Scrisoarea 49, 1889
Chicago, Illinois
4 aprilie 1889

CĂTRE J. H. MORRISON

Dragă frate Morrison,

Întrucât se apropie timpul când trebuie să ne hotărâm la care dintre tabere să participăm și la care să nu participăm, invitația care mi-a fost adresată pe când luam parte la adunările din Des Moines face necesar să-ți transmit câteva cuvinte, printr-o scrisoare.

Am simțit durere în inimă când am citit scrisorile din partea ta, care dovedesc că încă ești plin de îndoială și necredință în ce privește solia despre care știu că este adevăr prezent în timpul de față, pentru poporul lui Dumnezeu. Am crezut că lumina și binecuvântarea lui Dumnezeu care au însoțit adunarea la care am fost împreună te vor ajuta să dai la o parte îndoiala și necredința, atât de naturale pentru tine, că vei renunța la prejudecată, vei veni în lumină, vei umbla în lumină și vei fi în armonie cu lucrarea pentru timpul de față. Însă nu am dovada că ar trebui să iau parte la tabăra voastră, întrucât nu cred că vom lucra în armonie.

Eu voi lucra după solia pe care Dumnezeu mi-a dat-o pentru poporul Său, iar tu mă vei trata așa cum ai tratat persoana și lucrarea mea la Minneapolis. Știu că Domnul nu vrea să colaborez cu tine la adunări de tabără în care eu să transmit o solie, care știu că este solia pentru timpul acesta, iar tu, fratele Nicola și alții să lucrați [274] pentru a face solia mea fără efect. Mi-este destul de greu să fac față scepticismului, necredinței, prejudecății și bănuielilor rele din partea celor care nu au credința noastră. Dar mai mult, ca tocmai cei din conducerea conferințelor noastre să stea gata să blocheze roțile, ori de câte ori li se oferă ocazia să lucreze cu cei care au îndoieli și care urmează aceeași cale care a fost urmată la Minneapolis, este prea mult pentru puterile mele. Nu voi avea nicio încredere că lucrarea pe care aș putea să o fac va fi dusă mai departe.

Dacă ați fi umblat în lumină, așa cum ar fi vrut Domnul, ați fi văzut și ați fi înțeles ce fel de spirit ați avut la Conferința Generală, dar pentru că nu ați avut nimic de spus în legătură cu felul în care v-ați purtat la conferință, nu îndrăznesc să mă unesc cu voi până când nu voi avea vreo dovadă că în voi s-a produs o schimbare decisivă de la întâlnirea de la Minneapolis încoace.

Mi-ar face mare plăcere să-mi dau mărturia în fața celor din Iowa, dar atât timp cât voi stați în drum ca să stricați ceea ce Domnul mă îndeamnă să fac, lucrurile vor ajunge într-o stare mai rea decât înainte. Căci eu am de dus o solie specială. Trâmbița nu trebuie să dea niciun sunet nesigur. Îmi voi ridica glasul și voi căuta să trezesc poporul să facă lucrarea pe care încerc eu să o fac. Nu am o altă poziție în ce privește problema contestată din Galateni. Nu am nicio neliniște în privința subiectului, căci știu că lumina nu va veni până când noi, ca popor, nu vom fi într-o cu totul altă stare spirituală. Singura mare povară pe care o am acum este ca predicatorii noștri, [275] îndeosebi președinții conferințelor noastre, să fie bărbați convertiți și să aibă blândețea și umilința lui Hristos, să fie în starea în care să-l poată predica pe Hristos și pe El răstignit, și neprihănirea lui Hristos.

Se rostesc atât de multe predici fără Hristos și atât de multe teorii, încât sărmana turmă suferă de foame, flămânzind după hrană la vremea potrivită. Aceasta este povara mea și știu că atunci când vom face voia lui Dumnezeu, vom ajunge să cunoaștem învățătura. Dar este nevoie de mult mai multă rugăciune și de mult mai multă umilință și blândețe înainte să putem vedea mântuirea lui Dumnezeu în mijlocul nostru, ca popor. Atunci vom avea de dat o mărturie vie, care va atinge inimile. Inimile noastre vor fi zdrobite. Toată necredința și prejudecata aceasta crudă, care sunt atât de ofensatoare înaintea lui Dumnezeu, vor fi măturate și spiritul acesta de piatră va fi îndepărtat de la noi.

Nu-ți voi scrie mai multe acum. Vă iubesc pe toți cu duioșie, dar dacă nu are loc nicio schimbare în spiritul și în credința voastră față de ce a fost la Minneapolis, știu că Domnul nu va pune peste mine povara de a mă uni cu voi, decât dacă îmi va da o dovadă tot așa de clară ca cea pe care mi-a dat-o la Minneapolis. Am de făcut o lucrare hotărâtă și oriunde voi merge, voi lucra în același spirit, vestind aceeași solie, cum am făcut la Minneapolis, la Des Moines.

Domnul să vă ajute să vedeți că El are o mare lumină pentru noi, în timpul de față – aceasta este rugăciunea mea.

Ellen G. White [276]