Scrisoarea 15, 1895
Norfolk Villa, Prospect St., Granville, N.S.W.
8 iunie 1895

CĂTRE F. E. BELDEN

dl. Frank Belden, Chicago, Ill., 4331 Indiana Ave.

Dragă nepoate,

Am primit scrisoarea ta, precum și cartea ta de muzică și cântecele pe foi volante trimise de Ella May White; îți mulțumesc pentru ele. Imediat ce voi termina cu corespondența pentru Vancouver, voi fi bucuroasă să examinez cartea ta de cântări.

Pari să nu fii împăcat cu declarația pe care înțelegi că am făcut-o într-o scrisoare către fratele Olsen, cum că ai fost egoist fiindcă ai plecat de la editura Review. Ai înțeles greșit ce am vrut să spun. Nu actul tău de a pleca de la editură, ci spiritul și purtarea ta pe când erai acolo mi-au fost prezentate ca egoiste. Ceea ce am scris fratelui Olsen nu s-a bazat pe rapoarte primite din partea cuiva, ci pe ceea ce mi-a prezentat Domnul. Calea pe care ai urmat-o în ce privește salariile, la momentul despre care vorbim, a fost o cale pur egoistă și a fost contrară principiilor pe care a fost înființată editura – principiile jertfirii de sine și purtării drepte a omului față de om. Aceia care și-au exercitat influența pentru mărirea salariilor lucrătorilor de la biroul editurii I-au provocat neplăcere lui Dumnezeu. S-a format o confederație pentru jefuirea tezaurului lui Dumnezeu. Cineva a lucrat pentru a asigura salarii mai mari pentru alții, așa încât contrastul între salariile lucrătorilor să nu apară disproporționat. Toți cei care au jucat un rol pentru a răspândi această influență au fost angajați într-o lucrare egoistă care, mai devreme sau mai târziu, se va întoarce împotriva lor, dacă [1379] nu se pocăiesc. Îngerii cei răi au triumfat, iar Domnul a zis: „Să nu judec Eu aceste lucruri?” „Mi-au întors spatele, nu s-au uitat la Mine; i-am învățat, i-am învățat într-una, dar n-au ascultat și nu s-au învățat. Ci și-au pus urâciunile idolești în Casa peste care este chemat Numele Meu și au spurcat-o.”

Domnul m-a dus prin Duhul Său chiar în adunările în care spuneai ca salariul unuia și al altuia să fie ridicate. Apoi mi s-a arătat că rezultatul va fi despărțirea de editură din cauza umblării greșite practicate în mai multe direcții. Așa cum am spus, nu faptul că ai plecat de la editură a fost lucrul inacceptabil care mi-a fost prezentat, ci diferitele lucruri înfăptuite pe când tu prezidai acolo, lucruri contrare voii lui Dumnezeu. În timpul ședințelor, vocea ta a fost des auzită și am știut că singura ta scăpare din cursele lui Satana va fi ca Dumnezeu să permită ca felul tău de acțiune să te separe de editură. Însă am fost surprinsă că rezultatul a venit așa repede. Domnul te-a lasat să umbli pe calea ta, iar căpitanul Eldridge a luat decizia.

Atunci când ai insistat că faci tot ce-ți stă în putere ca să aduci înaintea oamenilor Tragedia veacurilor și Patriarhi și profeți, am știut că afirmațiile tale nu sunt adevărate. Căpitanul Eldridge și cu tine v-ați înțeles, ca să vă aprobați și să vă susțineți unul pe altul, și ați lucrat după orbirea minții voastre, folosindu-vă influența pentru a controla administrarea cărților și pentru a strânge mijloace financiare la editură. Domnul m-a dus în adunările voastre de comitet. Mi s-a poruncit să remarc [1380] influențele care lucrau pentru a lăsa la o parte Tragedia veacurilor și care au făcut ca această carte să iasă de sub tipar ca moartă, ceea ce s-a întâmplat și cu Patriarhi și profeți.

Cele mai solemne promisiuni mi-au fost făcute de fratele C. H. Jones; că dacă voi reduce drepturile de autor la zece cenți, atunci Pacific Press va depune toate eforturile pentru a răspândi cartea. Însă în ciuda acestor promisiuni, Bible Readings a fost introdusă și, fiind mai ieftină la vânzare, a împiedicat vânzarea cărților pe care Dumnezeu a poruncit să fie scrise, pentru ca lumina adevărului să poată fi dată lumii, ca să pregătească un popor pentru marea zi a lui Dumnezeu. Am făcut orice apel pe care aș fi putut să-l fac, dar fără efect. Lucrarea nedreaptă a fost dusă înainte constant, în mod straniu. Fratele C. H. Jones s-a gândit că nu s-a purtat corect față de mine, însă trebuia să urmeze conducerea din B. C. La Conferința de la Minneapolis din toamna anului 1888, căpitanul Eldridge mi-a promis solemn că se va îngriji de aceste lucrări și că le va promova în primăvara următoare. A făcut-o? Nu. Ele au fost reținute cu hotărâre, iar vocea ta a contat mult în acest sens; tu ai descurajat vânzarea lor și ai înălțat Bible Readings, iar influența căpitanului Eldridge s-a unit cu a ta. Te-am iertat pentru aceasta, dar menționez aceste lucruri ca să înțelegi ce am vrut să spun când m-am referit la egoism.

Acum, dragul meu nepot, aceste lucruri mi-au fost prezentate cu ani de zile înainte. Nu am nimic cu faptul că ai plecat de la editură și, în ce privește plecarea ta, nu am făcut nicio acuzație de egoism, nici nu am pus la îndoială sinceritatea ta când ai aruncat sorții. Dar mă refer la întreaga perioadă în care ai slujit la editură și de asemenea la lucrarea căpitanului Eldridge, la intervenția ta pentru a îndepărta de oameni avertizările date de Dumnezeu, la faptul că ai înălțat și ai promovat Bible Readings, declarând că doar o singură carte trebuie să fie la un moment dat în câmp. Tu și căpitanul Eldridge [1381] ați manifestat același spirit și ați exercitat aceeași influență la Minneapolis. Când căpitanul Eldridge mi-a spus: „Soră White, la primăvară vom lua cărțile tale și le vom promova”, am răspuns: „Presupun, căpitane Eldridge, că vei fi și atunci la fel de dornic să păstrezi ceea ce ai considerat că este calea corectă – să ocupi câmpul doar cu o carte o dată.” El a spus: „Presupun că omul are dreptul să-și schimbe părerile, dacă vede în mod diferit.”

Același lucru de care te plângi în dreptul lui C. H. Jones, în legătură cu cartea ta, a fost făcut în legătură cu Tragedia veacurilor și Patriarhi și profeți. Pacific Press și-a călcat promisiunea solemnă făcută față de mine, că dacă voi lua doar zece cenți pentru dreptul de autor, atunci vor vinde cartea pe scară largă. Ei ar fi redus și mai mult drepturile de autor, dar mi-au fost date avertizări să nu încurajez un spirit de nedreptate, pentru că este de datoria mea să păzesc nu doar drepturile mele personale, ci și drepturile altora. Eu trebuia să iau o poziție fermă și să nu fiu condusă de oameni, oricât de înaltă ar fi poziția lor, întrucât tranzacțiile lor de afaceri nu sunt în întregime conduse de Duhul lui Dumnezeu. Domnul va apăra doar adevărul; Dumnezeu îi va judeca pe toți cei care practică nedreptatea și folosirea unei măsuri duble.

Ce scuză a adus fratele C. H. Jones pentru că nu și-a ținut cuvântul? El mi-a spus că promovarea volumelor Tragedia veacurilor și Patriarhi și profeți nu ar fi un răspuns, cât timp bărbații de la Review au poziția prezentă în ce privește chestiunea aceasta, deoarece ei ar fi geloși pe Pacific Press. Am spus: „Izbăvirea s-a întors îndărăt și mântuirea a stat deoparte, căci adevărul s-a poticnit în piața de obște și neprihănirea nu poate să se apropie. Adevărul s-a făcut nevăzut și cel ce se depărtează [1382] de rău este jefuit.” Adeseori am citat acest verset pentru a prezenta purtarea păstorilor falși, dar niciodată nu m-am așteptat să îl aplic la tratamentul pe care eu însămi aveam să-l primesc în mijlocul poporului nostru. Dar în felul acesta mi-a fost prezentată situația.

În aceste lucruri tu, nepotul meu, nu ai fost condus de Domnul, ci ai umblat împotriva Lui. Când am vorbit cu tine în camera mea la Battle Creek, mi-ai spus lucruri despre care poate ți-ai imaginat că sunt reale, dar care erau false. Ai spus că ai făcut la fel de mult pentru a recomanda cărțile mele cum ai făcut și pentru alte publicații, dar că nu ai îndrăznit să insiști în mod special pentru cărțile mele, ca alții să nu spună că o faci pentru că sunt „mătușica” ta. Am fost dezgustată de vorbirea aceasta. Adevărurile prețioase și lumina dată pentru a pregăti un popor pentru marea zi a lui Dumnezeu au fost lăsate în obscuritate și aceasta a fost scuza neîntemeiată care a fost prezentată. Mai mult, ai zis: „Nu am cunoștință de niciun suflet care să fi fost convertit în urma citirii cărții Tragedia veacurilor, dar cunosc multe suflete care s-au convertit citind Bible Readings.” În aceeași discuție, ai afirmat: „Fac la fel de mult pentru vânzarea cărților tale, cum fac pentru cărțile fratelui Smith. Tu crezi că ele sunt inspirate, nu-i așa?” Am spus: „Tu poți răspunde la această întrebare, dar eu nu o voi face.”

După ce am fost martoră la formarea confederației pentru mărirea salariilor lucrătorilor din biroul editurii, Domnul m-a dus în adunările comitetului de revizie contabilă care stabilește plata lucrătorilor pentru munca lor. Îngerii lui Dumnezeu erau acolo, înregistrând tot ce se petrecea. Vocea fratelui Henry era puterea care domina; el secera cum îi plăcea, hotărând salariile muncitorilor după [1383] părerile și simțămintele lui. Cât de puțin s-a gândit vreunul că universul cerului nota fiecare operațiune. Fratele Henry nu era un om sărac. El a acceptat un salariu mare pentru el însuși și a avut o influență puternică pentru ca să fie acordate salarii mari și celorlalți de la editură. Însă ceilalți muncitori, de ale căror situații nici el, nici alți membri ai comisiei de revizie nu s-au ostenit să se intereseze, au fost plătiți după impulsul acestui singur om. Lucrarea aceasta le va fi pusă în față în marea zi a judecății, când fiecare faptă va fi adusă la judecată, orice lucru ascuns, fie bun, fie rău. Isus spune: „Iată, Eu vin curând, și răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui!” Domnul cerului nu este reprezentat corect de mulți dintre cei care pretind că sunt reprezentanții Lui. Ei sunt călcători ai poruncilor Lui. Însă El declară: „Pe cine mă onorează, pe acela îl voi onora.”

Toți cei care au fost implicați în primirea de salarii mari au fost vinovați de jefuirea lui Dumnezeu. „Va jefui un om pe Dumnezeu? Totuși voi m-ați jefuit.” Rezultatul a fost că solii lui Dumnezeu și lucrătorii, care sunt săraci în ce privește comorile pământești, sunt puși în situații grele. Unii au familii mari, alții au un tată sau o mamă de întreținut și este un lucru greu pentru ei să o scoată la capăt. S-au gândit cei de la editură la aceasta? Ei vor căuta să-și liniștească conștiințele printr-un substitut provenit din invențiile lor; dar cărțile din ceruri spun realitatea. Ei nu au lucrat mai mult și nici nu au avut mai mare nevoie de salariile mari pe care le-au acceptat pentru ei înșiși și au justificat acceptarea lor pentru alții, [1384] decât unii dintre cei care, prin deciziile lor, au fost limitați la o anumită sumă, fără să pună vreo întrebare dacă aceasta le va cauza sau nu suferință. Au făcut așa cum ar vrea să li se facă lor? Înseamnă aceasta să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți?

Legea lui Dumnezeu este standardul desăvârșit al neprihănirii. Omul nu are în el însuși suficientă înțelepciune ca să contureze o regulă desăvârșită care să spună ce este bine, de aceea Dumnezeu a dat legea Lui ca o călăuză sigură. Omul nu este lăsat în seama rațiunii lui eronate, în ce privește felul în care trebuie să se poarte cu tovarășii lui în slujirea lui Dumnezeu. El nu este lăsat să se împiedice pe drum, urmând închipuirile inimii și minții lui. Dumnezeu atrage atenția oamenilor spre o regulă de acțiune ușor de înțeles: poruncile care Îl au pe Dumnezeu ca Autor, legea pe care inspirația o numește sfântă, dreaptă și bună. Slujirea pe care Dumnezeu o așteaptă de la slujitorii Săi nu este lăsată sub semnul confuziei sau al îndoielii. Vrea omul să-L iubească pe Dumnezeu mai presus de orice, și pe aproapele ca pe el însuși?

Domnul nu va accepta daruri pentru cauza Lui din mijloace obținute prin jefuirea tezaurului Său. Nu aceasta este calea prin care se pot îndrepta greșelile. Aceasta nu va șterge înregistrarea din cărțile cerului. Dumnezeu cere imparțialitate strictă în modul de a trata oamenii. „Într‑adevăr, înțelepciunea care vine de sus este în primul rând curată, apoi împăciuitoare, blândă, ușor de înduplecat, plină de îndurare și de roade bune, nepărtinitoare, neprefăcută. Și rodul dreptății este semănat în pace pentru cei ce fac pace.”

Porunca a opta este dată pentru a baricada sufletul, pentru a pune un gard în jurul omului, ca să nu aducă încălcări dăunătoare asupra drepturilor aproapelui său – încălcări pe care [1385] le-ar face, în iubirea lui de sine și în dorința lui de câștig. Porunca aceasta interzice orice fel de necinste, nedreptate sau fraudă, oricât de des s-ar practica, oricât de îndulcite ar fi prin pretexte plauzibile. Porunca a noua cere de la noi să căutăm negreșit adevărul exact în orice declarație prin care caracterul tovarășilor noștri poate fi afectat. Limba, care este ținută atât de puțin sub stăpânirea agentului omenesc, trebuie înfrânată de principii puternice, corecte, prin legea iubirii față de Dumnezeu și față de aproapele. Ultima poruncă condamnă lăcomia. Orice dorință egoistă, orice măsură de nemulțumire, orice act de îmbogățire peste măsură, orice satisfacere egoistă lucrează spre întărirea și dezvoltarea unui caracter care va distruge asemănarea cu Hristos în agentul omenesc și va închide porțile cetății lui Dumnezeu în fața lui.

Atunci când se va ține judecata și se vor deschide cărțile, vor avea loc dezvăluiri surprinzătoare. Ioan ne spune: „Și i‑am văzut pe morți, mari și mici, stând în picioare înaintea tronului. Niște cărți au fost deschise. Și a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieții. Și morții au fost judecați potrivit celor scrise în cărțile acelea, după faptele lor.” O, aș vrea ca bărbații care au ocupat poziții de răspundere la editura Review and Herald să studieze cu atenție istoria lucrurilor pe care le-au înfăptuit pe când se aflau la editură, iar rugăciunile lor neprefăcute să se înalțe la Dumnezeu pentru ca Duhul Sfânt să le trezească conștința și memoria. O, dacă ei ar putea vedea practicile rele, cu totul opuse legii sfinte a lui Dumnezeu, dacă s-ar pocăi și și-ar mărturisi păcatele înainte să fie pentru totdeauna prea târziu! Ei sunt călcători [1386] ai legii; dacă greșește cineva într-o singură poruncă se face vinovat de toate.

Nu există niciun precept moral poruncit în vreo parte a Bibliei care să nu fi fost gravat cu degetul lui Dumnezeu în legea Lui cea sfântă, pe cele două table de piatră. O copie a acesteia a fost dată lui Moise pe muntele Sinai. Primele patru porunci prescriu omului datoria lui de a-I sluji lui Dumnezeu cu toată inima, cu tot sufletul, cu toată mintea și cu toată puterea. Acestea se referă la om, în întregime. Acestea cer o iubire atât de fierbinte, atât de intensă, încât omul nu poate nutri în mintea sau în sentimentele lui nimic din ceea ce este în rivalitate cu Dumnezeu, iar faptele lui vor purta astfel semnătura cerului. Totul este secundar față de slava lui Dumnezeu. Tatăl nostru ceresc trebuie să fie prețuit întotdeauna ca Acela care este Cel dintâi, bucuria și prosperitatea, lumina și împlinirea vieții noastre, partea noastră de moștenire pentru veșnicie.

O, dacă oamenii aflați în poziții înalte ar cunoaște slăbiciunea lor și puterea lui Dumnezeu, suficiența și plinătatea Lui; atunci s-ar ruga cu mai multă stăruință: „Cuvântul Tău să mă sfătuiască.” Spun tuturor celor care au vreo legătură cu instituțiile noastre: „Primiți sfatul cu o minte sfințită, predată pe deplin lui Dumnezeu.” Atunci veți fi călăuziți de Domnul. Mulți dintre voi ați ținut adevărul departe de citadela sufletului. Omul nu poate rămâne în păcat și să fie creștin. Hristos separă întotdeauna sufletul pocăit de păcat. Oamenii pot munci în legătură cu lucrarea lui Dumnezeu, așa cum au făcut tâmplarii lui Noe, și totuși să se împotrivească influențelor divine. Duhul lui Dumnezeu îndreaptă atenția spre cer, spre onorurile cele nepieritoare. Iubirea lui Dumnezeu care pătrunde în suflet posedă puterea de a recrea prin Duhul Sfânt. [1387]

Dumnezeu nu-l va socoti nevinovat pe cel care nu-L pune întotdeauna pe Domnul înaintea lui. El va sta împotriva celor care sunt împotriva Lui. El va cerceta nelegiuirea părinților în copii până la al treilea și la al patrulea neam al celor ce Îl urăsc și Se va îndura până la al miilea neam de cei ce Îl iubesc și păzesc poruncile Sale. Înclinațiile inimii sunt drepte când rămân sub restricția pusă de principiile sfinte ale lui Iehova. O, dacă oamenii s-ar teme și ar tremura în fața Domnului, Dumnezeul oștirilor! El a prezentat suficient de clar agentului uman care sunt cerințele Lui. Legea rostește condamnare în dreptul celor care nu sunt împlinitori ai preceptelor Lui. Dumnezeu nu va accepta nicio scuză pe care ar putea să o prezinte omul pentru a obține achitarea. În lege nu este nicio putere pentru a-l salva pe călcătorul legii. Dar Hristos, Cel care S-a dat pe Sine însuși ca să poarte păcatul lumii, este Mijlocitorul omului și Cel care iartă păcatul tuturor celor care își mărturisesc păcatele și Îl acceptă ca Mântuitor al lor. „Dar tuturor celor ce L‑au primit le‑a dat dreptul să devină copii ai lui Dumnezeu, anume celor ce cred în Numele Său.” „Și noi toți am primit din plinătatea Lui și har după har.”

Ultimele șase precepte ale legii sunt cuprinse în aceasta: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” Aceia care au nevoie de iubirea și simpatia voastră să fie ajutați. E nevoie să strigăm zilnic către Dumnezeu: „Zidește în mine o inimă curată, Dumnezeule.” Și care va fi răspunsul? „Vă voi da o inimă nouă și voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră și vă voi da o inimă de carne. Voi pune Duhul Meu în voi [1388] și vă voi face să urmați poruncile Mele și să păziți și să împliniți legile Mele.”

Atunci se va manifesta un spirit de bunătate, nu din când în când, ci în mod continuu. Se va produce o schimbare hotărâtă în atitudine, în comportament, în cuvinte și acțiune față de toți cei cu care intrați în vreun fel în contact. Nu veți prezenta în mod exagerat defectele lor, nu îi veți pune într-o lumină nefavorabilă. Veți lucra în felul lui Hristos, manifestând față de alții iubirea pe care Hristos a manifestat-o față de voi.

În loc să expuneți și să prezentați public greșelile cuiva în fața altora, veți depune eforturile cele mai răbdătoare pentru a vindeca și lega. „Fraților, chiar dacă un om ar cădea într‑o greșeală, voi, cei duhovnicești, să‑l îndreptați cu duhul blândeții. Și ia seama la tine însuți, ca să nu fii ispitit și tu!” Omul cu spirit aspru este neșlefuit, grosolan. El nu este spiritual, nu are o inimă de carne, ci o inimă ca piatra, ce nu poate fi impresionată. Singura lui speranță este să cadă pe Stâncă și să fie zdrobit. Domnul îi va pune pe toți aceștia în cuptor și îi va încerca prin foc, așa cum aurul este curățat în foc. Când va vedea că în ei se reflectă chipul Său, atunci îi va scoate de acolo; dar dacă se dovedește că în ei nu este aur curat, atunci vor fi nimiciți ca zgura.

Domnul Își are ochii îndreptați asupra fiecărui suflet. Toți sunt cumpărați cu sângele prețios al Fiului lui Dumnezeu și în purtarea noastră cu aceste suflete e nevoie să dăm dovadă de bunătate și îngăduință, așa cum am vrea ca și alții să se poarte cu noi. Dacă cei aflați în poziții de încredere nu exercită acest fel de influență, care este [1389] păzirea legii lui Dumnezeu, atunci prin învățătura și exemplul pe care îl dau în afacerile lor, ei modelează sentimentele celor aflați în legătură cu ei și, dacă nu se pocăiesc, Domnul, în providența Lui, îi va îndepărta, iar rezultatul lucrării lor se va întoarce asupra lor înșiși. Atunci când semănau semințele, nu se gândeau că va veni o vreme a strângerii roadelor. Să nu uităm niciodată că ceea ce seamănă omul, aceea va secera. E nevoie ca religia lui Hristos să ia în stăpânire întreaga ființă și să dea energie și putere tuturor facultăților, reînnoind, curățând și purificând. Aceasta nu se manifestă prin paradă, prin cuvinte răsunătoare, ci este descoperită printr-o viață neegoistă, dreaptă.

Pentru ca nicio singură declarație din preceptele lui Iehova să nu fie evitată sau uitată, pentru ca să nu privim cu indiferență cerințele acestora, Dumnezeu declară că pentru toți cei care calcă legea, ele sunt o slujbă aducătoare de moarte. Consiliul ceresc, după ce-l pune sub acuzare și-l dovedește vinovat pe călcătorul legii, pronunță condamnarea lui; nu este nimic în el însuși care să-l salveze de sentința și pedeapsa cu moartea. „Boldul morții este păcatul și puterea păcatului este Legea.”

Scriu în mod special aceste lucruri în acest timp, pentru că drojdia neascultării și a încălcării preceptelor lui Iehova lucrează asupra multor minți, iar rezultatul este că inimile au nevoie să fie curățate, rafinate și sfințite, ca să poată fi vase de cinste. Avem nevoie să ne păstrăm starea de căință a inimii și să spunem împreună cu Pavel: „Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruința prin Domnul nostru Isus Hristos. De aceea, preaiubiții mei frați, fiți tari, neclintiți, sporiți întotdeauna în lucrul Domnului, căci știți că osteneala voastră în Domnul nu este [1390] zadarnică!”

Cuvintele ucenicului preaiubit să fie luate în considerare și practicate: „Oricine crede că Isus este Hristosul este născut din Dumnezeu, și oricine Îl iubește pe Cel ce l‑a născut îl iubește și pe cel născut din El.” Dacă toți ar lua aminte la aceste cuvinte și s-ar supune lor, am vedea în instituțiile noastre o altă stare de lucruri. Sufletele lucrătorilor ar fi înconjurate de o atmosferă sănătoasă, ca un parfum prețios, o mireasmă de viață spre viață. „Cunoaștem că‑i iubim pe copiii lui Dumnezeu prin aceea că‑L iubim pe Dumnezeu și împlinim poruncile Lui. Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Și poruncile Lui nu sunt grele, pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruiește lumea; și cea care a biruit lumea este credința noastră.” „Dacă zice cineva: «Eu Îl iubesc pe Dumnezeu» dar îl urăște pe fratele său, este un mincinos, căci cine nu‑l iubește pe fratele său, pe care îl vede, nu‑L poate iubi nici pe Dumnezeu, pe care nu‑L vede. Și această poruncă o avem de la El: cel ce Îl iubește pe Dumnezeu trebuie să îl iubească și pe fratele său.”

Am fost chemată să aud voci ridicate în hotărârea de a lua decizii împotriva unuia și altuia dintre cei care sunt aleși ai lui Dumnezeu și prețioși. Anumite lucruri la aceste persoane nu au fost pe placul bărbaților cu autoritate, iar cazul lor nu a fost tratat în acord cu legea lui Dumnezeu, cu bunătate, ci conform prejudecăților omenești. O, atât de mult din această lucrare a fost făcut de către oameni care nu au spiritul lui Dumnezeu, ci sunt de fapt agenți prin care Satana își poate face lucrarea!

[1391]