Review and Herald, Vol. 66, nr. 10
5 martie 1889
Battle Creek, Mich.

ADUNĂRI LA SOUTH LANCASTER, MASS.

Adunările speciale din South Lancaster au început vineri, 11 ianuarie. Ne-am bucurat să vedem biserica plină de persoane care au venit să profite de pe urma acestor adunări. Au fost prezente multe persoane pe care nu le-am mai întâlnit până atunci, iar prezența lor a mărturisit despre puterea lui Dumnezeu de a converti suflete și de a îndrepta picioarele oamenilor pe calea poruncilor Lui. Au fost prezenți delegați din Maine, Connecticut, Massachusetts și alte state. Ne-am dat seama că este de făcut o lucrare pentru a pune lucrurile în ordine, lucrare pe care cele mai de seamă eforturi ale omului nu o pot realiza fără ajutorul lui Dumnezeu. Inimile noastre s-au strâns în cereri stăruitoare înaintea lui Dumnezeu, ca El să lucreze pentru noi. Aveam o solie a adevărului prezent pentru popor; dacă ei s-ar fi așezat pe calea luminii, ar fi fost pregătiți să facă pentru alții o lucrare similară cu cea care trebuia făcută pentru ei.

În Sabat după-amiază am vorbit cu libertate poporului despre necesitatea de a asculta de legea lui Dumnezeu. Nu este destul să spunem că noi credem. Trebuie să avem acea credință veritabilă care lucrează prin dragoste și curăță sufletul. Dumnezeu ne-a dat în legea Sa un standard desăvârșit de neprihănire. „Să‑L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău și pe aproapele tău ca pe tine însuți.” Aceasta cuprinde toată datoria omului față de Dumnezeu și față de aproapele său. Noi Îi datorăm lui Dumnezeu viața noastră și tot ce face ca viața să fie plăcută, iar când refuzăm să-I oferim ascultare, noi ne jefuim și ne înșelăm propriile suflete. Niciun om nu poate alege să aibă calea lui, fără a manifesta o profundă nerecunoștință față de Dumnezeu; făcând așa, îi dă lui Dumnezeu vrăjmășie în schimbul iubirii.

Ne-am simțit împovărați pentru cei care au dus altora solia adevărului, ca nu cumva să-și închidă inimile înaintea razelor prețioase de lumină cerească pe care li le-a trimis Dumnezeu. Isus S-a bucurat când urmașii Lui au primit soliile adevărului. Într-o ocazie Și-a ridicat ochii spre cer și a spus: „Te laud, Tată, Domn al cerului și al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înțelepți și pricepuți și le‑ai descoperit pruncilor!” Iubitul Mântuitor, care a adus la lumină viața și nemurirea, S-a bucurat că planul de mântuire poate fi înțeles de cei umili în spirit, în timp ce oamenii mândri și mulțumiți de sine nu puteau să-i înțeleagă tainele. Cel care are înțelepciune lumească nu poate să vadă frumusețea adevărului, pe care Hristos îl prezintă încontinuu înțelegerii celor care au o dorință copilărească, binevoitoare de a-I fi loiali lui Dumnezeu. Pentru cel umil, adevărul este puterea lui Dumnezeu pentru mântuire.

În Sabat după-amiază, multe inimi au fost atinse și multe suflete au fost hrănite cu pâinea care Se coboară din cer. După cuvântare, ne-am bucurat de o adunare prețioasă de părtășie. Domnul a venit foarte aproape și a convins sufletele de marea lor nevoie în ce privește harul și iubirea Lui. Am simțit nevoia de a-L prezenta pe Hristos ca pe un Mântuitor care nu este undeva departe, ci aproape de tot. Când Duhul lui Dumnezeu începe să lucreze asupra inimilor oamenilor, roadele se văd în mărturisirea păcatului și în repararea răului. În tot timpul adunărilor, pe măsură ce oamenii au căutat să se apropie de Dumnezeu, au dat pe față fapte vrednice de pocăință, mărturisindu-și unii altora greșelile pe care le-au făcut prin cuvinte sau fapte. Strigătele și manifestările zgomotoase și sălbatice nu sunt o dovadă că Duhul lui Dumnezeu este la lucru. Domnul i S-a descoperit lui Ilie printr-un susur blând și liniștit. Hristos spune: „Iată, Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el, și el, cu Mine.” Păcătosul însuși este cel care a închis ușa. Va da el jos zăvoarele? Va descuia el ușa? Toate încuietorile sunt de partea ușii lui, nu de partea Mântuitorului.

Mulți, chiar dintre predicatori, au văzut adevărul așa cum este în Isus într-o lumină în care nu-l mai văzuseră până atunci. L-au văzut pe Mântuitorul ca pe un Mântuitor care iartă păcatele și au văzut adevărul ca pe ceva ce sfințește sufletul. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire” Dacă vrem să fim părtași cu Hristos în slava Sa trebuie să fim dispuși să fim părtași cu El și în umilința Sa. „A învățat ascultarea prin ceea ce a suferit, deși era Fiu.” Aceasta trebuie să fie experiența fiecărui adevărat copil al lui Dumnezeu. „Deoarece Hristos a suferit pentru noi în carne, înarmați-vă și voi cu aceeași minte, pentru că cel ce a suferit în carne a încetat cu păcatul.”^[1]

Nu ar trebui să murmurăm dacă suntem chemați să ne împărtășim din suferința religiei. Există mulți care nu simt aversiune față de suferință, dar nici nu exercită credința simplă și vie. Ei spun că nu știu ce înseamnă să-L crezi pe Dumnezeu pe cuvânt. Ei au o religie a formelor și ceremoniilor exterioare. Este dureros să vezi necredința care există în inimile multora dintre urmașii declarați ai lui Dumnezeu. Noi avem cele mai prețioase adevăruri încredințate muritorilor, iar credința celor care primesc aceste adevăruri trebuie să fie pe măsura măreției și valorii acestora. Există mulți care par să simtă că au o mare lucrare de făcut înainte să poată veni la Hristos pentru a fi mântuiți. Se pare că ei cred că Isus va interveni la sfârșitul luptei lor și le va veni în ajutor, făcând ultimul lucru care mai trebuie făcut în lucrarea lor de o viață. Pare dificil pentru ei să înțeleagă că Hristos este un Mântuitor deplin, capabil să-i salveze până în cel mai mic detaliu pe toți cei care vin la Dumnezeu prin El. Ei pierd din vedere faptul că El este „Calea, Adevărul și Viața”. Când fiecare, individual, ne sprijinim pe Hristos, cu deplina asigurare a credinței, încrezându-ne numai în puterea sângelui Său de a ne curăța de orice păcat, vom avea pace, crezând că Dumnezeu poate să înfăptuiască ceea ce a făgăduit. Așa cum Hristos L-a reprezentat pe Tatăl, la fel trebuie și noi să-L reprezentăm pe Hristos lumii. Noi nu putem să ne transferăm obligațiile asupra altora. Dumnezeu dorește să vă facă cunoscut care este bogăția slavei Sale, ca să puteți predica taina mântuirii celor din jurul vostru – Hristos în voi, nădejdea slavei.

Pe măsură ce frații și surorile noastre și-au deschis inimile în fața luminii, ei au primit o cunoștință mai mare despre ce este credința. Domnul a fost foarte iubitor; El a fost gata să-Și întărească poporul. Adunările s-au întins cu o săptămână peste data în care trebuiau să se încheie. Școala s-a terminat și toți au început să-L caute cu seriozitate pe Domnul. Fratele Jones a venit de la Boston și a lucrat foarte serios pentru popor, vorbind de două și chiar de trei ori pe zi. Turma lui Dumnezeu a fost hrănită cu hrană nutritivă pentru suflet. Solia pe care Domnul a trimis-o pentru poporul din zilele noastre a fost prezentată în cuvântări. Adunările se desfășurau de dimineața devreme până noaptea, iar rezultatele au fost extrem de satisfăcătoare.

În adunările de dimineața devreme am încercat să prezint iubirea și grija părintească a lui Dumnezeu față de copiii Săi. Cunoștința iubirii lui Dumnezeu este cunoștința cea mai folositoare care poate fi obținută, pentru a putea dobândi un caracter înnobilat, rafinat și elevat. Isus trebuie să fie Modelul nostru. Domnul are pentru noi lecții [267] de cea mai mare importanță, pe care trebuie să le învățăm. El ne conduce cum ar conduce niște copii, ca să vedem ceva din bunătatea, mila și iubirea Lui prin viața simplă și smerită a iubitului nostru Răscumpărător. Hristos a îndreptat întotdeauna mințile ucenicilor Săi către Dumnezeu ca Tată iubitor. El Și-a învățat urmașii să privească la Dumnezeu cu încredere și iubire. Când suntem copleșiți de măreția și dreptatea lui Dumnezeu, atenția ne este îndreptată spre Isus, spre caracterul Său nepătat și spre iubirea Lui infinită. Acolo Îl vedem pe Tatăl descoperit în Fiul, căci Dumnezeu este dragoste.

Atât studenții, cât și profesorii, au primit pe săturate din binecuvântările lui Dumnezeu. Lucrarea profundă a Duhului lui Dumnezeu a fost în aproape fiecare inimă. Mărturia generală a celor care au participat la adunări a fost că au obținut o experiență mai presus de tot ce au cunoscut până atunci. Și-au mărturisit bucuria că Hristos le-a iertat păcatele. Inimile lor s-au umplut de mulțumiri și de laude pentru Dumnezeu. O pace dulce era în sufletele lor. Au avut iubire față de ceilalți și au simțit că se pot odihni în iubirea lui Dumnezeu.

Nu am mai văzut nicio lucrare de reînviorare care să înainteze cu atâta profunzime și totuși să rămână neatinsă de un entuziasm nepotrivit. Nu s-au făcut apeluri și invitații insistente. Nu au fost chemați oamenii în față, în schimb a existat o înțelegere solemnă a faptului că Hristos nu a venit să-i cheme la pocăință pe cei neprihăniți, ci pe cei păcătoși. Cei cu inima sinceră au fost gata să-și mărturisească păcatele și să aducă roade înaintea lui Dumnezeu, prin pocăință și reparare a răului, atât cât le-a stat în putere. Părea că respirăm chiar atmosfera cerului. Cu adevărat, îngerii erau în jurul nostru. Vineri seară, adunarea de părtășie a început la ora cinci și nu s-a terminat până la nouă. Niciun moment nu a fost pierdut; fiecare a avut o mărturie vie de dat. Adunarea ar mai fi durat încă multe ore, dacă i s-ar fi îngăduit să-și urmeze cursul; dar s-a considerat că e mai bine să se încheie la momentul respectiv. În noaptea aceea nu am putut să dorm până aproape spre ziuă. Domnul își cercetase poporul. Și a fost bucurie în cer printre îngeri pentru păcătoșii pocăiți, care se întorceau la Tatăl. Ce priveliște frumoasă a fost aceasta pentru univers, care a văzut că pe măsură ce bărbații și femeile priveau la Hristos, erau schimbați, primind imprimarea chipului Său în sufletele lor.

Au fost mulți cei care au mărturisit că pe măsură ce au fost prezentate adevărurile cercetătoare, au fost convinși, în lumina legii, că sunt călcători ai ei. Ei se încrezuseră în propria lor neprihănire. Acum vedeau această neprihănire a lor ca pe niște haine murdare în comparație cu neprihănirea lui Hristos, care este singura neprihănire acceptabilă înaintea lui Dumnezeu. Chiar dacă nu erau călcători pe față ai legii, s-au văzut pe ei înșiși depravați și cu o inimă degradată. Ei puseseră alți dumnezei în locul Tatălui lor ceresc. Se străduiseră să se abțină de la păcat, dar se încrezuseră în propria lor putere. Noi ar trebui să mergem la Isus exact așa cum suntem, să ne mărturisim păcatele și să ne aruncăm sufletele neajutorate în brațele Răscumpărătorului nostru plin de compasiune. Aceasta supune mândria inimii și este o răstignire a eului. În parabolă, Tatăl a văzut că fiul rătăcitor se întoarce. I-a văzut pocăința și părerea de rău din suflet, s-a umplut de milă față de el și a fugit, a căzut pe gâtul lui și l-a sărutat. Fiul și-a rostit cuvintele pline de căință: „Tată, am păcătuit împotriva cerului și înaintea ta și nu mai sunt demn să fiu chemat fiul tău” Dar tatăl a zis robilor săi: „Aduceți cea mai bună robă și îmbrăcați-l; și puneți un inel pe mâna lui și sandale în picioare; Și aduceți aici vițelul îngrășat și tăiați-l; și să mâncăm și să ne veselim; Pentru că acest fiu al meu era mort și este iarăși viu; și a fost pierdut și este găsit.” Fiul cel rătăcitor și-a mărturisit păcatul pe deplin. El nu a căutat nicio scuză pentru răul pe care l-a făcut și a fost iertat și reașezat în locul său din casa tatălui.

Mulțumim Domnului, ne bucurăm că nu este prea târziu ca rătăcitorii să se întoarcă cu mărturisiri pline de umilință și să primească un bun venit în casa Tatălui – să fie îmbrăcați cu neprihănirea lui Hristos. Mulțumesc pentru aceasta lui Dumnezeu în fiecare zi, cu inima plină. Ar trebui să fim cele mai nerecunoscătoare dintre creaturile Lui dacă am rămâne indiferenți, în timp ce El lucrează pentru copiii oamenilor într-un mod atât de minunat. Ar trebui să fim ca un pământ uscat din deșert, dacă nu-L lăudăm pe Dumnezeu atunci când ne face bine. Știu că a fost bucurie în cer datorită lucrării bune care s-a făcut în South Lancaster^[2]; și dacă îngerii se bucură, de ce să nu ne bucurăm și noi, care am fost martorii întoarcerii fiilor rătăcitori de la întuneric la lumina minunată a iubirii Lui?

A-L cunoaște pe Dumnezeu este cea mai minunată cunoștință pe care o poate avea omul. Oamenii lumești pot avea multă înțelepciune; dar cu toată înțelepciunea lor, ei nu privesc frumusețea și maiestatea, dreptatea și înțelepciunea, bunătatea și sfințenia Creatorului tuturor lumilor. Domnul umblă în mijlocul oamenilor prin intermediul providențelor Sale, dar pașii Lui maiestuoși nu sunt auziți, prezența Lui nu este observată, mâna Lui nu este recunoscută. Lucrarea ucenicilor lui Hristos este aceea de a străluci ca lumini, descoperind lumii caracterul lui Dumnezeu. Ei trebuie să prindă razele tot mai luminoase din cuvântul lui Dumnezeu și să le reflecte către oamenii învăluiți în întunericul înțelegerii greșite despre Dumnezeu. Slujitorii lui Hristos trebuie să reprezinte în mod corect înaintea oamenilor caracterul lui Dumnezeu și al lui Hristos. Apostolul spune: „Dar voi sunteți generație aleasă, preoție împărătească, națiune sfântă, popor special, ca să arătați laudele celui ce v-a chemat din întuneric în lumina lui minunată.” [268]

^[1]. King James Version (KJV), (n.ed.).

^[2]. Pentru informații istorice legate de întâlnirile de la South Lancaster vezi Ron Duffield, Întoarcerea ploii târzii, vol. 1, capitolul „Redeșteptările spirituale din 1889 – 1”, secțiunea „South Lancaster, Massachusetts” (n.ed.).