Manuscrisul 13, 1889

RĂMÂNEREA LA VECHILE PIETRE DE HOTAR

În timp ce Conferința se afla în sesiune la Minneapolis, soseau din B.C., din partea fratelui Butler, mesaje hotărâte, destinate să conducă poporul la adoptarea unei decizii acolo, la acea întâlnire, în ce privește controversatul subiect al legii din Galateni.

Această problemă a fost tratată ca și cum nu exista nimeni în adunare prin care Dumnezeu să fi putut lucra. Aceasta este o stare de lucruri creată de agențiile omenești. Nu puteau cei din Battle Creek să aibă încredere că Domnul va lucra la acea întâlnire? Nu avea Domnul niciun om prin care să poată vorbi?

Este bine să-i dăm Domnului ocazia să lucreze cu mințile omenești și să nu avem impresia că o minte omenească trebuie să modeleze toate celelalte minți omenești.

La acea întrunire au fost de față multe caractere diferite și la fel de multe temperamente diferite. S-a dat pe față o luptă de cuvinte fără niciun rost, iar spiritul manifestat a fost lipsit de curtoazie, lipsit de politețe și necreștinesc. Știu că acolo erau inimi pătate și mânjite de păcat, însă chiar acești oameni erau cei mai zeloși și mai vehemenți în spirit. Atunci cum ar fi putut exista corectitudine în deciziile adoptate la o astfel de întrunire? Mi-a fost arătat că același spirit a fost dat pe față la condamnarea lui Hristos. Papistașii, când erau în dispută cu oamenii care se bazau pe Biblie pentru a-și argumenta doctrinele, considerau că o astfel de problemă putea fi rezolvată doar cu moartea. Am putut să văd un spirit asemănător nutrit în inimile fraților noștri, spirit pe care nu mi l-aș îngădui nici pentru o clipă. „Din prisosul inimii vorbește gura.” [516]

Știu că Satana a fost tot atât de ocupat cu unii dintre cei adunați acolo, cum a fost în zilele când Mântuitorul era pe pământ, ca să le insufle impresii false și să facă poporul să ajungă la concluzii greșite, să îi facă să aplice greșit Scripturile și să le schimbe adevăratul înțeles. Așadar, în ce stare se afla poporul, ca să poată decide acolo care este adevărul?

La întrunirea aceea, în camerele în care frații erau găzduiți și în cele în care se adunau, nu era prea multă rugăciune, decât cu puține excepții. Am fost dusă într-una dintre odăi și silită să aud conversația bărbaților care sunt priviți ca purtătorii de cuvânt ai lui Dumnezeu. Am auzit batjocura și remarcile sarcastice făcute în legătură cu solii și cu solia – cu învățătura care era diferită de părerile lor despre adevăr. Mi s-a spus că în fiecare cameră era un martor, tot așa cum a fost de față un martor în palatul lui Belșațar, în timpul ospățului său amestecat cu laude aduse idolilor și vinului. De data aceea, îngerul a scris literele pe zidul palatului; la fel de data aceasta, martorul a scris în cărțile din cer vorbele aspre ale celor care nu și-au dat seama de ce fel de duh erau conduși.

Înaintea minților a fost deschisă o lumină prețioasă, care ar fi putut să fie o binecuvântare pentru ei, dar Dumnezeu nu a putut face lucrări mari în timpul conferinței din cauza necredinței lor. Cu ocazia acelei întâlniri, ar fi trebuit să se studieze Scriptura cu răbdare, cu post și rugăciune serioasă înaintea lui Dumnezeu, ca să putem avea toți aceeași părere. Aceasta este singura cale. Nu poate exista nicio siguranță în cercetarea punctelor adevărului, dacă spiritele sunt tulburate, pentru că cercetarea trebuie făcută în spiritul pe care îl avea Ioan când a zis: „El trebuie să crească, iar eu să mă micșorez.” Mai mult din Isus, mai puțin eu. Și pe măsură ce cercetarea continuă în spiritul lui Hristos, în cele din urmă se va ajunge la totul din Isus și nimic din eu. [517]

Se manifestă o încăpățânare a minții, o împotrivire a sufletului atunci când Scriptura este cercetată. O astfel de stare lasă sufletele în poziția în care Satana le poate impresiona. La Minneapolis, Dumnezeu a dat poporului Său pietre prețioase ale adevărului, pus în forme noi. Această lumină din cer a fost respinsă de către unii cu toată încăpățânarea pe care au manifestat-o iudeii în respingerea lui Hristos. S-a vorbit prea mult despre rămânerea la vechile pietre de hotar, deși există dovezi că nici măcar nu știau care sunt vechile pietre de hotar. S-au prezentat dovezi și raționamente din cuvântul lui Dumnezeu, care erau impuse conștiinței, însă mințile lor erau închise, sigilate, ca nu cumva să pătrundă lumina, din cauză că ei hotărâseră că ar fi o greșeală periculoasă să muți „vechile pietre de hotar”, deși ceea ce se prezenta nu le clintea deloc. Dar ei aveau idei greșite despre ce sunt vechile pietre de hotar.

Trecerea timpului stabilit la 1844 a fost o perioadă marcată de mari evenimente. Înaintea ochilor noștri uimiți s-a deschis viziunea asupra curățării sanctuarului din cer, care este în legătură decisivă cu poporul lui Dumnezeu de pe pământ. De asemenea, prima, a doua și cea de-a treia solie îngerească și-au desfășurat steagul pe care este scris: „Poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus.” Una dintre pietrele de hotar de la baza acestei solii este templul lui Dumnezeu, văzut de către cei care iubesc adevărul ca fiind în cer, și chivotul care conține legea lui Dumnezeu. Lumina Sabatului poruncii a patra și-a trimis razele puternice pe cărarea călcătorilor legii lui Dumnezeu. Faptul că cei răi nu sunt nemuritori este de asemenea o veche piatră de hotar. Nimic altceva nu îmi mai vine în minte din ce ar putea fi numit „veche piatră de hotar”. Tot acest protest față de schimbarea vechilor pietre de hotar este cu totul imaginar.

În timpul de față, Dumnezeu dorește ca un impuls nou și proaspăt să fie dat lucrării Sale. Satana înțelege aceasta și este hotărât să-l împiedice. El știe că dacă poate să înșele poporul care pretinde a crede adevărul prezent, [518] [dacă îl poate face să creadă] că lucrarea pe care Domnul intenționează să o facă pentru poporul Său este doar o mutare a vechilor pietre de hotar, lucru căruia trebuie să i se împotrivească cu cel mai mare zel, atunci se poate bucura că i-a reușit înșelăciunea. Lucrarea pentru timpul de față este o lucrare surprinzătoare, cu tot felul de piedici, care se datorează prezentării false a lucrurilor înaintea minții multora din poporul nostru. Ceea ce este hrană pentru biserici este socotit a fi ceva periculos, ce nu trebuie să le fie dat. Diferențelor mărunte de idei li se permite să zdruncine credința, să ducă la apostazie, să sfărâme unitatea, să semene discordia și toate acestea pentru că ei nu știu pentru ce se luptă. Fraților, nu este mai bine să fim raționali? Cerul privește la noi și ce poate crede despre întâmplările recente? În această situație, ridicând bariere nu numai că ne privăm pe noi înșine de o mare lumină și de avantaje prețioase, dar tocmai acum, când avem atâta nevoie de ea, ne așezăm în poziția în care lumina pe care trebuie să o dăm altora nu ne poate fi dată de cer.

Bărbații aflați în poziții de răspundere L-au dezamăgit pe Isus. Ei au refuzat binecuvântări prețioase, au refuzat să fie canalele de lumină dorite de Dumnezeu. Ei au refuzat să primească acea cunoștință pe care ar fi trebuit să o primească de la Dumnezeu, ca să poată fi o lumină și o binecuvântare pentru alții și, astfel, au devenit canale ale întunericului. Duhul lui Dumnezeu este întristat. De fiecare dată când inima este tulburată de invidie, bănuieli rele și relatări ale răului, intelectul se dezechilibrează și nu poate hotărî în mod corect în niciun punct controversat. Atributele lui Satana care și-au găsit intrare în suflet nu se pot armoniza cu adevărul. [519]