Manuscrisul 2, 1890
Battle Creek, Michigan, 16 martie 1890

PREDICĂ

Vreau să spun câteva cuvinte despre credință. Vreau să vă spun, fraților și surorilor, că nu este natural pentru noi să credem, ci este foarte natural pentru noi să cultivăm necredința. Acesta este păcatul chinuitor al poporului și a fost păcatul obsedant al poporului lui Dumnezeu. Nu a fost ușor pentru mine însămi să cred și am avut de învățat lecții foarte severe până am știut că nu am nicio siguranță dacă nutresc pentru un singur moment îndoiala. Niciodată nu m-am îndoit cu privire la adevăr, dar am avut îndoieli cu privire la mine și la lucrarea mea.

Am o mare supărare în inimă – o am aproape încontinuu de la întâlnirea de la Minneapolis încoace – și vă voi spune de ce. Pentru că Domnul mi-a vorbit așa cum a făcut-o în ultimii patruzeci și cinci de ani și eu am prezentat aceste lucruri, iar frații au văzut și au cunoscut roadele, totuși necredința a pătruns printre ei. De ce? Ei primesc mărturia altcuiva și cred tot ce li se spune. Când vine vorba de activitatea vizibilă a Duhului lui Dumnezeu, dacă Duhul lui Dumnezeu ar fi în inimile lor, L-ar recunoaște imediat. Dar problema este că Duhul nu este în ei. Și ei niciodată nu vor cerceta aceste lucruri ca să vadă dacă sunt așa. Motivul pentru care m-am simțit astfel la Minneapolis a fost că am văzut că oricine a luat o poziție similară cu cea pe care au luat-o la Minneapolis va ajunge în cea mai întunecată necredință. Nu am văzut aceasta din nou și din nou? Când vedem cum a fost încercat Hristos când a fost pe pământ, când vedem împietrirea inimilor, când vedem ce poate face dușmanul cu natura umană, așezând necredința în inimă, mă gândesc că ar trebui să simțim o asemenea teroare în sufletele noastre ca nu cumva să îndrăznim să [636] ne deschidem inima mizeriilor necredinței și să locuim în această atmosferă, de felul celei care există de când am fost la Minneapolis.

Ne întrebăm cum de Hristos S-a rugat cu o asemenea agonie. Nu a fost din cauza Lui, ci din cauza împietririi inimilor, căci cu toate că El era Calea, Adevărul și Viața, totuși poporul era atât de împietrit, încât nu a putut să vadă și să accepte aceasta. Și acum voi ați călcat pe urmele lor – iată necazul meu. Așa cum ei au pășit atunci pe calea necredinței, alții pășesc astăzi pe aceeași cale, și mâhnirea mea este la fel cu cea pe care a avut-o Hristos. Ei se așază acolo unde Dumnezeu nu mai are nicio altă putere cu care să-i atingă. Săgețile din tolba Lui s-au epuizat.

Simt aceasta la fiecare întâlnire la care iau parte. Am simțit că există o presiune a necredinței. Este la fel de evidentă cum a fost dintotdeauna. Pot să merg printre necredincioși (așa cum Hristos a vorbit femeii samaritence și samaritenii au venit și L-au ascultat), pot să merg în mijlocul acelora care nu au auzit niciodată adevărul și inimile lor sunt mult mai sensibile decât ale acelora care au fost în adevăr și au avut dovada lucrării lui Dumnezeu. Dar ei se scuză: „Nu am știut că unele lucruri sunt așa și pe dincolo.” Când vom primi Duhul lui Dumnezeu în inimile noastre, El ne va vorbi. Aici este problema. Atunci când ei văd că Dumnezeu lucrează într-o direcție anume, ei încep cu toată puterea minții, cu toată puterea gândirii și cu toată puterea vorbirii, așa cum a fost cazul aici, să se împotrivească lucrării lui Dumnezeu. Permiteți-mi să vă spun, Mărturia va fi aceasta: „Vai de tine, Horazine! Vai de tine, Betsaido! Căci, dacă ar fi fost făcute în Tir și Sidon minunile care au fost făcute în voi, de mult s-ar fi pocăit cu sac și cenușă.”

Știu despre ce vorbesc și pentru că nu mă aștept să am multe ocazii să vă vorbesc, vă spun din nou: „Cădeți pe Stâncă.” Nu am [637] nicio speranță pentru voi, dacă nu faceți aceasta. Mă bucur, da, sunt atât de mulțumitoare că unii au început să vadă că aici este lumină pentru ei. M-am bucurat să aud ieri mărturia fratelui Larson. Există lumină pentru noi. Dacă vrem să stăm în pivniță, o putem face; dar singura cale pentru fiecare dintre noi este să luptăm lupta cea bună a credinței. Nu este ceva care să vină în mod natural, ci trebuie să luptăm lupta cea bună a credinței în loc să absorbim toată murdăria necredinței. Dacă se sugerează necredința, imediat i se acordă crezare. Nu veți avea niciodată o lumină și o dovadă mai mare decât ceea ce ați avut aici; dacă veți aștepta până la judecată, ceea ce ați avut aici vă va condamna. Dumnezeu a vorbit și puterea Sa a fost în mijlocul nostru și dacă acum nu aveți destule dovezi care să vă arate unde și cum lucrează Dumnezeu, atunci nu le veți avea niciodată. Voi aveți de adunat razele de lumină pe care le-ați avut și să nu tot puneți la îndoială: „Dar sunt niște lucruri care nu au fost explicate.” Și ce dacă nu este explicat totul? Unde este greutatea dovezii? Dumnezeu va echilibra mintea dacă este sensibilă față de influența Duhului lui Dumnezeu; dacă nu este, atunci se va decide de partea cealaltă. Ei vor ajunge exact unde a ajuns Iuda; Îl vor vinde pe Domnul lor pentru treizeci de arginți sau pentru altceva. Vor jertfi totul necredinței.

Vreau să vă spun ce îmi întristează într-atât inima. Este din cauză că orice minte care este susceptibilă necredinței și vorbelor spuse de unii sau de alții, orice minte care lucrează împotriva luminii și dovezilor care au fost prezentate de la întâlnirea de la Minneapolis încoace – vă spun, fraților, mi-e teribil de teamă că va cădea în cele din urmă. Mi-e teribil de teamă că ei nu vor birui niciodată. Dar sângele Mielului și mărturia Mielului trebuie să fie de partea cea dreaptă a problemei. Când Dumnezeu lucrează, iar ei nu au nicio lumină ca să știe că El lucrează, și se pun singuri sub puterea dușmanului și lucrează exact în acest sens, atunci ei se scuză și spun [638] că nu au știut. „Of – spunea Hristos – dacă ar fi știut că e Prințul slavei, nu L-ar fi crucificat.” De ce nu au știut? Dacă ar fi știut că aceste obiecții cu care am luptat nu erau obiecții, nu le-ar fi ridicat. Dar este aceasta o scuză? De ce nu au știut? Ei au avut dovezile Duhului și numai raționamentul fals, pervetirea cuvintelor și a pozițiilor și înțelegerea greșită au fost cele care i-au condus în această poziție periculoasă.

Vă spun că Dumnezeu nu Se lasă batjocorit. Dumnezeu este un Dumnezeu gelos și când Își manifestă puterea așa cum Și-a manifestat-o, a nu crede este foarte aproape de păcatul împotriva Duhului Sfânt. Descoperirile puterii lui Dumnezeu nu au avut efectul de a mișca și a trezi oamenii din poziția lor de îndoială și necredință. Dumnezeu să ne ajute să ieșim din cursele diavolului! Dacă este vreun popor care să aibă nevoie să fie îndepărtat, atunci sunt aceia care la Minneapolis au luat poziție de partea cea rea. Este adevărat ce se spune: că noi nu putem face nimic împotriva adevărului, ci doar pentru el. Adevărul prețios al lui Dumnezeu va triumfa; are triumful în el și nu va cădea la pământ, dar va fi cineva care va cădea, la fel ca în zilele lui Hristos. Ei au limitele și direcțiile lor și vor ca Dumnezeu să lucreze în felul lor. Dumnezeu îi dezamăgește în mare măsură pe oameni. El lucrează tocmai contrar așteptării lor. Iudeii se așteptau, desigur, să fie binecuvântați cu un Mesia. Dar vedeți că ei nu aveau niciun loc pentru Hristos. El a trebuit să facă burdufuri noi ca să pună în ele vinul cel nou al Împărăției Sale. Tot la fel va face și aici. Coroana este în mâinile lui Hristos, dar mulți o vor pierde. De ce? Pentru că nu au isprăvit alergarea.

Am văzut cum lucrează dușmanul. El nu vrea să dea drumul poporului. Dar, of, niciun suflet să nu plece de aici însoțit de întuneric, pentru că va fi un corp al întunericului oriunde va merge. Va împrăștia semințele întunericului [639] pretutindeni. El transportă toate aceste semințe și va începe să le semene și va distruge încrederea poporului în exact adevărurile pe care Dumnezeu vrea să le aducă poporului Său. Le-am spus fraților noștri tot mereu că Dumnezeu mi-a arătat că El a ridicat bărbați care să ducă adevărul poporului Său, că acesta este adevărul. Și ce efect a avut asupra lor? Au rămas neschimbați, ca să nu se acorde atenție adevărului. Care este problema? Fraților, vă spun din nou, cădeți pe Stâncă și fiți zdrobiți! Nu încercați să vă scuzați. Hristos spune că atunci când își aduc jertfele și își mărturisesc păcatele, dacă după aceea le vin alte lucruri în minte, chiar și numai unul singur, să vină și să aducă o jertfă pentru acesta.

Fraților, e nevoie să avem simplitatea lui Hristos. Știu că El are o binecuvântare pentru noi. A avut-o la Minneapolis și o a avut-o pentru noi aici, în timpul Conferinței Generale. Dar ea nu este primită. Unii au primit lumina pentru popor și s-au bucurat în ea. Dar au fost și alții care au stat în spate, iar poziția lor i-a încurajat pe alții să vorbească cu necredință, să nutrească necredința. Fraților, dacă vă așteptați ca orice dificultate să vă fie expusă în linii clare, dacă așteptați până ce se întâmplă aceasta, atunci veți avea de așteptat până la judecată și veți fi cântăriți în balanță și găsiți prea ușori. Fraților, nu pot fi asigurate aici mijloace ca să avem un timp de rugăciune? Puterea mea aproape s-a epuizat. Dacă este posibil, aș dori să plec înainte ca ultimul gram de putere să mi se consume aici. Fraților, de ce să nu ne rugăm lui Dumnezeu? De ce să nu vă puneți în poziția din care să puteți prinde mâna lui Dumnezeu? De ce să așteptăm până ce Dumnezeu ne umilește? Dumnezeu a așteptat ca aceia care au stat în cale să se umilească; dar mi-a fost spus: „Dacă nu se vor umili singuri, [640] Eu îi voi umili.” Dumnezeu va lucra. El vrea să aibă lucrarea pregătită pentru Duhul Său. Trebuie să aibă loc o pregătire pentru ultima mare zi și noi vrem să ajungem într-o poziție din care să lucrăm uniți, cu multă seriozitate și curaj pentru Dumnezeu.

Vreau ca unii dintre aceștia să se adune din nou și mai vreau ca aceia care au stat și au obiectat și care au fost gata chiar să renunțe la Mărturii – vrem să știm de ce o fac. Iar dacă ceva poate fi dat la o parte din cale, Dumnezeu să ne ajute să o facem! Vrem să știm de ce are dușmanul o așa putere asupra minții umane, cum are aici. Așa ceva nu am mai văzut în toată experiența mea, de când am intrat pentru prima dată în lucrare. Poporul lui Dumnezeu care a avut lumină și dovezi stă acolo unde Dumnezeu nu va lăsa ca binecuvântarea să vină asupra lui.

În capelă, puterea lui Dumnezeu a fost gata să cadă asupra noastră. Pentru o clipă am simțit ca și cum aș fi putut privi direct în slavă; dar spiritul manifestat a izgonit-o afară. Noi vrem să înțelegem cum lucrăm. Eu vorbesc direct aceste lucruri pentru că știu că nu este nimic altceva ce se poate face. Noi am încercat să încurajăm în ce privește credința.

Un frate gândește că sora White nu înțelege propriile ei Mărturii. Am auzit aceasta la Minneapolis. De ce? Pentru că frații nu sunt de acord cu ele. Ei bine, sunt unele lucruri pe care le înțeleg. Înțeleg destul cât să cunosc Duhul lui Dumnezeu și să urmez vocea Păstorului. Înțeleg destul pentru a face aceasta. [641]