Scrisoarea 69, 1893
Wellington, N.Z., 19 iulie 1893

CĂTRE LEROY NICOLA

Dragă frate,

Iartă-mă, te rog, că nu am răspuns scrisorii tale binevenite. Am primit-o într-un timp când nu am putut răspunde, așa cum am vrut, și au fost scrise doar acele scrisori care simțeam că trebuie să fie scrise. M-am gândit că voi fi, cu siguranță, în stare să-ți trimit un răspuns cu poșta care s-a dus joia trecută, dar nu am putut. Îmi cer scuze pentru această întârziere.

În urmă cu două săptămâni, mi-au fost extrași ultimii dinți. Sr. Caro, un medic dentist, a venit din Napier și a efectuat operația. Am simțit că nu trebuie să adun sângele la creier și a trebuit să fiu extrem de atentă ca nu cumva să răcesc la gingii. Gingiile mele s-au vindecat lent. Sunt fericită să spun că am o sănătate neobișnuit de bună. Pentru aceasta Îi datorez mulțumiri Tatălui meu ceresc. De curând, am dormit mult mai bine, dar nu pentru că aș fi luat vreun medicament pentru calmarea nervilor. N-am luat nimic atunci când dinții mi-au fost extrași. Operația a fost realizată în mai puțin de cinci minute. Nu mă aștept să fiu în stare să țin vreun discurs până mă voi pune pe picioare, ceea ce se va întâmpla în aproximativ opt săptămâni. Mă simt într-adevăr recunoscătoare Domnului pentru bunătatea Lui. Nu am ieșit afară în ultimele cinci săptămâni. Vremea a fost foarte schimbătoare, cu excepția faptului că a plouat în cea mai mare parte a timpului. Nu sunt în măsură să fac vreo plimbare, decât pe o distanță foarte scurtă. Șoldul drept mă împiedică. Mă pot mișca destul de bine în casă. Camera mea este la etaj și urc și cobor destul de des. Însă doar un pic de exercițiu, la un moment dat, este tot ce pot suporta. De cele mai multe ori stau într-un șezlong, pentru că cea mai ușoară poziție pentru mine este aceea în care îmi pot întinde membrele, chiar și corpul. Nu sufăr de nicio durere cu excepția șoldului, și dacă nu stau într-o astfel de poziție, devin aproape neputincioasă. Am suferit timp de aproximativ patru săptămâni o durere severă la nivelul șoldului, cauzată de mersul la sala unde am ținut adunările.

Am avut o întâlnire în Patone, la șapte mile de Wellington și m-am temut foarte mult de călătorie. Am mers la trap ușor și am suportat bine călătoria. M-am ridicat să vorbesc, dar nu am putut vorbi despre subiectul pe care mi l-am propus, pentru că mi-a fost dat un alt subiect. Am luat ca subiect: „Cum a fost în zilele lui Noe, la fel va fi și la venirea Fiului Omului.” Discursul a fost un avertisment în ceea ce privește scenele de la încheierea istoriei acestui pământ. Puterea lui Dumnezeu a venit asupra mea. Am simțit-o tremurând prin fiecare nerv din trupul meu, iar oamenii au știut că cuvintele au fost spuse în demonstrarea Duhului și a puterii lui Dumnezeu. Din acel moment, sănătatea mi-a fost foarte mult îmbunătățită. Domnul a onorat credința mea și a avut milă de mine.

Dragul meu frate, eu te iert din toată inima, așa cum ai cerut, și sunt atât de recunoscătoare că vezi și înțelegi eroarea din trecut. Nicio eroare nu aparține adevărului și nu va putea sfinți sufletul, iar eu sunt atât de recunoscătoare că nu este prea târziu pentru a fi îndreptate greșelile. Avem un Mântuitor care iartă păcatele și care va fi întotdeauna atins de simțământul neputințelor noastre. Sunt îngrijorată profund, zi și noapte, pentru oile care s-au [1192] abătut de la stână. Pe măsură ce citesc parabola Domnului nostru, sunt uimită că aceasta nu are mai multă greutate pentru orice suflet care încearcă cu interes să facă voia Tatălui nostru ceresc. Știu, din lumina care mi-a fost dată, că mulți dintre cei care acum sunt indiferenți, nepăsători și nechibzuiți, care s-au abătut de stână, și unii care au fost în mod nechibzuit și fără inimă scoși afară din staul, vor pieri în pustie. Ah, cum mă doare inima să văd că atât de puțini merg în căutarea oilor pierdute. Este treaba fiecărui lucrător să facă din aceasta o lucrare specială, să depună un efort deosebit pentru a căuta și a găsi oile pierdute, și a nu aștepta ca ele să Îl găsească pe Păstor. Tot cerul privește această etapă a lucrării, gata să coopereze cu agentul omenesc care se gândește care sunt și unde de află oile pierdute, cei care au iubit odată adevărul, dar care s-au rătăcit de turmă.

Isus vorbește despre păstorul care caută în pustie oaia rătăcită și despre bucuria divină din curțile cerești când oaia este găsită. Nouăzeci și nouă sunt lăsate, iar căutarea este realizată în mod conștient, hotărât și perseverent, prin greutăți și dificultăți, până când cea pierdută este găsită. Apoi, niciun cuvânt de ocară nu este rostit, nimic în afară de bucurie nu este exprimat, iar oaia este adusă înapoi întreagă, în siguranță, cu cântece de bucurie și cu dragoste. Fiecare dintre vecini vine să-și exprime bucuria: „Mi-am găsit oaia pierdută.” Vor cei care pretind că-L iubesc pe Isus să fie ca Dumnezeu, făcând lucrarea Lui de a aduce înapoi oile rătăcite? Vom fi noi părtași la bucuria oștirii cerești și a lui Dumnezeu însuși? Atunci să îmbrățișăm individual această ocazie și să ieșim să căutăm și să mântuim ce este pierdut. Nu țineți cont de probleme, nu-l lăsați pe Satana să prezinte exagerat dificultățile. Va fi într-adevăr neplăcut și va cere jertfire de sine. Dar nu va merita? Citiți parabola. Fiul Dumnezeului infinit a lăsat îngerii de sub comanda Lui în curțile cerești și a venit în această lume pustiită, pârjolită și stricată de blestem, pentru a salva oaia rătăcită de turmă, lumea căzută. Și cum a fost El tratat? Rușinos! Ah, ce mârșăvie, ce abuz a fost săvârșit asupra Păstorului care umbla să-Și găsească oile și să le aducă înapoi în staul, la loialitate față de Dumnezeu, cu bucurie. Așa că toți cei care apreciază mântuirea, să meargă cu ardoare să lucreze în interesul lui Hristos, și îngerii lui Dumnezeu vor merge cu voi, puterea divină se va uni cu efortul omenesc, și rezultatul va fi un mare succes.

Ah, noi îi putem recupera pe cei pierduți și pieritori, și putem reda sufletele mântuite Celui care a murit pentru recuperarea lor. Suntem noi ucenicii lui Hristos? Nu ne-a dat El pilda aceasta pentru a o înțelege, pentru a o practica? Nu trebuie noi, dacă suntem credincioși poziției noastre, să mergem să căutăm și să salvăm oile pierdute, cu un efort personal serios și perseverent? De ce s-a făcut atât de puțin în acest domeniu, în lumina acestei parabole? De ce nu se meditează și nu se ia în considerare acest subiect? [1193]

Cine sunt cei rătăcitori, care au decăzut, care s-au dus departe de staul, în cursa lui Satana? Nu mustră această parabolă indiferența rece și neglijentă arătată față de cei care sunt gata să moară? Avertizarea vine de-a lungul timpului până la noi. „Îngerului bisericii din Sardes scrie‑i: «Iată ce zice Cel ce are cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu și cele șapte stele: ‚Știu faptele tale: că îți merge numele că trăiești, dar ești mort. Veghează și întărește ce a rămas, care e pe moarte, căci n‑am găsit faptele tale desăvârșite înaintea Dumnezeului Meu!’»”

Domnul să ne ajute să nu trecem pe partea cealaltă și să lăsăm sufletul rănit, lovit și jefuit, și să nu facem nimic pentru a-l ajuta. Vreau ca tu, fratele meu, să ai un rol în această lucrare, indiferent unde te găsești și oricare ar fi poziția de răspundere care ți-ar fi acordată. Consultă-te cu alții și vezi dacă nu poate fi trezit interesul pentru a căuta și pentru a face eforturi personale în vederea refacerii sufletelor care, din punct de vedere spiritual, sunt gata să piară, și a sufletelor care sunt deja moarte spiritual. E nevoie de inimi zdrobite, sensibile și tandre. E nevoie de simpatie omenească sfințită prin cooperare cu divinul. Citește parabola. Roagă-te în vederea ei. Vezi reprezentarea și dezleagă simbolul. Fă din aceasta o realitate vie. Trezește-i și pe alții pentru a desfășura eforturi înțelepte, bine direcționate. „Fraților, chiar dacă un om ar cădea într‑o greșeală, voi, cei duhovnicești, să‑l îndreptați cu duhul blândeții. Și ia seama la tine însuți, ca să nu fii ispitit și tu!”

Multă dragoste pentru soția ta și pentru cei mici. [1194]