Scrisoarea 36a, 1890
Battle Creek, Michigan, 18 septembrie 1890

CĂTRE J. S. WASHBURN

Dragă frate Washburn,

Am primit scrisoarea ta în dimineața aceasta și îți răspund imediat. Articolul din ziar a fost răspunsul la scrisoarea ta. L-am scris ca o scrisoare privată cu mult înainte să apară în Review; dar pentru că l-am citit câtorva dintre frații noștri, ei m-au zorit să îl scriu în ziar, ca și alții să poată beneficia de pe urma lui și am fost de acord. Nu am putut înțelege întârzierea, dar mă gândesc că, din greșeală, lucrătorii mei nu au înțeles că nu poate fi niciun timp de întârziere în tipărirea articolului.

Cu privire la vizita noastră la Washington, vom face cum am spus, dacă Dumnezeu va îngădui. Va fi un test al puterii mele de a călători, o călătorie în care voi fi încercată. După starea proastă de sănătate pe care am avut-o în California, nu am mai vorbit la Battle Creek. Nu simt nicio povară să vorbesc în slăbiciunea mea acolo unde am vorbit atât de mult. Acolo unde Duhul lui Dumnezeu a fost turnat peste mine, am fost susținută și puterea Lui s-a odihnit asupra mea. Uneori, mi se părea că am o energie supraomenească de a rosti Mărturii directe, așa cum am făcut la Ottawa.

În douăzeci și una de zile, cât au ținut întâlnirile de la institutul pastoral, am vorbit de douăzeci și unu de ori, iar puterea și Duhul lui Dumnezeu au fost peste mine zi și noapte. Duhul meu nu a avut odihnă. Dar când am vorbit pentru ultima oară, am simțit că am fost eliberată de datoria mea. Nu mai aveam ce să le spun în biserică sau fraților mei predicatori, la întâlniri. De când m-am întors din California, nu am mai fost la tabernacol. De câteva săptămâni nu am mai putut să vorbesc, pentru că inima îmi era atât de slabă, încât abia puteam să spun câteva cuvinte și [708] cu greu puteam să termin o propoziție înainte să mă lase puterea de a respira. Am vorbit o dată în Ceresco și odată în Bedford în această stare de slăbiciune.

Apoi am plecat din Battle Creek la Petoskey. Am vorbit acolo în fiecare Sabat timp de opt săptămâni, cu excepția unui singur Sabat, pe lângă alte trei seri. Am avut multă libertate. Binecuvântarea lui Dumnezeu s-a odihnit asupra mea și asupra ascultătorilor. De două ori am vorbit la Harbor Point, la paisprezece mile de Petoskey. Am vorbit o dată la sanatoriu, duminică seara trecută, cu multă libertate. Particip la adunări în bisericile mici, dar simt că nu am nicio putere să lucrez cu o biserică ce a avut Mărturia mea atât de îmbelșugată și totuși s-a pus împotriva mesajului meu, nu a fost mișcată să-și schimbe poziția de împotrivire, nesocotind tot ce mi-a dat Domnul să spun ca dovadă a puterii și a Duhului. Nu am nicio speranță că vor fi ajutați de ceva ce aș putea spune în continuare. Ei s-au împotrivit apelurilor Duhului lui Dumnezeu. Nu am nicio speranță că Domnul ar mai avea vreo altă putere care să sfărâme împotrivirea lor. I-am lăsat în mâinile lui Dumnezeu și dacă Domnul nu va pune asupra mea povara clară de a vorbi în tabernacol, nu voi încerca să spun nimic, până când aceia care și-au făcut partea lor în a-mi bara drumul nu-mi vor elibera calea. Dacă ei nu au recunoscut Duhul lui Dumnezeu în soliile pe care le-am transmis, Îl vor recunoaște cu atât mai puțin acum, pentru că eu nu am putere să lupt cu spiritul de împotrivire, cu îndoielile și necredința care au baricadat sufletele lor în așa fel încât să nu poată vedea binele. Am mult mai multă libertate când vorbesc necredincioșilor. Ei sunt interesați. Ei sunt impresionați de Duhul lui Dumnezeu și spun: „Se pare că aceste cuvinte sunt rostite sub inspirația Duhului lui Dumnezeu.” O, este cel mai greu să vorbești acolo unde s-a dat o lumină mare [709] bărbaților din poziții de răspundere. Ei au fost luminați, dar au ales mai degrabă întunericul decât lumina.

Am o mare durere în inimă din pricina împietririi inimii care strică bisericile noastre și care se vede în special la cei care au avut cea mai mare lumină. Orbirea minții lor este cu atât mai mare, cu cât mai mare a fost lumina care a strălucit peste ei. Care va fi sfârșitul acestei necredințe încăpățânate, rămâne încă de văzut.

Mulțumesc Domnului că lucrează în Washington. Sper să rămâneți sub razele clare ale Soarelui neprihănirii, pentru ca razele luminoase de pe chipul lui Isus Hristos să lumineze puternic asupra inimilor voastre, ca să puteți reflecta altora razele strălucitoare.

Sunt îndurerată să văd atâta prejudecată și fariseism. O, dacă frații noștri din lucrare ar vrea să-și lărgească vederile, să nu fie atât de înguști și limitați. Multe suflete vor veni din alte biserici de diferite confesiuni și în ceasul al unsprezecelea vor asculta tot adevărul, pentru că ei nu s-au înrolat împotriva luminii din ceruri, ci au trăit după toată lumina pe care au avut-o, în timp ce aceia care au avut o mare lumină, mari privilegii și ocazii, dar care nu au trăit în lumină și nu au umblat în lumină, vor cădea pe drum. Lumina lor va străluci din ce în ce mai puțin până când lămpile lor se vor stinge, pentru că le lipsește uleiul harului în vase.

Iubite frate, umblă smerit cu Dumnezeu. Cu cât te apreciezi mai puțin pe tine însuți, cu atât mai mult Îl vei aprecia pe Isus. Aș vrea să păstrăm mereu în minte cu toții valoarea pe care Domnul o dă oamenilor. El dorește ca ei să fie gata să coopereze cu El, să fie pregătiți să vadă lucruri mai mari decât acestea. El spune: „Urmează-Mă și te voi duce în locurile mai înalte ale adevărului.” În cărțile providenței lui Dumnezeu, fiecare supus al harului are o pagină și El [710] îi cunoaște pe toți pe nume. Niciunul nu lipsește din gândul lui Dumnezeu! Scris în carte, la pagina destinată lui, este fiecare detaliu al istoriei lui, până și numărul perilor din cap. Domnul dorește ca eu și tu, fratele meu, să ne apropiem de El tot mai mult, contemplând caracterul Său, bunătatea Sa, dragostea Sa.

Domnul conduce poporul Său din lumină în lumină. El locuiește într-o lumină de care nu poți să te apropii, dar este înconjurat de zece mii de ori zece mii și mii de mii de ființe sfinte și fericite, care așteaptă fiecare să îndeplinească poruncile Lui. Ele nu sunt inactive, ci sunt în legătură cu alte lumi din vastul domeniu al lui Dumnezeu. Lumea noastră mică este doar un atom din împărăția Domnului. Prin tot felul de agenți divini și omenești, El caută să salveze. El Se apleacă de pe tronul Său și observă mișcările fiecărei ființe vii, în timp ce în cărțile Sale este înregistrată fiecare acțiune. Prin intermediul agenților cerești, El îl ridică pe cel oprimat și arată fiecărui suflet calea – calea prin care să ajungă la locuințele de sus.

Dacă oamenii ar vrea să coopereze cu Dumnezeu, lumina de la tronul Său s-ar vedea în toate căile și cărările vieții. Toate lucrurile sunt cu putință celor care sunt în legătură cu razele strălucitoare ale Soarelui neprihănirii.

Cine poate să prevadă darurile iubirii infinite? „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L‑a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.” Dumnezeu nu a iubit lumea datorită faptului că L-a trimis pe Fiul Său, ci pentru că a iubit lumea, de aceea L-a trimis pe Fiul Său în lume, pentru ca divinitatea îmbrăcată în umanitate să poată atinge umanitatea, în timp ce divinitatea se ține de infinit. Cu toate că păcatul a creat un abis între om și Dumnezeu, bunăvoința divină a conceput un plan prin [711] care să se poată face un pod peste abis. Și ce material a folosit? O parte din El însuși, oglindirea slavei Tatălui, a venit într-o lume pârjolită și distrusă de blestem și prin caracterul Său divin, prin trupul Său divin, a făcut un pod peste abis și a deschis un canal de comunicare între Dumnezeu și om. Ferestrele cerului au fost deschise, iar picurii harului divin au căzut în șuvoaie vindecătoare peste lumea noastră întunecată. Câtă iubire, ce măreață și inexprimabilă iubire!

Dacă Dumnezeu ne-ar fi dat mai puțin, nu am fi putut fi salvați. Însă El a dat lumii noastre atâta abundență, încât nu se poate spune că ne-ar fi putut iubi mai mult. Cât de nebunesc este să crezi că va exista un al doilea timp de probă după ce se termină cel dintâi. Dumnezeu Și-a oferit toată bunăvoința în vastitatea planului Său măreț, prin faptul că a revărsat tot cerul către om într-un singur mare Dar. Doar prin înțelegerea valorii acestei jertfe putem înțelege necuprinsul.

Ah, adâncimea, înălțimea și profunzimea iubirii lui Dumnezeu! Care dintre ființele mărginite poate să o priceapă? El trebuia să facă o lucrare, o mare lucrare, pentru ca, datorită deplinătății jertfei, să nu lase omului niciun motiv să se teamă că vina lui ar fi prea mare pentru ca jertfa să-l poată răscumpăra. Dumnezeu cere toate sentimentele omului, toată inima, tot sufletul, toată mintea, toată puterea. El revendică tot ce este al omului, deoarece El a revărsat întreaga comoară a cerului prin faptul că ne-a dat tot ce este al Său, fără să rețină nimic din ceea ce ar fi putut să facă cerul.

Fratele meu, scufundă-ți eul în Isus. Înalță-L pe El, contemplă-I caracterul, crești după caracterul Lui; caracterul lui Hristos este slava Lui. Noi trebuie să creștem din ce în ce mai mult după asemănarea Lui dumnezeiască, până la statura de om mare, de bărbați și femei în Hristos Isus. Când am început să scriu despre acest subiect, am mers cu gândul mai departe și tot mai departe și am încercat să trec dincolo de ultimul hotar, dar nu am reușit. [712] Când vom ajunge în locașurile de sus, Isus însuși îi va conduce înaintea Tatălui pe cei îmbrăcați în haine albe, care și-au spălat hainele în sângele Mielului. „De aceea stau ei înaintea tronului lui Dumnezeu și‑I slujesc zi și noapte în Templul Lui. Cel ce stă pe tron Își va întinde cortul peste ei. Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete și nu‑i va mai dogori nici soarele, nici vreo altă arșiță. Căci Mielul, care stă în mijlocul tronului, îi va păstori, îi va conduce la izvoarele apelor vieții și Dumnezeu va șterge orice lacrimă din ochii lor.”

Să-L lăudăm pe Dumnezeu. Să înălțăm Numele Lui cel sfânt. Să ne umilim eul și să-L înălțăm pe Isus, căci El trebuie să fie lăudat. Prindeți-vă strâns de Isus. Nu slăbiți legătura voastră cu El nici pentru o secundă. În El este tăria voastră. El nu vă va părăsi, dacă vă puneți încrederea în El.

O salut cu iubire pe soția ta și mă rog să umblați împreună și să păziți calea Domnului,

A voastră soră în credință,

Ellen G. White

Dragă frate,

Ți-am scris cu mare greutate aceste rânduri, pentru că am fost solicitată de o croitoreasă, apoi de vizitatori; cu greu m-am hotărât dacă să o trimit, dar oricum copistul meu este afectat de o inflamație la ochi, iar eu trebuie să plec spre Ceresco unde voi vorbi în Sabat și probabil că și duminică. Scuză, te rog, greșelile.

Ellen G. White [713]