Scrisoarea 78, 1896
Sunnyside, Cooranbong, 6 iulie 1896

CĂTRE O. A. OLSEN

Dragul meu frate,

Mi-a fost descoperit faptul că Domnul îi supune la încercare și-i testează pe toți aceia care au luat asupra lor Numele lui Hristos, și în mod special pe aceia care sunt administratori în vreunul dintre departamentele cauzei Sale. Legătura cu lucrarea specială a lui Dumnezeu pentru timpul de față atrage după sine multă responsabilitate și, cu cât este mai înaltă poziția de încredere, cu atât este mai mare responsabilitatea care îi este atașată. Cât de umil și sincer trebuie să fie acela care ocupă o astfel de poziție! Cât de temător și lipsit de încredere în sine însuși; cât de atent ca să îndrepte toată lauda și recunoștința spre Dumnezeu!

Există un Veghetor alături de toți aceia care ocupă poziții de răspundere, gata să mustre și să convingă în ce privește acțiunile rele sau să răspundă rugăciunilor înălțate pentru ajutor. El veghează ca să vadă dacă bărbații care au privilegiul purtării responsabilităților vor privi la Dumnezeu pentru a primi înțelepciune și dacă vor folosi orice ocazie pentru a desăvârși un caracter după asemănarea divină. Dacă ei se abat de la corectitudinea absolută, Dumnezeu Își întoarce fața de la ei; dacă ei nu se luptă cu seriozitate să înțeleagă voia lui Dumnezeu în ceea ce-i privește, El nu poate să-i binecuvânteze, să-i susțină sau să-i facă să prospere. [1594]

Aceia pe care Dumnezeu i-a pus în poziții de responsabilitate nu ar trebui niciodată să se înalțe pe ei înșiși sau să atragă atenția oamenilor spre lucrarea lor. Ei trebuie să-I dea lui Dumnezeu toată slava. Aceștia nu trebuie să caute puterea, ca să poată stăpâni peste moștenirea Domnului, deoarece numai aceia care sunt conduși de Satana fac așa.

Prea adesea în instituțiile noastre se vede guvernarea unui sistem care duce la ruină. Spiritul acesta este nutrit și dat pe față de către unii dintre cei aflați în poziții de răspundere și din cauza aceasta Dumnezeu nu poate face lucrarea pe care dorește să o facă prin ei. Prin acțiunile lor, aceia care dau pe față spiritul acesta lasă să se vadă cum s-ar purta în cer dacă li s-ar încredința anumite responsabilități.

Aceia care privesc la sufletele omenești în lumina crucii de pe Calvar nu trebuie să greșească în ce privește valoarea pe care o dau acestora. Motivul pentru care Dumnezeu a permis ca unii din familia omenească să fie atât de bogați, iar alții atât de săraci va rămâne o taină pentru oameni până în veșnicie, în afară de cazul în care intră într-o relație corectă cu Dumnezeu și aduc la îndeplinire planurile Lui, în loc să acționeze după ideile lor egoiste care le spun că, dacă un om este bogat, trebuie să fie respectat mai mult decât vecinul sărac al acestuia. Dumnezeu face ca soarele să lumineze și peste cei drepți, și peste cei nedrepți, iar soarele îl reprezintă pe Hristos, Soarele neprihănirii, care strălucește ca lumină a lumii, oferind binecuvântările și îndurările Lui, văzute și nevăzute, peste bogat, ca și peste sărac. Principiul acesta trebuie să ne călăuzească în purtarea față de semenii noștri. Domnul este învățătorul sentimentelor morale cele mai înalte, al principiilor cele mai nobile și niciun om nu poate să se abată de la acestea și [1595] să rămână fără vină. Este cea mai mare insultă adusă bunătății lui Dumnezeu aceea de a ne îndoi de faptul că El vrea ca noi să împărtășim și altora binecuvântările, spirituale și vremelnice, pe care El ni le-a dat fără plată.

O religie curată, o viață sfântă și corectă, este ceea ce face ca omul să fie un creștin. Dar de când s-a stricat în ceruri, calea lui Satana a fost una de continuă înșelare și răutate; și există așa-ziși creștini care învață metodele și practicile acestuia. În timp ce pretind că slujesc cauzei lui Dumnezeu, îi lipsesc pe semenii lor de drepturile lor și își slujesc lor înșiși.

Fiecare ființă omenească a fost cumpărată cu un preț și, ca moștenire a Domnului, are anumite drepturi de care nimeni nu trebuie să o priveze. Domnul nu va accepta slujirea din partea acelora care folosesc două măsuri. Cel mai mic avantaj câștigat în felul acesta va dezonora pe Dumnezeu și adevărul. Aceia care posedă religia Bibliei vor înfăptui dreptatea, vor iubi mila și vor umbla smeriți cu Dumnezeul lor. Acestea sunt căile trasate de Dumnezeul dreptății în ce privește aceste lucruri.

Vreau să îndemn din nou să fie cultivată credința vie în Dumnezeu. Există unii care, deși cred că Îi slujesc lui Dumnezeu, ajung să se încingă strâns cu infidelitatea. Acestora căile strâmbe li se par drepte; ei trăiesc într-o continuă violare a adevărului lui Dumnezeu; principii corupte sunt întrețesute în practica vieții lor și peste tot pe unde umblă, seamănă semințele răului. În loc să-i conducă pe alții la Hristos, influența lor îi face pe alții să pună la îndoială și să ridice întrebări. Ei clatină mințile de la adevăr prin introducerea de teorii speculative, care îi îndepărtează [1596] de adevăr. Ei ajută la fabricarea de piedici precum îndoiala și necredința, căutarea de greșeli și spiritul de acuzare, iar sufletele se poticnesc în ele spre pierzarea lor. Sângele sufletelor va fi asupra celor care, în timp ce mărturisesc că sunt în slujba lui Dumnezeu, fac lucrarea inamicului.

Știind aceste lucruri, ce fel de oameni ar trebui să fim? Vom înălța înțelepciunea omenească și vor îndrepta atenția spre oamenii mărginiți, schimbători, supuși greșelii ca fiind cei de care se poate depinde în timp de strâmtorare? Sau vom exemplifica credința noastră prin încrederea pe care o avem în puterea lui Dumnezeu, dând în vileag mreaja teoriilor, religiilor și filozofiilor false pe care Satana le-a răspândit ca să prindă sufletele credule? Dacă tratăm în felul acesta cuvântul lui Dumnezeu, vom fi lumini în lume; căci, dacă cuvântul lui Dumnezeu este pus în practică, dovedim tuturor celor care vin în sfera noastră de influență că avem reverență și respect față de Dumnezeu și că lucrăm sub îndrumarea Lui. Printr-o umblare circumspectă, în umilință, prin iubire, răbdare și îndelungă răbdare, prin amabilitate, Dumnezeu așteaptă ca slujitorii Lui să-L reprezinte în fața lumii.

Dumnezeu cere acelor cărora le-a încredințat îndatoriri sacre să se ridice la înălțimea deplină a responsabilităților pe care le au. Omul este supus aici testului și încercării, iar aceia cărora le sunt date poziții de încredere trebuie să decidă dacă vor înălța eul sau pe Făcătorul lor; dacă își vor folosi puterea pentru a-i oprima pe semenii lor sau pentru a-L înălța și glorifica pe Dumnezeu.

Cu cât responsabilitățile lor sunt mai mari, cu atât mai mult vor avea oamenii pentru ce să dea socoteală. Cel care vrea să fie un slujitor credincios trebuie să-și ofere slujirea întreagă și de bună voie celui mai mare Învățător pe care lumea l-a cunoscut vreodată. Ideile și principiile [1597] lui trebuie păstrate curate prin puterea lui Dumnezeu. În fiecare zi, el trebuie să învețe să fie vrednic de încrederea care a fost pusă asupra lui. Mintea trebuie să-i fie trezită la viață de puterea divină. Caracterul lui nu trebuie să fie contaminat prin influența rudelor, prietenilor sau vecinilor lui. Din timp în timp, el trebuie să se retragă de la viața activă pentru a avea comuniune cu Dumnezeu, pentru a auzi glasul Lui care îi spune: „Opriți-vă și să știți că Eu sunt Dumnezeu.”

După cum ciorchinii bogați de struguri cresc pe vița-de-vie, în același fel roadele Duhului vor fi aduse de omul care-L iubește pe Dumnezeu și păzește calea Domnului. Hristos este adăpostul lui. Hristos a trăit legea lui Dumnezeu în natura umană și omul va face aceeași lucrare dacă, prin credință, se prinde de Cel puternic pentru a avea putere. Dacă își dă seama că nu poate face nimic fără să-L aibă pe Hristos alături, Dumnezeu îi va da înțelepciune. Însă el trebuie să prețuiască iubirea lui Hristos din inima sa și să pună în practică lecțiile Lui, căci nu trebuie oare să-L iubească pe Hristos așa cum Hristos L-a iubit pe Tatăl? Nu trebuie să demonstreze tuturor celor cu care vine în contact că are prezența vie a lui Isus Hristos, mai mult ca oricând? Pentru că are responsabilități sporite, el trebuie să aibă o cunoaștere sporită a lui Dumnezeu și trebuie se dea pe față acea credință vie care lucrează prin dragoste și curăță sufletul.

Dar în mod frecvent, când sunt puși în poziții înalte de încredere, oamenii greșesc pentru că nu-și mai iau timp să se roage; ei gândesc că nu au timp să-și instruiască fiecare facultate pentru a răspunde convingerilor Duhului Sfânt. Dar dacă bărbații aceștia ar ședea la picioarele lui Isus cel blând și smerit, [1598] și-ar aduce la îndeplinire responsabilitățile sacre fiind încrezători nu în ei înșiși, ci în Dumnezeul lor. Atunci ar înapoia lui Dumnezeu jertfa unei vieți nobile, tăgăduitoare de sine, purtătoare a crucii. Isus ar fi întronat în inimile lor, dându-le puterea fizică, mentală și morală de a-L face cunoscut.

Dumnezeu dorește foarte mult să lucreze prin aceia cărora le-a dat capacități pentru a face lucruri mari. El dorește mult să vadă că aceia care ocupă poziții de răspundere Îl reprezintă în fața lumii. Dorința Lui este ca Hristos să fie recunoscut drept cel mai mare Învățător pe care lumea L-a cunoscut vreodată și ca El să lumineze prin mințile lor ca Lumină a lumii. „Dar tuturor celor ce L‑au primit le‑a dat dreptul să devină copii ai lui Dumnezeu.” Dar ca să se poată realiza acest lucru, Dumnezeu cere ca fiecare capacitate intelectuală și fizică să fie oferită Lui ca o jertfă consacrată.

Dar unii bărbați, de îndată ce sunt puși în poziții sacre de încredere, se văd pe ei înșiși ca fiind cineva, iar gândul acesta, dacă este întreținut, pune capăt dorinței de a primi iluminarea divină, singura care poate face din cineva un om mare. Cei care primesc aceste vederi înăbușă în ei orice șansă la adevărata măreție, deoarece nu ajung să fie luminați de Soarele neprihănirii.

Însă oamenii nu pot stinge lumina vieții, chiar dacă își închid ochii strâns, ca să nu o poată vedea. Soarele neprihănirii nu luminează mai puțin din cauză că bietele suflete omenești se înconjoară în nebunia lor cu un întuneric creat de ele însele.

Oamenii care își închid ochii în fața luminii divine sunt ignoranți, ignoranți în mod deplorabil, atât în ce privește Scripturile, cât și puterea lui Dumnezeu. Lucrarea Duhului Sfânt nu le este plăcută, așa că ei atribuie manifestările Lui fanatismului. Ei se răzvrătesc împotriva luminii și fac tot ce pot ca să o aducă la tăcere, numind întunericul lumină, iar lumina, întuneric. Ei se plâng că învățăturile lui Hristos ar cauza un entuziasm și un fanatism nepotrivit, care îi fac nepotriviți pentru îndatoririle adecvate ale vieții pe cei care le primesc.

Aceia care continuă să creadă lucrul acesta nu știu ce spun. Ei întrețin iubirea față de întuneric și, atât timp cât sufletele acestea lipsite de Hristos sunt menținute în poziții de răspundere, cauza lui Dumnezeu este pusă în pericol. Ei sunt în pericolul de a se prinde atât de ferm de conducătorul întunecat al oricărei rebeliuni, încât nu vor mai vedea niciodată lumina; și cu cât stau mai mult în poziția pe care o au, cu atât mai lipsită de speranță este șansa lor de a-L primi pe Hristos sau de a-L cunoaște pe adevăratul Dumnezeu. Cât de nesigur fac ei să apară tot ce este spiritual și progresiv în adevăr. Sub influența conducătorului lor, ei ajung din ce în ce mai hotărâți să lucreze împotriva lui Hristos. Dar Soarele neprihănirii luminează în mod calm, străbătând prin rapoartele bune sau rele, prin întuneric, prin toată rezistența agenților lui Satana, cercetând răul, reprimând păcatul și revigorând spiritul celor umili și smeriți. „Doamne, unde să ne ducem? La Tine sunt cuvintele [1599] vieții veșnice.”

Dovada adevăratei valori și vrednicii în bărbații aflați în poziții de răspundere este faptul că au o experiență creștină zilnică în lucrurile lui Dumnezeu. Pentru ei, cuvintele rostite de Hristos sunt ca o melodie plăcută: „Când va veni Mângâietorul, pe care‑L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care de la Tatăl purcede, va mărturisi despre Mine..” Dacă oamenii ar primi slujirea Duhului Său Sfânt – cel mai bogat dar pe care Dumnezeu ar putea să-l ofere –, atunci ei ar împărtăși binecuvântare tuturor celor cu care intră în legătură.

Dar Dumnezeu nu Se poate descoperi pe Sine prin unii dintre cei cărora le sunt încredințate răspunderi. El nu-i poate face canale prin care să poată curge harul, compasiunea și dragostea Lui, deoarece ei insultă bunătatea Lui prin faptul că demonstrează un spirit de dominație față de aceia pe care îi socotesc greșiți, având nevoie de mustrare; în acest fel, ei eclipsează iubirea și îndurarea lui Isus cu patimile lor nesfințite. Ei permit dușmanului oricărui bine să domnească în inimile lor, iar viețile lor descoperă atributele acestuia. Ei pretind că sunt îndrumați de cuvântul lui Dumnezeu, dar acțiunile lor spun: „Nu vrem căile Tale, ci căile noastre!”

Prin cuvintele, faptele și spiritul lor, aceia care urmează un astfel de curs fac să fie înregistrat în cărțile din ceruri un raport cu care nu ar vrea să fie confruntați, căci Dumnezeu nu-i evaluează așa cum se evaluează ei. Ei abuzează de ocaziile lor de testare și, din nefericire, neglijează înaltul privilegiu care le este oferit. Cu toate că nu găsesc în cuvântul lui Dumnezeu nimic care să le susțină acțiunile sau să le sprijine opiniile, ei persistă în căile lor. În ziua aceea când se va face judecată pentru toți, va fi rostită în dreptul lor sentința: „Ai fost cântărit în cumpăna sanctuarului și ai fost găsit prea ușor.”

Dumnezeu poate da în grija oamenilor bani și posesiuni, dar ei nu trebuie să se înalțe pe sine din acest motiv. Tot ceea ce au le este dat doar în păstrare, le este împrumutat de Dumnezeu cu scopul de a-și putea dezvolta un caracter ca al Lui. Ei sunt puși la încercare. Dumnezeu așteaptă să vadă dacă se vor dovedi vrednici de bogățiile veșnice. În cazul în care folosesc bunurile Stăpânului lor ca să se așeze mai presus de semenii lor, ei se dovedesc nevrednici de un loc în Împărăția lui Dumnezeu. În marea zi a socotelilor, vor auzi cuvintele: „Deci, dacă n-ați fost credincioși în bogățiile nedrepte, cine vă va încredința adevăratele bogății? Și dacă n-ați fost credincioși în lucrul altuia, cine vă va da ce este al vostru?”

Însă dacă aceia pe care Domnul i-a făcut administratori, privesc bunurile lor ca fiind darurile Lui și caută să manifeste compasiune, simpatie și iubire față de semenii lor, atunci sunt în armonie cu caracterul lui Dumnezeu, care L-a dat pe singurul Lui Fiu să moară pentru salvarea lor. Dacă ei prețuiesc sufletele omenești pe măsura prețului plătit pentru răscumpărarea lor, ei nu vor da frâu liber impulsurile lor naturale, ci vor manifesta atributele minții și voinței lui Dumnezeu și vor fi canale prin [1600] care sentimentele generoase, iubitoare ale lui Dumnezeu pot curge către omenire.

Domnul îngăduie ca nenorociri să vină peste oameni, sărăcia să-i apese, situații potrivnice să-i pună la încercare, ca să-i testeze în felul acesta pe aceia pe care i-a așezat în împrejurări mai favorabile; iar dacă aceia cărora le-a încredințat bunurile Lui sunt credincioși, El îi declară vrednici să umble împreună cu El îmbrăcați în alb, să fie împărați și preoți pentru Dumnezeu. „Cine este credincios în cele mai mici lucruri este credincios și în cele mari, iar cine este nedrept în cele mai mici lucruri este nedrept și în cele mari.”

„Lepădați deci orice răutate, vicleșug, prefăcătorie, invidie și defăimare; ca niște prunci născuți de curând, să doriți laptele duhovnicesc și curat, pentru ca prin el să creșteți spre mântuire, dacă într‑adevăr ați gustat că bun este Domnul! Apropiați‑vă de El, Piatra vie, lepădată de oameni, dar aleasă și scumpă înaintea lui Dumnezeu! Și voi, ca niște pietre vii, sunteți zidiți ca să fiți o casă duhovnicească, o preoție sfântă, și să aduceți jertfe duhovnicești plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos. Căci este scris în Scriptură: «Iată, pun în Sion o piatră din capul unghiului aleasă și scumpă; cine se încrede în El nu va fi dat de rușine.» Pentru voi, care ați crezut, este scumpă, dar pentru cei necredincioși, «piatra pe care au lepădat‑o zidarii a ajuns în capul unghiului și o piatră de poticnire și o stâncă de cădere». Ei se poticnesc de ea pentru că nu dau crezare Cuvântului, după cum au și fost rânduiți. Voi însă sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor întocmit ca să vestească puterile minunate ale Celui ce v‑a chemat din întuneric la lumina Sa minunată.”

Sunt oare primite jertfele duhovnicești aduse lui Dumnezeu, dacă oamenii care sunt puși în poziții de mare răspundere se înalță pe ei înșiși și Îl dezonorează pe Dumnezeu? Așa s-a făcut, iar Dumnezeu privește cu neplăcere spre umblarea lor. În loc să crească în Hristos, capul lor cel viu, manifestând în toate lucrurile atributele Lui în fața lumii, ei au crescut înspre cele pământești. Eul a fost privit ca fiind de mare importanță, iar preocuparea față de sine s-a atașat lucrării lor. Nu s-a dat pe față consacrare față de Dumnezeu, nu s-a dezvoltat viața spirituală în Isus Hristos.

Dumnezeu nu poate să dea înțelepciunea Lui oamenilor care privesc poziția lor ca și cum ar fi o scuză suficientă pentru îndepărtarea de principiile Bibliei spre judecata lor mărginită, ca și cum o poziție deținută în lucrarea lui Dumnezeu le-ar da libertatea de a pronunța și puterea de a adopta rezoluții, de a elabora planuri și metode ce nu sunt în acord cu voia lui Dumnezeu. Unii ca aceștia au nevoie să învețe că o poziție înaltă nu are nicio putere de a sfinți inima. Dumnezeu le permite să dețină aceste poziții ca să dovedească dacă vor da pe față caracterul lui Dumnezeu sau caracterul omenesc slab și mărginit, care nu s-a pus niciodată pe deplin sub disciplina lui Dumnezeu. Pozițiile nu au nicio putere de a dezvolta caracterul vreunui om. Rămâne la alegerea omului să dovedească dacă va lucra el însuși în dreptul lui, ceea ce înseamnă că Satana lucrează în dreptul lui, sau dacă Duhul Sfânt va lucra în dreptul lui. [1601]

„Pentru voi, care ați crezut, este scumpă, dar pentru cei necredincioși, «piatra pe care au lepădat‑o zidarii a ajuns în capul unghiului și o piatră de poticnire și o stâncă de cădere.»” Am făcut noi din Hristos neprihănirea noastră? A fost El pus ca o piatră de aducere aminte, onorată, în capul unghiului? Au fost prețuite lecțiile Lui de umilință și s-a acționat conform lor? Au fost exemplificate în viețile noastre lecțiile Lui de îndurare, dreptate și iubire a lui Dumnezeu?

O, câtă slăbiciune manifestă oamenii când se despart de izvorul înțelepciunii și al puterii! Nu au fost oamenii înălțați? Nu au fost sentimentele și trăsăturile imperfecte de caracter înălțate ca și cum ar fi fost de mare valoare, în timp ce Hristos a fost exclus, împreună cu neprihănirea Lui? Nu au țesut oamenii egoismul în tot ceea ce au atins, dându-l pe față în mod perseverent și hotărât în lucrarea lor? Nu au tratat ei cu dispreț solia lui Dumnezeu? Nu au folosit mijloace care nu erau ale lor, ca și cum ar fi avut dreptul să facă ce le place cu ele? Iar când aceste mijloace au fost folosite pentru a deschide câmpuri noi, nu s-au purtat ei de parcă acestea ar fi venit din propriul lor capital, ca și cum ar avea mari merite pentru că le donează? Banii oferiți ca dar de bună voie lui Dumnezeu nu au fost folosiți pentru a îngrămădi clădiri mari la Battle Creek, ca să dea importanță lucrării, după cum s-a zis, când în realitate oferă ocazia oamenilor de a-și etala geniul și tactul în administrarea nevoilor acestor clădiri imense?

„Voi însă sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor întocmit ca să vestească puterile minunate ale Celui ce v‑a chemat din întuneric la lumina Sa minunată; pe voi, care odinioară nu erați un popor, dar care acum sunteți poporul lui Dumnezeu; pe voi, care nu aveați parte de îndurare, dar care acum ați căpătat îndurare. Preaiubiților, vă sfătuiesc, ca pe niște străini și călători, să vă feriți de poftele firii pământești, care se războiesc cu sufletul. Să aveți o purtare bună în mijlocul păgânilor, astfel încât, chiar dacă vă vorbesc de rău ca pe niște răufăcători, să vadă faptele voastre bune și să‑L slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării”

Cum privesc oamenii lucrarea Domnului, dacă se simt liberi să fie neascultători, nemulțumitori, nesfinți, gata să condamne și aspri, făcându-le plăcere să-și slujească lor înșiși, și nu Domnului? Aceia care dețin îndatoriri sacre își decid propriul destin prin spiritul și caracterul pe care îl dau pe față, dar s-au oprit ei vreodată să se întrebe cum vor fi văzute faptele lor la judecată? Dacă adevărul important pentru acest timp ar fi păstrat ca un principiu în sufletele celor care slujesc în lucrarea Domnului, cu cât zel s-ar lupta aceștia să ajungă la desăvârșirea de caracter, ca să poată înconjura sufletele acelora cu care vin în contact cu o atmosferă sfântă, dătătoare de viață, care să învioreze inimile celor umili și smeriți.

Este o lege a lui Dumnezeu aceea că, oricine crede adevărul, așa cum este el în Isus îl face cunoscut. Ideile și convingerile minții individului vor căuta [1602] să fie exprimate. Oricine nutrește necredința și spiritul de critică, oricine se simte capabil să judece lucrarea Duhului Sfânt răspândește spiritul de care este însuflețit. Este în natura necredinței și a împotrivirii față de harul lui Dumnezeu, a infidelității să se facă simțite și auzite. Mintea pusă în mișcare de aceste principii se luptă întotdeauna să-și facă loc și să câștige aderenți. Toți aceia care umblă alături de marele apostat vor fi cuprinși de spiritul Lui și vor căuta să împărtășească cu alții gândurile lor și rezultatul la care au dus cercetările lor, precum și sentimentele care i-au împins la acțiune; căci nu este un lucru ușor să reprimăm principiile pe baza cărora acționăm.

Unii, despre care se presupune că-I sunt devotați lui Dumnezeu trup și suflet, nu sunt loiali în acțiunile lor față de El și față de lucrarea Lui. Alții și-au pus încrederea în ei, dar înșelăciunea îi acoperă ca și cu o haină. Mințile lor sunt stăpânite de o energie neobosită, care nu poate fi reprimată, și de râvna de a-și dezvălui sentimentele în locurile unde îndrăznesc să se aventureze. În felul acesta, semințele sunt semănate peste tot. Printr-un sentiment exprimat pe jumătate, ei aruncă mai întâi îndoială și necredință în ce privește adevărul. Sunt unii care nu sunt în armonie cu Mărturiile, deoarece bărbații aflați în poziții de răspundere nu sunt în armonie cu ele; pentru că Mărturiile nu coincid cu opiniile lor, ci mustră orice urmă de egoism și condamnă răul.

Tot ceea ce a fost planificat în legătură cu centralizarea dovedește faptul că oamenii caută să prindă sceptrul puterii și să dețină controlul asupra minților umane. Dar Dumnezeu nu lucrează împreună cu ei în născocirile lor, iar glasul pe care îl fac să se audă în ce privește cauza lui Dumnezeu nu este glasul lui Dumnezeu. Ei s-au dovedit cu totul nevrednici de funcția de administratori înțelepți; căci puterea lor este folosită pentru a-i deposeda pe oameni de drepturile lor, ca să aibă ei înșiși beneficii. S-au făcut acte de aparentă dărnicie, dar Dumnezeu cunoaște motivele care i-au condus și nu va accepta jertfele lor până când nu se pocăiesc și nu devin împlinitori conștiincioși ai cuvântului Său.

Este mare nevoie de unitate în lucrarea și în cauza lui Dumnezeu, dar de multă vreme au fost la lucru influențe care căutau să creeze dezbinare, iar bărbaților care simt că au puterea în mâini nu le pasă. Ei spun în ei înșiși: „Când centralizarea aceasta va fi realizată, le vom arăta cine este stăpânul. Vom pune atunci lucrurile în ordine.” Dar lor nu le este dată nicidecum această lucrare.

Ca persoane și ca membri ai bisericii lui Dumnezeu, e nevoie să fim conștienți de lucrarea specială care ne-a fost încredințată. Pavel îi scrie lui Timotei: „Fii cu luare aminte asupra ta însuți și asupra învățăturii pe care o dai altora: stăruiește în aceste lucruri, căci dacă vei face așa, te vei mântui pe tine însuți și pe cei ce te ascultă.” În fața noastră stă o lucrare foarte importantă. „Mie – spune Pavel – celui mai neînsemnat dintre toți sfinții, mi‑a fost dat harul acesta: să vestesc neamurilor bogățiile nepătrunse ale lui Hristos și să‑i luminez pe toți cu privire la isprăvnicia tainei ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a creat toate lucrurile, pentru ca înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu să fie cunoscută acum, prin Biserică, de către căpeteniile și stăpânirile din locurile cerești, după planul de veacuri pe care l‑a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru.” [1603]

„Acum, fiul omului, te-am pus străjer peste casa lui Israel. Tu trebuie să asculți Cuvântul care iese din gura Mea și să-i înștiințezi din partea Mea. Când zic celui rău: «Răule, vei muri negreșit!» și tu nu-i spui, ca să-l întorci de la calea lui cea rea, răul acela va muri în nelegiuirea lui, dar sângele lui îl voi cere din mâna ta. Dar dacă vei înștiința pe cel rău, ca să se întoarcă de la calea lui, și el nu se va întoarce, va muri în nelegiuirea lui, dar tu îți vei mântui sufletul. […] Când zic celui neprihănit că va trăi negreșit, dacă se încrede în neprihănirea lui și săvârșește nelegiuirea, atunci toată neprihănirea lui se va uita și el va muri din pricina nelegiuirii pe care a săvârșit-o. Dimpotrivă când zic celui rău: «Vei muri!», dacă se întoarce de la păcatul lui și face ce este bine și plăcut, dacă dă înapoi zălogul, întoarce ce a răpit, urmează învățăturile care dau viața și nu săvârșește nicio nelegiuire, va trăi negreșit și nu va muri. Toate păcatele pe care le-a săvârșit se vor uita; a făcut ce este bine și plăcut și va trăi negreșit! Copiii poporului tău zic: «Calea Domnului nu este dreaptă!» Totuși, mai degrabă calea lor nu este dreaptă! Dacă cel neprihănit se abate de la neprihănirea lui și săvârșește nelegiuirea, trebuie să moară din pricina aceasta. Dar dacă cel rău se întoarce de la răutatea lui și face ce este bine și plăcut, va trăi tocmai din pricina aceasta! Fiindcă ziceți: «Calea Domnului nu este dreaptă!» vă voi judeca pe fiecare după umbletele lui, casa lui Israel!”

Salvarea sufletelor omenești este un interes infinit superior oricărei alte lucrări din lumea noastră. Oricine este adus sub influența adevărului și este făcut, prin credință, părtaș iubirii lui Hristos, prin chiar acest fapt este rânduit de Dumnezeu să-i salveze pe alții. El are o misiune în lume. Este chemat să fie împreună lucrător cu Hristos, să facă cunoscut adevărul așa cum este el în Isus, iar când bărbații din orice ramură a lucrării caută să aducă sub controlul lor mințile și talentele agenților omenești care-I aparțin Domnului, își asumă asupra semenilor lor o autoritate pe care nu o pot menține fără săvârșirea nedreptății și a nelegiuirii. Domnul nu a pus pe niciun om să judece ceea ce scriu sau vorbesc lucrătorii lui Dumnezeu.

Există bărbați a căror viață și caracter dovedesc faptul că sunt profeți falși și sunt înșelători. Pe aceștia nu trebuie să-i ascultăm sau să-i tolerăm. Însă aceia pe care îi folosește Dumnezeu se află sub controlul Lui, și El nu a dat oamenilor săi judecata omenească, mărginită, ca să critice și să condamne sau să rostească o judecată asupra lucrării altora și să o respingă, din cauză că nu toate ideile acestora coincid cu ceea ce presupun ei că este adevărul.

Oamenii pot ajunge exact ca fariseii – foarte zeloși în a condamna pe cel mai mare Învățător pe care l-a cunoscut lumea vreodată. Hristos a dat dovezi clare ale faptului că a fost trimis de Dumnezeu, totuși conducătorii iudei au luat asupra lor lucrarea pe care dușmanul îi îndemna să o facă și L-au învinuit pe Cel care a făcut Sabatul, pe Domnul Sabatului, că ar fi un călcător al Sabatului. O, câtă nebunie din partea oamenilor! Câtă slăbiciune!

În zilele noastre sunt unii care fac exact același lucru. În comitetele lor, pronunță judecata asupra lucrării lui Dumnezeu; căci au ajuns versați în a face ceea ce Domnul nu le-a cerut [1604] niciodată să facă. Mai bine și-ar umili inimile înaintea lui Dumnezeu, mai bine și-ar lua mâinile de pe chivotul lui Dumnezeu, ca să nu vină peste ei mânia lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu a vorbit vreodată prin mine, îți mărturisesc că ei s-au angajat în lucrarea de a critica și a pronunța judecăți nesănătoase, ceea ce știu că nu este drept. Ei sunt doar niște oameni mărginiți și pentru că ei înșiși sunt în confuzie, presupun despre alți oameni că greșesc.

Însă cel ce se încumetă să-i judece pe alții ar trebui să adopte o viziune mai largă și să spună: „Să zicem că declarațiile altora nu se armonizează cu ideile noastre; din cauza aceasta să le denunțăm ca erezie? Oare noi, care suntem doar niște oameni neinspirați, să ne luăm responsabilitatea de a așeza standardele noastre și de a stabili ce nu trebuie spus și acceptat?”

Dacă vor continua să se țină de opiniile lor, vor vedea că Dumnezeu nu susține acțiunea lor. Iau ei poziția că tot ceea ce vine de la ei este infailibil, că nu este nicio umbră de eroare sau greșeală în ceea ce vine de la ei? Nu pot alți oameni, care dovedesc la fel de mult că sunt conduși și învățați de Dumnezeu, să se lege de vreo noțiune din lucrarea lor, cu care nu sunt de acord în toate amănuntele, și să le ceară să o elimine?

Nu a fost suficientă experiența noastră din trecut în ce privește aceste lucruri? Vom învăța vreodată lecțiile pe care Dumnezeu a rânduit să le învățăm? Vom înțelege vreodată că nu ne sunt date în stăpânire conștiințele oamenilor? Dacă ai numit comitete care să facă lucrarea ce se face de ani de zile la Battle Creek, desființează-le. Și adu-ți aminte că Dumnezeu, Dumnezeul veșnic, nu a pus oameni în vreo poziție ca aceea pe care au luat-o la Minneapolis, și de atunci încoace.

Mă doare profund faptul că oamenii vor să fie conștiință pentru semenii lor. Dați-vă la o parte din drum și lăsați ca Dumnezeu să lucreze cu instrumentele Lui. Unii fac o lucrare pentru care Dumnezeu le va cere socoteală. El îi va întreba: „Cine a cerut aceste lucruri din partea mâinilor voastre?”

Nu am libertatea de a pune scrierile mele în mâinile bărbaților care simt că lucrarea lor este de a face pe detectivii față de frații lor. Frații mei din poziții de încredere, nu vă veți vedea propriile voastre defecte, ca să vă îmbrăcați cu toată armura neprihănirii? Până când veți continua să nu fiți la fel de atenți și critici în ce ține de spiritul, temperamentul și cuvintele voastre cum sunteți în ce privește ale altora, pentru ca Dumnezeu să nu fie dezonorat și cauza Lui reprezentată greșit? Discernământul vostru se va limpezi simțitor, dacă veți face aceasta. Adevărul, cuvântul cel viu, va fi ca un foc aprins în măruntaiele voastre, care va străluci cu o claritate inconfundabilă, prezentându-L pe Hristos în fața lumii. „Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei, văzând faptele voastre bune, să‑L slăvească pe Tatăl vostru din ceruri.”

Niciunul dintre cei care fac pe detectivii nu observă direcția poziției pe care au luat-o în străduința lor de a ajunge o putere de control? Unde a fost vederea lor spirituală limpede? Ei au putut vedea paiul din ochiul unui frate, în timp ce nu au putut vedea bârna din propriul lor ochi. Dacă este vreun templu pe pământ care să aibă nevoie de curățare, instituțiile din Battle Creek sunt în această situație chiar acum. Nu vreți să-L căutați pe Domnul [1605] cu cea mai mare umilință, ca să puteți rosti în Battle Creek, cu cuvinte clare, solia către Laodiceea? Unde sunt străjerii lui Dumnezeu, care vor vedea pericolul și vor rosti avertizarea? Să fiți siguri că sunt solii care trebuie să iasă de pe buze omenești sub inspirația Duhului Sfânt. „Strigă în gura mare, nu te opri! Înalță-ți glasul ca o trâmbiță și vestește poporului Meu nelegiuirile lui, casei lui Iacov păcatele ei! În toate zilele Mă întreabă și vor să afle căile Mele, ca un neam care ar fi înfăptuit neprihănirea și n-ar fi părăsit legea Dumnezeului său.”

Noi suntem soldații lui Hristos. El este Căpetenia mântuirii noastre, iar noi ne aflăm sub comanda și stăpânirea Lui. Trebuie să purtăm armura Lui, iar marșul nostru să fie numai sub stindardul Lui. Nu trebuie să-i supunem pe frații noștri soldați, ci pe dușmanii noștri, ca să clădim Împărăția lui Hristos. Noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu. Noi trebuie să păstrăm întreaga armură a lui Dumnezeu și să lucrăm conștienți că suntem văzuți de tot universul cerului. Fiecare om să-și facă datoria care îi este rânduită lui de Dumnezeu! [1606]