Scrisoarea 76, 1894

SFATURI  PENTRU  SOȚI  ȘI  SOȚII • ÎNDRUMĂRI  PENTRU  ELEVI  ȘI  STUDENȚI

Către sora Rousseau,

Doresc să-ți prezint unele lucruri din lăuntrul tău, care au stat la baza întristării și a dezamăgirii pentru care tu, în mod nedrept, i-ai acuzat pe alții. Deseori am citit cuvintele: „Căsătoria este o loterie.” Unii acționează ca și cum ar crede această afirmație, iar viața lor de căsnicie mărturisește că pentru ei chiar așa și este. Dar căsătoria adevărată nu este o loterie. Căsătoria a fost instituită în Eden. După crearea lui Adam, Domnul a spus: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să‑i fac un ajutor potrivit.” Când Domnul a adus-o pe Eva la Adam, îngerii lui Dumnezeu au fost martori la ceremonie. Dar există puține cupluri care sunt complet unite atunci când ceremonia de căsătorie are loc. Ritualul cuvintelor rostite în dreptul celor doi care încheie legământul căsătoriei nu îi face să fie una. În viața lor viitoare de căsnicie, are loc o contopire a celor doi. Unirea poate fi cu adevărat fericită, dacă fiecare va da celuilalt afecțiunea sinceră a inimii sale.

Dar timpul dezgolește căsătoria de romantismul cu care imaginația a îmbrăcat-o, iar apoi, prin sugestiile lui Satana, se strecoară în minte gândul că „noi nu ne iubim așa cum am presupus”. Alungă-l din minte! Nu insista asupra acestui gând! Fiecare, uitând de sine, să refuze să întrețină ideile pe care Satana ar fi bucuros să le alimentați. El va lucra pentru a vă face suspicioși, atenți la fiecare lucru mic, care ar putea furniza cea mai mică ocazie pentru a vă depărta afecțiunea de la [1214] celălalt. Viața este o problemă reală și ea poate fi făcută de nesuportat de către soț sau soție. Când romantismul trece, fiecare să se gândească, nu în mod sentimental, cum să facă astfel încât viața de căsătorie să fie așa cum I-ar plăcea lui Dumnezeu.

Viața este un dar prețios al lui Dumnezeu și nu trebuie risipită în regrete egoiste sau în indiferență și neplăcere arătate pe față. Soțul și soția să discute lucrurile împreună. Reînnoiți-vă unul față de celălalt atenția de la început, recunoașteți greșelile făcute față de celălalt, dar făcând așa, fiți foarte atenți ca soțul să nu ia asupra lui sarcina de a mărturisi greșelile soției sau soția pe ale soțului ei. Fiți hotărâți să fiți tot ceea ce puteți fi unul pentru celălalt, și legăturile căsătoriei vor fi cele mai de dorit legături. Să nu nutriți nici pentru o clipă gândul că sunteți legați prin legăminte irevocabile de cineva pe care nu-l puteți iubi. Pare un coșmar teribil ca două persoane să trăiască doar în aparență ca și cum ar fi unul toată viața lor, și totuși ei să fie în realitate doi.

Răul este întotdeauna sporit atunci când fie soția, fie soțul, găsind pe cineva care pare a avea un spirit apropiat, se încumetă să-i șoptească celui în care are încredere secretele vieții lor de căsnicie. Însuși faptul de a face cunoscut secretul confirmă existența unei stări de lucruri care nu ar fi deloc necesară, dacă soțul și soția L-ar iubi în mod suprem pe Dumnezeu.

Dar adevărul este că în multe cazuri în care se crede că există aceste dificultăți, ele sunt imaginare. Se fac greșeli din ignoranță, iar rezultatele sigure sunt neînțelegerea și înstrăinarea. Dacă soțul și soția ar vorbi liber unul cu celălalt despre problemă, [1215] în spiritul lui Hristos, dificultatea ar fi rezolvată. Dar prea adesea, ei rămân depărtați și se gândesc mereu la problemă, iar aceasta îi rănește continuu. Dacă ei L-ar iubi pe Dumnezeu mai presus de orice, inimile lor ar fi atât de pline, atât de mulțumite de dragostea Lui, încât nu s-ar mai consuma, așteptând ca afecțiunea să se manifeste în fapte față de ei înșiși. Mulți au înțeles greșit adevărata datorie a soției față de soț și a soțului față de soție. Eul absoarbe tot și Satana poate gestiona problema după cum îi convine. El are plasa pregătită pentru a o arunca peste sufletul omenesc, pentru a-l încurca atât de tare prin imaginația omenească, încât pare imposibil pentru înțelepciunea omenească să descurce ițele plasei sale atât de fin țesute.

Dar ceea ce înțelepciunea omenească nu poate face, înțelepciunea lui Dumnezeu poate face prin predarea voinței, a minții, a sufletului, a puterii, a întregii ființe lui Dumnezeu. Providența Sa poate uni inimile prin legături care sunt de origine cerească. Rezultatul nu va fi doar o schimbare exterioară a afecțiunii, arătată prin cuvinte blânde și măgulitoare. Va fi o experiență nouă; războiul de țesut al cerului țese cu o urzeală și o bătătură mai fină, dar mult mai fermă decât acelea de pe pământ. Materialul nu este doar o țesătură simplă, ci este o textură care va suporta uzura și testul încercării; inima este legată de inimă prin lanțul de aur al iubirii autentice. Există un fel de dragoste, pe care a o alimenta sau a i se da frâu liber, înseamnă a săvârși un act de cruzime. Aceasta este considerată ca fiind foarte delicată, foarte elevată, dar absoarbe atât de mult, încât Dumnezeu nu poate fi slăvit în viața acelora pe care El i-a răscumpărat cu prețul jertfirii vieții Sale, pentru a-i uni cu El.

Soții și soțiile ar trebui să simtă că este privilegiul și datoria lor să rezerve pentru intimitatea societății celuilalt manifestările [1216] dragostei dintre ei. Căci, deși manifestarea iubirii unuia față de celălalt este bună când se află la locul ei, ea poate fi folosită spre paguba atât a celor căsătoriți, cât și a celor necăsătoriți. Există persoane cu o structură complet diferită a minții și a caracterului, cu o educație și o formare diferite, care se iubesc la fel de devotat și sănătos ca aceia care s-au învățat să-și manifeste afecțiunea în mod liber; și există pericolul ca, prin contrast, aceste persoane care sunt mult mai rezervate să fie judecate greșit și puse într-o poziție dezavantajoasă.

În timp ce soția ar trebui să se sprijine pe soțul ei cu respect și considerație, ea poate, într-un mod moral, sănătos, să-și manifeste afecțiunea ei puternică și încrederea în bărbatul pe care l-a ales ca partener de viață. Ea oferă dovezi reale, neprefăcute ale dragostei ei și nu crede că este esențial să demonstreze sentimentalism ca dovadă a unei uniri fericite.

Este înaltul privilegiu și datoria solemnă a creștinilor să se facă fericiți unul pe celălalt în viața lor de căsnicie, dar există pericolul de a face ca eul să absoarbă totul, revărsând toată bogăția afecțiunii asupra celuilalt, amândoi fiind foarte mulțumiți cu un asemenea mod de viață. Toate acestea aduc a egoism. În loc ca ei să închidă dragostea și simpatia lor doar între ei, ar trebui să prindă fiecare ocazie de a contribui la binele celorlalți, împărțind abundența afecțiunii izvorâte dintr-o dragoste pură și sfântă pentru sufletele care în ochii lui Dumnezeu sunt la fel de prețioase ca ei înșiși, fiind răscumpărate prin jertfa infinită a singurului Său Fiu.

Cuvinte amabile, priviri de simpatie, expresii de apreciere ar putea fi pentru cei care sunt singuri și au de dus lupte ca un pahar cu apă rece pentru un suflet însetat. [1217] Un cuvânt de simpatie, o faptă de bunătate ar ridica poverile care apasă greu pe umerii unora. Cuvintele de sfătuire, de mustrare, de avertizare venite dintr-o inimă sfințită de dragoste sunt la fel de importante ca revărsarea sentimentelor de dragoste și a expresiilor de apreciere. Fiecare cuvânt sau faptă de bunătate altruistă față de sufletele cu care suntem aduși în legătură este o expresie a dragostei pe care Isus a manifestat-o față de întreaga familie omenească. Acea dragoste ne este frumos prezentată de către Hristos însuși.

[Este citat Ioan 4:10, 13, 14.]

Prea adesea, se intră în relația de căsătorie fără ca persoanele să analizeze acest pas în mod corespunzător; nimeni nu ar trebui să se căsătorească în incertitudine. Dar dacă ei nu analizează cum se cuvine această chestiune și după căsătorie descoperă că nu se potrivesc în caracter și că este posibil să aibă parte de nefericire în loc de bucurie, niciunul să nu insufle în mintea celuilalt ideea că mariajul lor nu a fost înțelept. Nu lăsați ca o a treia persoană să se familiarizeze cu problemele lor, ci fiecare, în temere de Dumnezeu, să caute să-l înțeleagă și să-l ajute pe celălalt. În experiența mea, au venit la mine multe cazuri de care a fost foarte greu să mă ocup. Citirea lucrărilor de ficțiune le-a încurcat mintea, iar căsătoria a fost prezentată greșit. Ca creștini, noi ar trebui să aruncăm tot acest gen de scrieri, care creează atât de multă nefericire în viața de căsătorie. Oamenii nu își realizează așteptările și nimic din ce poate face tovarășul de viață nu le este plăcut. Cel care este în această poziție periculoasă ar trebui să-și concentreze sentimentele asupra lui Dumnezeu și să bea din apa pe care Hristos i-o va da, care va fi ca „un izvor de apă, care va țâșni în viața veșnică”. [1218]

Cât de nerăbdătoare am privit în timpul reuniunii de tabără pentru a vedea cine va da ascultare invitației Mântuitorului, cine va căuta la El apa vieții. M-am uitat să văd cine va cădea pe Stâncă și va fi zdrobit. Unele dintre surorile noastre care ar fi putut fi ajutate și binecuvântate nu au fost ajutate, deoarece ele au fost într-o stare foarte asemănătoare cu a celor de la întâlnirea de la Minneapolis. Ele au avut același spirit și făceau o lucrare similară, încercând să găsească pete și greșeli la alții. Mi-am dorit să văd Duhul lui Dumnezeu lucrând asupra inimilor lor. Dar nu a avut loc nicio schimbare perceptibilă. Știam că dacă iluminarea divină ar veni la ele, ar exista o asemenea golire de sine, încât ar fi rămas un spațiu pe care Duhul Sfânt, care lucrează în inima omului cu putere salvatoare, să-l umple.

Când, după întâlnirea de tabără, a fost pusă asupra mea, prin Duhul lui Dumnezeu, povara rostirii unei Mărturii și a înfăptuirii unei lucrări care nu era plăcută, mi-a fost groază să o primesc. După ce cazul unuia a fost atins și după ce am făcut tot ce puteam face ca să schimb starea lucrurilor, fratele Starr mi-a spus: „Sper că acum poți lăsa jos această povară și te poți odihni. Nu poți continua să ai nopți nedormite și să suferi astfel în mintea ta, fără să-ți vatămi sănătatea.” I-am spus: „Ah, frate Starr, lucrarea este doar la început. Tu nu cunoști adevărata stare a lucrurilor.” Lucrurile pe care le-am privit ca fiind cel mai greu de dus la bun sfârșit sunt cazul sorei Rousseau și al sorei Daniells. Aș vrea să plec la New South Wales, dacă aș îndrăzni să fac acest lucru, dar mi-e tare teamă și tremur să ating o problemă care a fost adâncită tot mai mult și mai mult, sub instruirea amăgitoare a lui Satana, până când ițele plasei sale au încurcat aceste suflete într-o neprihănire de sine amăgitoare și o amăgire satanică,  [1219] care face ca falsitatea să apară ca adevăr și adevărul ca falsitate. Nu este o chestiune ușoară aceea de a rupe această înșelăciune a amăgitorului viclean.

Fratele și sora Starr nu au adus aceste probleme înaintea mea. Aici a fost ca la Minneapolis. Presupunerea a fost luată drept realitate, din cauză că surorile noastre nu au umblat în lumina cuvântului lui Dumnezeu și nu au fost împlinitoare ale acestui cuvânt. Satana a introdus sugestiile lui îngrozitoare, amăgitoare, și ele au crezut o minciună. Ele nu și-au deschis mintea înaintea acelora cu care ar fi trebuit să vorbească, ci au permis încrederii lor răutăcioase să le conducă pe căi greșite. Satana a construit pe această bază, iar ele nu discern adevărul. O atmosferă bolnăvicioasă le-a înconjurat sufletele.

Cât de puternică ar fi fost manifestarea Duhului lui Dumnezeu în lucrarea școlii, dacă atmosfera ar fi fost curată și sfântă. Dacă toți cei care au venit în școală ar fi nutrit un spirit misionar curat, loial interesului Celui care le-a dat lucrarea în mâini, Duhul Sfânt ar fi putut lucra cu aceste surori. Cât de mult timp a fost irosit în simpatie falsă, în milă față de sine, în presupuneri rele și în vorbire de rău, timp care ar fi putut fi petrecut folositor, pentru curățirea gândurilor și deschiderea inimii spre razele luminoase ale Soarelui neprihănirii. Ce mare bucurie ar fi pentru toate ființele cerești inteligente să le vadă pe cele care au avut mult timp cunoștințe, lumină și experiență, pe soțiile lucrătorilor strâns unite, răspunzând la rugăciunea lui Hristos de a fi una în inimă și scop. Iubindu-L pe Dumnezeu mai presus de orice, i-ar fi iubit pe semenii lor ca pe ele însele. [1220]

În cadrul școlii, surorile noastre au fost înconjurate de minți active, curioase, rapide în a discerne și a trage concluzii. Starea minții este ușor de citit, căci este dezvăluită în acțiuni mici, într-un cuvânt care este ca o sămânță aruncată aici și dincolo. Se vede când cineva este sau nu de partea ordinii și a ascultării de reguli și reglementări. Dacă aceste reguli nu sunt respectate și ascultate, școala va ajunge rapid lipsită de moralitate. Când cei care duc povara responsabilității simt necesitatea de a impune o purtare corectă, respect și ascultare, este un lucru trist ca sora Rousseau să fie de partea greșită, simțind că cei care nu respectă regulile ar trebui tratați în așa fel încât regulile să nu mai însemne nimic. Sora Rousseau nu-și vede în acest fel cuvintele și atitudinea, dar Domnul așa le vede.

Disciplina școlii nu trebuie redusă, ci tuturor celor care au vreun rol în legătură cu școala li se cere să ajungă la standardul corect. Ei trebuie să aibă un comportament corespunzător în orice aspect și să stea umăr lângă umăr. Cei care pretind a fi urmașii lui Hristos trebuie să tragă cu toate puterile lor de aceleași funii. Fiecare lucrător din școală trebuie să învețe zilnic în școala marelui Învățător, Isus Hristos, cum să-și controleze sentimentele, cum să-și supună pasiunile. Noi trebuie să trăim în ascultare de cuvintele lui Hristos, aderând strict la regulile Lui, ținând seama de poruncile Lui la literă. Unul poate avea o sensibilitate fină, dar fără ca aceasta să fie echilibrată prin sfințirea bunului simț, ea devine o povară obositoare în fiecare ședință. Este ca o navă fără cârmă. [1221]

Sub o astfel de influență, studenții vor călca în picioare în curând toată conducerea, iar școala nu-și va realiza obiectivul pentru care a fost înființată. Ea nu va putea fi elevată și înnobilată, dând putere lucrării adevărului prezent, arătând ce poate face adevărul pentru elevi prin cunoașterea și ascultarea de principiile lui. Trebuie imprimat în mintea elevilor că ei trebuie să-și folosească corect timpul, că trebuie să se păstreze departe de orice influență care ar putea distrage atenția lor de la studii. Dacă cei care lucrează în interesul școlii neglijează acest aspect, ei sunt ispravnici necredincioși. Părinții și prietenii plătesc pentru a-i susține pe elevi în școală. Ei fac acest lucru deoarece au mari speranțe că elevii cărora le-au acordat acest interes deosebit îi vor recompensa făcând totul cât mai bine.

Școala nu trebuie privită ca un loc pentru curtenie sau căsătorie, ci ca un loc unde tinerii sunt educați și disciplinați pentru viața practică. Flirtul sau atențiile speciale între tinere și tineri nu pot fi permise în școală. Dacă regulile ar fi așa de slabe încât să admită acest lucru, educația și pregătirea de acasă a multora, care sunt atât de diferite de ceea ce ar trebui să fie, ar face ca școala să ajungă lipsită de principii, iar părinții nu ar simți nicio siguranță în trimiterea copiilor lor la o asemenea școală.

Educația se referă la tot ceea ce termenul acesta implică și ea nu poate fi dobândită fără efort sârguincios și punere răbdătoare în practică. Aceasta cere ca tot ce ține de mintea omenească să sape după comoara prețioasă și, prin efort perseverent, [1222] să păstreze tot ce este câștigat. Fiecare grăunte de cunoștință trebuie considerat ca fiind de mare valoare, deoarece îi permite studentului să-și înțeleagă mai bine propriile capacități și să-și folosească puterile spre slava lui Dumnezeu. Perioada vieții școlare este plină de mari oportunități și privilegii. Elevii ar trebui să valorifice fiecare moment pentru a-și spori cunoștințele, ca să le pună în practică pentru ajutorarea și binecuvântarea semenilor lor, fiind împreună lucrători cu Dumnezeu.

Educația nu aduce niciun beneficiu special decât dacă are ca scop final adevărata bunătate și curăție, pregătind elevul pentru slujirea Domnului. Cel care studiază pentru a fi bun, pentru a putea face binele, va intra, la fel ca Daniel, în posesia celor mai bogate comori ale cunoștinței. Nimeni să nu fie mulțumit cu niște cunoștințe superficiale, căutând să combine căutarea de plăceri cu viața de elev, pentru că va suferi o mare pierdere.

Parabola talanților este dată pentru studiul nostru și poate fi considerată de mare folos pentru suflet. Frica de Domnul este începutul înțelepciunii. Cerul revarsă asupra noastră daruri foarte mari atunci când se oferă diferite ocazii. Cei care doresc tot timpul ocazii mai mari, rareori arată că apreciază ocaziile pe care le au. Ocaziile prețioase sunt apreciate atunci când avantajele mici sunt apucate cu râvnă și valorificate. Talantul timpului este un dar prețios al cerului. La fel, vorbirea în public este un talant încredințat de Dumnezeu, pentru a fi folosit cu înțelepciune în punerea la schimbător a bunurilor Domnului. Noi nu putem face acest lucru decât dacă suntem în strânsă legătură cu Hristos. Cei care sunt umpluți cu viață de natura Sa divină pot lucra și vor lucra în rândurile lui Hristos. [1223]

În Hristos răstignit privim manifestarea înțelepciunii și a puterii lui Dumnezeu, ceea ce convertește zilnic sufletul și îl pregătește în mod divin pentru a da piept cu toate obstacolele și încercările care vin peste noi toți, în experiența noastră de zi cu zi. Există foarte puțină credință autentică într-un Mântuitor personal, care poate ajuta sufletul în fiecare împrejurare critică. Hristos a fost răstignit ca să ia păcatele noastre. Înviat din morți, El este Mijlocitorul nostru, Apărătorul nostru ales și numit de Dumnezeu, Înlocuitorul și Garantul nostru în prezența lui Dumnezeu. Prin sângele Lui, fiecare suflet poate avea intrare la Dumnezeu. În El, umanitatea și divinitatea sunt combinate. Aceasta este suficient; tot ce era nevoie este asigurat pentru fiecare suflet. Urmașul lui Hristos este echipat pentru orice lucrare și încercare. În dorința lui după virtute și sfințenie, el întâlnește la fiecare pas împotrivire din partea sinagogii lui Satana și trebuie să se angajeze într-un conflict personal, spiritual. „Căci lupta noastră nu este împotriva cărnii și a sângelui, ci împotriva căpeteniilor, a stăpânirilor, a conducătorilor veacului întunecat de acum, a duhurilor răutății care sunt în locurile cerești” (Efeseni 6:12).

[Adresată unei surori din biserica din Melbourne, Australia, în luna martie 1894.]

[1224]