Scrisoarea 76, 1895
Norfolk Villa, Prospect St., Granville, Australia
6 iunie 1895

CĂTRE O. A. TAIT

Fratelui O. A. Tait, Battle Creek, Michigan, SUA

Dragă frate,

Ca să răspund scrisorii tale va fi nevoie să fac anumite declarații foarte directe. Lucrurile la care faci referire mi-au fost prezentate de ani de zile. Aluatul care dospește acum a început să-și facă lucrarea cu mult înainte de întâlnirea de la Minneapolis. Spiritul de răceală crescuse întruna, până în acel moment. De atunci încoace, unii și-au mărturisit greșelile, și-au schimbat atitudinea în mod hotărât și nu au mai manifestat acel spirit. Timp de ani de zile, ei s-au opus îndemnurilor Duhului lui Dumnezeu și au fost ajutați în rebeliunea lor de marele dușman al sufletelor. Dar încă sunt unii dintre cei aflați în poziții influente care caută să strice mințile colportorilor și să-i influențeze pe cei care se adună la întrunirile conferințelor. Aceștia lucrează contrar adevărului și neprihănirii, folosindu-se de tot ce se poate ca să-și promoveze propriile idei. Mulți gândesc că, datorită faptului că acești bărbați se află în poziții de răspundere, datorită faptului că sunt în aparență calmi și raționali, ei trebuie să fie bărbați de încredere. Dar Dumnezeu nu-i poate folosi pe cei care nu-I sunt loiali în inimile lor. El nu l-a dat pe poporul Său în mâinile niciunui om și niciunui grup de oameni, pentru ca aceștia să facă cu el după cum le dictează impulsurile lor. În Numele Domnului, Dumnezeul lui Israel, mă ridic împotriva acestui lucru.

Dumnezeu, Cel care vede sfârșitul de la început, poate îngriji cu ușurință [1369] și va îngriji ca lucrarea Lui să înainteze; dar aceasta nu se va face după spiritul și impulsurile oamenilor. Noi nu trebuie să fim învățați să lucrăm după metode lumești, nici nu trebuie să-i învățăm pe alții să lucreze într-un asemenea fel. Noi trebuie ca la fiecare pas să exercităm credință, să înălțăm multe rugăciuni, să ne simțim dependenți de Dumnezeu și să manifestăm consacrare față de lucrarea Lui. Dacă lucrăm în acest fel, vom vedea mari binecuvântări ca rezultat; dar dependența de oameni care dovedesc că nu au o legătură vie cu Dumnezeu, ci că sunt conduși de sentimentele lor, va sfârși prin a ne așeza sub un alt conducător decât Isus Hristos. Raționamentele în care ei se complac nu sunt conforme cu adevărul și dreptatea.

Există bărbați care dețin poziții de răspundere și mulți se gândesc că s-ar dovedi trădători față de cauza și lucrarea lui Dumnezeu dacă și-ar permite să sugereze că acei bărbați fac greșeli. Dar Domnul este în luptă cu bărbații aceștia, care au urmat tendințele naturale ale minții lor și au fost conduși de impulsurile lor egoiste, prezentându-le ca și cum ar fi zel pentru Domnul. Felul în care au tratat cazul lui Frank Belden nu le va conferi nicio plăcere în marea zi a lui Dumnezeu, când vor sta față în față cu ce este înregistrat în cărțile din cer și vor sta în fața Celui care spune: „Știu faptele tale.” Vine vremea când caracterele celor vii și ale celor morți vor fi cercetate.

Cu mult înainte ca soțul meu să moară, am scris aproape o sută de pagini despre ce se va petrece la editura Review and Herald. Dacă voi găsi materialul, ți-l voi trimite. Oamenii calcă exact pe terenul care mi-a fost prezentat cu mulți ani în urmă. Mi s-a dat de înțeles în mod clar [1370] că lumina va fi respinsă, că avertizările vor fi disprețuite și că un spirit de egoism va fi cultivat la editură, că bărbații vor acționa după principii lumești și se vor depărta de legea lui Dumnezeu. Ei vor da ascultare imboldurilor inamicului și vor întoarce agenții omenești de la ce este drept. Ei se vor strădui să controleze libertatea religioasă și pe cea a afacerilor. Ei vor lucra ca să aducă fiecare instituție a adventiștilor de ziua a șaptea în subordinea instituției din Battle Creek și vor manipula lucrurile în așa fel încât fiecare ramură a lucrării să fie centralizată și controlată de bărbații din poziții de răspundere de la editura Review and Herald. Aceasta fac oamenii, acționând ca și cum orice ramură a lucrării, oricât de înaltă sau oricât de depărtată ar fi, trebuie adusă sub jurisdicția bărbaților din Battle Creek, ca și cum totul trebuie să se învârtă pe o orbită în jurul lor. Dar Domnul a dat lumină, arătând că diferitele noastre instituții trebuie să fie de sine stătătoare. Bărbații aceștia își aduc la îndeplinire hotărârile și acționează ca și cum Dumnezeu în persoană le-ar fi vorbit. Ei se poartă cu trufie față de cei răscumpărați cu sângele lui Hristos. Ei acționează ca și cum fiecare individ trebuie să recunoască guvernarea lor și să-și folosească abilitatea și talantul după cum îl îndrumă ei. Dacă cineva nu vine sub controlul lor, ei îl zdrobesc sau îl tratează ca și cum nu ar avea nicio valoare. Ei consideră că este o urâciune ca cineva să fie nesupus, iar aceia care nu se supun jurisdicției lor sunt lăsați fără simpatie, fără ajutor sau sprijin. Prin spiritul și purtarea lor, ei spun: „Dacă moare, lăsați-l să moară.”

Bărbații aflați în inima lucrării au multe de învățat și multe de [1371] dezvățat. Ei trebuie să înțeleagă că sunt la rândul lor supuși ai lui Dumnezeu. Inimile lor mândre, de piatră, trebuie să știe că este un Stăpân care le va cere socoteală. Va veni vremea când va fi de datoria fiecărui ambasador al lui Hristos să proclame voia lui Dumnezeu în termeni limpezi, ca să-i facă pe oameni să știe că ei sunt lucrătorii lui Dumnezeu, care trebuie conduși și învățați de Dumnezeu, și că ei trebuie să-și îndeplinească misiunea lor înaltă după cum poruncește El. Libertatea religioasă înseamnă pentru noi, ca popor, mai mult decât mulți oameni lasă să se înțeleagă. De ani de zile am prezentat solia că oamenii nu îi pot trata pe cei cumpărați cu sângele Fiului Dumnezeului infinit așa cum îi tratează cei înțelepți în felul lumii. Ei nu pot vindeca boala sufletelor prin intervenția lor, nici nu pot da sănătate sufletului bolnav de păcat prin asprimea lor. Manifestând pocăință față de Dumnezeu, exercitând credință în Vindecătorul cel puternic, ei Îl pot onora pe Isus și își pot ridica glasul ca să vestească: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii.”

Înainte ca soțul meu să moară, am fost avertizată să nu-mi pun încrederea într-un prieten sau într-un frate. Bărbații cu care aveam să lucrez, din cauza educației primite în ce privește afacerile, nu aveau să aibă putere să reziste ispitei de a căuta să se îmbogățească sau să obțină avantaje. Aceștia Îl socotesc pe Dumnezeu ca și cum ar fi ca ei și se gândesc că felul șiret în care au înșelat și s-au purtat a fost după rânduiala lui Dumnezeu. Ei depun orice efort posibil pentru a obține avantaje acolo unde pot, întrucât ei nu experimentează zilnic convertirea față de Dumnezeu. Ei iau parte la planuri și lucrează după metode despre care presupun că vor duce la succes, dar care sunt departe de cinste [1372], corectitudine și dreptate. Pe ei înșiși se cruță, dar cât de tare îi apasă pe alții! Ei lucrează ca să distrugă puterea semenilor lor. Nu se gândesc la adevăr sau la onoarea lui Dumnezeu.

Am experimentat aceste lucruri pe când eram la Battle Creek. Nu am fost singura care a suferit sub mâna lor. Însă nu îmi pare rău pentru experiența prin care am trecut acolo, deoarece Dumnezeu m-a sfătuit să fiu în gardă în privința ideilor venite din partea oamenilor care mi-au propus să fac anumite lucruri, pretinzând că în felul acesta voi ajuta cauza lui Dumnezeu. Dar dacă eu aș fi semnat contractul pregătit pentru mine, atunci aș fi fost legată și nu m-aș fi putut mișca independent de oameni sau de comitete, ca să fac ceea ce este necesar să fie făcut pentru înaintarea cauzei și lucrării lui Dumnezeu. Dacă aș fi făcut așa cum doreau ei să fac, atunci aș fi fost incapabilă să vorbesc, să corectez principiile rele, atunci când sunt puse în acțiune împotriva altora.

Era necesar ca cineva să vorbească împotriva a ceea ce este rău, căci Dumnezeu voia să curețe casa de editură de planurile nedrepte și de tranzacțiile frauduloase, întocmai cum Mântuitorul a curățat templul de mânjirea lui morală. Mi-a fost arătat că se vor face planuri ca oamenii să fie lipsiți de drepturile lor; dar astfel de planuri nu sunt după rânduiala lui Dumnezeu, ci după cea a lui Satana. Călăuza mea a spus: „Te-am avertizat. Spune cuvintele mele fără teamă, fie că oamenii te vor asculta, fie că nu.”

Bărbații de la editura Review and Herald au nevoie de o schimbare a inimii, și atunci întreaga lor atitudine va fi schimbată. Cei care-L au pe [1373] Hristos întronat în inimă vor manifesta principii creștine. Ei vor lăsa să se vadă că Duhul Sfânt le-a împărtășit o viață nouă, că ei nutresc și prețuiesc această viață. Începutul ei se găsește în unirea spirituală cu Domnul Isus Hristos și, pe măsură ce ei sporesc în cunoașterea lui Dumnezeu, se va vedea că ei cresc în har și vor da pe față o iubire față de ceilalți asemenea iubirii lui Hristos. Bărbații aflați în poziții de răspundere trebuie să păzească interesele celorlalți cu tot atâta gelozie ca și cum și-ar păzi propriile interese. În felul acesta, ei vor iubi pe aproapele lor ca pe ei înșiși. Creștinii sunt rânduiți să fie canale prin care să curgă șuvoaiele înțelepciunii și ale harului ceresc. Ei trebuie să fie în legătură nu cu torentele de jos, din vale, ci cu apele cele vii care curg din zăpezile Libanului. Toate formele și ceremoniile exterioare, care nu sunt după modelul care le-a fost arătat pe munte, se vor dovedi lipsite de valoare. Harul lui Dumnezeu este făcut să se vadă prin exercitarea iubirii care locuiește în sânul lui Isus și care aduce salvare celui pierdut. Împărăția lui Dumnezeu nu vine în mod vizibil. Iubirea neegoistă trebuie să acționeze în orice plan făcut, iar rodul iubirii neegoiste este neprihănirea, pacea și bucuria în Duhul Sfânt. Cei care nu sunt duhovnicești dau pe față adesea un zel care întrece cu mult zelul adevăraților copii ai lui Dumnezeu. Motivul este acela că ei sunt hotărâți ca planurile și căile lor să aibă succes. Ei își spun: „Îmi voi pune toate puterile în acest plan și voi lucra încontinuu, până când voi vedea că va izbuti. Voi persevera până voi reuși.” Dar toată religia pe care o are omul se găsește deseori în zelul acesta ambițios despre care el crede că este după rânduiala lui [1374] Hristos. Dați la o parte acest zel și nu mai rămâne nimic. Aceștia sunt ca fariseii care dădeau zeciuială din izmă, chimen și mărar, dar lăsau nefăcute cele mai însemnate lucruri din lege: dreptatea, mila și iubirea lui Dumnezeu. Adevărul este de cea mai profundă importanță. În jertfirea lui Hristos pentru oamenii căzuți, mila și adevărul s-au întâlnit, dreptatea și pacea s-au sărutat. Dacă separați aceste atribute de cea mai minunată și, aparent, cea mai de succes lucrare, aceasta nu valorează nimic. Cei care lucrează împreună cu Hristos își unesc serviciile oferite în afacerile lor cu consacrarea spirituală. Dacă această unire există, nu va exista opresiune arogantă, nici constrângere. Dumnezeu a dat copiilor Săi lucrarea atribuită lor, în mod individual. Dacă ei lucrează în spiritul lor și manifestă felul lor de a fi, vor dezvolta atributele respingătoare ale celui rău.

Dumnezeu nu i-a ales pe anumiți oameni, lăsându-i pe alții în afara grijii Lui. El îi iubește pe cei cumpărați cu sângele Său și nu va neglija un copil, ca să-l înalțe pe altul. El nu-l va ridica pe unul, în timp ce pe altul îl aruncă la pământ, îl apasă și îl zdrobește. Fiecare om are drepturi individuale și este în interesul semenilor săi să respecte aceste drepturi. Orice stăpânire arogantă peste moștenirea lui Dumnezeu va fi pusă în socoteala omului care se aventurează să dea pe față spiritul acesta îngâmfat. Cei care sunt convertiți cu adevărat, cei ale căror caractere sunt formate după modelul divin, vor păstra adevărul cu iubire. Este mult mai folositor ca oamenii să se poarte aspru cu ei înșiși decât să se poarte aspru cu moștenirea răscumpărată a lui Dumnezeu. Cei care trăiesc în aceste zile de pe urmă trebuie să aibă o înțelegere corectă în dreptul multor lucruri. Ar trebui să avem grijă să-i tratăm pe semenii noștri așa cum L-am trata pe Hristos în persoana sfinților Săi. Nimeni să nu ignore drepturile altuia. [1375]

Ca răspuns la întrebările tale, voi scrie pe scurt acum, dar în curând o voi face mai pe larg.

Niciodată nu am simțit că este de datoria mea să spun că nimeni nu trebuie să guste carnea, în nicio împrejurare. A spune aceasta, când oamenii au fost învățați așa de mult să trăiască cu carne, ar însemna să ducem lucrurile în extreme. Niciodată nu am simțit că este de datoria mea să fac afirmații categorice, fără loc de excepții. Ceea ce am spus, am spus având simțul datoriei, dar am fost prevăzătoare în declarațiile mele, deoarece nu am vrut să dau ocazia nimănui să fie conștiință pentru altcineva.

Sora Davis tocmai mi-a atras atenția asupra unui articol tipărit în The Youth’s Instructor, numărul din 31 mai 1894. Întrebarea care a fost pusă este: „Am intenționat eu ca fraza să sune așa cum a apărut în Instructor?” Sunt surprinsă să o văd în felul acesta: „O dietă pe bază de carne nu este cea mai nutritivă dintre diete, totuși susțin că nu toți trebuie să renunțe la carne.” Nu pot să înțeleg cum de apare în felul acesta. De când am fost la adunarea de tabără din Brighton, am îndepărtat complet carnea de pe masa mea. Este un lucru clar acela că, fie că sunt acasă sau nu, nimic de acest fel nu trebuie folosit în familia mea sau să ajungă pe masa mea. Lucrurile despre acest subiect au fost astfel prezentate minții mele în timpul nopții, încât simt că e bine că am făcut să dispară carnea de pe masa mea. Aș dori ca propoziția să fie modificată, așezând diferit negația: „Totuși nu voi susține că toți trebuie să renunțe la carne”, de exemplu, cei care sunt pe moarte din cauza tuberculozei.

Am trecut în țara aceasta printr-o experiență similară cu experiența pe care am avut-o în câmpurile noi din America. Am văzut familii cărora împrejurările nu le-au permis să-și aprovizioneze [1376] masa cu o hrană sănătoasă. Vecinii care făceau parte dintre cei necredincioși le-au trimis bucăți de carne din animale proaspăt tăiate. Așa că au făcut supă de carne și au hrănit familia lor formată din mulți copii cu mese alcătuite din pâine și supă. Nu a fost de datoria mea, și nici nu cred că ar fi de datoria cuiva, să le țin lecții despre răul care vine din consumul de carne. Am simțit milă sinceră față de familiile care au venit de curând la credință și care sunt atât de apăsate de sărăcie, încât nu știu de unde va veni următoarea lor masă. Nu este de datoria mea să le vorbesc despre a ne hrăni sănătos. Este o vreme când să vorbești și este o vreme când să taci. Ocazia oferită de împrejurări de felul acesta este o ocazie de a rosti cuvinte care vor încuraja și vor aduce binecuvântare, în loc să condamne și să mustre. Cei care au trăit toată viața cu o dietă pe bază de carne nu văd răul adus de continuarea practicii acesteia, și ei trebuie tratați cu blândețe.

Dar chiar în luna în care a fost publicat acest articol, cineva din familia mea m-a întrebat dacă nu ar trebui să tăiem câteva dintre multele orătănii pe care le avem și să le pregătim pentru masă. Am rostit un „nu” hotărât. Am luat decizia în fața Tatălui meu din ceruri și am îndepărtat carnea ca parte din dietă. Eu însămi nu voi consuma carne și nu o voi pune în fața celor din casa mea. Am cerut ca păsările de curte să fie vândute, iar banii obținuți astfel să fie cheltuiți cumpărând fructe pentru masă.

De când am venit în țara aceasta, am făcut cercetări în ce privește starea animalelor care sunt tăiate pentru piață și am înțeles [1377] că turme întregi sunt înjunghiate, cu toate că abia dacă un animal din douăzeci este sănătos. Bolile pulmonare, cancerele, tumorile sunt îngrozitor de des întâlnite printre animale. Este adevărat că inspectorii resping multe dintre vitele atât de bolnave, dar multe sunt admise pe piață, deși ar trebui refuzate. Am înțeles că inspectorii și proprietarii de cirezi sunt înțeleși în această problemă. Unii inspectori spun: „Am să las turma să treacă. Lasă-mi mie oaia aceasta sau cealaltă, vițelul acesta sau celălalt.” În felul acesta, carne nesănătoasă ajunge pe piață, pentru consum uman. În multe localități până și peștii sunt nesănătoși și nu ar trebui să fie folosiți. Acest lucru este valabil îndeosebi acolo unde peștii vin în contact cu scurgerile din marile orașe. Noi rareori avem pește pe masă. Peștele care a venit în contact cu murdăria scurgerilor din canalizări poate merge prin apă departe de locul scurgerii și să fie prins în localități în care apa este curată și proaspătă, dar din cauza scurgerilor nesănătoase în mijlocul cărora s-a hrănit, nu este sigur pentru a fi consumat.

Noi avem o familie mare, pe lângă faptul că avem mulți oaspeți, dar nici carnea și nici untul nu sunt puse pe masa noastră. Noi folosim smântâna din laptele vacilor pe care noi înșine le hrănim. Cumpărăm unt pentru gătit de la ferme unde vacile sunt sănătoase și au pășune bună.

Ellen G. White  [1378]