Scrisoarea 20, 1890
Battle Creek, Michigan, 7 octombrie 1890

CĂTRE O. A. OLSEN

Dragă frate Olsen,

Mintea mea este frământată din cauza lucrurilor din Michigan și din alte conferințe. Însă Michigan este marea inimă a lucrării; aici se află puterile care au o influență decisivă asupra lucrării în toate aspectele ei, din toate conferințele noastre. Întrucât mi-au fost prezentate tot mereu lucruri legate de starea spirituală a casei de editură din Battle Creek, văd un tablou foarte trist.

Responsabilitățile sunt purtate de oameni care nu au avut experiență în începutul și progresul lucrării. Fratele Amadon și fratele Smith au această experiență, dar fratele Smith este prins în cursă de către vrăjmaș și în starea lui prezentă, nu poate da un sunet clar din trâmbiță. Fratele Butler este în aceeași stare. Niciunul dintre ei nu este capabil să ajute acolo unde este nevoie de ajutor. Prin purtarea lor, ei și mulți alții au făcut fără efect soliile pe care Domnul le dă poporului Său de patruzeci și cinci de ani încoace. Neplăcerea lui Dumnezeu este peste ei amândoi, totuși fratele Smith este pus în funcție ca învățător, ca să modeleze mințile studenților, cu toate că se știe bine că el nu este în lumină; el nu lucrează după planul lui Dumnezeu. El seamănă semințe de necredință, care încolțesc și produc roade, pentru anumite suflete chiar până la recoltă.

Nu cunosc niciun singur bărbat care să aibă o experiență îndelungată, de la începuturile soliei, care să-și facă vocea auzită sau să-și lase influența să vorbească pentru cauza lui Dumnezeu din aceste timpuri. Cu excepția fratelui Lunt, aproape toți dorm în mormintele lor. Cei care sunt în viață și care au cunoscut din experiență lucrarea pe care a binevoit Domnul să mi-o încredințeze sunt fratele Smith, fratele Amadon [714] și fratele Loughborough. Fratele Smith nu primește lumina pe care i-a dat-o Dumnezeu pentru a-l corecta; el nu are spiritul de a corecta prin mărturisire vreuna din căile rele pe care le-a urmat în trecut și astfel să pună piedici celui care îl conduce pe căi periculoase.

Oriunde mă duc, aud obiecții față de Mărturii, care îi citează pe frații Smith și Butler. „Ei nu cred Mărturiile; ei nu acceptă mustrarea pe care le-o adresează sora White pentru umblarea lor. Nu sunt aceștia bărbați destoinici? Nu se află ei într-o poziție înaltă în lucrarea și în cauza lui Dumnezeu?” Apoi sămânța îndoielii și a necredinței este semănată în minți de către cei care au fost mustrați. Bărbații aceștia de ani de zile contracarează lucrarea pe care voia să o facă Domnul, de a păstra ochii bisericii deschiși și de a-i curăța de greșeli.

Mari responsabilități sunt puse asupra bărbaților neconsacrați, lipsiți de experiență și în consfătuirile noastre, în interesele legate de esența lucrării, deciziile lor nu sunt toate limpezi, sănătoase și consecvente. O categorie care nu știe nimic despre lucrarea pe care o am de la începuturile soliei are în mână lucrarea de a modela și a educa. Dacă fratele Smith ar fi stat în poziția în care ar fi vrut Domnul să stea, dacă de ani de zile ar fi stat în lumina clară, influența lui ar fi fost o putere spre bine. Însă orbirea este peste el și el nu își dă seama. Mi-a fost arătat că în situația în care se află acum, Satana și-a pregătit ispitele ca să-i zăvorască sufletul și că, dacă nu este salvat, steagul adevărului nu va mai fi ținut sus de către el. Alte mâini vor duce mai departe lucrarea cea sfântă spre încheiere. Fratele Butler va fi în aceeași situație. Aceasta mi-a fost arătat clar în anii care au trecut. Ei sunt necredincioși; ei nu lucrează împreună cu Căpetenia mântuirii noastre și nu țin pasul cu providența lui Dumnezeu.

Lucrarea merge înainte; adevărul va triumfa, dar dacă acești bărbați nu primesc mustrările pe care li le transmite Dumnezeu și nu iau poziție fermă de [715] partea cea dreaptă după ce li s-a dat atât de multă lumină, vor fi lăsați într-un întuneric pe măsura luminii pe care Dumnezeu ar fi vrut ca ei să o primească și să umble în ea, dar pe care ei au refuzat să o accepte pentru că nu se potrivește cu ideile lor. Sentimentele omenești, prejudecățile omenești, ideile false au stricat aurul caracterului; aurul curat s-a întunecat. Ei nu fac partea pe care ar putea să o facă în lucrarea și cauza lui Dumnezeu până la încheierea ei, pentru că ei nu sunt corectați de lumina pe care Domnul o face să lumineze pe cărarea lor. Ei îl fac pe cel șchiop în credință să rătăcească și să se împiedice pe munții întunecați ai necredinței, ba chiar ei înșiși sunt atât de orbi, încât îngerul Domnului spune despre ei: „Și nu știi.”

Sunt unii dintre cei care își îndeplinesc îndatoririle în marea lucrare, dar care nu umblă în lumină; unii sunt formați și modelați în experiența lor de acești bărbați care ar fi trebuit să-i călăuzească și să fie veghetori credincioși care să dea un sunet clar din trâmbiță, dar care, în loc să facă așa, creează confuzie în minți și sting credința poporului lui Dumnezeu în soliile pe care El le trimite cu mustrări și avertizări. Mărturiile Duhului Său, care ar trebui să-l corecteze pe cel supus greșelii, sunt tratate de ei în așa fel încât lasă multe minți învăluite în îndoială cu privire la adevărata lor origine, iar vocea lui Dumnezeu nu este luată în seamă, întocmai cum vrea Satana să fie.

Acum ajung la subiect. Fratele Loughborough a stat ferm de partea Mărturiilor și oare nu ar trebui să avem mare grijă de cei care au curajul să fie credincioși? Nu ar trebui să fie pus într-o poziție în care să poată face cel mai mult bine? De ce să i se ceară să ocupe o poziție în Nebraska? De ce să fie trimis în câmpul acela greu și obositor? Nu văd nicio lumină în aceasta și aș dori să analizezi din nou această problemă.

Influența fratelui Loughborough este valoroasă în bisericile noastre. De tocmai un astfel de om este nevoie, de unul care a stat neclintit pentru lumina pe [716] care a dat-o Dumnezeu poporului Său, în timp ce mulți și-au schimbat atitudinea față de lucrarea aceasta a lui Dumnezeu. Eu spun să-l lăsați pe fratele Loughborough să facă o lucrare de care este foarte mare nevoie în biserici. Domnul vrea ca vocea lui să fie auzită așa cum s-a auzit vocea lui Ioan, vorbind despre ce a văzut, despre ce a auzit, despre ceea ce el însuși a cunoscut prin experiență din începutul și progresul întreitei solii îngerești.

Consider că poziția și lucrarea fraților Butler, Farnsworth, Smith și mulți alții este de a zdruncina credința poporului lui Dumnezeu prin lucrurile pe care le spun, dar pe care nu ar trebui să le spună, și prin lucrurile lăsate nespuse, dar care ar fi trebuit spuse. Starea aceasta de lucruri – necredința, prejudecata și fariseismul – strică biserica. Dumnezeu a vorbit, dar ei nu-I aud glasul. Ei au avut toate dovezile ce pot să le fie date, în manifestarea roadelor Duhului lui Dumnezeu care au însoțit soliile, însă ei și-au închis ochii ca să nu vadă și și-au împietrit inimile ca să nu simtă. Duhul lui Dumnezeu a fost întristat, și ei sunt atât de mărginiți în înțelegere, încât nu-și dau seama de aceasta.

Frate Olsen, găsiți pe altcineva pentru Nebraska și lăsați-l pe fratele Loughborough să stea în locul potrivit pentru el și, ca și Caleb, să iasă în față și să transmită o mărturie hotărâtă în fața necredinței, a îndoielii și a scepticismului. Se poate intra și se poate lua țara în stăpânire. Dumnezeu a spus despre el: „Slujitorul Meu, Caleb […] a urmat în totul calea Mea, îl voi face să intre în țară” (Numeri 14:24). Este mare nevoie în bisericile noastre de astăzi de persoane precum Caleb.

Ceva trebuie să fie adus în bisericile noastre pentru a învinge starea aceasta stricată, de necredință, pentru ca bisericile să devină viguroase și pline de succes. Avem nevoie să-L urmăm pe Hristos cu toată inima. Vă rog să vă gândiți cu rugăciune la această situație. Nu-l închideți pe fratele Loughborough undeva într-un colț; [717] nu-l legați de vreo anumită conferință. Dacă el are putere pentru a merge în Nebraska, atunci are aceeași capacitate și pentru California. Acum avem nevoie să-l încurajăm pe fratele Loughborough să facă tot posibilul ca experiența lui să servească cauzei lui Dumnezeu într-o sferă cât mai largă.

Se face multă lucrare haotică pretutindeni și eforturile care s-au făcut în ultimii câțiva ani tind să orbească, pentru ca Israel să nu-și vadă defectele, pentru ca Dumnezeu să Își retragă Duhul de la ei și să îi învăluie întunericul, așa cum s-a întâmplat cu poporul iudeu. Lucrul de care avem nevoie acum nu este învățarea, elocvența sau măiestria în a combate, ci o putere a inimii, rugăciune către Dumnezeu înălțată în credință pentru putere de convertire și pentru o pietate completă. Oameni convertiți pe jumătate se găsesc din abundență, dar cei care sunt îndrăgostiți numai de Isus sunt rari. Nu de puterea minții, nici de puterea portofelului, ci de puterea inimii – de aceasta are nevoie poporul acum.

Vă spun, dați-i fratelui Loughborough oameni care să lucreze împreună cu el și lăsați ca eforturile lui să fie folosite în Michigan din biserică în biserică. Lăsați ca experiența lui, împreună cu ajutorul pe care i-l va da Dumnezeu, să întărească credința șovăielnică a poporului care își pierde orientarea din cauză că străjerii nu dau un sunet clar din trâmbiță. Lăsați să fie făcut tot ce se poate face pentru bisericile din Michigan, ca să fie întărite cele care au mai rămas și care sunt pe moarte. De ce să nu fie încurajați fratele Loughborough și fratele Lunt să vină în Michigan și să lucreze în acest stat? Amândoi pot face o lucrare similară; ei pot da mărturie despre lucrurile pe care le-au văzut, le-au auzit, le-au pipăit și le-au trăit. Ei pot face mai mult cu acest gen de lucrare decât tot sezonul de adunări de tabără, căci poporul are nevoie de eforturi personale, de cuvinte și influență care să întărească credința celor care se află acum în îndoială.

Domnul să-ți dea înțelepciune în această problemă, dar nu pot simți că acționezi cu înțelepciune chemându-l pe fratele Loughborough în Nebraska. Trebuie să fie auzite mărturii hotărâte în apărarea [718] Mărturiilor date de Duhul lui Dumnezeu în bisericile noastre. Va avea poporul nostru aceste mărturii? Gândește-te la aceasta. Domnul să te ajute în hotărârile pe care le iei – iată rugăciunea mea.

Ellen G. White [719]