Din Manuscrisul 10, 1890
Review and Herald, 11 martie 1890

HRISTOS S-A RUGAT PENTRU UNITATE ÎNTRE UCENICII SĂI

În rugăciunea lui Hristos pentru ucenicii Săi, se găsesc cuvinte prețioase. El spune: „Sfinte Tată, păzește‑i în Numele Tău, pe care Mi L‑ai dat, ca ei să fie una, asemenea Nouă. […] Nu numai pentru aceștia Mă rog, ci și pentru cei care vor crede în Mine prin cuvântul lor, ca toți să fie una, precum Tu, Tată, ești în Mine, și Eu, în Tine, ca și ei să fie [una] în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M‑ai trimis.”

Unitatea și armonia care trebuiau să fie între ucenicii lui Hristos este descrisă în următoarele cuvinte: „Ca să fie una, precum și Noi [suntem] una.” Dar câți sunt cei care se trag la o parte și par să creadă că au învățat tot ce au nevoie să învețe. Fraților, unde este povara voastră pentru aceștia? Ați fost la ei, ca să-i invitați să vină, să-L caute pe Dumnezeu și să audă cuvintele care sunt prețioase pentru voi? Voi vă bucurați în lumină și totuși lăsați pe alții să rămână în întuneric? Noi dorim ca toți frații noștri să aibă binecuvântarea pe care o avem noi. Cei ce aleg să stea la marginea taberei nu pot ști ce se întâmplă în mijlocul ei. Ei trebuie să vină în curțile dinăuntru, pentru că noi, ca popor, trebuie să fim uniți în credință și în scop. Isus S-a rugat ca toți ucenicii Săi să fie una – „Precum Tu, Tată, ești în Mine, și Eu, în Tine, ca și ei să fie [una] în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M‑ai trimis.” Prin această unitate va fi convinsă lumea de misiunea lui Hristos și noi vom purta acreditarea divină înaintea lumii. „Și slava pe care Mi‑ai dat‑o Mie le‑am dat‑o lor, ca să fie una, precum și Noi [suntem] una.” Avem nevoie de aceasta. Aceasta așteptăm – mai mult din slava lui Hristos care să lumineze calea noastră, ca să mergem cu fețele strălucind de această slavă, ca să putem lăsa o impresie profundă asupra acelora cu care vom veni în contact.

„Eu în ei, și Tu în Mine – pentru ca ei să fie în chip desăvârșit una, ca să cunoască lumea că Tu M‑ai trimis și că i‑ai iubit cum M‑ai iubit pe Mine.” Putem cuprinde însemnătatea acestor cuvinte? Le putem primi înlăuntrul nostru? Putem măsura această iubire? Gândul că Dumnezeu ne iubește ca pe Fiul Său ar trebui să ne umple de recunoștință și laudă pentru El. S-au luat măsuri ca Dumnezeu să poată să ne iubească așa cum Îl iubește pe Fiul Său, iar aceasta se face prin unitatea pe care o avem cu Hristos și unii cu alții. Fiecare dintre noi trebuie să vină la izvor și să bea personal. O mie din jurul nostru pot să bea din torentul mântuirii, dar noi nu vom fi înviorați decât dacă bem personal din torentul vindecător. Trebuie să vedem personal frumusețea și lumina cuvântului lui Dumnezeu și să ne aprindem candela de la altarul divin, ca să putem merge înaintea lumii, ținând sus cuvântul vieții ca pe o lampă care luminează cu putere. Aceia care nu vin la cuvântul lui Dumnezeu ca să primească personal lumină, nu vor avea lumină pe care să o răspândească altora.

Cât de prețioase sunt aceste cuvinte! „Tată, vreau ca, acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine și aceia pe care Mi i‑ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi‑ai dat‑o fiindcă M‑ai iubit înainte de întemeierea lumii.” Hristos dorește să privim slava Lui. Unde? În Împărăția cerurilor. El dorește ca noi să fim una cu El. Ce gând! Cât de dispusă mă face să fiu de a face orice sacrificiu de dragul Lui! El este iubirea mea, neprihănirea mea, mângâierea mea, cununa mea de bucurie și El dorește să privim slava Lui. Dacă Îl urmăm în umilința Sa, în sacrificiu de Sine, în necaz și în încercare, Îl vom privi așa cum este, vom vedea slava Lui. Dacă vom vedea slava Lui, vom fi făcuți părtași ai acestei slave.

El spune: „Bunule Tată, lumea nu Te‑a cunoscut, dar Eu Te‑am cunoscut, și aceștia au cunoscut că Tu M‑ai trimis.” O, cât de puțin cunoaștem despre El! El spune că lumea nu L-a cunoscut pe Tatăl. Să ferească Dumnezeu ca vreunul dintre cei care vestesc adevărul să fie lipsit de cunoștința de Dumnezeu! Fie ca Hristos să poată spune despre noi: „Dar aceștia Te-au cunoscut!”

„Eu le‑am făcut cunoscut Numele Tău și Îl voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M‑ai iubit Tu să fie în ei, și Eu să fiu în ei.” Aceasta este și lucrarea noastră – de a-L descoperi pe Tatăl, de a face cunoscut Numele Său. Noi am auzit vocea Sa mult mai clar în mesajul care s-a prezentat în ultimii doi ani, declarând înaintea noastră Numele Tatălui: „Domnul, Dumnezeu, este un Dumnezeu plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și credincioșie, care Își ține dragostea până la mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea și păcatul, dar nu socotește pe cel vinovat drept nevinovat.”

O, dacă ne-am aduna toate forțele credinței și ne-am pune picioarele pe stânca Isus Hristos! Ar trebui să credeți că El vă va păzi de cădere. Motivul pentru care nu aveți mai multă credință în promisiunile lui Dumnezeu este că mințile voastre sunt despărțite de Dumnezeu, iar dușmanul vrea să fie așa. El și-a aruncat umbra între noi și Mântuitorul, ca să nu înțelegem ce reprezintă Hristos pentru noi sau ce poate să fie. Dușmanul nu dorește ca noi să înțelegem câtă mângâiere vom găsi în Hristos. Noi abia am început să prindem o licărire din ceea ce este credința; căci pentru cei care sunt absorbiți în a privi la imaginile întunecate ale necredinței este greu să vadă altceva decât întuneric. Domnul să ne ajute să adunăm bijuteriile promisiunilor Sale și să ne împodobim memoria cu pietrele prețioase ale cuvântului Său. Ar trebui să fim înarmați cu făgăduințele lui Dumnezeu. Sufletele noastre să fie baricadate cu acestea. Când vine Satana cu întunericul lui și încearcă să-mi umple sufletul cu negură, eu repet unele dintre făgăduințele prețioase ale lui Dumnezeu. Atunci când lucrarea noastră se îngreunează din pricina necredinței pe care o avem de întâmpinat în inimile oamenilor, acolo unde credința ar trebui să înflorească, eu repet din nou și din nou: „Chiar dacă smochinul nu va înflori, și nu vor mai fi struguri în vii; măslinul nu-și va mai da rodul, iar câmpiile nu vor mai da hrană, oile vor pieri din staule și nu vor mai fi boi în grajduri, eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele!” Pe măsură ce fac aceasta, lumina slavei lui Dumnezeu îmi umple sufletul. Eu nu voi privi întunericul.

Noi trebuie să înălțăm Omul de pe Calvar și fiecare să învețe să-L înalțe pe Hristos înainte de a părăsi această întâlnire – înainte de a merge să lucrați pentru alții. Fie ca noi capitole ale experienței să se deschidă înaintea voastră, cu privire la încrederea pe care puteți să o aveți în Dumnezeu. Mântuitorul întreabă: „Dar când va veni Fiul Omului, va găsi oare credință pe pământ?” Satana și-a aruncat umbra întunecată între voi și Dumnezeul vostru, el a înfășurat oamenii în mare întuneric. Dar voi trebuie să aveți lumină de la tronul lui Dumnezeu; voi trebuie să fiți înrădăcinați și întemeiați în adevăr, așa încât atunci când ajungeți în prezența celor care iubesc minciuna, să nu fiți întunecați de influența lor și să nu fiți aruncați departe de lumina cea prețioasă.

Pavel îl învăța pe Timotei: „Întărește‑te în harul care este în Hristos Isus! Și ce ai auzit de la mine înaintea multor martori încredințează unor oameni de încredere, care să fie în stare să‑i învețe și pe alții!” Aceasta este ceea ce avem de făcut. Noi suntem pe un câmp misionar și ar trebui să ne rugăm ca Domnul să trezească mințile celor care nu simt nevoia de nimic mai mult decât ceea ce posedă, ca ei să caute lumina de la tronul lui Dumnezeu. Nu ar trebui să fim găsiți împotrivindu-ne și agățând cârlige în care să ne atârnăm îndoielile legate de lumina trimisă de Dumnezeu. Când vreun punct de învățătură pe care nu-l înțelegeți vine în atenția voastră, mergeți pe genunchi înaintea lui Dumnezeu, ca să puteți înțelege adevărul și să nu fiți găsiți la fel ca evreii, luptând împotriva lui Dumnezeu. Lumina a venit la ei, dar ei au iubit întunericul mai mult decât lumina. Atunci când avertizăm oamenii să aibă grijă, să nu accepte nimic altceva decât adevărul, să îi avertizăm de asemenea să nu-și pună în pericol sufletele prin respingerea soliilor de lumină, ci să scoată afară întunericul prin studiul serios al cuvântului lui Dumnezeu. Să dăm cu toții dovadă de o mai mare precauție, ca să nu respingem ceea ce este adevăr. Noi avem nevoie de o experiență vie. [559] În credință noi suntem doar ca niște copii mici care învață să umble. Când un copil face primii pași, adesea se împiedică și cade; dar se ridică din nou, iar în final învață să umble singur. Noi trebuie să învățăm cum să credem în Dumnezeu. Nu trebuie să privim la simțămintele noastre, ci să-L cunoaștem pe Dumnezeu printr-o credință vie. Priviți la centurionul roman ca la un exemplu de credință autentică. El a venit la Hristos rugându-L și spunând: „«Doamne, servitorul meu zace paralizat în casă, chinuit cumplit.» Și Isus i-a spus: «Voi veni și îl voi vindeca.» Și centurionul, răspunzând, a zis: «Doamne, nu sunt demn să intri sub acoperișul meu, ci spune doar cuvântul și servitorul meu va fi vindecat. Fiindcă și eu sunt om sub autoritate, având sub mine soldați; și spun unuia: Du-te, și se duce; și altuia: Vino, și vine; și robului meu: Fă aceasta și face. Când a auzit Isus, s-a mirat și a spus celor ce îl urmau: «Adevărat vă spun, nu am găsit așa o credință nici chiar în Israel.»”

Cu ce fel de putere s-a gândit centurionul că se găsea în Hristos? El știa că este puterea lui Dumnezeu. El a spus: „Fiindcă și eu sunt om sub autoritate, având sub mine soldați; și spun unuia: Du-te, și se duce.” Centurionul a văzut cu ochiul credinței că îngerii lui Dumnezeu erau peste tot în jurul lui Isus și a văzut că cuvântul Lui va însărcina un înger să meargă la cel suferind. El a știut că acest cuvânt va intra în cameră și că robul său va fi vindecat. Și cât a lăudat Hristos credința acestui om! El a exclamat: „Nici în Israel nu am găsit o credință așa de mare.”

Sunt mulți în afara poporului nostru, care au favoarea lui Dumnezeu, pentru că ei trăiesc după toată lumina pe care le-a dat-o Dumnezeu. De aproape doi ani insistăm ca poporul să accepte lumina și adevărul referitor la neprihănirea lui Hristos și ei nu știu dacă să se prindă de acest adevăr prețios sau nu. Ei sunt legați de propriile lor idei. Ei nu-L lasă pe Mântuitorul să intre. Am făcut tot ce am putut pentru a prezenta această problemă. Eu pot vorbi urechii, dar nu pot vorbi inimii. Să nu ne trezim și să ieșim din această necredință? Să nu-l zdrobim pe Satana sub picioarele noastre? Vă rog fierbinte, urcați mai sus, acolo unde curg apele vii.

Ieri dimineață m-am trezit într-o agonie a sufletului și nu am putut să spun decât: „Doamne, Tu cunoști totul. Inima mea este împovărată, iar Tu știi că eu nu pot duce această povară. Am nevoie de mai mult ajutor decât am avut până acum. Tu știi că atunci când văd oameni care iau poziție împotriva cuvântului Tău, sunt zdrobită sub povară și că nu pot face nimic fără ajutorul Tău.” Părea că pe când mă rugam, un val de lumină s-a revărsat peste mine și o voce mi-a spus: „Eu voi fi cu tine ca să te întăresc.” De atunci, mă odihnesc în Isus. Mă pot ascunde în El. Nu voi mai purta povara. O pun jos la picioarele Răscumpărătorului meu.

Fraților, să nu ne punem cu toții poverile acolo? Și când vom pleca de la această întâlnire, fie ca adevărul să ardă în sufletele noastre ca un foc aprins în oase. Veți întâlni pe aceia care vor spune: „Voi sunteți prea entuziasmați de această problemă. Voi ați luat-o prea în serios. Nu ar trebui să vorbiți atât de mult despre neprihănirea lui Hristos și să faceți atât de mult caz din aceasta. Ar trebui să predicați legea.” Ca popor, noi am predicat legea până când am ajuns atât de uscați, ca munții din Ghilboa care nu au nici rouă, nici ploaie. Noi trebuie să-L predicăm pe Hristosul din lege și, astfel, în predicare va fi sevă și hrană; va fi ca o mâncare pentru turma înfometată a lui Dumnezeu. Noi nu trebuie să ne încredem deloc în meritele noastre, ci în meritele lui Isus din Nazaret. Ochii noștri trebuie unși cu alifia pentru ochi. Noi trebuie să ne apropiem de Dumnezeu și El Se va apropia de noi, dacă vom păși pe drumul arătat de El. O, dacă ați merge așa cum au mers ucenicii după Ziua Cincizecimii, atunci mărturia voastră va avea un sunet viu, iar suflete vor fi convertite pentru Dumnezeu. [560]