7 septembrie 1888

 ANGAJAREA ÎN SPECULAȚII LUMEȘTI

7 septembrie 1888. Am fost complet doborâtă de boală. Sosise timpul pentru adunarea de tabără din California, care trebuia să se țină la Oakland, dar părea puțin probabil că voi putea participa. În timp ce adunarea lucrătorilor se afla în sesiune, eu împreună cu prietenii ce mă asistau, ne întrebam dacă îmi voi mai reveni din acest atac sever de boală. Nu simțeam nicio dorință de mă face bine. Nu mai aveam putere nici să mă rog, nu aveam nicio dorință de a trăi. Odihnă, numai odihnă, era singura mea dorință, liniște și odihnă. Întrucât zăcusem timp de două săptămâni cu nervii istoviți, speram că nimeni nu se va ruga înaintea tronului harului pentru mine. Când a început criza părea că voi muri – și eu așa credeam. Dar nu aceasta a fost voia Tatălui meu ceresc. Lucrarea mea, încă nu era terminată. Au sosit vești de la Oakland că a avut loc un timp special de rugăciune pentru mine, pentru a pleda ca Domnul să mă ridice și să-mi dea putere să particip la adunarea de tabără. Timp de două săptămâni fusesem imobilizată în pat. Membrii casei nu puteau să vadă nicio îmbunătățire hotărâtă, și spuneau că nu era speranță pentru vindecarea mea decât dacă Dumnezeu ar fi lucrat în favoarea mea. Însă ei au concluzionat că, dacă aș consimți să merg la Oakland așa bolnavă cum eram, Domnul mi-ar înnoi puterile. Ca răspuns la solicitările lor, am fost dusă la trăsură pe 21 septembrie, unde, pe scaune, a fost făcut un pat, și am fost întărită ca să rezist călătoriei. A umbla prin credință în ciuda tuturor aparențelor, era tocmai ceea ce cerea Domnul de la mine. [47]

Am găsit o casă retrasă la Oakland Mission. Fratele și sora McClure erau atenți față de orice nevoie a mea. Nu am fost întărită dintr-o dată, dar Domnul mi-a dat putere și har ca să particip la tabără o parte din timp și să-mi prezint mărturia înaintea oamenilor. Povara lucrării a venit asupra mea și, cu toate că nu eram capabilă să stau prea mult în picioare, am lucrat în public și cu persoane particulare. Am simțit o mare povară a sufletului pentru anumite cazuri, îndeosebi pentru unii din lucrare a căror stare îmi fusese prezentată, și despre care știam că nu erau potriviți să slujească turma lui Dumnezeu până nu erau transformați prin harul divin și prin puterea lui Dumnezeu. Adevărului predicat altora nu i se permitea să sfințească propriile lor suflete. Viața lor nestatornică, neconsacrată, era o piatră de poticnire pentru mulți, fiind ca niște indicatoare care arătau spre calea cea rea, îndreptând sufletele spre drumul care duce la moarte. Cât am tânjit ca Duhul lui Dumnezeu să facă în cadrul acelei întâlniri lucrarea pe care numai Dumnezeu o putea face, pentru ca sufletele care au fost orbite de inamic, umblând în scânteile făcute de vreascurile lor, să-și poată înțelege starea și să fie salvate. În teamă de Dumnezeu am sfătuit, am avertizat, am implorat, am mustrat sub influența Duhului lui Dumnezeu, dar mărturia nu a fost luată în seamă.

După doi ani petrecuți în câmpurile misionare din Europa, acum, când eram din nou pe pământul american, eram într-o continuă neliniște întrucât Domnul punea poveri peste mine pentru cazurile individuale ale acelora care se aflau în orbire și în călcarea legii lui Dumnezeu. Când venea mustrarea pentru a corecta relele în cei care nu-L urmau pe Dumnezeu, în multe dintre cazuri [48] ei refuzau să fie corectați. Era stârnit un spirit de împotrivire față de mărturii, și unii spuneau: „Cineva o influențează pe sora White; cineva i-a spus despre cazul meu.” Frații nu păreau să vadă dincolo de instrument. Necredința și împotrivirea față de mustrări predomina peste tot. Nu am mai asistat niciodată, în mijlocul poporului nostru, într-o manieră atât de marcantă, la o orbire atât de mare și o așa nevoie de a recunoaște felul în care lucrează Duhul lui Dumnezeu. Am fost instruită în legătură cu multe rele care intraseră în mijlocul nostru în timp ce mă aflam în Europa, și am scris care era părerea lui Dumnezeu cu privire la ele. De asemenea, mi s-a spus că mărturia pe care mi-a dat-o Dumnezeu nu va fi primită, din cauză că inimile celor care erau mustrați nu erau într-o așa stare de umilință ca să poată fi corectate și să poată primi mustrarea. Satana era la lucru atât la răsărit, cât și la apus de Munții Stâncoși, pentru a face fără efect soliile de avertizare și de mustrare, precum și lecțiile lui Hristos și soliile de mângâiere. Cel rău era hotărât să oprească lumina pe care o are Dumnezeu pentru poporul Său, pentru ca orice om să umble în propria sa lumină și să-și urmeze propria judecată, fără să fie auzită vreo voce care să-i întrebe: „De ce faceți așa?” Împotrivire puternică și hotărâtă a fost manifestată de mulți, împotriva oricărui lucru care interfera cu ideile personale și căile de acțiune. Toate acestea au pus asupra mea cea mai grea povară pe care aș fi putut să o port. Dar, cu toate că inamicul a avut putere asupra minților fraților și surorilor noastre, pentru a face fără efect efortul meu, lucrarea mea rămâne neschimbată. Nu am fost eliberată deloc de responsabilitățile mele. [49]

Am primit mesaje din partea Domnului: „Vorbește în conformitate cu cuvintele pe care ți le voi da, prin avertizări, mustrare, corijare, nu numai celor care sunt învățați, ci celor care sunt învățători ai cuvântului.” Cea dintâi lucrare trebuie să fie făcută pentru păstorii turmei, ca să fie avertizați să nu predice propriile lor cuvinte în locul cuvintelor lui Dumnezeu, așa cum au făcut cărturarii și fariseii. 

Isus i-a zis lui Nicodim: „Adevărat, adevărat îți spun: Dacă un om nu este născut din nou, nu poate vedea împărăția lui Dumnezeu” – Ioan 3:3. Cuvintele Sale erau destinate pentru a fi înțelese. Nu este esențială mai multă cunoaștere, ci viața – punerea în practică a cunoștinței și abilității pe care o ai deja. Ce vă prezint nu e o lecție nouă, ci una veche. Aveți nevoie de o inimă nouă, iar când acea schimbare va avea loc, când harul va fi pus în practică, toate lucrurile vor deveni noi. Nu e necesar să intru într-o discuție despre dovezile creștinismului. Aceasta vă va satisface starea prezentă a minții – o discuție ageră; însă, acum, voi aveți nevoie să vedeți necesitatea vieții și a Sursei ei. Marea nevoie este în propriul vostru suflet. Atunci sunteți pe o Stâncă solidă și sunteți pregătiți în Spiritul lui Hristos să oferiți motivul credinței voastre cu blândețe și teamă.

Slujirea trebuie să fie înălțată. Oamenii aflați în slujbe sfinte trebuie să fie devotați și temători de Dumnezeu. Un om nechibzuit, ireverențios, neglijent în vorbire, teatral în atitudine, neconsacrat în spirit, prin influența pe care o exercită îi va modela pe alții să facă ceea ce face el, să acționeze cum acționează el și să corespundă acelorași standarde joase pe care el le-a ridicat în locul corespunderii cu standardul lui Dumnezeu. Hristos spune: „Eu Îmi cunosc oile, (…) iar oile Mele ascultă glasul Meu.” Apoi spune: „Ele Mă cunosc pe Mine” [Ioan 10:14, 27].

Trebuie să avem o slujire convertită, și atunci adevărul va fi înălțat pentru că va fi arătat prin viață și va fi țesut în caracter. Adevărul trebuie să devină un principiu viu și activ în convertirea sufletelor.

Am fost alarmată din cauza stării de lucruri care există, pentru că am știut, datorită luminii pe care Domnul a binevoit să mi-o dea, că nu mulți stăteau înaintea lui Dumnezeu într-o poziție în care să poată discerne nevoile sufletului lor și să poată fi un ajutor și o binecuvântare pentru biserică. Ei pretindeau a crede adevărul, dar erau departe de a fi sfințiți prin adevăr. Unii își separaseră sufletele de Dumnezeu și erau orbi spiritual. Mulți dintre frații noștri din Fresno s-au cufundat în afaceri, în cumpărarea și vinderea de proprietăți imobiliare, în investirea în acțiuni miniere și în vinderea acestora. Aceasta [50] a fost o cursă pentru biserică, atât pentru laici, cât și pentru pastori, și a distrus din inima lor interesul și iubirea pentru adevăr. Speculațiile s-au răspândit printre mulți dintre frații noștri, în timp ce excitarea a continuat și a devenit un lucru obișnuit. Practicile și obiceiurile celor lumești, ambiția febrilă, excitarea, interesul captivant în speculații, a fost amestecat cu lucrarea sacră a pastorului. Bărbați acreditați de conferință erau angajați în astfel de întreprinderi. Dumnezeu nu poate să binecuvânteze astfel de ambiții lumești. Condiția și dovada uceniciei noastre este tăgăduirea de sine și crucea. Dacă acestea nu fac parte din experiența noastră, nu-L putem cunoaște pe Dumnezeu, nu ne putem închina Lui în duh și în adevăr, și în frumusețea sfințeniei. Dar cei care ar fi trebuit să stea în lumina clară, ca să poată prezenta înaintea poporului farmecul lui Hristos, înălțându-L pe Isus înaintea lor, de îndată ce coboară de la amvon, încep să predice cu zel cumpărarea și vânzarea de proprietăți imobiliare și investirea banilor în acțiuni miniere. Mințile lor absorbite de afaceri nu pot distinge între sacru și profan. Discernământul lor s-a tocit, puterea înșelătoare a inamicului a fost exercitată asupra minții lor.

Dumnezeu mi-a dat mărturii clare și hotărâte pentru biserica din Fresno, în mijlocul căreia știam că unii îi produc neplăcere lui Dumnezeu. Zi și noapte am avut peste suflet o povară pentru anumite persoane, pentru că știam că dacă Domnul nu avea să le impresionează inima și să le dea un simțământ real al pericolului în care se află, pentru ca, în puterea lui Hristos, să poată rupe mreaja pe care Satana a țesut-o asupra lor, vor fi pierduți pentru lucrare și pentru cauza lui Dumnezeu și, în orbirea lor, nu-și vor da seama unde lucrează Dumnezeu. Sub influența lui Dumnezeu, le-am scris multe pagini, împărtășind lumina pe care mi-a dat-o Dumnezeu în [51] privința cazului lor. Cât de nerăbdătoare am urmărit să văd dacă se vor pleca în umilință înaintea lui Dumnezeu, dar ei au refuzat să vadă lumina. Inima firească s-a luptat împotriva harului, inima necredincioasă spunea Duhului lui Dumnezeu: „De data aceasta du-te, iar când voi avea un moment oportun, Te voi chema.”

Cât de ușor și de natural este pentru inima care nu se află continuu sub controlul Duhului lui Dumnezeu, să vadă lucrurile într-o lumină pervertită, ca rezultat al îndepărtării de cuvântul lui Dumnezeu și de mărturiile Spiritului Său, cu toate că acestea i-au urmărit ani de zile prin îndemnuri, avertizări, rugăminți și mustrări. O voce le-a spus: „Iată drumul, mergeți pe el” [Isaia 30:21], însă eul a spus: „Nu, voi urma propria mea judecată. Vreau mai multă libetate. Trebuie să am independență.”

Cât am tânjit ca să își vină în fire și să se vadă ca păcătoși, vinovați înaintea lui Dumnezeu, având nevoie de un Mântuitor, să se pocăiască și să fie schimbați, căci dacă nu, în orbirea lor, se vor întoarce de la lumina trimisă lor de Dumnezeu, ajungând să fie complet învăluiți în confuzia produsă de necredință și de întuneric. Zi și noapte, povara mea a fost ca Mântuitorul, bogat în milă și în iubire, să se descopere sufletelor aflate într-un pericol atât de mare. Deși, în mod aparent, ei păzeau și predicau legea lui Dumnezeu, înaintea lui Dumnezeu erau vinovați de călcarea legii. Cea mai mică vină lăsată asupra conștiinței, va fi pentru ei condamnare totală. Prin lege vine cunoștința păcatului, dar legea nu-l poate ierta pe călcătorul legii. Prin pocăință față de Dumnezeu și credință față de Domnul nostru Isus Hristos, se scrie iertarea în dreptul numelor lor în cărțile din cer. Am tânjit ca mulți să aibă binecuvântarea, binecuvântarea prețioasă, aurul curățit prin foc ca să poată fi bogați și să înceteze să mai umble în scânteile făcute de vreascurile lor, însă ideile lor nu au fost în armonie cu Duhul lui Dumnezeu [Apocalipsa 3:19-20]. [52]

Calea, Adevărul și Viața a căutat să-Și facă auzită vocea, dar ei au refuzat să audă, au refuzat să creadă. Slujitorii lui Dumnezeu au fost vinovați de a fi avut motive nedemne, prejudecăți și de a fi ascultat relatări neadevărate. Prin urmare, cei mustrați au refuzat să învețe calea. Opiniile oamenilor mărginiți, supuși greșelii ca ei, au avut asupra minții lor o influență mai mare decât Spiritul lui Dumnezeu care cerceta adâncurile inimii. Ei nu au făcut din Duhul adevărului, înțelepciunea și mântuirea lor. Din cauza necredinței nu au putut să găsească pacea și odihna în Isus, Cel care i-a chemat: „Veniți la Mine voi toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă.” Ei nu au păzit calea Domnului și, ca urmare, teama și neliniștea le-a împovărat sufletul. Ei L-au uitat pe Cel care vede în ascuns. Căile lor erau drepte în proprii lor ochi. Viața și Spiritul lui Dumnezeu nu-i conducea și nu-i controla, de aceea nu erau călăuziți în tot adevărul și nu trăiau prin orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu. Când m-am convins pe deplin că nimic din ceea ce aș putea spune sau face nu va avea nicio influență, și nu va face nici o impresie asupra minții, următorul pas a fost acela de a alege în jur de treizeci de persoane pentru a le face cunoscută starea unuia pentru care muncisem mult. A fost o datorie foarte dureroasă pentru mine, dar nu am îndrăznit să o neglijez. Domnul mi-a deschis înțelegerii pericolele care amenințau poporul lui Dumnezeu din cauza influenței acestui bărbat care era predicator, dar nu urma calea Domnului. M-am simțit chemată să fiu un slujitor credincios al harului lui Dumnezeu. Domnul mi-a dat putere pentru a împlini această datorie dureroasă, dar predicatorul în cauză nu a primit mărturia. A fost ispitit să plece, dar a fost convins să nu facă în pripă [53] un pas, căci Domnul nu va aproba o astfel de mișcare. El s-a dus într-un loc retras și L-a căutat pe Domnul. Acolo, Domnul, în marea Lui bunătate și bunăvoință iubitoare a venit aproape de el, iar el s-a întors în tabără complet schimbat în spirit. A declarat că Domnul i-a arătat propria-i persoană, că trebuie să fie un om convertit, căci dacă nu, va fi pierdut. S-a arătat doritor să meargă îndată înaintea adunării ca să-și mărturisească păcatele și apostazia lui față de Dumnezeu. Atunci a fost sfătuit că acest lucru nu este înțelept și că nu va duce la slăvirea lui Dumnezeu, ci va da inamicului ocazia să arunce o pată asupra întregii lucrări. Scopul lui Satana este de a prinde în mreje oameni care mânuiesc lucrurile sacre, ca să-i conducă să facă lucruri care vor coborî lucrarea la nivelul de jos al lucrurilor comune, așa încât păcătosul să găsească scuze pentru lipsa de pocăință și pentru păcat. Când cuvintele și comportarea predicatorului nu urmează exemplul lui Hristos, ci imită cuvintele și căile marelui înșelător, dușmanii noștri au ocazia să hulească. Am hotărât că pentru a putea primi aprobarea lui Dumnezeu era suficient ca doar câțiva, treizeci sau patruzeci dintre cei care auziseră mărturia dată mie de Dumnezeu, să fie de față ca să audă acceptarea din partea lui a mustrării primite și mărturisirile sale.

Prin Duhul Său, Domnul a îndepărtat norul care învăluise anumite minți, iar cursa inamicului a fost văzută. După ora nouă seara, câțiva s-au adunat în cortul cel mare. Le-am spus fraților mei că aș dori să-mi prezint mărturia înaintea lor în prima parte a întâlnirii, întrucât eram prea slăbită ca să rămân până la sfârșit. După ce mi-am dat mărturia, am simțit că nu pot [54] să plec. Noi L-am căutat pe Domnul cu umilință, spiritul rugăciunii a venit peste mine, iar credința mi s-a prins de Isus, izvorul puterii noastre, singura noastră nădejde. Au fost făcute mărturisiri și s-au înălțat multe rugăciuni. Influența liniștitoare și cuceritoare a Duhului lui Dumnezeu a coborât în adunare. Inimile au fost zdrobite, s-au făcut mai multe mărturisiri, și lucrarea a continuat – momente de rugăciune, urmate de mărturisirea păcatelor, până la ora trei dimineața.

Aveam o povară pe suflet. Știam că Domnul Își va manifesta puterea. Am fost îndemnată de Duhul lui Dumnezeu să lansez apeluri serioase fraților mei care urmau să treacă Munții Stâncoși pentru a participa la Conferința Generală de la Minneapolis. I-am îndemnat să se umilească înaintea lui Dumnezeu, să primească asigurarea harului Său și să fie botezați cu Duhul Sfânt, ca să poată împărtăși lumină, putere și curaj celor care se vor aduna la conferință, și să poată exista unitate între est și vest. Știam că trebuie să aibă loc o reînnoire a harului lui Hristos; viața și puterea trebuie să fie introduse în lucrare. Prea puțin știam eu, atunci când făceam aceste apeluri solemne, că a mers înainte o scrisoare de la unul din cei prezenți la întâlnire, exprimând niște lucruri pe care el le credea a fi adevărate, dar care nu erau, iar acestea au mers înaintea noastră și au ridicat un zid de dificultate, plasând oameni gata să lupte împotriva oricăror lucruri pe care, cei care au trecut Munții Stâncoși, urmau să le aducă în discuție. Timp de mulți ani, au existat prejudecăți nefondate din partea celor din Battle Creek față de lucrătorii de pe coasta Pacificului, iar Satana și-a folosit influența pentru a face ca acea scrisoare să îndeplinească o lucrare care se va dovedi a fi spre pierderea sufletelor. Dumnezeu nu a îndemnat deloc scrierea acelei scrisori. Mi s-a arătat camera în care a fost primită scrisoarea. Am ieșit și am citit numele în mod clar, iar apoi l-am întrebat pe fratele Butler dacă fratele (Healey) nu i-a scris anumite lucruri. A spus că da. L-am întrebat dacă îmi permite să văd scrisoarea. Am dorit să știu ce mărturie a fost dată pentru a crea o astfel de stare de lucruri precum cea pe care am întâlnit-o la Minneapolis. A spus că a ars scrisoarea, dar urmarea a fost o impresie de neuitat asupra minții lui și minții celorlalți, care par a fi în continuare ca zidiți în stâncă. În aceste vremuri când puterile întunericului sunt mișcate din adânc ca să ia câmpul în stăpânire și, prin mișcări șirete, viclene, să întreacă prin superioritate tactică biserica, căreia Dumnezeu i-a acordat o încredere sfântă și sacră. Cu toate că prin vocea și pana multora trâmbița a dat un sunet clar, o parte dintre păzitori dorm fără să cunoască timpul cercetării lor.

Domnul are hrană prin care slujitorii Săi să poată să se dezvolte și să crească până la statura deplină de bărbați și femei în Isus Hristos. Ce este pleava pe lângă bobul de grâu deplin dezvoltat? Cât de mare mi-a fost povara acolo în cort, [55] în noaptea aceea, în slăbiciunea mea! Știu că Domnul a fost îndurător, gata să ierte păcatele și și să se îndure de păcătos, iar inima mi-a fost răscolită de o dorință intensă ca toți cei ce erau în tabără să poată vedea mântuirea lui Dumnezeu. Acestui popor, Dumnezeu i-a încredințat lucrurile sfinte. I-a făcut depozitari ai luminii în ce privește legea Sa, iar acum, să spună Hristos despre cei ce au fost foarte favorizați: „Sunteți ignoranți atât în ce privește Scriptura, cât și onoarea lui Dumnezeu?” Oare, cei care au făcut o mărturisire atât de înaltă, să dezonoreze pe Răscumpărătorul lumii prin viețile lor neconsacrate, din cauza lipsei de religie pură și nepângărită? „Voi sunteți martorii mei”, zice Domnul. Să rămână poporul lui Dumnezeu în starea lor decăzută, neconsacrați, lipsiți de sfințenia vieții și a caracterului? Cum poate să spună atunci Hristos despre ei: „Voi sunteți lumina lumii”, și să-i reprezinte prin imaginea cetății așezate pe munte, sau a luminii puse în sfeșnic ce luminează pe toți cei din casă?

Din nou și din nou mi-au fost arătate țintele înalte pe care poate să le atingă poporul lui Dumnezeu, însă mulți au vorbit despre adevăr, au prezentat adevărul, în timp ce nu au fost sfințiți prin adevăr. Ei nu au adus adevărul în viața zilnică și nu au țesut principiile lui în caracterul lor. Ca să poată fi modelați și fasonați ca lutul în mâinile olarului, pentru a deveni vase de cinste, în adunarea aceea din cort a fost nevoie de o lucrare profundă asupra inimii, de pocăință față de păcat și de abandonare a eului. Adunarea aceea a fost cu adevărat prețioasă. Am fost întărită ca să lucrez acolo în adunare. Am auzit mărturisirile lui E. P. Daniels și ale soției lui. Am auzit cererile lor stăruitoare înălțate către Dumnezeu. Știu că Duhul lui Dumnezeu își făcea lucrarea asupra [57] inimilor lor. I-am auzit mărturisind că Domnul le-a dat o binecuvântare cum nu mai primiseră niciodată. Ei au declarat că au primit puterea proaspătă, convertitoare a lui Dumnezeu. După aceea au urmat multe mărturii de confesiune și de victorii obținute. Dacă ochii noștri ar fi putut să fie deschiși, am fi văzut în mijlocul nostru pe Isus cu sfinții Săi îngeri. Mulți au simțit harul Său și prezența Sa în măsură bogată. Cu inimile zdrobite prin Duhul lui Dumnezeu, mulți au făcut mărturisiri de păcate și au prezentat mărturisiri de credință prețioase, declarând că Isus i-a iertat și a rostit pacea în dreptul sufletului lor. Nu vom uita niciodată aceste momente, marcate de o mare măsură a puterii lui Dumnezeu față de cei prezenți. Cât de mulțumitoare m-am simțit pentru că Domnul mi-a dat putere să rămân până la sfârșitul adunării! El mi-a dat un spirit de rugăciune. Credința mea s-a prins de făgăduințele lui Dumnezeu și rugăciunile noastre au fost ascultate, întrucât acolo s-a descoperit prezența și puterea lui Dumnezeu.

Trebuie dată bisericilor noastre o solie care să le provoace să-L caute pe Domnul cât timp mai poate fi găsit, care să le apropie de El pentru ca și El să se poată apropia de ele. Se pune întrebarea: „Crezi că lucrarea aceea este puterea lui Dumnezeu?” Bisericile mi-au fost prezentate. Fiecare biserică din țara noastră are nevoie de trezire.

Domnul are o solie specială pentru poporul Său. Pietrele prețioase ale adevărului, care au fost ascunse sub gunoi, trebuie să fie descoperite. Domnul vrea ca poporul său să caute adevărul așa cum ar căuta comori ascunse. Sonda trebuie să se cufunde adânc în mina cuvântului lui Dumnezeu, care e plină de giuvaiere prețioase de adevăr nedescoperit, care au nevoie să fie scoase și prezentate poporului. Poporul lui Dumnezeu are nevoie, și este esențial ca ei să aibă tot ce are Domnul pregătit pentru ei [58] ca hrană la vremea potrivită, ca să fie hrăniți cu mâncare curată care a fost separată de orice pleavă și de orice lucru care nu poate fi dat ca hrană spirituală. Dumnezeu va împărtăși lumină și binecuvântare celorlalți. Noi ne-am umilit inimile înaintea lui Dumnezeu, ne-am rugat Lui cu seriozitate, apoi, cu lacrimi, au fost făcute mărturisiri de păcate. După aceea am stăruit iarăși înaintea lui Dumnezeu cu cererile noastre pentru iertarea păcatelor, timpul trecând astfel până la ora trei dimineața. Știam că Mântuitorul iertător de păcate era în mijlocul nostru. Știam că biruințe prețioase au fost câștigate. Aveam dovezi suficiente că Domnul lucra cu putere în mijlocul nostru.

La adunarea de tabără, fratele și sora Daniels s-au apropiat de Domnul și El s-a apropiat de ei. Pentru că, prin rugăciune și prin mărturisire din inimă, și-au lucrat mântuirea cu frică și cutremur, Domnul a lucrat în ei și voința și înfăptuirea după buna Sa plăcere. Făgăduința părea să fie într-adevăr îndeplinită în acea ocazie. „Dar pentru voi, care vă temeți de Numele Meu, va răsări Soarele neprihănirii și tămăduirea va fi sub aripile Lui.” Știam că Isus este în mijlocul nostru. Știam că El mi-a dat harul susținător ca să lucrez la întâlnire. De la acea întâlnire, fratele Daniels a lucrat prin harul lui Dumnezeu, cu cele mai bune rezultate, pentru biserica din Fresno.

Dușmanul a întins în laț pentru biserica din Fresno. Frații părăsiseră bisericile din care făceau parte și unde era mare nevoie de ajutorul lor pentru a întări și încuraja bisericile slabe, și se mutaseră la Fresno, pentru a fi și ei acolo și pentru a mări [59] numărul membrilor. Dacă ei nu pot să audă vocea lui Dumnezeu întrebând: „Ce faci tu aici, Ilie?”, Dumnezeu va vorbi mai clar. Nu este în planul lui Dumnezeu ca oamenii de aceeași credință să se așeze și să locuiască acolo împreună. Noi trăim în zilele din urmă și, dacă nu Dumnezeu va fi cel care îi mută pe oameni, această manie a mutatului se va dovedi o cursă care va duce probabil la pierderea sufletului celui care se mută, precum și la pierderea multor suflete care rămân descurajate în bisericile mici. Dezvoltarea pieței imobiliare a dat peste Fresno și, bunii noștri frați în credință, au fost prinși în afaceri imobiliare și unii au în investit în acțiunile miniere. Afacerile înăbușă gândurile lucrurilor veșnice. Suflete nevigilente au fost înșelate și au devenit oarbe. Pe stradă, la masă, în timpul vizitelor sociale, tema conversației lor era cumpărarea de terenuri și de acțiuni miniere. Aceasta a ajuns să fie și conversația predicatorilor care trebuiau să lucreze în minele adevărului, ca să caute și să găsească pietrele prețioase și giuvaierele ascunse sub gunoiul erorii. Exact un astfel de capitol mai găsim în istoria lumii vechi, atunci când toate întocmirile gândurilor din inima omului erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău. Așa s-a întâmplat și în cetatea Sodomei. Când cei care au avut mare lumină și mult adevăr, care ar trebui să fie martorii lui Dumnezeu pentru un popor ale căror interese sunt în lume, ajung să fie plini de neliniște febrilă pentru a cumpăra și vinde, și pentru a obține profit, Satana îi privește triumfător. Acești oameni permit tablourilor ademenitoare ale lumii să le captiveze simțurile. Ispitele ademenitoare cu care Satana l-a ispitit pe Hristos îi biruiesc, iar exemplul lui Hristos, care s-a împotrivit ispitei, se șterge din memoria lor. Ei permit să fie trași în curentul care [60] îi duce în jos pe oameni, iar când Satana vede că planurile îi funcționează atât de bine, inventează plan după plan pentru ca banii Domnului să fie risipiți în canale din care cauza lui Dumnezeu nu va mai obține nimic. Satana spune speculantului că dacă se va angaja în astfel de afaceri, el poate produce mijloace pentru a ajuta cauza lui Dumnezeu. El îi prezintă niște iluzii care fascinează simțurile și, în felul acesta, mii de dolari sunt îndepărtați de la cauza lui Dumnezeu, iar exemplul lui Hristos nu este urmat. Sufletele nevigilente sunt înșelate prin reprezentări care nu se vor realiza niciodată. Toți cei care se angajează în întreprinderi de felul acesta, nu pot să dea lumii un exemplu demn, creștin, ca adventiști de ziua a șaptea. Satana intenționează să oprească influența celor care, prin exemplu și prin învățătură, pot să dea o mărturie clară, neegoistă și necoruptă împotriva acestor planuri ale inamicului. Împotriva acestor strategii satanice nu există altă siguranță decât adevărul, așa cum este în Isus, plantat în inimă de către Duhul Său, și nutrit prin harul Său. Pietatea noastră, integritatea biblică, religia noastră vor degenera în ceva comun și pământesc, atât în ochii lumii cât și în ochii lui Dumnezeu, Cel despre care declarăm că Îl iubim și servim, dacă nu păstrăm o legătură vie cu Hristos. Noi afirmăm că suntem depozitarii adevărurilor sacre și că așteptăm venirea Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos pe norii cerului, cu putere și cu mare slavă.

Cum îi vede Domnul cerului pe cei cărora le-a încredințat adevărul pentru a fi vestit lumii, și pentru care trebuie să fie, sau o mireasmă de viață spre viață sau o mireasmă de moarte spre moarte, dacă ei nu sunt credincioși în lucrul ce le-a fost încredințat? Cei care se angajează în speculații [61] nu pot să păzească poruncile lui Dumnezeu cu sinceritate și în adevăr. Sacralitatea adevărului este alterată din cauza intereselor egoiste și, la judecată, se va vedea că cuvintele de mustrare și avertizare rostite de predicatorul angajat în planuri lumești, i-au mulțumit pe oameni, dar nu i-au condus la convingere și la convertire, pentru că ei văd în cel care afirmă a crede că noi avem ultima solie de avertizare care trebuie dată lumii, că ultimul mesaj de avertizare se-ndrepta către lume, același spirit de iubire față de lume ca în ei. Ei se întreabă: „Dacă ar crede ceea ce predică, ar face ceea ce face?”

Știam că trebuia făcută o lucrare pentru biserica din Fresno, înainte de a vedea ce fel de impresie lasă ei asupra opiniei publice. Ei zideau ziduri care făceau ca adevărul să nu aibă niciun efect asupra celor cărora trebuie să le fie prezentat. Când fratele Daniels lucra în Fresno, mă rugam cu seriozitate pentru ca Domnul să lucreze prin slujitorul Său, spre slava numelui Său. Dacă Domnul a dat fratelui Daniels o lucrare de făcut pentru biserică, atunci cei pentru care lucrează, nu trebuie să privească la instrument, ci la Dumnezeu care lucrează prin el. Domnul l-a trimis pe Ghedeon să facă o lucrare specială și i-a spus: „Du-te cu puterea aceasta pe care o ai” [Judecători 6:14]. El l-a îndreptat pe Ghedeon spre puterea care era dincolo de propria lui putere, ca și cum i-ar fi spus: „Te-am ales să îndeplinești o misiune pentru Mine. Prin aceasta Te-am privit cu îndurare, iar acum fi plin de curaj, pentru că ai primit har în ochii Domnului. Du-te cu puterea aceasta pe care o ai și biruiește.” Suntem plini de mulțumire pentru că roadele lucrării din Freno poartă dovada că Dumnezeu a lucrat asupra [62] minților omenești. Domnul a lucrat asupra inimilor. Au fost făcute mărturisiri cu umilință, iar lucrarea de restituire care s-a produs poartă mărturia unei lucrări adevărate. Poate că unii nu au adus roadele pocăinței profunde. Trebuie să fie făcută o lucrare care să-i încerce îndeaproape, ca să se vadă dacă plugul adevărului a săpat destul de adânc în solul nelucrat al inimii. Mărturia multora a fost: „Niciodată nu am văzut în felul acesta.” Dovezile au fost de așa fel, încât nimeni nu s-a putut îndoi că aceasta a fost lucrarea lui Dumnezeu. S-au mărturisit păcate și, ca Zacheu, sufletele au fost îndemnate să spună: „Dacă am luat ceva de la vreun om, îi voi da înapoi împătrit.” Lucrarea aceasta de îndreptare a lucrurilor, atât cât era  omenește posibil, a fost după rânduiala lui Dumnezeu.

Nu este plăcut inimii omenești să facă ce este drept. Sufletul se războiește împotriva cărnii, dar restituirile se vor face dacă lucrarea va înainta așa cum o conduce Dumnezeu. Lucrarea de adevărată pocăință trece dincolo de suprafață, și noi deosebim și recunoaștem înțelepciunea și puterea lui Dumnezeu în manifestarea ei. Pe măsură ce lucrarea a progresat, credința care lucrează prin dragoste și curăță sufletul, și-a adus recolta prețioasă de roade. Exprimarea bisericii din Fresno a fost: „Noi nu am primit spiritul lumii, ci spiritul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaște lucrurile care ne sunt date fără plată de Dumnezeu, lucruri despre care vorbim, nu cu cuvinte învățate de la oameni, ci așa cum ne învață Duhul Sfânt, comparând lucrurile spirituale cu cele spirituale” [1 Corinteni 2:12-13, KJV]. Lăudăm pe Domnul cu inima, cu pana și cu vocea pentru această lucrare frumoasă care a fost făcută în Fresno. Ce chemare plină de putere și de har a fost adresată celor din Fresno. Dar fratele Daniels a fost autorul ei? Nu, lucrarea a fost a lui Dumnezeu, dar omul nu trebuie să primescă nicio laudă. [63] Bunule Mântuitor, harul Tău nu a fost dat prin meritele vreunui om, nici ca urmare a vredniciei omului sau a neprihănirii lui, ci datorită neprihănirii lui Hristos. Mântuitorul iertător de păcate și-a întins sceptrul de aur al harului fără pereche și al milei spre nestatornicele suflete păcătoase. Nădăjduim și ne rugăm ca această bună lucrare să continue în biserica aceasta. Când Matei a fost chemat să-L urmeze pe Domnul, a renunțat la ocupația sa anterioară de vameș, angajându-se în slujirea Învățătorului. L-a invitat pe Isus acasă la el. Nu a deschis Isus mai repede inima lui Matei, decât a deschis Matei casa ca locuință pentru Isus. Fie ca aceleași dovezi ale lucrării bune a lui Dumnezeu să se manifeste în același fel în frații noștri din Fresno. Luați-L pe Isus acasă în inimile voastre, în casele voastre și prezentați-L vecinilor voștri. Lăsați ca familiile voastre, copii voștri să vadă harul cel plăcut al lui Hristos cum lucrează în inimile voastre și cum este exemplificat în caracterul vostru. Lăsați eficiența sângelui lui Hristos să fie de folos în dreptul vostru și neprihănirea Lui să devină neprihănirea voastră. Lăsați ca fiecare membru al bisericii să aducă o mărturie vie: „Veniți aproape și ascultați, toți cei ce-l iubiți pe Domnul, și vă voi spune ce a făcut pentru mine!” Simplitatea religiei lui Hristos trebuie să fie descoperită lumii. Hristos trebuie să fie totul în toți, pentru a împlini pe deplin orice nevoie a sufletului. Nu lăsați ca mințile voastre să se încâlcească în planuri lumești, ci săpați adânc în minele cuvântului lui Dumnezeu pentru a găsi pietrele prețioase ale adevărului ascunse acolo. Hristos vă va califica să fiți părtași ai harului Său. Puteți dezvolta talentele pe care vi le-a încredințat. Trebuie să înaintați și să semănați plângând semințele prețioase ale adevărului căci, [64] fără îndoială, vă veți întoarce și veți lega snopii cu bucurie. Dar pentru Hristos, vă avertizez să nu lăudați niciun om. Planul lui Satana este de a flata mândria firii noastre, fiind astfel în pericol de a-L scoate afară pe Isus, sângele Său, neprihănirea Lui, și de a pune omul în locul în care ar trebui să stea Hristos. Acesta este pericolul nostru constant. Lăsați ca Hristos să fie înălțat înaintea oamenilor, recunoașteți-I puterea descoperită prin instrumentul prin care El face o lucrarea bună, dar permiteți ca toată slava să fie dată lui Dumnezeu. Harul îl smerește pe primitor. Niciodată nu înalță omul. Harul lui Hristos trebuie să fie recunoscut și înălțat, dar omul păcătos, niciodată. Bucurați-vă și tremurați, totuși bucurați-vă. [65]