Manuscrisul 22, 1890
Battle Creek, Michigan, 10 ianuarie 1890

FILE DE JURNAL

10 ianuarie

Făgăduința unui Mântuitor. În Eden a fost vestită evanghelia venirii unui Mântuitor. Imediat ce a fost dată făgăduința că sămânța femeii va zdrobi capul șarpelui, Hristos a fost descoperit ca Răscumpărător al omenirii. Numai prin El putea fi împlinit scopul lui Dumnezeu de a împiedica păgânismul și idolatria să devină universale. Făgăduința venirii Lui a fost steaua speranței ce-și arunca razele peste deșertul prin care biserica avea să-și croiască drumul spre împlinirea speranțelor ei.

Lui Avraam, Dumnezeu i-a spus: „În tine vor fi binecuvântate toate neamurile pământului.” Cum avea să se întâmple aceasta? Avraam avea să fie reprezentantul lui Hristos. Prin el și prin alți oameni-reprezentanți avea să strălucească lumina adevărului. Prin lucrarea pe care au făcut-o ei, trebuia să fie trezită în mintea oamenilor așteptarea unui personaj uimitor care avea să vină pentru a împlini o mare lucrare.

În jertfele aduse de israeliți a fost arătat Hristos în tip. Aceste sacrificii arătau spre o jertfă mai bună și mult mai desăvârșită, anume Mielul lui Dumnezeu fără cusur și fără [568] pată. Slujba de la templu era doar o reprezentare, o umbră a Aceluia care avea să vină, sub care trebuiau să fie strânse toate neamurile.

Inima noastră ar trebui să fie plină de recunoștință, gândindu-ne la ceea ce a făcut Dumnezeu, în Hristos, pentru noi. Gândul darului infinit făcut pentru noi ar trebui să ne curățească și să ne înnobileze. Gândindu-ne la iubirea și bunătatea lui Dumnezeu ar trebui să îndepărtăm egoismul din inima noastră, cerând Domnului să ne facă amabili și plini de compasiune. Nu are Domnul dreptul la afecțiunea noastră? Nu aparțin Lui puterile noastre? Ce putea să mai facă El pentru om și nu a făcut? Într-un singur mare dar, El a revărsat pentru noi toate comorile cerului. De ce atunci să nu vorbim de dragostea Lui și să nu povestim despre puterea Sa?

Timp de secole, Dumnezeu i-a răbdat pe locuitorii lumii vechi. Dar, în final, vinovăția și-a ajuns limita. „Dumnezeu a văzut că răutatea omului a ajuns mare pe pământ, și că toate întocmirile gândurilor inimii sale erau îndreptate numai spre rău. Și i-a părut rău lui Dumnezeu că a făcut omul, și s-a mâhnit în inima Lui.” El a ieșit din locul Său ca să-i pedepsească pe locuitorii pământului, și printr-un potop a curățat pământul de fărădelege.

Fără să țină seama de această lecție teribilă, imediat ce oamenii s-au înmulțit din nou, rebeliunea și viciul s-au răspândit peste tot. Satana părea să fi preluat controlul asupra lumii. A sosit timpul să fie făcută o schimbare, altfel chipul lui Dumnezeu avea să fie șters cu totul din inimile [569] ființelor pe care le-a creat. Tot cerul privea cu un interes profund lucrarea lui Dumnezeu. Își va manifesta El încă o dată mânia? Va distruge El lumea prin foc? Îngerii socoteau că a sosit timpul ca izbucnirea dreptății să lovească, dar iată, vederii lor uimite i-a fost descoperit planul de mântuire. Mirați-vă, ceruri, și rămâi încremenit, pământule! Dumnezeu L-a trimis în lume pe singurul Său Fiu, pentru a salva lumea! Uimitor har! „Și dragostea stă nu în faptul că noi L‑am iubit pe Dumnezeu, ci că El ne‑a iubit pe noi și L‑a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre.”

Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să condamne lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El. Justiția ofensată ar fi putut rosti repede o sentință asupra omului. Dar în marea Sa iubire și milă, Dumnezeu i-a mai dat o ocazie.

25 ianuarie

Învățând ca doctrine porunci omenești. Astăzi am vorbit în tabernacol. Inima mea a fost mișcată privind numărul mare al celor adunați să asculte cuvintele adevărului. Am căutat să impresionez pe cei prezenți cu nevoia de a lucra pentru un singur scop, având în vedere întotdeauna slava lui Dumnezeu. I-am îndemnat să cerceteze Scripturile pentru ei înșiși. O, cât de multă înșelătorie există în timpul acesta, chiar în mijlocul acelora care au fost atât de mult binecuvântați cu lumină.

În zilele lui Hristos, cărturarii și fariseii cercetau Scripturile Vechiului Testament. Dar ei interpretau ceea ce citeau pentru a-și susține tradițiile. Ei învățau ca [570] învățături porunci omenești. Ei nu au reușit să vadă adevărul central al cuvintelor vii; pierzând aceasta, au pierdut totul. Când a venit Hristos, au refuzat să-L primească, pentru că El era altfel decât gândeau ei că trebuia să fie Mesia. Deși în majoritatea punctelor nu se înțelegeau, ei erau uniți într-un singur punct – împotrivirea față de Hristos. Și astăzi se pare că bărbații s-au unit ca să facă fără efect solia pe care a trimis-o Dumnezeu. Cu toate acestea, trâmbița trebuie să dea un sunet clar – poporul lui Dumnezeu trebuie să cunoască învățătura, dacă ea este sau nu de la Dumnezeu.

27 ianuarie

Primirea soliilor Duhului lui Dumnezeu. Mi-am prezentat Mărturia în adunarea lucrătorilor și Domnul mi-a dat Duhul Său într-o măsură bogată. Am rugat stăruitor pe frații care stau în poziții de răspundere să nu întristeze Duhul lui Dumnezeu, ca El să nu fie îndepărtat de la ei, din cauză că nu voiesc să primească Mărturiile de mustrare și avertizare ale lui Dumnezeu. Eu am văzut că ei Îl dezonorau pe Dumnezeu prin multă vorbărie. Inimile lor nu erau eliberate de prejudecăți. Le-am spus: „Nu primiți cuvântul niciunui om, ci mergeți la Scripturi pentru voi înșivă. Nu întoarceți spatele soliilor pe care le trimite Dumnezeu, așa cum ați făcut la Minneapolis. Luați în considerare fiecare punct, cu rugăciune, cu inimile deschise spre a fi convinși. Primiți fiecare rază de lumină trimisă vouă. Ceea ce a fost așezat înaintea voastră merită o sinceră analiză. Adevăruri care au fost îngropate sub grămezi de gunoi trebuie să fie reînviate și puse în locul lor care li se cuvine.” [571]

28 ianuarie

O mărturisire credincioasă. Am participat la adunarea lucrătorilor și am citit lucruri importante pe care le-am citit și la Minneapolis. Mi-am rostit Mărturia cu credincioșie și pot spune asemenea lui Moise în cuvântarea de rămas bun: „Iau astăzi martori împotriva ta cerul și pământul că ți‑am pus înainte viața și moartea, binecuvântarea și blestemul. Alege viața ca să trăiești, tu împreună cu sămânța ta,”

Viața veșnică este darul fără plată al lui Dumnezeu pentru toți aceia care îl primesc ca atare în răbdare și umilință și care păzesc legea Sa.

Se discută mult despre necredință. Este cultivat un spirit de prejudecată care nu vrea să caute o înțelegere clară, ci lucrează în ascuns. Bărbații nu vor să cerceteze cu onestitate. Ei nu vor să știe ce este adevărul. Ei cred că datorită faptului că anumite idei au fost mult timp socotite ca adevăr, ele sunt și adevărate.

29 ianuarie

Înțelegerea falsă voită. Am mers din nou la adunarea lucrătorilor și am citit un articol important, făcând unele observații.

Lecțiile lui Hristos au fost adesea greșit înțelese, nu pentru că ele nu ar fi fost clar prezentate, ci din cauză că mințile iudeilor, asemenea minților multora ce pretind astăzi a crede, erau pline de prejudecăți. Pentru că Hristos nu a stat de partea cărturarilor și a fariseilor, ei L-au urât, I s-au opus, au căutat să contracareze eforturile Lui și să facă fără efect cuvintele Lui.

De ce nu vor oamenii să vadă și să trăiască adevărul? Mulți studiază [572] Scripturile ca să demonstreze că ideile lor sunt corecte. Ei schimbă înțelesul cuvintelor lui Dumnezeu ca să se potrivească propriilor lor opinii. Și așa fac și cu Mărturiile pe care El le trimite. Ei citează jumătate de propoziție, lăsând afară cealaltă jumătate, care dacă ar fi citată, ar arăta că raționamentul lor este fals. Dumnezeu este în controversă cu aceia care denaturează Scripturile, făcându-le să se conformeze ideilor lor preconcepute.

30 ianuarie

Pericolul de a rezista luminii. Mintea mea este tulburată continuu. Am o mare întristare în inimă. Știu că Satana caută să aibă stăpânire asupra oamenilor. Aș părăsi cu plăcere câmpul de luptă, dar voi sta la postul meu atât timp cât Dumnezeu mi-o cere. Nu voi fugi din cauza presiunilor aduse asupra mea. Am fost pusă aici și lucrarea mea este să prezint clar instrucțiunile care mi-au fost date. Unii vor asculta, iar alții, ca fratele – își vor împietri inimile, ca să nu vadă și să nu fie convertiți. Sunt unii ce privesc la fratele –, gândind că un om căruia i-a fost dată o lumină atât de mare va fi capabil să vadă care este binele și va recunoaște adevărul. Dar mi-a fost arătat că fratele – are în caracter o mândrie și o încăpățânare care niciodată nu au fost supuse Duhului lui Dumnezeu. Din nou și din nou experiența lui religioasă a fost afectată de hotărârea lui de a nu-și mărturisi greșelile, ci de a trece peste ele și a le uita. Oamenii pot nutri acest păcat până nu mai este iertare pentru ei. [573]

31 ianuarie

O lucrare importantă. Am participat la adunarea lucrătorilor și am dat o mărturie foarte hotărâtă. Am participat și la întâlnirea colportorilor, unde am citit un articol pe care l-am scris în octombrie 1885. Eu mă rog Domnului pentru har și putere ca să dau Mărturia pe care mi-a încredințat-o.

Mă tem și tremur pentru mulți. Eu știu că Domnul a lucrat asupra minții mele într-un mod minunat. Știu că El mi-a dat niște instrucțiuni și nu pot să nu le dau altora. Știu că inimile care sunt deschise să primească lumina vor fi întărite și binecuvântate și vor da o mărturie vie celor aflați în întuneric.

Există o lucrare de o importanță sacră pentru lucrători și popor. Ei trebuie să studieze istoria cauzei și a poporului lui Dumnezeu. Ei nu trebuie să uite felul în care a lucrat Dumnezeu cu poporul Său până acum. Ei trebuie să revitalizeze și să relateze adevărurile care au ajuns să pară de puțină importanță celor care nu cunosc din experiență personală puterea și strălucirea care le-au însoțit atunci când au fost văzute și înțelese pentru prima dată. Aceste adevăruri trebuie date lumii în toată puterea și prospețimea lor originară.

1 februarie

Secretul succesului. Fratele Olsen a vorbit dimineață, iar eu am vorbit după-amiază. În ambele ocazii clădirea a fost plină.

O, cât de mult tânjesc să văd biserica trezită din slăbiciunea [574] și apatia ei. Sunt puțini cei care poartă poverile, puțini care se roagă mult și vorbesc puțin, puțini care dau tot timpul mărturie. Dar sunt mulți, mulți care sunt numai spectatori. De ce aceia care aud cuvântul nu sunt și împlinitori ai cuvântului? De ce nu se ridică și nu luminează, căci lumina lor vine și slava Domnului răsare peste ei? Hristos nu va accepta o mărturisire oricât de înaltă, nici cuvintele cele mai elocvente, dacă nu sunt însoțite de o trăire credincioasă a adevărului. Oamenii pot avea talent și educație, dar ce folos au acestea dacă dragostea lui Dumnezeu nu rămâne în inima lor, dacă ei nu sunt îmbrăcați cu neprihănirea Lui? Veghetorii trebuie să prindă cuvintele de pe buzele lui Hristos și să dea un sunet clar din trâmbiță. Solia lor trebuie să poarte acreditarea divină și Dumnezeu trebuie să-i dea putere, altfel ei vor fi călăuze false.

3 februarie

Nevoia noastră. Am vorbit la adunarea lucrătorilor. Domnul mi-a dat putere să-mi rostesc solia cu putere și claritate.

Avem atât de mare nevoie de o pietate mai adâncă. Avem nevoie să primim uleiul sfânt de la cele două ramuri de măslin, „prin cele două țevi de aur prin care curge uleiul auriu din el”. Avem nevoie să înțelegem lucrarea care înaintează în cer. În această mare zi antitipică a ispășirii, noi trebuie să fim în armonie perfectă cu lucrarea care se desfășoară în ceruri. Avem nevoie să ne pocăim și să ne mărturisim păcatele. „Mărturisiți-vă greșelile [575] unii altora, rugați-vă unii pentru alții, ca să fiți vindecați” (KJV). Este prea târziu să ne mai bazăm pe demnitatea noastră. Sunt unii care, în timp ce cred că este foarte potrivit ca alții să-și mărturisească greșelile, cred că poziția lor face imposibil ca ei să-și mărturisească greșelile. Frații mei, dacă vă așteptați ca păcatele voastre să fie șterse prin sângele lui Hristos, trebuie să le mărturisiți. Dacă frații voștri au cunoștință despre greșelile voastre, dacă poziția pe care o aveți v-a mărit influența, este cu atât mai necesar să faceți o mărturisire deplină. „Dar, dacă umblăm în lumină, după cum El Însuși este în lumină, avem părtășie unii cu alții; și sângele lui Isus [Hristos], Fiul Lui, ne curățește de orice păcat. Dacă zicem că nu avem păcat, ne înșelăm singuri, și adevărul nu este în noi. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire.” Lăsați ca păcatele voastre să meargă înainte la judecată, ca să fie șterse când vor veni vremurile de înviorare de la fața Domnului.

3 februarie

Inimile părinților spre copii. Nu am participat la adunarea de dimineață. Înainte de revărsatul zorilor, în timp ce ceilalți din casă dormeau, i-am scris fratelui Lindsay și fiului său greșit. Eu văd nevoia ca părinții să lucreze în înțelepciunea lui Hristos cu fiii lor care greșesc. Inimile lor trebuie să fie umplute cu îndelunga răbdare a Mântuitorului, [576] ca să-i poată atrage pe copiii lor la El, nu să îi abată de la El. Tatăl trebuie să fie un păstor tandru, care să-i atragă pe copiii săi la Hristos cu cuvinte de iubire, lucrând neobosit pentru cei greșiți. Cei nepromițători sunt aceia care au nevoie de cea mai multă răbdare și bunătate, de cea mai tandră simpatie. Dar mulți dintre părinți dau pe față un spirit rece și nemilostiv, care nu-i va conduce niciodată pe cei rătăcitori la pocăință. Fie ca inimile părinților să fie înmuiate prin harul lui Hristos și iubirea Sa va găsi drum spre inimă. Atunci va avea loc o revărsare a Duhului Sfânt ca în Ziua Cincizecimii.

4 februarie

„Arată-ne o minune și vom crede.” Astăzi am scris puțin despre viața lui Isus, dar am fost obligată să petrec cea mai mare parte din timp întreținându-mă cu vizitatorii. Mi-am luat acum jurnalul pentru a scrie câteva lucruri care mă preocupă. Sunt împovărată zi și noapte de starea bisericii din Battle Creek. Unii au căzut în apostazie pentru că nu au acceptat soliile trimise lor din timp în timp. Ei dovedesc că sunt orbi spiritual. Ei nu știu ce fel de spirit au. Ei spun: „Fă o minune ca să știm că ești de la Dumnezeu.” Dar chiar în anii aceștia ei au văzut minuni făcute de Dumnezeu. Ce minunat a lucrat Duhul lui Dumnezeu după întâlnirea de la Minneapolis! Oamenii au mărturisit că L-au jefuit pe Dumnezeu prin reținerea zecimii și a darurilor. Multe suflete au fost [577] convertite. Mii de dolari au fost aduși în trezorerie. Experiențe bogate au fost relatate de către aceia ale căror inimi au fost înflăcărate de iubirea lui Dumnezeu. Și totuși de pe buzele unora care au încercat să predice adevărul, vine strigătul: „Ce minuni faci tu? Arată-ne o minune și vom crede.” Dumnezeu a fost prezent la întâlnirile care au fost susținute. Ce dovadă mai mare putea să fie dată oamenilor decât aceea pe care au avut-o? Ce putea Domnul să facă mai mult decât ceea ce a făcut? Nu este convertirea inimii cea mai mare minune care poate fi făcută? Această minune a fost făcută, dar nu a lăsat nicio impresie [asupra inimilor împietrite].

5 februarie

Mărturie credincioasă. Am participat la întâlnirea de dimineața devreme. Am avut o adunare de părtășie bună și eu am dat o mărturie hotărâtă. Cât de serios am fost mișcată de Duhul lui Dumnezeu! Înainte să mă ridic în picioare, nu mă gândeam că pot să vorbesc atât de clar cum am făcut-o. Dar Duhul lui Dumnezeu a fost asupra mea cu putere și nu am putut decât să spun cuvintele care mi-au fost date. Nu am îndrăznit să rețin vreun cuvânt din mărturie. Dacă chemarea solemnă la pocăință nu este luată în seamă, dacă sunt făcute declarații false cu privire la aceasta, pot să fiu aruncată la pământ, mă pot întrista, dar nu pot să retractez nimic. Eu rostesc cuvintele care mi-au fost date de o putere mai mare decât cea omenească și nu pot, chiar dacă aș vrea, să iau înapoi nicio propoziție. În timpul nopții, Domnul m-a instruit prin simboluri și după aceea mi-a explicat însemnătatea lor. El îmi dă cuvântul, [578] iar eu nu îndrăznesc să refuz să-l dau poporului. Iubirea lui Hristos și, mă aventurez să adaug, iubirea de suflete mă constrâng și nu pot să stau liniștită. Dacă prin cuvântul rostit s-a făcut rău, este pentru că cei cărora le-a fost dată solia nu au loc în inima lor pentru cuvântul lui Dumnezeu.

8 februarie

„El vă va învăța toate lucrurile.” Am vorbit de două ori în Sabat și din nou în această după-amiază. Timp de trei săptămâni am vorbit în fiecare zi, cu una sau două excepții. Unele dintre întâlnirile la care am participat au necesitat cel mai serios efort. Puterile mi-au fost încercate până la culmea suportării. Uneori credeam că am spus tot ce era necesar, dar apoi povara cădea asupra mea și nu m-am luat după carne și sânge, ci în Numele Domnului am rostit cuvintele date de El, lăsând consecințele în seama Lui.

Uneori, Domnul îmi vorbește în timpul nopții. Uneori, El îmi vorbește în timp ce stau în picioare, descoperind înaintea mea păcatele de care unii se fac vinovați. Duhul Sfânt aruncă lumina în fața mea, dându-mi instrucțiuni pe care să le dau poporului. Aceasta mă bucură; pentru că știu că unii vor primi lumina și pentru că știu că Dumnezeu, în infinita Sa iubire și compasiune, încă Își mai cheamă poporul.

În multe inimi, mesajele pe care le-am transmis nu au găsit niciun răspuns. În unele inimi, au stârnit o rezistență hotărâtă, la fel ca împotrivirea pe care lucrarea lui Hristos a trezit-o în inima iudeilor. [579]

Uneori îmi vin gânduri: „Este voia lui Dumnezeu să stau aproape singură, așa cum se întâmplă, iar aceia care ar trebui să stea alături de mine și să mă susțină să lucreze împotriva mea în diferite feluri, contracarând Mărturiile date mie de Dumnezeu?” Aceste gânduri sunt extrem de dureroase, dar când stau înaintea poporului, puterea lui Dumnezeu vine peste mine și sunt întărită să rostesc cuvintele de mustrare și avertizare. Se împlinește făgăduința care spune: „Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care Tatăl Îl va trimite în Numele Meu, vă va învăța toate lucrurile și vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.”

Dumnezeu va întări memoria celor care vorbesc în Numele Său. El va aduce în atenție cuvintele necesare pentru ocazia respectivă, acea porțiune din cuvintele Sale care va fi hrană potrivită la timpul potrivit pentru oameni. Servitorilor Săi credincioși Dumnezeu le va fi limbă și cuvinte. Duhul Sfânt va face ca cuvântul să aibă efect, să convingă și să convertească suflete. Sămânța semănată va cădea într-un pământ bun și va răsări ca să aducă roade pentru viața veșnică.

1 martie

Confederații nesfințite. Mi-a fost arătat că iubirea pentru Hristos și pentru Dumnezeu aproape a murit în bisericile noastre. Și pentru că nu-L iubim pe Dumnezeu, ne lipsește iubirea față de ceilalți. Un spirit rece, de fier separă credincioșii de Dumnezeu și pe unii față de alții. Unii arată o atenție specială față de câțiva favoriți, care îi aprobă [580] și îi susțin. Oamenii se unesc în confederații nesfințite. Unirea lor Îi displace lui Dumnezeu. Ei s-au unit ca să aducă la îndeplinire planuri care nu sunt în armonie cu planurile lui Dumnezeu. Domnul poate și va strica aceste confederații egoiste. Ele sunt o cursă a lui Satana pentru a slăbi cauza adevărului prezent și a crea o stare de lucruri care va separa poporul lui Dumnezeu de El.

Oamenii s-au încrezut în propria lor înțelepciune. În această înțelepciune, au luat hotărâri și au făcut planuri care nu au aprobarea lui Dumnezeu. S-a făcut așa până când multele hotărâri au devenit o piedică mai degrabă decât un ajutor pentru lucrarea lui Dumnezeu.

Nevoia de un efort personal mai mare

Prea mult timp este acordat predicării. Sunt prea multe predici fără Hristos. Mi s-a spus că dacă s-ar petrece mai puțin timp în predicare și mai mult făcând eforturi personale (vorbind și rugându-ne cu oamenii), mult mai mult bine ar fi realizat. Lucrătorii noștri trebuie să-i cunoască pe aceia cărora le predică, ca să le cunoască nevoile spirituale (și modul în care îi pot ajuta). Lucrarea de acest fel este cu mult mai de valoare decât discursurile. Fie ca lucrătorii noștri să vină într-o legătură mult mai strânsă cu cei pentru care lucrează. Să-i sfătuiască pe bogați să-și strângă o comoară în ceruri, pentru că unde este comoara lor, acolo va fi și inima lor. Să-i sfătuiască pe săraci să dea ceva cauzei lui Dumnezeu. Nu are importanță cât de [581] mici sunt darurile lor (dacă sunt cele mai bune lucruri pe care le pot da), ele vor fi acceptate. Să facă tot ce pot, cu plăcere și din toată inima, și Dumnezeu îi va binecuvânta.

„Cine nu-și ia crucea și nu vine după Mine, nu este vrednic de Mine.” „Cine caută să-și scape viața o va pierde.” Cel care evită lepădarea de sine și jertfirea de sine își va pierde sufletul. Cel care în slujba sa este corect și credincios, poate să-și piardă viața în această lume, dar o va găsi în Împărăția lui Dumnezeu. La venirea lui Hristos, el va primi viața veșnică.

„Tot ce v-am poruncit”

Hristos i-a delegat pe ucenicii Săi să învețe și să predice toate lucrurile pe care El le-a poruncit. Fie ca orice sol al lui Hristos să spună cuvintele lui Hristos, pentru că aceste cuvinte au greutate și putere. Dacă ochii celor care rostesc cuvintele lui Hristos ar putea fi deschiși, ar vedea agenții cerești mișcând inimile ascultătorilor cu o putere divină.

Când cei șaptezeci s-au întors din călătoria lor misionară, ei au spus cu uimire și bucurie: „Chiar și dracii ne sunt supuși în Numele Tău.” Ei au rostit cuvintele lui Hristos și rezultatul a fost o manifestare glorioasă a puterii Sale.

Fie ca slujitorii lui Dumnezeu să predice un „așa zice Domnul”. Fie ca ei să se familiarizeze cu instrucțiunile Sale, citind și studiind fiecare frază, fiecare cuvânt, cu inimile înmuiate și supuse, atrase spre Dumnezeu, ca Mângâietorul să poată să-i învețe. [582] Învățăturile lui Hristos sunt lecțiile noastre pentru ziua de azi, lecțiile noastre pentru mâine. Cu cât sunt studiate mai des, cu atât vor fi mai bine înțelese.

Nevoia de antrenare spirituală. „Nu știți că cei ce aleargă în arenă cu toții aleargă, dar numai unul ia premiul? Alergați în așa fel, încât să apucați premiul! Toți atleții se supun la înfrânări de tot felul ca să capete o cunună pieritoare; noi să facem lucrul acesta pentru o cunună nepieritoare! Eu deci alerg, dar nu ca și când aș fi fără țintă. Lovesc cu pumnii, dar nu ca unul care lovește în vânt. Dimpotrivă, mă port aspru cu trupul meu și îl țin rob ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu respins.”

Aici este reprezentată nevoia de exercițiu spiritual, de antrenare a minții și a inimii. Aceasta este mai importantă decât antrenamentul fizic. Prin antrenarea inimii și a minții este obținută puterea spirituală și punctele slabe din caracter sunt întărite. [583]