Scrisoarea 4, 1896
Sunnyside, Cooranbong, Australia, 1 iulie 1896

CĂTRE BĂRBAȚII CARE OCUPĂ POZIȚII DE RĂSPUNDERE ÎN LUCRARE

Dragi frați,

Nu am mai putut dormi după ora doisprezece, pentru că în timpul nopții trecute mi-au fost puse în față lucruri care mi-au mai fost prezentate din când în când după Conferința de la Minneapolis. Unele dintre lucrurile care mi-au fost arătate atunci nu le-am putut înțelege pe deplin, dar am văzut că se puneau la cale și se propuneau metode care introduceau principii greșite. Unele aspecte mi-au fost prezentate de mai multe ori, ca să le pot înțelege.

Lumina pe care Dumnezeu a binevoit să mi-o dea asupra aspectelor legate de lucrarea Lui nu pot să nu o înțeleg acum cu claritate; căci lucrurile ce mi-au fost arătate au devenit realitate. Nu am prezentat o viziune falsă în fața bărbaților din Battle Creek atunci când le-am spus că unii țin în mână responsabilități pe care nu sunt potriviți să le îndeplinească. Dacă bărbați ca A. R. Henry și Harmon Lindsay refuză să fie schimbați de Duhul Sfânt și totuși consimt să accepte responsabilități importante, Satana le ia în stăpânire mintea și face planuri și proiecte pentru ei. Când bărbații aceștia au intrat în lucrarea aceasta, ei nu au văzut dinainte care vor fi rezultatele, însă pas după pas a fost făcut sub conducerea agenților satanici, care au știut de la început care va fi rezultatul. [1577] Dacă ei ar fi rămas în legătură cu caracterul divin, nu ar fi făcut ceea ce au făcut, dar, pe când erau la Minneapolis, ambii și-au închis ochii în fața luminii și și-au zăvorât inimile înaintea dovezilor, pentru ca Duhul Sfânt să nu poată intra, iar umblarea lor a arătat care va fi rezultatul.

Atunci când fratele Olsen s-a legat de acești oameni, și-a stricat vederea spirituală și a început să vadă lucrurile într-o lumină ciudată. El cunoștea faptul că ei se împotriveau Duhului lui Dumnezeu, dar a crezut că, dacă se unește cu ei, ar putea să-i convertească. Rezultatul a fost contrar celui așteptat, căci în mare măsură ei l-au convertit pe el. Puterea lui de a discerne clar între bine și rău a fost vătămată.

De la începutul lucrării lui ca președinte al Conferinței Generale, strategia fratelui Olsen a fost o greșeală. În loc să țină sus ceea ce știa că este conform legii lui Dumnezeu, în loc să stea ferm ca un păzitor credincios al îndatoririlor sfinte care păstrează curată marea inimă a lucrării, chiar cu orice cheltuială aparentă sau pierdere financiară, el a încercat să ia poziție de ambele părți. El nu a fost cu totul în armonie cu bărbații la care am făcut referire, dar a fost destul cât Satana să pună stăpânire pe el. Pe nesimțite, el a fost prins în cursă, iar principiile lui de integritate și puritate au fost corupte. Dumnezeu a fost dezonorat, iar Duhul Său a fost întristat. [1578]

Hristos i-a învățat pe ucenicii Săi că măsura în care atenția divină este revărsată peste vreuna dintre lucrările lui Dumnezeu este proporțională cu rangul pe care aceasta îl ocupă pe scala creațiunii. Chiar și vrăbiuța cenușie, în aparență cea mai neînsemnată dintre păsări, este vegheată de Providență. Niciuna nu cade la pământ fără să fie observată de Tatăl nostru ceresc. Florile de pe câmp, iarba care îmbracă pământul cu verdeață – toate au parte de atenția și grija Tatălui nostru ceresc.

„Uitați‑vă – a spus Hristos – la păsările cerului: ele nu seamănă, nu seceră și nici nu strâng nimic în hambare, și totuși Tatăl vostru ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi cu mult mai de preț decât ele? Și apoi, cine dintre voi, îngrijorându‑se, poate să adauge măcar un cot la statura lui? Și de ce vă îngrijorați cu privire la îmbrăcăminte? Luați aminte cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu trudesc, nici nu torc. Vă spun însă că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s‑a îmbrăcat ca unul din ei.” Dacă marele maestru Artist are atâta grijă de crinii de pe câmp, făcându-i atât de frumoși, încât întrec de departe slava lui Solomon, cel mai măreț rege care a ținut vreodată sceptrul, dacă iarba de pe câmp este făcută ca un covor frumos ce acoperă pământul, ne putem forma o idee despre atenția pe care Dumnezeu Și-o îndreaptă asupra omului, pe care l-a creat după chipul Său.

Dumnezeu a dat omului intelect ca să poată pricepe mai mult decât pricep aceste frumoase lucruri din natură. El conduce omul într-un loc mai înalt al adevărului, călăuzindu-i mintea mai sus [1579] și tot mai sus, deschizând în fața sa mintea divină. Fiecăruia îi este acordată o pagină în cartea Providenței lui Dumnezeu, cartea vieții. Pagina aceea conține fiecare detaliu al istoriei sale; până și firele de păr din cap îi sunt numărate. Copiii lui Dumnezeu nu lipsesc niciodată din gândul Lui.

Cu toate că păcatul a existat de veacuri, încercând să contracareze torentul îndurător al iubirii care curge de la Dumnezeu către neamul omenesc, totuși iubirea și grija pe care Dumnezeu le acordă ființelor pe care le-a creat după chipul Lui nu au încetat să crească în bogăție și abundență. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L‑a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.” El a încununat generozitatea Lui cu darul inestimabil al lui Isus. Prin această jertfă, a fost revărsat peste lumea noastră un șuvoi vindecător de viață și har ceresc. Acesta a fost darul lui Dumnezeu pentru om – un dar care depășește orice imaginație. Prin faptul că L-a dat pe Fiul Său, Dumnezeu a făcut imposibil ca omul să spună că El ar fi putut da mai mult. Mintea omului este solicitată la maximum în efortul de a înțelege această iubire minunată.

Revărsând astfel toate comorile cerului în lumea aceasta, prin faptul că ne-a dat în Isus tot cerul, Dumnezeu a cumpărat afecțiunea și capacitatea umană. Dacă Îi predăm mințile noastre, ele vor fi curățate de orice egoism și lăcomie și vor fi umplute de iubirea lipsită de egoism. [1580] Dumnezeu îndrumă fiecare minte care este captivată de iubirea Lui și îi descoperă taina evlaviei.

Când păcatul a pătruns în lume, el a degradat oamenii în așa fel încât toate închipuirile gândurilor din inimile lor au ajuns să fie îndreptate numai spre rău. Timp de secole, Dumnezeu a privit cu răbdare și îndelungă răbdare asupra încumetării îngrozitoare din lumea antediluviană și asupra legii Lui distruse, pe care o rasă degenerată o călca în picioare. Apoi a ieșit din ascunzișul Lui și a pedepsit locuitorii pământului pentru nelegiuirea lor, măturându-i cu apele potopului.

Dar nu la mult timp după ce pământul a fost repopulat, oamenii au reluat ostilitățile față de Dumnezeu și față de cer. Vrăjmășia lor a fost transmisă posterității, ca și cum arta și mecanismul de a conduce oamenii pe o cale greșită și de a-i provoca să continue un război nenatural ar fi fost o moștenire sacră.

Hristos a venit să spună lumii noastre că a adus oamenilor darul vieții veșnice. „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.” Dar ura lui Satana față de legea lui Dumnezeu prețuită în inimă a fost permanentă și el a răspândit ura aceasta pe o scară atât de largă în întreaga omenire, încât în timpul primei veniri a lui Hristos, orice agent uman care arăta prietenie față de Dumnezeu și stătea în apărarea legii era socotit ca un trădător al cauzei comune. Lipsa de pietate era exercitată cu perseverență de dușmanii lui Dumnezeu, iar cei care se depărtau de rău ajungeau prada lor și erau tratați ca inamici ai bunăstării omului. Principiile nedreptății și ale înșelătoriei [1581] erau larg răspândite și se exercita o putere autoritară în încercarea de a strânge forțele răului într-o confederație. Confederația aceasta demnă de dispreț se lăuda chiar și în fața cerului cu puterea pe care o deținea.

Domnul vieții și al slavei vine a doua oară, nu în vederea păcatului, ci în vederea mântuirii. Am prezentat tabloul de mai sus ca să vă gândiți la el, căci mi-a fost prezentat ca o reprezentare a stării de lucruri pe care Satana caută să o aducă la Battle Creek. Aș putea dezvolta subiectul, întrucât este profund, vast și înalt; dar vouă trebuie să vă fie prezentate alte lucruri.

Bărbații care au fost legați de marile interese de pe acest pământ au mânjit și au degradat lucrarea lui Dumnezeu. Mijloacele rânduite de El spre a fi folosite pentru înaintarea cauzei Sale au fost folosite pentru înaintarea unor strategii nelegitime, ce sunt în opoziție directă față de lucrarea despre care Dumnezeu a specificat că este a Sa, strategii pe care El nu le poate apăra. Dumnezeu a fost părăsit de bărbații care au rostit decizii în legătură cu lucrarea Sa, decizii care au făcut din lucrare o încurcătură. Bărbații aceștia au părut hotărâți să pună tiparul și semnul înțelepciunii lor omenești asupra lucrării lui Dumnezeu. Ei au refuzat să fie schimbați de Duhul Sfânt și au introdus în lucrare propria lor înțelepciune și judecată. Rezultatul acestui fapt s-a văzut în diferite moduri. Caracterul sacru al cauzei lui Dumnezeu nu mai este perceput la centrul lucrării. Glasul de la Battle Creek, care a fost privit ca o autoritate pentru a ne spune cum să fie făcută lucrarea nu mai este glasul lui Dumnezeu; însă, al cui glas este? De unde vine [1582] și în ce stă puterea lui periculoasă? Starea aceasta de lucruri este menținută de bărbați care de mult timp ar fi trebuit scoși din lucrare. Bărbații aceștia nu se sinchisesc să citeze cuvântul lui Dumnezeu ca autoritate a lor, iar dumnezeul care îi conduce este un dumnezeu fals.

Bărbați despre care am avut motive să credem că își vor păstra integritatea în ciuda tuturor greșelilor s-au dovedit nedemni de încredere, incapabili să suporte testul încercării. Fratele H. W. Kellogg nu a rezistat în fața ideilor formulate de fratele A. R. Henry și alții. După afirmațiile pe care le făceau, acești bărbați lucrau pentru interesele casei de editură și, deși fratele Henry Kellogg a declarat la început că nu va adopta anumite hotărâri și nu va acționa după anumite metode, despre care știa că nu sunt cinstite în ce privește afacerile pământești și că nu țin de calea Domnului, în cele din urmă a acceptat propunerile, ceea ce a însemnat a lua parte la o tâlhărie complicată, tâlhărie ce a fost îmbrăcată în haine de lumină. Spun complicată, pentru că totul a părut să aibă legătură cu alte ramuri sau cu alte interese. Este ceva pentru care, dacă vreți, puteți găsi denumirea exactă. Dar călăuza mea m-a avertizat să nu accept în niciun caz propunerile care vin de la consiliul de directori al casei de editură din Battle Creek, căci ele sunt tâlhării, jaf asupra celor care depind de talentele și capacitățile ce le-au fost date de Dumnezeu; sunt jaf în stânga și în dreapta, chiar mai mult decât își pot da seama oamenii care le susțin.

Am fost făcută să aud conversații care nu trebuie să mai rămână secrete. Fratele Kellogg trebuia să fi rămas ferm la [1583] principiu, fără să își aplece urechea spre idei măgulitoare, căci el avea o experiență mult mai îndelungată decât mulți alții. Dar el a permis metode pe care nu ar fi trebuit să le aprobe niciodată. Dacă ar fi rămas neclintit în iubire și teamă față de Dumnezeu, dacă ar fi rezistat încercării, îngerii sfinți i-ar fi uns ochii cu alifia cerească; ar fi văzut lăcomia, egoismul și opresiunea care-i jefuiau pe slujitorii lui Dumnezeu de drepturile lor; ar fi înțeles că bărbații care i-au propus aceste măsuri erau motivați de impulsuri și ticluiri nesfinte, că aceștia erau niște oameni care nu făceau planuri împreună cu Dumnezeu.

Este imposibil de arătat măsura în care falsul a luat locul adevărului sau cât de departe au fost urmate principiile amăgitoare în ce privește afacerile. Tatăl minciunii a lucrat prin oameni și a pus stăpânire pe ramură după ramură, lucrând pe ascuns pentru a obține stăpânire peste tot și pentru a conduce lucrarea după principii care nu pot fi urmate decât cu prețul pierderii integrității. Satana și-a întins plasa pentru a încâlci sufletele în ea, așa încât învățătura religioasă să nu ajungă la oameni în felul dorit de Dumnezeu, ci prin mijlocirea unor bărbați care aplică greșit, controlează, aruncă la pământ sau înalță, după cum li se pare lor că este mai bine. Înșelăciunea aceasta l-a prins și pe fratele Henry Kellogg, și aprobarea din partea lui a dat putere falsității. Atunci, bărbații care aveau puterea în mâinile lor au putut spune: „Lucrul este făcut.”

Ei au avut un succes similar atunci când a venit rândul nepotului meu, Frank Belden, să fie ispitit. Când a fost angajat la editură, el nu era [1584] pregătit pentru ispitele care aveau să-l înconjoare, iar el, de asemenea, a jertfit principiile corecte. În felul acesta a lucrat stricăciunea. Alții, pe care nu îi voi numi, când au fost aduși în legătură cu influența stricăcioasă, și-au aplecat urechea spre idei care nu-și aveau fundamentul în adevăr, ci erau invenții ale minților omenești. Toți cei care au adoptat aceste hotărâri s-au unit ca să atingă anumite scopuri. În privința aceasta, ei au îndepărtat cuvântul lui Dumnezeu din ședințele lor de consfătuire și au consimțit să fie conduși de influențe umane în sfera lor înaltă de acțiune. În felul acesta, sufletele au fost sacrificate pe altarul lui Mamona.

Bărbații care au dat naștere acestor invenții înșelătoare, le-au hrănit și le-au prețuit până când au crezut despre ele că sunt adevăr și au dat la o parte cele mai simple, cele mai clare și cele mai categorice declarații din cuvântul lui Dumnezeu.

Din nou și din nou, am fost luată de călăuza mea, ca să ascult cuvinte și afirmații categorice care nu erau adevărate, dar care erau rostite cu multă râvnă, pentru a captiva mințile oamenilor în ce privește autorii și cărțile lor, dar și în ce privește banii și cum trebuie folosiți aceștia. Acesta părea să fie un subiect de care A. R. Henry era înnebunit, dar entuziasmul lui venea din inspirația lui Satana, așa că sub influența ispititorului, depravarea morală s-a întins până acolo că există pericolul să corupă orice principiu drept din viața fratelui Henry.

Harmon Linsay nu este mai curat în integritatea lui decât A. R. Henry. Am văzut diferite persoane care au avut întrevederi cu ei, venind de acolo năuciți, zăpăciți, acceptând teorii legate de felul în care trebuie tratați semenii [1585] lor, care sunt în contrast clar cu sfatul lui Dumnezeu.

Aceia care s-au dus la Battle Creek cu scopul de a participa la Conferința Generală s-au stricat sub influența aceasta rea. Mintea lui Philip Wessels a fost atinsă și coruptă de ideile false care i s-au prezentat când era acolo. El a păstrat veșmintele unora dintre bărbații aflați în poziții de răspundere, iar rezultatul se vede în faptul că s-a despărțit de Dumnezeu și de lucrarea Lui. Bărbații de la care se aștepta să fie vrednici de încredere și-au trădat încrederea și au corupt în așa măsură principiile lui Philip Wessels, încât el nu mai poate vedea nimic clar. I-am atras atenția asupra acestui pericol, dar el nu a vrut să primească nicio solie din partea mea. Faptul că sora White primește bani pentru dreptul de autor a fost piatra de poticnire pe care bărbații aceia au pus-o în fața lui la Battle Creek.

Eu spun ceea ce am văzut, lucruri despre care știu că sunt adevărate. Spiritul speculativ a câștigat supremație în casa de editură de la Battle Creek, iar opresiunea se vede în mod clar. Trebuie să vorbesc limpede, căci o putere din adânc, puterea care lucrează în copiii neascultării, lucrează în bărbații care acționează în opoziție față de călăuzirea Duhului Sfânt. Unii dintre cei aflați în poziții de răspundere s-au angajat de ani de zile în speculații, cu scopul de a ridica clădiri mari, care să dea impresia de mare prosperitate. Cei care au plănuit aceasta au prezentat ca motiv al lor faptul că aceasta va da importanță lucrării, dar adevăratul motiv se regăsește în mândrie, egoism, avariție și lăcomie. Clădirile acestea mari nu vor fi [1586] ridicate prin tăgăduire de sine și nici prin jertfire de sine din partea bărbaților cărora Dumnezeu le-a încredințat lucrarea Lui. Unii caută să ridice clădiri mari pentru a da impresia că acolo este binecuvântarea lui Dumnezeu, în timp ce în inimile lor pun la cale orice plan posibil pentru a lua de la frații lor ceea ce ar trebui să fie al acestora. Ei au arătat că nu au mustrări de conștiință când este vorba să primească tot ceea ce pot strânge, întrucât Satana le dă impresia că prin felul crud în care se poartă în cele financiare, Îi fac lui Dumnezeu un serviciu. Clădirile mari nu pot să dea un caracter creștin lucrării, oricât de impunătoare ar fi ele. Păstrarea principiilor corecte, un caracter drept manifestat de cei aflați în slujba lui Dumnezeu, împotrivirea hotărâtă în fața răului – acestea vor face mai mult pentru a-L onora pe Dumnezeu decât cele mai frumoase clădiri.

„Așa vorbește Domnul: «Înțeleptul să nu se laude cu înțelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăția lui. Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere și că Mă cunoaște, că știe că Eu sunt Domnul, care fac milă, judecată și dreptate pe pământ! Căci în acestea găsesc plăcere Eu», zice Domnul.”

Bărbații aceștia nu doar că au corupt mințile din Battle Creek, dar au dus cu ei principiile lor necreștinești oriunde s-au dus. Fratele Olsen a făcut din ei ajutoarele lui de onoare și, pentru că l-au însoțit în călătoriile lui, au mânjit și au corupt mințile oamenilor din diferite orașe. Președintele conferinței nu are dreptul de a împovăra conferința cu o mulțime de griji care vor pune în pericol adevărul lui Dumnezeu în propria lui inimă și în inimile altora. El nu trebuie [1587] să-și cheltuiască timpul încercând să-i ajute pe bărbații care au inventat planuri și metode ce sunt necinstite, iar cei care fac așa nu ar trebui să fie plătiți cu cel mai mare salariu ce a fost plătit cuiva de la editură. Președintele conferinței ar trebui să afle dacă tranzacțiile financiare sunt realizate cu cea mai strictă integritate. El ar trebui să știe dacă acestea sunt conduse de oameni care au mâinile curate, nepătate. Indignarea lui ar trebui să se ridice împotriva celei mai mici apropieri de ceea ce este o acțiune rea, egoistă. Dacă este aprobată și practicată vreo faptă greșită, atunci și a doua, și a treia vor urma pe aceeași cale a înșelăciunii frauduloase.

„Ascultați, dar, ce zice Domnul: «Scoală-te, judecă-te înaintea munților și dealurile să-ți audă glasul!...» […] «Cu ce voi întâmpina pe Domnul și cu ce mă voi pleca înaintea Dumnezeului Celui Prea Înalt? Îl voi întâmpina oare cu arderi de tot, cu viței de un an? Dar primește Domnul oare mii de berbeci sau zeci de mii de râuri de untdelemn? Să dau eu pentru fărădelegile mele pe întâiul meu născut, rodul trupului meu pentru păcatul sufletului meu?» «Ți s-a arătat, omule, ce este bine și ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate, să iubești mila și să umbli smerit cu Dumnezeul tău?» Glasul Domnului strigă cetății și omul înțelept se teme de Numele Tău. Ascultați pedeapsa și pe Cel ce o trimite! «Mai sunt în casa celui rău comori nelegiuite, și blestemata efă mică? Pot socoti Eu curat pe cel ce are o cumpănă nedreaptă și greutăți strâmbe în sac? Pentru că bogații lui sunt plini de [1588] silnicie, locuitorii lui spun minciuni și limba lor este numai înșelătorie în gura lor.»”

Versetele acestea din Mica 6:6-12 se potrivesc celor care, fără să fie dispuși ca altcineva în afară de ei să aibă vreo șansă, au născocit și au plănuit să facă comerț cu semenii lor.

Mi s-a arătat că unii bărbați au lucrat cu fratele Smith în mod necinstit, pentru a-l face să ceară cât mai puțini bani pentru dreptul de autor asupra cărților sale. Fratele Smith s-a înșelat în dreptul acestor oameni; el a crezut că ei încearcă cu adevărat să înainteze cauza lui Dumnezeu, așa că ei au obținut ceea ce au dorit. Apoi au venit la mine și la alții, spunându-ne că fratele Smith a primit doar atât pentru cărțile lui, și îndemnând să ducă colportorii acele cărți care se vând mai repede.

Dar în noaptea după ce s-a lansat această cerere, mi s-a prezentat deschis felul în care stau lucrurile. Am văzut că ei l-au vizitat pe fratele Smith și au obținut consimțământul lui pentru niște drepturi mici de autor, cu scopul de a-mi prezenta mie și altora acest fapt ca fiind ceea ce ar trebui să facem. Acesta a fost un mod de a stabili drepturile de autor prin fraudă. Mi-a fost arătat spiritul care i-a împins la acțiune pe acești oameni.

În zilele lui Neemia „din partea oamenilor din popor și din partea nevestelor lor s-au ridicat mari plângeri împotriva fraților lor Iudei. Unii ziceau: «Noi, fiii noștri și fetele noastre suntem mulți; să ni se dea grâu ca să mâncăm și să trăim.» Alții ziceau: «Punem zălog ogoarele, viile și casele noastre, ca să avem grâu în timpul foametei.» Alții ziceau: «Am împrumutat argint punând zălog ogoarele și viile noastre pentru birul împăratului. Și totuși carnea noastră este ca și [1589] carnea fraților noștri, copiii noștri sunt ca și copiii lor; și iată, supunem la robie pe fiii noștri și pe fetele noastre și multe din fetele noastre au și fost supuse la robie; suntem fără putere, căci ogoarele și viile noastre sunt ale altora.»” Neemia scria: „M-am supărat foarte tare când le-am auzit plângerile și cuvintele acestea.”

Am auzit din partea multora strigătul față de nedreptate și, pentru că știam ceva despre lucrarea mută a acestor chestiuni, m-am umplut de indignare. De ani de zile, oamenii lucrează contrar cuvântului lui Dumnezeu, ignorând dreptatea și judecata. Să fim oare constrânși să procedăm așa cum a procedat Neemia? Citim despre el: „Am hotărât să mustru pe cei mari și pe dregători și le-am zis: «Ce, voi împrumutați cu camătă fraților voștri?» Și am strâns în jurul meu o mare mulțime. […] Apoi am zis: «Ce faceți voi nu este bine. N-ar trebui să umblați în frica Dumnezeului nostru, ca să nu fiți de ocara neamurilor vrăjmașe nouă? Și eu, și frații mei, și slujitorii mei le-am împrumutat argint și grâu. Să le lăsăm, deci, datoria aceasta!» […] Înainte de mine, cei dintâi dregători împovărau poporul și luau de la el pâine și vin, în afară de cei patruzeci de sicli din argint; […] Eu n-am făcut așa, din frică de Dumnezeu.”

Ne vom opri? Vom prezenta poporului cum stau lucrurile? Planurile cele mai inconsecvente au fost născocite de bărbați ale căror minți nu au fost mișcate de Duhul Sfânt. Bărbații aceștia s-au luptat să-i aducă pe semenii lor sub conducerea lor, dar noi nu putem sprijini [1590] acțiunile lor; căci Dumnezeu nu privește cu plăcere la cei care practică opresiunea, care acuză omul pentru un cuvânt, care înalță și coboară după bunul lor plac, plasându-i pe oameni în poziții din care să-și poată atinge scopurile lor nedrepte.

Oricine a avut curajul moral de a spune acestor lucruri pe nume și a refuzat să fie atras în plasa întinsă pentru cei naivi, oricine nu a vrut să fie jefuit fără să protesteze nu a fost privit cu ochi favorabili de cei cu care era în dezacord. Membrii comitetelor și consiliilor care nu au vrut să susțină pretențiile greșite și folosirea a două măsuri, dar care au luat poziție fermă pentru dreptate, nu au fost invitați să participe la acele întruniri în care s-au discutat aceste planuri.

O mare criză vine peste noi. Dacă oamenii continuă să se supună oamenilor, așa cum au făcut în ultimii cincisprezece ani, își vor pierde sufletele, iar exemplul lor îi va face și pe alții să rătăcească. Soldații lui Dumnezeu trebuie să se îmbrace cu toată armura lui Dumnezeu. Nouă nu ni se cere să ne îmbrăcăm cu o armură omenească, ci să ne încingem cu tăria lui Dumnezeu. Dacă vom avea tot timpul în vedere slava lui Dumnezeu, ochii noștri vor fi unși cu alifia cerească, vom fi în stare să privim lucrurile în profunzime și să vedem de departe ce este lumea aceasta. Pe măsură ce discernem lipsa de onestitate, șiretenia, slujirea egoistă, de fațadă, prefăcătoria și lauda de sine, lipsa unei purtări cinstite în relațiile obișnuite ale vieții, precum și lăcomia nesătulă, toate ținând de lume, putem lua poziție, prin învățătură și exemplu, pentru a-L reprezenta pe Hristos și a converti sufletele din lume prin principiile noastre sănătoase, prin integritatea noastră fermă, prin ura noastră față de orice prefăcătorie și prin îndrăzneala noastră sfântă în a-L mărturisi pe Hristos. [1591]

Nu lăsați ca lumea să vă convertească pe voi. Țineți cu tărie mărturisirea credinței voastre, menținând cu fermitate principiile voastre religioase, însă nu refuzați cu încăpățânare lumina. Religia voastră nu poate fi lăsată în paza vreunui alt om. Onorați crucea lui Hristos, și crucea vă va onora pe voi. Fiecare om să stea în Dumnezeu, fără să fie cumpărat sau vândut, ci dând pe față forța morală a creștinului. Nu slujiți niciunui om din teamă de lucrurile dezagreabile pe care omul acela le poate face. Voi nu puteți fi creștini dacă depindeți de conștiința unui alt om. Hristos a murit ca să dea oamenilor independență morală, libertatea de a exercita capacitățile date de Dumnezeu. Slujitorii Lui nu trebuie să fie restrânși în lucrarea lor de niciun om sau comitet de oameni, în afara cazului în care există dovada evidentă a faptului că acel om sau comitet este supus lucrării Duhului Sfânt.

Tot ceea ce posedăm ne este dat de Dumnezeu. Tot ce avem aparține Lui, iar noi nu trebuie să ședem la picioarele niciunui om pentru a da ascultare ordinelor acestuia, întrucât Dumnezeu ne-a făcut agenți morali liberi. El ne cere să ne păstrăm independența morală și să nu fim legați în sclavie de niciun om. Conștiințele noastre nu trebuie controlate de nicio putere de pe pământ. Duhul Sfânt va lucra asupra minților, dacă dăm ascultare șoaptelor sale abia auzite. Acesta este glasul Apărătorului vostru din curțile cerești.

Negustoria a fost practicată în instituțiile noastre. De ce frații mei susțin și apără răul? De ce au permis ca judecata lor să fie controlată de aceia care nu se tem de Dumnezeu și nu le pasă de oameni? De ce sunt principiile lor în ce privește dreptatea și judecata guvernate și călăuzite de altă minte în materie de conștiință? Poate că se gândesc că altul are o minte și o judecată mai bună; dar nu trebuie să înlocuiască judecata lor cu aceea a altui om. Așezați-vă voința și mintea în poziția în care [1592] Duhul Sfânt poate să le atingă, întrucât Duhul Sfânt nu va lucra asupra minții și conștiinței altui om ca să atingă mintea și conștiința voastră. Dar aceia despre care s-a crezut că au principii religioase curate s-au dovedit prea dispuși să renunțe la propria lor religie pentru aceea a altui om.

Slujitorii lui Dumnezeu trebuie să opună rezistență oricărei devieri de la principiile drepte. Neemia a luat poziție cu hotărâre față de cea dintâi încălcare a drepturilor omului. El a avut de stat față în față cu frații lui dregători, însă s-a separat de ei și a mustrat planurile lor de a obține controlul absolut. El i-a mustrat, condamnând cu asprime căile lor contrare standardului biblic de neprihănire. Când a fost îndemnat să se unească cu ei în umblarea lor nedreaptă, a rostit o mărturie hotărâtă: „Eu n-am făcut așa, din frică de Dumnezeu.”

Ellen G. White [1593]