Scrisoarea 81, 1896
Sunnyside, Cooranbong, N. S. W., 31 mai 1896

CĂTRE O. A. OLSEN

Dragul meu frate,

Am primit scrisoarea ta din 24 aprilie și tocmai am citit-o. Îmi pare foarte rău pentru tine, fratele meu. Nu prea știu ce ar trebui să-ți trimit. Am înștiințări care au fost scrise de un an și de doi ani, dar m-am gândit că, pentru binele tău, ele ar trebui reținute până când cineva poate sta alături de tine, cineva care poate distinge clar principiile Bibliei de principiile inventate de oameni, cineva care, cu discernământ ascuțit, poate separa închipuirile omenești, pervertite în mod straniu, care au lucrat de ani de zile, de lucrurile de origine divină.

Îmi pare rău că nu ai luat în seamă avertismentele și instrucțiunile care ți-au fost date, ca și cum nu ar fi avut suficientă valoare încât să fie luate în seamă; deoarece le-ai nesocotit în fața oamenilor cărora nu le pasă de ele, le-ai făcut să pară ceva obișnuit, ce nu merită să aibă vreo greutate pentru purtarea ta. Purtarea ta a fost contrară acestor avertismente, și aceasta le-a micșorat importanța în ochii oamenilor care aveau nevoie de corectare, oameni care în viața lor practică s-au separat de Dumnezeu și care au manifestat un egoism și o răutate care ar fi trebuit să-i despartă de lucrare de mult timp.

Frate Olsen, ai pierdut mult din experiența care [1556] ar fi trebuit integrată în caracterul tău, prin faptul că nu ai reușit să stai ferm și credincios pentru ce era drept, înfruntând toate consecințele. Dacă ai fi făcut aceasta, situația ta ar fi fost foarte diferită de cea din prezent. Lucrarea lui Hristos este lucrarea ta. El nu a venit numai ca să mângâie, ci și ca să refacă și să mustre. Luca 4:16-27.

Domnul intenționează ca o lucrare mare să fie făcută de instituțiile care au fost înființate sub îndrumarea Lui; El este dezonorat când principiilor omenești care nu găsesc aprobare în cuvântul lui Dumnezeu li se permite să domine, când eul și mândria propriei opinii caută să prevaleze, făcând loc dușmanului să intre. În felul acesta, dușmanul încearcă să împiedice lucrarea, dar Dumnezeu își cheamă poporul să coopereze cu El. „Așa vorbește Domnul: «Păziți ce este drept și faceți ce este bine; căci mântuirea Mea este aproape să vină și neprihănirea Mea este aproape să se arate. Ferice de omul care face lucrul acesta și de fiul omului care rămâne statornic în el, păzind Sabatul, ca să nu-l pângărească, și stăpânindu-și mâna, ca să nu facă niciun rău! Străinul care se alipește de Domnul să nu zică: ,Domnul mă va despărți de poporul Său!’ Și famenul să nu zică: ,Iată, eu sunt un copac uscat!’ Căci așa vorbește Domnul: ,Famenilor, care vor păzi Sabatele Mele, care vor alege ce-Mi este plăcut și vor stărui în legământul Meu, le voi da în Casa Mea și înăuntrul zidurilor Mele un loc și un nume mai bune decât fii și fiice; le voi da un nume veșnic, care nu se va stinge. Și pe străinii care se vor lipi de Domnul ca să-I slujească și să iubească Numele Domnului, ca să fie slujitorii Lui și [1557] pe toți cei ce vor păzi Sabatul, ca să nu-l pângărească și vor stărui în legământul Meu, îi voi aduce la muntele Meu cel Sfânt și-i voi umplea de veselie în Casa Mea de rugăciune. Arderile lor de tot și jertfele lor vor fi primite pe altarul Meu, căci Casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele.’» Așa vorbește Domnul Dumnezeu, care strânge pe cei risipiți ai lui Israel: «Voi mai strânge și alte popoare la cei strânși acum din el.»”

Pentru ca lucrarea Domnului să poată înainta, instituțiile noastre au nevoie de administratori corecți, prevăzători, curați la suflet. Dar unii dintre cei aflați în poziții de încredere au fost încurajați pe o cale greșită și au fost tolerați ani de zile, prin faptul că li s-a permis să ia decizii, să susțină metode, să aducă la îndeplinire planuri care nu vin de la Domnul. Inamicului i s-a dat ocazia de a avea control asupra oamenilor și de a administra lucrarea despre care Dumnezeu a arătat că trebuie să fie păstrată curată și sacră, pentru ca toți aceia care își afirmă credința în adevăr să poată privi spre ea cu reverență. Când bărbații însărcinați cu responsabilități neglijează să prețuiască ceea ce este sacru și folosesc foc obișnuit în slujirea lui Dumnezeu, Dumnezeu va disprețui jertfa pe care ei I-o aduc. Aceasta s-a făcut în trecut și încă se mai face.

De ani de zile a încolțit printre noi un fel de fariseism care i-a despărțit pe unii de standardul Bibliei. Dacă ideile preconcepute ale celor care acționează mișcați de acest spirit sunt contrazise, ei iau imediat o atitudine combativă, de dispută, așa cum cineva își îmbracă armura când se pregătește de bătălie. S-au dat pe față multă mândrie și aroganță, precum și un spirit care dorește să conducă și prea puțin din [1558] spiritul care îl face pe om să stea la picioarele lui Isus și să învețe de la El. Invențiile și planurile omenești pun în umbră lucrurile sacre și exclud îndrumarea divină. Oamenii iau locul lui Dumnezeu prin faptul că încearcă să-și asume autoritatea peste semenii lor. Dar ei stăpânesc sub vestigiul autorității lui Dumnezeu, singura care poate face conducerea lor una sănătoasă, iar alții ajung să fie stricați din cauza acestei influențe rele. Dacă principiile adevărului ar fi fost întronate în inimile acestor oameni, pasiunile și sentimentele omenești ar fi călăuzite și controlate de spiritul lui Hristos. Atmosfera care înconjoară sufletul nu ar fi vătămătoare și otrăvitoare, pentru că eul ar fi ascuns în Isus.

Aceia care doresc să stăpânească peste semenii lor să citească declarația lui Dumnezeu legată de acest subiect. El spune: „Nu judecați, ca să nu fiți judecați! Căci cu ce judecată judecați, cu aceea veți fi judecați; și cu ce măsură măsurați, cu aceea vi se va măsura. De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău, dar la bârna din ochiul tău nu te uiți? Sau cum îi poți spune fratelui tău: «Lasă‑mă să scot paiul din ochiul tău» și, când colo, tu ai o bârnă în al tău? Fățarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău, și atunci vei vedea deslușit să scoți paiul din ochiul fratelui tău!”

„De aceea, Împărăția cerurilor se aseamănă cu un rege care a vrut să‑și facă socotelile cu robii săi. Când a început el socotelile, i‑a fost adus unul care îi datora zece mii de talanți. Fiindcă acesta n‑avea de unde să dea înapoi, stăpânul lui a poruncit să fie vânduți el, soția lui, copiii lui și tot ce avea, ca să plătească datoria. Robul [1559] a căzut la pământ și i s‑a închinat, zicând: «Păsuiește‑mă, și‑ți voi da înapoi tot!» Cuprins de milă, stăpânul robului aceluia i‑a dat drumul și i‑a iertat datoria. Când a ieșit, robul acela l‑a întâlnit pe unul dintre tovarășii lui de slujbă, care îi datora o sută de dinari. L‑a înșfăcat de gât și îl strângea, zicând: «Înapoiază‑mi ce‑mi datorezi!» Tovarășul lui a căzut la pământ și îl ruga zicând: «Păsuiește‑mă, și‑ți voi plăti!» Dar el n‑a vrut, ci s‑a dus și l‑a aruncat în temniță până când avea să îi înapoieze ce îi datora. Văzând tovarășii lui cele întâmplate, s‑au întristat foarte tare și au mers să‑i spună stăpânului lor toate cele petrecute. Atunci, stăpânul său l‑a chemat și i‑a zis: «Rob rău! Eu ți‑am iertat toată datoria, fiindcă m‑ai rugat. Oare nu se cădea să‑ți fie și ție milă de tovarășul tău așa cum mi‑a fost mie milă de tine?» Atunci, stăpânul s‑a mâniat și l‑a dat pe mâna schingiuitorilor până când avea să înapoieze tot ce datora. Tot așa vă va face și Tatăl Meu ceresc dacă nu‑l iertați din inimă pe fratele vostru.”

Cu o anumită ocazie, ucenicul Ioan a venit la Isus, zicând: „«Învățătorule, noi am văzut pe cineva scoțând demoni în Numele Tău și l‑am oprit, pentru că nu ne urma.» «Nu-l opriți», i‑a răspuns Isus, «căci nimeni care face o minune în Numele Meu nu Mă poate vorbi de rău îndată după aceea. Cine nu este împotriva noastră este pentru noi.»”

Spiritul care a fost manifestat față de alți oameni de către unii dintre cei din poziții [1560] de încredere din instituțiile noastre nu se armonizează cu cuvintele acestea. Spiritul greșit pe care l-au manifestat ei a fost preluat și de alții și, dacă ar fi existat zel și înțelepciune pentru corectarea capilor instituțiilor noastre, nu ar fi fost întorși așa de mulți din drum. Hristos a spus: „Păziți-vă de aluatul fariseilor. Păziți-vă de influența pe care aceștia o exercită.”

Viața de umilință a lui Hristos ar trebui să fie o lecție pentru toți cei care doresc să se înalțe mai presus de tovarășii lor. Cu toate că nu a avut nicio pată de păcat pe caracterul Lui, El a coborât până acolo încât să lege natura noastră umană căzută cu divinitatea Lui. Luând asupra Sa natura umană în felul acesta, El a onorat omenirea. Luând natura noastră căzută, El a arătat ce poate aceasta să devină, dacă acceptă proviziile ample pe care El le-a făcut pentru ea și dacă devine părtașă de natură divină.

În umilință, Hristos Și-a început lucrarea măreață de a ridica rasa căzută din degradarea produsă de păcat, refăcând-o prin puterea Lui divină, pe care a unit-o cu umanitatea. Ocolind marile orașe și locurile renumite pentru învățătură și presupusă înțelepciune, El și-a stabilit locuința în satul umil și obscur al Nazaretului. Cea mai mare parte a vieții Lui a fost petrecută în acest loc, despre care se credea că nimic bun nu poate ieși de acolo. Pe calea pe care cei săraci, neglijați, suferinzi și întristați trebuie să pășească, El a umblat în timp ce a fost pe pământ, luând asupra Lui toate suferințele pe care cei chinuiți trebuie să le poarte. Căminul Lui a fost printre cei săraci. Familia Lui nu s-a distins prin învățătură, bogății sau poziție. Timp de mulți ani a lucrat în meseria Lui ca tâmplar. [1561]

Iudeii se lăudau plini de mândrie că Hristosul trebuia să vină ca un împărat care să-Și învingă dușmanii și să-i calce pe păgâni în picioare, în mânia Lui. Dar viața umilă și supusă pe care El a dus-o, care ar fi trebuit să-L așeze cu sfințenie în inimile poporului Său și să le dea încredere în misiunea Lui, i-a ofensat și i-a dezamăgit pe iudei; cunoaștem cu toții primirea de care a avut parte din partea lor. Dacă îngerii lui Dumnezeu nu ar fi fost în jurul Lui pentru a-L proteja, oamenii pe care venise să-i salveze L-ar fi ucis.

Dumnezeu nu a înălțat omul, slujind mândriei acestuia. El S-a umilit pe Sine însuși, S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce; dacă mândria omenească nu este umilită și supusă, dacă inima încăpățânată nu este sensibilizată de Duhul lui Hristos, nu este posibil ca El să imprime asupra noastră asemănarea divină cu El. El, umilul Nazarinean, ar fi putut revărsa disprețul asupra mândriei lumii, întrucât era Conducător în curțile cerești. Dar a venit în lumea noastră în umilință, pentru a arăta că nu bogăția, poziția, autoritatea sau titlurile de onoare sunt cele pe care universul cerului le apreciază și le onorează, ci sunt aceia care vor să-L urmeze pe Hristos, conferind onoare oricărei poziții de răspundere în virtutea caracterului lor, prin puterea harului Său.

Nicio ființă umană nu este îndreptățită să se înalțe pe sine în mândrie. „Căci așa vorbește Cel Prea Înalt, a cărui locuință este veșnică și al cărui nume este sfânt: «Eu locuiesc în locuri înalte și în sfințenie; dar sunt cu omul zdrobit și smerit, ca să înviorez duhurile [1562] smerite și să îmbărbătez inimile zdrobite.»”

Adunări pentru consfătuire

Scene care sunt o rușine pentru creștini mi-au fost prezentate ca desfășurându-se în adunările pentru consfătuire care s-au ținut după întâlnirea de la Minneapolis. Tonul ridicat al disputei, spiritul aprins, cuvintele tăioase se potriveau mai mult cu o întrunire politică decât cu un loc în care creștinii se adună pentru rugăciune și consfătuire. Astfel de adunări ar trebui întrerupte, întrucât sunt o insultă pentru cer. Domnul nu a fost tratat cu reverență, ca un Oaspete onorat, de către cei adunați pentru consfătuire, așadar cum se puteau ei aștepta ca lumina divină să strălucească peste ei? Cum puteau simți că prezența lui Isus dădea contur și formă planurilor lor? Locul în care se ținea adunarea nu a fost considerat sacru, ci a fost privit ca un loc obișnuit, pentru afaceri. Atunci, cum ar fi putut cei adunați să primească vreo inspirație care să-i conducă să întroneze adevărul în inimile lor, să-i facă să rostească cuvinte cu spiritul sensibil și iubitor al Învățătorului?

În adunările voastre pentru consfătuire și în ședințele voastre de comitet, s-au luat decizii și s-au făcut planuri care, puse în practică, vor lăsa impresii profunde asupra lucrării; așa că nu trebuie să se vadă nicio urmă de spirit aspru. Strigătele și cuvintele nerăbdătoare nu ar trebui să fie auzite niciodată. Aduceți-vă aminte că la toate adunările voastre pentru consfătuire este de față un Veghetor divin. Nu îngăduiți să fie rostit niciun cuvânt care exprimă vanitatea, întrucât voi luați hotărâri pentru Dumnezeu, iar El vă spune: „Opriți-vă și să știți că Eu sunt Dumnezeu.” [1563]

Dacă adunările voastre pentru consfătuire și ședințele de comitet nu sunt sub directa supraveghere a Duhului lui Dumnezeu, concluziile voastre vor fi pământești și nu vor fi mai vrednice de a fi luate în considerare decât sunt vorbele unui om. Hristos spune: „Despărțiți de Mine, nu puteți face nimic.” Dacă El nu este onorat în adunările voastre ca marele Sfetnic, atunci planurile voastre nu vin dintr-o sursă mai înaltă decât mintea omenească.

Frate Olsen, tu vorbești despre întoarcerea mea în America. Timp de trei ani am stat ca martor pentru adevăr, în Battle Creek. Aceia care au refuzat atunci să primească Mărturia care mi-a fost dată de Dumnezeu pentru ei și care au respins dovada care însoțea Mărturiile nu vor avea niciun beneficiu dacă m-aș întoarce.

Îți spun că dacă m-aș întoarce la Battle Creek și mi-aș rosti Mărturia în fața celor care nu iubesc adevărul, din inimile necredincioase ar ieși cuvintele întotdeauna gata să fie rostite: „I-a spus cineva!” Chiar și acum necredința se exprimă prin cuvintele: „Cine i-a scris aceste lucruri sorei White?” Dar eu nu știu pe nimeni care să le cunoască așa cum sunt și nimeni nu ar putea scrie ceva despre care nici nu bănuiește că există. Cineva mi-a spus: Acela care nu prezintă niciodată lucrurile în mod fals, nici nu judecă greșit, nici nu exagerează în vreun caz. Pe când eram la Minneapolis, El mi-a poruncit să-L urmez din încăpere în încăpere, ca să pot auzi ce se rostea în dormitoare. În mare măsură, lucrurile erau pe placul inamicului. Nu am auzit niciun cuvânt de rugăciune, dar am auzit numele meu menționat cu defăimare și critică. [1564]

Niciodată, cred, nu voi mai fi chemată să stau sub îndrumarea Duhului Sfânt așa cum am stat la Minneapolis. Prezența lui Isus a fost cu mine. Toți cei prezenți la întâlnire au avut ocazia să treacă de partea adevărului prin primirea Duhului Sfânt, care a fost trimis de Dumnezeu cu atâta belșug de iubire și îndurare. Dar în încăperile ocupate de unii din poporul nostru s-au auzit cuvinte de ridiculizare, critică, ironie și râsete. Manifestările Duhului Sfânt au fost atribuite fanatismului. Cine a cercetat Scripturile, așa cum au făcut sufletele nobile din Bereea, ca să vadă dacă lucrurile pe care le-au auzit sunt așa? Cine s-a rugat pentru îndrumare divină? Scenele care au avut loc la întrunirea aceea au făcut ca Dumnezeului cerului să-I fie rușine să-i numească „frați” pe aceia care au luat parte la ele. Toate acestea au fost observate de Veghetorul ceresc și sunt scrise în cartea de aducere aminte a lui Dumnezeu.

Domnul va șterge fărădelegea celor care, de atunci încoace, s-au pocăit cu o pocăință sinceră, dar de fiecare dată când același spirit se trezește în suflet, acesta se întoarce la faptele făcute cu ocazia aceea, iar cei care le fac sunt răspunzători înaintea lui Dumnezeu și vor trebui să dea socoteală pentru ele înaintea tronului Său de judecată. Același spirit care i-a pus în mișcare pe cei care L-au respins pe Hristos otrăvește și inimile lor, iar dacă ei ar fi trăit în zilele lui Hristos, s-ar fi purtat cu El în același fel în care s-au purtat iudeii necredincioși și netemători de Dumnezeu.

Slujitorii lui Dumnezeu nu au de rostit în acest timp o mărturie blândă, fie că oamenii vor să asculte, fie că nu. Cine respinge lumina și dovezile pe care Dumnezeu le revarsă cu generozitate peste noi, Îl respinge [1565] pe Hristos și pentru el nu mai este alt Mântuitor.

Lucrarea la Battle Creek

Duhul Domnului a prezentat starea de lucruri de la editura Review and Herald. Vorbind prin Isaia, Dumnezeu spune: „Nu vreau să cert în veci, nici să țin o mânie necurmată, când înaintea Mea cad în leșin duhurile și sufletele pe care le-am făcut. Din pricina păcatului lăcomiei lui, M-am mâniat și l-am lovit, M-am ascuns, în supărarea Mea, și cel răzvrătit a urmat și mai mult pe căile inimii lui.”

Exact acest lucru s-a petrecut la casa de editură din Battle Creek. Lăcomia a fost întrețesută în aproape fiecare tranzacție a acestei instituții și a fost practicată de cei de acolo. Influența ei s-a răspândit ca lepra, până când a mânjit și a stricat instituția ca întreg. Întrucât casa de editură a ajuns coruptă, Asociația Conferinței Generale a luat atitudine și a propus să ia copilul bolnav din mâinile acesteia și să-l îngrijească. Dar este o cursă pentru Asociația Conferinței Generale să ia lucrarea de publicații pe umerii ei. A face așa nu conferă lucrării vreo sfințenie deosebită, ci pune asupra A.C.G. o povară care o va doborî, o va îmbolnăvi și îi va slăbi eficiența, afară de cazul în care bărbați cu principii ferme, amestecate cu dragoste, vor conduce afacerile de acolo.

În facerea acestui pas se produce o schimbare a responsabilității, dar principiile greșite rămân neschimbate. Același lucru care s-a făcut până acum se va face mai departe sub veșmântul Asociației [1566] Conferinței Generale. Caracterul sacru al acestei asociații se pierde cu repeziciune. Ce va mai fi respectat apoi ca sfânt, curat și nemânjit? Va mai exista o voce pe care poporul lui Dumnezeu să o poată privi ca fiind demnă de respect? Cu siguranță, nu mai este nimic acum care să poarte acreditarea divină. Lucrurile sacre sunt amestecate și întrețesute cu afaceri pământești care nu au nicio legătură cu Dumnezeu.

Asociația Conferinței Generale și-a pierdut în mare măsură caracterul ei sacru din cauză că unii dintre cei aflați în legătură cu ea nu și-au schimbat sentimentele în niciun aspect după conferința care s-a ținut la Minneapolis. Unii dintre cei aflați în poziții de răspundere „urmează și mai mult” pe căile inimii lor. Unii, care au venit din Africa de Sud și din alte locuri ca să primească o educație care să-i califice pentru lucrare, au fost îmbibați de acest spirit și l-au dus cu ei acasă, iar lucrarea lor nu a produs roadele cele bune. Părerile oamenilor, care au fost primite de aceștia, stau lipite de ei ca lepra; se pune foarte serios întrebarea dacă sufletele care au fost îmbibate cu lepra spirituală de la Battle Creek vor fi vreodată capabile să distingă principiile cerului de metodele și planurile oamenilor. Influențele și impresiile primite la Battle Creek au contribuit mult la întârzierea lucrării din Africa de Sud.

Așa cum stau lucrurile acum la Battle Creek, lucrarea lui Dumnezeu nu poate fi dusă mai departe pe o bază corectă. Cât timp va ține starea aceasta de lucruri? Când vor fi limpezite și ascuțite percepțiile oamenilor, prin slujirea [1567] adusă de Duhul Sfânt? Unii oameni de acolo nu văd efectele dăunătoare ale planurilor care de ani de zile au lucrat în mod tainic. Unii dintre conducătorii din timpul de față umblă în lumina pe care au primit-o și fac tot ce pot mai bine, dar tovarășii lor de lucru fac ca lucrurile să fie atât de apăsătoare pentru aceștia, încât ei nu pot face decât prea puțin. Înrobirea sufletelor oamenilor de către colegii lor de lucru adâncește întunericul care deja îi înfășoară. Cine mai poate ști acum sigur că este în siguranță dacă ascultă vocea Asociației Conferinței Generale? Dacă poporul din bisericile noastre ar înțelege conducerea bărbaților care umblă în lumina tăciunilor aprinși de ei, ar respecta ei deciziile acestora? Vă spun că nu, nici pentru o clipă. Mi-a fost arătat că poporul, în general, nu știe că inima lucrării de la Battle Creek este bolnavă și coruptă. Mulți din popor sunt într-o stare letargică, nepăsătoare, apatică și consimt la planuri pe care nu le înțeleg. Unde este glasul, de unde va veni glasul de care poporul să poată asculta, știind că vine de la Păstorul cel adevărat? Sunt chemată de Duhul lui Dumnezeu să vă pun în față aceste lucruri, lucruri reale, în conformitate cu practica din ultimii câțiva ani.

„«I-am văzut căile, și totuși îl voi tămădui; îl voi călăuzi și-l voi mângâia, pe el și pe cei ce plâng împreună cu el. Voi pune lauda pe buze: ,Pace, pace celui de departe și celui de aproape! – ice Domnul – Da, Eu îl voi tămădui!’ Dar cei răi sunt [1568] ca marea înfuriată, care nu se poate liniști și ale cărei ape aruncă afară noroi și mâl. Cei răi n-au pace», zice Dumnezeul meu.” „Ascultați lucrul acesta, casa lui Iacov, voi, care purtați numele lui Israel și care ați ieșit din apele lui Iuda; voi, care ați jurat pe Numele Domnului și care chemați pe Dumnezeul lui Israel, dar nu în adevăr, nici cu neprihănire!” „Nici nu le-ai auzit, nici nu le-ai știut și nici nu-ți era deschisă odinioară urechea la ele: căci știam că ai să fii necredincios și că din naștere ai fost numit «răzvrătit».” „Acum, dacă veți asculta cu adevărat de glasul Meu și dacă veți păzi legământul Meu, veți fi ai Mei, comoara Mea dintre toate popoarele. Deși al Meu este tot pământul, voi Îmi veți fi o împărăție de preoți și un neam sfânt.”

Vorbesc în după-amiaza aceasta la ora trei și trebuie să merg acum la moară, pe terenul școlii, acolo unde se va ține adunarea noastră. Aș fi vrut să avem un loc de închinare. Pe durata institutului a fost ridicat un cort pe care l-am ținut cât de mult a fost posibil, dar din cauza vremii umede a fost desfăcut.

Centralizarea lucrării de publicare

Domnul mi-a prezentat lucruri care m-au făcut să tremur pentru instituțiile din Battle Creek. El mi-a arătat aceste lucruri și voi fi oare consecventă dacă nu voi căuta să reprim spiritul din Battle Creek care caută să capete mai multă putere, în timp ce de ani de zile nu au fost suficienți bărbați calificați pentru a înfăptui, [1569] cu credincioșie creștină, sarcina pe care o au deja?

Planul pentru centralizare este în detrimentul cauzei adevărului prezent. Battle Creek are toată puterea pe care trebuie să o aibă. Unii din locul acesta au înaintat planuri egoiste și, dacă vreuna dintre ramurile lucrării a promis un oarecare succes, ei nu au exercitat spiritul de a o lăsa să meargă mai departe singură, ci au făcut efortul de a atașa acel interes marelui întreg. Ei s-au luptat să cuprindă deja prea mult și încă sunt însetați să adune mai mult. Când vor putea dovedi că au făcut aceste planuri sub călăuzirea Duhului Sfânt, atunci încrederea în ei poate fi restatornicită.

Acum douăzeci de ani, am fost surprinsă de avertizările și îndemnurile la precauție ce mi-au fost date în legătură cu casa de editură de pe coasta Pacificului – cum că trebuie să rămână pentru totdeauna independentă de toate celelalte instituții, că nu trebuie să fie sub controlul niciunei alte instituții, ci trebuie să facă lucrarea Domnului sub călăuzirea și protecția Lui. Domnul spune: „Voi toți sunteți frați” și Pacific Press nu trebuie invidiată și privită cu gelozie și suspiciune de casa de editură mai puternică de la Battle Creek. Ea trebuie să-și păstreze individualitatea și să fie păzită cu strictețe de orice corupție. Ea nu trebuie să fie înglobată în nicio altă instituție. Mâna puterii și a controlului de la Battle Creek nu trebuie să se întindă peste continent ca să o administreze.

Ceva mai târziu, chiar înainte de moartea soțului meu, mințile unora s-au agitat ca să așeze aceste instituții sub o singură putere [1570] care să le conducă. Din nou, Duhul Sfânt mi-a adus în minte ceea ce Domnul mi-a zis. I-am spus soțului meu să răspundă la această propunere afirmând că Domnul nu a plănuit o astfel de acțiune. Cel care cunoaște sfârșitul de la început înțelege aceste lucruri mai bine decât omul supus greșelii.

La o altă dată și mai târzie, mi-a fost prezentată situația casei de editură din Oakland. Mi s-a arătat că această instituție trebuie să facă o lucrare care va fi spre slava lui Dumnezeu, dacă lucrătorii vor avea mereu în vedere onoarea Lui, dar mi s-a arătat că s-a făcut o greșeală prin faptul că a fost adoptat un mod de lucru ce are tendința de a corupe instituția. Mi-a fost arătat de asemenea că ea trebuie să-și păstreze independența, lucrând pentru realizarea planului lui Dumnezeu fără a fi controlată de altcineva în afară de Dumnezeu.

Domnul mi-a prezentat faptul că ramuri ale acestei lucrări vor fi înființate și în alte locuri, sub supravegherea celor de la Pacific Press, dar că, dacă această acțiune se va dovedi un succes, se vor trezi gelozia, bănuiala rea și lăcomia. Se vor face eforturi pentru a schimba ordinea lucrurilor și pentru a cuprinde lucrarea împreună cu celelalte interese la Battle Creek. Unii bărbați sunt foarte zeloși pentru a schimba ordinea lucrurilor, dar Domnul interzice o astfel de centralizare. Fiecărei ramuri trebuie să i se permită să trăiască și să își facă propria lucrare.

Pot apărea greșeli în fiecare instituție, dar dacă administratorii vor învăța lecția pe care fiecare trebuie să o învețe – aceea de a acționa cu precauție – aceste greșeli [1571] nu vor fi repetate și Dumnezeu va conduce lucrarea. Fiecare lucrător din instituțiile noastre are nevoie să facă din cuvântul lui Dumnezeu regula lui de acțiune. Atunci binecuvântarea lui Dumnezeu va rămâne peste el. El nu se poate dispensa de adevărul lui Dumnezeu, călăuza și îndrumătorul său, și să fie în siguranță. Dacă omul poate respira o singură dată fără să fie dependent de Dumnezeu, atunci poate lăsa deoparte cuvântul cel curat și sfânt al lui Dumnezeu, pentru a nu mai fi cartea lui călăuzitoare. Adevărul trebuie să dețină controlul asupra conștiinței și înțelegerii în toată lucrarea care se face. Duhul Sfânt trebuie să conducă fiecare gând, cuvânt și faptă. El trebuie să conducă în toate acțiunile spirituale și temporale.

Este plăcut înaintea lui Dumnezeu ca noi să avem laudă și rugăciune, precum și servicii religioase, dar religia Bibliei trebuie să fie prezentă în tot ceea ce facem și să sfințească fiecare îndatorire zilnică. Voia Domnului trebuie să fie voia omului în orice lucru. Sfântul lui Israel a dat reguli de călăuzire pentru toți, și aceste reguli de călăuzire trebuie urmate cu strictețe, căci ele constituie standardul caracterului. Nimeni nu se poate abate de la cele dintâi principii ale neprihănirii fără să păcătuiască. Dar religia noastră este interpretată greșit și disprețuită de credincioși, deoarece atât de mulți dintre cei care afirmă că susțin adevărul nu practică principiile acestuia în purtarea față de semenii lor.

Fraților mei din Battle Creek vreau să le spun: „Cu niciun chip, nu vă centralizați.” A face așa nu înseamnă nimic mai puțin decât a pune asupra instituțiilor din Battle Creek administrarea întregii lucrări, de departe și de aproape. Lucrarea lui Dumnezeu nu poate fi dusă înainte cu succes de oameni care, [1572] prin împotrivirea lor față de lumină, s-au pus în poziția în care nimic nu-i va influența pentru a se pocăi sau pentru a-și schimba cursul acțiunii. Există bărbați aflați în legătură cu lucrarea din Battle Creek ale căror inimi nu sunt sfințite și nu sunt sub controlul lui Dumnezeu.

Dacă cei aflați în legătură cu lucrarea lui Dumnezeu nu vor asculta glasul Lui și nu vor face voia Lui, ei vor trebui separați cu totul de lucrare. Dumnezeu nu are nevoie de influența unor astfel de oameni. Vorbesc limpede, căci a sosit timpul ca lucrurilor să li se spună pe adevăratul lor nume. Aceia care-L iubesc și se tem de Dumnezeu cu toată inima sunt singurii oameni în care Dumnezeu Se poate încrede. Dar aceia care și-au despărțit sufletele de Dumnezeu trebuie să fie despărțiți și ei înșiși de lucrarea lui Dumnezeu, care este atât de solemnă și importantă.

Ellen G. White [1573]