Scrisoarea 96, 1896
Sunnyside, Cooranbong, N. S. W., 6 iunie 1896

CĂTRE U. SMITH

Dragă frate,

Paginile anexate aici prezintă câteva idei care i-au fost descoperite sorei White noaptea trecută și pe care a dorit să ți le trimită. Ea suferă de câteva zile din cauza urmărilor răcelii și lucrului peste măsură, iar astăzi nu este capabilă să scrie sau să citească. Lucrurile sunt scrise așa cum mi le-a prezentat ea. Am trimis cu poșta S. F. câteva copii ale unor articole și scrisori pe care sora White dorește să le citești. Dar pentru că nu suntem sigure că te afli în Battle Creek, ele au fost adresate fratelui Tenney, cu îndrumarea ca el să le citească și să ți le trimită.

A ta în lucrare,

M. Davis [1574]

„Astfel, Legea ne‑a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim îndreptățiți prin credință.” În versetul acesta, prin apostolul, Duhul Sfânt vorbește îndeosebi despre legea morală. Legea ne descoperă păcatul, ne face să simțim nevoia noastră după Hristos și să fugim la El pentru a găsi iertare și pace în urma pocăinței înaintea lui Dumnezeu și a credinței în Domnul nostru Isus Hristos.

O lipsă de dispoziție de a renunța la părerile preconcepute și de a accepta acest adevăr stă la baza unei mari părți din opoziția manifestată la Minneapolis împotriva soliei Domnului transmisă prin frații Jones și Waggoner. Prin exercitarea acelei opoziții, Satana a reușit să îndepărteze de la poporul nostru mare parte din puterea specială a Duhului Sfânt, pe care Dumnezeu a tânjit să le-o împărtășească. Inamicul i-a împiedicat să obțină eficiența care ar fi putut fi a lor în vestirea adevărului către lume, așa cum l-au vestit apostolii după Ziua Cincizecimii. Lumina care trebuie să lumineze tot pământul cu slava ei a fost întâmpinată cu împotrivire și, prin acțiunea propriilor noștri frați, a fost în mare măsură ținută departe de lume.

Legea celor zece porunci nu trebuie privită așa de mult din perspectiva interdicției, cât din cea a îndurării. Interdicțiile ei sunt garanția sigură a fericirii pe care o găsim în ascultare. Dacă este primită în Hristos, ea lucrează în noi puritatea caracterului care ne va aduce bucurie de-a lungul [1575] veacurilor veșniciei. Pentru cel ascultător, ea este un zid de protecție. Noi vedem în ea bunătatea lui Dumnezeu, care, prin faptul că descoperă oamenilor principiile imuabile ale neprihănirii, caută să-i protejeze de consecințele nefaste care rezultă din călcarea legii.

Noi nu trebuie să-L privim pe Dumnezeu ca și cum ar aștepta să pedepsească păcătosul pentru păcatul lui. Păcătosul este cel care își atrage singur pedeapsa. Propriile lui acțiuni dau drumul unui șir de circumstanțe care duc la un rezultat sigur. Fiecare act de călcare a legii are un efect asupra păcătosului, produce în el o schimbare a caracterului și face să-i fie mai ușor să calce legea din nou. Prin faptul că aleg să păcătuiască, oamenii se despart de Dumnezeu, se rup de canalul prin care vine binecuvântarea, iar rezultatul sigur este ruina și moartea.

Legea este exprimarea modului de a gândi al lui Dumnezeu; atunci când o primim în Hristos, ea devine modul nostru de a gândi; ea ne ridică deasupra puterii dorințelor și tendințelor naturale, deasupra ispitelor care conduc la păcat. „Multă pace au cei ce iubesc Legea Ta și nu li se întâmplă nicio nenorocire” – nimic nu-i face să se împiedice.

Nu există pace acolo unde nu este neprihănire; cei răi sunt în război cu Dumnezeu. Dar cine primește neprihănirea legii în Hristos este în armonie cu cerul. „Bunătatea și credincioșia se întâlnesc, dreptatea și pacea se sărută.” [1576]