Scrisoarea 40, 1890
Battle Creek, Mich., miercuri, 31 decembrie 1890

CĂTRE U. SMITH

Dragă frate Smith,

Am fost foarte neliniștită în legătură cu cazul tău, în mai multe ocazii în timpul ultimului meu tur de lucrare. Am fost foarte binecuvântată de Domnul; dar uneori cazul tău mi-a fost prezentat într-o lumină foarte clară – exact starea în care te afli. Am purtat povara, având doar puțină speranță că aș putea să te ajut cu ceva. Între noi este o prăpastie. Privesc în urmă și văd cum ai adunat întuneric peste sufletul tău în perioada în care colegiul avea dificultăți. Ai ieșit curat din toată afacerea aceasta? Domnul mi-a prezentat atunci cazul tău, însă ai crezut și ai acționat după lumina dată? Dacă ai fi acceptat pe deplin Mărturia și ai fi luat seama la avertizarea care ți-a fost dată acolo, astăzi nu ai fi în situația în care ești. V-ați curățat sufletele, tu și fratele Gage, mărturisind faptul că ați greșit față de profesorul Bell? Dacă nu ați făcut-o, greșelile pe care le-ați comis față de el sunt înregistrate în cărțile cerului. Poți să îți permiți să lași lucrurile așa cum sunt și să vii la judecată ca să fii confruntat în detaliu cu ceea ce ai făcut împotriva lui? Prof. Bell nu a fost un om perfect; el a greșit și a făcut lucruri care nu erau bune, dar erori acestea erau mult mai mici în ochii lui Dumnezeu decât erorile pe care le-ați făcut voi amândoi în felul în care v-ați purtat cu el. El nu merita un astfel de tratament din partea voastră. Lovindu-l pe el, v-ați lovit propriile voastre suflete. Purtarea voastră nu a fost deloc după îndrumarea lui Hristos; voi [790] ați fost conduși de un alt spirit; ați umblat în lumina scânteilor din focul pe care l-ați aprins voi și v-ați slăbit sufletele. Va trebui să faceți o lucrare foarte profundă, căci altfel veți da socoteală pentru aceasta la bara judecății lui Dumnezeu. Așa cum l-ați tratat pe prof. Bell, așa vă va trata Domnul, dacă nu vă pocăiți și dacă nu vă mărturisiți greșelile și dacă nu Îl angajați pe Avocatul vostru din ceruri ca să pledeze pentru voi. Spiritul blândeții și al amabilității lui Hristos v-ar fi condus într-o purtare cu totul diferită. Dacă ați fi urmat îndrumările pe care vi le-a dat Hristos în cuvântul Lui, astăzi ați fi fost într-o stare cu totul diferită. „Să nu defăimeze pe nimeni, să nu fie certăreți, ci pașnici, arătând blândețe față de toți oamenii, căci și noi eram cândva fără minte, răzvrătiți, rătăciți.” „Fraților, chiar dacă un om ar cădea într‑o greșeală, voi, cei duhovnicești, să‑l îndreptați cu duhul blândeții. Și ia seama la tine însuți, ca să nu fii ispitit și tu!.” Ați ascultat cuvintele lui Hristos? Dacă ați făcut greșeli în acest caz, greșelile acestea nu vor fi șterse, dacă nu le mărturisiți și dacă nu reparați acolo unde l-ați păgubit pe fratele vostru. Știu aceasta, pentru că Domnul mi-a arătat că voi amândoi ați acționat ca și cum ați fi pierdut din inimă orice simțământ de simpatie și de iubire, iar rănindu-l pe el așa cum ați făcut-o, L-ați rănit pe Isus în persoana sfinților Săi. Voi nu veți fi liberi niciodată, până când nu vă mărturisiți greșelile și nu vă împăcați cu fratele vostru. Cel mai periculos mod de a te purta cu sufletul tău, este acela de a-ți permite să faci greșelile pe care Domnul le mustră și totuși să treci [791] pe lângă mustrare ca și cum ai fi drept și ai asculta cuvintele lui Dumnezeu. Vreți să priviți aceste lucruri așa cum sunt și să vă curățați de ele pentru veșnicie? Mi-a fost arătat că a fost făcută o greșeală gravă. Îmi pare rău că ești afectat de o vedere spirituală defectuoasă. Te rog, pentru sufletul tău, să cumperi de la negustorul ceresc aur, ca să te îmbogățești; haine albe ca să te îmbraci cu ele și alifie pentru ochi, ca să-ți ungi ochii și să vezi. Singura cale sigură atunci când greșești este de a-ți mărturisi greșelile în profunzime și de a te căi de ele în mod sincer; apoi, să vă rugați unii pentru alții ca să fiți vindecați.

De fiecare dată când îl vei vedea pe prof. Bell te vei simți rănit, pentru că l-ai vătămat și vătămarea aceasta se întoarce spre tine. De ce nu te umilești sub mâna cea tare a lui Dumnezeu? De ce nu faci o lucrare profundă, curățând calea pentru Împărat? De ce nu cazi pe Stânca Isus Hristos, ca să fii zdrobit? Această trecere pe alături fără să îndrepți greșelile desparte sufletul tău de Dumnezeu, îți slăbește puterea morală, îți întunecă discernământul, așa încât prin faptele tale exprimi necredința mai mult decât prin cuvinte. Poziția ta a fost de a contracara și de a face fără efect eforturile mele. Prin ceea ce ai făcut, ai stat în fruntea celor care fac la fel. Hristos a spus: „Cine nu adună cu Mine risipește.” Cum ai putut face așa ceva? Răspunsul l-am primit noaptea trecută; tu nu ai curățat și nu ai lăsat calea clară și dreaptă în urma ta, iar Domnul Dumnezeu insistă să dai la o parte toate obstacolele. El consultă starea ta pe pământ și vede că în ceea ce ai făcut, ai confundat fantomele cu realitatea. În mod neintenționat ai făcut [792] o lucrare care va rămâne înregistrată împotriva ta și la judecată va trebui să răspunzi la întrebările: „De ce ai stat ca o barieră în calea lucrării pe care o făceam prin bărbații pe care am văzut potrivit să îi aleg pentru lucrarea aceasta? De ce ai fost atât de gata să prinzi și să absorbi influențele care împiedicau lumina căreia Eu i-am poruncit să ajungă în biserica Mea?”

„Eu am venit în Numele Tatălui Meu, și nu Mă primiți; dacă ar veni un altul, în numele lui însuși, pe acela l‑ați primi. Cum ați putea crede voi, care primiți slava pe care v‑o dați unii altora și nu căutați slava care vine de la singurul Dumnezeu?” (Ioan 5:43-44).

Fratele meu, Uriah Smith, pe care te-am iubit și te-am respectat în Domnul, tu ai lucrat împotriva planurilor lui Dumnezeu, aducând asupra ta amăgiri care, dacă vei continua în același fel, vor fi urmate de înșelăciuni și iluzii care vor sfârși într-o despărțire de Dumnezeu iremediabilă. El te cheamă. Eliberează calea Împăratului, îndepărtează pietrele de poticnire din drum, nu cuteza să faci doar o lucrare de suprafață, pentru că alții au privit la tine și au urmat mai mult exemplul tău decât au privit la Dumnezeu și au căutat sfatul Lui. Aceștia nu vor ajunge mai departe decât vei ajunge tu. Mărturisește-ți greșelile; mărturisește complet; nu lăsa niciun lucru care să nu fie cercetat. Sfetnicul credincios îți face observații și te imploră să nu-ți înșeli sufletul în ce privește fericirea veșnică. Este un singur lucru pe care trebuie să-l cauți cu toate puterile tale. El îți îndreaptă ochii mai sus și vrea ca gândurile tale să fie în cer, de unde vin nădejdea ta și ajutorul pentru fiecare zi. „Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui.” În timp ce Domnul Isus ne arată vasta confederație a răului cu care trebuie să dăm piept, întrucât domniile și stăpânirile [793] sunt înrolate împotriva noastră, El ne spune că noi luptăm pentru o lume nevăzută. Tot universul cerului privește conflictul și dacă ochii noștri ar fi deschiși, am vedea îngerii așezați în linii de bătaie, pentru că Duhul Sfânt este promis tuturor celor care luptă cu vitejie luptele Domnului. În luptă sunt angajați soldați care nu sunt perfecți, înconjurați de slăbiciuni, care cad în păcat, neștiutori, care au nevoie să fie învățați la fiecare pas; însă înainte să poată fi ajutați este esențial ca ei să își simtă slăbiciunea. Când ei cad pe Stâncă și sunt zdrobiți, atunci brațele cele veșnice îl cuprind pe cel neajutorat. Agenții cerești sunt trimiși să facă lucrarea lor, să îi pregătească pentru a fi vase de slavă, care să copleșească inamicul, să străpungă norul și umbra agenților satanici. Instrumentele cerești îi înconjoară cu elementele luminii – razele strălucitoare ale Soarelui neprihănirii. Căpetenia oștirii Domnului îi conduce pe câmpul de luptă prin cuvintele: „Îndrăzniți, Eu am biruit lumea. În fruntea voastră stă un Biruitor, biruința este sigură.”

Frate Smith, ceea ce am înțeles noaptea trecută mă împinge să scriu. Știu că tu nu ai umblat în lumină. Tu ai avut dovada și ai fi putut să ai mult mai multe dovezi, dacă ai fi vrut să le primești. Isus, prețiosul Mântuitor, ți-a trimis din nou și din nou lumina de care aveai nevoie, dar tu nu te-ai așezat în locul în care aceasta putea să ajungă la tine. Tu ți-ai strâns peste suflet un înveliș de necredință, până când nu ai mai putut face deosebire între lumină și întuneric, între [794] minciună și adevăr. Niciodată, niciodată nu vei schimba această situație până când nu vei avea umilința unui copilaș. Aceasta nu se va întâmpla până când nu vei cădea pe Stâncă și nu vei fi zdrobit. Atunci eul moare, obiceiuri noi se formează, înclinațiile și tendințele rele sunt învinse. Dușmanii dinăuntru și dinafară sunt gata să vină la viață și să te învingă. „Fără Mine – a spus Hristos – nu puteți face nimic.” Renunți la luptă? Refuzi să cazi pe Stâncă? Dacă da, atunci nu poți să ai nici cea mai mică asigurare că vei ieși din cursa diavolului. Atitudinea ta a încurajat în bisericile noastre o stare a lucrurilor pe care nu ai luat-o în calcul. Rezultatul purtării și al lucrării tale în aceeași direcție, de când ai plecat de la Minneapolis, a făcut ca îndeplinirea lucrării pe care mi-a dat-o Domnul să fie de cincizeci de ori mai grea decât ar fi trebuit să fie. Tu mi-ai barat drumul, dar, o, cât de puțin ai înțeles adevăratul rezultat al lucrării tale! El mi-a fost descoperit. Când ai afirmat că sora White a fost influențată de W. C. White, de A. T. Jones și de E. J. Waggoner, ai plantat în inimi o necredință care a fost hrănită și a adus roade. Nu îți va face plăcere să culegi recolta. Satana prinde tot ce are un astfel de caracter și îl folosește ca agent activ pentru distrugerea credinței în lucrarea pe care Domnul a intenționat să o facă. Orice suflet care primește cuvintele tale și le crede este prezentat în mod corect de cuvintele lui Hristos, „O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă ești căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea.” O opoziție pe față mi-ar fi făcut mai puțin rău. Lipsa de credință în soliile [795] pe care mi le-a dat Dumnezeu să le duc, așa cum a fost cea manifestată, este necredință hotărâtă, oricare ar fi intențiile și scopurile. O astfel de credință nu are niciun pic de mireasmă, iar credința fratelui Butler este de felul acesta – fără valoare, lipsită de mireasmă – și nu găsesc nimic în el sau în tine care să fie în armonie cu mine în lucrarea pe care mi-a dat-o Dumnezeu. Poziția ta este o împotrivire hotărâtă față de eforturile pe care aș putea să le fac sub îndemnul lui Dumnezeu prin Duhul Lui cel Sfânt. Nu pentru mine mă doare, ci pentru că lucrarea pe care mi-a dat-o Domnul este de un asemenea caracter, încât trebuie ca credința să fie hrănită încontinuu, din cauză că avertizările, mustrările și soliile care cercetează inimile și ceea ce dă în vileag păcatele ascunse nu sunt plăcute și nici agreabile inimii firești, iar mulți consimt formal în fața adevărului fără să fie sfințiți prin adevăr. Aceștia nu-l reprezintă în spirit pe Hristos. Ei lucrează doar la suprafață și se înșală singuri cu ideea că sunt creștini. Iluzia aceasta le stăpânește cu atâta putere inima și mintea, încât săgețile ascuțite ale Domnului nu reușesc să pătrundă prin armura îndreptățirii de sine cu care s-au acoperit. Vraja este atât de puternică, încât aceștia pot să asculte adevărul, soliile cele mai serioase și pline de putere, chiar soliile care descriu iluzia în care sunt prinși și nici măcar să nu le dea prin gând să se cerceteze pe sine, ca să vadă dacă nu cumva li se adresează lor. Aceasta este categoria pe care Mântuitorului nostru îi este cel mai greu să o trezească. Cele mai impunătoare învățături pot să fie auzite și ascultate ca și cum nu s-ar fi rostit nimic. Așa se întâmplă cu mulți, cu foarte mulți din generația aceasta. Va fi aprinsă o ură satanică împotriva Mărturiilor. Lucrarea lui Satana va fi aceea de a distruge credința bisericilor în ele pentru următorul motiv: [796] Satana nu poate avea calea liberă pentru a-și introduce înșelăciunile și pentru a lega sufletele în iluziile pe care le creează, dacă mustrările, avertizările și sfaturile Duhului lui Dumnezeu sunt luate în seamă. Ce cale mai plăcută dușmanului și mai tristă pentru Duhul lui Dumnezeu puteai să urmezi decât cea pe care ai urmat-o tu, fratele meu, învățătorul lui Israel? Tu împreună cu mulți alții, angajați ca și tine în lucrare, bărbați aflați în poziții de răspundere, președinți de conferință, lucrători și predicatori, ați format o confederație pentru a pune sub semnul întrebării, a critica și a spune: „Povestiți-ne și vom povesti mai departe.” Poziția pe care o ocupă bărbații aceștia și influența pe care le-o dă poziția aceasta i-a condus la îndoială pe mulți oameni, care niciodată nu vor mai ieși din aceasta, așa că înșelăciunile și iluziile din aceste zile de pe urmă îi vor învinge. Aceasta se întâmplă pentru că iluminarea divină, cerească, nu mai are putere să-i pună în rânduială, fiindcă ei au decis în urma exemplului care le-a fost dat. Indiferent dacă ei cred sau nu, dacă le este adresată vreo mustrare pe care nu vor să o creadă, vor spune: „O, sora White este influențată. Cineva i-a spus despre aceste lucruri. Dacă fratele Smith, care cunoaște totul despre Mărturii spune că este numai părerea și judecata ei, iar el nu acceptă învățăturile din Mărturii, deși este un om atât de bun, voi urma exemplul lui și îmi voi asuma riscul.” Este foarte neînțelept să faci așa, totuși mulți fac și au făcut așa. Știu că Duhul Domnului m-a ținut aici, la Battle Creek, pentru ca toți să poată înțelege dacă ce am spus a fost de la Dumnezeu sau de la diavolul. „După roadele lor îi [797] veți recunoaște.” Ca în zilele lui Hristos, unii au trecut cu vederea dovada pe care le-a dat-o Dumnezeu și au spus: „Dă-ne un semn, fă o minune, dacă ai dreptate.”

„Ei I-au zis: «Ce să facem ca să înfăptuim lucrările lui Dumnezeu?» Isus le-a răspuns: «Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu: să credeți în Acela pe care L‑a trimis El.» Ei I-au zis: «Ce semn faci tu ca să‑l vedem și să credem în tine? Ce lucrezi tu?” Aceste cuvinte mi-au fost adresate și mie, de la întâlnirea de la Minneapolis încoace. Ca un copil, am vorbit deschis, cu toată simplitatea, cu oricine a vrut să-mi pună vreo întrebare. Am fost dispusă să le spun și să le arăt tot ce mi-a descoperit Tatăl meu din cer. Am crezut că aceasta îi va face să vadă și să creadă, însă acum sunt înclinată să cred că cele mai serioase eforturi ale mele de a-i face să vadă și să înțeleagă au lucrat cu totul altfel decât am sperat. Cred că ei nu au luat în seamă cuvintele mele și nu au înțeles motivele mele și cu cât am lucrat mai mult în direcția aceasta, cu atât mai puțină influență avea Mărturia mea asupra lor, așa că acum nu mai am nicio tragere de inimă să mai conversez cu bărbații care ocupă poziții de răspundere. Mă simt ca o persoană care știe că este urmărită. Ca una care știe că cuvintele îi sunt răstălmăcite, sfatul și povața îi sunt tratate cu indiferență, ca și cum sunt nevrednice de a fi luate în seamă. Mi-am spus tot mereu: „Lucrurile spirituale se înțeleg spiritual.” Îmi agăț de Isus Hristos sufletul neputincios. Acum nu am nicio dorință de a mai da vreo dovadă cuiva. Cei care vor să vadă pot deschide ochii și să vadă. „După roadele lor îi veți recunoaște.” Judecata pe care poate că o va rosti cineva în dreptul meu, [798] al cuvintelor sau al faptelor mele nu mă va mai surprinde. Mă aștept la orice și nu mă mai sprijin pe nimeni, nu mai depind de nimeni. De acum înainte, lucrarea mea nu va mai fi de a mă strădui să fac pe cineva să creadă, ci pur și simplu va merge înainte, în afara atmosferei de necredință, de cârtire și critică. Mă simt mult mai liberă să vorbesc celor necredincioși decât celor care dețin poziții de răspundere, care au avut o lumină atât de mare și ocazii atât de valoroase, dar care nu au răspuns luminii. M-am încredințat în mâinile Apărătorului meu, Isus Hristos, Cel neprihănit, așa cum nu am mai făcut-o până acum. Sunt sigură că nu mă pot simți liberă să conversez ca până acum cu cei cu care vorbeam atât de deschis.

Îi mulțumesc Domnului pentru sănătate, Îi mulțumesc pentru libertate. De ce cazul tău îmi produce continuu atâta agonie sufletească, nu pot spune. Tot mereu am văzut că orbirea te-a cuprins într-o măsură alarmantă. Te încredințez în mâinile lui Isus, apoi mă gândesc că nu voi mai avea nimic de spus, niciun cuvânt, dar după aceea sufletul îmi este din nou cuprins de groază, plâng și mă rog cu strigăte mari și cu lacrimi: „Nu lua Duhul Tău cel Sfânt de la el; fă ca Duhul Tău să rupă vraja aceasta…” O, dacă ți-ai supune voința voinței lui Dumnezeu! O, dacă ai tremura în fața acestei lucrări! Cum vei putea fi pregătit să reziști în ziua lui Dumnezeu? Numai dacă vei cădea jos la piciorul crucii. Încă nu este prea târziu ca greșelile să fie îndreptate. Nu te sfătui cu carnea și cu sângele. Nu spune: „Există lucruri pe care nu le înțeleg.” Desigur că există. Mintea ta este [799] întunecată, dar fă pasul pe care îl vezi, apoi îl vei vedea pe următorul. O, aprinde-ți o licărire din focul de pe altarul divin, înainte să fie pentru totdeauna prea târziu! Îndepărtează pietrele de poticnire dintr-o mișcare și fă-o fără nicio întârziere. Dacă Dumnezeu te ajută, vei putea să îți vezi slăbiciunea și ineficiența, precum și gloria și maiestatea lui Hristos. Glasul lui Dumnezeu te cheamă așa cum l-a chemat pe Ilie: „Ieși din peșteră, stai cu Dumnezeu și ascultă ceea ce îți va spune.” Când vei veni sub călăuzirea divină, Mângâietorul te va conduce în tot adevărul. Lucrarea Duhului Sfânt este de a lua cuvintele lui Hristos, așa cum ies de pe buzele Lui, și de a le sădi ca principii vii în inimile deschise pentru a le primi. Atunci Îl vom cunoaște atât pe Tatăl, cât și pe Fiul.

Am multe lucruri scrise pentru tine, dar mi-am zis: „Cu ce pot ajuta acestea?” Frații mei și-au bătut joc, au cârtit, au criticat și comentat, le-au subapreciat, au pescuit din ele, au ales puțin și au refuzat mult, până când Mărturiile nu au mai însemnat nimic pentru ei. Ei le interpretează cum vor, după judecata lor mărginită și sunt mulțumiți. Dacă aș fi îndrăznit, aș fi vrut de mult să părăsesc acest teren de luptă, dar ceva m-a reținut. Eu nu voi alege calea mea sau voia mea. În viața lui Hristos, în timpul celor mai mari încercări ale Lui, unul dintre ucenicii Lui L-a trădat, un altul s-a lepădat de El de trei ori și toți ceilalți L-au părăsit și au fugit. Dacă Stăpânul, care a fost nemânjit de păcat, a îndurat aceasta, eu să mă aștept la ceva mai bun? O, cât de mulți au încercat să găsească ceva împotriva lui Hristos! Cel mai crud și cel mai incurabil lucru este bigotismul și prejudecata, care există tot atât de mult în zilele noastre ca și atunci când Hristos era [800] pe pământ. Dar le las pe toate în mâna lui Dumnezeu. Mă simt ruptă de mulți dintre frații mei; ei nu mă înțeleg pe mine, misiunea și lucrarea mea, căci dacă ar fi înțeles, nu s-ar fi purtat așa cum s-au purtat. Îmi place să-i văd pe cei care simt că au nevoie de ajutor; biete suflete flămânde, lihnite de foame. Îmi place să-i văd cum se bucură de lumina prețioasă pe care mi-a dat-o Domnul pentru ei. O, cât de mult S-a bucurat Isus când s-a găsit loc pentru adevăr în inima femeii din Samaria. „În timpul acesta, ucenicii Îl rugau să mănânce și‑I ziceau: «Rabbí, mănâncă!» Dar El le-a zis: «Eu am de mâncat o mâncare pe care voi n‑o cunoașteți.» Ucenicii și‑au zis atunci unii altora: «Nu cumva I‑a adus cineva să mănânce?» Isus le-a zis: «Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M‑a trimis și să împlinesc lucrarea Lui. Nu ziceți voi că mai sunt patru luni până la seceriș? Iată, Eu vă spun: ridicați‑vă ochii și priviți holdele, care sunt albe, gata pentru seceriș!»” Da, Doamne, mă uit și văd holdele, le văd albe, gata pentru seceriș. Poate cuvintele mele nu vor găsi loc în inimile celor care le-au auzit de atâtea ori, dar sunt câmpuri albe, gata pentru seceriș. Sunt cazuri ca cel al femeii din Samaria. Cei de la care în aparență se așteaptă cel mai puțin vor deveni vestitori ai adevărului, în timp ce aceia care au avut mare lumină vor fi lăsați la o parte. Cei înțelepți și chibzuiți nu vor vedea lucrările lui Dumnezeu, dar adevărul va fi descoperit pruncilor și aceștia vor răspunde.

Închei aici scrisoarea.

Ellen G. White [801]