Cuvântarea de dimineață a lui Ellen G. White,
Minnesota, 11 octombrie 1888

Sunt mulțumitoare, fraților și surorilor, pentru că Domnul m-a cruțat ca să pot să particip la această întâlnire. Am fost bolnavă, am fost aproape de moarte. Dar cei ce au participat la adunarea de tabără de la Oakland au înălțat rugăciuni pentru mine, iar Domnul i-a ascultat. Nu s-a întâmplat prin credința mea, pentru că eu nu am avut nicio credință, dar ei au exercitat credință pentru mine, iar Domnul m-a întărit ca să-mi dau mărturia poporului din Oakland. Așa se face că am pornit, în starea în care eram m-am aventurat să pornesc în călătorie. Am avut doar un scurt popas pe drum, dar Domnul m-a ajutat, și când am ajuns la Kansas City m-am îndreptat spre locul unde se ținea adunarea și am vorbit celor adunați. Prin aceasta am realizat și am știut că Domnul m-a întărit și El va avea toată slava.

Pentru că suntem adunați aici, avem nevoie să folosim cât mai mult din timpul pe care îl avem. M-am gândit de multe ori că, dacă am folosi cât mai mult din ocaziile prețioase pe care ni le dă Domnul, ne-ar face mult mai mult bine. Dar noi le lăsăm prea adesea să ne scape și nu ne dăm seama de binele pe care l-am fi putut primi de pe urma lor.

Mintea mi-a fost îndreptată spre cuvintele apostolului Pavel. El spune în Fapte 20, începând de la versetul 17: „Iar din Milet a trimis la Efes și a chemat bătrânii bisericii. Și după ce au venit la el, le-a spus: «Știți din prima zi de când am venit în Asia, cum m-am purtat cu voi în toate timpurile, servind pe Domnul cu toată umilința minții și cu multe lacrimi și ispite, care mi s-au întâmplat prin comploturile iudeilor; cum nu am ascuns nimic ce vă era de folos, ci v-am arătat și v-am învățat public și din casă în casă, adeverind deopotrivă iudeilor și grecilor, pocăință față de Dumnezeu și credință față de Domnul nostru Isus Hristos»” [Faptele apostolilor 20:17-21, KJV].

M-am gândit de multe ori, fraților și surorilor, că dacă am crede Biblia în măsura în care o citim, și dacă am duce la îndeplinire ceea ce ne-a dat Domnul, am fi într-o stare mult mai bună decât suntem astăzi. [69] Dar noi nu ne dăm seama că, cea care ne vorbește din cuvântul Său, este vocea iubitoare a lui Dumnezeu. Noi trebuie să ne gândim la fiecare cuvânt al Lui și să-l ducem în inima noastră. Pavel spune mai departe, în versetul 24: „Dar eu nu pun niciun preț pe viața mea, ci vreau numai să-mi sfârșesc cu bucurie alergarea și slujirea pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să adeveresc evanghelia harului lui Dumnezeu” [KJV]. „De aceea vă mărturisesc astăzi, că sunt curat de sângele tuturor, căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu” (versetele 26-27). Ce mărturie! „Sunt curat de sângele tuturor.”

Apoi ne îndeamnă: „Luați seama la voi înșivă și la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriți Biserica lui Dumnezeu, pe care a dobândit-o cu însuși sângele Său.” De ce este necesar să îi veghem? Pentru că „știu că după plecarea mea se vor vârî între voi lupi înverșunați, care nu vor cruța turma” (versetele 28-29).

Fraților, dacă am fi serioși, puterea Duhului Sfânt ar însoți eforturile noastre, și am vedea printre noi o cu totul altă stare de lucruri. Nouă ne-au fost încredințate cele mai solemne adevăruri dintre cele care au fost încredințate vreodată muritorilor, însă calea urmată de unii este de un astfel de caracter, încât Dumnezeu nu poate să răspundă rugăciunilor lor. Rugăciunile lor ofensează sfințenia Sa și, dacă le-ar răspunde la rugăciuni, ei ar socoti aceasta ca o aprobare pentru calea lor rea, iar alții ar fi îndepărtați de cărările drepte. De ce nu putem luăm adevărul pe care l-a descoperit Dumnezeu și să-l țesem în viața și în caracterul nostru? Dacă am avea Spiritul lui Hristos în inimile noastre, am avea o povară pentru sufletele din jurul nostru care sunt gata să piară, așa cum a avut Pavel, și am lăsa o asemenea impresie asupra tinerilor și tinerelor care afirmă a crede adevărul, încât ar simți că asupra lor stau responsabilități importante. Ei ar simți că trebuie să le fie mărită credința, că trebuie să preia lucrarea ce este în calea lor și că trebuie să fie o binecuvântare pentru alții ­­­­– umili, sârguincioși și ascultători. Iar când se vor întâlni cu prietenii lor, vor vorbi despre Isus. Îl vor lua pe Isus în casele lor și vor mărturisi tuturor despre îndurarea Lui.

Dacă Hristos, nădejdea slavei, ar fi format în voi, ați da la o parte orice vanitate și vorbire nebunească. Ați fi sfințiți prin adevăr. Ați lucra pentru Dumnezeu în așa fel încât ați avea o conștiință curată în lucrarea voastră misionară, și ați putea spune împreună cu devotatul, sfântul Pavel că sunteți curat de sângele tuturor oamenilor. Dar nu puteți spune aceasta, decât dacă obțineți încontinuu înțelepciune și cunoștință de la Dumnezeu așa cum mlădița își trage hrana din vița cea vie, dacă Duhul Său cel Sfânt se odihnește peste voi, dacă Îl luați pe Isus în inima voastră, gândindu-vă la Isus, vorbind despre Isus, îndeplinind lucrarea Lui oriunde vă aflați. Acesta este singurul fel în care putem lucra cu succes în aceste zile de pe urmă. Hristos însuși a fost exemplul pe care trebuie să-L urmăm, nu doar într-o manifestare exterioară, ci așa cum a fost El în puritate, în tăgăduire de sine, în blândețe și iubire. Așa [70] trebuie să-L urmăm pe El în lume. El le-a dat ucenicilor Săi umilința, ocara, răstignirea și crucea Lui. Le-a dat, de asemenea, și slava care îi fusese dată. El a spus: „Cine crede în Mine va face și el lucrările pe care le fac Eu; ba încă și mai mari decât acestea va face, pentru că Eu mă duc la Tatăl” [Ioan 14:12].

Fraților, avem o nevoie reală de a ne ridica la un standard mai înalt și mai sfânt. Noi trebuie să întâmpinăm dificultăți în lupta noastră creștină, așa cum a întâmpinat și Pavel când iudeii îl pândeau. Vom avea de trecut prin locuri în care vom fi încercați, pentru că vor spioni care ne vor urmări și vor sta la pândă. Nu numai că vom fi duși înaintea conciliilor, dar vom fi aruncați în închisoare, iar noi va trebui să fim atât de înaintați în credință, încât să îl cunoaștem pe Dumnezeu și puterea harului Său, și să putem înălța spre El mâini sfinte, fără mânie și fără îndoieli. Trebuie să învățăm cum să credem că El ne ascultă.

Știu că Dumnezeu ascultă rugăciunile poporului Său. Știu că El le răspunde. Dar El nu ne poate binecuvânta atât timp cât nutrim egoismul, căci ce spune Scriptura? „Dacă aș fi cugetat lucruri nelegiuite în inima mea, nu m-ar fi ascultat Domnul” [Psalmii 66:18]. Dar dacă dăm la o parte toată înălțarea de sine, toată îndreptățirea de sine, și vom intra într-o legătură vie cu Dumnezeu, ne va fi atribuită neprihănirea lui Dumnezeu. „Cât de departe este răsăritul de apus, atât de mult depărtează El fărădelegile noastre de la noi” [Psalmii 103:12].

Înțelepciunea de sus rămâne cu noi la fel de sigur după cum i-o cerem. Domnul nu ne-a părăsit, dar păcatele și fărădelegile noastre ne-au separat de Dumnezeu. În numele lui Isus, este nevoie să dărâmăm barierele care există între sufletele noastre și Dumnezeu, apoi pacea lui Hristos va locui în inimile noastre prin credință. Avem nevoie să ne prezentăm cu toată umilința înaintea lui Dumnezeu, și să scăpăm de orice mândrie, egoism, bănuieli rele, vorbire stricată și de orice fel de nelegiuire. Isus nu va locui în inima în care este întronat păcatul. Avem nevoie de mai puțin eu și de mai mult din Isus. Avem nevoie să învățăm cum să credem – adică pur și simplu să-L credem pe Dumnezeu pe cuvânt – însă este imposibil să învățăm aceasta dacă nu ne punem în poziția în care putem fi supuși lui Dumnezeu. Voința noastră trebuie să fie de partea lui Dumnezeu, nu de partea Satanei. Rezultatul dovedirii iubirii iertătoare a lui Dumnezeu este perfecta împăcare cu voia lui Dumnezeu. Atunci voința divină și cea omenească se unesc. Toate facultățile trebuie să fie păstrate la locul lor, consacrate lui Dumnezeu. Toate facultățile trebuie să lucreze după planul lui Dumnezeu, împlinind voia și scopul Lui.

Nu trebuie să fim neliniștiți și tulburați, ca și cum numai noi ar trebui să administrăm această lucrare. Domnul stă la cârmă. Cel infinit ține în mâna Lui întreaga mașinărie. Dacă noi ne facem lucrarea cu fidelitate, în umilință, Domnul va avea grijă de rezultate. Aveți credință în Dumnezeu. Această credință ne face capabili să avem o deplină încredere și să privim orice mișcare în lumina lui Dumnezeu. Nimic din ceea ce se întâmplă sau din ceea ce ar putea să se întâmple, nu trebuie să trezească în noi neliniști temătoare, întrucât Dumnezeu, marele Meșter, [71] are grijă de lucrarea Lui. Iar dacă niciun om nu se va amesteca și dacă va lăsa ca lucrarea să fie controlată numai de Dumnezeu, El va îndeplini lucrarea Sa așa cum trebuie. Hristos vrea ca voi, cei care lucrați cu lucrurile sfinte, să fiți sfinți așa cum El este sfânt. Nu uitați că puterea voastră este în Dumnezeu. Fiți siguri că dacă Dumnezeu v-a chemat ca să deschideți cuvântul Lui înaintea oamenilor, v-a chemat la curăție și bunătate.

Trebuie să aveți o înțelegere clară a evangheliei. Viața religioasă nu este o viață de întunecime și de tristețe, ci una de pace și bucurie, însoțite de demnitate creștină și solemnitate sfântă. Nu suntem încurajați de Mântuitorul nostru să nutrim îndoieli, temeri și presimțiri bolnăvicioase. Acestea nu aduc sufletului nicio ușurare, și ar trebui să fie mustrate în loc să fie încurajate. Putem avea o bucurie de nedescris și slavă deplină. Haideți să dăm la o parte nepăsarea noastră și să studiem mai constant cuvântul lui Dumnezeu. Dacă a fost vreodată nevoie ca Duhul Sfânt să fie cu noi, dacă am avut vreodată nevoie să predicăm în puterea Duhului, chiar acum este acel timp. Dacă de acum nu vom mai lucra fără El, Îl vom avea în orice situație de urgență, care va apărea în viitor, și vom fi pregătiți pentru ceea ce vine pe pământ. Este nevoie să stăruim mai mult asupra adevărului prezent și asupra pregătirii necesare pentru ca păcătoșii să poată fi salvați. Dacă Duhul lui Dumnezeu lucrează împreună cu eforturile noastre, vom fi chemați nu numai să vestim pocăința în adevărata ei lumină, ci și iertarea, și să arătăm spre marele izvor purificator care va îndepărta orice murdărie.

În lucrarea de predicare a evangheliei lui Hristos, este pusă peste noi responsabilitatea unei lucrări mult mai solemne decât ne imaginăm. Dacă adevărul locuiește în inima noastră, vom crește până la statura deplină de bărbați și femei în Isus Hristos. Să ne gândim mai serios la aceste lucruri. Nu vă mai limitați la intelect. Minuni mai mari vor fi deschise înaintea simțurilor noastre, pe măsura lucrării ce va progresa. Taina revelației ne provoacă la cercetare, pentru că există mine de adevăr care trebuie deschise înțelegerii poporului lui Dumnezeu. Trebuie să renunțăm la orice îndreptățire de sine, trebuie să atingem înălțimi mai nobile. Dumnezeu va conduce acțiunea sufletului, dacă vom căuta neprihănirea lui Hristos, pentru ca Dumnezeu să aibă plăcere de eforturile noastre. Nu avem nevoie de nimic din sine, ci totul din Hristos. Botezul Duhului Sfânt va veni peste noi la această întâlnire, dacă vom vrea. Căutați adevărul, așa cum ați căuta o comoară ascunsă! Cheia cunoștinței trebuie să fie pusă în fiecare mână, ca să poată deschide magazia tezaurului lui Dumnezeu în care se află grămezi de pietre prețioase ale adevărului. Când omul flămânzește după adevărul care iese din cuvântul lui Dumnezeu, îngerii lui Dumnezeu îi stau alături ca să-i conducă mintea la pășuni verzi.

Dacă adevărul ar avea mai multă greutate asupra slujitorilor lui Dumnezeu, ei nu ar mai mânui cuvântul lui Dumnezeu cu înșelăciune. Ei par să simtă povară pentru suflete atunci când vorbesc oamenilor, dar când nu sunt la amvon, sunt lipsiți de spiritualitate. Fie-vă teamă de astfel de predicatori. Ei predică, dar nu trăiesc. Prin purtarea lor, ei arată că adevărul nu [72] le-a sfințit sufletele și că ceea ce au spus nu are nicio greutate în ochii lor. Lucrătorii lui Dumnezeu vor duce cu ei povara sufletelor. Dumnezeu nu colaborează cu omul care predică cerințele lui Dumnezeu când este la amvon, iar când nu este la amvon, prezintă minciuna ca și cum ar fi adevăr. Avem nevoie să fim curați de sângele tuturor oamenilor, ca sângele sufletelor să nu fie găsite peste noi, și să putem spune împreună cu Pavel: „Sunt curat de sângele tuturor.”

Haideți să începem acum, la această întâlnire, să nu așteptăm până când va trece jumătate din timpul întâlnirii. Avem nevoie, aici și acum, de Duhul lui Dumnezeu. Avem nevoie de El, dorim să fie descoperit în caracterul nostru. Avem nevoie aici de puterea lui Dumnezeu, și dorim ca ea să strălucească în inimile noastre. Fraților, haideți să ne ținem de lucrare ca niciodată mai înainte. Haideți să ne întrebăm: Cum este sufletul meu? Este într-o stare bună? Să vină Hristos și mă găsească așa cum sunt? Să ne ajute Dumnezeu să fim curați în spirit, fără pată și sfinți în tot ceea ce privește purtarea și evlavia. [73]