Scrisoarea 65, 1895
Norfolk Villa, Prospect St., Granville,
19 iunie 1895

CĂTRE O. A. OLSEN

Dragă frate Olsen,

Aș vrea să-ți vorbesc cu încredere, așa cum ar vorbi o mamă fiului ei. Mi-e teamă și tremur pentru tine; știu că în consiliile voastre ești în pericol să consimți la planuri care vin dintr-o judecată greșită. Dacă Domnul este în mijlocul vostru în ședințele de consfătuire și privește rânduiala voastră, iubirea și teama voastră, tremurul vostru în fața cuvântului Lui, atunci sunteți pregătiți să faceți lucrarea Lui fără egoism; dar El nu colaborează în nicio tranzacție nedreaptă.

După ce ți-am dat materialul despre lucrările de la editură (chiar înainte să plec din Battle Creek), cât a durat până când bărbații care erau mustrați și avertizați au fost chemați ca să li se facă cunoscută solia pe care Dumnezeu o dăduse pentru ei? Luni de zile după ce ți-am încredințat acele cuvinte date de Dumnezeu, mi-ai scris că încă nu ai convocat părțile ca să le citești acele mustrări, avertizări și atenționări importante. Dacă mi-aș fi putut închipui că aceste lucruri vor fi neglijate în felul acesta, eu însămi le-aș fi prezentat înaintea lor, cu orice preț. Numai Domnul va descoperi la vremea potrivită cât de mult din egoismul manifestat după aceea, cât de mult din acționarea după principii greșite ar fi putut fi evitat.

Fratele meu, pe care îl iubesc în Domnul, nu ești în siguranță dacă te legi atât de strâns de bărbați despre care știi că nu au o legătură vie [1394] cu Dumnezeu. Când am auzit despre acești bărbați, îndeosebi despre căpitanul Eldridge și A. R. Henry, că se depinde de ei și că sunt chemați să meargă în California și în alte localități, am știut că orbirea a lovit o parte din Israel. Iar acum, de când căpitanul Eldridge și Frank Belden nu mai sunt la editură, situația nu s-a îmbunătățit în prea multe privințe. În adunările voastre de sfătuire, fiind în legătură cu bărbați despre care știi că nu stau în lumina clară, cum poți să te simți în siguranță să intri în confederația celor din lucrarea de publicare? Tu trebuie să știi că aceasta înseamnă să pui mai multă putere în mâinile acestor bărbați și să aduci orice instituție în subordine, ca să fie modelată după principiile care stăpânesc la Battle Creek.

Dacă ai fi pe deplin treaz față de aceste lucruri, ai vedea și ai ști că mustrarea lui Dumnezeu este de ani de zile peste acești bărbați din poziții de răspundere, și cu toate acestea ei nu și-au umilit inimile, nu au fost convertiți și nici nu au mărturisit că s-au împotrivit soliilor pe care Dumnezeu le-a dat poporului Său. Ei au arătat dispreț atât față de sol, cât și față de solie, încă de când fraților Jones și Waggoner li s-a dat o lucrare specială de făcut în aceste zile din urmă. Ai auzit vreo mărturisire de pe buzele lui A. R. Henry? Ai auzit să fi recunoscut că a greșit când s-a împotrivit luminii și soliilor pe care le trimitea Dumnezeu? Căpitanul Eldridge și Frank Belden și-au mărturisit amândoi greșelile. D. T. Jones, când a fost despărțit de influența acestor bărbați care s-au împotrivit luminii, și-a mărturisit greșeala de a se fi împotrivit Duhului lui Dumnezeu. Ai tu vreo dovadă reală a pocăinței și convertirii [1395] lui A. R. Henry? Totuși, tu așezi asupra lui mari responsabilități.

Responsabilitățile și administrarea afacerilor importante, care înseamnă atât de mult pentru integritatea, puritatea și zidirea cauzei lui Dumnezeu, cer să se facă o selecție înțeleaptă a agenților lucrători. Atât timp cât ții oameni la editură, încredințându-le responsabilitățile cele mai importante, și totuși ei nu sunt în mod special conduși și disciplinați de Duhul Sfânt, tu nu-I dai nicio șansă lui Dumnezeu să lucreze pentru a umple golurile, ceea ce ar fi trebuit făcut de mult timp.

Felul în care l-ai tratat pe fratele Littlejohn este scris în cărțile din cer: „Cântărit în cumpăna sanctuarului și găsit prea ușor.” Felul în care l-ai tratat pe Frank Belden, oricare ar fi fost poziția sau meritele lui, este la fel înregistrat în cărțile cerului: „Cântărit în cumpăna sanctuarului și găsit prea ușor”, fiind scris de același Veghetor care a notat umblarea regelui Babilonului.

Când timpul de probă al lui Belșațar s-a terminat, Domnul nu l-a mai protejat de rezultatul sigur al umblării lui. Dacă omul își bagă mâna în foc, ea va fi arsă: Domnul nu face nicio minune pentru a-l salva. Raționamentul după care gândesc mulți, cum că Dumnezeu ar fi trebuit să împiedice anumiți oameni să facă anumite lucruri, este un raționament eronat. Dumnezeu trimite avertizări, îndemnuri și mustrări ca să corecteze ceea ce este greșit, ca să justifice ceea ce este drept. Dumnezeu ar fi putut, în cea mai evidentă manieră, să-i împiedice pe oameni să facă ceea ce au făcut în consiliile lor de sfătuire, căci El poate distruge și poate da viață. [1396] Dar El a dat oamenilor libertatea de a alege calea pe care vor merge. Omul se poate arunca într-o prăpastie sau în apele întunecate ale mării, iar Dumnezeu nu va face o minune ca să-l împiedice. Dumnezeu nu a tras înapoi brațul lui Adam și nu a făcut ca, prin constrângere fizică, să-i fie imposibil să ia din pomul oprit. Domnul spune: „Să nu faci lucrul acesta rău.” Dacă omul alege să-și dea voința lui Satana pentru a face răul acela, atunci păcatul și rezultatul său pândesc la ușa lui.

Felul în care se desfășoară lucrurile la Battle Creek este, în anumite privințe, în afara rânduielii lui Dumnezeu și, dacă este lăsat să continue, va face ca toate lucrurile să fie pătate, mânjite și inacceptabile în fața lui Dumnezeu. Domnul i-a spus lui Adam: „Dacă vei mânca din rodul pomului cunoștinței binelui și răului, vei aduce în lume moartea și nenorocirea. Dacă vei fi ascultător de cuvântul Meu, vei fi fericit și vei trăi pentru totdeauna. Dacă nu vei asculta, vei muri.” Nu Dumnezeu a dat naștere păcatului, dar i-a permis să apară. În conformitate cu mila care stă în natura Lui, El l-a făcut pe om ca agent moral liber, ca să se arate înțelepciunea, iubirea și sfințenia lui Dumnezeu, precum și dreptatea tuturor acțiunilor Lui. Dumnezeu a plănuit să facă din om un partener al Său. Dar dacă, la fel ca locuitorii lumii antediluviene, oamenii se conduc după propriile lor închipuiri și planuri, ca și cum ar avea toată înțelepciunea, ei vor ajunge la același rezultat ca regele Babilonului. Ei au socotit fără Dumnezeu și vor secera consecințele nebuniei lor. A pune în poziții de răspundere oameni care au înclinația de a conduce arbitrar, ca și cum ar fi stăpâni, este întotdeauna greșit, deoarece administrația lor va aduce anumite rezultate sigure.

Atât fratele Littlejohn, cât și Frank Belden – pe care nu i-am menționat [1397] ca fiind singurele cazuri, ci cazurile reprezentative – nu au fost tratați corect; ei nu au fost tratați așa cum omul ar trebui să-și trateze semenul. Le-a fost permis să conducă unor oameni ale căror minți nu sunt în mod natural superioare minților acestor oameni și ale căror inimi nu sunt într-o relație corectă cu Dumnezeu. Dumnezeu nu a fost glorificat prin umblarea lor. Principii greșite au constituit fundamentul umblării lor greșite.

Dumnezeu a făcut oamenii ființe responsabile și i-a pus în circumstanțe favorabile ascultării de voia Lui. În demnitatea bărbăției date lor de Dumnezeu, e nevoie ca ei să fie guvernați și stăpâniți de Dumnezeu însuși, nu de vreo inteligență umană din lumea noastră. E nevoie ca omul să recunoască tot timpul că Dumnezeu este viu și că El domnește; oamenii nu trebuie să fie niciodată stăpâni peste moștenirea lui Dumnezeu. Ei trebuie să înțeleagă faptul că „voi toți sunteți frați”. Prin însuși faptul că oamenii sunt agenți morali liberi, Dumnezeu ne învață să nu fim forțați sau constrânși să facem anumite lucruri și ne mai învață că noi, ca ființe responsabile aflate în parteneriat cu Dumnezeu, trebuie să-L reprezentăm pe Dumnezeu în caracter. Trebuie să fim interesați de binele fratelui nostru, al vecinului nostru, al tuturor celor din jurul nostru.

Prosperitatea copiilor noștri cere ca noi să dăm pe față atributele lui Dumnezeu în caracterul nostru. Copilul este al lui Dumnezeu, prin creație și răscumpărare. Nu trebuie să fie permisă nicio purtare rea la acești micuți; niciun exemplu rău în cuvânt, în spirit sau în acțiune nu trebuie să fie văzut la părinți, ca să fie reprodus de copil. În același fel este, la o scară mai mare, cu bărbații aflați în poziții de răspundere sacră; ei nu trebuie să arate spiritul lor în viețile lor, ei nu trebuie să umble în lumina tăciunilor aprinși de ei [1398] și să dea pe față spiritul supărăcios de copil, din cauză că nu posedă stăpânire de sine. Omul matur trebuie să fie un om ale cărui talentele date de Dumnezeu sunt dezvoltate și ale cărui abilitățile pot fi folosite în slujirea lui Dumnezeu. El ar trebui să înțeleagă că nu lucrează pentru sine, ci în folosul ființelor omenești din jurul lui. Dacă omul este neglijent și se dezlipește de Isus, izvorul tăriei și eficienței lui, atunci lucrează întotdeauna, într-un fel sau altul, în rândurile lui Satana. El cedează ispitelor, în acord cu ideile lui pervertite, iar cursul acțiunii lui va fi reprodus în copiii lui și, prin ei, în generațiile viitoare. Atunci nu ar trebui ca oamenii să simtă responsabilitatea care este pusă peste ei, de a se purta cu mințile oamenilor în felul în care se poartă Dumnezeu cu ei? Realitățile pe care Dumnezeu le-a prezentat în cuvântul Său ar trebui să-i facă pe oameni să le fie teamă să împărtășească odraslelor lor atributele lor de caracter nesfințite. Este în interesul copiilor care le-au fost dați în ocrotire ca ei să trăiască serioși, neprihăniți și evlavioși în acest veac rău.

Ceea ce, în felul în care ne tratează Dumnezeu, poate să pară vitregie este în realitate îndurare la fiecare pas, trezind natura mai înaltă, provocând scârbă față de păcat și nedreptate, făcându-ne să ne păzim de practici egoiste, de șiretenie și nedreptate, de orice trăsătură de caracter defectuoasă. Dacă oamenii ar pune în practică atributele lui Dumnezeu, nu ar avea conștiința dureroasă a faptului că transmit tendințe rele și trăsături de caracter rele copiilor lor, care vor fi reproduse în copiii lor, transmițând astfel nelegiurile pe care ar fi trebuit să le reprime. Abia am atins aceste puncte acum, dar sper să scriu [1399] mai pe larg cu altă ocazie.

Te-a sfătuit Domnul să pui la cale diferitele mijloace prin care să lucrezi asupra minților umane și să le controlezi? Nu, îți spun că nu. Cazul fratelui Littlejohn a fost tratat greșit, în mod straniu. El a apelat la mine ca să pun lucrurile în ordine, dar nu am făcut nimic atunci în acest sens; încă nu era vremea. Felul în care l-ai tratat a fost cu totul greșit și poartă amprenta vrăjmașului sufletelor. Felul în care l-ai tratat pe Frank Belden în lucrarea lui nu a fost corect; acesta este foc străin, nu foc aprins de Dumnezeu. Acest fel de administrare trebuie să înceteze, altfel Dumnezeu va lucra într-un fel care nu va fi plăcut celor care au făcut lucrarea aceasta. Bărbații aceștia nu au fost drepți, ei au avut nevoie de conducere chibzuită, dar cei care au încercat să-i conducă au nevoie ei înșiși să fie conduși.

Oare planul pe care l-ai făcut în ce privește Gospel Primer are aprobarea lui Dumnezeu? Nu. Principiul pe baza căruia ai acționat este greșit. Lui Dumnezeu trebuie să I se aducă o slujire individuală, nu una controlată de oameni sau de vreun grup de oameni. S-au făcut mișcări care înseamnă mult, din cauza consecințelor lor. A fost dat un exemplu de către oameni care slujesc acolo unde nu ar trebui să fie și care strică conferințele voastre. Președinții conferințelor sunt îmbibați de spiritul de a stăpâni, de a cere oamenilor să se plece înaintea judecății lor, iar dacă cineva refuză, purtarea lor față de aceștia este de așa natură, încât umple cerul de indignare.

Cum ar putea Dumnezeu să miște bisericile să contribuie cu mijloacele lor, pentru care au muncit, ca să fie manevrate de oameni care sunt mulțumiți de sine, egoiști și atât de aroganți și poruncitori, încât Dumnezeu privește la ei cu [1400] neplăcere? Instituțiile noastre au nevoie de curățare așa cum a avut nevoie templul când Hristos a fost pe pământ. Omul domnește peste conștiințele oamenilor, omul dictează semenilor săi ca și cum ar fi Dumnezeu. Peste tot, în tot câmpul, acest spirit strică inimile cu aceleași scopuri înguste și egoiste. Răspunsul trebuie să apară, și cine va pune atunci lucrurile în ordine? Isus spune: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să‑și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze.”

Principiile curate ale casei de editură nu au fost menținute cu dârzenie. „Și-a schimbat vreodată un popor dumnezeii, măcar că ei nu sunt dumnezei? Dar poporul Meu și-a schimbat slava cu ceva care nu este de niciun ajutor!” (Citește Ieremia 2:11-14, 21, 22, 34.)

Principiile manifestate în tratarea indivizilor, în restricționarea și reprimarea lor, nu sunt după mintea și spiritul lui Dumnezeu. El nu va încuviința acest fel de lucrare, care iese din mâinile voastre. El nu vrea ca lucrarea și cauza Lui să poarte semnul nedreptății vreunui om. Repet avertizările. Asigură-te că dai pe față religia iubirii, nu a bigotismului. Lasă ca lumina ta să lumineze înaintea oamenilor, pentru ca ei, văzând faptele tale bune, să slăvească pe Tatăl care este în cer. Dacă vei continua să înaintezi pe calea pe care ai mers în felul în care ai tratat moștenirea lui Dumnezeu, va fi prezentă în curând o așa stare de lucruri, încât Dumnezeu va face să se vadă nebunia și lipsa de neprihănire a oamenilor.

Nu ar trebui susținuți și sprijiniți în slujbe sacre bărbați care se coboară la nivelul lumii și târăsc steagul [1401] adevărului după ei. În Numele lui Isus Hristos din Nazaret cer ca spiritul și maximele lumii, preferințele ei, principiile ei să nu strice bisericile. Să fie discreditate principiile cerului, ca în zilele lui Noe? Oare cel care se depărtează de rău să ajungă o pradă pentru oamenii șireți, critici, urzitori de intrigi? În ultima lucrare, ultima influență și ultima avertizare adresată lumii, să dăm noi un sunet nesigur din trâmbiță? Este trasată o linie clară, adâncă și largă de către Dumnezeul cel veșnic între filozofia lumească și principiile neegoiste, neschimbătoare ale dreptății, neprihănirii și echității.

Slujitorii lui Dumnezeu nu trebuie tratați ca slujitori ai conferinței, care să fie legați și dezlegați după placul acesteia. Dumnezeu este dezonorat; este momentul să vă opriți. Oamenii care trăiesc lecțiile lui Hristos în viața practică sunt împreună lucrători cu El. Omul care acționează după principii lumești slujește altui stăpân. Cele două clase nu se îmbină una cu alta în mod imperceptibil, asemenea culorilor din curcubeu. Asemănarea cu Hristos și atributele satanice sunt la fel de diferite, după cum miezul nopții este în contrast cu miezul zilei. Creștinii diferă de cei lumești în natură, în gusturi, în purtare. Cuvintele profetului Maleahi trebuie citite, avertizările lui, luate în seamă și instrucțiunile lui, puse în practică. De la primul cuvânt până la ultimul, cartea aceasta ar trebui să fie manualul nostru în viața din cămin, în biserică și în fața lumii. Dumnezeu vă cheamă: „Până când veți șchiopăta voi între două opinii? Dacă Domnul este Dumnezeu, urmați-l pe el; dar dacă este Baal, atunci urmați-l pe el.” Dumnezeu nu-i va aproba și nu-i va binecuvânta pe cei cu autoritate din Battle Creek, care întorc lucrurile cu josul în sus, îndepărtându-se [1402] de credința dată sfinților o dată pentru totdeauna. Citește Maleahi 3:3. Întregul capitol ar trebui studiat. Citește te rog și 1 Samuel 2:12-17. Dacă stoarcerea practicată de fiii lui Eli a fost păcat înaintea lui Dumnezeu, cum apare în ochii unui Dumnezeu sfânt păcatul oamenilor egoiști care au acceptat 30$ pe săptămână pentru munca lor? Unde se vede practica tăgăduirii și jertfirii de sine a lui Hristos? Ce exemplu a fost dat în inima lucrării din Battle Creek? Este un exemplu de devoțiune și jertfire de sine, care poate fi urmat în siguranță de alte instituții, pentru că este vrednic de urmat?

Dumnezeu a testat oamenii, le-a testat consacrarea, principiile. Cei care au strâns cu râvnă tot ce au putut prinde au dat pe față adevărata stare a inimii lor. Unii au fost foarte dornici ca alții, care se angajează în lucrare la fel de serios ca ei, de-abia să aibă șansa de a lucra liber cu abilitățile date lor de Dumnezeu; totul trebuie să vină sub conducerea celor care și-au făcut evidentă dorința de a avea tot ce pot strânge în avantajul lor înșiși. Domnul vede toate acestea. Slujește El împreună cu un așa spirit? Nu, cu siguranță nu. Vă spun, frații mei, o parte din Israel a căzut în orbire. Am capitole întregi despre conducerea aceasta greșită, dar mă abțin.

Frate Olsen, mi-ai spus că ai citit comitetului ceea ce am scris în legătură cu faptul că ai stat și ai ascultat hotărârile luate, care presupuneau apăsarea altora, fără să spui niciun cuvânt de mustrare [1403], și că prin aceasta te-ai făcut răspunzător de ele, întrucât le-ai aprobat prin tăcerea ta. Cum poți simți că-I slujești lui Dumnezeu atunci când trimiți bărbați neconsacrați în călătorii lungi ca să rezolve treburi în legătură cu cauza, afirmând astfel în mod indirect: „Aceasta este forța pe care mă sprijin, aceștia sunt bărbații în care pot să mă încred, a căror integritate este fermă; ei au aceleași principii ca mine”? Bărbații aceștia avansează cu o îndrăzneală tot mai mare, pentru că nimeni nu are curajul să le spună: „De ce faceți așa?” Care este motivul pentru care depinzi atât de mult de A. R. Henry, Leroy Nicola și alții pe care i-aș putea numi, care în timp de criză vor fi de partea greșită? Ce motiv ai să crezi că Domnul împărtășește înțelepciune divină oamenilor care au dovedit că nu au nicio legătură spirituală cu El?

Cât de multă încredere au astfel de oameni în faptul că tu crezi lumina pe care Domnul a dat-o poporului Său, dacă lași fără efect toate avertizările date? De ce s-a ținut David de Ioab, cu toate că știa că nu era un om care să-L iubească sau să se teamă de Dumnezeu? Pentru că Ioab s-a legat el însuși de David ca unul care avea o fidelitate neclintită, gata să facă tot ce spunea David. Dar a primit omul acela aprobarea lui Dumnezeu? Nu. David i-a lăsat lui Solomon lucrarea pe care ar fi trebuit să o facă el însuși, aceea de a condamna greșelile. David a spus despre Ioab: „Să nu lași ca perii lui cei albi să se pogoare în pace în locuința morților.” Totuși, în aparență, viața lui a fost legată de cea a lui Ioab.

Domnul mi-a prezentat aceste lucruri în multe feluri. [1404] Te rog, nu urma o cale care va slăbi încrederea poporului în judecata ta, în dreptatea ta și în faptul că te porți cinstit și corect și cu cel mai slab dintre sfinții de pe pământ.

Domnul a permis bărbaților de la editura Review să aibă ocazia de a dovedi ce fel de caracter vor dezvolta. Ei au arătat că dacă au ocazia, nu pot rezista ispitei de a-L jefui pe Dumnezeu, înțelegându-se să ia din tezaurul Său tot ce pot apuca; unii erau gata să primească chiar mai mult decât au primit. Ei știau că așa ceva este nedrept și necinstit; sunt ei tot așa de doritori ca alții să aibă măcar ceea ce le este datorat, deoarece Dumnezeu le-a dat abilitate, tact și capacitate mentală în măsură egală sau chiar mai mare decât a lor? Nu, nu; ei îi vor face pe aceștia să contribuie la tezaur cu orice talent posibil, pentru a strânge mijloace care să fie investite pentru înaintarea lucrării! Tactul pe care îl au ei în acest fel de jaf este mare. Ei s-au simțit îndreptățiți să accepte un salariu mare pentru munca lor, în timp ce pe alții îi strâmtorează, lipsindu-i de ocaziile și mijloacele pe care Providența le-a pus la dispoziție ca ei să lucreze ca instrumente ale Lui, care duc lucrarea înainte. Dumnezeu spune: „Urăsc jaful pentru ofranda arsă.” Oamenii care socotesc că propriile lor suflete au valoare se vor păzi, prin harul lui Dumnezeu, de cea mai mică urmă de necinste în purtare, de cea mai mică apropiere de practicile nesfinte ale lumii, practici populare în zilele lui Noe și în zilele lui Lot. Otrava lucrează de mult timp, și alții o beau din cupă. Trezește-te, frate Olsen, trezește-te. [1405]

Mi-au fost prezentate aceste lucruri: dacă cineva este mișcat de Duhul lui Dumnezeu să publice o carte care să împlinească o nevoie, să ducă la înaintarea adevărului, spiritul egoist care a fost manifestat de ani de zile de bărbații cu răspundere de la casa de editură va lucra până când cartea va fi adusă sub controlul lor, și ei vor conduce lucrurile așa încât tot profitul să-l primească ei înșiși, iar cel care a pregătit cartea este lipsit tocmai de ceea ce Domnul a plănuit ca el să aibă pentru a face o anumită lucrare în via Lui. Acesta nu va fi ultimul dintre șiretlicurile de acest fel. Începutul nu este sfârșitul. Dumnezeul care Și-a dat viața pentru lume are instrumente pe care le va folosi, instrumente despre care tu și colaboratorii tăi nu aveți idee. Când Domnul Își pune mâna la lucru, atunci oamenii să-și ia mâna de pe chivot. Am fost făcută să sufăr profund în multe feluri, din cauza spiritului care predomina cât timp am fost la Battle Creek. Noapte după noapte, Domnul mi-a prezentat ceea ce avea să urmeze. Ședințele de consfătuire nu erau de așa natură, încât să inspire încredere în unii dintre bărbații conducători; ei au părut să fie foarte hotărâți și foarte zeloși. Domnul Isus a privit asupra unora dintre aceste adunări cu dezaprobare dureroasă.

Același spirit care a făcut ca față de mine să fie urmată o anumită cale a rămas viu și a fost dat pe față și în ce-i privește pe alții. Noi știm că Dumnezeu nu are plăcere să vă luați libertatea aceasta de a supune oamenii condițiilor pe care le-ați stabilit în ședințele voastre. Dumnezeu nu lucrează cu oamenii care își desfășoară planurile ca să câștige control peste orice lucru. Domnul vrea ca instituțiile Lui [1406] din diferite părți ale lumii să fie în unitate cu alte instituții. Dar nu trebuie ca una să le înghită pe celelalte. Fiecare trebuie să-și păstreze propria individualitate, iar cele mai slabe trebuie să primească ajutor din partea instituțiilor care au veniturile cele mai mari. Bărbații care conduc lucrurile în Battle Creek au mult de învățat în această privință. Dumnezeu spune: „Milă voiesc, iar nu jertfă.”

Există o tendință de a apuca totul, de a distruge individualitatea și de a ignora faptul că fiecare trebuie să dea socoteală în mod individual. Totuși, nu este nicio confirmare pentru aceasta. Se introduce o stare de lucruri după modelul oamenilor, și nu după rânduiala Domnului. Atunci când adevărul va deveni un principiu statornic în suflet, vom vedea împlinindu-se cuvintele profetului care zice: „În locul spinului se va înălța chiparosul, în locul mărăcinilor va crește mirtul și pustietatea va înflori ca trandafirul.”

Am avut experiență în lucrarea lui Dumnezeu. Au fost vremuri când inamicul a venit cu mare putere ca să distrugă. Ceas de ceas, bărbații credinței trebuiau să depindă de binecuvântările care veneau de la Dumnezeu. Marele subiect care îi interesa era cum să salveze sufletele celor care erau pe cale să piară. Marele plan de mântuire a atras oamenii împreună, în unitate și iubire. Relațiile sociale dintre ei erau folositoare. Iubirea Răscumpărătorului, precum și căile și mijloacele prin care puteau fi salvate sufletele amenințate cu pierzarea erau poverile inimilor noastre. Sfințenia, precum și Autorul și Desăvârșitorul credinței noastre – acestea erau subiectele de interes. Citește Maleahi 3:16-17. [1407]