Manuscrisul 10, 1890

CINE VA PRIMI LUMINA DIN CERURI?

REMARCI FĂCUTE LA ȘCOALA BIBLICĂ
6 februarie 1890

Aș vrea să vă citesc câteva dintre cuvintele prețioase ale lui Isus: „Nu numai pentru aceștia Mă rog [numai pentru ucenicii care erau atunci lângă El], ci și pentru cei care vor crede în Mine prin cuvântul lor” (Ioan 17:20). Adică pentru noi. Înseamnă că S-a rugat pentru noi, fraților. „Ca toți să fie una, precum Tu, Tată, ești în Mine, și Eu, în Tine, ca și ei să fie [una] în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M‑ai trimis” (versetul 21). Unitatea și armonia.

M-am gândit la mulți care ar fi trebuit să fie aici, dar nu sunt. Unde sunt Leon Smith, fratele Ballenger și fratele Smith? Nu pot să petreacă cu noi o oră? Se retrag de teamă că vor fi câștigați? De ce nu vin aici acești oameni? Dacă ei nu știu față de ce se opun, nu vor înțelege. Nu, fraților, care este povara voastră? Este de a câștiga pe aceia care nu înțeleg aceste lucruri și care tot timpul trag în întuneric împotriva lor? Noi știm că ei nu vor să vină să audă, nu vor să vină unde Domnul poate să le impresioneze inimile și mințile. Înțelegeți că nu acesta este modul prin care omul trebuie să lucreze?

Fraților, să privim aceste probleme într-o lumină corectă. Dacă noi avem lucruri prețioase, dorim ca și ei să le aibă, vrem ca și ei să înțeleagă unde este Duhul lui Dumnezeu; dar dacă stau întotdeauna la marginea taberei, ei nu cunosc impresiile pe care Domnul le face asupra poporului Său. Dorim ca ei să vină aici cu noi, ca să putem [549] fi uniți în credință și scop și să putem înțelege unde lucrează Duhul lui Dumnezeu. Și mai sunt mulți alții care ar trebui să fie aici.

Avem cuvântul: „Ca lumea să creadă că Tu M‑ai trimis. Și slava pe care Mi‑ai dat‑o Mie le‑am dat‑o lor” (versetele 21-22). Aceasta așteptăm aici; vrem ceva din slava aceea și este privilegiul nostru să o avem. Este destul întuneric în lume, dar noi vrem ca lumina slavei lui Dumnezeu să lumineze cărarea noastră și cărarea altora. Noi vrem ceva din acea slavă, ca să puteți pleca la lucrul vostru cu slava strălucindu-vă pe fețe, exprimată în cuvintele și în mărturiile voastre, ca ea să facă o impresie asupra minților voastre oriunde mergeți.

„Și slava pe care Mi‑ai dat‑o Mie le‑am dat‑o lor, ca să fie una, precum și Noi [suntem] una.” Cine simte povara de a ajunge la unitate? Cine o simte? Unde sunt aceia? Domnul să ne ajute să înțelegem de ce spirit suntem conduși și mișcați. „Eu în ei, și Tu în Mine, ca ei să fie făcuți desăvârșiți în Unul” (versetul 23, KJV). Folosul lor nu stă în a vedea cât de departe pot să stea, cât de mult pot să întrețină alte gânduri și propriile idei, cât pot de mult să-și prețuiască ideile și să le cultive. Nu, ci folosul lor este ca ei să fie făcuți desăvârșiți în Unul; ei doresc să fie una, ei încearcă să fie una și încearcă să ajungă acolo unde pot fi în unitate.

„Ca lumea să știe că Tu M-ai trimis.” Aceasta este acreditarea pe care o au ei în fața lumii. „Și i-ai iubit” – țineți minte. O, [550] are atâta putere pentru mine. Atâta putere primește inima mea; mi se topește și mi se mistuie toată ființa când citesc. „Și i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine”. Fraților, putem înțelege așa ceva? Putem să ne prindem de aceasta? Putem să măsurăm așa ceva?

„I-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine.” Aceasta ar trebui să aducă tot timpul fiecăruia dintre noi bucurie și fericire, mulțumire și recunoștință față de Dumnezeu, întrucât a fost făcut totul pentru ca aceasta să se realizeze, fiindcă Dumnezeu ne iubește ca pe Fiul Său. De ce? Pentru că suntem uniți în Hristos după cum și El este unit cu Tatăl.

Între aceia care sunt părtași Duhului lui Hristos, există unitate. Puteți aduce calul la apă, dar nu puteți niciodată să-l faceți să bea; el trebuie să bea singur. Tocmai așa este cu noi; putem avea o casă în jurul nostru, iar cuvintele vieții pot fi prezentate în toată frumusețea și cu toată claritatea, iar ele sunt ca lumina strălucitoare a lămpii; dar dacă ei nu-și aprind lumânarea de la aceasta, dacă nu vor să obțină lumină, nu vor avea parte de ea, nu, deloc. Acesta este cel mai prețios lucru pentru mine.

El mai spune: „Tată, vreau ca, acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine și aceia pe care Mi i‑ai dat Tu.” În împărăția Sa, aceștia vor fi chiar în jurul Său, chiar lângă El. O, ce gând! Mă face să doresc – chiar dacă mor la datorie – mă face să fiu gata să fac un sacrificiu deplin de dragul adevărului. O, dacă aș putea să fiu cu El, acolo unde este El! El este iubirea mea, cununa mea de bucurie; El este speranța și mângâierea mea. [551]

Acum ce urmează? „Ca să vadă slava Mea.” Noi L-am simțit în umilință, L-am simțit în sacrificiu, L-am simțit în încercări, L-am simțit în probă; iar acum să putem privi la El, să-L putem vedea așa cum este El, să putem vedea slava Lui și dacă privim la El vom fi părtași cu El la slava Sa.

„Slava pe care Mi‑ai dat‑o Mie le‑am dat‑o lor, […] fiindcă M‑ai iubit înainte de întemeierea lumii. Bunule Tată, lumea nu Te‑a cunoscut” (versetele 22, 24-25). O, cât de puțin Îl cunoaștem; și mărturisim a fi urmașii Săi. El spune: „Lumea nu Te-a cunoscut.” Să ferească Dumnezeu ca nu cumva cei care duc adevărul celor care sunt în întuneric să fie cei despre care va spune Hristos: „Eu nu Te cunosc.” Cât de puțini Îl cunosc pe Mântuitorul meu!

„Dar Eu Te‑am cunoscut, și aceștia au cunoscut că Tu M‑ai trimis. Eu le‑am făcut cunoscut Numele Tău și Îl voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M‑ai iubit Tu să fie în ei, și Eu să fiu în ei” (versetele 25-26). Acesta este cuvântul Său. L-am citit mai limpede în acest ultim an. „Eu le‑am făcut cunoscut Numele Tău” – Numele Său, bunătatea Sa, harul Său, iubirea Sa, compasiunea Sa, ca voi să vă adunați forțele și să gândiți, să puteți fi întemeiați pe stânca Isus Hristos și să credeți în El. „Eu le‑am făcut cunoscut Numele Tău și Îl voi mai face cunoscut.” Pentru aceasta a venit El aici.

„Ca dragostea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei, și Eu să fiu în ei.” Mă bucur atât de mult, fraților, mă bucur atât de mult că avem acest privilegiu. Dar mințile noastre au ajuns să fie despărțite de Dumnezeu; iar dușmanul [552] dorește să fie așa. El își aruncă umbra diabolică exact între noi și speranța, puterea, mângâierea noastră, ca să nu-L putem vedea pe El, ca să-L eclipseze pe Isus, pentru ca noi să nu-L înțelegem pe El și ceea ce a fost El pentru noi, ceea ce vrea să facă pentru noi și ceea ce vrea să fie pentru noi – ca să-și arunce umbra întunecată și cețoasă între noi și Mântuitorul.

Noi am prins doar o licărire de credință. Noi avem doar puțin din aceasta. Însă este atât de greu pentru mintea care privește la umbrele întunecate și care își umple memoria cu gânduri dezolante și cu imagini drapate cu doliu, încât pare că nu poate privi la nimic altceva. Dar fie ca Domnul să ne ajute să adunăm giuvaerurile lui Hristos. Domnul să ne ajute să ne umplem memoria cu promisiunile bogate ale lui Dumnezeu, ca atunci când Satana va veni să-și arunce umbra întunecoasă între noi și sursa puterii noastre, să fim înarmați; să avem semne de aducere aminte peste tot în jurul nostru – baricadați cu făgăduințe – și să putem spune: „Chiar dacă smochinul nu va mai înflori, nici vița nu-și va mai da rodul; rodul măslinului va lipsi, și câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule, și nu vor mai fi boi în grajduri, eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele” (Habacuc 3:17-18).

Dacă uneori cuvântul ni se pare atât de greu este din cauză că necredința este plantată în inimi, acolo unde ar trebui să înflorească credința. Repet acest text mereu și mereu și mă pun în poziția în care să pot primi lumina și strălucirea Soarelui neprihănirii. Nu voi privi întunericul. [553]

Fraților și surorilor, vă implor de dragul lui Hristos, să-L înălțați pe El – Omul de la Calvar. Înălțați-L pe El, singura speranță a păcătoșilor. Învățați de la El, fiecare dintre voi. Fie ca în experiența voastră să fie deschise capitole pe care nu le-ați mai deschis până acum, cu privire la binecuvântarea și încrederea pe care le puteți avea în Dumnezeu.

Priviți ce spune Mântuitorul: „Dar când va veni Fiul Omului, va găsi oare credință pe pământ?” (Luca 18:8). De ce? Pentru că diavolul înfășoară poporul cu mantaua lui întunecată, când noi avem nevoie de lumină, lumină, fraților, lumină, lumină prețioasă de la tronul lui Dumnezeu. Aveți nevoie să fiți siguri că ați învățat cum să o mărturisiți; când veți pleca la cei care sunt prinși în necredință, aveți nevoie să fiți atât de înrădăcinați și întemeiați în ea, încât aceștia să nu-și arunce întunericul lor peste mintea voastră; să fiți atât de întemeiați în adevăr, încât să nu puteți fi clătinați de pe el, ci Dumnezeu să vă poată descoperi lumina Sa prețioasă.

Pavel știa că nu avea să stea mult timp cu Timotei, de aceea îl învăța tot timpul. El a spus: „Copilul meu, întărește-te în harul care este în Hristos Isus” (2 Timotei 2:1). De aceasta avem nevoie fiecare – nu de vreuna dintre părerile noastre, de inteligență, intelect sau altceva, ci să fim tari în harul care este în Isus Hristos.

„Și ce ai auzit de la mine înaintea multor martori încredințează unor oameni de încredere, care să fie în stare să‑i învețe și pe alții! Suferă împreună cu mine, ca un bun soldat al lui Hristos Isus” (versetele 2-3). [554] Acest cuvânt stă chiar înaintea noastră. Și chiar aceia care ar fi trebuit să fie aici și să simtă interes pentru a cunoaște adevărul, datorită poziției de încredere pe care o au în Battle Creek și în câmpul misionar – bărbații care ar trebui să fie pregătiți pentru această poziție – nu sunt aici; ei nu vin aproape.

Fraților, nu așa ar trebui să fie. Aș vrea să meditați la aceste lucruri. Aș vrea să-L căutați pe Dumnezeu pentru a le înțelege. Aș vrea să spuneți Domnului să tulbure aceste suflete, ca să înceapă să simtă că au nevoie de ceva mai mult decât au. Fraților, avem nevoie de lumină, lumină prețioasă de la tronul lui Dumnezeu; și în loc de sofisticărie, în loc de a vă prinde de cârlige în care să vă agățați îndoielile, plecați genunchii în rugăciune, de dragul lui Hristos. De dragul lui Hristos, uitați-vă la greșelile pe care le-au făcut iudeii. Hristos a spus că lumina a venit și voi iubiți întunericul mai mult decât lumina (vedeți Ioan 3:19). Aceasta se poate face doar acolo unde strălucește lumina. Voi întâlniți oameni care spun: „Atenție, atenție; trebuie să avem grijă!” Dar noi trebuie să avem foarte mare grijă să scoatem afară întunericul și să lăsăm lumina să intre.

Fraților, e nevoie să ne ridicăm ca un singur om și să obținem o experiență vie la această întâlnire. Aveți nevoie de multă lumină pe care să o duceți cu voi în veșnicie. De aceasta aveți nevoie. Noi nu avem nici pe jumătate credința care este necesară. Abia începem să învățăm ca niște copii mici. Copilul face mai întâi un pas și cade; apoi face un alt pas și în final învață să umble. Ei bine, noi avem nevoie să învățăm cum să exercităm credința.

Priviți credința centurionului care a venit la Hristos. Centurionul nu a pretins că are cunoștința iudeilor, dar a venit și [555] a spus: Doamne, nu e nevoie să Te cobori ca să vindeci pe slujitorul meu; spune doar și se va face. Ce fel de putere a crezut el că se află în Hristos? O putere la fel cu aceea cu care era el investit. El a spus: Zi doar cuvântul. Și eu spun robului meu „Du-te” și se duce, îi spun „Fă cutare lucru”, și-l face. Tot ce trebuie să faci este să poruncești și se va face.

Ce anume înțelesese el? Că Hristos era înconjurat de îngeri și cuvântul lui Hristos va merge direct în camera bolnavului și îl va vindeca. Iudeii au auzit ce i-a spus Hristos: „Nici în Israel n-am găsit o credință așa de mare.” Sunt unii în afară care sunt priviți mai favorabil de Dumnezeu decât suntem priviți noi. De ce? Pentru că ei trăiesc după fiecare rază de lumină pe care o au. Noi avem lumină care se revarsă peste noi și de luni de zile implorăm poporul să se ridice și să accepte lumina, și ei nu știu dacă să o facă sau nu. Ei par să nu vadă că pot veni să bea, că pot deschide inimile și să-L lase pe Mântuitor să intre.

Sufletul meu agonizează uneori din cauza acestor lucruri. Dar nu pot face nimic, nu pot vorbi inimii; numai Dumnezeu poate vorbi inimii. Vă rog fierbinte, ca un ambasador al lui Hristos, zdrobiți-l pe Satana sub picioarele voastre. Vă implor să începeți să lucrați pentru voi înșivă, să lucrați pentru sufletele care sunt în întuneric și necredință. Vă implor să investiți eforturile voastre ca să-i aduceți acolo unde pot să vină, acolo unde curg apele vii – acolo unde lumina cerului poate cădea peste ei, ca ei să poată sta în mijlocul oamenilor ca o lumină, și nu ca o umbră a întunericului. [556]

Ieri dimineață m-am trezit în jur de ora două și nu am mai putut dormi; sufletul meu parcă era în agonie și nu puteam spune nimic. Am îngenuncheat înaintea Domnului și am spus: „Tu știi totul; Tu îmi cunoști povara. Trebuie să am mai mult decât am. Eu nu pot duce această greutate. Simt așa de mare responsabilitate când știu că oamenii nu umblă în lumină, când știu că umblă contrar cu ceea ce mi-a spus Domnul.” Apoi, am simțit ca și cum un val de lumină a coborât asupra mea și pacea lui Dumnezeu a venit peste mine. Cuvintele „Eu voi fi cu tine; îți voi da puterea Mea” au ajuns până la mine. De ieri dimineață am simțit că aș putea muri pentru Isus Hristos. Și nu mă voi mai îngrijora, nici nu mă voi mai supune acestei poveri, ci o voi lăsa în mâinile lui Dumnezeu. Fraților, ne vom aduce și ne vom lăsa în mâinile Lui poverile noastre? Haideți să o facem. Haideți să le punem peste Purtătorul de poveri, iar atunci când vom avea ceva de făcut, vom face. Și când veți pleca din acest loc, să fiți atât de plini de solie ca de un foc în oasele voastre, încât să nu puteți tăcea. Este adevărat că oamenii vor spune: „Sunteți prea cuprinși de emoție; faceți prea mult caz din aceasta și nu vă gândiți destul la lege. Trebuie să vă gândiți mai mult la lege. Nu căutați tot timpul să ajungeți la neprihănirea lui Hristos, ci restaurați legea.”

Lăsați legea să-și poarte singură de grijă. Noi am stăruit atât de mult asupra legii până am ajuns uscați ca munții din Ghilboa, peste care nu cade nici rouă, nici ploaie. Haideți să ne încredem în meritele lui Isus Hristos din Nazaret. Dumnezeu să ne ajute să avem ochii unși cu alifie pentru ochi, ca să putem vedea. Dacă Dumnezeu ne ajută, ne vom apropia de El, iar El spune că Se va apropia de noi. Credem aceasta? Vom merge pe drumul arătat de Dumnezeu? Domnul să ne ajute și să ne lumineze, [557] ca să plecăm din acest loc așa cum au plecat ei să proclame adevărul după Ziua Cincizecimii. Sufletele au fost convertite; ei nu au putut rezista mărturiei. [558]