Scrisoarea 80, 1890
Battle Creek, Michigan, 7 martie 1890
CĂTRE W. C. WHITE
Dragă Willie,
Am primit scrisoarea ta la amiază și, o, ce bucuroasă am fost să o primesc. Sunt atât de mulțumitoare că ești cu cei dragi din familie și că Mary nu se simte mai rău. Am cerut să o văd pe Rheba în această dimineață. Ea crede că se simte tot mai bine în fiecare zi. Ea spune că se întărește cu siguranță tot mai mult. Spune că pofta de mâncare este bună, curajul ei e mare și are, după cum spune, tot ce vrea în ce privește hrana.
I-am luat un fular și papuci de casă din lână împletită, i-am cumpărat o pereche de papuci calzi și moi pentru copii, flanelați. Are companie din plin, aceasta nu-i lipsește deloc. Este scoasă afară cu căruciorul în fiecare zi frumoasă. Îi place să se plimbe.
Este destul de rece, dar soarele străucește. Serile sunt foarte plăcute. Este și puțină gheață, ceea ce ne aduce multă bucurie.
Sabatul trecut am vorbit înainte de masă despre intrarea lui Isus în Ierusalim. A făcut o impresie solemnă peste toată adunarea. După-masă am vorbit aproape o oră și am spus direct lucrurile pe care Domnul mi le-a dat să le spun, apoi i-am chemat în față. Scaunele au fost ocupate toate din față până în spate. Apoi multe dintre scaunele laterale au fost ocupate. Câțiva dintre cei care au alunecat de la credință au venit în față, unii dintre ei pentru prima dată. Leon Smith a venit în față, Robert Sawyer și mulți tineri. Ne-am rugat și apoi cei care au venit în față și-au spus experiența. Robert Sawyer a început să încerce din nou să fie un creștin, spune el, nu în puterea lui, ci în puterea lui Hristos. Această întâlnire a produs o impresie puternică. [590]
De atunci am mers la adunările de dimineață. Am avut o discuție cu Larson, apoi cu Porter, dar mințile lor sunt întunecate. Domnul m-a întărit, mi-a dat libertate și putere să vorbesc la întâlnirile de dimineață.
Marți dimineața, pe când făceam o ilustrație bine țintită, l-am văzut pe Larson având un zâmbet larg, răutăcios. Am spus: „Ce este, frate Larson, am spus ceva nepotrivit?” Am cerut de două ori să spună motivul acestei demonstrații. În final a spus că a făcut-o fiindcă a apreciat ilustrația.
„Foarte bine – am spus – dacă ți se potrivește, primește-o și sper că toți vor face aceasta.”
În următoarea dimineață nu a fost prezent. Miercuri și joi a fost din nou. Domnul mi-a dat multă putere și claritate în vorbire. Am fost surprinsă să primesc o scrisoare de la Larson în care îmi cerea să îl reabilitez înaintea poporului pentru mustrarea tăioasă – sau cu alte cuvinte, să mărturisesc că am greșit față de el. Această problemă mi-a împovărat inima ca plumbul. Ce să spun unui asemenea om, cum să tratez spiritul său puternic, a fost o problemă dificil de rezolvat. Nu știam ce să fac. Am lăsat totul în grija lui Isus și dimineața m-am ridicat și am scris opt pagini fratelui Larson, dar nu am putut să le folosesc. În această dimineață, vineri, când m-am ridicat să vorbesc, am spus ascultătorilor, da, era o cameră plină de ascultători, despre cuvintele spuse acum două dimineți și cred că niciodată nu am vorbit mai ferm decât în această ocazie.
Tocmai am primit o scrisoare bună de la fratele Watt. El spune că a venit plin de opoziție la întâlnire, dar primește Mărturia pe care am dat-o și dorește să mărturisească aceasta fratelui Waggoner și ascultătorilor cu prima ocazie. Sunt convinsă că Duhul lui Dumnezeu este la lucru. Ce vor face aceste spirite puternice, nu pot să spun.
Larson a cerut să mă vadă acum câteva minute. Am fost mult prea ocupată ca să-l văd. Ce vrea să spună, nu știu, dar simt că vor să mă facă să spun ceva de care să se poată folosi și vreau să fiu înțeleaptă ca șerpii și [591] blândă ca porumbeii. Domnul m-a binecuvântat din plin în Sabat și am fost binecuvântată tot timpul cât am vorbit. Încrederea mea este în Domnul, Dumnezeul lui Israel.
Voi vorbi de acum în fiecare dimineață la întâlniri. În prima dimineață nu erau decât câțiva la adunarea de dimineață. Camera este plină acum.
Trebuie să ajungem la aceeași decizie ca în scrisoarea ta cu privire la termene. John și E. J. Waggoner au cercetat problema și planurile tale sunt bune. Voi veni și eu, atunci.
Edson a plecat în Indiana pentru două săptămâni. Mai mult nu știu, pentru că nu am primit vești. Fratele Olsen a venit înapoi din est. Are rapoarte bune, despre care cred că va scrie curând.
Am avut o discuție cu fratele S. H. Lane. El are moralul ridicat, dar, spune el, le-au rămas doar doi lucrători în statul New York.
Tocmai am primit o scrisoare de la A. T. Jones ca răspuns la scrisoarea pe care i-ai trimis-o. Ai și tu o copie a ei. El spune că ți-a trimis una și ție. Sunt destul de obosită, așa că închei.
Mama [592]