Scrisoarea 60, 1893 – Către I. D. Van Horn
Copiază link

Scrisoarea 60, 1893 – Către I. D. Van Horn

Scrisoarea 60, 1893
Wellington, Noua Zeelandă, 20 iulie 1893

CĂTRE I. D. VAN HORN

Dragă frate,

Tăcerea mea poate fi greșit interpretată de tine, crezând că nu accept scrisoarea ta de mărturisire, dar iubite frate, nu este cazul. Accept pe deplin scrisoarea ta și sunt foarte, foarte recunoscătoare că ochii tăi au fost unși cu alifie cerească, ca să poți vedea clar și să-i dai turmei lui Dumnezeu hrana potrivită la timp potrivit, de care ea are așa de mare nevoie.

Puterile lui Satana de a seduce și de a amăgi sunt așa de puternice, iar înșelătoriile sale de toate felurile sunt așa de numeroase, că fiecare străjer are nevoie acum să-i dea trâmbiței un sunet clar. Nu trebuie să se producă acum nicio deviere de la lumina pe care Dumnezeu o dă la timpul prezent. Lumina strălucește în mod constant acum asupra multora, iar acesta este tocmai lucrul de care au nevoie pentru acest timp. Dacă prețuim lumina, adevăruri vechi sunt prezentate în noi aspecte care nu au fost văzute până acum și, deoarece providența lui Dumnezeu lucrează fără îndoială, pentru a aduce criza în scenele finale ale istoriei acestui pământ, se va vedea o putere, lucrarea Duhului Sfânt, care trezește inimile oamenilor din pozițiile de răspundere pentru a sta neclintiți la posturile datoriei lor, în unitate. „Încolo, fraților, întăriți-vă în Domnul și în puterea tăriei Lui.” Acest lucru a fost întotdeauna aplicabil poporului lui Dumnezeu în fiecare perioadă de timp, dar cu atât mai mult se aplică bisericii rămășiței care trebuie să dea piept cu cele mai puternice și constante lucrări meșteșugite ale puterii întunericului, în acest timp final. Cuvintele apostolului răsună pentru timpul de acum. „Îmbrăcați‑vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteți [1197] rezista împotriva uneltirilor Diavolului! Căci lupta noastră nu este împotriva cărnii și a sângelui, ci împotriva căpeteniilor, a stăpânirilor, a conducătorilor veacului întunecat de acum, a duhurilor răutății care sunt în locurile cerești.”

Aceste cuvinte inspirate de Dumnezeu sunt potrivite pentru noi. Ele se potrivesc în mod special celor care sunt doritori să țină poruncile lui Dumnezeu în mijlocul unui neam ticălos și stricat, în mijlocul cărora ei strălucesc ca niște lumini în lume. Ah, cât de solemn, cât de înfricoșător de solemn este acest timp pentru tinerii din mijlocul nostru, care au avut mare lumină, și pentru străjerii de pe zidurile Sionului, pentru ca vorbele, spiritul și caracterul lor să nu-i inducă în eroare pe cei cu care ei se asociază și pe cei cu care sunt aduși în contact. Apostolul inspirat continuă: De aceea, luând în considerare războiul, nu „împotriva cărnii și a sângelui”, ci împotriva agenților satanici, deghizați, „îmbrăcați‑vă cu toată armura lui Dumnezeu”. Faceți din cuvânt călăuza voastră. Îmbrăcați-l! Întreaga armură ce vă este oferită în Scripturi, este pregătită pentru voi ca să o îmbrăcați. „De aceea, luați toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteți împotrivi în ziua cea rea și să rămâneți în picioare după ce veți fi biruit totul! Stați gata având mijlocul încins cu adevărul.” Ficțiuni, interpretări false ale Scripturii și născociri sunt peste tot prezentate ca să le acceptați. Dar este nevoie de mult discernământ, ca mijlocul să vă fie încins cu lanțul de aur al adevărului, „îmbrăcați cu platoșa neprihănirii”, nu a propriei voastre neprihăniri, ci cu neprihănirea lui Hristos. Aceasta este fortăreața sufletului. Dacă neprihănirea lui Hristos merge înaintea noastră, putem rezista întunericului moral și putem străpunge lucrările agenților satanici. Având picioarele „încălțate cu pregătirea evangheliei păcii”. Inconsecvențele și lucrările iraționale ale agenților omenești stârniți de puterea din adânc vor crea, în cei ce se tem de Dumnezeu, o indignare sfântă, când vor vedea că adevărul lui Dumnezeu e disprețuit și că susținătorii acestuia sunt greșit reprezentați și îmbrăcați în hainele întunericului, acuzații false. Atunci este timpul în care Duhul Sfânt va lua [1198] în stăpânire mintea umană și va face să se vadă că Hristos, nădejdea slavei, a luat chip acolo. În timp ce ființele omenești sunt mișcate de o putere din adânc, și agenții satanici par să aibă control (aproape) total asupra lumii, având un rol remarcabil chiar înainte ca Domnul nostru să vină a doua oară pentru a lua și pentru a stăpâni împărăția în veci de veci, cele două clase de oameni care se formează pentru a împlini solemnitatea ultimei zile, se vor distinge ca fiind poporul care păzește poruncile lui Dumnezeu și ca fiind călcătorii de lege care sunt inspirați de diavol și de îngerii lui. Aparent, va fi ca și cum guvernarea infernului ar fi transferată din iad pe pământ. Domnul Isus le va deschide ochii tuturor celor care au umblat în lumină, ca să nu fie amăgiți de spiritul arogant al celor care pretind mare sfințenie și care spun: „Doamne, Doamne”, în timp ce refuză cu încăpățânare să facă voia lui Dumnezeu. Hristos a amintit titlurile princiare ale lui Satana deoarece cunoaște lucrările sale și autoritatea lui uzurpată. Hristos a dat avertismente ce trebuie luate în seamă și a indicat spre tronurile, stăpânirile și puterile lui Satana, spre duhurile răutății din locurile cerești.

Lumea care mărturisește a fi creștină este sub influența lui Satana. Hristos îl numește pe stăpânitorul acestei lumi Satana, Belzebub, un mincinos, un ucigaș de la început, cel rău și viclean care lucrează în mod constant cu cei neevlavioși și neascultători ca să calce în picioare legile lui Iehova. Satana a dobândit supremația ca un legislator vinovat de constrângerea prin decret a călcării legii lui Dumnezeu. Lumea așa-zisă creștină vine sub stindardul lui, alegând pe deplin slujirea sa și va face așa cum a făcut vrăjmașul căzut. Căpetenia răzvrătiților pretinde că are autoritatea de a stabili legi cu totul contrare legilor lui Iehova, viul și singurul Dumnezeu adevărat, Conducătorul suprem în cer și pe pământ. Atunci când această putere înșelătoare este acceptată în locul luminii clare date în cuvântul lui Dumnezeu, Satana devine conducătorul lor. Liderului îndrăzneț al rebeliunii i se acodă, din partea agențiilor umane, preeminență peste Dumnezeu, și prințul întunericului [1199] este recunoscut ca autoritatea lor supremă. Nu putem bănui numărul îngerilor lui, dar terenul său este lumea, și el însuși se multiplică prin intermediul agenților săi pe tot domeniul său – lumea, concurând și instigându-i în mod activ pe clerici să fie lucrătorii lui eficienți pentru a face fără efect legea lui Dumnezeu, pentru a arunca la pământ memorialul Lui, semnul onoarei și supremației Lui. Nu există o lipsă a agenților satanici.

Toate sufletele care se vor eschiva acum prin sofisme de la un clar: „Așa zice Domnul”, care vor interpreta greșit și vor evita cele mai clare concluzii ale cuvântului inspirat scris, vor deveni instrumente de ispitiă și constrângere, și, stârniți de un spirit satanic, vor lucra pentru a îndurera, oprima și obliga agenții omenești să dezonoreze legea lui Dumnezeu, să accepte și să susțină legislația lui Satana și să-și schimbe hotărârile având un zel proporțional cu iluziile de care sunt orbiți. Domnul nostru declară că în Satana „nu este adevăr”. El s-a bucurat cândva de Dumnezeu și de Isus Hristos, și totul a fost minunat și radiant. „Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: «Fiul omului, spune voievodului Tirului: ‚Așa vorbește Domnul, Dumnezeu: ‹Pentru că ți s-a îngâmfat inima și ai zis: 'Eu sunt Dumnezeu și șed pe scaunul de domnie al lui Dumnezeu în mijlocul mărilor', măcar că tu nu ești decât om și nu ești Dumnezeu, măcar că îți dai ifose ca și când ai fi Dumnezeu. Iată că tu ești mai înțelept decât Daniel, nicio taină nu este ascunsă de tine›’»” (Ezechiel 28:1-3). „Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: «Fiul omului, fă un cântec de jale asupra împăratului Tirului și spune-i: ‚Așa vorbește Domnul: ‹Ajunsesei la cea mai înaltă desăvârșire, erai plin de înțelepciune și desăvârșit în frumusețe. Stăteai în Eden, grădina lui Dumnezeu, și erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe: cu sardonix, cu topaz, cu diamant, cu crisolit, cu onix, cu iaspis, cu safir, cu rubin, cu smarald și cu aur; timpanele și flautele erau în slujba ta, pregătite pentru ziua când ai fost făcut. Erai un heruvim ocrotitor, cu aripile întinse; te pusesem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu și umblai prin mijlocul pietrelor scânteietoare. Ai fost [1200] fără prihană în căile tale, din ziua când ai fost făcut, până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în tine. Prin mărimea negoțului tău te-ai umplut de silnicie, și ai păcătuit; de aceea te-am aruncat de pe muntele lui Dumnezeu și te nimicesc, heruvim ocrotitor, din mijlocul pietrelor scânteietoare. Ți s-a îngâmfat inima din pricina frumuseții tale, ți-ai stricat înțelepciunea ta cu strălucirea ta. De aceea, te arunc la pământ, te dau priveliște împăraților. Prin mulțimea nelegiuirilor tale, prin nedreptatea negoțului tău, ți-ai spurcat locașurile sfinte, de aceea, scot din mijlocul tău un foc, care te mistuie și te prefac în cenușă pe pământ, înaintea tuturor celor ce te privesc. Toți cei ce te cunosc între popoare rămân uimiți din pricina ta; ești nimicit, și nu vei mai fi niciodată!›’»”

Vedem aici că există un înger căzut, a cărui viclenie noi trebuie să o întâmpinăm, și cei care nu fac din Dumnezeu puterea lor, vor fi în imposibilitatea de a ține piept acestei puteri satanice.

Lumea este adormită. Străjerii sunt adormiți și strigă pace și siguranță în loc de a lucra cu energie, cercetând Scripturile cu sârguință pentru a ști ce înseamnă toată această răutate care crește în asemenea proporții înfricoșătoare. Ei le spun celor răi care calcă în picioare legea lui Dumnezeu: „Îți va fi bine.” Deoarece sentința împotriva faptelor rele nu este executată rapid, inimile fiilor oamenilor sunt pe deplin hotărâte să facă rău. În loc de a fi mișcați de îndelunga răbdare a lui Dumnezeu, de faptul că îi suportă îndelung, ei sunt încurajați de răbdarea Lui să se opună în continuare, măgulindu-se în păcătoșenia și nepocăința lor că El, care nu S-a mâniat împotriva lor ca să le blesteme născocirile rele, îi va mai cruța un pic, și că ei pot fi ambițioși și persistenți în a merge pe propria lor cale fără ca ceva să intervină sau să-i lovească în născocirile lor și că, la un moment dat în viitor, se vor pocăi. [1201]

Ah, ce putem spune pentru a trezi interesul sufletului ca să nu facă niciun compromis cu Satana, ci să facă o lucrare temeinică de pocăință, înainte de a fi pentru totdeauna prea târziu? Cum putem să-i facem să se gândească la faptul că există limite ale răbdării lui Dumnezeu și că este posibil ca ei să treacă peste această limită la fel ca Iuda și Saul? Dumnezeu le permite popoarelor o anumită perioadă de probă, dar există un punct la care ei pot ajunge și de care pot trece, iar nelegiuirile acumulate nu vor găsi milă și răbdare, ci o izbucnire a indignării lui Dumnezeu, și vor fi pedespiți cu o pedeapsă neamestecată cu milă. Dumnezeu se va ridica cu putere mare și va arăta că, deși e încet la mânie, El nu-i achită pe cei răi. Răutatea fiecărei generații nu este uitată. Fiecare secol de imoralitate sporită a acumulat mânie, și, adresându-Se astfel celor care resping mântuirea Sa, Hristos le-a zis tuturor celor care s-au opus întregii Lui mile și tuturor binecuvântărilor pe care El le-a prezentat: „Voi dar umpleți măsura părinților voștri!” Pentru că sângele tuturor proorocilor care a fost vărsat de la întemeierea lumii va fi cerut de la popor. Ei au avut semnale de avertizare în invidiile, în ura, în disprețul față de avertismentele și soliile trimise lor și în pedeapsa lui Dumnezeu care a venit asupra lor pentru cruzimea lor, dar fără să țină seama de toate acestea, cei care s-au despărțit de Dumnezeu au repetat istoria părinților lor, și așa este și în zilele noastre.

Ah, dacă oamenii ar fi treziți și ar fugi de mânia viitoare! Dar scenele de încheiere sunt foarte înșelătoare, evoluția acestora este atât de graduală, propria lor degenerare crește, astăzi este la fel de mult ca ieri, ca în distrugerea lumii vechi prin potop, și, ca atunci când Sodoma a fost distrusă de foc, ei se întăresc continuu în propriile invenții omenești, iar închipuirile inimilor lor necurate și stricate sunt rele, și lucrurile continuă astfel, așa încât ei nu au nicio înțelegere clară a păcatului. [1202]

Cine va sta împotriva acestor iluzii fermecătoare și înșelătoare? Avem dovada că Dumnezeu ține o socoteală cu națiunile, că există o sumă totală a vinovăției, că, deși este dincolo de puterea minții omenești definirea limitei peste care Dumnezeu nu permite să se treacă, atunci când punctul fărădelegii este complet atins, când legea lui Dumnezeu este făcută fără valoare, Dumnezeu ia în seamă dezonoarea adusă asupra guvernării Lui și pune pe seama unei generații crimele din generația precedentă, dacă ei urmează același drum rău. Lumina ta este în continuă creștere.

Ce pot să spun ca să-ți atingă sufletul? Ce pot să spun ca să trezească poporul nostru la o meditare serioasă și la adevărata devoțiune? Ce ispite prezintă constant pericole pentru tinerii noștri! Îndrăzneala, lipsa de evlavie, egoismul și independența sunt atât de obișnuite, iar standardul neprihănirii este atât de scăzut și sfârșitul tuturor lucrurilor este atât de aproape.

Nu sunt în stare să-ți descriu adevărata mea stare a sentimentelor. Caut să fac tot ce pot, dar văd că atât de puțin poate fi făcut fără bani și fără lucrători.

Multă dragoste pentru Adelia și copiii tăi. Fie ca Domnul să-i conducă și să-i călăuzească.

Ellen G. White [1203]