Scrisoarea 32, 1891
Battle Creek, Mich., joi, 8 ianuarie 1891

CĂTRE J. S. WASHBURN ȘI SOȚIA

Dragă frate și soră, J. S. Washburn,

Am primit scrisoarea fratelui Washburn alaltăieri, dar de atunci am avut foarte mult de lucru. Am avut o călătorie plăcută de la Washington până aici. Am avut de suferit din cauza căldurii și din cauza unor tulburări ale inimii, dar mult mai puțin decât mă așteptam. Am plecat din vagonul de dormit înainte să ajungem la Toledo, unde am avut de așteptat cam patruzeci de minute. Acolo am primit ceva cald de băut și niște biscuiți, care ne-au făcut să ne simțim mult mai bine. Am ajuns la Battle Creek pe la ora trei, marți, 30 decembrie, unde i-am găsit pe toți bine și bucuroși să ne vadă.

Am aflat că în Sabat, 27 decembrie, au avut o adunare frumoasă, similară cu cea pe care am avut-o la Brooklyn, Danvers și Washington. Aproape toată adunarea s-a dus în față pentru rugăciune și printre ei au fost și frații Prescott și Smith. A fost citit articolul din numărul suplimentar al Review and Herald, 23 decembrie 1890, și toți au mărturisit că puterea lui Dumnezeu a însoțit citirea articolului. Ei spun că articolul a făcut o impresie profundă. Fratele Olsen a făcut câteva observații, invitându-i să se gândească de ce puterea lui Dumnezeu însoțea prezentarea înaintea lor a Mărturiei către biserici prin acel articol, deși persoana care îl scrisese nu era prezentă. Le-a cerut să se gândească bine la acest lucru. Nu cumva era Duhul lui Dumnezeu Cel care le vorbea cu glasul Lui inconfundabil, apărând astfel Mărturiile și lucrarea pe care o așezase asupra sorei White? Profesorul Prescott a făcut o mărturisire legată de Minneapolis, ceea ce a lăsat o impresie adâncă. El a plâns mult. Fratele Smith a spus că Mărturia se referea la el; a spus că a simțit că îi este adresată lui, dar s-a oprit acolo și nu a continuat. Ambii însă au luat poziția unora care vor să se pocăiască și să-L caute pe Domnul. [850] Au spus că niciodată nu au avut o așa adunare la Battle Creek, totuși lucrarea trebuie dusă înainte, căci de abia a început. Fratele Olsen a avut anumite întâlniri programate la care trebuia să participe, iar fratele Loughborough a avut o întâlnire căreia trebuia să îi răspundă. Profesor Prescott s-a dus în Oregon pentru a-i ajuta să-și aleagă locul pentru școală. Fratele Webber, un alt lucrător, s-a dus să ajute o altă biserică. Domnul m-a trimis aici, cred din tot sufletul, iar apăsarea care îmi amenința inima nu m-a mai supărat deloc după ce am ajuns la Battle Creek.

Marți noaptea, 30 decembrie, am petrecut-o în agonie sufletească, așa încât nu am putut să dorm toată noaptea. Cazul fratelui Smith mă apăsa greu. Eu lucrasem cu el, luptasem cu Dumnezeu pentru el și nu pot înceta să strig înaintea lui Dumnezeu.

Vineri seara, 2 ianuarie, mi s-a cerut să vorbesc; sala era plină, și am relatat ceva din felul în care a lucrat Duhul lui Dumnezeu cu mine în adunările la care am participat. Am relatat cât am putut de bine succesul acestor adunări. După ce am vorbit, am avut o adunare specială foarte interesantă și multe mărturii minunate au fost rostite, îndeosebi de către aceia care L-au căutat pe Domnul cu seriozitate. A fost o adunare bună.

În Sabat, 3 ianuarie, am vorbit din Matei 11:16-27. Am aplicat în mod hotărât lecția aceasta la cei care au avut o mare lumină, ocazii deosebite și privilegii minunate, totuși creșterea și înaintarea lor spirituală nu au fost pe măsura binecuvântărilor date de Dumnezeu în lumină și cunoștință. Adunarea a fost adânc impresionată și erau de față mai bine de două mii de persoane. Am avut multă libertate în vorbire. După-amiază adunarea a fost împărțită și am auzit că au avut întâlniri minunate la fiecare dintre grupe. Luni, 5 ianuarie, fratele Smith a venit la mine și am avut o discuție serioasă, cinstită. Am putut să văd că avea un spirit foarte diferit de cel pe care îl avuse cu luni de zile în urmă. Nu era împietrit și nici insensibil. El a simțit profund cuvintele pe care i le-am spus, prin care i-am prezentat [851] cu acuratețe calea pe care a apucat și răul pe care l-a făcut prin poziția pe care a luat-o. El a spus că vrea să vină în armonie cu Mărturiile Duhului lui Dumnezeu. Îi scrisesem treisprezece pagini pe 31 decembrie 1890 și acum i le-am trimis – cuvinte foarte directe. Marți, 6 ianuarie, el a cerut din nou să mă vadă și a întrebat dacă vreau să ne întâlnim împreună cu câteva persoane, întrucât are ceva de spus. I-am spus că vreau. Ieri, miercuri, 7 ianuarie, s-a ținut întâlnirea aceasta în camera mea, la editură, iar fratele Smith a citit scrisoarea pe care i-am trimis-o, a citit-o pe toată și a spus că o acceptă ca venind din partea Domnului. A amintit de întâlnirea de la Minneapolis și a mărturisit spiritul pe care l-a avut, prin care a aruncat peste mine poveri foarte grele. Fratele Rupert a mărturisit de asemenea și am avut o întâlnire foarte folositoare, excelentă.

Fratele Smith a căzut pe Stâncă și este zdrobit, iar Domnul Isus va lucra de acum cu el. Mi-a strâns mâna când a plecat din încăpere și a spus: „Dacă Domnul mă va ierta pentru durerea și poverile pe care le-am pus peste tine, îți spun că aceasta va fi ultima dată. Voi susține mâinile tale. Mărturiile lui Dumnezeu își vor avea locul lor în experiența mea.” Rareori fratele Smith varsă vreo lacrimă, dar acum a plâns și vocea îi era gâtuită din cauza lacrimilor.

Acum vedeți că am motive să mă bucur, să fiu veselă și să-L laud pe Domnul. Profesorul Bell a fost prezent. Fratele Smith i-a mărturisit greșeala pe care a făcut-o când a venit încercarea peste școală în 1882. O, cât de mult m-am bucurat să văd, să aud și să știu că lucrurile care au împiedicat Duhul lui Dumnezeu să vină în adunările noastre au fost îndepărtate!

Acum, în legătură cu întrebarea pe care mi-ați pus-o despre sora Marks. Nu vă grăbiți să consimțiți la cererea ei de a i se șterge numele. Stăruiți puțin asupra problemei. Aceasta nu poate să facă niciun rău bisericii. Deocamdată sunt convinsă mai mult ca oricând că dacă lucrarea aceasta care înaintează la Battle Creek ar fi fost făcută cu un an înainte, sora Marks ar fi fost salvată pentru cauza lui Dumnezeu și, cu o instruire corespunzătoare, ar fi fost un bun lucrător creștin. Aceasta [852] este cauza. Dar poziția în care m-au ținut mulți a fost de așa natură, încât nu am putut face nimic până când nu m-am ridicat cu hotărâre împotriva bisericii din Battle Creek. Dacă cei cu care se adunase ea ar fi avut mințile echilibrate, ar fi putut să o ajute, în loc să fie modelați de sora Marks. Eu cred că ea are o experiență reală și ar fi putut face mult bine. Ea a venit de curând la credință și avea nevoie să fie condusă pas cu pas, cu blândețe, cu compasiune, dar pentru că așa a fost moda, de a întoarce spatele oricărui lucru făcut pentru a restaura și trezi biserica și pentru că Mărturia mea era privită atunci cu ochi răi, ce puteam face? Orice mișcare aș fi făcut, dacă unii oameni nechibzuiți și neînțelepți ar fi căzut în extreme, aș fi fost învinuită eu, iar lucrarea mea ar fi fost discreditată pentru totdeauna. Faceți tot ce puteți face pentru doamna Marks, căci vă spun că sângele ei mă tem că va rămânea asupra celor care au fost orbiți de inamic și au făcut acele lucruri care au întristat Duhul Domnului.

Domnul să binecuvânteze în continuare biserica din Washington – iată rugăciunea mea. Știu că Domnul m-a binecuvântat când am fost cu voi și a binecuvântat poporul Său. Salutări pline de iubire tuturor celor din casa voastră, precum și celor cu care ne-am sfătuit în mod plăcut în adunările noastre prețioase. Domnul este viu și domnește, lăudați Numele Lui cel sfânt!

Ellen G. White

Să nu vă închipuiți că ați făcut vreo greșeală gravă în problema pe care ați menționat-o. Sunt chiar înclinată să cred că totul a fost rânduit de Domnul și am avut nevoie de plimbarea aceea pe jos ca să-mi limpezesc mintea. Vă iert cu bucurie pentru tot ce vă gândiți că ați omis. Așa că nu vă mai necăjiți pentru aceasta.

Ellen G. White [853]