Manuscrisul 40, 1891

FILE DE JURNAL

Battle Creek, Mich., joi, 1 ianuarie 1891

Anul nou începe cu o ploaie măruntă. Un alt an a început; 1890 a trecut în eternitate cu povara lui de rapoarte. Îmi reînnoiesc consacrarea față de Dumnezeu. Hristos a spus: „Pentru ei Mă sfințesc pe Mine Însumi, ca și ei să fie sfințiți prin adevăr.” „Sfințește‑i prin adevărul [Tău]: Cuvântul Tău este adevăr.” Cer făgăduințele bogate ale lui Dumnezeu prin iubirea inegalabilă și prin caracterul fără pată al lui Isus Hristos, Apărătorul meu. Am lucrat aproape continuu și totuși văd atât de multe lucruri care trebuie să fie făcute, încât nu pot să am odihnă, căci mi se pare că am făcut atât de puțin față de marea lucrare ce trebuie să fie făcută.

Dar Isus este singurul meu sprijin. În El mă încred. El mă iubește. În acest moment, El stă lângă altarul tămâierii, prezentând în fața Tatălui rugăciunile mele, dorințele nespus de mari ale inimii mele de a primi harul Lui, înzestrarea Lui divină, ca să pot descoperi altora, prin harul pe care mi-l dă, marea Lui iubire și eficiența Lui completă. Eu îmbrățișez făgăduințele Celui ce Și-a dat viața pentru lume, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică. „Cine‑i va osândi? Hristos Isus a murit, ba încă a și înviat, este la dreapta lui Dumnezeu și mijlocește pentru noi” (Romani 8:34). Putem invoca aceasta. Acesta este un argument pe care Satana nu-l poate birui. Atunci, în Numele Lui și prin harul Lui, ne vom sfinți – în suflet, în trup și în spirit – pentru ca toate cuvintele și faptele noastre să fie făcute în Dumnezeu și ca să putem avea asupra altora o influență care îi va câștiga pentru Isus Hristos.

Mult mai intens decât până acum, sunt convinsă de ura lui Dumnezeu față de păcat în toate formele lui. Pocăința nu poate face ispășire pentru [865] păcatele din trecut, nici nu poate să ne curețe de măcar un singur păcat sau să ne dea siguranță pentru viitor.

Battle Creek, vineri, 2 ianuarie 1891

Inima mea a fost angajată în cereri fierbinți înaintea lui Dumnezeu, la altarul familial, pentru ca harul și puterea Lui să ne trezească la vigilență, la zel și efort serios pentru a face lucrarea pe care ne-a pus-o în mâini, simțindu-ne în mod individual marea noastră responsabilitate. O, dacă fiecare membru al familiei noastre ar fi cuprins de spiritul Stăpânului care a umblat peste tot făcând bine! Nu pot să am odihnă în duh până când membrii familiei mele nu fac toată voia lui Dumnezeu. O, cum tânjește inima mea după ei zi și noapte!

Battle Creek, Mich., Sabat, 3 ianuarie 1891

Inima a fost angajată în cereri stăruitoare înaintea lui Dumnezeu aproape toată noaptea. O, dacă Dumnezeu ar lucra în favoarea poporului Său în Battle Creek și ar îngrădi calea lor, ca ei să nu umble pe ea după judecata lor, punând în pericol cauza lui Dumnezeu, așa cum fac cu siguranță!

M-am sculat la ora patru și, aplecându-mă să-mi iau șosetele pentru dimineață, mi-am lovit fruntea, chiar deasupra ochiului, în stâlpul de pat și m-am tăiat la frunte. Sângele a început să curgă imediat în picături mari. Am strigat-o pe Sara și ea s-a pus pe treabă cât a putut de repede, a aprins focul și împreună cu Edna Kilborn au oblojit rana cu pansamente cu apă fierbinte, înmuiate în apă fierbinte și apoi aplicate; erau doar atât de fierbinți cât am putut suporta. Durerea m-a lăsat, sângele a încetat să mai curgă și un plasture scurt a fost aplicat după ce mi s-a aplicat un pansament rece pentru a termina tratamentul.

Cât de multă suferință ar putea fi evitată dacă toți ar avea cunoștință de aceste remedii simple! Îi mulțumesc Domnului că ne-a dat cunoștință în ce privește aceste lucruri – ca să știm cum să ne tratăm fără să depindem de medici. E nevoie să punem la lucru mijloacele pe care le avem pentru a înțelege ce să facem într-o situație de urgență și apoi să împărtășim cunoștința și altora. [866]

Sabat, 3 ianuarie 1891

Am vorbit în tabernacol în fața unei săli aglomerate. Nu mă gândisem să spun lucruri așa de clare și bine țintite cum au fost cele pe care le-am spus, dar Domnul a vorbit prin agentul uman. M-am simțit îndemnată și nu am putut reține pentru mine solia care mi-a fost dată. Mă rog Domnului ca aceste cuvinte care au fost rostite să găsească o cale spre inimi.

Tabernacolul a fost plin până la refuz. O, cât mă durea sufletul pentru bărbații care, împotrivindu-se luminii pe care o dăduse Dumnezeu, de doi ani îngrădeau calea Duhului lui Dumnezeu, ca El să nu pătrundă în inimile lor! Am auzit o voce care le spunea: „Voi tot nu credeți. Dați-vă la o parte sau strângeți rândurile, venind în liniile de luptă și unindu-vă în lucrare din toată inima.”

Trebuie ca povara aceasta să fie peste mine întotdeauna aici, în Battle Creek? Trebuie să port întotdeauna greutatea aceasta? Trebuie ca Mărturia mea să fie tot timpul de mustrare și reproș? Domnul să Se îndure de mine și să mă ajute, ca să fiu găsită sinceră și credincioasă în îndeplinirea voii Lui, în păzirea căii Domnului, în a face dreptate și judecată!

Aici a fost începută o lucrare bună, dar ea nu este completă. Există oameni care nu știu și nu înțeleg. Se vor împiedica de unele pietre de poticnire nemiloase, iar biserica se va târî încă un an prin întuneric din cauză că ei nu fac o lucrare profundă? Să ne ferească Dumnezeu! O, dacă ar exista persoane neprihănite care să stăruie pentru poporul Său; o, dacă rugăciunile lor ar birui!

M-aș bucura foarte mult să văd spiritul mărturisirii cuprinzând toată biserica. Mulți încep să vadă o licărire din adevărata lor stare și din adevăratele lor nevoi. Dacă aceștia vor persevera, dacă vor face o lucrare profundă și vor continua să se apropie de Dumnezeu, El Se va apropia de ei și va înălța pentru ei un steag împotriva vrăjmașului. Va exista cu siguranță o revărsare [867] a Duhului lui Dumnezeu. Biserica nu poate să-și exagereze neglijarea păcătoasă a datoriei, necredincioșia și neglijența manifestate în primirea luminii și practicarea adevărului. Nefolosirea ocaziilor i-a făcut vederea spirituală defectuoasă, i-a slăbit credința și zelul care se manifestă printr-un efort serios de a umbla în lumină. Din cauza necredinței lor – din cauza atitudinii și poziției bisericii – păcătoșii din jurul nostru s-au împietrit și au fost înrădăcinați în necredință.

Pentru că Isus este în sanctuarul de sus, pentru că avem un Apărător în curțile din cer, cât de fierbinte ar trebui să înainteze aici pe pământ lucrarea corespunzătoare de mijlocire! În timp ce putem vedea și ar trebui să simțim vinovăția păcatului, noi trebuie să apreciem îndurarea lui Dumnezeu dovedită prin ispășire. Domnul a promis că, datorită Jertfei ispășitoare, dacă ne pocăim, El ne va ierta cu siguranță fărădelegile. Acum, cât timp Hristos pledează în favoarea noastră, cât timp Tatăl acceptă meritele Jertfei ispășitoare, haideți să cerem și vom primi. Toți să-și mărturisească păcatele și să le lase să meargă înainte la judecată, ca să fie iertați în Numele lui Hristos și ca iertarea să fie scrisă în dreptul numelui lor.

„Împărăția cerurilor este atacată cu înverșunare, și atacatorii pun mâna pe ea” (Matei 11:12). Ce încurajare este aceasta pentru fiecare suflet! Când veniți înaintea Tatălui în Numele lui Isus, înarmați cu făgăduințele lui Dumnezeu, marele Mijlocitor este văzut prin credință stând lângă altarul tămâierii și ținând în mână cădelnița aurie. Puteți auzi vocea Lui zicând: „Și Eu Îl voi ruga pe Tatăl, și El vă va da un alt Mângâietor, ca să fie cu voi în veac” (Ioan 14:16). Câtă speranță va umple biata voastră inimă descurajată! Ce rușine și ce remușcare veți simți din cauza necredinței pe care ați nutrit-o!

Nu vreți să simțiți că dacă Hristos Se roagă pentru voi, vă puteți ruga și voi pentru voi înșivă, cu un zel aprins al perseverenței, și că orice ajutor inferior [868] este doar ceea ce este – mărginit și fără valoare? Dacă Isus este Avocatul vostru, dacă voi credeți, vă mărturisiți păcatele cu sufletul plin de căință și dacă muriți față de eu, nu vă veți simți asigurați că procesul vostru este câștigat? Nu veți simți în sufletul vostru dovada faptului că Isus a putut să facă toate acestea pentru voi și că piciorul crucii este unicul loc sigur pentru voi?

Cum aș putea să prezint în fața voastră realitățile acestea, care sunt adevăruri veșnice? Aici voi puteți spune: „Neputând s-aduc nimic/ Lângă crucea Ta eu pic.” Dacă rugăciunile voastre – da, rugăciunile voastre, oricât de slabe ar părea – sunt sincere, dacă sunt amestecate cu credință, atunci puteți ști că Isus trăiește ca să facă mijlocire pentru voi. Căutătorul sincer și perseverent va găsi cu siguranță, căci de îndată ce vă apropiați prin credință de scaunul harului, Hristos vă privește ca pe protejații Lui. El ia în primire cazul vostru; îl consideră cazul Lui. El stă înaintea Tatălui ca Înlocuitor al vostru, Garanția voastră. Când veți căuta pe Domnul din toată inima voastră, „în seninătate și încredere va fi tăria voastră” (Isaia 30:15).

Dumnezeu a devenit una cu omul când, în sfatul dintre Tatăl și Fiul din cer, S-a hotărât că dacă omul va cădea, Fiul lui Dumnezeu va fi Răscumpărătorul lui și va reface în el chipul moral al lui Dumnezeu. Cum avea să se facă aceasta? „Și Cuvântul S‑a făcut trup și a locuit printre noi” (Ioan 1:14). „Voi fiți deci desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru ceresc este desăvârșit” (Matei 5:48). Unitatea dintre Hristos și Tatăl ne aduce într-o unire strânsă cu Tatăl, prin Fiul lui Dumnezeu.

Battle Creek, duminică, 4 ianuarie 1891

Am avut vizitatori toată ziua. Am scris câteva scrisori. Am fost foarte fericită astăzi. Sora Davis a solicitat o întrevedere cu mine și cu o simțire profundă a mărturisit că ea nu avusese o apreciere corectă a lucrării pe care o făcea. Ea simțea că nu a avut atracție pentru lucrare și nu a simțit caracterul ei sacru, așa cum ar fi trebuit. Acum ea vede totul [869] într-o altă lumină și a fost convinsă să se pocăiască în profunzime, de dragul sufletului ei și al lui Hristos, pentru ca lucrarea să nu fie niciodată periclitată cât timp se află în mâinile ei. Ea a fost eliberată în Isus și este cu adevărat liberă. Ea a fost schimbată mult. Pacea și fericirea se văd acum pe fața ei. Cu siguranță, ea este acum sub razele strălucitoare ale Soarelui neprihănirii, căci toate trăsăturile ei exprimă strălucirea care vine dintr-o bucurie lăuntrică.

Doresc atât de mult ca fiecare persoană care este angajată împreună cu mine în lucrarea importantă pe care o fac să aibă parte de harul transformator și atât de prețios al lui Isus Hristos. Atunci s-ar arăta lumina binecuvântată de pe fața lui Isus Hristos, care reprezintă locuirea interioară a lui Isus. O, cu cât mai mult ne-am putea bucura de Duhul și puterea lui Dumnezeu, dacă doar am vrea să ne supunem inima, sufletul și puterea în întregime și fără rezerve influenței înviorătoare a Duhului Sfânt al lui Dumnezeu! Atunci lucrarea ar primi amprenta divină. Puterea lui Dumnezeu s-ar odihni asupra lucrătorului. Mă rog pentru fiecare suflet care este legat împreună cu mine în lucrare.

Battle Creek, luni, 5 ianuarie 1891

Din nou timpul meu a fost petrecut în conversație cu vizitatorii. Dar povara mea este pentru această biserică din Battle Creek. O biserică atât de mare – cel puțin două mii de persoane. Mulți s-au adunat Sabatul trecut. Este aproape imposibil să îi separi pentru o adunare de părtășie, pentru că nu sunt locuri confortabile în care să-i aduci împreună. Nu este loc pentru atât de mulți închinători și ei ar trebui să fie în alte locuri ca misionari, slujind pentru Stăpânul lor, în loc să stea îngrămădiți aici.

Este lucrare misionară de făcut. Cum vom înțelege noi, ca biserică, avantajele noastre spirituale, nu doar de a asculta prezentarea adevărului, ci și de a trăi adevărul? Noi suntem capabili să gândim serios, să ne încingem coapsele minții ca să nu fie dezordonată. Dacă cei [870] care au avut lumină ar fi umblat în lumină, și-ar fi simțit responsabilitatea de a-și educa gândurile. Citind cu atenție cuvântul cel prețios, vom căuta comorile ascunse ale adevărului. Ca agenți omenești, avem în încredințare talente prețioase – capacități nu doar de a citi adevărul cuprins în cuvintele vii ale lui Dumnezeu, ci de a fi îmbogățiți cu comorile cerești pe care le găsim acolo. Căutând adevărul, gândurile noastre pot pătrunde în profunzime și bogățiile inepuizabile, nepătrunse, ale lui Hristos pot să-și deschidă pentru sufletul nostru comorile lor cele mai bogate. Agentul omenesc își poate folosi fiecare facultate dată lui de Dumnezeu prin folosirea corectă a timpului său pentru a dobândi mai multă cunoștință despre Dumnezeu și despre Isus Hristos. Fiți siguri că aceste facultăți, folosite cum trebuie, nu vor fi lăsate în lumea aceasta, ci vor fi luate împreună cu noi pentru a ajunge la un nivel mai înalt, pentru a fi mai departe educate de-a lungul întregii veșnicii.

Battle Creek, marți, 6 ianuarie 1891

Am avut o discuție cu fratele Smith, mai plăcută decât orice altă discuție anterioară. El pare dornic să vină la lumină. El vede că purtarea lui nu a fost dreaptă în anumite lucruri, iar eu am știut că el trebuie să vadă aceasta înainte să poată intra în legătură strânsă cu Dumnezeu. După întâlnirea de la Minneapolis, el a luptat împotriva lucrării mele prin poziția pe care a adoptat-o. Lumina pe care Dumnezeu mi-a dat-o pentru biserică nu a fost pe deplin acceptată din cauza poziției lui. Atitudinea lui a spus mai mult decât cuvintele. Dar după ce am discutat cu el în mod liber, după ce i-am arătat cât rău făcea celor care nu voiau să creadă solia sau să primească solul și sfatul de la Dumnezeu, el pare să vadă mai clar poziția pe care o luase. S-a hotărât să croiască cărări drepte pentru picioarele lui și să înlăture pietrele de poticnire, pentru ca cei șchiopi să nu trebuiască să se întoarcă din drum, ci mai degrabă să fie vindecați de slăbiciunea și inactivitatea lor. [871]

Domnul lucrează, iar eu nu voi lua lucrarea din mâinile Lui în ale mele. Rugăciunea mea pentru fratele Uriah Smith este ca el să triumfe împreună cu solia îngerului al treilea și ca trâmbița să dea un sunet clar, pentru ca în ziua mare a lui Dumnezeu un popor să fie pregătit. Noi nu avem timp de pierdut.

6 ianuarie 1891

Fratele Eldridge m-a solicitat și am avut o discuție destul de lungă, despre multe lucruri importante. Fratele Smith a venit și mi-a făcut cererea de a ne aduna împreună cu anumite persoane, cărora voia să le vorbească și pe cât posibil să mărturisească ceea ce a greșit.

Nu sunt capabilă să explic motivul pentru poziția pe care au adoptat-o frații Eldridge și Frank Belden. Ce vor să spună când afirmă că lasă la o parte cărțile Patriarhi și profeți și Tragedia veacurilor și când zic că au hotărât să lucreze în câmpul misionar doar cu o singură carte, anume cu Bible Readings? Așa ceva este contrar obiceiului nostru, contrar adevărului și dreptății și contrar luminii pe care mi-a dat-o Dumnezeu în ce privește lucrarea de colportaj. Cu siguranță acesta este un plan al diavolului. Dumnezeu Își compătimește poporul, deoarece cuvintele Sale sunt neglijate prin planurile oamenilor care sunt doar copii în experiența pe care o au cu adevărul pe care L-a dat Dumnezeu poporului Său. Simt o mare povară de avertizare pe suflet, pentru că lumina care a fost dată – cuvântul Domnului – a spus că nu trebuie să existe nicio întârziere în transmiterea către oameni a avertizărilor speciale conținute în aceste cărți. Dacă aceste cărți ar fi fost puse în circulație așa cum trebuie, mi-a fost arătat că i-ar fi împiedicat pe mulți să susțină petiția adresată Congresului în care se cere o lege pentru respectarea duminicii. Dacă lumina adevărului conținut în cărți ar fi ajuns la ele, multe suflete sincere nu și-ar fi pus numele în petiția aceea – lucru pe care l-au făcut crezând că-I făceau un serviciu lui Dumnezeu, când de fapt ei înălțau un sabat fals, care nu are un „stă scris” care să-i dea autoritate. Cine va purta responsabilitatea pe care oamenii îndrăznesc să o ia asupra lor, fără să privească deloc la [872] ceea ce aș putea spune pentru a schimba situația? Ce înseamnă toate acestea? Bible Readings nu conține solia care dă avertizările clare și lumina pe care oamenii trebuie să le primească acum.

Battle Creek, 7 ianuarie 1891

Este o zi foarte frumoasă. Nu mă simt bine astăzi. Sunt foarte tulburată în legătură cu multe lucruri.

Fratele Olsen m-a vizitat astăzi și am avut o discuție lungă și interesantă în legătură cu situația cauzei în biserici, îndeosebi în Michigan, și despre nevoia mare de a avea o lucrare condusă cum trebuie în biserici.

La ora trei, mica grupă s-a adunat în camera mea. Fratele Smith a spus câteva cuvinte, apoi a citit scrisoarea pe care i-o scrisesem după agonia minții pe care o suferisem marți noaptea. Apoi fratele Smith, cu lacrimi, a făcut o mărturisire deplină și directă despre calea rea pe care o urmase. Când mi-a luat mâna, s-a angajat să stea alături de mine și să nu îmi mai cauzeze nicio altă durere sufletească. Au fost niște momente plăcute, la care Domnul a privit și pe care noi toți le-am contemplat. Am sperat că Frank Belden îl va urma pe fratele Smith, dar el nu a făcut-o.

Dorim atât de mult să-i vedem pe cei care nu au deosebit lumina că discern adevărul și neprihănirea și că adună și prețuiesc fiecare rază divină de lumină. Este nevoie de harul lui Dumnezeu care să dea fiecărui suflet care Îi cere lui Dumnezeu un interes tot mai mare și mai profund pentru cunoașterea cuvântului Său. Lucrurile spirituale sunt înțelese spiritual, prin cultivarea obiceiului de a fi cu luare aminte. Noi trebuie să săpăm în căutarea adevărului ca și cum am căuta comori ascunse. Ceea ce odinioară nu prezenta niciun interes deosebit se va deschide în fața minții căutătorului sârguincios, iar perlele ascunse ale adevărului vor răsplăti credința lui. [873]

Pine Creek, Michigan, 10 ianuarie 1891

Am mers cu trăsura noastră trasă de credincioasa Jessie până la Pine Creek, la paisprezece mile depărtare, ca să vorbim oamenilor. A fost destul de rece, dar drumurile au fost bune, așa că am făcut doar două ore și zece minute până acolo. Lui Willie White i-a fost cam rece. Ne-am oprit la casa fratelui Vermer – care, împreună cu soția lui, a îmbrățișat de curând adevărul –, am lăsat acolo învelitorile noastre groase, după care ne-am îndreptat spre clădirea școlii.

Am găsit un foc care ardea, un tavan jos și o sală plină de oameni. Două treimi erau necredincioși. Le-am vorbit din capitolul 58 din Isaia. Au fost atenți cu toții.

Am intenționat să stărui mai ales asupra binecuvântărilor bogate care se vor întoarce întotdeauna peste noi în urma eforturilor noastre de a-i binecuvânta pe alții, dar prima parte a capitolului parcă mi-a pierit din minte, iar ultima parte mi s-a prezentat cu multă claritate. Am stăruit asupra lucrării pe care o cere Dumnezeu de la noi toți, aceea de a repara spărturile care au fost făcute în legea lui Dumnezeu și de a pune temelia multor neamuri – Sabatul poruncii a patra.

Pine Creek, duminică, 11 ianuarie 1891

Clădirea școlii a fost plină, iar unii au venit de la o distanță destul de mare. Am vorbit din Ioan, capitolul 15. Am avut multă libertate în vorbire și toți au ascultat cu mare interes. Apoi a urmat fratele E. J. Waggoner și a vorbit despre botez. Apoi au fost formate echipe care i-au dus cam la trei mile depărtare pe cei care urmau să fie botezați. E. J. Waggoner a administrat rânduiala sacră sufletelor doritoare, în număr de nouă, care au simțit că aveau datoria să se boteze, după care au fost primiți în biserică. Eu nu am fost la locul botezului, dar cei care au fost spun că au fost clipe binecuvântate. Duhul [874] Domnului a fost prezent. Cu zece minute înainte de ora patru eram pe drum înapoi spre Battle Creek. E. J. Waggoner s-a întors cu trăsura noastră.

Simțim profund marea nevoie de lucrători – bărbați și femei care înțeleg nevoile oamenilor care nu cunosc adevărul din orașele, din satele și din marile orașe din jurul Battle Creek-ului. Este de făcut o lucrare personală, cu înțelepciune și fără a cere ceva în schimb. De ce nu există mai mult zel fierbinte pentru a planta adevărul în comunitățile noastre, între noi și pentru a înălța steagul aducerii aminte a lui Dumnezeu în toate marile orașe din America? Avem nevoie de oameni care gândesc, oameni care au experiență religioasă, oameni care știu cum să lucreze. Battle Creek este supraaglomerat din cauza celor câteva instituții din acest oraș care solicită mulți oameni ca muncitori. Mulți vin aici pentru avantaje personale, dar nu se duc în orașele din împrejurimi ca lucrători care caută și salvează sufletele pe cale să piară. Nu trebuie ca adevărul, adevărul prezent, să fie vestit aproape și departe? O, dacă Domnul ar lucra în mijlocul poporului din Battle Creek!

Battle Creek, Mich., luni, 12 ianuarie 1891

Astăzi am scris mai multe scrisori. Am auzit că în Sabat fratele Smith a făcut mărturisiri depline, iar fratele Rupert a mărturisit de asemenea. S-au întors la întâlnirea de la Minneapolis și și-au mărturisit greșelile pe care le-au făcut în orbirea lor, faptul că spiritul și acțiunile lor cu acea ocazie au fost greșite. Domnul a avut adevăr prețios de descoperit poporului Său, adevăr pe care ei nu l-au putut aprecia pentru că au fost plini de necredință și prejudecată, așa că ei au lucrat împotriva Duhului lui Dumnezeu. În locurile în care erau cazați la Minneapolis, ei au vorbit cu dispreț despre adevăr și despre cei care apărau adevărul.

Sunt instruită să scriu lucrurile care vor ieși la iveală și să le public, pentru binele celor care au devenit confuzi din cauza multor cuvinte rostite de bărbați care ar fi trebuit să înțeleagă mai bine ce vorbeau. Elementul nereligios care a pătruns prin bărbații care s-au opus lucrării lui Dumnezeu [875] se caracterizează prin critică și prin a-i face pe mulți dintre slujitorii evangheliei să vorbească și să acționeze nebunește. Spiritul manifestat este dovada faptului că ei nu croiesc cărări drepte cu picioarele lor, iar rezultatul va fi acela că mulți dintre ei nu vor mai vedea niciodată în mod clar calea Domnului. În locurile în care se duc pentru a ține adunări, ei duc cu ei spiritul batjocoritor, neserios, care este o plămădeală rea și contagioasă. Ei nu par să fie prea copleșiți de mărturia adevărului pentru timpul de față, care înseamnă așa de mult pentru noi.

Sunt unii dintre cei care se angajează în discuții contradictorii, care presupun despre ei înșiși că ar fi foarte pătrunzători și înțelepți, dar care nu se arată neștiutori în ce privește răul, nici înțelepți în a alege ceea ce este bun. Ei înșiși sunt o ofensă adusă lui Dumnezeu, pentru că denaturează adevărul care este în Isus.

Battle Creek, marți, 13 ianuarie 1891

M-am trezit la patru. Am avut o noapte grea. Inima mea a avut probleme. M-a durut mult și astăzi sunt bolnavă. Totuși nu îndrăznesc să opresc Mărturia mea. Nu pot să scriu.

E. J. Waggoner a venit aseară târziu și am avut o discuție despre adunările care se țin acum pentru lucrători. El se bucură că în aceste adunări domnește un cu totul alt spirit față de spiritul care a fost la institutul pastoral anul trecut. Îi mulțumesc Domnului pentru mărturia aceasta. Rugăciunea mea constantă către Dumnezeu este aceea de a se produce o lucrare profundă, serioasă, de reformă, pentru ca ceea ce este principiu corect să poată fi văzut, să fie recunoscut cu sfințenie și păstrat. Am fost instruită că în acest punct trebuie să fie înălțat semnalul de avertizare împotriva pericolului, căci altfel Domnul nu va conlucra cu poporul Său.

Trebuie să existe o umilire a spiritului; inima trebuie să fie schimbată. De ce, cu toate că au Biblia și o citesc, ei nu înțeleg un „stă scris”? Îndrumările date atât de clar în Deuteronomul sunt adevăruri sfinte. Ele trebuie să fie împlinite în principiu în toată slujirea noastră religioasă față de Dumnezeu și [876] față de semeni. Întotdeauna există siguranță în a fi creștini amabili, în a ne iubi ca frații, în a nu face nicio nedreptate și în a arăta întotdeauna toleranță, sensibilitate, compasiune și adevărată curtoazie.

Aceleași principii care au fost exprimate în Iacov 3 au fost rostite de vocea lui Dumnezeu din stâlpul de nor. Domnul a spus poporului faptele pe care să le facă și cele pe care să nu le facă. Deuteronomul, capitolul 4. Îndrumările cuprinse aici nu își vor pierde niciodată aplicabilitatea, pentru că ele sunt expresia minții Dumnezeului infinit. Fiecare cuvânt trebuie să fie prețuit.

Adevărul acesta trebuie să fie predicat. Mulți îl socotesc lipsit de importanță, dar Dumnezeul infinit nu Se va lăsa batjocorit. El va fi reprezentat de către poporul Său prin principii corecte în toate lucrurile. Toți cei care se depărtează, în acțiunile lor, de cuvântul Lui reprezintă în mod greșit caracterul lui Dumnezeu. „Lumina este semănată pentru cel neprihănit, și bucuria pentru cei cu inima curată” (Psalmii 97:11).

M-am întrebat de ce principiile acestea, care sunt exprimate aici, nu sunt văzute și nu se acționează conform lor, întrucât sunt principiile legii lui Dumnezeu.

Noaptea trecută, Domnul mi-a prezentat multe lucruri care se petrec în Battle Creek, chiar aici, în inima lucrării, și care sunt contrare cu principiile precizate clar de cuvântul lui Dumnezeu rostit din stâlpul de nor. Dumnezeu este insultat, onoarea Lui este ofensată, din cauză că bărbații aflați în poziții de răspundere umblă contrar voinței lui Dumnezeu. El este reprezentat greșit de către poporul Său, care poartă Numele Lui (Deuteronomul 30:9-20; 32:1-6).

Am întrebat: „De ce poporul Tău, care are o mare lumină, nu umblă în lumină?” Răspunsul a venit: „Acești oameni nu au lumina și adevărul în inimă și în suflet. Ei primesc adevărul, dar nu sunt convertiți să-l trăiască. Ei nu au fost schimbați. Ei au tot trăsăturile lor vechi de caracter, moștenite și cultivate, și cu toate acestea își asumă poziția de sfătuitori, de oameni înțelepți, iar în sfatul pe care îl dau amestecă propriul lor spirit, [877] precum și cuvintele și acțiunile lor, pervertind astfel principiul. Ei se unesc să facă tocmai lucrurile pe care Dumnezeu le-a interzis în mod expres în cuvântul Său, până când dreptatea, îndurarea și iubirea lui Dumnezeu pentru om se poticnesc «în piața de obște și neprihănirea nu poate să se apropie».”

Ar trebui analizate pasajele din Isaia 29:9-24 și 30:1-15. Cu durere, sunt constrânsă să spun că acest cuvânt al Domnului se va împlini pentru toți oamenii care pretind că sunt învățători, dar care totuși în viitor vor face așa cum scrie în aceste capitole în ce privește principiile, orbindu-și ochii ca să nu vadă, slăbind mult lucrarea Domnului și dezonorând adevărul de origine divină.

Dumnezeu va avea o rămășiță, un popor care va fi curățat, albit și lămurit. „Domnul vă va da pâine în necaz, și apă în strâmtorare. Învățătorii tăi nu se vor mai ascunde, ci ochii tăi vor vedea pe învățătorii tăi. Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice: «Iată drumul, mergeți pe el!» când veți voi să vă mai abateți la dreapta sau la stânga” (Isaia 30:20-21).

Battle Creek, Mich., 14 ianuarie 1891

La adunarea din cadrul institutului pastoral, am vorbit din Ioan 17. „Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L‑ai trimis Tu” (versetul 3).

Vrăjmașul este la rădăcina multor abateri de la lucrurile cu adevărat importante, pentru ca mințile să ajungă în confuzie în ce privește subiecte mărunte și să nu dea importanță chestiunilor cu greutate, vitale. Satana se poate introduce chiar și în cercetarea Scripturii, atunci când se studiază lucruri de profund interes. Cineva are o sugestie – care de fapt este o sugestie de necredință – și aceasta conduce mințile în așa fel, încât este imposibil ca ideile esențiale să se fixeze în mințile celor care cercetează subiecte importante. Mințile se întunecă, iar unii pierd cu totul lecția prețioasă. [878]

Ideile trebuie să fie expuse în mod clar. După ce lucrătorii și-au folosit creierele pentru a cerceta, pentru a pătrunde cât mai adânc posibil, după ce au căutat înțelepciune de la Dumnezeu, după aceea să aducă ideile în fața învățătorului. Ei au în mâini scrierile inspirate și trebuie să existe o cercetare a adevărului, deoarece mai sunt multe lucruri care trebuie să fie descoperite și desfășurate, care vor arăta oamenilor importanța corespunzătoare a adevărului.

Cei care țin studii biblice în fața unei clase au nevoie să păzească lucrurile acestea, pentru ca nu cumva mințile lor să piardă tocmai ideile esențiale pe care vor să le imprime în mințile ascultătorilor. Când ușa este deschisă larg pentru a se permite oricui vrea să pună întrebări îndoielnice, adesea va rezulta o confuzie de idei, pentru că cineva ridică o întrebare plină de necredință. Printr-o singură persoană care pune astfel de întrebări, întregul cerc de ascultători se concentrează asupra unui subiect mărunt, pe un alt canal, și astfel adevărul cel prețios al Bibliei se pierde. Faceți în așa fel ca toate întrebările să fie prezentate în scris, după ce timpul acordat lecției se termină. Aceasta va da timp învățătorului să vadă dacă este indicat să se răspundă anumitor întrebări în fața clasei – dacă va aduce raze de lumină și viață sau dacă tinde să adâncească umbra densă pe care Satana se străduiește continuu să o arunce peste mințile omenești, dacă întrebarea se va înrădăcina în inima unora ca o sămânță de neghină sau va sluji pentru educarea și iluminarea celor care s-au oferit că vor să învețe. Studiul Bibliei poate să fie condus în așa fel încât să ducă mințile în confuzie, în loc să producă gânduri mai profunde și iluminare. Dacă ideile exprimate prin astfel de întrebări vor conduce la un nivel mai jos și mai ordinar, clasa a fost jefuită de principiile solide care privesc bunăstarea veșnică. Se produce o înmulțire a cuvintelor, fără un progres corespunzător în învățăturile biblice de care este atâta nevoie în familii și în biserici; se înmulțesc expresiile, cu puțină cunoștință efectivă, cu puțină sporire a principiilor solide. [879]

Battle Creek, 15 ianuarie 1891

Am intenționat să vorbesc în fața institutului pastoral, dar am fost privilegiată să primesc o întrevedere cu O. A. Olsen, iar Marian și Willie au avut nevoie de atenția mea, în ce privește aranjamentele care trebuiesc făcute în vederea publicării de cărți pentru țări străine.

Sora Austin din Vermont m-a solicitat și vizita a durat două ore. Toate acestea mi-au ocupat timpul. Apoi am avut de împachetat ca să plecăm ziua următoare spre Bushnell, Michigan. Am studiat traseul și ne-am dat seama că va trebui să așteptăm opt ore în Lansing. Singura posibilitate era să luăm trenul de dimineață de la ora cinci. Apoi am aflat că am putea merge pe ruta prin Jackson, dar că va costa mai mult cu un dolar sau un dolar și jumătate. Ne-am decis să economisim banii și să mergem prin Lansing.

Sunt convinsă acum – căci Domnul mi-a dat instrucțiuni speciale – că Conferința noastră Generală nu trebuie convocată în miezul iernii. Experiența pe care o am în ce privește această conferință, și lumina care a ajuns la mine din partea Domnului, vorbește despre faptul, care este dovedit, că sănătatea celor ce se vor aduna va fi pusă în pericol, ba chiar viața poate fi sacrificată.

Lansing, Mich., vineri, 16 ianuarie 1891

Am plecat din Battle Creek la ora cinci dimineața pe ruta spre Lansing. Eu m-am trezit la două și jumătate și nu am mai putut adormi după ce m-am trezit. M-am sculat la trei dimineața. La patru i-am trezit pe Sara și pe Andrew ca să pregătească trăsura să fim duși la tren. Nu am putut să mănânc decât o cană de cereale și puțină pâine. După o oră am ajuns la Lansing, dar din motive necunoscute, inima m-a necăjit într-atât încât am fost foarte epuizată. Am luat un tramvai până la hotel. Am fost duși cu două străzi mai încolo, așa că am fost obligați să ne întoarcem pe jos.

Am simțit că voi leșina din cauza epuizării inimii, așa că m-am întins pe [880] divanul de la intrarea hotelului. Puteam respira doar cu mare greutate. Am luat micul dejun, sperând să dobândesc puțină forță, dar nu era nimic care să mă întărească. Mi-au adus o bucată de carne gătită în ceva grăsime. Mi-a fost imposibil să mănânc din ea. Am mâncat niște biscuiți și am băut o ceașcă fierbinte, dar, o, cât de nenorocită m-am simțit! Inima îmi era bolnavă. Îmi era greu să respir. Am ieșit la aer, dar suferința îmi era mare. Mi-a fost teamă că voi cădea pe jos.

Fratele Olsen ne-a însoțit la Lansing, dar a rămas la gară în timp ce noi am venit cu tramvaiul în oraș și am ocupat o cameră la hotel. Am început să-mi doresc să fiu acasă, dar m-am rugat continuu: „Nu mă lăsa să mor aici; dă-mi putere să respir.”

Am mers pe jos până la cealaltă gară. A fost doar o plimbare scurtă, dar inima mi s-a umplut de pace de la Dumnezeu. Am putut respira mai bine în aer liber. Am fost siliți să stăm în jur de două ore înainte ca trenul să plece. Ne-am bucurat să urcăm în tren pe la două și jumătate și să ajungem la o gară în apropiere de Bushnell pe la ora patru.

Caii și trăsura ne așteptau și am călătorit două mile și jumătate până la fratele Stephen Olchin. Aici am găsit mulți oaspeți. Pe mulți dintre ei nu îi cunoșteam. Stephen Olchin m-a prezentat soției lui. Prima lui soție, împreună cu doi dintre copiii săi, erau culcați în mormânt. Toți au părut bucuroși să ne vadă și, după înfățișarea oaspeților, erau mulți veniți de la cinci până la douăzeci, treizeci de mile ca să ia parte la adunare. Semăna întrucâtva cu ceea ce obișnuia să fie pe vremea când soțul meu era bolnav în Fair Plains. Aveam pe atunci un anumit traseu – Bushnell, Greenville, Fair Plains, Orleans, Orange, Wright și Greenbush. Aici erau vechii prieteni ai cauzei, neclintiți ca oțelul, credincioși principiilor adevărului. Nu îi mai vizitasem [881] de douăzeci de ani. Ultima noastră adunare s-a ținut într-o pădurice, nu departe de locul unde au construit biserica pe care o au astăzi.

Oamenii aceștia de care am fost personal interesată la începutul lucrării și cu care am fost unită în trecut – pe ei vreau să-i vizitez în orașele lor. Ei au participat la adunările de tabără, dar acolo se adună așa de mulți oameni, încât a fost imposibil să petrecem timp împreună. Nu m-am simțit împăcată să mă aflu în locul acesta în care am dorit atât de mult să lucrez și să fiu într-o așa stare de epuizare fizică.

La momentele de rugăciune de la începutul Sabatului am înălțat cereri stăruitoare către Dumnezeu pentru ca Isus, marele Medic, să îmi refacă sănătatea și să îmi dea biruința asupra stării mele prezente de epuizare, ca să pot vorbi oamenilor. Nu puteam renunța la aceasta. Trebuia să fiu ajutată; trebuia să simt atingerea divină, să fiu întărită, slăbiciunea să-mi fie alungată și să-mi fie împărtășită puterea dătătoare de viață. Domnul a ascultat rugăciunea mea. Eu cred în Numele Lui. Eu cer pe baza promisiunii Lui: „Cereți și vi se va da.” „Și orice veți cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul. Dacă veți cere ceva de la Mine în Numele Meu, voi face” (Ioan 14:13). Am primit toată asigurarea de care aveam nevoie. Cuvântul lui Dumnezeu este „Da” și „Amin”.

Bushnell, Michigan, Sabat, 17 ianuarie 1891

Am dormit puțin în noaptea aceasta, dar m-am simțit plină de curaj în Domnul. Puterea fizică îmi este tot puțină, dar voi continua să cred. Când va sosi timpul să stau în picioare în fața oamenilor la ora unsprezece, îmi voi da seama că am un Ajutor îndestulător pentru vremea mea de nevoie, deoarece promisiunea lui Dumnezeu nu dă greș. „Nu vă voi lăsa orfani; Mă voi [882] întoarce la voi. [...] Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v‑o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu vi se înspăimânte” (Ioan 14:18, 27).

Când am intrat pe ușa bisericii, am văzut că va fi greu să ne facem loc de trecere, pentru că sala era plină de credincioși și necredincioși. Ne-am îndesat și am cerut să ni se facă loc, iar fratele Olsen mergea înaintea mea, până am ajuns în față. Inima mi-a fost atinsă când am privit locurile supraaglomerate și fețele pe care nu le mai văzusem de ani de zile, precum și multe alte fețe străine pentru mine, ale celor care au îmbrățișat adevărul mai recent.

Dacă Pavel simțea că inima i se umple întotdeauna de mulțumire față de Dumnezeu pentru convertirea unei singure biserici, deoarece un număr mic se întorcea către Dumnezeul cel viu și părăsea slujirea idolilor, am simțit că am motive de mulțumire și laudă, pentru că vedeam adunate atâtea suflete care au fost scoase din întuneric și minciună la adevărul pentru timpul de față, ca să slujească viului Dumnezeu cu toată dorința inimii. Vom spune: „Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci Numelui Tău dă slavă!”

În jur de o oră și jumătate, am vorbit cu multă ușurință oamenilor. Apoi i-am chemat în față pe toți cei care simțeau că nu au o legătură vie cu Dumnezeu și care s-au hotărât să se predea cu totul lui Dumnezeu, cu trup și suflet, ca să facă din inimă voia Lui. Adunarea a fost foarte aglomerată, dar ne-am hotărât să oferim acest privilegiu. Cam șase locuri au fost ocupate. Am avut momente prețioase de mijlocire înaintea Domnului pentru aceste suflete și pentru noi înșine, iar binecuvântarea Domnului a venit peste noi. Noi știm că Domnul este Cel care a formulat cererile noastre. Credința noastră s-a prins de brațul puterii infinite și făgăduința a fost confirmată. Sufletele au fost binecuvântate și au fost rostite multe mărturii prețioase. Unii se depărtaseră de la Dumnezeu, iar acum doreau să-și mărturisească decăderea și să se întoarcă. [883]

Timp de o jumătate de oră, fratele Olsen a încercat să facă o încheiere adunării, dar nu a putut. Erau adunați de la ora nouă pentru școala de Sabat, iar acum era trecut de ora cinci și nimeni nu mâncase nimic. Întâlnirea a fost minunată. Nu am putut decât să ne bucurăm în Dumnezeu. El m-a binecuvântat și m-a întărit mult, tocmai așa cum am crezut că o va face, și am fost recunoscătoare să văd că frații și surorile cu care nu mai vorbisem de ani de zile umblă tot în credință. O, cât de adâncă este iubirea și compasiunea lui Dumnezeu, ca să aibă atâta răbdare cu stricăciunea omului! Iubirea fără hotare a lui Hristos este dincolo de orice înțelegere a noastră. Când vine la Hristos, când își mărturisește păcatele, păcătosul se așază pe calea ascultării.

Bushnell, 18 ianuarie 1891

Am vorbit în fața unei săli pline până la refuz cu ascultători interesați. Au fost prezenți mulți din afară și au părut să fie foarte mișcați pe când vorbeam poporului. Am prezentat legea și evanghelia în deplină armonie. Am avut multă libertate. Influența Duhului lui Dumnezeu a impresionat inimile. Dar cât este de greu pentru inima care este plină de prejudecăți să gândească sincer! Le-am spus oamenilor că nu este nicio putere în lege care să-l poată salva pe călcătorul ei, ci aici apare nevoia de un Răscumpărător. (Este citat Faptele apostolilor 20:19-38.)

Battle Creek, Mich., luni, 19 ianuarie 1891

Am plecat din Bushnell duminică după-amiază, 18 ianuarie. Am călătorit cincisprezece mile împreună cu fratele Addison Howe până la Lyons. Am stat de vorbă cu familia lor. Fiica lor cea mică era destul de bolnavă din cauza unei răceli. Ea tușea ascuțit și tare. Am dormit într-o cameră lângă salon. Cu toate că a fost aprins focul într-o sobă de gătit veche de lângă camera de dormit, hainele de pat și patul rece ne-au înghețat pe Sara și pe mine. Mi-a fost frig jumătate din noapte. [884]

Am plecat la gară pe la ora opt. Am avut de așteptat, căci trenul spre Lansing avea întârziere. Am dormit puțin în tren, dar nu m-am simțit deloc bine. Am ajuns la Battle Creek la scurt timp după ora unsprezece și ne-am bucurat să fim din nou acasă. Am fost foarte epuizată. Nu am avut poftă de mâncare. Mi-am supravegheat strict dieta și am sperat să scap de boală. Ne-am bucurat să găsim familia bine, așa ca de obicei. Edson nu se simte bine de ceva vreme. Are o răceală, ceva ce seamănă cu La Grippe.

Battle Creek, 20 ianuarie 1891

Am aflat că lucrarea cea bună a continuat în biserică. În Sabatul trecut, după-amiază, fratele Smith a luat parte la adunarea institutului pastoral, în capela de lângă editură. A vorbit din nou despre greșelile lui, a revenit la Minneapolis și și-a mărturisit greșelile făcute acolo și de atunci încoace. A fost manifestat un spirit bun în adunare și s-au făcut înaintări. M-am simțit recunoscătoare lui Dumnezeu pentru aceste semne ale lucrării Duhului lui Dumnezeu.

Lucrarea aceasta de mărturisire, dacă va continua, va elibera calea pentru Împărat. Fie ca lucrarea cea bună să meargă înainte și fie ca o nouă speranță, tărie și un nou curaj să fie date poporului lui Dumnezeu. Bărbații aceștia care au ridicat crucea au o natură încăpățânată și puterea făcătoare de minuni a lui Dumnezeu i-a luat în stăpânire, iar noi ne bucurăm. Îl respectăm pe fratele Smith. Încrederea noastră în el este recâștigată. Ne simțim acum mai uniți cu el în Isus Hristos.

Isus Hristos este Martorul adevărat. El declară că a venit de la Tatăl. „Adevărat, adevărat îți spun: noi vorbim ce cunoaștem și mărturisim ce am văzut; și voi nu primiți mărturia noastră. Dacă despre lucruri pământești v‑am vorbit și nu credeți, cum veți crede când vă voi vorbi despre lucrurile cerești? Nimeni nu s‑a suit în cer, în afară de Cel ce S‑a coborât din cer, adică Fiul Omului” (Ioan 3:11-13). El a spus că a venit să-L descopere pe Tatăl. [885]

Singura noastră siguranță este să credem adevărul pentru că este adevăr, și nu pentru că se armonizează cu părerile noastre preconcepute, nici pentru că este plăcut și agreabil să crezi ceea ce vrei să crezi, pentru că se armonizează cu ideile tale. Acceptăm noi cuvintele lui Hristos ca adevăr pentru că El este un Martor divin a cărui mărturie trebuie să fie acceptată, studiată și tratată cu reverență, deoarece El este Cel trimis de Dumnezeu? Învierea lui Hristos dintre cei morți Îl face pentru totdeauna pe Hristos Martor al unui adevăr minunat – care înseamnă așa de mult pentru noi – acela al învierii fiecăruia care crede în Isus Hristos.

Battle Creek, 21 ianuarie 1891

În dimineața aceasta am fost chinuită de o durere acută în bazin și în jurul rinichilor. Mă gândesc că este urmarea frigului pe care l-am suportat în patul acela rece, în noaptea duminicii trecute. Abia am putut să mă mișc, ba chiar să respir, fără să simt o durere severă. Mi se aduce aminte că sunt numai un muritor. Boala care m-a atacat în Lansing și care a părut atât de periculoasă m-a dus la concluzia că viața mea nu este în siguranță nici măcar un moment. Se cuvine să mă ascund în Isus Hristos, să fiu credincioasă lui Dumnezeu, să ascult de poruncile Lui din inimă și, în ciuda deselor mele infirmități, Domnul mă întărește într-un mod minunat.

Îmi simt spiritul tulburat. Simt din adâncul ființei mele că adevărul trebuie să fie dus altor țări și națiuni, tuturor claselor. Misionarii crucii să vestească faptul că este un singur Dumnezeu, un singur Mijlocitor între Dumnezeu și om, Isus Hristos, Fiul Dumnezeului infinit. Acest adevăr trebuie să fie proclamat în fiecare biserică din țara noastră. Creștinii au nevoie să știe aceasta și să nu pună omul în locul în care trebuie să stea Dumnezeu, ca să nu se mai închine idolilor, ci Dumnezeului viu. Idolatria există în bisericile noastre. Ar fi mai bine ca mijloacele să fie folosite pentru a salva [886] de la moarte suflete, ceea ce va pune pietre prețioase în coroana lui Isus Hristos și stele în coroana noastră din Împărăția cerului.

22 ianuarie 1891

Durerea nu m-a lăsat, cu toate că nu mai este așa de severă ca la început. Folosesc tot ce îmi stă în putere ca să înving această dificultate.

Astăzi am avut discuții serioase cu câțiva dintre frații noștri predicatori. Am sperat să fiu capabilă să iau parte la întâlnirea din Carlton, dar este imposibil. Ar fi o încumetare. Dar aș fi vrut așa de mult să merg. Am o solie de transmis și multe lucruri importante pe care vreau să le spun oamenilor. Eu duc o povară pe care aș vrea să o las peste cei care cred cu adevărat adevărul, dar despre care știu că nu înțeleg importanța lui. Există o consimțire cu numele față de adevăr, dar semnificația lui spirituală nu este înțeleasă.

De ani de zile noi purtăm un război cu idolatria spirituală. Convertirile conforme cu Scriptura nu sunt atât de abundente după cum ne-am dori. Există atât de multe lucruri care sunt puse în locul în care trebuie să stea Dumnezeu, pe când toată încăperea ar trebui să fie a Lui și fiecare ungher și colțișor să descopere prezența Lui. Noi ducem o luptă continuă cu idolatria. Multe lucruri care mulțumesc pofta ochilor consumă timp prețios și fură bani prețioși. Simțurilor li se face pe plac, dar Dumnezeu este jefuit atât de timp, cât și de bani. Mă doare să văd înmulțindu-se fotografiile și atârnând pretutindeni.

Battle Creek, 23 ianuarie 1891

M-am dus la Sanatoriu pentru tratament. Am sperat că baia electrică îmi va face bine. Sunt bolnavă. Nu pot să mănânc nimic. Stomacul meu nu vrea mâncare. Puterea fizică mi s-a epuizat. Mi se pare că nu mai am în bancă niciun ban pe care să-l scot. Mi se pare acum că nu mai trebuie decât puțin pentru ca lampa vieții să se stingă. Dar nu sunt dornică să dorm [887] în mormânt, pentru că am mult lucru de făcut. Am o solie de transmis oamenilor. Sunt foarte tulburată. Lucrarea se înclină în direcții greșite. Este prezent un spirit de felul „nu voi ceda, nu voi accepta că drumul meu este greșit”.

Battle Creek, Sabat, 24 ianuarie 1891

Am participat la adunare în capelă și am vorbit în cadrul adunării pentru studenții institutului. Am avut o întâlnire minunată. A fost manifestat un spirit plin de delicatețe. Mulți se apropie de Dumnezeu și vin la lumină, iar Domnul îi ajută să îndepărteze gunoiul din fața ușii inimii lor, ca să-L lase pe Isus să intre. S-a produs o schimbare în expresia feței lor. Lumina de la Domnul s-a reflectat în inimile lor și strălucește pe fața lor.

Luni, 26 ianuarie 1891

Am vorbit clasei de pastori care făcea studii biblice la ora zece și un sfert a.m.

27 ianuarie 1891

Am avut un sentiment profund și solemn că Dumnezeu îmi cere să vorbesc din Ioan 15.

28 ianuarie 1891

Am fost în oraș și am făcut câteva târguieli; când ne-am întors, i-am văzut pe sora Hall și pe Murphy și i-am invitat să ia loc în trăsură. I-am dus la sanatoriu. Ne-am întors și i-am întâlnit pe fratele și pe sora Hobbs și i-am dus la casa lor din zona târgului.

În urma invitației, am mers la cină la sora Graves. Am întâlnit câteva dintre surorile noastre și am avut un timp plăcut împreună, dar m-am simțit mai bine în aer liber. Am mâncat cu cumpătare și apoi am dat curs întâlnirii pe care am avut-o programată cu fratele Uriah Smith. Am avut o întâlnire plăcută. Am discutat despre cele mai bune [888] mijloace prin care să-l ajutăm pe fratele Butler. Suntem tare întristați din cauza stării lui și vrem să-l salvăm de el însuși, de nefericire. Am vorbit, de asemenea, despre Howard și Madison Miller și despre poziția lor de împotrivire, poziție de împietrire și de insensibilitate. Ambii sunt nepotriviți să li se încredințeze responsabilități, din cauză că ei au ales voința lor proprie, hotărâtă și neclintită – de a nu ceda în fața nimănui, de a fi independenți. O, ce bine ar fi dacă ar cădea pe Stâncă și ar fi zdrobiți!

Battle Creek, 29 ianuarie 1891

Noaptea trecută a fost o noapte de grea suferință. Am dormit doar puțin. Am malarie. Mi se face greață la vederea mâncării. Nu pot să stau în picioare decât puțin timp. Fotoliul meu reparat mi-a sosit acasă cu o zi înainte, în mod atât de convenabil pentru mine. O, cât tânjesc după putere! Fratele Waggoner m-a căutat și a insistat să vorbesc din nou clasei de studenți.

Battle Creek, Michigan, 30 ianuarie 1891

Zilele mele sunt acum pline de oboseală și slăbiciune dureroasă.

Doctorul Kellogg m-a vizitat astăzi și am discutat câteva lucruri importante în legătură cu cazul meu, dar și în ce privește interesele generale ale cauzei. Multe lucruri au nevoie să fie corectate în instituțiile noastre. [Restul din această însemnare de jurnal tratează subiectul „Bărbații aflați în poziții de încredere în instituțiile noastre” și se găsește în Manuscrisul 24, 1891, pp. 23-29].

Battle Creek, Sabat, 31 ianuarie 1891

Nu am fost capabilă să mă duc astăzi la întâlnire și sunt foarte slăbită. Domnul să mă ajute, să mă întărească și să mă binecuvânteze în Sabatul cel sfânt. Am o mare dorință să mă fac bine. [889]