Scrisoarea 1f, 1890
Salamanca^[1], New York, noiembrie 1890

CĂTRE FRAȚII AFLAȚI ÎN POZIȚII DE RĂSPUNDERE

Fraților, care vă aflați în poziții de răspundere, sunteți în pericol. Îmi ridic glasul să vă avertizez. Aveți grijă. Dacă nu vegheați și dacă nu vă păstrați veșmintele nemânjite de lume, Satana va fi conducătorul vostru. Nu este timpul să ascundeți cine sunteți, nu este timpul să deveniți trădători, acum când bătălia presează atât de serios. Nu este timpul să lăsăm jos sau să ascundem armele și să-i oferim lui Satana avantaj în război. Străjerii de pe zidurile Sionului trebuie să fie foarte treji. Vorbiți celor care veghează împreună cu voi fără cuvinte de somnolență: „Vine dimineața, și de asemenea și noaptea” (Isaia 21:12). Dacă nu primiți niciun răspuns, atunci să știți că păzitorul căruia i le-ați adresat nu este credincios. Nu este timpul acum să ne slăbim eforturile, să devenim serbezi și lipsiți de putere; nu este timpul să ne ascundem lumina sub obroc, să vorbim cuvinte moi, să profețim înșelător. Nu, nu; nu mai este loc pentru străjeri somnoroși pe zidurile Sionului. Fiecare energie trebuie să fie folosită în întregime și pe deplin pentru Dumnezeu. Păstrați-vă loialitatea, dând mărturie pentru Dumnezeu și pentru adevăr. Nu lăsați ca vreo sugestie pe care o poate face lumea să vă întoarcă din drum. Nu putem face niciun compromis. În fața noastră este o problemă serioasă, care va fi de o importanță vitală pentru rămășița poporului lui Dumnezeu, până la încheierea istoriei acestui pământ, căci interese veșnice depind de aceasta. [720] Noi trebuie să privim continuu la Domnul Isus Hristos, Căpetenia mântuirii noastre. Tot ce a făcut Isus pe pământ, a făcut având ochiul îndreptat numai spre slava Tatălui Său. El spune: „Fac așa cum Mi‑a poruncit Tatăl” (Ioan 14:31). „Porunca aceasta am primit‑o de la Tatăl Meu” (Ioan 10:18). În tot ceea ce a făcut, El a îndeplinit voia Tatălui Său, așa încât viața Lui pe pământ a fost o manifestare a desăvârșirii divine. Unirea divinității cu umanitatea în Hristos a avut scopul de a ne descoperi planul lui Dumnezeu de a aduce omul în cea mai strânsă legătură cu Sine. Noi nu putem fi fericiți fără El.

Prima apostazie a început cu necredință și cu negarea adevărului. Noi trebuie să ne fixăm ochiul credinței cu fermitate asupra lui Isus. Când vor veni zilele, care vor veni cu siguranță, în care legea lui Dumnezeu va fi călcată în picioare, zelul celor drepți și credincioși va spori de îndată și va fi mai fierbinte și mai hotărât, iar mărturia lor, mai hotărâtă și neșovăielnică. Dar noi nu trebuie să facem nimic dintr-un spirit sfidător și nu o vom face dacă inimile noastre sunt predate pe deplin lui Dumnezeu (Romani 13:1-7; Tit 3:1).

Este timpul ca poporul lui Dumnezeu să preia îndatoririle care sunt în dreptul lui. Fiți credincioși în lucrurile mici, căci de îndeplinirea cu credincioșie a acestora depind rezultatele mari. Nu lăsați nefăcute lucrurile care e nevoie să fie făcute, din cauză că vi se par prea mici și neînsemnate. Umpleți orice loc gol, reparați spărturile, imediat ce apar. Nu lăsați să existe divergențe și disensiuni în biserică. Toți să lucreze pentru a-l ajuta pe cel care are nevoie de ajutor. Există o cauză pentru marea slăbiciune din bisericile noastre și această cauză este greu de înlăturat. Această cauză este eul. Bărbații nu au prea multă voință, [721] dar toată voința pe care o au trebuie să fie sfințită Domnului. Ei trebuie să cadă pe Stâncă și să fie zdrobiți. Eul trebuie să fie crucificat în oricine vrea să intre pe porți în cetatea lui Dumnezeu. Spiritul aprig care se trezește în inimile unora din biserică atunci când nu le place ceva este spiritul lui Satana, nu spiritul lui Hristos. Nu este timpul să ne întoarcem la dragostea dintâi și să fim în pace unii cu alții? Trebuie să dovedim nu doar că citim Biblia, ci că și credem Biblia. Dacă suntem uniți cu Hristos, vom fi uniți și unii cu alții (vezi Ioan 13:34; Romani 15:1-5).

Creșterea noastră numerică și sporirea facilităților noastre presupune muncă; ea cere întreaga noastră consacrare și o devoțiune profundă. Dumnezeu nu are loc în lucrarea Sa pentru bărbați și femei cu inima împărțită, pentru cei ce nu sunt nici reci, nici în clocot. Hristos spune: „Am să te vărs din gura Mea.” Dumnezeu cheamă oameni care au întreaga inimă pentru El.

Există unii care s-au mândrit cu marea lor precauție în ce privește primirea „luminii noi”, cum o numesc ei; aceștia sunt orbiți de către vrăjmaș și nu pot discerne lucrările și căile lui Dumnezeu. Lumină, prețioasa lumină, vine din cer și ei se înrolează împotriva ei. Ce urmează de aici? Vor accepta solii pe care nu Dumnezeu le trimite, și, astfel, vor deveni și mai periculoși pentru cauza lui Dumnezeu, întrucât promovează standarde false. Bărbați care ar putea fi de mare folos dacă ar vrea să învețe de la Hristos și să înainteze de la lumină la lumină mai mare stau ca piedici serioase în anumite lucruri, întotdeauna gata să pună sub semnul întrebării, risipind mult timp prețios, necontribuind cu nimic la înălțarea spirituală a bisericii. Ei stârnesc îndoială și teama. Ei direcționează mințile în mod greșit, conducându-le să accepte sugestii care nu sunt sigure. Ei nu pot să vadă în perspectivă, [722] nu pot să discearnă sfârșitul a ceea ce fac. Forța lor morală este cheltuită pe bagatele; ei văd atomul cât lumea și lumea cât atomul.

Mulți s-au încrezut și s-au lăudat cu înțelepciunea oamenilor mai mult decât cu Hristos și adevărul pentru acest timp, prețios și sfințitor. Ei au nevoie de alifia cerească, ca să poată discerne lumina și adevărul. Aceștia Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că nu sunt limitați de o perspectivă îngustă, însă ei nu văd adâncimea și lărgimea principiilor adevărului și nu sunt luminați de Duhul lui Dumnezeu ca să vadă liberalitatea largă a cerului. Ei admiră invențiile și descoperirile făcute de om, însă umblă în lumina scânteilor proprii, îndepărtându-se tot mai mult de principiile veritabile de viețuire creștină, rânduite pentru a-i face pe oameni înțelepți spre mântuire. Ei se luptă să răspândească evanghelia, dar o separă de însuși miezul ei, de viață. Ei spun: „Lăsați lumina să lumineze”, însă o acoperă, ca să nu lumineze în raze clare tocmai subiectele pe care au nevoie să le înțeleagă. Unii își epuizează fervoarea zelului lor făcând planuri care nu pot fi duse la îndeplinire fără ca biserica să fie pusă în pericol.

În acest timp, atenția bisericii nu trebuie să fie distrasă de la subiectul de importanță vitală către lucruri care nu aduc sănătate, curaj, credință și putere. Ei trebuie să înțeleagă și prin acțiunea lor să mărturisească faptul că evanghelia este activă. Dar lumina care este dată ca să strălucească tot mai tare până în ziua cea mare arde înăbușit. Biserica nu mai trimite razele cele clare de lumină în întunecimea morală care acoperă lumea ca un giulgiu funerar. Lumina multora nu mai arde, nici nu mai luminează. Din punct de vedere moral, aceștia sunt niște ghețari. [723]

Păzitorii de pe zidurile Sionului trebuie să fie vigilenți, să nu doarmă nici ziua, nici noaptea. Însă dacă ei nu au primit solia ieșită de pe buzele lui Hristos, vor da un sunet nesigur din trâmbița lor. Fraților, Dumnezeu vă cheamă, atât pe lucrători, cât și pe laici, să ascultați glasul Lui care vă vorbește prin cuvântul Său. Lăsați ca adevărul Lui să fie primit în inimă, ca să puteți fi făcuți spirituali prin puterea lui sfințitoare, dătătoare de viață. Apoi, lăsați ca solia specifică pentru acest timp să fie transmisă din străjer în străjer, pe zidurile Sionului.

Acesta este un timp de îndepărtare generală de adevăr și de neprihănire, iar acum noi trebuie să zidim vechile dărâmături și, cu efort plin de interes, să muncim ca să punem temelia pentru multe generații. „Vei fi numit dregător de spărturi, cel ce drege drumurile și face țara cu putință de locuit. Dacă îți vei opri piciorul în ziua Sabatului, ca să nu-ți faci gusturile tale în ziua Mea cea sfântă; dacă Sabatul va fi desfătarea ta, ca să sfințești pe Domnul, slăvindu-L, și dacă-l vei cinsti, neurmând căile tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale și nededându-te la flecării, atunci te vei putea desfăta în Domnul și Eu te voi sui pe înălțimile țării, te voi face să te bucuri de moștenirea tatălui tău Iacov; căci gura Domnului a vorbit” (Isaia 58:12-14; vezi Isaia 51:7-16; 62:1-4).

Când țineți cu fermitate stindardul adevărului, proclamând legea lui Dumnezeu, orice suflet să-și aducă aminte că legată de poruncile lui Dumnezeu este credința lui Isus. Îngerul al treilea este prezentat ca zburând prin mijlocul cerului și simbolizează lucrarea celor care vestesc prima, a doua și a treia solie îngerească; acestea sunt legate între ele. Dovezile adevărului veșnic despre aceste mari solii care înseamnă [724] atât de mult pentru noi, care au trezit o opoziție atât de intensă în lumea religioasă, nu s-au stins. Satana caută încontinuu să arunce umbra lui diabolică peste aceste solii, ca poporul rămășiței lui Dumnezeu să nu discearnă clar importanța lor, timpul și locul lor; dar ele sunt vii și își vor exercita puterea în experiența noastră religioasă, atât cât va mai fi timp.

Influența acestor solii s-a adâncit și s-a lărgit, punând în mișcare izvoarele vieții în mii de inimi, aducând la existență instituții de învățământ, case de editură și instituții de sănătate; toate acestea sunt instrumentele lui Dumnezeu menite să coopereze în marea lucrare reprezentată de primul, al doilea și al treilea înger care zboară prin mijlocul cerului ca să avertizeze locuitorii pământului că Hristos vine a doua oară, cu putere și mare slavă. În Apocalipsa ni se spune: „După aceea, am văzut coborându‑se din cer un alt înger, care avea o mare putere; și pământul s‑a luminat de slava lui. El a strigat cu glas tare și a zis: «A căzut, a căzut Babilonul cel mare!»” (Apocalipsa 18:1-2). Este aceeași solie care a fost vestită de îngerul al doilea: Babilonul a căzut pentru că „a dat de băut tuturor neamurilor din vinul desfrâului ei pătimaș” (Apocalipsa 14:8). Ce este vinul acesta? Învățăturile false. Babilonul a dat lumii un sabat fals în locul Sabatului poruncii a patra și a repetat minciuna pe care Satana a spus-o pentru prima dată Evei în Eden – nemurirea intrinsecă a sufletului. Încă multe alte minciuni asemănătoare au fost răspândite în lung și-n lat, „învățând ca învățături niște porunci omenești”.

Când Isus Și-a început lucrarea publică, a curățat templul de sacrilegiile care îl profanau. Aproape ultimul act al lucrării Lui a fost curățarea din nou a templului. Astfel, în [725] ultima lucrare de avertizare a lumii, două chemări distincte sunt adresate bisericilor: cea de-a doua solie îngerească și glasul care se aude din cer: „Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu, […]. Căci până la cer s‑au îngrămădit păcatele ei și Dumnezeu Și‑a adus aminte de nelegiuirile ei.” (Apocalipsa 18:4-5).

Așa cum Dumnezeu i-a scos din Egipt pe copiii lui Israel ca să poată păzi Sabatul Său, la fel Își scoate poporul din Babilon, ca să poată să nu se închine fiarei și chipului ei. Omul fărădelegii, cel care a schimbat vremurile și legea, s-a înălțat mai presus de Dumnezeu, prezentând lumii sabatul lui cel fals; lumea creștină a acceptat acest copil al papalității, l-a legănat și l-a hrănit, sfidându-L astfel pe Dumnezeu prin îndepărtarea semnului de aducere aminte pus de El și prin înălțarea unui sabat rival.

După ce adevărul a fost vestit ca mărturie pentru toate neamurile, într-un timp când orice putere imaginabilă a răului este pusă la lucru, când mințile sunt confuze din cauza feluritelor voci care strigă: „Iată-L pe Hristos aici”, „Iată-L dincolo”, „Acesta este adevărul”, „Eu am solia de la Dumnezeu”, „El m-a trimis cu o lumină mare”, când există o îndepărtare de pietrele de hotar și se încearcă dărâmarea stâlpilor credinței noastre – atunci va fi făcut un efort și mai hotărât pentru a înălța sabatul fals și a arunca ocară asupra lui Dumnezeu, prin înlăturarea zilei pe care El a sfințit-o și a binecuvântat-o. Sabatul cel fals este pe cale să fie impus printr-o lege opresivă. Satana și îngerii lui sunt foarte treji și foarte activi, lucrând cu energie și perseverență prin instrumente omenești pentru realizarea scopului său de a șterge orice urmă de cunoștință de Dumnezeu. În timp ce Satana lucrează cu minunile lui mincinoase, a venit timpul vestit de Apocalipsa, în care îngerul cel puternic care luminează pământul cu slava Sa anunță căderea Babilonului și cheamă poporul lui Dumnezeu să iasă din el. [726]

Domnul mi-a arătat că cei care au fost în vreo oarecare măsură orbiți de vrăjmaș, care nu au ieșit pe deplin din lațul lui Satana, vor fi în pericol din cauză că ei nu pot discerne lumina din cer și vor fi dispuși să accepte un fals. Acesta va afecta întregul curs al gândurilor, al deciziilor, al propunerilor și al sfaturilor lor. Dovezile pe care le dă Dumnezeu nu sunt dovezi pentru ei, din cauză că și-au orbit ochii alegând întunericul în locul luminii. Așa că vor da naștere la ceva ce ei vor numi lumină, dar despre care Domnul spune că sunt scânteile din tăciunii lor și după aceasta își vor călăuzi pașii. Domnul declară: „Cine dintre voi se teme de Domnul, să asculte glasul Robului Său! Cine umblă în întuneric și n-are lumină, să se încreadă în Numele Domnului și să se bizuie pe Dumnezeul lui! Iar voi toți, care aprindeți focul și puneți tăciuni pe el, umblați în lumina focului vostru și în tăciunii pe care i-ați aprins. Din mâna Mea vi se întâmplă aceste lucruri, ca să zăceți în dureri” (Isaia 50:10-11). Isus a spus: „Eu pentru judecată am venit în lumea aceasta: pentru ca cei ce nu văd să vadă, și cei ce văd să ajungă orbi.” „Eu ca Lumină am venit în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric.” „Pe cine Mă nesocotește și nu primește cuvintele Mele are cine să‑l judece: cuvântul pe care l‑am rostit, acela îl va judeca în ziua de apoi.”

Cuvintele pe care le-a trimis Domnul vor fi nesocotite de mulți, iar cuvintele pe care le va vorbi omul vor fi primite ca lumină și adevăr. Înțelepciunea omenească va conduce departe de tăgăduire de sine, de consacrare și va inventa multe lucruri care vor tinde să facă fără efect soliile lui Dumnezeu. Nu avem nicio siguranță în a ne sprijini pe oameni care nu sunt în strânsă legătură cu Dumnezeu. Aceștia [727] acceptă opiniile oamenilor, dar nu pot discerne glasul adevăratului Păstor, iar influența lor îi va conduce pe mulți în rătăcire, cu toate că dovezi peste dovezi stau îngrămădite în fața ochilor lor, mărturisind despre adevărul pe care poporul lui Dumnezeu ar trebui să-l aibă în acest timp. Adevărul este calculat în așa fel încât să-i întoarcă pe oameni la Hristos, ca să le trezească la viață energiile, să le supună și să le înmoaie inimile și să-i inspire cu zel, devotament și iubire față de Dumnezeu. Adevărul despre Sabat nu trebuie în niciun caz să fie acoperit. Noi trebuie să-l lăsăm să se vadă în contrast clar cu minciuna.

Pe măsură ce sfârșitul se apropie, mărturiile slujitorilor lui Dumnezeu vor fi tot mai hotărâte și mai pline de putere, lăsând ca lumina adevărului să străfulgere peste sistemele de minciună și opresiune care au avut atât de multă vreme supremația. Domnul ne-a trimis solii pentru acest timp cu scopul de a așeza creștinismul pe o bază eternă, iar toți cei care cred adevărul prezent trebuie să stea în picioare în înțelepciunea lui Dumnezeu, nu în propria lor înțelepciune, și să ridice temelia multor generații. Aceștia vor fi înregistrați în cărțile din cer ca dregători de spărturi, care refac drumurile ca să se poată locui în țară. Noi trebuie să păstrăm adevărul în fața celei mai aprige opoziții, pentru că este adevăr. Dumnezeu lucrează cu mințile omenești; nu este omul singur cel care lucrează. Marea putere de iluminare vine de la Hristos; splendoarea exemplului Său trebuie să fie prezentată înaintea oamenilor în fiecare discurs.

Curcubeul de deasupra tronului, arcul făgăduinței, mărturisește întregii lumi că Dumnezeu nu va uita niciodată de poporul Său, în luptele lor. Isus să fie subiectul nostru. Haideți să prezentăm cu pana și cu vocea nu doar poruncile lui Dumnezeu, ci și credința lui Isus. Aceasta va promova o adevărată pietate a inimii, așa cum nimic altceva [728] nu o poate face. În timp ce prezentăm faptul că oamenii sunt supuși ai unui guvern divin moral, rațiunea le spune că acesta este adevărul și că ei datorează supunere față de Iehova. Viața aceasta este timpul nostru de probă. Noi suntem puși sub disciplina și sub guvernarea lui Dumnezeu pentru a ne forma caractere și a dobândi obiceiuri pentru o viață mai înaltă. Vor veni ispite peste noi. Nelegiuirea abundă; acolo unde te aștepți cel mai puțin, se pot deschide capitole întunecate dintre cele mai teribile, ca să doboare sufletul; însă noi nu trebuie nici să dăm greș, nici să ne descurajăm cât timp știm că arcul făgăduinței este deasupra tronului lui Dumnezeu. Vom fi supuși unor încercări grele, opoziției, vom suferi pierderi grele sau necazuri, dar știm că Isus a trecut prin toate acestea. Experiențele acestea sunt valoroase pentru noi. Avantajele nu sunt limitate cu niciun chip doar la viața aceasta scurtă. Ele se întind până în veacurile veșniciei. Prin răbdare, credință și nădejde în toate situațiile schimbătoare ale vieții, noi ne formăm caractere pentru viața cea veșnică. Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu.

Toate scenele vieții acesteia în care trebuie să jucăm și noi un rol trebuie să fie studiate cu atenție, căci ele fac parte din educația noastră. Ar trebui să aducem materiale de construcție solide în clădirea caracterului nostru; căci lucrăm atât pentru viața aceasta, cât și pentru cea veșnică. Și pe măsură ce ne apropiem de încheierea istoriei acestui pământ, înaintăm din ce în ce mai repede în creșterea creștină sau decădem tot așa de categoric.

„Am pus în nor curcubeul Meu, care va sluji ca semn al legământului dintre Mine și pământ. […] Eu îmi voi aduce aminte de legământul dintre Mine și voi […] și apele nu se vor mai face potop, ca să nimicească toate făpturile.” În curcubeul de deasupra [729] tronului este o mărturie pentru totdeauna a faptului că „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L‑a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică”. Oriunde este prezentată legea înaintea oamenilor, fie ca învățătorul adevărului să arate spre tronul înconjurat de curcubeul făgăduinței, neprihănirea lui Hristos. Slava legii este Hristos; El a venit să înalțe legea și să o slăvească. Arătați clar că îndurarea și adevărul se întâlnesc în Hristos, că neprihănirea și pacea se îmbrățișează. Când priviți la tronul Său, înălțându-vă rugăciunea de pocăință, lauda și mulțumirea către Dumnezeu, atunci vă desăvârșiți caracterul creștin, atunci Îl reprezentați pe Hristos în lume. Voi rămâneți în Hristos și Hristos rămâne în voi. Atunci aveți pacea care întrece orice pricepere. Avem nevoie să medităm continuu asupra lui Hristos și a frumuseții Lui atrăgătoare. Noi trebuie să ne îndreptăm mințile spre Isus, să le legăm de El. În fiecare discurs, stăruiți asupra atributelor divine.

După cum curcubeul se formează în nor prin unirea luminii soarelui cu picurii de apă, tot așa curcubeul din jurul tronului reprezintă puterea combinată a dreptății și îndurării. Nu doar dreptatea este cea care trebuie să fie păstrată; aceasta ar eclipsa slava curcubeului aflat deasupra promisiunii; omul nu ar putea vedea atunci decât pedeapsa legii. Dar dacă nu ar fi dreptate, dacă nu ar fi pedeapsă, guvernarea lui Dumnezeu nu ar avea stabilitate. Judecata și îndurarea împreună fac ca mântuirea să fie deplină și completă. Contopirea celor două ne conduce, atunci când Îl privim pe Răscumpărătorul lumii și când privim legea lui Dumnezeu, să exclamăm: „Ajung mare prin bunătatea Ta.” Știm că evanghelia este un sistem complet și desăvârșit, care descoperă că [730] legea lui Dumnezeu nu poate fi schimbată. Ea însuflețește inima cu speranță și cu iubire față de Dumnezeu. Îndurarea ne invită să intrăm pe porți în cetatea lui Dumnezeu, iar dreptatea este împlinită, ca să acorde fiecărui suflet ascultător privilegii depline ca membru al familiei regale, ca fiu al Împăratului cerului. Dacă am avea defecte în caracter, nu am putea trece prin porțile pe care îndurarea le-a deschis celui ascultător; căci dreptatea stă la intrare și cere sfințenie, puritate, în toți cei care Îl vor vedea pe Dumnezeu. Dacă dreptatea ar fi adusă la tăcere, dacă ar fi posibil ca îndurarea divină să deschidă porțile pentru toți oamenii, indiferent de caracter, atunci în cer s-ar produce o stare de nemulțumire și rebeliune mai rea decât înainte ca Satana să fi fost expulzat. Pacea, fericirea și armonia cerului ar fi distruse. Trecerea de la pământ la cer nu va schimba caracterul oamenilor. Fericirea celor răscumpărați în cer vine din caracterele pe care și le-au format în viața aceasta, după chipul lui Hristos. Sfinții din cer au fost mai întâi sfinți pe pământ.

Mântuirea pe care a câștigat-o Hristos pentru om cu un sacrificiu atât de mare este singura care are valoare, este cea care salvează din păcat, cea care ne scapă de cauza întregii mizerii și nenorociri din lumea noastră. Îndurarea manifestată față de păcătos îl atrage continuu spre Hristos. Dacă va răspunde, dacă va veni în pocăință cu mărturisire, dacă se va prinde cu credință de nădejdea care îi este pusă înainte prin evanghelie, Dumnezeu nu va disprețui inima zdrobită și mâhnită. În felul acesta legea lui Dumnezeu nu este slăbită, ci puterea păcatului este zdrobită, iar sceptrul îndurării este întins păcătosului pocăit.

Salamanca, N.Y., noiembrie 1890 [731]

^[1]. În seara din 3 spre 4 noiembrie 1890, în timp ce se afla la Salamanca, Ellen White a avut o viziune foarte importantă cu privire la o parte din lucrarea pe care biserica trebuia să o împlinească. Ron Duffield oferă informații prețioase despre aceea viziune în Întoarcerea ploii târzii, vol. 1, capitolul 17, „Libertatea religioasă” (n.ed.).