Scrisoarea 60, 1890
Battle Creek, Michigan, 10 martie 1890
CĂTRE W. A. COLCORD
[incompletă]
Dragă frate Colcord,
Am fost atât de presată de multă muncă, de vorbit și scris, încât nu am avut timp să-ți scriu. Am să răspund la întrebarea ta cât pot de bine. Nu-mi asum niciun merit pentru articolele scrise în revistă sau pentru cărțile pe care le public. Cu siguranță eu nu aș fi putut fi sursa lor. În ultimii patruzeci și cinci de ani am primit lumină și am comunicat lumina dată din cer atât poporului, cât și celor la care am putut ajunge. Eu caut să fac voia Tatălui meu din ceruri.
Nu am mai trecut niciodată printr-un asemenea conflict, printr-o asemenea împotrivire hotărâtă față de adevăr – față de lumina pe care Dumnezeu a binevoit să mi-o dea – cum mi s-a întâmplat de la întâlnirea de la Minneapolis încoace. Am simțit tot mereu că trebuie să fac o mișcare decisivă, să ies din acest mediu al opoziției, dar de fiecare dată Domnul mi-a făcut cunoscut că trebuie să stau la postul datoriei mele și că El va sta cu mine.
Aceasta a fost cea mai puternică, îndelungată și persistentă împotrivire pe care am cunoscut-o vreodată. Am acum un scop clar – să scriu experiența mea completă imediat ce voi avea timp, ca aceste evenimente să fie înregistrate în felul în care s-au petrecut. Mulțumesc lui Dumnezeu că victoria a venit.
Fratele Butler și fratele Smith sunt oamenii care, dacă ar fi stat acolo unde Domnul voia, ar fi stat de partea mea în loc să mă împiedice în lucrarea pe care Dumnezeu mi-a dat s-o fac. Cei care nu au avut experiența și lumina pe care au avut-o acești bărbați vor da socoteală doar pentru lumina pe care Dumnezeu le-a dat-o lor. [620]
Dar atitudinea acestor doi frați, cuvintele și influența lor au făcut ca munca mea să fie de o sută de ori mai grea decât ar fi fost dacă ei ar fi urmat sfatul lui Dumnezeu. Dar ei nu au făcut așa. [621]