Manuscrisul 19, 1889
Martie 1889
FILE DE JURNAL
(Battle Creek) Sabat, 2 martie 1889
Am vorbit în tabernacol înainte de masă, din Apocalipsa 3. Am recomandat cu insistență poporului nevoia de religie în casele lor, nevoia de a-și educa și instrui copiii așa încât să aibă caractere bine echilibrate, pe care Domnul să le poată aproba.
După-amiază am vorbit cam treizeci de minute, după care am avut o adunare de părtășie. Din nou am insistat asupra nevoii după o lucrare profundă în viața zilnică, de acasă. Cât timp aceste datorii atât de importante sunt neglijate, nu putem aștepta binecuvântarea de la Dumnezeu. Domnul va lucra împreună cu eforturile noastre, dar nu va face lucrarea pe care ne-a dat nouă să o facem.
(Battle Creek) duminică, 3 martie 1889
Mi-am dedicat timpul pentru a scrie scrisori importante către doctorul Maxson și soția sa, și către fratele T. din Oregon, în legătură cu investirea banilor într-o instituție din Fresno. Doctorul Maxson nu a procedat corect părăsind instituția de sănătate.
M-am întâlnit cu slujbașii în capela colegiului. Am vorbit cam patruzeci de minute cu multă libertate, apoi au vorbit și ei la rândul lor. Am avut momente de înviorare.
L-am vizitat pe fratele Olsen.
(Battle Creek) luni, 4 martie 1889
Astăzi am avut simptome amenințătoare în ce privește starea inimii. Aceasta mă neliniștește. Sunt anumite lucruri care mă tulbură în legătură cu scrierile mele – cât să scriu și cât să las la o parte.
Seara am participat la adunare și am vorbit unei adunări binevoitoare despre [269] datoria părinților față de copiii lor, prezentându-le starea de lucruri care atrage neplăcerea lui Dumnezeu asupra noastră. S-au dat multe mărturii, dar încă ei nu văd și nu-și dau seama de răul pe care îl fac, neglijând instruirea corespunzătoare a copiilor lor.
(Battle Creek) marți, 5 martie 1889
Am fost împreună cu echipa doctorului Kellogg până la Richard Godsmark. Emma White și sora Whitney au venit cu mine. Drumurile nu au fost foarte rele. Sora Godsmark era la Battle Creek. Otho, care era împreună cu soția și cu sora soției sale la familia fratelui Godsmark a venit la Battle Creek după mama sa și am luat cina împreună.
Miercuri, 6 martie 1889
Am fost să o vedem pe sora _ și pe soțul ei, ca să vorbim despre banii sorei Klose. Sora Klose era pe moarte.
La ora cinci după-amiaza am fost anunțați de moartea sorei Klose.
L-am vizitat pe Henry Miller și am avut câteva discuții care cred că au fost de folos. Am căutat să vedem unde era Mary Steward cu lucrul, cu pregătirea pe volume a tot ceea ce am scris și a fost tipărit. La șapte seara am făcut o baie cu curenți electrici. Am vizitat-o pe mătușa Mary. Am ascultat citirea manuscrisul pentru volumul I.
(Battle Creek) joi, 7 martie 1889
Am trimis scrisori fratelui Fulton. Am ascultat citindu-se manuscrisul pentru volumul I. Am conversat cu fratele Hanson.
Seara am participat la adunarea din tabernacol. Am vorbit în jur de o oră, după care i-am chemat pe cei care se răciseră în credință să vină în față pentru rugăciune. Au răspuns în jur de treizeci de persoane. Mulți dintre ei au vorbit și au fost făcute câteva mărturisiri. În timp ce ne rugam pentru cei care solicitaseră rugăciunile, binecuvântarea Domnului a venit peste mine și am fost mângâiată și încurajată. [270]
Când am plecat de la adunare eram transpirată. Era nouă și jumătate. Camera mea era rece și am început să tremur. Nu am putut să adorm până spre miezul nopții.
(Battle Creek) vineri, 8 martie 1889
Mulțumesc Domnului că în dimineața aceasta mă simt atât de bine. Nu simt niciun efect rău în urma frigului din noaptea trecută. Cu siguranță, Domnul este bun și eu voi lăuda Numele Lui cel sfânt.
Am avut o întrevedere folositoare cu sora Rankin, intendenta colegiului. Ne-am ocupat de anumite probleme din orașul Battle Creek. În timpul vizitei, am fost solicitată să am o întrevedere cu un frate tânăr în credință, pe nume Kellogg. El este în confuzie și nu știe dacă să se pregătească să devină doctor sau predicator. L-am sfătuit să se roage cu credință ca Dumnezeu să-i dea lumină, întrucât făgăduința Lui este sigură: „Dacă unuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, să o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu generozitate […] și îi va fi dată. Dar să ceară în credință, neclătinându-se în nimic” (Iacov 1:5-6).
Seara m-am consultat cu fratele A. T. Jones și cu fratele Daniel Jones în legătură cu lucrarea care trebuie făcută în biserica aceasta. Preocuparea noastră fierbinte a fost ca biserica întreagă să iasă din starea de căldicel.
(Battle Creek) Sabat, 9 martie 1889
Fratele A. T. Jones a vorbit înainte de masă despre porunca a cincea. Domnul i-a dat libertate în vorbire când s-a adresat poporului. După-amiază am vorbit din Evrei 2. Am simțit asupra mea o povară solemnă pentru biserică și am insistat asupra nevoii de a-și împlini datoriile neglijate în familii. Este nevoie de religie în cămine. Adunarea a fost trezită întrucâtva. [271]
După aceea i-am chemat pe cei care s-au pierdut de credință și pe păcătoși să vină în față și au răspuns în jur de o sută de persoane, majoritatea tineri și tinere. Am avut momente de rugăciune fierbinte, iar după aceea au fost rostite multe mărturii extraordinare. Mulți și-au mărturisit mândria, căderea de la credință, împărtășirea din spiritul lumii, precum și hotărârea pe care au luat-o de a trăi o altfel de viață.
(Battle Creek) joi, 14 martie 1889
Am vorbit înaintea poporului adunat în tabernacol. M-am simțit preocupată profund de starea bisericii. Povara apăsa greu asupra mea.
(Battle Creek) vineri, 15 martie 1889
Am fost bolnavă toată ziua. Am avut frisoane și febră destul de mare. A trebuit să stau în pat toată ziua.
Sabat, 16 martie 1889
Am fost bolnavă sâmbătă; nu am putut merge la adunare.
Duminică, 17 martie 1889
Am fost bolnavă duminică. Sunt slăbită și neputincioasă.
Luni, 18 martie 1889
Mulțumesc Tatălui meu din cer că sunt în stare să gândesc și am puțină putere să scriu.
Joi, 21 martie 1889
Am fost foarte slăbită, dar am încercat să particip astăzi la întâlnirea comitetului. După ce am fost ajutată să urc scările, aproape că am leșinat, așa că W. C. White m-a ajutat să cobor și m-a dus acasă.
Vineri, 22 martie 1889
Am încercat din nou să iau parte la adunarea comitetului și am reușit. Le-am spus câteva lucruri foarte clare în legătură cu spiritul care a predominat la Minneapolis.
(Battle Creek) Sabat, 23 martie 1889
După-amiază am luat parte la adunare, unde fratele A. T. Jones a prezentat subiectul celor două legăminte. Nu mi-a făcut plăcere [272] spiritul manifestat de fratele Underwood. Părea că pune întrebări, nu ca să dobândească lumină, ci ca să creeze confuzie și nedumerire prin întrebări pe care nici el nu le crede.
Am simțit de datoria mea să declar fraților mei că cei care au lucrat atât de necreștinește la Minneapolis au de făcut o lucrare de mărturisire a spiritului care i-a împins la acțiune și să caute ca, atât cât le stă în putere, să înlăture impresia pe care au lăsat-o asupra altor minți, prin care ne-au prezentat greșit pe frații lor și pe mine. Ce bine ar fi dacă toți cei care fac greșeli ar simți că Isus ne iubește mai mult din cauză că am cedat ispitei și apoi ne-am mărturisit greșeala, decât dacă nu am fi greșit și nu am fi avut nicio gaură în armură!
(Battle Creek) miercuri, 27 martie 1889
Am avut o discuție lungă cu fratele Conradi, în care am vorbit clar despre spiritul necreștinesc de care s-au împărtășit aproape toți frații noștri predicatori. Când ar fi trebuit să se pună întrebarea plină de interes serios: „Străjerule, cât mai este din noapte?”, fețe palide au privit cu încordare în întuneric. Răspunsul este: „Vine noaptea și, de asemenea, și dimineața.”[1]
Joi, 28 martie 1889
Am plecat din Battle Creek la ora doisprezece, însoțită de Fanny Bolton. Am ajuns la Chicago la șapte și jumătate. Ne-am întâlnit în gară cu fratele Sisley, care ne-a însoțit la misiune. A durat mai mult de o oră până am ajuns la destinație. Am fost primiți bine; a fost pregătită pentru noi o cameră foarte drăguță – un salonaș și un dormitor despărțit de salon printr-o draperie. [273]
[1]. „El mă cheamă din Seir: Străjerule, cât din noapte? Străjerule, cât din noapte? Străjerul a spus: Dimineața vine și, de asemenea, noaptea; dacă veți cerceta, cercetați; întoarceți-vă, veniți.” – KJV (n.ed.).