Scrisoarea 23, 1890

CĂTRE FRATELE STONE

Dragă frate Stone,

Am o solie de la Domnul pentru tine. Ar fi trebuit să-ți scriu în timpul întâlnirii de la Minneapolis, dar îndreptarea curentului în direcția îndoielii și a necredinței în Mărturii a fost atât de puternică, încât nu am avut libertatea să prezint altora sfatul lui Dumnezeu în dreptul lor. Domnul mi-a poruncit să aștept, întrucât avertismentele și mustrările nu vor avea efect. Nu trebuia să vorbesc decât dacă El m-ar fi condus și m-ar fi îndemnat. Frații noștri nu aveau o inimă care să primească ceva ce le-ar fi umilit mândria. Dacă le-ar fi fost prezentat cuvântul, ei ar fi fost ofensați sau s-ar fi poticnit în el, pentru că la întâlnire a dominat un astfel de spirit, și sub influența lui, mulți ar fi acționat pripit.

Cazul tău mi-a fost prezentat din nou, recent. Mi s-a arătat că, de un timp îndelungat, gândurile și simțămintele tale, spiritul și purtarea ta nu au fost de un asemenea caracter, încât să-ți dea tărie morală, să te facă un om cu influență sfântă. După moartea soției tale, slăbiciunea ta de caracter s-a manifestat în atenția față de fetele tinere. Familiaritatea ta a fost o pagubă pentru ele, lăsând în mintea lor impresii nefavorabile înaintării lor spirituale. Problema e în inima ta. Ea nu a fost curată. Tu nu L-ai avut pe Hristos care să rămână în tine, prin credință. Tu nu ai păzit calea Domnului. Nu te-ai ferit de ceea ce pare rău. Propriile tale căi, propriile tale simțăminte, poftele și pasiunile te-au stăpânit până când ai ajuns să fii prins în cursă și ești înclinat să-ți placi ție însuți fără a ține seama de sfatul lui Dumnezeu. [520]