Scrisoarea 46, 1890
St. Helena, California, 8 mai 1890

CĂTRE O. A. OLSEN

Dragă frate Olsen,

Am primit o scrisoare de la Willie White în care se sugerează ca fratele Waggoner să fie chemat în est ca să participe la institutul pastoral și să predea la școală. Mă gândesc că ar fi în planul lui Dumnezeu ca președintele Conferinței Generale să viziteze această parte a viei spirituale și să ia seamă la felul în care sunt lucrurile, întrucât aici în California lucrurile sunt într-o stare deplorabilă. Îți voi trimite o copie a unei scrisori care mi-a fost înmânată de M. J. Church când am fost la adunarea de tabără din Fresno. Este mare nevoie ca aici să fie aduse mai multe daruri decât cele pe care le au acum. Dar nu-l trimite pe fratele Farnsworth, pentru că el nu are nicio temelie. El este înclinat să gândească și să creadă la fel ca ultimul om cu care stă de vorbă. Nu poți să ai niciun sprijin în el și cu cât avem mai puțini lucrători de acest fel, cu atât va fi mai bine pentru via lui Dumnezeu. Fratele Farnsworth nu știe ce înseamnă să umbli cu Dumnezeu, să acționezi în acord cu gândul lui Dumnezeu. El se simte pe deplin competent și este mulțumit de sine, dar o, are o influență așa de slabă dincolo de amvon. Cuvintele, purtarea și conversația lui nu sunt cele care ar trebui cultivate de către un slujitor al lui Isus Hristos. Când ne adunăm împreună sau când sunt convocate întâlniri, se vede un spirit ușuratic, profan, asociat nu cu închinătorii devotați, ci mai degrabă cu sărbătorile și închinarea idolatră. Dumnezeu dorește ca toate aceste lucruri să fie depășite și ca felul de a fi și învățăturile lui Hristos să fie introduse, iar modelul ceresc să fie copiat.

Aici, pe coasta Pacificului, rar găsim un om care să aibă [645] greutate în influență. Se vede un spirit de critică care lucrează ca să dărâme, să facă să se vadă răul, care se agață de lucrurile mici, lucruri controversate, care sunt discutate până când mușuroaiele devin munți de dificultăți. Punctele de misiune înființate cu mari cheltuieli sunt sfărâmate din motive neînsemnate. Atât de puțini lucrează umăr la umăr, avertizând împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești, încât forțele dușmanului par a se întări constant, iar cei care pretind a crede adevărul sunt mijloacele lui Satana, folosite pentru a descuraja și demoraliza ceea ce a mai rămas.

A ridica obiecții, a te îndoi și a vorbi împotriva Mărturiilor și lucrătorilor pare a fi atmosfera care predomină. De mai multe ori mi s-a arătat că este un mare pericol acela de a trimite în misiuni străine oamenii de care depindem pentru a ține bisericile și misiunile din țară într-o stare sănătoasă și a lăsa misiunile interne să lâncezească. Este ca și cum ai omorî gâsca care face ouă de aur. Satana pândește ocazia când poate intra și lua în stăpânire elementele neconsacrate.

Unii lucrători, ca Edwin Jones, nu pot să ia o poziție și să o păstreze în mod rațional. El vede lucrurile într-o lumină vie. El strânge subiecte mărunte, aparent diferite și acționează ca și cum și-ar sprijini sufletul pe valoarea și puterea lor. El nu vede că-I poate servi lui Dumnezeu cu putere și cu un scop, dacă stăruie asupra vastelor comori de subiecte din tezaurul lui Dumnezeu și hrănește turma lui Dumnezeu. Toți trebuie să stea umăr lângă umăr și pas lângă pas, ținând rândul și pasul în perfectă ordine. Dacă nu există o divergență reală în idei, ideile lui de la sine extravagante și imaginația lui fructuoasă pun lucrurile văzute diferit în cea mai puternică lumină în care el le poate plasa, iar el face mințile să judece greșit și să acționeze așa de puternic, încât să vatăme. El duce mințile în confuzie, [646] îngroapă cele mai simple și esențiale adevăruri prin expresiile puternice și închipuirile lui extravagante, așa încât eforturile lui pe această coastă sunt o reală pierdere. Ele fac un rău mai mare decât binele pe care ar putea să-l facă. Ce este de făcut în cazurile de acest fel este o întrebare bună. Eu cred că el este complet sincer, dar are o imaginație atât de puternică, atâtea expresii grozav de tari, încât fraților le este literalmente frică să-l pună să lucreze undeva.

Fratele McClure nu este un bun vorbitor, dar este un bun sfătuitor, un bun lucrător. Fratele Loughborough a lucrat din greu, dar există o atitudine puternică împotriva lui care nu este cu totul justă și el are doar puțină influență față de mulți din conferință. Eu cred că el a încercat să-L urmeze pe Domnul și să facă voia Lui, dar dacă bisericile nu merg alături de el, atunci el nu le poate face prea mult bine.

Când A. T. Jones a plecat în est, apoi doctorul Waggoner și Charlie Jones, prea mult a fost înlăturat dintr-o dată. Dacă fratele Loughborough ar putea să-și folosească talentul pentru un timp în Michigan și în alte state, poziția lui fermă față de Mărturii ar reînviora credința celor care au fost conduși în rătăcire de îndoielile și necredința celor care au slăbit credința și încrederea bisericilor în Mărturii.

Cu siguranță, trebuie să aibă loc o schimbare. La următoarea conferință generală trebuie pus un președinte care să impună mai mult respect și a cărui lucrare să fie mai respectată. M. J. Church și mulți alții pândesc încontinuu, vânează greșeli și privesc cu dispreț administrația fratelui Loughborough. Trebuie adus ajutor în California de îndată. La Fresno au nevoie de ajutor tot timpul. Ei l-ar primi pe St. John, dar el nu poate [647] sta acolo. Pe mulți îi refuză. Nu mi-a plăcut deloc să lăsăm lucrurile în Fresno așa cum le-am lăsat, dar ce puteam face? Nu voi consimți să se ia încă un lucrător din California. Sunt oameni pe care voi i-ați putea avea și i-ați putea primi bine și cred că puteți găsi câmpuri unde să fie unii pe care ei îi respectă, care să îi supravegheze. Cred că ar trebui să fie cineva care să vadă și să înțeleagă nevoia acestor câmpuri, în special în California, și să aducă ajutor de cel mai bun fel, oameni bine ancorați, oameni pe care să se poată conta. Nu văd nicio înțelepciune în a goli câmpul nostru intern de misionari, și după aceea a ne aștepta ca totul să meargă bine.

Nu mă aștept să fiu la Conferința voastră Generală. Mai degrabă aș alerga în cealaltă direcție. Aș vrea ca doctorul Waggoner să poată fi învățător la institutul pastoral și cred că acesta este locul lui, dar dacă ați putea vedea starea jalnică de aici! Am sperat să pot face ceva aici, dar spre marea mea supărare, mă simt neputincioasă. Frații mei, care au crezut că fac lucrarea lui Dumnezeu descurajându-mi inima, închizându-mi drumul, opunându-se la tot ce am încercat să fac în frică de Dumnezeu, dacă ar putea privi la mine, ar putea vedea rezultatul lucrării lor. Ei mi-au făcut lucrarea de cincizeci de ori mai grea decât ar fi fost altfel. Mă întreb dacă acești oameni serioși, zeloși, angajați în semănarea de obiecții, îndoieli, împotrivire și încăpățânați în a respinge sfatul lui Dumnezeu pentru ei, s-au gândit la aceste cuvinte: „Blestemați pe Meroza – spune îngerul Domnului – blestemați amar pe locuitorii lui; căci nu au venit în ajutorul Domnului, în ajutorul Domnului printre oamenii viteji” (Judecători 5:23)?

Noi am fost însărcinați să ducem o solie poporului lui Dumnezeu. Împotriva acestei lucrări s-au aliniat Satana, oastea lui, trădătorii și oamenii [648] răi. Am fi avut nevoie de ajutorul pe care fiecare ar fi trebuit să fie pregătit să ni-l dea. Noi nu avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva domniilor și duhurilor răutății care sunt în locurile cerești. Dar când bărbații care pretind a fi credincioși și sinceri se angajează cu toată puterea alături de vrăjmașul lui Dumnezeu să împiedice, să ducă în confuzie și să lase mințile nedumerite, să îi țină de partea dușmanului, așa cum a fost cazul de când am părăsit Europa și am călcat pe pământul american, cum poate Domnul să privească aceste lucruri, când atât de mulți nu au lucrat de partea lui Dumnezeu în această chestiune? Cum poate să fie această povară altfel decât zdrobitoare pentru sufletul meu, întrucât Dumnezeu a pus înaintea mea soliile care trebuie să ajungă înaintea poporului? Sub a cui conducere servesc acești pretinși soldați ai lui Isus Hristos? Aceste lucruri au întristat Duhul lui Dumnezeu, iar cuvintele către Meroza li se aplică și lor.

Eu am o solie pentru popor. Chemări urgente din toate direcțiile ajung la mine, dar eu zac zdrobită ca un cărucior căzut de pe scripeți și nu pot decât să resimt profund aceste lucruri. „Pare atât de ciudat că sora White zace în pat suferindă; de ce nu o însănătoșează Domnul?” este întrebarea. Eu privesc cu uimire la puterea care mi-a fost dată și dacă Domnul mă va face din nou în stare să lucrez, sper să-mi fac datoria. Eu cred despre frații mei că aceia care au avut orice dovadă pe care Dumnezeu a binevoit să le-o dea, cum că duhul și puterea Sa erau cu mine, și totuși i-au întors spatele ca să umble în scânteile tăciunilor pe care i-au aprins și care au dovedit o orbire grozavă, o lipsă de percepție și de cunoaștere a lucrurilor care aparțin lui Dumnezeu în împotrivirea lor față de lumină și dovezi, iubind mai mult întunericul decât lumina, au spus în mod indirect: „Noi nu vrem căile lui Dumnezeu, noi vrem căile noastre proprii.”

Dacă circumstanțele ar fi modelate într-o manieră similară cu ce a fost în trecut, [649] ei s-ar supune mai ușor ispitelor lui Satana decât prima dată. Ei ar lucra în aceeași direcție, ar face aceleași lucruri, s-ar uni ca să se împotrivească, să critice, să apese cu toată greutatea împotriva lucrării lui Dumnezeu pentru acest timp, afară doar dacă vor fi în întregime transformați, afară doar dacă își văd fariseismul așa cum Dumnezeu mi l-a arătat mie și afară doar dacă ei vor da la o parte, prin orice efort posibil din partea lor, stâncile de poticnire și dacă vor face lucrarea pe care Dumnezeu a vrut ca ei să o facă de la început: de a veni în ajutorul Domnului, în ajutorul Domnului împotriva celor puternici.

Ei bine, eu stau aici în pat, bolnavă de malarie și reumatism, care mai întâi mi-a atacat inima și apoi mi s-a împrăștiat în tot corpul. Nu simt nicio povară pentru propriul meu caz. Sunt mult prea bolnavă ca să încerc să-mi adun puterea voinței sau să prezint lui Dumnezeu în credință cazul meu. Pur și simplu nu îmi pasă. Tânjesc după odihnă. Am luptat pentru victorie până ce am căzut rănită, străpunsă și schilodită, nu de armele dușmanului, ci de ale propriilor mei frați. Probabil că unii gândesc: „Ei bine, dacă sora White ar face în mod real lucrarea lui Dumnezeu, El ar susține-o.” Dar dacă ei ar vrea să privească puțin și să judece de la cauză la efect, ar simți mustrarea lui Dumnezeu asupra lor pentru că s-au unit cu eforturile lui Satana, mișcați de o putere de jos. Ei au făcut exact lucrarea pe care Satana a vrut ca ei să o facă. Acum lăsați-mă să mă odihnesc. Nu am nicio povară și nici nu simt vreo neliniște pentru refacerea mea. Sunt o invalidă suferindă. Doar lăsați-mă să trăiesc. Dacă primesc putere, voi încerca și voi face ceva aici, în California. Dar sper că și tu vei vizita California. Sper să vezi că trebuie aduse aici altfel de daruri și sper că nu va mai fi mult până vom vedea ajutorul venind.

[Semnat] Ellen G. White [650]