Scrisoarea 57, 10 iunie 1894
Williams St., Granville, N.S.W.

CĂTRE  O. A. OLSEN

Dragă frate Olsen,

Sunt tare îngrijorată în privința situației lui Willie. El are mult prea multe de făcut. El trebuie să pregătească materialele care să fie trimise în America și în diferite câmpuri de aici, din această țară; trebuie să dea sfaturi în ce privește lucrarea în străinătate; trebuie să dea sfaturi în ce privește activitățile importante de aici, stând la întâlnirile de comitet până noaptea târziu; este forțat să-și neglijeze scrierile, iar apoi trebuie să stea până la mijlocul nopții pentru a dactilografia, lucrarea apăsând în mod constant și insistent asupra lui. Acum, dacă dorești ca el să fie păstrat pentru cauza lui Dumnezeu, îți cer să îi trimiți un om care să-l ajute. În cazul în care cauza nu-și poate permite acest lucru, îi voi cere, ca mamă, să-și schimbe în mod hotărât modul de lucru. El trebuie să facă mult mai puțin, dar nu se gândește la sine.

El este acum într-o stare care mă alarmează foarte tare. Creierul lui este congestionat. Cred că dacă ai fi fost mai dispus să-ți exprimi aprecierea pentru munca sa, pe care știu că o merită, aceasta nu l-ar fi făcut să se înalțe câtuși de puțin și nici nu i-ar fi făcut niciun rău. El nu lasă să iasă de pe buzele sale niciun cuvânt de nemulțumire la adresa vreunui om sau a vreunui lucru. Întregul său suflet este pentru lucrare, dar știu că nu poate continua să facă așa cum a făcut până acum. Sufăr peste măsură din cauza acestei situații. El se va pune în poziția cea mai neplăcută, cu scopul de a ajuta pe cineva care, după cum crede el, are nevoie de ajutor.

Când te văd legat de bărbați plini de egoism, neconsacrați, umblarea lor fiind sub continua dezaprobare a lui Dumnezeu, simt că tu însuți ești în pericolul de a fi afectat și de a lua decizii pe care Dumnezeu nu ar vrea să le iei.

Eu nu îndrăznesc să-i spun lui Willie vreun cuvânt din ceea ce ți-am scris. Fratele Starr și soția sa au plecat în Queensland, pentru a deschide acest câmp. Fratele Starr se așteaptă să ne însoțească în Africa, dar eu nu propun să părăsim acest câmp până când nu-mi văd mai clar drumul. [1256] Willie a avut prea puțin timp pentru a mă ajuta la cartea mea. Timp de câteva zile, și-a luat o oră pentru a asculta câteva capitole citite din Viața lui Hristos, dar cum nu am fost încă în măsură să scriu nimic nou, nu există multe de făcut în această direcție. Bisericile strigă după ajutor; sunt multe vizite de făcut și multe Mărturii personale de scris. Mi-e teamă să neglijez această lucrare și să las ca bărbați și femei să se înșele, gândind despre ei că sunt drepți, când eu știu că sunt greșiți. În cazul în care ar suferi vreun accident și ar muri în păcatele lor, aș simți că sângele sufletelor lor este pe hainele mele.

15 iunie. Văd din scrisorile și din rapoartele primite cu ultima poștă că lui Willie i s-a tăiat din salariu. Dacă el ar fi fost în America cu familia sa, acest lucru nu ar fi fost nepotrivit, dar vizita ta în Australia și Noua Zeelandă ar trebui să te facă cu siguranță să înțelegi situația, și anume că mijloacele limitate aduc strâmtorare asupra lucrătorilor din poziții de conducere, care poartă poveri mai mari decât orice este posibil să existe în America. Aici se cer constant mijloace pentru a susține lucrarea în diferitele ei ramuri și este necesar ca noi să facem donații către proiectele care necesită bani. Cei care rămân cu familiile lor și au o poziție în instituțiile noastre, ar putea să o ducă mult mai bine cu salarii mult mai mici decât au nevoie cei care sunt chemați să lucreze în câmpuri asemenea celor în care lucrăm noi acum. Cei care lucrează în aceste câmpuri noi și nevoiașe trebuie să dispună de mijloace pentru a începe lucrarea; dacă nu, ei voi trebui să vadă lucrarea blocată și se vor simți neajutorați când va veni vorba să îmbunătățească situația. Eu știu ce vorbesc, pentru că în cea mai mare parte a lucrării noastre, am fost pionieri timp de mulți ani.

Nu există niciun suflet de la care, în timp de dificultate, vreunul dintre noi să poată aștepta măcar un dolar pentru a ușura situația. Atât la Melbourne, cât și la Sydney, trezoreria a fost goală. Am avut o datorie neplătită de două luni la magazinul de alimente și de când am fost în această situație, am tot studiat problema financiară. Nu poți vedea care e situația lui Willie? Pe lângă susținerea unei familii din [1257] Battle Creek și plata unei chirii pentru cazare și masă, are în plus și alte cheltuieli și este lăsat fără o rezervă de mijloace pentru a fi utilizate, așa cum ar și trebui, în diferitele proiecte ale lucrării. În felul acesta, el este ținut în strâmtorare financiară continuă. În America a trebuit să ia cu împrumut bani pentru a-și cumpăra casa și încă mai are de plătit rata și dobânda pentru ea. Poziția de conducere pe care el o ocupă face necesar ca el să dea un exemplu în sprijinirea diferitelor proiecte. Multele cereri pentru bani l-au făcut să-mi ceară împrumut 1.200 de dolari, pe care i i-am dat.

În afară de aceasta, suma de 1.200 de dolari mi-a fost de asemenea împrumutată și mi-am dat cuvântul că îi voi restitui atunci când vor fi solicitați. Am folosit fiecare dolar din acești bani în lucrare, astfel încât poți vedea că este mai mult decât salariul meu pe un an. Ești conștient de faptul că suma totală a salariilor mele din ultimul an a fost donată pentru a cumpăra terenul pe care urmează să se ridice clădirea școlii. Nu am niciun cuvânt de spus în legătură cu tăierea celor 2 dolari pe săptămână din salariul meu; aceasta va reduce unele oportunități de a investi în lucrare după cum îmi dau seama că este mare nevoie, limitându-mă astfel în această privință. Dar doresc să iei cu atenție în considerare cazurile lucrătorilor și să vezi care sunt oamenii care sunt în mod constant obligați să folosească mijloacele în interesul lucrării și pentru începerea activității în câmpuri noi, oameni care nu vor da înapoi din motive egoiste. Este o încurajare că astfel de oameni nu vor deveni egoiști. W. C. W. nu va deveni egoist, indiferent de circumstanțe. Dar știu cât de mult îl chinuie și îl necăjește faptul că mâinile îi sunt legate, astfel că nu are libertatea de a da.

Când am venit prima dată la Granville, a trebuit să împrumut 50 de dolari de la sora Hughes, iar acum ea vrea banii, dar eu nu îi pot înapoia până când nu intru în posesia unor bani. Ne-a costat o sumă mare să ne mutăm aici de la Melbourne, cu toate lucrurile. Dar Willie va face donații și va rămâne în urmă cu plățile, iar [1258] eu va trebui să-mi folosesc mijloacele pentru a contribui la susținerea familiei sale, pentru că el nu poate face acest lucru, cât timp are atâtea alte cheltuieli de acoperit. În America am fi putut trăi cu salarii mai mici decât cele de care avem nevoie aici. Este corect să știi exact cum stau lucrurile. Îți scriu aceasta ca să poți aduce la cunoștința celor din conducere situația reală, întrucât, având poziția pe care o ai, este privilegiul și datoria ta să faci aceasta.

De îndată ce voi putea primi niște bani, ceea ce ar trebui să aibă loc în câteva zile, voi investi 50 de dolari în mica biserică ce trebuie construită la Seven Hills. Sunt douăzeci de oameni care țin acum Sabatul; părinții și copiii sunt în număr de vreo patruzeci. Atunci când cortul este strâns, nu există niciun loc unde să se poată întâlni pentru închinare. Ei sunt oameni minunați, dar prea săraci pentru a putea face mai multe; ei vor face tot posibilul, iar noi trebuie să îi ajutăm.

Pot vedea acum importanța avertismentelor primite de la Domnul, cum că noi nu trebuia, prin daruri mari, să pierdem din mâinile noastre mijloacele pe care Dumnezeu a dorit să le folosim, căci El avea să facă din mine și soțul meu agenți prin care stindardul adevărului să fie înălțat în multe locuri. Willie ia locul tatălui său. Am văzut că lucrarea noastră a fost de un asemenea fel, încât noi să nu ne simțim dependenți de frații noștri, de vreo instituție sau de deciziile vreunui om sau ale vreunei categorii de oameni; căci dacă ei nu sunt sfințiți, vor contracara lucrarea lui Dumnezeu. Am văzut că Domnul a avut pentru noi o lucrare deosebită. Oamenii care nu au fost învățați de Dumnezeu, oamenii care nu erau sub influența Duhului Său, au fost așezați din lipsă de discernământ în poziții de încredere, din care influența lor va avea o putere de control, iar multe decizii vor fi luate, îndreptând lucrurile într-o direcție greșită. Nu numai că lucrarea va fi primejduită de către oamenii care refuză să accepte și să asculte de poruncile lui Dumnezeu, ci unii chiar dintre noi, cei care am luat parte atât la planificarea, cât și la realizarea lucrării, nu au fost în strânsă legătură cu Dumnezeu. Totuși, judecata acestor oameni a fost privită ca demnă de încredere. Dacă ei ar fi fost în stare să deosebească [1259] lucrurile sfinte de cele obișnuite, atunci I-ar fi consacrat lui Dumnezeu talentele și abilității lor, iar înzestrările lor, ca oameni de afaceri, ar fi folosite ca vrednice de o încredere sfântă. Dar ei nu au fost niciodată convertiți și nu fac din Dumnezeu teama și încrederea lor. Cu toate acestea, deciziile lor leagă sau dezleagă în lucrarea lui Dumnezeu, ca și cum ei ar fi sfințiți de Duhul Sfânt.

De la moartea soțului meu, am primit în mod repetat avertismente cum ar fi: „Ferește-te de oamenii din poziții înalte. Nu te așeza sub puterea sau sub controlul oamenilor, pentru că unii nu vor înțelege modul în care Dumnezeu lucrează. Tu nu trebuie să fii legată. Nu-ți lega mâinile prin niște decizii pe care vei fi presată să le iei. De prea multe ori, egoismul va controla mintea și judecata oamenilor. Am Mărturii clare pe care să le rostești, dar oamenii care nu-L cunosc pe Dumnezeu și sfințirea Duhului Său îi vor induce pe alții în eroare. Ei nu vor primi Mărturiile adevărului, ei nu vor accepta să fie corectați. Ei vor nutri gelozia. Prin invidie, prin împotrivire față de Duhul lui Dumnezeu, ei vor da ascultare sugestiilor lui Satana și îți vor îngreuna lucrarea pe care ți-am dat-o de făcut. Te-am pus într-o poziție din care să poți avea influență și mijloace pentru a întări lucrarea Mea, pentru a duce mai departe interesele Împărăției Mele și a nu fi împiedicată prin judecata și deciziile acelor oameni care nu fac din cunoașterea minții și voii lui Dumnezeu obiectul studiului lor.”

Mi-a fost arătat că tu, dragul meu frate, ai permis uneori ca judecata oamenilor care nu sunt stăpâniți de Duhul lui Dumnezeu să te facă să influențezi pentru sprijinirea unor planuri și propuneri care L-au nemulțumit pe Dumnezeu. În ceea ce privește unele dintre consiliile voastre, cuvântul Domnului a venit la mine din nou și din nou, arătându-mi relele care trebuie corectate; dar dacă ai văzut relele, nu ai îndrăznit să stai ferm și cu îndrăzneală în apărarea a ceea ce este drept. Ești în pericol ca judecata ta să fie pervertită. Cunoașterea acestui fapt a adus o povară mai grea asupra mea. Dumnezeu nu are plăcere de aceste [1260] lucruri. În ceea ce-l privește pe căpitanul Eldridge, a trebuit să-i scriu din nou și din nou cuvinte de mustrare. Ai văzut răul care a fost la lucru, totuși nu ai făcut așa cum ar fi trebuit să facă unul aflat în poziția ta. În ceea ce-i privește pe oamenii pe care a trebuit să-i mustru, cuvântul Domnului nu a avut efectul pe care l-ar fi avut dacă tu ai fi deosebit mai clar răul și ai fi acționat hotărât. Aceste cuvinte mi-au fost spuse atunci când starea lucrurilor din comitetele voastre a devenit cât se poate de inacceptabilă în fața Domnului: „Și astfel, izbăvirea s-a întors îndărăt și mântuirea a stat deoparte; căci adevărul s-a poticnit în piața de obște și neprihănirea nu poate să se apropie. Adevărul s-a făcut nevăzut și cel ce se depărtează de rău este jefuit. Domnul vede, cu privirea mânioasă, că nu mai este nicio neprihănire.”

De o lungă perioadă de timp, există nelegiuiri în editura de la Battle Creek. Soliile pe care Dumnezeu le-a dat nu au avut suficientă greutate în ochii celor care au ocupat pozițiile de frunte, astfel încât să schimbe starea actuală a lucrurilor. Mi-a fost arătat că Satana jubila atunci când egoismul bărbaților jefuia trezoreria lui Dumnezeu. Sunt unii care nu au avut sentimente de amabilitate față de mine, pentru că au fost lipsiți de acele salarii mari. Astfel de sentimente au fost nutrite de căpitanul Eldridge, frații Henry, Frank Belden și alții. Niciunul dintre acei bărbați nu vor fi vreodată curați înaintea lui Dumnezeu, până când nu vor restitui cauzei Domnului ceea ce spiritul egoist și avar a jefuit din lucrare. Mi s-a arătat că rezultatul acordării unor astfel de salarii exorbitante va fi acela că lucrătorii care sunt într-adevăr conștiincioși vor fi asupriți. Cei care ar apuca fiecare dolar pe care ar putea, ca să-l pună în folosul lor, ar gestiona lucrurile după placul lor, dacă ar avea ocazia să facă aceasta.

Am fost îndurerată când am văzut multele solicitări pe care le pui în dreptul fratelui Henry. Nu pot vedea nicio lumină în aceasta. Dumnezeu vrea bărbați altruiști, drepți, a căror judecată nu este influențată de sentiment, bărbați care nu vor lua decizii conduși de un spirit greșit. „Voi cinsti pe cine Mă cinstește”, zice Domnul. [1261]

În ceea ce mă privește, nu-mi pasă de salarii, dar îmi pasă de principiile corecte și de dreptate. Îmi pasă de existența unei judecăți drepte atunci când oamenii care au intrat într-o confederație au luat din trezoreria lui Dumnezeu salarii mari pe care nu le-au câștigat și nu le-au meritat mai mult decât alții, care, fie că sunt de la editură, fie că sunt angajați în întărirea altor ramuri ale cauzei, au primit salarii mici, dar care își fac munca în mod conștiincios, în integritate și curăție deplină a inimii; o greșeală serioasă a fost făcută, greșeală la care Dumnezeu nu închide ochii. Când acești oameni vor fi convertiți, fiecare dolar pe care l-au primit în plus față de ceea ce ar fi trebuit să primească va fi returnat trezoreriei. Avem de-a face cu Hristos în persoana sfinților Săi. A permite ca cineva să fie înălțat și un altul, mai credincios și mai sincer, să fie pus într-o situație grea, nu este nici drept, nici potrivit. Dumnezeu va răsplăti cu siguranță aceste lucruri.

Sunt tot mai mult convinsă de faptul că lucrarea mea este în această țară. Noi nu îndrăznim să părăsim lucrarea din Australia și din Noua Zeelandă, în starea ei actuală. Poți vedea situația în care este W. C. W., iar eu nu-mi pot da consimțământul ca el să continue să facă la fel ca până acum. Dacă nimeni altcineva nu vede necesitatea schimbării în bine a situației, va trebui să-mi folosesc influența cu hotărâre în ce-l privește pe fiul meu. Aș vrea să pot vedea o reformă hotărâtă la fratele Henry, ca să pot privi cu mulțumire încrederea pe care se pare că i-o acorzi. Cunosc spiritul care l-a stăpânit în mare măsură pe acest om și sunt foarte deprimată la gândul că vei fi legat de el, avându-l ca partener în vizita pe care o vei face în Europa. Cât de multe semințe ale necredinței vor fi semănate în ceea ce privește soliile pe care le dă Dumnezeu? Cât de multe deformări și răsuciri va pune el asupra lucrării prin glasul și influența sa, în contradicție cu mintea și voia lui Dumnezeu? Nu sunt doar puțin surprinsă și nu mă tem doar puțin pentru tine. Nu simt acea asigurare în ce te privește, pe care aș fi bucuroasă să o simt. Nu vreau să greșești în judecată. Nu vreau să-L superi pe Dumnezeu. Nu aș vrea să spun niciun cuvânt care să te descurajeze, dar trebuie să te avertizez. [1262]

Frate Olsen, doresc să-ți spun că tu nu trebuie să faci nicio socoteală pentru mine, ca să merg în Africa; nu văd nicio lumină și nicio logică într-o astfel de mutare. Este timpul să găsesc un loc retras, să am liniște și odihnă a sufletului. Am fost în tumultul bătăliei timp de cincizeci de ani și nu doresc să rămân în serviciu activ până când să nu mai știu când este momentul să plec. Cred că a venit timpul să pun deoparte grijile și problemele pe care le întâlnesc în câmpurile noi. Mi-a mai rămas doar puțină putere.

Nu este nevoie ca cineva să-mi spună de Africa. Știu foarte bine ce aș putea întâlni acolo, după cum știu ce fac frații mei; pentru mine, acesta ar fi cel mai greu câmp în care am încercat vreodată să lucrez. Sunt în temă cu toate lucrurile, pentru că Domnul a prezentat deschis situația înaintea mea. Înclin și mai puțin să vizitez Africa de când frații Wessels au intrat în posesia proprietății pe care au primit-o. Știu că acest lucru mi-ar îngreuna foarte mult lucrarea. Dacă Domnul le-ar trimite o Mărturie prin mine, mă tem că nu ar primi-o; știu că primejdia lor este foarte mare de când au primit această proprietate și, dacă ei resping avertismentele de la Dumnezeu, își vor pierde sufletele. Știu că inamicul este gata să interpreteze greșit tot ce le-aș putea spune sau scrie; fratele Phillip Wessels mi-a spus hotărât că el nu mai vrea scrisori de la mine.

Nu am nici cea mai mică dorință de a merge în Europa sau de a vizita Africa și nu am nicio rază de lumină că ar trebui să merg. Sunt dispusă să merg acolo unde Domnul îmi arată că este de datoria mea să merg, dar nu sunt dispusă să merg urmând vocea conferinței, dacă nu văd că ar trebui să fac astfel. Eu știu că ei nu ar dori să procedez așa. Nu mă simt încă dornică să merg în America, pentru că ar trebui depus atât mult efort pentru a merge acolo, încât nu ar fi înțelept pentru mine să o fac. Voi rămâne aici până la următoarele ordine de la Domnul, care îmi vor arăta ce să fac. M-am gândit că ar trebui să îți spun, ca să nu te gândești că voi merge, când de fapt nu simt că ar fi de datoria mea să merg. Fie ca persoanele mai tinere [1263] să se angajeze în luptă.

Timp de câteva săptămâni, am trecut printr-o asemenea agonie a minții, că abia mai știam dacă e mai bine să trăiesc sau să mor. Fratele și sora Starr s-au dus în Queensland și rugăciunea mea este ca Domnul să meargă cu ei. Nu cred că sora Starr ar aduce vreo ușurare pentru mine, ca intendentă în casa mea. Ea nu dispune de calitățile atât de esențiale pentru o astfel de poziție. După conflictul sever prin care a trebuit să trec în Melbourne, în legătură cu mustrarea greșelilor – conflict de felul celor care îmi storc însăși viața și curajul –, m-am aflat în imposibilitatea de a dormi sau de a-mi găsi liniștea minții. Am venit la Granville complet epuizată. Am fost lipsiți de mijloace. Am avut o cameră bună, fratele și sora Starr au avut o cameră bună, dar Willie a avut o încăpere mică, umedă și nesănătoasă. Apoi au venit fratele și sora Lawrence, împreună cu Mattie, crezând că vor rămâne doar câteva zile, și au rămas aici șase săptămâni, până când problema cu privire la terenul școlii a fost rezolvată. Casa noastră a fost un hotel pentru toți cei care veneau și plecau și era dificil de rezolvat problema îngrijirii de fiecare oaspete. Familia noastră număra paisprezece membri. Modul în care ar trebui să administrăm partea financiară a afacerii ne-a pus în încurcătură, dar am făcut tot posibilul pentru a reduce cheltuielile. Am consultat membrii familiei și, cu acordul lor, am îndepărtat untul de pe masa noastră. Am înlăturat cu totul carnea. Nicio bucățică nu a fost adusă în casă, de când am venit la Granville. Tot ce am cumpărat pentru mobilarea casei a fost cumpărat de la vânzările prin licitație; am urmărit ocaziile pentru a obține articole ieftine. Când s-a considerat necesar ca fratele Daniells și fratele Smith de la biroul Echo să vină de la Melbourne, am instalat un cort pentru a mări spațiul nostru. L-am făcut confortabil cu o sobă, iar frații noștri au fost cazați în cort și acesta a fost singurul lor loc pentru ședințele de comitet. Am știut că nu era niciun loc în care acești oameni ar putea fi găzduiți confortabil. Fratele Reekie și alții au fost de multe ori aici, pentru a se consulta cu privire la lucrare. Urmărirea penală a fraților Firth a creat o asemenea controversă și a dus la apariția atât de multor articole [1264] pro și contra în ziarele seculare, încât era foarte solicitant să urmărești toată chestiunea.

Ei bine, multe lucruri foarte neplăcute mă tulbură. Am depins de mijloacele despre care fratele Haskell ne scria că vor veni din America. Tocmai când nu am mai avut ce să scoatem din trezoreria de aici, el ne-a scris că banii vor veni cu poșta următoare. Dar în loc de bani, am primit vestea că fratele Haskell a dus prima tranșă de 20.000 de dolari la Pacific Press pentru a-i trimite aici, dar fratele Jones a spus că ei au nevoie de bani la Press și că aceștia vor intra în fondul general. Am fost nu doar mâhnită, ci și indignată. Cu doar câteva nopți înainte ca această scrisoare să fi ajuns la noi, am visat totul despre aceasta. Se părea că eram pe o insulă și puteam vedea că de la o mare distanță o barcă venea spre noi și un om de pe ea ținea un portmoneu în mână. Înainte ca barca să pornească, am știut că ajutorul venea, dar s-a ridicat un om care a luat portmoneul, l-a pus în buzunarul lui de la piept și mâna întinsă spre noi a rămas goală.

Am avut câteva experiențe dureroase în acel timp și am fost cu totul împovărată, ca un car care geme sub snopi. Am avut dureri de inimă și de cap, urmate de senzația de amorțeală. Nu am înțeles niciodată mai înainte cuvintele care spun despre Hristos că „a ajuns într-un chin ca de moarte și a început să Se roage”. Am fost obligată de nevoia prezentă să-mi ocup locul, pentru a vorbi poporului nostru, dar, ah, inima mea era atât de îndurerată! Nu reușeam să dorm și umblam prin cameră plină de durere și agonie. Știam că niciun suflet viu nu mă putea ajuta.

Într-o dimineață, scriam în jurnalul meu pe la ora unu; stătusem un timp în rugăciune, înainte de a coborî din pat când, instantaneu, toată povara m-a părăsit și pacea, ca un râu, a venit în sufletul meu. Am mers apoi cu fratele Daniells și alți câțiva să vedem terenul școlii. În dimineața următoare, pe când eram cu toții plecați în rugăciune, Domnul a pus asupra mea povara rugăciunii pentru [1265] fratele McCullagh, ca el să poată fi binecuvântat, întărit și vindecat. Au fost momente foarte binecuvântate și fratele M. spune că dificultatea a fost îndepărtată din gâtul lui și de atunci se simte tot mai bine.

Venirea noastră în acest loc a făcut necesar să purtăm poveri grele. Am știut că ar fi costisitor pentru comitetul care examina terenurile să se cazeze la hoteluri, iar bani nu au fost, astfel că, la sfatul meu, May a pregătit aici provizii care să fie trimise la Dora Creek, pentru a acoperi nevoile fraților; am avut două luni datorii la magazinul de alimente și am împrumutat niște bani pentru nevoile mele și ceva bani pentru a ușura un frate care era în necaz.

Dar când a sosit Review, conținând cele două articole ale fratelui Littlejohn, spiritul meu a fost din nou în agonie. Mi se părea că voi muri. Nu am putut scrie. Timp de câteva zile nu am putut face nimic. O groază ca un mare întuneric a venit peste mine. Am fost doborâtă la pământ la gândul că bărbații așezați în poziții de răspundere la editură nu sunt de încredere, că au atât de puțin discernământ, încât permit ca un astfel de articol să fie tipărit și distribuit, dându-ne pe noi, ca popor, în mâinile dușmanilor. Cazul meu a devenit un subiect de rugăciune și, în timpul nopții, Isus a părut să vină aproape de mine. El mi-a spus: „Lasă-Mă să-ți iau povara, tu nu o poți purta.” Mi s-a părut că brațul lui Isus m-a înconjurat și mi-a poruncit să citesc Isaia 54; apoi El a repetat versetele de la patru la opt. El a spus: „Satana încearcă să te distrugă, dar Eu sunt Salvatorul tău. Pune povara ta asupra Mea. Eu îți voi da odihnă.” Am fost în întregime ușurată, dar restaurarea vine încet. Capul și inima mea încă sunt afectate.

Îți scriu toate aceste detalii pentru că doresc să știi de ce nu îndrăznesc să merg în Africa. Sunt tare confuză, doresc să știu unde pot găsi odihnă și posibilitatea de a scrie. Am nutrit ideea că odihna înseamnă să dorm în mormânt, totuși unele aspecte au făcut acest lucru discutabil. Sunt înclinată în cele din urmă să cred că [1266] ar trebui să merg într-un loc în care să mă pot simți ca acasă și să nu mai primesc mijloace de la Conferința Generală, ci să mă simt în întregime liberă de orice responsabilitate și să acționez independent de orice om și putere. Aceasta este toată lumină pe care o pot vedea în prezent. Mă simt obligată să mă așez în locul în care nu aș avea atâtea dezamăgiri și șocuri teribile pentru inima mea. Nu văd nicio altă cale decât să simt că, la vârsta mea, Dumnezeu îmi va da odihnă.

Dar ca acele articole din Review să fie date lumii mi se pare a fi cel mai teribil act de trădare a cauzei și a lucrării noastre, chiar în mâinile vrăjmașilor noștri. Unii dintre cei din poporul nostru acționează sub stăpânirea unui alt spirit decât cel al lui Dumnezeu. Singura cale sigură de urmat este de a-i așeza la locul cuvenit lor pe cei care pot da un sunet clar din trâmbiță și care nu au dat alarme false care slăbesc, nedumiresc și derutează poporul lui Dumnezeu, în aceste zile de pe urmă. În acest timp, ei au nevoie de orice picătură de energie și de claritate spirituală pentru a discerne șiretlicurile lui Satana, pentru a da piept cu el în mod ferm, hotărât, și pentru a purta cu vitejie bătăliile Domnului. Dacă bărbații de la biroul Review and Herald permit ca o chestiune ca aceea a fratelui Littlejohn să fie răspândită, atunci să fie concediați, oricine ar fi ei. Inima mea este bolnavă, îndurerată și fără putere. [1267]