Manuscrisul 34, 1894
Norfolk Villa, Prospect St., Granville, N.S.W., 3 august 1894

FĂRĂ TITLU

Am primit o scrisoare de la fratele J. R. Ruster, 2700 State St., Chicago, Ill. El mi-a prezentat o scurtă istorie a conflictelor și a încercărilor lui în calitate de colportor și a incapacității sale de a avea succes în lucru și de a-și întreține familia. El afirmă că a avut convingerea profundă că este de datoria sa să lucreze pentru propriul său popor (de culoare), dar a acumulat datorii, iar frații pe care i-a consultat l-au sfătuit să se țină de lucrarea de colportaj, până când iese din datorii.

Acesta, fără îndoială, este un sfat foarte bun, dacă există probabilitatea ca el să reușească să atingă acest scop. Dar trebuie avut în vedere că au existat momente când frații noștri albi au trebuit să primească ajutor efectiv, ceva mai mult decât simplele cuvinte: „Încălziți-vă și îmbrăcați-vă.” Noi trebuie să facem mai mult decât să-i binecuvântăm și să-i trimitem acasă, ca acolo să lupte împotriva sărăciei și suferinței. Nu a fost întotdeauna considerat un semn de ineficiență faptul că, din cauza unor circumstanțe nefavorabile, strâmtorarea a făcut necesar pentru un frate să intre în datorii sau să sufere din lipsă de alimente și îmbrăcăminte, ținând cont că el s-a aflat în imposibilitatea de a scăpa de aceste datorii, oricât de mult s-ar fi luptat. O mână de ajutor a fost întinsă către unii oameni aflați în această situație, pentru a-i așeza pe picioarele lor, eliberați de strâmtorare, ca să-și poată face lucrarea în via Domnului și să nu fie chinuiți de gândul că un nor de datorii se adună deasupra lor.

Știți cât de interesat era soțul meu de toate aceste cazuri. Dacă întâlnea un frate dispus să lucreze pentru cauza lui Dumnezeu, el era [1268] întotdeauna dispus să-l ajute. Acum întrebarea care se pune este cât de mult se face la ora actuală pentru astfel de cazuri. Am avut cele mai bune rapoarte despre acest frate, în ce privește sinceritatea și capacitatea lui de a face o lucrare bună. Să ținem cont de propunerea prezentată la întâlnirea de la Minneapolis. Unii oameni, care nu au primit sfatul dat de Dumnezeu, au aranjat și au și reușit să facă să se adopte hotărârea ca nimeni să nu lucreze ca predicator fără ca mai întâi să fi avut succes în câmpul de colportaj. Nu Duhul Domnului a conceput această hotărâre. Ea și-a avut originea în minți care au o viziune îngustă asupra viei lui Dumnezeu și a lucrătorilor Săi. Nu este treaba niciunui om să prescrie lucrarea unui alt om, contrar convingerilor acestuia în ce privește datoria sa. El trebuie să fie informat și sfătuit, dar trebuie să caute îndrumare de la Dumnezeu, al Căruia este și Căruia Îi slujește. Dacă cineva se angajează în lucrarea de colportaj și nu este capabil să-și întrețină familia, este de datoria fraților săi ca, în măsura în care depinde de puterea lor, să-l ajute să iasă din dificultate și să deschidă în mod dezinteresat căi prin care acest frate să poată lucra în funcție de capacitatea lui și să obțină în mod cinstit mijloace pentru a-și susține familia.

Când un om se luptă, depunând eforturi sincere pentru a se întreține pe sine și familia sa, și totuși este în imposibilitatea de a face aceasta, astfel încât ei suferă din lipsă de alimente necesare și îmbrăcăminte, Domnul nu-i va socoti nevinovați pe frații noștri din lucrare, dacă ei privesc cu indiferență sau prescriu acestui frate condiții care sunt practic imposibil de realizat. Am avut atât de multe asemenea cazuri aduse la cunoștința mea de Domnul, încât nu îndrăznesc să trec pe lângă ele și să merg pe partea cealaltă a drumului, așa cum au făcut preotul și levitul, fără a depune niciun efort hotărât [1269] pentru a schimba situația respectivă. Instrucțiunile date de Domnul nostru sunt foarte importante pentru fiecare creștin, ca să fie atât practicate, cât și predicate: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” Noi trebuie să facem din starea fratelui nostru nefericit starea noastră.

Orice neglijare din partea celor care pretind a fi urmași ai lui Hristos, orice eșec în a acoperi nevoile unui frate sau ale unei surori care poartă jugul sărăciei și al apăsării, sunt înregistrate în cărțile din ceruri ca fiind înfăptuite față de Hristos în persoana sfinților Săi. Ce socoteală va face Domnul cu mulți, foarte mulți oameni care prezintă cuvintele lui Hristos altora, dar care eșuează când vine vorba să manifeste simpatie și considerație față de un frate de credință, care este mai puțin norocos și are mai puțin succes decât ei înșiși. Mulți vor permite ca un frate să lupte mai departe în condiții nefavorabile fără să fie ajutat și, făcând așa, ei vor da acelui suflet prețios impresia că ei Îl reprezintă astfel pe Hristos. Nu există așa ceva; Isus, care era bogat, S-a făcut sărac de dragul nostru, ca noi, prin sărăcia Lui, să putem fi îmbogățiți. Ca să-l poată salva pe păcătos, El nu Și-a cruțat propria viață. Inima lui Hristos este întotdeauna atinsă de suferința omenească.

Ați vizitat tu și soția ta această familie? Ai analizat tu cu grijă această chestiune? Ai conversat cu soția acestui frate? L-ai cunoscut tu altfel decât prin scrisori? Ai făcut din cazul lor problema ta? Ai primit sfat de la Cel a cărui inimă este plină de milă și dragoste neegoistă?

Adevărata cauză a lui Dumnezeu este foarte mare și foarte generoasă. În lecțiile lui Hristos, cei săraci nu sunt lăsați afară. Datoria noastră față de săraci este [1270] inclusă în împlinirea cuvintelor lui Hristos. Dacă lucrătorii din cauza lui Dumnezeu cer de la cei săraci ceea ce ei nu vor să le dăruiască nici prin slujire, nici prin bani, atunci cuvântul lui Dumnezeu le este adresat, fie ei predicatori sau laici: „Urăsc răpirea și nelegiuirea.” Ori de câte ori sunt ceruți bani pentru cauză prin metode care cauzează foame sau lipsă de îmbrăcăminte, Dumnezeu îl va judeca pe cel care face aceasta și toți cei care îngăduie ca acest lucru fie făcut vor primi dezaprobarea Domnului.

Dacă ai cunoscut circumstanțele acestui frate și nu ai depus eforturi stăruitoare pentru a-l ușura, pentru a schimba apăsarea lui în eliberare, atunci nu faci lucrările lui Hristos și ești vinovat înaintea lui Dumnezeu. Scriu foarte direct căci, după lumina primită de la Dumnezeu, există o categorie de lucrări care este neglijată. Poate că există un mare interes pentru distribuții masive de alimente către clasa nevoiașă, aflată în sărăcie; nu am nicio obiecție față de toate acestea, dar este o râvnă greșit direcționată dacă trecem pe lângă cazurile celor care sunt din casa noastră în ce privește credința și lăsăm ca strigătul lor de suferință să se ridice la Dumnezeu, din cauza suferinței pe care am putea-o atenua, pentru că făcând astfel L-am reprezenta pe Isus Hristos în simpatie și dragoste; Domnul este împotriva noastră, din cauza acestei neglijări. El nu poate spune niciunui bărbat sau femeie: „Bine, rob bun”, decât dacă ei au făcut binele prin reprezentarea atributelor lui Hristos: bunătate, compasiune și dragoste față de semeni.

Și tu, și eu vrem să auzim de la Stăpân: „Am fost flămând și Mi-ați dat să mănânc; am fost însetat și Mi‑ați dat să beau; am fost străin și M‑ați primit; am fost gol și M‑ați îmbrăcat; am fost bolnav și M‑ați îngrijit; am fost în temniță (poate pentru datorii) și ați venit pe la Mine.” [1271] La întrebarea: Când Te-am văzut astfel?, este dat răspunsul: „Ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie mi le-ați făcut.” Hristos Își identifică interesul cu cel al omenirii suferinde.

Există nevoie ca simpatia delicată a lui Hristos să fie prezentă în inimile oamenilor – dragostea pentru ființele omenești pe care Hristos le-a apreciat la o asemenea de valoare, încât Și-a dat propria viață, pentru a le salva de la ruină. Ele sunt prețioase, mai prețioase decât aurul pe care îl puteți aduce în vistierie. A cere fiecare dolar și fiecare bănuț pentru „cauză” și a-i jefui pe cei nevoiași de mijloacele prin care să dea pâine familiei lor nu este genul de credincioșie care va primi aprobarea lui Dumnezeu. Ți-a spus Dumnezeu că acest frate trebuie să lucreze mai departe într-o anumită direcție, ca și colportor, până se eliberează de datorii? Oare nu-ți poruncește El ție, ca slujitor al lui Hristos, să vezi mai degrabă cum îl poți ajuta să iasă din problema lui și cum să-i încurajezi pe alții pentru a-l elibera de datorie, iar apoi să-l lași pe el să primească convingeri de la Dumnezeu în legătură cu lucrarea pentru care i-a dat anumite abilități? Are Domnul o lucrare pe care acest frate să o facă pentru frații săi de culoare? Dacă Domnul vrea ca el să lucreze pentru frații săi, cum îndrăznește vreun agent omenesc să pună restricții sau să blocheze calea? Fratele R. spune că o soră s-a oferit să-l elibereze, plătindu-i datoriile, dar nu i s-a dat voie să facă acest lucru. De unde știi tu că nu Domnul e Cel care a îndemnat mintea și inima acelei surori să facă această lucrare? Dă drumul celui apăsat. Isus a anunțat că aceasta avea să fie lucrarea Sa; de unde știi că nu aceasta este și lucrarea acelei surori? Cel mai bine pentru noi este să ne agățăm de Isus, să cultivăm atributele Sale și să facem ce ar face El, dacă ar fi în locul [1272] nostru. A fi creștini, a trăi ca Hristos, a-L reprezenta pe Hristos implică multe.

Adevărul, adevărul prețios, este sfințitor în influența sa. Sfințirea sufletului prin lucrarea Duhului Sfânt este implantarea naturii lui Hristos în cea omenească. Este harul Domnului nostru Isus Hristos descoperit în caracter și harul lui Hristos exercitat în mod activ prin fapte bune. Astfel, caracterul este transformat mai mult și mai mult, după chipul lui Hristos, în neprihănire și adevărată sfințenie. Există cerințe vaste în adevărul divin, prezentând una după alta faptele bune. Adevărurile evangheliei nu sunt fără legătură între ele; unindu-le, ele formează un șirag de bijuterii cerești, la fel ca în lucrarea personală a lui Hristos, și asemenea unor fire de aur, ele sunt prezente în toată lucrarea și experiența creștină.

Hristos reprezintă sistemul complet al adevărului. El spune: „Eu sunt calea, adevărul și viața.” Toți adevărații credincioși se adună în jurul lui Hristos, caracterul lor este iluminat de Hristos, toți se întâlnesc în Hristos și se învârt în jurul lui Hristos. Adevărul vine din cer pentru a purifica și limpezi agentul omenesc de orice murdărie morală. Aceasta duce la acțiune binevoitoare, la dragoste amabilă și grijulie față de cei nevoiași, de cei apăsați și suferinzi. Aceasta este ascultarea practică de cuvintele lui Hristos.

Fiecare lucrător poate lucra pentru a aduce câștiguri mari și altele mai mici în vistieria lui Dumnezeu; aceasta este lucrarea pe care trebuie să o facă, dar întrebarea este: O îndeplinește el neglijând în vreun fel necesitățile celor nevoiași și apăsați, trecând cu vederea nevoile reale ale omenirii suferinde, stăruind cu minuțiozitate asupra zecimii din mentă [1273], mărar, anason și din chimen, în timp ce neglijează lucrurile cele mai însemnate ale legii? Pe acestea trebuia să le faceți: să manifestați dragostea lui Isus prin despovărarea celor nevoiași, a celor apăsați și suferinzi. Să fie bine întipărit în minte faptul că mila și dragostea lui Dumnezeu trebuie exprimate față de copiii lui Dumnezeu. Căutați în cer și pe pământ și nu veți găsi niciun adevăr descoperit mai puternic decât acela care se manifestă prin milă față de cei care au nevoie de simpatie și ajutor, prin ruperea jugului și prin eliberarea celor apăsați. Astfel, adevărul este trăit, adevărul este ascultat, adevărul este predicat așa cum este el în Isus.

În mare măsură, adevărul este mărturisit, dar adevărul practicat prin despovărarea semenilor noștri are o mare influență, ajungând până la cer și străbătând veșnicia. Fiecare suflet din lumea noastră este supus încercării: experiența fiecărui om, istoria vieții obișnuite, mărturisește într-un limbaj inconfundabil dacă el este sau nu împlinitor al cuvintelor lui Hristos și al faptelor Sale. Există o repetare periodică a unei game largi de lucruri mici pe care numai Dumnezeu le vede; a aplica în aceste lucruri principiile adevărului va aduce o recompensă prețioasă. Lucrurile mari și importante sunt recunoscute aproape de toți, dar împletirea acestora cu lucrurile presupus mai mici ale vieții și strângerea lor împreună, ca și cum ar fi una, este realizată prea rar de către cei care pretind a fi creștini. Religia este prea mult o mărturisire și prea puțin o realitate.

Adevărul divin exercită o influență slabă asupra semenilor noștri, când ar trebui să exercite o mare influență prin practica noastră. Adevărul, adevărul prețios, înseamnă a-L avea pe Isus în viața noastră; el este un principiu viu, activ. „Să vă iubiți unii pe alții – spune Hristos – așa cum v-am iubit Eu.” Nu puteți lăsa [1274] vegherea creștină să se stingă, trecând la o parte pe lângă cazurile fraților voștri care sunt în situații apăsătoare. Poate simțiți că-I slujiți lui Dumnezeu, în timp ce lăsați jugul apăsării pe gâturile lor, pentru că este în puterea voastră să faceți acest lucru și cereți insistent ca fiecare bănuț posibil să fie adus în trezoreria cea mare. Motivele voastre poate că sunt bune, dar este o teorie falsă aceea de a permite să existe strâmtorare și lipsă în urma efortului de a ajuta cauza lui Dumnezeu. Slava cerului constă în ridicarea celui căzut, în rostirea cuvintelor de pace către inimile îndurerate și suferinde care strigă la Dumnezeu pentru eliberare, în timp ce semenii lor care i-ar putea ajuta, preotul și levitul, trec pe partea cealaltă.

Marile principii și practica minuțioasă nu pot fi despărțite într-o viață echilibrată. Lipsa unei astfel de legături prezintă greșit religia lui Hristos și pătează caracterul. O categorie de fapte este formată din lucruri mari și este reglementată de legea lui Dumnezeu, în timp ce în cealaltă, formată din așa numitele lucruri mici, porunca lui Dumnezeu „să iubești pe aproapele tău” este ignorată. Această sferă a faptelor este lăsată la latitudinea propriilor capricii, este supusă schimbărilor de simțăminte, tendințelor sau înclinațiilor naturale și cultivate; și permiteți-mi să spun că aceste lucruri mici, lăsate pe seama impulsului și neglijate de multe ori în mod rușinos, înseamnă mult pentru cei care sunt cu adevărat afectați de neglijare. Această neglijare îndepărtează în mare parte viața lui Dumnezeu din suflet, deoarece agentul omenesc nu cooperează cu Dumnezeu și, astfel, multă laudă și mulțumire sunt împiedicate, în loc să se înalțe la Dumnezeu din inimile oamenilor și de pe buzele omenești. Dumnezeu este jefuit de slava care Îi aparține. Religia noastră va binecuvânta oriunde va lucra activ. Lăsați religia creștină să lucreze activ [1275] și ea va binecuvânta. Oriunde ea lucrează, este strălucire.

Îmi pare rău că sufletele sărace, care nu găsesc ușurare, apelează la sora White. Eu doresc ca ei să aibă încredere că păstorii turmei vor purta de grijă turmei lui Dumnezeu. Orice slujitor al lui Hristos, care nu are dragostea prețioasă a lui Isus în inimă, va dezvălui acest fapt. Domnul Isus a dat fiecărui om lecții prețioase de instruire, în cuvântul Său cel sfânt. Domnul Isus este Modelul nostru. Întipărirea chipului lui Hristos se va manifesta asupra întregului caracter al celor care se predau Lui. Apoi, puterile mentale și fizice vor fi reînnoite zi de zi; pentru credinciosul adevărat, aceasta înseamnă a mânca trupul și a bea sângele Fiului lui Dumnezeu, zilnic. Isus spune: „Carnea nu folosește la nimic; cuvintele, pe care vi le-am spus Eu, sunt Duh și viață.”

Răceala și egoismul vor lua în stăpânire sufletul, dacă le vom încuraja cât de puțin. Noi nu vrem să exemplificăm atributele lui Satana în niciun lucru. Vrem să fim părtași naturii divine, împrospătați în suflet și în duh prin faptul că bem din apa vie care aduce bucurie cetății lui Dumnezeu. Vorbiți despre dragostea lui Isus pentru omenirea căzută, rugați-vă pentru ea, manifestați-o. Lăsați ca fiecare suflet să fie umplut și să reverse în afară cuvântul, Duhul și dragostea lui Dumnezeu, ca el să fie un mijloc prin care lumina și binecuvântarea să poată fi date lumii noastre. Lăsați ca religia lipsită de dragoste și fariseică, a formelor și a ceremoniilor, să fie curățată din inima și viața fiecărui creștin și lăsați ca influența dulce a Duhului lui Dumnezeu să aibă stăpânire asupra fiecărui suflet. Voi sunteți lumina lumii, pentru a străluci în mijlocul întunericului moral al lumii. Noi [1276] trebuie să fim umpluți cu dragostea lui Isus; tot acest spirit egoist față de frați trebuie smuls din rădăcină.

Interesați-vă ca fiecare să fie direcționat spre lucrarea potrivită, ca mâinile sale să nu ajungă obosite și greoaie. Lăsați ca oamenii să se unească cu semenii lor prin verigile de aur ale lanțului dragostei. „Dragostea să fie neprefăcută. Urâți răul și alipiți‑vă de bine!” Vă spun un adevăr: există mari concepții greșite despre ceea ce constituie credincioșia față de cauza lui Dumnezeu. Atribuțiile care revin fiecăruia dintre cei implicați în lucrare, de a avea grijă de turma lui Dumnezeu, sunt neglijate. Sunt unii care au nevoie de o atenție specială, care au nevoie de cuvinte blânde, de stimă amabilă, de ajutor real; ei au nevoie de sfat, de acel tip de sfat care să nu stingă ultima scânteie de curaj din sufletul lor.

Aveți grijă, fraților, la felul în care reprezentați caracterul lui Hristos în fața lumii. Trebuie dat ajutor pentru a susține cauza lui Dumnezeu, dar aceasta nu este totul; există și alte lucruri care trebuie luate în considerare. Nu de mult, am vorbit la Sydney despre pasajul din 2 Corinteni 9:6-15. Citiți acest pasaj cu atenție. Cauza trebuie susținută, dar nu trebuie să încurajăm acțiuni păcătoase față de frații noștri, cu impresia că cineva este îndreptățit să neglijeze să acorde atenția și ajutorul care îi sunt cerute pentru a ameliora suferința și pentru a rupe orice jug al apăsării, care ajunge la cunoștința noastră. Unii prezintă zelul pe care îl au pentru cauză ca pe o scuză pentru neglijența lor față de necesitățile urgente ale bărbaților și femeilor; iar aceștia sunt frați și surori. Egoismul a fost și va fi îngăduit sub [1277] pretextul unei mari preocupări pentru cauza lui Dumnezeu, dar cauza lui Dumnezeu este cauza celor apăsați și a celor săraci. Domnul așteaptă ca păstorii Lui să îngrijească cu atenție de oile pășunii Sale și să arate un interes personal față de cei apăsați; ei trebuie să-i hrănească pe cei înfometați. Dacă ei neglijează un singur caz adus la cunoștința lor, în care există o nevoie reală de hrană și îmbrăcăminte, este sigur că Dumnezeu nu va rosti nicio binecuvântare asupra celor care neglijează lucrarea personală pentru cei săraci.

„Să știți: cine seamănă puțin, puțin va secera, iar cine seamănă mult, mult va secera” (vezi 2 Corinteni 9:6-15). Aici se vorbește despre faptele bune care adâncesc în inimă dragostea față de Dumnezeu, datorită amabilității și dragostei exprimate prin ajutorarea celor săraci și apăsați. Mulțumiri și laude sunt trezite în inimile celor nevoiași ai lui Dumnezeu și acestea se întorc înapoi la Dumnezeu, iar îngerii se alătură cântecelor de laudă venite de la oameni, care-L glorifică pe Dumnezeu, așa că „dovada dată de voi sub forma acestui ajutor îi face să‑L slăvească pe Dumnezeu pentru supunerea voastră care însoțește mărturisirea Evangheliei lui Hristos și pentru dărnicia ajutorului vostru față de ei și față de toți”.

În timp ce este nevoie ca fiecare bărbat și fiecare femeie să fie credincioși în zecimi și daruri față de Dumnezeu, „ca să fie hrană în Casa Mea”, zice Domnul, aceasta nu cuprinde întreaga noastră datorie. Cei care sunt atât de zeloși să adune tot ce este posibil în vistierie, să ia de la cei care au această posibilitate și să nu-i silească pe oameni să slujească în lucrarea de colportaj sau în orice altă ramură a lucrării unde li se cere mai mult decât sunt în stare să dea. Rugăciunile și lacrimile celor apăsați ajung la urechile Domnului Savaot și [1278] El le va răspunde rugăciunilor, dar Își va întoarce fața de la păstorii care nu au răspuns cererilor lor, care au luat de la ei banii care trebuiau să asigure pâine pentru familiile lor înfometate.

„Bunătate voiesc, nu jertfe”, zice Domnul. Apăsarea unei văduve, neglijarea unui tată care imploră să fie luat în atenție, îl va face vinovat pe orice om care procedează în felul acesta. Cauza lui Dumnezeu își poate permite să fie dreaptă. E nevoie să avem ochii unși cu alifie cerească, pentru a vedea lucrurile pe toate părțile. Noi nu avem o religie care ține cont de o singură parte, ci una deplină, completă în Isus Hristos, în toate lucrurile.

„Spălați-vă deci și curățiți-vă! Luați dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-ați făcut! Încetați să mai faceți răul! Învățați-vă să faceți binele, căutați dreptatea, ocrotiți pe cel asuprit, faceți dreptate orfanului, apărați pe văduvă!” Acest cuvânt este pentru conducătorii din toate instituțiile noastre, pentru toți slujitorii care păstoresc turma, pentru toți cei care au vreo legătură cu cauza lui Dumnezeu. Fie ca ei să ia seama la aceasta; atunci Domnul îi va sfinți, îi va curăți, îi va binecuvânta, iar lucrătorii vor avea parte de prosperitate.

„Există un păcat în mijlocul poporului Meu”, zice Domnul. Acesta este lipsa iubirii asemănătoare celei a lui Hristos față de copiii lui Dumnezeu care au nevoie de simpatie și de încurajare, care au nevoie ca bogăția harului lui Hristos să fie turnată în suflet. Dumnezeu să ne ajute să avem grijă de cei față de care avem datoria să le purtăm de grijă și să îi binecuvântăm. Domnul să ne ajute să-L reprezentăm în mod personal pe Hristos în lumea noastră.

Ellen G. White [1278]