Manuscrisul 16, 1889
Ianuarie 1889

DEOSEBIREA ADEVĂRULUI

În experiența mea, de multe ori am fost chemată să dau piept cu atitudinea unei anumite categorii, care recunoștea că Mărturiile sunt de la Dumnezeu, însă în ce privește anumite chestiuni, susțineau că este doar opinia și judecata sorei White. O astfel de atitudine este pe placul celor care nu iubesc mustrarea și îndreptarea și care, dacă ideilor lor sunt contrazise, folosesc ocazia ca să explice diferența dintre uman și divin.

Dacă părerile preconcepute sau ideile particulare ale unora sunt contrazise, fiind mustrate de Mărturii, ei simt dintr-odată povara de a-și arăta clar poziția și de a face deosebire între Mărturii, definind care este judecata omenească a sorei White și care este cuvântul lui Dumnezeu. Tot ceea ce susține ideile lor dragi este divin, iar Mărturiile date pentru a corecta greșelile lor sunt omenești – opinia sorei White. Ei lasă fără efect sfatul lui Dumnezeu, prin acest obicei al lor.

Fratele B. este pe o cale greșită. Dumnezeu nu i-a dat în mâini lucrarea ca să-și înalțe înțelepciunea lui omenească, să pună mâna pe chivotul sacru al lui Dumnezeu. Când începe să judece cuvintele care ies din gura lui Dumnezeu, crede oare că Dumnezeu i-a încredințat lucrarea de a judeca ce este inspirat în cuvântul lui Dumnezeu și ce nu? I-a încredințat Dumnezeu lucrarea de a declara în ce măsură există inspirație în anumite declarații și în ce măsură lipsește inspirația din altele? Oricare ar fi gândurile lui în această privință, dacă le păstrează pentru sine, ele nu vor face rău altor suflete.

A pus Dumnezeu povara aceasta peste el? Răspund că nu. El niciodată nu pune [257] astfel de poveri asupra niciunui om muritor. Dacă nu s-ar fi înălțat pe sine, el n-ar fi îndrăznit să-și pună mâna pe lucrurile sacre ca să taie și să cioplească Scriptura sacră, așa cum s-a aventurat să o facă.

Cuvintele spuse lui Iosua sunt valabile și pentru fratele B. „Scoate-ți încălțămintea din picioare, căci locul pe care stai este un loc sfânt” (Iosua 5:15). Tu ești dus în rătăcire de inamic și, în timp ce faci o lucrare pe care Domnul nu a încredințat-o niciodată minților muritoare, ești extraordinar de zelos în ce privește orice diferență de opinie care a fost prezentată în legătură cu legea din Galateni. Tu spui că poziția pe care am luat-o eu în legătură cu aceasta și scrisoarea pe care ți-am scris-o sunt motivul îmbolnăvirii tale. Poate că aceasta este interpretarea dată de tine lucrurilor, însă eu am motive să atribui bolii tale cauze pe care tu nu le vezi.

Dumnezeu nu are plăcere de lucrarea ta. Condamnarea Lui este peste ea. Aceste idei sceptice, care subminează toată inspirația, sunt predate în colegiul nostru și sunt tipărite în ziarele bisericii noastre. Semințele au încolțit și trebuie să seceri recolta. Sentimentele acestea nu ar fi trebuit să vadă niciodată lumina zilei. Niciodată nu ar fi trebuit puse pe hârtie. Își scoate ochii poporul lui Dumnezeu, ca să nu poată deosebi adevărul de minciună și sacrul de profan? Frate B., nu-ți va face plăcere să-ți vezi recolta în ziua lui Dumnezeu.

Mă doare inima, pentru că mi-a fost arătat că dacă frații noștri ar fi stat la locurile desemnate lor, căutând sfatul lui Dumnezeu și încrezându-se în Dumnezeu, ei nu l-ar fi pus pe fratele B. în locul lui Dumnezeu și judecata fratelui B. nu ar fi fost socotită drept judecata lui Dumnezeu.

Când în cadrul conferinței s-au făcut presiuni pentru votarea rezoluției ca în colegiu să nu se predea nimic contrar cu ceea ce se predă în prezent, am fost foarte afectată, pentru că am știut că cel care a formulat rezoluția nu-și dădea seama ce face. [258] Când unul dintre prezbiterii bisericii a fost întrebat dacă nu ar trebui ca fratele Jones să fie invitat să vorbească și să-și prezinte vederile în legătură cu „reforma națională” și cu legea duminicală, răspunsul a fost că fratele ＿ credea că era mai bine să nu fie invitat, pentru că are o poziție prea radicală. Și s-au făcut aranjamente ca să fie ținut departe de școală, de teamă că s-ar putea introduce ceva diferit de ceea ce se predă în școală. A fost aceasta o conștiinciozitate inspirată de Duhul lui Dumnezeu? Cu siguranță, asupra voastră nu a fost spiritul inspirației de la Dumnezeu, ci dintr-o altă sursă.

Când penița ta a scris lucrurile acelea, mi-am zis că fratele B. nu înțelege Scriptura nici pe jumătate. Noul și Vechiul Testament nu sunt înțelese de mințile mărginite așa cum vor fi înțelese. Biblia este o carte a cărei înțelegere progresează. Comunicarea de informații crește, pe măsură ce cuvântul lui Dumnezeu se deschide înțelegerii.

Oh, cât de puțin înțeleg ființele mărginite lucrurile adânci ale Domnului, Dumnezeu! Cât de puțini înțeleg sau măcar încearcă să-și lămurească taina lepădării iudeilor și a chemării neamurilor! Biblia prezintă adevăruri frumoase pe care oricine poate să le înțeleagă, dar în același timp conține și taine adânci și învățături care cer o gândire profundă pentru a le înțelege. Însă nimic nu trebuie interpretat greșit, aplicat greșit sau făcut fără putere, ca și cum ar fi inspirat doar parțial sau chiar deloc. Dumnezeu nu umblă cu jumătăți de măsură. Cuvântul Lui este inspirat. Dumnezeu a rânduit ca oamenii să primească Scriptura ca pe cuvântul Lui inspirat și orice om care se aventurează să facă deosebire între diferite părți ale cuvântului lui Dumnezeu, înălțând o parte și neglijând alta, chiar dând la o parte din ea, se pune într-o poziție periculoasă.

Există adevăruri foarte prețioase pe care trecerea timpului și despărțirea de Dumnezeu, Izvorul luminii, le-au separat și le-au înlăturat din adevărata lor poziție. Principiile lor s-au stins. Hristos a venit să dea la o parte [259] gunoiul care a ascuns vederii aceste adevăruri. El le-a prezentat ca pe niște pietre prețioase într-un cadru nou al adevărului. Le-a pus înaintea oamenilor. El a arătat că, departe de a desconsidera repetarea adevărurilor vechi, familiare, El a venit ca să le facă să se vadă în adevărata lor putere și frumusețe, cu o slavă pe care oamenii nu o observaseră niciodată până atunci. Adevărurile acestea au fost așezate de El în forme noi și puse la dispoziția oamenilor – readuse în atenție, îmbrăcate în simplitatea lor originară și fixate din nou în mintea lor.

Principiile și importanța adevărului au dispărut din mințile oamenilor pe măsură ce s-au despărțit de Dumnezeu și de adevăr, în inimă și practică. Aceste principii au fost acoperite de superstiții, forme și obiceiuri. Oamenii, în starea lor stricată, au interpretat greșit adevărurile descoperite și le-au explicat în așa fel încât să se potrivească cu starea lor lipsită de consacrare, cu lipsa lor de spiritualitate și de iubire de la Dumnezeu. El însuși Autorul acestor adevăruri, Hristos a putut să le deschidă din nou și să le dea iarăși viață. Aceasta a fost lucrarea de a restaura semnificația adevărului și de a arăta clar care este voia divină.

Hristos a avut puterea de a prelucra adevărurile importante, eliberându-le de formele și obiceiurile în care fuseseră închistate, care le lipseau de viață și de putere vitală, și le-a redat lumii în toată prospețimea și forța lor originală, în caracterul lor sacru și elevat. Fiind El însuși Sursa adevărului, a putut să explice principiile lui vaste și adevărate. El nu a împrumutat nimic de la inteligența pământească, nici chiar de la cea de cel mai înalt rang. El însuși crease orice gând, orice talent, dar mințile oamenilor cu cea mai înaltă inteligență nu au fost capabile să înțeleagă decât o mică parte din întregul infinit.

Hristos s-a umilit până într-atât încât a luat asupra Sa natura umană, dar puterile pipernicite ale omului nu au fost capabile, din cauza ignoranței, să înțeleagă sau să distingă divinul. Isus nu a fost scutit de nevoia de a-și defini și apăra natura divină, [260] din cauză că mințile oamenilor erau cu totul umane, astfel încât nu puteau deosebi divinul ascuns sub haina omenescului. Pentru a da forță învățăturilor Sale, El a fost silit, când astfel de impresii L-au împiedicat să fie de folos, să facă referire la caracterul Său divin și misterios, conducându-le mințile într-o înlănțuire de gânduri favorabilă puterii transformatoare a adevărului.

El a folosit lucrurile naturale, cu care erau familiarizați, pentru a prezenta învățătura divină pe înțelesul lor, pregătind astfel calea ca semințele adevărului să fie aruncate în solul pregătit al inimii. I-a făcut să simtă că El se identifica cu natura lor și cu interesele lor. În același timp, ei aveau ocazia să vadă contrastul dintre virtuțile Lui superioare și cele ale celor mai onorați și populari dintre învățătorii rabini. Desăvârșirea din toate învățăturile Sale a fost descoperită printr-o simplitate, demnitate și putere care aveau atracție asupra tuturor celor care ascultau cuvintele Lui, cu excepția preoților și conducătorilor, care Îl urau tocmai din cauza harului care influența poporul să-i lase pe ei și să meargă la Isus ca să-I asculte învățăturile.

Ce am putea spune, pentru a prezenta lucrurile acestea așa cum sunt și pentru a le face pe înțelesul învățătorilor adevărului, precum și pe înțelesul celor care ascultă adevărul? Ce pot face ignoranța și puterile mărginite cu acest subiect? Hristos Și-a înălțat ochii spre cer și cu o voce duioasă, datorită milei și simpatiei față de ignoranța omului căzut, S-a rugat: „Bunule Tată, lumea nu Te-a cunoscut” (Ioan 17:25). „Nimeni nu‑L cunoaște pe Fiul în afară de Tatăl; tot așa, nimeni nu‑L cunoaște pe Tatăl în afară de Fiul și de cel căruia vrea Fiul să i‑L descopere” (Matei 11:27). „Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor pe care Mi i‑ai dat din lume” (Ioan 17:6).

Dacă vreun popor are nevoie de o lumină limpede și crescândă din cer, acesta este poporul pe care Dumnezeu l-a făcut depozitarul legii Sale. Bărbații cărora Dumnezeu le-a încredințat responsabilități sacre au nevoie să fie făcuți spirituali, să fie înălțați, vitalizați [261] prin adevărul sacru pe care mărturisesc a-l crede. Dacă istoria cauzei și lucrării noastre arată că bărbații care au ocupat poziții de răspundere sacră, care i-au învățat pe alții adevărul, sunt găsiți necredincioși și se întorc de la porunca sfântă ce le-a fost dată, cât de atenți ar trebui să ne facă aceasta! Cât de lipsiți de încredere în sine! Cum ar trebui să ne golească aceasta de mulțumire de sine și de mândrie spirituală! Cât de umile ar trebui să ne fie vederile în ce privește înțelepciunea și insuficiența noastră! Cum ar trebui să simțim faptul că suntem păziți de puterea lui Dumnezeu prin credință!

Dumnezeu vorbise mai înainte oamenilor de multe ori și în nenumărate chipuri. Cu toate că dăduse oamenilor înțelegeri prețioase despre caracterul Său divin, lumina aceasta nu i-a salvat. Când Solomon și-a început lucrarea, el a avut manifestări remarcabile ale puterii divine. El a zidit templul lui Dumnezeu și a înălțat cea mai remarcabilă rugăciune la consacrarea lui; cu toate acestea a putut, ba chiar a părăsit templul pentru a se închina la idoli (2 Împărați 9:2-10). [262]