Scrisoarea 55
Norfolk Villa, Prospect St., Granville, 19 septembrie 1895

CĂTRE O. A. OLSEN

Dragă frate,

Împreună cu scrisoarea aceasta îți trimit și alte manuscrise importante. Vei vedea că am scris pe larg, dar, așa cum o dovedesc datele, nu toate sunt manuscrise recente. Aceste scrieri au fost gata, apoi corespondența a mai plecat de trei ori și ele tot nu au fost trimise. Sora Bolton nu a fost în stare să facă lucrarea aceasta. Iar și iar m-am gândit să trimit aceste manuscrise fără să le fac copii și le-am pus în plic, dar am fost sfătuită să nu fac așa. M-am gândit că poate vor fi gata pentru următoarea corespondență, însă nu s-a întrezărit nicio speranță că ar putea fi pregătite. Pentru această corespondeță sunt despărțită de Fannie; ea este la Cooranbong, iar eu sunt aici; dar Marian pregătește lucrurile pe cât de bine este posibil în aceste circumstanțe și le citește dactilografei.

Nu am odihnă în spirit. Scene după scene îmi sunt prezentate în simboluri și nu pot avea odihnă până când nu încep să scriu despre aceste lucruri. De la ora două nu mai dorm. Mă gândesc să stabilim măcar o dată pe zi ocazii de rugăciune, pentru ca Domnul să pună lucrurile în ordine la centrul lucrării, deoarece lucrurile sunt organizate în așa fel încât toate instituțiile merg pe aceeași cale. Conferința Generală însăși se strică din cauza sentimentelor și a principiilor greșite. În realizarea planurilor, se manifestă aceleași principii [1425] care controlează lucrurile la Battle Creek de o bună bucată de vreme.

Mi s-a arătat că națiunea iudaică nu a ajuns dintr-o dată la gândirea și practica pe care le-a avut. Ei au acționat din generație în generație pe baza unor teorii false, susținând principii care erau opuse adevărului și amestecând religia cu ideile și planurile lor, care erau produsul minților omenești; invențiile omenești au fost așezate mai presus de orice. Principiile sfinte pe care le-a dat Dumnezeu sunt reprezentate prin focul cel sacru, dar focul obișnuit a fost folosit în locul celui sacru. Sunt introduse în mod subtil planuri contrare adevărului și neprihănirii, pe motiv că lucrul acesta sau lucrul acela trebuie făcut, căci este pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu. Dar născocirile oamenilor duc la opresiune, nedreptate și răutate. Cauza lui Dumnezeu trebuie să fie eliberată de orice pată de nedreptate. Ea nu poate câștiga niciun avantaj prin jefuirea membrilor familiei lui Dumnezeu de individualitatea sau de drepturile lor. Toate aceste practici sunt o urâciune înaintea lui Dumnezeu. El nu inspiră practici de felul celor care au pătruns în adunările voastre de sfătuire în ce privește publicarea cărților.

Mi-a fost prezentat cazul lui Frank Belden. Biroul de publicații l-a tratat în mod nedrept, la fel cum a făcut și cu Edson White. Motivul pe care unii sunt atât de dornici să-l prezinte – cauza lui Dumnezeu, lucrarea pentru cauza lui Dumnezeu – pentru a se justifica pe ei înșiși când prezintă jaful [1426] ca ardere de tot este o ofensă adusă lui Dumnezeu. El nu acceptă astfel de tranzacții; aceste mișcări nu vor fi însoțite de prosperitate. Domnul cerurilor nu acceptă focul străin care este adus înaintea Lui. Bărbații aflați în legătură cu lucrarea Lui s-au purtat cu nedreptate și este vremea să se oprească. Oamenii să se poarte cu ceilalți oameni pe baza principiilor celor zece porunci și să nu ignore principiile acestea în tranzacțiile lor de afaceri. Propuneri false sunt luate drept adevăr și neprihănire, apoi totul se face în așa fel încât să fie duse la îndeplinire aceste propuneri, care nu sunt în acord cu voia lui Dumnezeu, ci sunt o reprezentare falsă a caracterului Său.

Dumnezeul cel mare, cel sfânt și îndurător nu va intra niciodată în alianță cu practicile necinstite; El nu va aproba nicio singură tentă de nedreptate. Oamenii au obținut avantaje necinstite de pe urma celor despre care au presupus că sunt sub jurisdicția lor. Ei au fost hotărâți să-i facă pe ceilalți să se supună condițiilor prescrise de ei; au vrut fie să stăpânească, fie să ruineze. Nu se va produce nicio schimbare reală până când nu se face o mișcare decisivă pentru a fi introdusă o ordine diferită a lucrurilor.

Oare bărbații care au în față istoria căderii și felul în care lucrează dușmanul șiret încă din zilele lui Adam nu pot vedea cum aceleași principii sunt puse la lucru și acum și care va fi sfârșitul lor? Cel care i-a creat pe oameni și le-a dat talent și intelect caută să aducă mințile lor în asociere cu mintea divină; atunci bunătatea și iubirea pentru semenii lor vor forma instinctul lor natural. Înțelepciunea infinită este descoperită în Hristos, iar El a suferit în locul nostru, pentru ca oamenii să poată avea o a doua șansă de a fi supuși la probă și încercați [1427], ca să se dovedească dacă vor să fie supuși ai Împărăției Lui. Hristos a înviat dintre cei morți și S-a înălțat la cer ca să mijlocească pentru omenirea căzută. Aceasta este acum lucrarea Lui înaintea tronului lui Dumnezeu. El vrea ca oamenii să-L iubească pe Dumnezeu mai presus de orice și să-i iubească pe semenii lor cu imparțialitate. Este scopul Său ca noi să fim strâns lipiți de Dumnezeu și uniți cu duioșie unii de alții.

Aceasta era starea de lucruri care exista în ceruri înainte ca Satana să-și arate nemulțumirea. Curentul ceresc curgea prin tot universul lui Dumnezeu fără ca vreun nor al răului să-și arunce umbra peste apele cele strălucitoare. Pretutindeni, puritatea fără pată se reflecta ca într-o oglindă. Dumnezeu era mai presus de tot. Dar Satana a căzut. A fost creată omenirea. Adam și Eva au căzut. Iar acum Domnul Isus a făcut din El însuși un pod peste abisul pe care l-a produs păcatul, și întregul plan de mântuire a fost pus în acțiune pentru refacerea chipului moral al lui Dumnezeu în om.

Noi toți suntem supuși la probă atâta vreme cât ține timpul de probă, iar cei care consimt să primească chipul moral al lui Dumnezeu devin ca El în caracter. Dar dacă ei refuză caracterul lui Hristos, pierd cerul. Dacă avem ocazia atât de îndurătoare de a ne duce biruința până la capăt prin alegerea caracterului pe care ni-l formăm, de ce nu ne prindem de Mântuitorul, de ce nu primim prin credință meritele Lui, desăvârșind un caracter ca al Lui? Satana se joacă cu viața fiecărui suflet; Hristos lucrează pentru fiecare suflet. „Dar tuturor celor ce L‑au primit le‑a dat dreptul să devină copii ai lui Dumnezeu, anume celor ce cred în Numele Său; aceștia [1428] nu din sânge, nici din voia firii, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu s‑au născut.”

„Și Cuvântul S‑a făcut trup și a locuit printre noi, și noi am privit slava Lui: o slavă ca a singurului născut din Tatăl, plin de har și de adevăr.” Cuvintele acestea sunt scrise despre Hristos. El este Reprezentantul nostru înaintea Tatălui. Tot ce I-a fost dat lui Hristos – acele „toate lucrurile” pentru a suplini orice nevoie a omului căzut – I-a fost dat în calitate de Cap și Reprezentant al omenirii. Cine sunt cei care vor primi viața veșnică? Toți cei în dreptul cărora, înaintea universului cerului, se declară că în Hristos au suferit pedeapsa legii și că în El au împlinit neprihănirea ei. E nevoie să fim una în caracter cu Hristos. El a spus: „Și slava [caracterul] pe care Mi‑ai dat‑o Mie le‑am dat‑o lor, ca să fie una, precum și Noi suntem una – 23Eu în ei, și Tu în Mine – pentru ca ei să fie în chip desăvârșit una, ca să cunoască lumea că Tu M‑ai trimis și că i‑ai iubit cum M‑ai iubit pe Mine.” Țineți minte cuvintele acestea.

Există un cer plin de slavă, unde nu este disensiune, nu este egoism, nu este sărăcie, boală, oprimare. Așa că vă implor pe voi, cei care aveți un cer de câștigat și un iad de evitat, nu vă încumetați. Legați-vă de Hristos cu cele mai strânse legături și îndepărtați-vă de orice fel de nelegiuire. Caracterul care exprimă slava, caracterul lui Hristos, va găsi intrare în paradisul lui Dumnezeu. O omenire refăcută va umbla cu Hristos îmbrăcată în haine albe, căci sunt vrednici. Asemănarea caracterului lui Hristos este descoperită în fiecare suflet. Este un cer nou și un pământ nou, în care locuiește neprihănirea. Să nu ne formăm oare [1429] aici caractere după asemănarea divină? Să nu fim oare transformați după asemănarea lui Dumnezeu? Dacă Hristos a murit pentru a distruge lucrările diavolului, este esențial ca noi să înțelegem care sunt aceste lucrări.

Hotărârile divine trebuie să fie justificate; va fi demonstrat faptul că ele nu sunt accesorii ale păcatului. Nu a fost vorba de o retragere a influenței divine de la Lucifer. Nici în cel mai mic aspect nu a fost vorba de vreo deficiență în guvernarea lui Dumnezeu, care să fi dat vreun motiv de nemulțumire în cer. Tot așa, în administrarea afacerilor care sunt legate de lucrarea lui Dumnezeu de pe pământ, El cere ca aceia care poartă răspunderea lucrării să nu ofere niciun motiv de nemulțumire. Principiile care sunt în acord cu ordinea cerului trebuie ținute.

Este un lucru extraordinar acela că Dumnezeu a creat omul, că l-a înzestrat cu gândire. Slava lui Dumnezeu va fi descoperită în crearea omului după chipul lui Dumnezeu și în refacerea lui. Un singur suflet este mai valoros decât lumea întreagă. Dumnezeu a creat omul așa încât fiecare facultate a lui să poată fi facultatea minții divine. Domnul Isus Hristos este Cel care a făcut ființa noastră și tot El este Cel care înfăptuiește refacerea noastră, iar oricine vrea să intre în Împărăția lui Dumnezeu va dezvolta un caracter care este o copie a caracterului lui Dumnezeu. Nimeni nu poate locui împreună cu Dumnezeu în cer, în afară de cei care seamănă cu El. Cei care vor fi mântuiți trebuie să fie biruitori; ei vor fi elevați, curățați, făcuți una cu Hristos.

Sângele lui Hristos a fost prețul pentru răscumpărarea noastră, moartea Lui aduce viața și nemurirea la lumină. În și prin Hristos, noi suntem desăvârșiți în orice har [1430]. Noi stăm cu El pe tron. O, dacă Dumnezeu ne-ar da percepția divină, ca să înțelegem lărgimea, lungimea, adâncimea și înălțimea, ca să cunoaștem dragostea lui Hristos care întrece orice cunoștință, ca să putem fi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu! Atunci omul l-ar privi pe aproapele său ca pe unul care-I aparține lui Dumnezeu prin răscumpărare.

Hristos a spus despre iudei: „Cu ei se împlinește profeția lui Isaia, care zice: «De auzit veți auzi, și nu veți înțelege; de privit veți privi, și nu veți vedea. Căci inima acestui popor s‑a împietrit; cu urechile greu au auzit , iar ochii și i‑au închis»” Așa se întâmplă și cu unii dintre cei care sunt în legătură cu interesele mari și importante din instituțiile noastre.

Să țină cu toții minte că ochii Domnului sunt peste toate faptele lor și că El așteaptă credincioșie din partea slujitorilor Săi. Când cei patru tineri evrei au primit educație pentru curtea împăratului din Babilon, ei nu au simțit că binecuvântarea Domnului era un substitut pentru efortul solicitant care li se cerea. Ei erau sârguincioși în studiu, căci își dădeau seama că, prin harul lui Dumnezeu, destinul lor depindea de voința și acțiunea lor. Ei trebuiau să-și pună la lucru întreaga lor capacitate; și printr-o solicitare severă și atentă a puterilor lor, au folosit cât au putut de bine ocaziile de a studia și a munci.

24 septembrie

Totul în lumea noastră este în stare de agitație. „Evenimentele ce vor veni își aruncă umbrele înainte.” Semnele timpului sunt cu adevărat [1431] amenințătoare. Nu este siguranță în nimic din ceea ce este omenesc sau pământesc. Vânturile sunt ținute în frâu de cei patru îngeri, un moment de răgaz ne-a fost dat de Dumnezeu, din îndurare. Orice putere care ne-a fost împrumutată de Dumnezeu, fie că este fizică, mentală sau morală, trebuie prețuită cu sfințenie pentru a face lucrarea rânduită nouă pentru semenii noștri, care pier în lipsa lor de cunoștință. Avertizarea trebuie să fie dusă în toate părțile lumii. Nu trebuie să aibă loc nicio întârziere. Cu rapiditate, oamenii se înrolează sub steagul pe care l-au ales, așteptând și privind cu nerăbdare mișcările conducătorilor lor. Sunt unii care veghează, așteaptă și lucrează în vederea venirii Domnului nostru, în timp ce altă categorie cade rapid în rândurile celor aflați sub conducerea primului mare apostat. Aceștia caută un dumnezeu printre oameni, iar Satana îl personifică pe acela pe care îl caută. Mulțimile vor fi atât de înșelate, în urma faptului că au respins adevărul, încât vor accepta o contrafacere. Omenirea este aclamată ca și cum ar fi Dumnezeu.

Cineva a venit din curțile cerești ca să-L reprezinte pe Dumnezeu în formă umană. Fiul lui Dumnezeu a fost făcut om și a locuit printre noi. „În el era viață și viața era lumina oamenilor. Și lumina strălucește în întuneric și întunericul nu a cuprins-o. […] Aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe fiecare om ce vine în lume. El era în lume și lumea a fost făcută de el și lumea nu l-a cunoscut. A venit la ai săi și ai săi nu l-au primit. Dar tuturor celor ce l-au primit, adică celor ce cred în numele lui, le-a dat puterea să devină fiii lui Dumnezeu.”

Nu sunt decât două tabere. Satana lucrează cu puterea lui înșelătoare, necinstită, și prin iluzii puternice îi prinde pe toți cei care nu rămân în adevăr [1432], care și-au întors urechile ca să nu audă adevărul și s-au îndreptat spre povești închipuite. Satana însuși nu este din adevăr, el este taina fărădelegii. Prin subtilitatea lui, el dă erorilor lui distrugătoare de suflete aparența adevărului. În aceasta constă puterea lor de a înșela. Spiritismul, teozofia și alte înșelăciuni asemănătoare câștigă o astfel de putere asupra minților oamenilor din cauză că sunt o contrafacere a adevărului. Aici este măiestria lucrării lui Satana. El pretinde că este mântuitorul omului, binefăcătorul omenirii; astfel își ademenește mai ușor victimele spre distrugerea lor.

În cuvântul lui Dumnezeu suntem avertizați că prețul siguranței este o vigilență neobosită. Numai pe cărarea cea strâmtă a adevărului și a neprihănirii putem scăpa de puterea ispititorului. Însă lumea este prinsă în laț. Iscusința lui Satana este exercitată prin punerea la cale a nenumărate planuri și metode pentru atingerea scopurilor lui. Camuflarea a devenit pentru el o artă, și el lucrează sub masca unui înger de lumină. Doar ochiul lui Dumnezeu discerne planurile lui de a contamina lumea cu principii false, care duc la ruină, dar care au aparența de bunătate veritabilă. El lucrează pentru a restrânge libertatea religioasă și pentru a introduce în lumea religioasă un fel de sclavie. Organizații și instituții, în afară doar de cazul în care vor fi ținute prin puterea lui Dumnezeu, vor lucra sub dictatura lui Satana pentru a-i aduce pe oameni sub controlul oamenilor; frauda și viclenia se vor asemăna cu zelul pentru adevăr și pentru înaintarea Împărăției lui Dumnezeu. Tot ceea ce în practica noastră nu este limpede ca lumina zilei aparține metodelor prințului răului. Metodele lui sunt practicate chiar și printre adventiștii de ziua a șaptea, care pretind că au mult adevăr. [1433]

Dacă oamenii se împotrivesc avertizărilor pe care Domnul li le trimite, ei ajung chiar să fie lideri în practici rele; astfel de oameni îndrăznesc să exercite prerogativele lui Dumnezeu – ei îndrăznesc să facă ceea ce nici Dumnezeu însuși nu face, căutând să controleze mințile oamenilor. Ei introduc propriile lor metode și planuri, iar prin concepțiile lor greșite despre Dumnezeu, slăbesc credința altora în adevăr și introduc principii false care vor lucra ca drojdia pentru a păta și corupe instituțiile și bisericile noastre. Tot ceea ce îngustează concepția oamenilor despre neprihănire, nepărtinire și judecata imparțială, orice strategie sau învățătură care aduce agenții omenești ai lui Dumnezeu sub controlul minților omenești, ruinează credința lor în Dumnezeu și separă sufletul de Dumnezeu, deoarece conduce departe de cărarea integrității și a neprihănirii stricte.

Dumnezeu nu va justifica nicio invenție prin care omul să stăpânească în cea mai mică măsură sau să-l oprime pe semenul lui. Unica speranță pentru omul căzut este să privească la Isus și să-L primească pe El ca singur Mântuitor. De îndată ce omul începe să facă reguli de fier pentru alți oameni, de îndată ce începe să pună hamul pe oameni și să-i conducă după gândirea sa, el Îl dezonorează pe Dumnezeu și își primejduiește propriul suflet, precum și sufletele fraților săi. Omul păcătos poate găsi speranță și neprihănire numai în Dumnezeu; nicio ființă umană nu este neprihănită decât atât timp cât are credință în Dumnezeu și menține legătura vitală cu El. Floarea de pe câmp trebuie să-și aibă rădăcina în sol, trebuie să aibă parte de aer, rouă, ploaie și lumina soarelui. Ea va prospera numai dacă primește aceste avantaje, și toate vin de la Dumnezeu. Așa este și cu oamenii. Noi primim de la Dumnezeu ceea ce slujește pentru viața [1434] sufletului. Suntem avertizați să nu ne încredem în om, să nu ne sprijinim pe braț de carne. Este pronunțat un blestem peste toți cei care fac asta.

Să nu fie introduse în niciuna dintre instituțiile noastre planuri sau metode care vor lega mințile sau talentele sub controlul judecății omenești, deoarece aceasta nu este după rânduiala lui Dumnezeu. Dumnezeu a dat oamenilor talanți ai influenței care-i aparțin numai Lui și nicio dezonoare mai mare nu-I poate fi adusă lui Dumnezeu decât aceea ca agentul mărginit să cumpere de la oameni talentul dat de Dumnezeu sau rezultatul produs de un astfel de talent, ca să fie în mod absolut sub controlul lui, chiar dacă beneficiile acestuia sunt folosite în avantajul cauzei. În astfel de aranjamente, mintea unui om este condusă de mintea altui om și agentul uman este despărțit de Dumnezeu și expus ispitei. Metodele lui Satana tind spre un singur rezultat: să facă din oameni sclavi ai oamenilor. Când se atinge acest scop, rezultatul este confuzia, lipsa de încredere, gelozia și bănuiala rea. O astfel de cale distruge credința omului în Dumnezeu și în principiile care au rostul de a stăpâni, de a curăța de viclenie și de orice fel de egoism și ipocrizie.

Bunătatea, îndurarea și iubirea lui Dumnezeu au fost vestite, prin Hristos, lui Moise. Acesta este caracterul lui Dumnezeu. Când oamenii care mărturisesc a-I sluji lui Dumnezeu ignoră caracterul Lui părintesc și se depărtează de onoare și neprihănire în interacțiunile cu semenii lor, Satana triumfă, căci el i-a inspirat cu atributele lui. Ei calcă pe urmele Romei. Cei cărora le este poruncit să reprezinte atributele caracterului Domnului pășesc dincolo de locul simplu care li s-a dat și după judecata lor omenească născocesc reguli și rezoluții prin care forțează voința altora. Planurile făcute pentru a forța oamenii să urmeze prescripțiile altor oameni [1435] instituie o ordine a lucrurilor care nu mai ține cont de simpatie sau de compasiune duioasă, care orbește ochii față de mila, dreptatea și iubirea lui Dumnezeu. Influența morală și responsabilitatea personală sunt călcate în picioare.

Neprihănirea lui Hristos care se obține prin credință a fost ignorată de unii, pentru că este contrară spiritului lor și experienței lor de o viață. Reguli, reguli – acesta a fost felul lor de acțiune. Satana a avut ocazia de a se descoperi pe sine. Când cineva care mărturisește a fi reprezentantul lui Hristos se angajează în tranzacții necinstite și-i pune pe oameni în situații grele, cei care sunt astfel oprimați fie vor rupe orice fel de restricție, fie vor fi făcuți să-L vadă pe Dumnezeu ca pe un stăpân aspru. Ei nutresc sentimente neplăcute împotriva lui Dumnezeu și sufletul se îndepărtează de El, exact așa cum a plănuit Satana. Satana pune această împietrire a inimii din partea oamenilor care pretind a crede adevărul pe seama adevărului însuși, și astfel oamenii ajung să simtă doar dezgust și întorc spatele adevărului. Din acest motiv, niciun om care crede că nu este important dacă cineva are o inimă de carne sau una de oțel nu trebuie să aibă vreo legătură cu instituțiile noastre, în ce privește purtarea de responsabilități. Oamenii cred că ei prezintă dreptatea lui Dumnezeu, de aceea nu prezintă duioșia și marea iubire cu care El ne-a iubit. Invențiile lor omenești, care își au originea în născocirile înșelătoare ale lui Satana, par să fie destul de cinstite încât să orbească ochii oamenilor, pentru că aceasta ține de natura lor. O minciună crezută, practicată, ajunge pentru ei un adevăr. Astfel, scopul agenților satanici este îndeplinit – ca oamenii să ajungă la aceste concluzii prin lucrarea propriilor minți inventive. Dar cum cad oamenii [1436] în astfel de erori? Pornind de la premise false și apoi prezentând totul în așa fel încât să dovedească faptul că eroarea este adevăr. În unele cazuri, primele principii au o măsură de adevăr întrețesut cu eroarea, dar nu conduc la nicio acțiune justă, iar acesta este motivul pentru care oamenii sunt înșelați. Pentru a stăpâni și a deveni o putere, ei folosesc metodele lui Satana pentru a-și justifica propriile lor principii. Se înalță pe ei înșiși ca oameni cu judecată superioară și sunt priviți ca reprezentanți ai lui Dumnezeu. Aceștia sunt dumnezei falși.

„Așa vorbește Domnul: «Blestemat este omul care se încrede în om, care se sprijinește pe un muritor și își abate inima de la Domnul! Căci este ca un nenorocit în pustie și nu vede venind fericirea; locuiește în locurile arse ale pustiei, într-un pământ sărat și fără locuitori. Binecuvântat este omul care se încrede în Domnul și a cărui nădejde este Domnul! Căci el este ca un pom sădit lângă ape care-și întinde rădăcinile spre râu; nu se teme de căldură, când vine, și frunzișul lui rămâne verde; în anul secetei, nu se teme și nu încetează să aducă roadă.»” „Inima este nespus de înșelătoare și de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?” „Eu, Domnul, cercetez inima și cerc rărunchii, ca să răsplătesc fiecăruia după purtare lui, după rodul faptelor lui.” „Doamne, nădejdea lui Israel! Toți cei ce Te părăsesc vor fi acoperiți de rușine.” „Cei ce se abat de la Mine vor fi scriși pe pământ, căci părăsesc pe Domnul, izvorul de apă vie.” [1437]

Frate Olsen, situația actuală a ținut destul. Vederea ta spirituală a ajuns imperfectă. Tu te unești cu oameni pe care nu Dumnezeu îi conduce. Tu accepți ca sănătoase propunerile oamenilor, care în anumite privințe te așază pe un traseu greșit; căci tu aprobi aceste propuneri și le dai autoritate și putere. Nu îmi pare rău că aceste lucruri, care de atâta timp se urzesc în minți nesfințite, au devenit mai pronunțate, ca tu să poți discerne mai bine adevăratul lor caracter înainte ca altcineva să vină la conducerea conferinței în locul tău. Te rog acum să te ridici, în Numele Domnului, și El te va ajuta să repari erorile din trecut, care duc la rezultate grave.

Lipsa de consacrare și tăgăduire de sine din partea bărbaților conducători, devoțiunea lor falsă s-au dat pe față în faptul că au strâns salarii mari și în împotrivirea lor față de soliile pe care Dumnezeu le-a trimis. În mod continuu și persistent, ei au întors spatele acestor avertizări, totuși tu le-ai acordat influență, te-ai unit cu ei și i-ai trimis în diferite localități pentru a încheia afaceri, dând impresia că ei ar fi oamenii de bază pe care te sprijini. Cum ai putut face aceasta, când este foarte vizibil că ei au nevoie să se nască din nou ca să poată vedea Împărăția lui Dumnezeu? Ei au nevoie de lucrarea adevărului asupra inimii, care să-i facă oameni ai ocaziei.

În timp ce sunt foarte dispuși să accepte beneficii pentru ei înșiși [1438], ei caută să stoarcă orice avantaj de la frații lor, spunând că este pentru cauză. Pentru care cauză? Dumnezeu cere cu totul altceva. El așteaptă ca lucrătorii lui să aibă inima sensibilă. Cât de îndurătoare sunt căile lui Dumnezeu! Vezi Deuteronomul 10:17-20; 2 Cronici 20:5-7, 9; 1 Petru 1:17. Regulile pe care le-a dat Dumnezeu au fost nesocotite și un foc străin a fost adus înaintea Domnului.

Am dat Mărturii din belșug, arătând faptul că abilitatea de a scrie o carte este ca orice talent, un dar de la Domnul, pentru care posesorul trebuie să dea socoteală înaintea Lui. Acest talent nu poate fi cumpărat sau vândut de niciun om fără ca el să-și asume o responsabilitate mare și periculoasă. Cei care se străduiesc să aducă schimbări în publicarea de cărți, ca să pună cărțile cu totul sub controlul casei de editură sau al conferinței, nu știu ce vorbesc. Ochii lor sunt orbi și ei lucrează pornind de la un punct de vedere greșit. Egoismul este rădăcina de amărăciune prin care mulți sunt mânjiți.

Domnul, Dumnezeul cerului, Cel care a făcut lumea noastră, Cel care l-a creat pe om, păzește interesul fiecărui suflet. El a dat fiecărui om lucrarea lui. Noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu. Sunt diferite daruri și fiecare om ar trebui să aprecieze capitalul moral și spiritual pe care i l-a încredințat Dumnezeu. Nimeni nu ar trebui să trateze cu indiferență talentele ce i-au fost încredințate. Nimeni nu va da socoteală pentru talente pe care nu le-a avut niciodată; nimeni să nu se plângă de micimea darurilor lui. Fiecare are de pus la schimbător ceea ce Dumnezeu i-a dat, lucrând acolo unde poate, aducând Stăpânului cea mai bună slujire posibilă. Un talent [1439] bine folosit va câștiga alte talente, și apoi altele. Omul care are doar câțiva bănuți Îi poate sluji lui Dumnezeu cu bănuții lui; dacă face aceasta, în ochii lui Dumnezeu este văzut ca fiind la fel de credincios ca și cel care a pus la schimbător cinci talanți.

Dar toți trebuie să-și înțeleagă responsabilitatea personală de a folosi talanții lor spre slava lui Dumnezeu, după capacitatea pe care o au. Niciun om sau comitet să nu-și asume răspunderea de a face de mică valoare acești talanți, după aprecierea lor omenească asupra calificărilor oferite de Dumnezeu. Niciun om să nu cântărească în balanța judecății omenești talanții pe care Dumnezeu i-a dat altora. Fiecare om să aprecieze darurile lui Dumnezeu pentru el însuși și să le folosească cu credincioșie. Niciun om să nu-și contopească individualitatea în cea a altui om. Sunt diferite daruri și o lucrare mare de făcut în lumea noastră prin folosirea bunurilor încredințate de Dumnezeu, iar eforturile ce s-au făcut pentru a deturna tot profitul obținut de talanții scriitorilor către mâinile conferinței sau ale casei de editură nu se vor dovedi un succes, căci planul nu este drept, nici echitabil.

După lumina care mi-a fost dată de Dumnezeu, eforturile făcute în direcția aceasta de către cei din inima lucrării nu sunt inspirate de cer. Este un aranjament foarte îngust, plin de sine, pus la cale de mințile omenești, care nu poartă însemnele lui Dumnezeu. Fiecare lucrare specială a omului îi este dată de Dumnezeu, și el este în mod individual responsabil în fața lui Dumnezeu. Când bărbații aflați în legătură cu afacerile editurii iau decizii și conduc [1440] afacerile așa cum au făcut și au intenționat să facă la Battle Creek, ei dau dovadă că trebuie să se facă schimbări cât de curând posibil, căci Dumnezeu nu este în astfel de planuri.

Lăsați ca în legătură cu lucrarea lui Dumnezeu să fie puși bărbați care vor reprezenta caracterul Lui. Se poate ca ei să aibă mult de învățat în ce privește administrarea afacerilor, dar dacă ei se roagă lui Dumnezeu așa cum a făcut Daniel, dacă într-o adevărată umilință a minții caută înțelepciunea care vine de sus, Domnul le va da o inimă deschisă înțelegerii. Citește cu atenție și cu rugăciune capitolul al treilea din Iacov, îndeosebi versetele 13-18. Întregul capitol poate deschide ochii, dacă oameni vor să li se deschidă ochii.

Cei care scriu cărți nu trebuie să fie lăsați sub controlul oamenilor care nu cunosc din experiență ce înseamnă să fii autor. Oamenii aceștia au o apreciere înaltă cu privire la propria lor abilitate, dar au dovedit cât de puțin apreciază agentul omenesc căruia Dumnezeu i-a dat o lucrare clară de făcut. Ei socotesc ca neimportanți bărbații cărora Dumnezeu le-a dat talente pe care să le folosească spre slava Lui. El nu a plănuit niciodată ca vreun om să-și vândă isprăvnicia, ca și cum nu ar fi capabil să administreze talanții dați de Dumnezeu. Ideea care domnește – cum că pentru a susține cauza lui Dumnezeu, un scriitor trebuie să pună tot profitul obținut din lucrarea lui, mai puțin un câștig derizoriu, în mâinile altor oameni care să-l controleze în locul lui sau să-l investească după părerea lor – este o eroare.

Încă de acum multă vreme, de când astfel de idei au fost avansate, ar fi trebuit tratate așa cum meritau. Oamenii au început să ia în mâinile lor responsabilități pe care nu sunt capabili să le trateze drept sau să le administreze cu succes. Ei au dovedit aceasta în trecut, [1441] prin faptul că au recurs la mijloace necinstite de a stoarce de la oameni talanții încredințați de Dumnezeu, ca să și-i însușească ei. Dar persoanele cărora Dumnezeu le-a încredințat darurile Sale, acelea sunt răspunzătoare pentru folosirea lor, dezvoltându-și astfel caracterul. Poate fi necesară o demonstrație și mai izbitoare pentru a deschide ochii oamenilor și a comitetelor în această privință decât istoria ultimilor câțiva ani?

Orice om care prin harul lui Hristos a ajuns slujitor al lui Dumnezeu are sfera lui proprie de lucru. El nu trebuie să fie cumpărat sau vândut, ci să înțeleagă „că nu cu lucruri pieritoare – cu argint sau cu aur – ați fost răscumpărați din felul deșert de viețuire pe care‑l moșteniserăți de la părinții voștri, ci cu sângele scump al lui Hristos, sânge ca al unui miel fără cusur și fără prihană. El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii, dar a fost arătat la sfârșitul vremurilor pentru voi. Prin El, voi Îi sunteți credincioși lui Dumnezeu, care L‑a înviat din morți și I‑a dat slavă, astfel încât credința și nădejdea voastră să fie în Dumnezeu. Așadar, deoarece prin ascultarea de adevăr v‑ați curățat sufletele prin Duhul ca să aveți o dragoste de frați neprefăcută, iubiți‑vă cu căldură unii pe alții dintr‑o inimă curată”. Cine are o nevoie mai mare de a fi împlinitor al acestei porunci inspirate decât aceia care trăiesc chiar la încheierea istoriei acestui pământ?

Bunurile care ne-au fost încredințate pentru a fi investite nu sunt ale noastre. Dacă ar fi fost ale noastre, am fi putut cere puterea de a dispune după bunul plac, am fi putut da responsabilitatea altora și am fi putut lăsa administrarea lor pe seama [1442] altora, dar aceasta nu se poate face, deoarece Domnul ne pune la încercare în mod individual. Dacă acționăm cu înțelepciune în folosirea bunurilor Domnului și pentru înmulțirea talanților, vom investi câștigul pentru Stăpân, rugându-ne pentru înțelepciune de la Dumnezeu ca să putem fi dezbrăcați de orice egoism și să muncim în modul cel mai serios pentru înaintarea adevărului prețios în lumea noastră. Unii oameni sau comitete pot să spună că „exact asta vrem și noi să facem. Comitetul conferinței va prelua capitalul tău și și-l va însuși tocmai pentru acest scop”. Dar Domnul ne-a făcut ispravnicii Lui în mod individual. Fiecare avem responsabilitatea solemnă de a ne investi mijloacele în mod personal. Este drept ca o parte să meargă în tezaur, pentru a înainta interesele generale ale lucrării; dar deținătorii mijloacelor nu vor fi fără vină în fața lui Dumnezeu decât dacă, în măsura în care sunt capabili să o facă, vor folosi acele mijloace după cum circumstanțele descoperă nevoia. Ar trebui să fim gata să-i ajutăm pe cei suferinzi și să punem în acțiune planuri pentru înaintarea adevărului pe diferite căi. Nu este de competența conferinței sau a altei organizații să ne elibereze de isprăvnicia aceasta. Dacă vă lipsește înțelepciunea, mergeți la Dumnezeu, cereți-o pentru voi personal și apoi lucrați cu ochii îndreptați doar spre slava Lui.

Prin exercitarea judecății voastre, donând acolo unde vedeți că e nevoie, în orice departament al lucrării, voi vă puneți banii la schimbători. Dacă vedeți că în vreo localitate adevărul câștigă teren, dar acolo nu este niciun locaș de închinare, atunci faceți ceva pentru a împlini nevoia aceasta. Prin acțiunea voastră încurajați-i și pe alții să acționeze pentru [1443] clădirea unei case modeste destinate închinării lui Dumnezeu. Să aveți interes pentru lucrarea din toate părțile câmpului.

Cu toate că bunurile pe care le folosiți nu sunt ale voastre, totuși sunteți răspunzători pentru investirea lor cu înțelepciune, pentru uzul sau abuzul pe care îl faceți de ele. Dumnezeu nu pune peste voi povara de a întreba conferința sau vreun comitet dacă să folosiți mijloacele pe care vi le-a încredințat Dumnezeu așa cum vi se pare potrivit, pentru înaintarea lucrării în orașele și satele lipsite, în localitățile sărăcite. Dacă ar fi fost urmat planul corect, nu s-ar fi folosit atât de multe mijloace în unele localități, iar așa de puține mijloace în alte locuri unde steagul adevărului încă nu a fost înălțat. Noi nu trebuie să ne contopim individualitatea în nicio instituție din lumea noastră. Puterea arogantă care s-a dezvoltat, ca și cum poziția ar face din oameni dumnezei, mă înfricoșează și ar trebui să producă teamă. Această putere este un blestem oriunde și de către oricine ar fi exercitată. Stăpânirea aceasta asupra moștenirii lui Dumnezeu va crea un asemenea dezgust față de jurisdicția omului, încât va rezulta o stare de insubordonare. Oamenii învață că nu poți avea încredere în bărbații aflați în poziții înalte de responsabilitate, ca să modeleze și să formeze mințile și caracterele altor oameni. Rezultatul va fi pierderea încrederii chiar și în conducerea bărbaților credincioși. Dar Domnul va ridica lucrători care își dau seama că, fără ajutor special din partea lui Dumnezeu, nu sunt capabili de nimic.

Generație după generație, Isus a dat bisericii darurile Sale. În vremea primei veniri a lui Hristos în lumea noastră, bărbații care alcătuiau sinedriul își exercitau autoritatea, stăpânind [1444] oamenii după bunul plac. Astfel, sufletele pentru care Hristos Și-a dat viața ca să le elibereze din robia lui Satana, au fost aduse în robia lui într-o altă formă.

Ne înțelegem în mod individual adevărata noastră poziție, înțelegem că fiind slujitorii angajați ai lui Dumnezeu nu trebuie să ne vindem isprăvnicia? Avem răspunderea individuală în fața universului ceresc de a administra ceea ce Dumnezeu ne-a încredințat. Inimile noastre trebuie mișcate, mâinile trebuie să aibă ceva de împărtășit din venitul pe care Dumnezeu ni l-a încredințat. Cel mai umil dintre noi poate să fie un agent pentru Dumnezeu, folosind darurile sale pentru slava Numelui Său. Cel care folosește talentul său cum poate mai bine Îi poate prezenta lui Dumnezeu jertfa lui ca pe un dar consacrat, ce va fi ca tămâia mirositoare înaintea Lui. Este de datoria fiecăruia să vadă că talentele sale sunt preschimbate în avantaje, că sunt ca un dar pe care trebuie să-l dea înapoi, după ce a făcut tot ce a putut pentru a-l înmulți.

Spiritul de dominație se extinde la președinții conferințelor noastre. Dacă cineva este încrezător în puterile sale și caută să exercite stăpânire peste frații săi, având sentimentul că este investit cu autoritatea de a face din voința lui puterea conducătoare, cea mai bună și cea mai sigură cale de urmat este aceea de a-l îndepărta, ca să nu se producă un mare rău, iar el să nu-și piardă sufletul și să nu pună în pericol sufletele altora. Voi toți sunteți frați. Dispoziția de a stăpâni peste moștenirea Domnului va produce o reacție, dacă bărbații aceștia nu își schimbă purtarea. Cei cu autoritate ar trebui să manifeste spiritul lui Hristos. Să se poarte așa cum S-ar purta El cu fiecare caz care cere atenție. Ar trebui să umble conduși de [1445] Duhul Sfânt. Poziția pe care o are omul nu-l face mai mare în ochii lui Dumnezeu nici cu o fărâmă; numai caracterul este cel pe care Dumnezeu îl socotește ca fiind de valoare.

Nicodim a căutat o întrevedere cu Isus în timpul nopții și a spus: „Rabbi, știm că de la Dumnezeu ai venit ca învățător, căci nimeni nu poate face aceste semne pe care le faci Tu dacă nu este Dumnezeu cu el.” Toate acestea erau adevărate, dar ce a zis Isus? „Adevărat, adevărat îți spun: dacă un om nu se naște din nou, nu poate să vadă Împărăția lui Dumnezeu.” Nicodim era un om aflat într-o poziție înaltă de încredere, un om care era privit ca o persoană cu educație înaltă în tradiția evreiască, o persoană a cărei minte adunase multă înțelepciune. Cu adevărat, el era în posesia unor talente mai mari decât cele obișnuite. El nu a vrut să meargă la Isus în timpul zilei, căci aceasta l-ar fi făcut subiect de discuții. Ar fi fost prea umilitor pentru un conducător al iudeilor să recunoască faptul că are legături de simpatie cu Nazarineanul disprețuit. Nicodim se gândea: „Vreau să văd personal care sunt misiunea și pretențiile acestui Învățător, să aflu dacă este cu adevărat lumina care va lumina neamurile și slava lui Israel.” În mod indirect, Isus îi spunea lui Nicodim: „Disputa nu te va ajuta cu nimic, nu argumentele sunt cele care vor aduce lumină în sufletul tău. Tu trebuie să ai o inimă nouă, căci, dacă nu, nu poți discerne Împărăția lui Dumnezeu. Nu o dovadă mai mare este cea care te va aduce într-o poziție dreaptă, ci scopuri noi, motive noi de acțiune; trebuie să te naști din nou. Până când schimbarea aceasta nu are loc, făcând ca toate lucrurile să fie noi, cele mai puternice dovezi ce ar putea fi prezentate ar fi nefolositoare. Lipsa este în inima ta; totul trebuie schimbat, altfel nu poți vedea Împărăția lui Dumnezeu.”

Pentru Nicodim aceasta era o declarație foarte umilitoare și cu [1446] un sentiment de iritare el preluă cuvintele lui Isus și zise: „Cum se poate naște un om, bătrân fiind?” El nu avea o gândire destul de spirituală ca să discearnă înțelesul cuvintelor lui Hristos. Dar Mântuitorul nu a întâmpinat argumentul cu argument. Ridicându-Și mâna în demnitate solemnă și liniștită, El accentuă adevărul cu mai multă certitudine: „Adevărat, adevărat îți spun: dacă nu se naște cineva din apă și Duh, nu poate să intre în Împărăția lui Dumnezeu. Ce este născut din trup este trup, și ce este născut din Duh este duh. Să nu te miri că ți‑am zis: «Trebuie să vă nașteți din nou.» Vântul suflă încotro vrea și‑i auzi vuietul, dar nu știi de unde vine, nici încotro merge. Tot așa este cu oricine e născut din Duhul.” Nicodim I-a zis: „Cum este cu putință așa ceva?”

Licăriri ale adevărului începeau să pătrundă în mintea conducătorului. Cuvintele lui Hristos l-au umplut de uimire și l-au făcut să întrebe: „Cum este cu putință așa ceva?” Cu profundă seriozitate, Isus i-a răspuns: „Tu ești învățătorul lui Israel, și nu cunoști aceste lucruri?” Cuvintele Lui i-au transmis lui Nicodim lecția că în loc să se simtă iritat din cauza cuvintelor clare ale adevărului și să se dedea la ironie, ar trebui să aibă o părere mult mai umilă despre el însuși, din cauza ignoranței lui spirituale. Totuși cuvintele lui Hristos au fost rostite cu o demnitate solemnă, iar atât privirea, cât și tonul Lui exprimau o iubire arzătoare față de el, astfel încât nu s-a simțit ofensat când și-a dat seama de poziția umilitoare în care se afla. Sigur că cel care avea în încredințare interesele religioase ale poporului nu trebuia să fie ignorant în ce privește adevărul atât de important de înțeles pentru ei, și anume condiția intrării în [1447] Împărăția cerului. Isus a continuat: „Adevărat, adevărat îți spun: noi vorbim ce cunoaștem și mărturisim ce am văzut; și voi nu primiți mărturia noastră. Dacă despre lucruri pământești v‑am vorbit și nu credeți, cum veți crede când vă voi vorbi despre lucrurile cerești?”

Lecția dată lui Nicodim o prezint ca extrem de aplicabilă celor care se află în zilele noastre în poziții de răspundere, drept conducători ai lui Israel, și ale căror glasuri se aud adesea în comitete, dând dovadă de același spirit pe care l-a avut Nicodim. Lecția dată acelui conducător va avea aceeași influență asupra inimii și vieții lor? Nicodim a fost convertit ca urmare a acestei întrevederi. Cuvintele lui Hristos sunt rostite tot așa de clar către președinții conferințelor, către prezbiterii bisericilor și către cei care ocupă poziții oficiale în instituțiile noastre: „Adevărat, adevărat îți spun: dacă un om nu se naște din nou, nu poate să vadă Împărăția lui Dumnezeu.” „Vă voi da o inimă nouă.”

Dacă Duhul Sfânt vă modelează și vă formează zilnic inima, atunci veți avea înțelegere divină ca să percepeți caracterul Împărăției lui Dumnezeu. Nicodim a primit lecția lui Hristos și a devenit un credincios adevărat. Glasul lui a fost auzit în consfătuirea Sinedriului, în opoziție față de măsurile ce puneau la cale moartea lui Hristos. „Oare Legea noastră osândește pe vreun om fără să‑l asculte mai întâi și să știe ce face” Răspunsul batjocoritor nu a întârziat: „Doar nu ești și tu din Galileea! Cercetează și vezi că din Galileea nu s‑a ridicat niciun profet!”

Isus a avut un ucenic în Nicodim. În timpul discuției aceleia cu Isus din timpul nopții, omul osândit a stat în fața Mântuitorului sub influența [1448] îmblânzitoare, cuceritoare a adevărului care lumina cămările minții lui și îi impresiona inima. Isus a spus: „Dacă despre lucruri pământești v‑am vorbit și nu credeți, cum veți crede când vă voi vorbi despre lucrurile cerești? Nimeni nu s‑a suit în cer, în afară de Cel ce S‑a coborât din cer, adică Fiul Omului.” Isus nu i-a spus lui Nicodim doar că trebuie să aibă o inimă nouă ca să poată vedea Împărăția cerului, ci i-a spus și cum se obține o inimă nouă. El a citit mintea întrebătoare a adevăratului căutător după adevăr și i-a pus înainte o reprezentare a Lui însuși: „Și, după cum a înălțat Moise șarpele în pustiu, tot așa trebuie să fie înălțat și Fiul Omului, pentru ca oricine crede să nu piară, ci să aibă în El viață veșnică.” Vești bune, vești bune să răsune în toată lumea: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L‑a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.” Lecția aceasta este de cea mai mare importanță pentru orice suflet care trăiește, căci condițiile mântuirii sunt arătate aici în linii clare; dacă cineva nu ar avea niciun alt text din Biblie, acesta ar fi o călăuză suficientă pentru suflet.

Pentru orice om care acceptă responsabilitatea de a fi sfătuitor, pentru oricine lucrează cu sufletele omenești acest adevăr mare și frumos trebuie să fie în mod special o lumină puternică și strălucitoare. Nu este o cinste pentru cineva care are în posesie cuvântul lui Dumnezeu să spună: „Eu nu am experiență. Eu nu înțeleg aceste lucruri.” El nu va fi niciodată mai înțelept până când nu ajunge să aibă mult mai puțină importanță în proprii ochi. El [1449] trebuie să învețe lecția aceasta așa cum o învață un copilaș. Omul trebuie să facă ca prima sa datorie să fie aceea de a înțelege lucrarea lui Dumnezeu de naștere din nou a sufletului. Schimbarea aceasta ar trebui să aibă loc în fiecare om care acceptă o poziție de conducător sau călăuzitor în legătură cu lucrarea cea sacră a lui Dumnezeu. Dacă cineva nu are o legătură vitală cu Dumnezeu, atunci vor predomina propriul său spirit și propriile sentimente. Acestea pot să fie reprezentate foarte bine printr-un foc străin adus în locul celui sacru. Omul a întrețesut în lucrarea lui Dumnezeu propriile defecte de caracter, invenții omenești și pământești, iluzii care sunt o capcană pentru el însuși și pentru toți cei care le acceptă.

Să ne gândim la incidentul pe care îl prezintă Isus lui Nicodim, când face referire la șarpele înălțat. Domnul Isus îi protejase pe copiii lui Israel de șerpii veninoși care se găseau în pustie, dar partea aceasta a istoriei ei nu o cunoșteau. Îngeri din ceruri îi însoțiseră, iar în stâlpul de nor din timpul zilei și în stâlpul de foc din timpul nopții, Hristos a fost protecția lor de-a lungul călătoriilor lor. Însă ei au devenit egoiști și nemulțumiți și, pentru a nu uita de marea grijă pe care El le-o purta, Domnul le-a dat o lecție amară. El a îngăduit să fie mușcați de șerpii cei înfocați, totuși în marea Sa îndurare nu i-a lăsat să piară. I s-a poruncit lui Moise să înalțe pe o prăjină un șarpe de aramă și să anunțe că oricine îl va privi va trăi. Și toți cei care au privit au trăit. Și-au redobândit imediat sănătatea. Credeți că solia aceasta dătătoare de viață, invitația de a privi spre simbolul lui [1450] Hristos, a fost vestită în șoaptă? Credeți că s-au ținut adunări pentru discuții, ca să înțeleagă cum poate avea vreun efect simbolul acela al șarpelui de aramă? Unii au ezitat, dorind o explicație științifică a simbolului, dar nu a fost dată nicio lumină. Ei trebuiau să accepte cuvântul dat de Hristos lui Moise. Acesta a fost vestit cu sunet de trâmbiță, prin glasul bărbaților conducători ai fiecărei seminții, în toată tabăra. Cuvântul ascultat avea să aducă viață și vindecare.

Nicodim a prins înțelesul cuvintelor lui Hristos. El a primit lecția Lui și și-a însușit-o. Apoi a cercetat Scripturile într-un mod nou. Acum el putea să spună: „Cele vechi s‑au dus, iată că toate s‑au făcut noi.” El a început să vadă Împărăția lui Dumnezeu, pentru că s-a supus călăuzirii Duhului Sfânt.

Ce ciudat simbol al lui Hristos a fost acela al asemănării cu șerpii care îi mușcau. Simbolul acesta a fost înălțat pe o prăjină, iar ei trebuiau să privească la el și să trăiască. În același fel, Isus a fost făcut asemenea cărnii păcătoase. El a venit ca purtător al păcatului. Sub simbolul șarpelui înălțat, El a fost prezentat înaintea vastei adunări a celor cărora li se încredințase adevărul sacru. A fost scopul lui Dumnezeu ca atunci când Hristos avea să vină în persoană, oamenii să poată recunoaște misiunea Lui și să coopereze cu El pentru salvarea omenirii. Hristos trebuia să fie înălțat pe cruce, și crucea aceasta trebuia să atragă atenția tuturor oamenilor. El a fost crucificat la una dintre sărbătorile anuale ale iudeilor, când erau prezenți la Ierusalim reprezentanți dintre toate popoarele. Cunoștința despre cruzimea cu care a fost tratat Isus avea să fie dusă în regiunile cele mai îndepărtate ale lumii locuite. Solia „priviți și veți trăi” a fost vestită [1451] în modul cel mai hotărât, iar ea a implicat speranță, curaj, credință, iertare și viață.

Aceeași solie vindecătoare, dătătoare de viață, răsună acum. Ea îndreaptă atenția spre Mântuitorul înălțat pe lemnul rușinii. Celor care au fost mușcați de șarpele cel vechi, de diavolul, li se poruncește să privească și să trăiască.

Prin lecția Mântuitorului, Nicodim a fost făcut în stare să vadă că cei necunoscători și necredincioși nu pot fi luminați prin discuții în contradictoriu. Ei trebuie să privească și să trăiască. Nicodim a sperat că poporul Îl va lăsa pe Hristos să îi vorbească așa cum îi vorbise lui; atunci ei nu ar mai fi rămas în necredință. O, dacă oamenii ar auzi astăzi vocea lui Isus: „Dacă un om nu se naște din nou, nu poate să vadă Împărăția lui Dumnezeu.” Explicarea planului de mântuire poate fi prezentată astăzi bărbaților care lucrează drept conducători și sfătuitori, care totuși măcar că au ochi, nu văd, măcar că au urechi, nu aud; ei nu cunosc din experiență ce înseamnă să creadă în Hristos ca Mântuitor personal. Nicodim a fost convertit. Vor învăța acești oameni ce înseamnă să ai o inimă nouă, ce înseamnă să încetezi cu păcatul, ce înseamnă să ai neprihănirea lui Hristos, să porți asemănarea divină?

Priviți doar la Isus ca neprihănire a voastră și jertfă a voastră. Și fiind îndreptățiți prin credință, mușcătura mortală făcută de șarpe va fi vindecată. Atunci nu va mai fi nimic rămas din eu și veți avea pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos. Deschideți ușa inimii voastre și [1452] lăsați-L pe Isus să intre. Unii dintre voi au devenit împietriți; v-ați împotrivit dovezilor și ați disprețuit solia de avertizare, de lumină și adevăr, pe care Domnul v-a trimis-o prin Duhul Sfânt pentru că vă iubește și nu are nicio plăcere să renunțe la voi. Așa cum o privire spre șarpele de aramă aducea viață celui muribund, la fel privirea credinței spre Mielul lui Dumnezeu va aduce viață sufletului mort în greșeli și păcate. Bărbații aflați în poziții de răspundere au nevoie zilnică de puterea de convertire a lui Dumnezeu. Dacă ar coopera cu Dumnezeu, privind la Hristos în fiecare moment, crezând în El după cum este privilegiul lor să creadă, ochii le-ar fi deschiși, inimile le-ar fi înnoite.

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L‑a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.” O, cine poate măsura o asemenea iubire? Dumnezeu nu ne-a iubit datorită faptului că Hristos a murit pentru noi, ci pe când noi eram încă păcătoși, răzvrătiți împotriva legii Lui, L-a dat pe Isus ca să ne poarte păcatele, pentru ca iertarea să poată veni peste toți cei care cred în El. Unica speranță a lumii a fost aceea ca, Cineva care nu a cunoscut păcatul, Cineva egal cu Dumnezeu, să vină pe pământul nostru, să trăiască legea, mărturisind că, în natura Lui umană, a putut păzi legea și că păcătoșii pot deveni părtași de natură divină și astfel să fie copii ascultători ai lui Dumnezeu. Aceasta este marea lucrare pe care Dumnezeu a săvârșit-o pentru omenirea căzută. El nu a voit ca vreunul să piară, ci ca oricine vrea să vină la El, prin Hristos, și să trăiască.

Să nu uităm niciodată că suntem aici cu scopul de a fi modelați de mâna lui Dumnezeu, de a fi pregătiți pentru lucrarea pe care ne-a dat-o. Lucrarea aceasta este a noastră, răspunderea este a noastră și nu poate fi transferată [1453] asupra altuia. Niciun agent omenesc să nu intervină pentru a lua lucrarea altuia din mâinile lui Dumnezeu în mâinile lui mărginite. [1454]