezinte pe Hristos prin cuvintele și faptele lor. Nu trebuie să existe vorbire tăioasă, nici mustrare arțăgoasă, căci îngerii lui Dumnezeu merg în susul și în josul fiecărei încăperi. Lui Hristos îi face plăcere să-l laude pe fiecare lucrător credincios și El o va face. Fiecare act bun este înregistrat în carte. Se poate ca oamenii să facă mici greșeli, dar cuvintele de dezaprobare stârnesc dorințe de răzbunare, iar Dumnezeu este dezonorat.

Fiecare dintre cei puși în poziții de încredere să fie cu atât mai atent la ceea ce spune și face, cu cât poziția pe care o are implică mai multă responsabilitate decât a fraților lui lucrători; căci aceia care sunt în legătură cu lucrarea lui Dumnezeu nu pot să placă Stăpânului decât dacă vorbesc cu amabilitate. Orice cuvânt rostit în pripă sau cu nechibzuință ar trebui retractat fără întârziere. Dacă cel care l-a rostit uită să o facă sau dacă nu-și regretă nechibzuința, cineva ar trebui să-i aducă aminte, în spiritul lui Hristos, că este de datoria lui să-și ceară scuze; întrucât noi trebuie să ne amintim că dacă suntem creștini care mărturisesc a lucra în unitate, nu trebuie să acționăm ca păcătoșii, ale căror cuvinte și fapte păcătoase îi vor condamna, dacă nu se pocăiesc de ele.

Toți lucrătorii de la editură se află sub supravegherea lui Dumnezeu și se așteaptă de la ei să vorbească respectuos, deoarece se află în prezența Lui, ca și cum L-ar putea vedea. Ei trebuie să arate iubire și respect, voioșie și adevărată curtoazie unii față de alții, aducându-și aminte că în viața aceasta ei sunt într-o școală în care pot învăța lecții ce îi pregătesc pentru a promova în școala de sus. Vorbirea plăcută nu costă nimic, iar bunătatea este împlinirea legii lui Hristos. Prin practicarea continuă a acestei virtuți, se formează obiceiuri ce alcătuiesc caractere frumoase – caractere pregătite pentru a intra în curțile de sus. În felul acesta, bărbații și femeile pot deveni membri ai familiei împărătești, [1790] copii ai Împăratului ceresc. Frații mei și surorile mele, nu vreți să puneți o strajă în dreptul buzelor voastre, ca să nu mai rostiți niciun cuvânt neplăcut?

Pretinșii creștini care acționează ca niște copilași, vorbind cu supărare și dând pe față iuțime de temperament, Îl ofensează pe Dumnezeu. El a plătit un preț mare ca să-i răscumpere de sub puterea lui Satana, ca să poată deveni fii și fiice ale lui Dumnezeu. Dacă acționează ca păcătoșii, sunt socotiți păcătoși și trebuie să se pocăiască și să se întoarcă la faptele dintâi ale iubirii. Creștinii trebuie să se iubească unii pe alții, așa cum i-a iubit Hristos. De manifestarea acestei iubiri depinde recunoașterea de către lume a adevărului evangheliei. Pentru aceasta S-a rugat Hristos în ultima rugăciune pe care a înălțat-o. Creștinii nu trebuie să acționeze ca niște copii nesupuși. În fața lumii, cei care pretind a fi copiii lui Dumnezeu trebuie să dovedească faptul că au lăsat în urmă faptele copilărești ale vieții lor neconvertite.

Fiecare agent uman aflat în legătură cu lucrarea Domnului trebuie să-și însușească lucrarea în care are o parte de făcut. Lucrarea din instituțiile lui Dumnezeu trebuie dusă înainte fără fricțiune, fără vorbire pripită, fără cuvinte dictatoriale. Lucrătorii trebuie să fie curați și sfinți în gândire, în cuvinte și în fapte. Ei trebuie să fie martori ai lui Hristos, dovedind că sunt născuți din nou.

„Lepădați deci orice răutate, vicleșug, prefăcătorie, invidie și defăimare; ca niște prunci născuți de curând, să doriți laptele duhovnicesc și curat, pentru ca prin el să creșteți spre mântuire, dacă într‑adevăr ați gustat că bun este Domnul!” Ar trebui să studiem acest îndemn. Este privilegiul nostru acela de a crește [1791] până „la înălțimea staturii plinătății lui Hristos”. Noi nu trebuie să fim nechibzuiți sau neglijenți în vorbire, rănindu-ne unii pe alții prin cuvinte lipsite de amabilitate.

„Căci este scris în Scriptură: Iată, pun în Sion o piatră din capul unghiului aleasă și scumpă; cine se încrede în El nu va fi dat de rușine. Pentru voi, care ați crezut, este scumpă, dar pentru cei necredincioși, piatra pe care au lepădat‑o zidarii a ajuns în capul unghiului și o piatră de poticnire și o stâncă de cădere. Ei se poticnesc de ea pentru că nu dau crezare Cuvântului, după cum au și fost rânduiți.”

Cât de atent veghează Satana ca să vadă cum poate câștiga acces la sufletul uman! E nevoie să întrebăm, așa cum un anume învățător al legii L-a întrebat pe Isus în timp ce era înconjurat de o mulțime de oameni: „Învățătorule, ce bine să fac ca să moștenesc viața veșnică?” Hristos a cerut răspunsul chiar de la cel care întreba: „Ce este scris în Lege? Cum citești în ea?” Aceasta a fost o întorsătură neașteptată pentru învățătorul legii, totuși a știut foarte bine ce răspuns să dea. El a spus: „«Să‑L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău și pe aproapele tău ca pe tine însuți.» «Drept ai răspuns», i‑a zis Isus; «fă așa și vei trăi!”

În răspunsul pe care l-a dat acel învățător al legii este prezentată în câteva cuvinte întreaga datorie a omului. În aceste două principii, iubirea față de Dumnezeu și iubirea față de om, sunt cuprinse toată legea și proorocii. Primele patru dintre cele zece porunci sunt însumate într-un singur mare precept: „Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău cu toată inima ta.” [1792] Ultimele șase sunt incluse în celălalt: „Să‑l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți!”

Noi trebuie să umblăm prin credință, nu prin vedere. Prin credință și ascultare, obținem orice folos posibil. Prin credință, „noi toți privim cu fața descoperită, ca într‑o oglindă, slava Domnului și suntem transformați în același chip al Lui, din slavă în slavă, prin Domnul, adică prin Duhul”. Eu pot mărturisi că neprihănirea lui Hristos ne dă dreptul la binecuvântările ce decurg din legământul harului. În viața aceasta nu este nimic de o importanță mai mare decât pregătirea caracterului, pentru ca în cele din urmă să putem intra cu bucurie în locuința sfinților de sus. De ce nu ne folosim de privilegiul pe care îl avem, de a fi sfinți aici, jos?

Cei care cred în Hristos în zilele noastre au nevoie de mai mult decât de puterea Cincizecimii, întrucât El le-a dat un câmp larg, deschis, în care să lucreze. În timp ce trăim aici jos, noi slujim Domnului Isus Hristos și arătăm harul Său prin cuvintele și acțiunile noastre. Ca reprezentanți ai Împărăției Lui, noi trebuie să dăm pe față caracterul Lui, oferind lumii o ilustrație despre ceea ce va fi în cer. Noi nu trebuie să ne angajăm în nicio luptă pentru supremație, în nicio ceartă înverșunată. Noi nu trebuie să manifestăm un spirit egoist și gâlcevitor. Lucrarea noastră este de a arăta lumii că cei care sunt copii ai lui Dumnezeu se iubesc unii pe alții.

Haideți să ne gândim la făgăduințele care ne dau asigurarea că suntem fii și fiice ale lui Dumnezeu. Haideți să studiem rugăciunea lui Pavel pentru frații lui coloseni. „De aceea – scrie el – din ziua când am auzit aceste lucruri, nu încetăm să ne rugăm pentru voi și să cerem să vă umpleți de cunoștința voii Lui, în orice fel de înțelepciune și pricepere duhovnicească; pentru ca astfel să vă purtați într-un chip vrednic de [1793] Domnul, ca să-i fiți plăcuți în orice lucru: aducând roade în tot felul de fapte bune și crescând în cunoștința lui Dumnezeu; întăriți cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui, pentru orice răbdare și îndelungă răbdare, cu bucurie.”

Cât de atotcuprinzătoare este această rugăciune! Nu există limită în binecuvântarea pe care avem privilegiul de a o primi. Noi putem fi umpluți „de cunoașterea voii Lui”. Duhul Sfânt nu l-ar fi inspirat niciodată pe Pavel să înalțe rugăciunea aceasta pentru frații lui, dacă nu ar fi fost posibil să primească un răspuns de la Dumnezeu în acord cu cererea. Pentru că așa stau lucrurile, știm că voia lui Dumnezeu este arătată poporului Său în măsura în care ei au nevoie de o înțelegere mai clară a voii Lui.

Către biserica din Efes, Pavel a scris: „Iată, așadar, de ce îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos, din care își trage numele orice familie în ceruri și pe pământ, și‑L rog ca, potrivit cu bogăția slavei Sale, să vă facă să vă întăriți în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru, așa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credință; pentru ca, fiind înrădăcinați și întemeiați în dragoste, să puteți pricepe împreună cu toți sfinții care sunt lărgimea, lungimea, înălțimea și adâncimea și să cunoașteți dragostea lui Hristos, care este mai presus de cunoaștere, ca să ajungeți plini de toată plinătatea lui Dumnezeu. Iar a Aceluia care poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, potrivit puterii care lucrează în noi, a Lui să fie slava în Biserică și în Hristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor! Amin!”

Aici sunt aduse în atenție posibilitățile vieții creștine. Cât de mult s-a îndepărtat biserica creștină din zilele noastre de atingerea acestui standard! Cearta, discordia, mândria egoistă în ce privește opiniile, [1794] înălțarea de sine – eul, eul, eul – toate acestea se manifestă în cei care pretind a fi urmașii blândului și smeritului Isus. Când ne vom trezi? Când vom îndeplini așteptările lui Isus?

Mă adresez celor care sunt în legătură cu lucrarea din Nashville. Nu veți atinge voi un standard mai înalt? Nu veți fi voi una cu Hristos și unii cu alții în inimă, în gând și în scop, lucrând în armonie, pentru că Hristos este în voi? Dacă Hristos ar veni astăzi în mijlocul vostru, care are fi starea voastră? Cât de mulți ar fi găsiți cu hainele pătate de păcat, fără să aibă haina neprihănirii lui Hristos?

Am fost instruită să vorbesc cu autoritate poporului nostru, să strig în gura mare, fără cruțare; căci sunt mulți în starea descrisă în solia către biserica din Sardes: „Iată ce zice Cel ce are cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu și cele șapte stele: «Știu faptele tale: că îți merge numele că trăiești, dar ești mort. Veghează și întărește ce a rămas, care e pe moarte, căci n‑am găsit faptele tale desăvârșite înaintea Dumnezeului Meu! Adu‑ți aminte deci cum ai primit și auzit! Ține și pocăiește‑te!»”

Printre cei cărora le-a fost trimisă această solie a bisericii din Sardes, se aflau unii care auziseră și fuseseră convinși de predicarea lui Ioan Botezătorul, dar care părăsiseră credința de care odinioară s-au bucurat. Erau și alții care primiseră adevărul din învățăturile lui Hristos, care odinioară fuseseră credincioși plini de zel, bucurându-se de credință, dar care și-au pierdut dragostea dintâi și erau fără putere spirituală. Din cauză că nu s-au ținut tare, până la sfârșit, de începutul credinței lor, ei credeau ca niște oameni [1795] fără adevărata credință. Ei stăruiau asupra unor lucruri fără importanță deosebită, care nu erau puse de Domnul ca teste, și stăruiau asupra diferențelor lor de opinie, până când aceste diferențe au ajuns ca niște munți, despărțindu-i pe ei înșiși de Hristos și pe unii de alții, distrugând unitatea și dragostea.

Noi suntem în pericolul de a cădea în erori similare. Niciodată nu ar trebui ca ceea ce Dumnezeu nu a dat ca test să fie tratat așa cum a fost tratat subiectul legii din Galateni. Am fost învățată că experiența teribilă de la Conferința de la Minneapolis este una dintre cele mai triste capitole din istoria celor care cred adevărul prezent. Să ne ferească Dumnezeu ca subiectul celor două legi să fie din nou agitat, așa cum a fost în trecut. Unii încă nu sunt vindecați de deranjamentul suferit și ar vrea să se arunce încă o dată asupra subiectului. Dacă ar face aceasta, diferențele de opinie ar crea din nou diviziune. Chestiunea aceasta nu trebuie reînviată.

„Iată ce zice Cel ce are cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu și cele șapte stele.” Cuvintele acestea arată originea soliei. Apoi este declarat un adevăr clar: „ȘȘtiu faptele tale: că îți merge numele că trăiești, dar ești mort.” Înaintea lui Dumnezeu, manifestările exterioare nu valorează nimic. Forma exterioară a religiei, lipsită de iubirea lui Dumnezeu din suflet, este fără valoare.

„Veghează și întărește ce a rămas, care e pe moarte.” Aceasta este lucrarea noastră. Sunt mulți pe moarte din punct de vedere spiritual, iar Domnul ne cheamă să-i întărim. Poporul lui Dumnezeu trebuie să stea ferm la datorie. Ei trebuie să fie legați împreună prin legăturile părtășiei creștine și trebuie să fie întăriți în credință prin faptul că vorbesc adesea unii cu alții [1796] despre adevărul prețios care le-a fost încredințat. Ei nu trebuie să aducă niciodată reproșuri, nici să condamne. Ei trebuie să se unească în jurul importanței ascultării de legea lui Dumnezeu.

„Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoț și nu vei ști în care ceas voi veni peste tine.” Trebuie să se producă o trezire în mijlocul poporului nostru. Cei care au din belșug iubirea lui Dumnezeu nu vor cădea în apostazie. Aceștia nu-și vor pierde credința în adevăr.

„Totuși, ai în Sardes câteva nume care nu și‑au mânjit hainele. Aceștia vor umbla împreună cu Mine, îmbrăcați în alb, fiindcă sunt vrednici.” Și astăzi, pe pământ, sunt câțiva credincioși care îl iubesc pe Dumnezeu mai presus de orice și pe aproapele lor ca pe ei înșiși.

„Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu‑i voi șterge nicidecum numele din cartea vieții și voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu și înaintea îngerilor Lui.”

Dumnezeu trimite bisericii Lui de astăzi această solie: „Îngerului bisericii din Laodiceea scrie‑i: «Iată ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios și adevărat, Începutul zidirii lui Dumnezeu: ‘Știu faptele tale: că nu ești nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă ești căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea. Pentru că zici: ‹Sunt bogat, m‑am îmbogățit și nu duc lipsă de nimic›, și nu știi că ești nenorocit, vrednic de milă, sărac, orb și gol, te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur lămurit în foc, ca să te îmbogățești, și haine albe, ca să te îmbraci cu ele și să nu ți se vadă rușinea goliciunii tale, și colir, ca să‑ți ungi ochii și să vezi. Eu îi mustru și îi pedepsesc pe toți aceia pe care‑i iubesc. Fii plin de râvnă deci și pocăiește‑te! Iată, Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el, și el, cu Mine. Celui ce va birui îi voi da să stea cu Mine pe tronul Meu, după cum și Eu am biruit și am stat cu Tatăl Meu pe tronul Lui.’» Cine are urechi să asculte ce le zice bisericilor Duhul.”

Frații mei și surorile mele, gândiți-vă la aceste lucruri și rugați-vă pentru ele. Nu fiți fără putere, ci fiți tari în Domnul, înțelegând care este voia Domnului. [1798]