Scrisoarea 18d, 1890
6 martie 1890

CĂTRE M. LARSON

Dragă frate [Matthew] Larson,

După discuția pe care am avut-o, m-am simțit îndemnată de Duhul lui Dumnezeu să-ți scriu. Am sperat să nu fiu constrânsă să dau vreo Mărturie vreunei persoane la această conferință și am sperat că Domnul îmi va cere să stărui doar asupra principiilor generale. În întrevederea pe care am avut-o cu tine, am căutat să nu spun nimic ce ți-ar agita sau tulbura mintea și am sperat că acele cuvinte adresate celor adunați la întâlnirea lucrătorilor vor avea un rezultat diferit de cel avut. Înțeleg acum că tu m-ai căutat ca să te plângi de mine. Tu spui: „În timp ce accept explicațiile tale cum că nu ai nimic cu mine, felul în care îmi vorbești și răspunsul pe care l-ai dat când ți-am explicat de ce am zâmbit, anume că «dacă ilustrația ți se potrivește, primește-o», pare să fi lăsat impresia că am făcut ceva ce nu trebuia să fac, iar aceasta a făcut necesar să mă mustri în public și încă într-o manieră aspră pentru mințile celor care erau prezenți.”

Am sperat că după ce vei pleca de la întâlnire, vei avea un spirit cu totul diferit de acela cu care ai venit. Eu mi-am prezentat Mărturia cu privire la lucrurile care au ieșit în evidență la Minneapolis. Am făcut aceasta pentru că am fost îndemnată de Duhul lui Dumnezeu. Dar ce influență au avut cuvintele și citirea manuscrisului asupra minții tale? Ce efect au avut acestea? În orice caz, nu acela pe care ar fi trebuit să îl aibă. Am lucrat la întâlnirea de dimineață ca să-i ajut pe frații mei. Am prezentat situația [584] așa cum mi-a prezentat-o Dumnezeu. Am ilustrat pozițiile pe care ar trebui să le ocupăm, așa cum mi-au fost prezentate. Nu am amestecat simțăminte personale în observațiile pe care ți le-am făcut în acea dimineață. Am spus lucrurile pe care Domnul mi le-a dat în conformitate cu lucrarea mea. În cuvintele mele către tine, nu voi îndrăzni să spun că nu Domnul m-a mișcat să fac observațiile pe care le-am făcut în timpul cuvântării. Nu-mi stă în fire să doresc să rănesc simțămintele fraților mei – de la cei mici, până la cei mari. Eu am avut un cuvânt pentru tine și am dorit să explici demonstrația pe care ai făcut-o. Ți-am cerut să o faci și când ai explicat că ai făcut aceasta pentru că ai respectat observațiile, Duhul lui Dumnezeu a adus răspunsul acela pe buzele mele. Tu aveai nevoie de acele cuvinte, altfel nu ar fi fost rostite. Din rândurile pe care mi le-ai scris, sunt convinsă că ai avut nevoie de acele cuvinte.

Observ că tu privești lucrarea și misiunea mea ca fiind pe același nivel cu lucrarea ta. Acum este evident pentru mine că demonstrația pe care ai făcut-o spunea de fapt: „Aceasta este, fraților, ceea ce aveți nevoie, aceasta vi se aplică vouă.” Dar să-ți aplici ție cuvântul rostit era cu totul departe de tine. Atunci când stau înaintea poporului, nu stau în propriul meu spirit. Cuvintele mele nu sunt ale mele, ci ale Aceluia care m-a trimis și mi-a dat să transmit o solie. Dacă îți par a fi o mustrare, primește-le, căci Dumnezeu a intenționat ca ele să fie socotite ca atare. Domnul nu m-a lăsat în necunoștință de spiritul pe care unii dintre frații mei l-au adus la această întâlnire. Nu este mireasma Duhului lui Dumnezeu.

Eu nu am de dat explicații, nici de cerut scuze. [585] Eu ți-am rostit cuvintele Domnului. Stau înaintea poporului rostind o Mărturie care nu este pregătită dinainte, care nu este născocită de mine. Tu ai deschis acum atât de clar calea, încât nu pot să suport mai departe să nu îți fac cunoscut cuvântul Domnului pentru tine. Dacă nu îți vei umili inima ca un copil și nu vei fi dispus să primești lecțiile pe care Domnul le are pentru tine în școala Sa – lecții ale umilinței minții, ale blândeții și ale semeririi inimii – nu vei vedea Împărăția lui Dumnezeu.

Am sperat să nu fiu constrânsă să-ți dau o mărturie personală și nici acum nu vorbesc mai mult decât mă îndeamnă Duhul lui Dumnezeu; dar îți vorbesc în Numele Aceluia care m-a trimis și mi-a dat să vorbesc oamenilor cuvintele de care au nevoie. Umilește-te sub mâna lui Dumnezeu, „căutați pe Domnul câtă vreme se mai poate găsi, căutați-L câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui și cel nedrept de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul și El va avea milă de el, la Domnul nostru care nu obosește iertând”. Îți spun în Numele Domnului că nu vei ajunge la cunoștința adevărului, așa cum este el în Isus, până când nu vei da la o parte spiritul care te-a stăpânit la această întâlnire și care te-a făcut să iei mai degrabă poziția de învățător decât pe cea de elev.

Nu vreau să fac trimitere la alții care au avut același spirit, ci acum îți spun ție, fratele meu Larson, că nu ești pregătit să-i înveți adevărul pe frații tăi, până nu vei avea harul transformator al lui Hristos în inima ta. Atunci tu vei sta la picioarele lui Isus și vei învăța de la El lecții de cea mai mare importanță pentru tine, în viața aceasta și în viața veșnică viitoare. Tu ai nevoie să cercetezi [586] Scripturile cu inima înmuiată și supusă de Duhul lui Dumnezeu; ai nevoie să vorbești mult mai puțin și să te rogi mult mai mult decât o faci. Ai idei așa de înalte despre tine, încât nu poți auzi vocea lui Dumnezeu. Cât de puțini dintre cei care pretind a crede adevărul îl arată practic în caracterul lor. Cel care are un spirit creștin va avea o credință ca a unui copil. Binecuvântarea lui Dumnezeu este peste cei care aud și recunosc lumina pe care El o trimite, care privesc urmele pașilor Săi și aud vocea Sa. De la tine însuți nu poți face nimic. Însă în mâinile lui Dumnezeu și în Numele lui Isus, când ești mandatat cu autoritate divină, poți face toate lucrurile, Dumnezeu însuși fiind puterea ta.

Voi, cei care nu aveți iluminare divină, puteți întreba: „De ce faci așa? De ce rostești aceste cuvinte?” Oamenii ar vrea să pună cuvinte în gura mea care i-ar scuti de rușine, dar Dumnezeu este scutul meu; îmi ridic capul în furtună, pentru că El, Domnul căruia Îi aparțin și căruia Îi servesc, nu va îngădui ca valurile să mă acopere. Dacă Dumnezeu mă întărește cum a făcut-o în ultimul Sabat și în fiecare zi de atunci încoace, mă simt întărită cu un spirit vesel și plin de curaj; pentru că experimentez în mine o putere cu care și prin care pot să împlinesc lucrarea pe care mi-a dat-o de făcut. Lucrarea lui Satana este să ridice bariere împotriva mea și a lucrării mele, care să oprească mesajul meu, ca el să nu ajungă la popor. El ar fi bucuros să mă slăbească și să mă vadă tremurând la vederea pericolelor care mă înconjoară și a munților de dificultăți care se ridică înaintea mea. Natura mea dă înapoi, dar fără să țin cont de ea, înaintez cu îndrăzneală sfântă ca să dau piept cu o dificultate după cealaltă, care se ridică pentru a-mi bara calea; totuși merg înainte în Numele Domnului, întâmpinându-le în credință simplă, sprijinindu-mă pe Acela [587] care este mereu aproape, care va merge cu mine și care, dacă este spre slava Numelui Său, va certa valurile mării și va culca la pământ munții până vor ajunge ca o câmpie.

Din nou, fratele meu, îți spun că tu nu știi ce fel de spirit ai. Tu ai mare zel, dar nu este zelul pe care îl dă Dumnezeu. Marele „Eu sunt” îți vorbește: „Cunoaște-te pe tine însuți.” Spiritul pe care l-ai avut în cercetarea Scripturii este același spirit pe care îl aveau iudeii din zilele lui Hristos. Ei credeau că știu totul; credeau că sunt înțelepți și că nu mai pot învăța nimic. Hristos a spus: „Aveți urechi și nu auziți, aveți ochi și nu vedeți.” Prejudecata, părerea foarte bună despre sine, mândria inimii pe care le ai acum, dacă nu vor fi înlăturate de Duhul lui Dumnezeu, te vor face să umbli în scânteile aprinse de tine și să zaci în durere. Nu putea veni o nenorocire mai mare asupra conferințelor noastre decât ca oamenii să plece către diferitele biserici cu un zel atât de orb și cu un asemenea spirit de înălțare și mulțumire de sine cum au avut unii la această întâlnire. Fiind unul dintre aceștia, îți spun în Numele Domnului să-ți cercetezi propria inimă. Umilește-te sub mâna tare a lui Dumnezeu, altfel te va umili El. Caută-L pe Domnul, zdrobește-ți inima, căzând pe stânca Isus Hristos.

Aș putea să-ți spun multe lucruri, dar mă opresc aici și îți spun din nou să nu părăsești locul acesta până nu ești pregătit pentru lucrare. Tu poți fi o binecuvântare pentru cauza lui Dumnezeu sau poți fi un blestem. Ce vei fi? Trebuie să te trimit la Unul care este puternic în sfat, care a dat bisericii din Laodicea [588] un mesaj care se aplică pe deplin acestui timp. Eu sunt de acord să arăți această scrisoare oricui alegi să o faci. Sper că va fi primită cu un spirit diferit față de cel manifestat când ți-am spus acele cuvinte marți dimineață.

Domnul îi aruncă la pământ pe toți aceia care îndrăznesc să se prezinte înaintea Lui bazându-se pe ei înșiși, potrivit propriilor idei, care privesc la El și Îi servesc în felul și în puterea lor și își ridică capetele înaintea Lui în propria lor neprihănire. Dar celor pocăiți, plini de remușcare și umili, El le spune: „Ridică-te, stai înaintea Mea. Privește fața Mea în tihnă, cu siguranță și bucurie; nu te teme.” Cel care vrea să se ridice în prezența Lui trebuie ca mai întâi să se prosterne la piciorul crucii de pe Calvar. Atunci pot fi oamenii împăcați cu Dumnezeu în Isus Hristos și îmbrăcați cu neprihănirea lui Hristos. Ce înseamnă să stai înaintea Domnului? Înseamnă să dorești calea Sa mai presus de orice, ca voia lui Dumnezeu să ne poată fi arătată tot timpul clar și ca noi să nu facem nimic în niciun moment decât ceea ce Îi place și este spre slava Sa. Eul este pierdut din vedere; noi trebuie să veghem ca să vedem fiecare semn al lui Dumnezeu, ascultând atenți cu mintea și inima pentru a auzi vocea Sa, directivele Sale, mustrările și poruncile Sale, ca să putem cunoaște calea poruncilor Sale. Aceasta este umblarea cu Dumnezeu și aceasta înseamnă a sta înaintea Sa. Lăsați ca eul să moară în voi, aveți păreri smerite despre voi înșivă; nu sunteți pregătiți să fiți învățători, dacă nu sunteți zilnic elevi care studiază cauza și lucrările Maestrului. [589]