Minneapolis, Minnesota, 13 octombrie 1888

 Text: „Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Și suntem. Lumea nu ne cunoaște, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El” (1 Ioan 3:1).

[Prima pagină din predică lipsește]

Cum Îl putem înțelege pe Dumnezeu? Cum Îl putem cunoaște pe Tatăl nostru? Noi trebuie să-L chemăm pe Numele care inspiră afecțiune – acela de Tată. Dar cum putem să-L cunoaștem pe El și puterea iubirii Lui? Prin cercetarea sârguincioasă a Scripturilor. Nu-l putem aprecia pe Dumnezeu decât dacă primim în suflet marele plan de mântuire. Avem nevoie să cunoaștem tot ce este legat de marile probleme ale sufletului, de mântuirea omenirii căzute. Este ceva uimitor că, după ce omul a călcat legea lui Dumnezeu și s-a despărțit astfel de Dumnezeu – de fapt a divorțat de Dumnezeu – după toate acestea s-a făcut un plan pentru ca omul să nu piară, ci să aibă viața veșnică.

După călcarea de lege a lui Adam în Eden, Dumnezeu ni L-a dat pe Hristos, nu ca să fim salvați în păcatele noastre, ci ca să putem fi salvați din păcatele noastre, să putem să fim din nou loiali față de Dumnezeu și să putem deveni copii ascultători. Pe măsură ce supunem controlului Duhului Sfânt mințile, sufletele, trupurile și tot ce este al nostru, Duhul adevărului [74] este cu noi și putem înțelege marele plan de mântuire.

Este adevărat că Dumnezeu L-a dat pe singurul Lui Fiu născut ca să moară pentru noi, să sufere pedeapsa legii călcate a lui Dumnezeu. Trebuie să ne gândim la aceasta și să stăruim asupra acestui fapt. Când mintea noastră stăruie încontinuu asupra iubirii inegalabile a lui Dumnezeu față de omenirea căzută, începem să-L cunoaștem pe Dumnezeu, începem să ne obișnuim cu El, să avem o înțelegere a lui Dumnezeu și a felului în care Isus Hristos, când a venit în lumea noastră, Și-a dezbrăcat haina regească și coroana de împărat, și Și-a îmbrăcat divinitatea cu omenescul. De dragul nostru S-a făcut sărac, pentru ca prin sărăcia Lui, noi să fim îmbogățiți. Tatăl L-a trimis aici pe Fiul Său și, chiar aici, în această lume cât atomul, s-au derulat cele mai grandioase scene care au fost cunoscute vreodată de omenire.

Tot universul cerurilor a privit scenele acestea cu cel mai viu interes. De ce? Pentru că s-a dat cea mai mare bătălie între puterea întunericului și Prințul luminii. Lucrarea Satanei a fost aceea de a-și intensifica constant puterea. În ce consta puterea lui? El a pretins că este prințul acestei lumi și își exercita puterea asupra locuitorilor lumii. Puterea Satanei a fost exercitată cu multă măiestrie ca oamenii să nu-l mai recunoască pe Dumnezeu. Satana a dorit ca fiii oamenilor să fie atât de impresionați de minunile făcute de el, încât să vorbească despre puterea lui. În felul acesta, el l-a prezentat tot timpul pe Dumnezeu într-o lumină falsă. L-a prezentat ca pe un Dumnezeu al nedreptății, nu ca pe un Dumnezeu al îndurării. Tot timpul le-a tulburat mințile, făcându-i să aibă vederi incorecte despre Dumnezeu.

Cum avea să fie reprezentat Dumnezeu în mod corect înaintea lumii? Cum avea să fie cunoscut ca un Dumnezeu al dragostei, plin de îndurare, de bunătate și de milă? Cum putea să cunoască lumea toate acestea despre El? Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, să descopere înaintea lumii caracterul lui Dumnezeu.

Satana a intervenit și s-a așezat între Dumnezeu și om. Lucrarea lui este de a distrage mintea omenească, după care își aruncă umbra întunecată pe calea omului, astfel încât să nu mai putem face deosebire între Dumnezeu și întunericul moral, corupția și grămada de nelegiuire care există în lumea noastră. Ce să facem în această situație? Să lăsăm întunericul să rămână? Nu. Există putere pentru noi, care poate să aducă lumina cerului în lumea noastră întunecată. Hristos este în ceruri și El va aduce lumina cerului, va împinge înapoi întunericul, și va lăsa să strălucească lumina slavei sale. Atunci noi vom vedea lumina cerului în mijlocul stricăciunii, al mizeriei și degradării.

Noi nu trebuie să renunțăm din cauza degradării care există în omenire, având tot timpul înaintea ochilor minții această mizerie. Noi nu trebuie să privim la aceasta. Dar ce trebuie să facem? Care este lucrarea noastră? Să vedem „ce dragoste ne-a arătat Tatăl”. Nu lăsați ca influențele vătămătoare care inundă lumea să fie tabloul atârnat în mintea voastră ci, înălțați puritatea și iubirea lui Dumnezeu. Nu atârnați în cămara memoriei toate tablourile stricăciunii și nelegiuirii pe care le puteți aduna. [75] Nu, nu faceți așa ceva. Aceasta descurajează mintea. Un om descurajat nu este bun la nimic. Îndepărtați-vă mintea de la astfel de tablouri întunecate, vorbind despre dragostea lui Dumnezeu, și veți putea umple cămăruța memoriei cu cele mai strălucitoare tablouri pe care vi le puteți imagina.

Avem nevoie să păstrăm înaintea ochilor Modelul desăvârșit. Dumnezeu a fost atât de bun, încât să ne dea o reprezentare a Lui însuși în Fiul Său Isus Hristos, iar noi avem nevoie să ne punem pe inimă și în minte dorința de a-L descoperi și, astfel, să fim înălțați. Imediat ce Adam și Eva au căzut, înfățișarea li s-a schimbat la vederea stării lor nenorocite. S-ar putea să ne vedem ticăloșia, și ar trebui să ne rugăm ca Dumnezeu să ne descopere cum sunt inimile noastre. Dar ar trebui să ne rugăm, de asemenea, ca El să ni se descopere ca Mântuitor iertător al păcatelor. Aceasta să fie rugăciunea voastră: „Fă-Te cunoscut mie, pentru ca în marea Ta îndurare să mă pot prinde de legătura de aur, Hristos, care a coborât din cer pe pământ ca să pot să-L înțeleg și să fiu atras în sus.”

Fraților, ați văzut cu toții nuferii aceia frumoși din mijlocul lacului. Cât de mult ne-am dorit și ne-am străduit să obținem acele flori. Nu conta cât de multe resturi, cât gunoi și câtă murdărie era în jurul lor, dorința de a pune mâna pe flori rămânea la fel de mare. Suntem uimiți cum poate nufărul să fie atât de frumos și de alb, când acolo este atât de multă murdărie. Pentru că are o tulpină ce coboară până la nisipul auriu de pe fundul apei, din care își trage cele mai curate substanțe care îl hrănesc, până când se dezvoltă floarea minunată pe care o văd ochii noștri.

Este aceasta o lecție pentru noi? Ar trebui să fie. Aceasta ne învață că deși nelegiuirea este peste tot în jurul nostru, noi nu trebuie să ne atingem de ea. Nu vorbiți despre nelegiuirea și răutatea care există în lume, ci înălțați-vă mințile și vorbiți despre Mântuitorul vostru. La vederea nelegiuirii care abundă în jurul nostru suntem tot mai fericiți pentru că El este Mântuitorul nostru, iar noi suntem copiii Săi. Să privim la nelegiuirea din jur, stăruind asupra părții întunecate? Voi nu o puteți vindeca, de aceea vorbiți despre ceva mai înalt, mai bun și mai nobil. Vorbiți despre lucrurile care lasă o impresie bună asupra minții și vor ridica orice suflet din nelegiuire, spre lumina de dincolo.

Dacă ne închidem într-o pivniță, stăm acolo și privim în jur la toate colțurile întunecoase, putem vorbi despre întuneric și putem spune neîncetat: „O, este atât de întuneric aici!” Dar, dacă vorbim tot așa, se va face mai multă lumină? Nu. Ce vom face atunci? Ieșim afară. Ieșim și mergem în camera de sus în care strălucește lumina de la fața lui Dumnezeu.

Știm că trupurile noastre sunt alcătuite din hrana pe care o asimilăm. La fel este și cu mintea. Dacă mintea noastră se hrănește cu aspectele dezagreabile ale vieții, aceasta nu ne va da niciun pic de speranță. Trebuie să păstrăm în minte scenele plăcute ale cerului. Pavel spune: „Căci întristările noastre ușoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veșnică de slavă.” [76]

Când noi eram în Elveția am primit multe scrisori de la o soră pe care o iubesc și o stimez mult. În fiecare scrisoare apăreau tablouri dintre cele mai întunecate. Ea părea să stăruie asupra oricărui lucru care stârnește dezaprobarea. De îndată ce am primit aceste scrisori, m-am rugat Domnului să o ajute și să-i întoarcă mintea de pe canalul pe care era fixată. În noaptea aceea am avut un vis care mi-a fost prezentat de trei ori. Mă plimbam printr-o grădină frumoasă, iar sora Marta era alături de mine. Imediat ce a intrat în grădină, am spus: „Marta, vezi ce grădină frumoasă? Uite ce de crini, trandafiri și garoafe!” „Da”, a spus când le-a văzut, și a zâmbit. Apoi m-am uitat să văd unde era. Eu privisem la crini, la trandafiri și la garoafe și o pierdusem din vedere. Ea era într-o altă parte a grădinii și a prins în mână un ciulin. Apoi și-a înțepat mâinile în niște tufe de mărăcini. Mi-a spus că aceștia îi rănesc mâinile și m-a întrebat: „De ce țin toți ciulinii aceștia și spinii în grădină? De ce-i lasă să crească aici?”

După aceea a apărut în fața noastră un om înalt, plin de demnitate, care a spus: „Adunați trandafirii, crinii și garoafele; nu luați în seamă mărăcinii și nu-i atingeți.” Atunci m-am trezit, iar când am adormit am visat din nou același lucru. De trei ori am visat același vis, apoi m-am trezit – pentru că nu am mai putut să dorm – și am scris surorii Marta visul pe care l-am avut.

Vă spun că Dumnezeu nu vrea să strângem în minte fiecare lucru care trebuie să fie dezaprobat. El vrea să priviți lucrările lui minunate și puritatea Lui. El vrea să aveți o înțelegere a iubirii Lui fără asemănare și a puterii Lui, să vedeți în frumusețile naturii pe Dumnezeul naturii. Eu spun că visul acesta reprezintă și cazul vostru. Voi stăruiți prea mult asupra părții întunecate. Voi vorbiți despre lucrurile care nu dau nicio lumină și nu produc nicio bucurie în viață. Trebuie să vă întoarceți mintea de la aceste lucruri către Dumnezeu. Sunt destui trandafiri, garoafe și crini în grădina iubirii lui Dumnezeu, așa că nu e nevoie să priviți la spini, la ciulini și la mărăcini. Eu nu îi văzusem deloc pe aceștia, fiindcă mă desfătam privind florile și toate frumusețile din grădină.

De aceasta avem nevoie, fraților. Avem nevoie ca mintea noastră să se ocupe cu lucruri încurajatoare. Avem nevoie ca mintea noastră să se ocupe cu țara cea nouă în care vom intra. Cetățenia noastră nu este din lumea aceasta, ci este de sus. Ar trebuie să ne gândim ce fel de caractere ar trebui să avem ca să putem deveni locuitori ai acelei lumi mai bune, și împreună cetățeni cu sfinții lui Dumnezeu din cer.

Sora Marta a primit sfatul, iar sufletul i-a fost înălțat deasupra descurajării. Nu vreau ca Satana să reușească să-și arunce umbrele lui întunecoase, în drumul vostru. Dorința mea este să ieșiți din această umbră. Omul Calvarului își va trimite lumina iubirii Lui pe calea voastră și va risipi întunericul. El poate face aceasta și o va face, întrucât El este Domn peste toate. Cineva Își răspândește lumina în jurul vostru – este Isus Hristos. [77]

Îmi aduc aminte când sora mea Sarah, care acum se odihnește în mormânt, cea care m-a însoțit în primele mele călătorii, a fost descurajată. Ea mi-a spus: „Am avut un vis ciudat noaptea trecută. Am visat că cineva a deschis ușa, iar mie îmi era frică de el. Și cum priveam într-una la el, creștea tot mai mare până când a umplut tot spațiul dintre podea și tavan, iar eu eram din ce în ce mai înfricoșată. Apoi m-am gândit că eu Îl am pe Isus, și am zis: «Îl am pe Isus, nu mi-e frică de tine!» Atunci a început să se micșoreze și s-a făcut tot mai mic, până când abia l-am mai văzut, și a ieșit pe ușă afară.”

Aceasta a fost o lecție pentru ea, pentru că mi-a spus: „Ellen, noi vorbim despre puterea diavolului mai mult decât avem dreptul să o facem. Aceasta îi face plăcere, iar maiestatea lui satanică este onorată. El se simte flatat, iar noi îi acordăm onoare când facem așa. Dar – a spus ea – eu voi vorbi despre Isus, despre iubirea Lui și voi vesti puterea Lui.” Așa a fost scos sufletul ei la lumină, din întuneric și descurajare, și ea a dat o mărturie puternică în favoarea lui Dumnezeu și a cerului.

Cred că mărturia noastră va fi mult mai bună dacă vorbim mai mult despre Isus și despre iubirea Lui, și dacă nu mai dăm atâta atenție diavolului. De ce să nu facem așa? De ce să nu lăsăm ca lumina lui Isus să strălucească în inimile noastre?

Îmi aduc aminte că atunci când eram în Oakland, o soră avea o mare supărare. Ea a spus: „Mama mea mă necăjește. Tata este un om bun, dar mama nu vede decât cuplurile tinere în care soțul este infidel, încât pare să creadă că și soțul ei, și orice alt bărbat sunt la fel. Nu știu ce va face ea sau la ce-l va împinge pe el să facă. Ea crede că îi este necredincios și vorbește despre asta, și numai despre asta, până când își varsă toată mizeria peste noi, ca și cum ea ar fi cea înșelată când, de fapt, nici nu este vorba de așa ceva.”

Nu este aceasta situația multora dintre noi? Nu ne oprim noi asupra fleacurilor și nu vorbim despre ele până când gândurile noastre devin ca ele? Noi îi putem conduce pe copiii noștri să facă lucruri rele, acuzându-i de rele de care nu sunt vinovați. În timp ce trebuie să rostim mustrarea și îndemnul cu toată dragostea, nu trebuie să-L înălțăm pe Isus și să vorbim despre iubirea Lui, de asemenea?

„Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu!” Este unul din planurile lui Satana ca noi să prindem toate lucrurile dezagreabile, în loc ca mințile noastre să cugete asupra lui Dumnezeu și a iubirii Lui. Satana vrea să ne ținem mintea ocupată cu lucruri de un caracter revoltător care nu pot să ne dea pace, bucurie și armonie în viață, ci doar descurajare – și astfel să nu Îl reprezentăm pe Isus Hristos.

Când a plecat, Isus ne-a încredințat lucrarea Lui, și a spus: „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.” Noi nu suntem lăsați singuri în mâinile diavolului. Credeți că [78] Tatăl ne va lăsa să ducem singuri lucrarea de răscumpărare și de ridicare a omenirii căzute? Credeți că ne va lăsa fără ajutor și fără sprijin într-o lume inundată de rău, după ce a suferit agonia crucii? Credeți că ne va lăsa acum? Nu! Mântuitorul a spus: „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.” El a mai spus: „Mă duc și (…) Mă voi întoarce.” „Dacă veți cere ceva în Numele Meu, voi face.” Cu condiția să păzim poruncile Lui. Nu este această o făgăduință binecuvântată? De ce nu vorbim mai mult despre ea, de ce nu-L lăudăm pe Dumnezeu pentru ea? Sunt atâtea făgăduințe prețioase pentru noi în Cuvântul lui Dumnezeu. De ce nu le primim?

Aș vrea să vă citesc ceva despre iubirea lui Dumnezeu și despre ce ar trebui să facem ca să avem bucurie în inimile noastre. Pavel spune: „De aceea și noi, din ziua când am auzit aceste lucruri, nu încetăm să ne rugăm pentru voi și să cerem să vă umpleți de cunoștința voii Lui, în orice fel de înțelepciune și de pricepere duhovnicească.” Nu să gustăm, ci să ne umplem. „Pentru ca astfel să vă purtați într-un chip vrednic de Domnul, ca să-I fiți plăcuți în orice lucru, aducând roade în tot felul de fapte bune, și crescând în cunoștința lui Dumnezeu, întăriți cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui, pentru orice răbdare și îndelungă răbdare, cu bucurie.”

Dacă ne dăm seama de bunătatea lui Dumnezeu descoperită în trimiterea Fiului Său ca să moară pentru omul păcătos, dacă țesem aceasta în experiența noastră și o consolidăm în minte, vom avea o astfel de iubire pentru cei pentru care a murit Hristos, încât nu vom mai avea nicio dorință de a fi deasupra lor. Satana aduce deosebirea între oameni. Cât timp ne închinăm lui Dumnezeu, nu va mai fi nici ură, nici invidie, nici bănuială rea. Fraților, nu mai avem timp pentru așa ceva. Nu putem să ne mai gândim la ele. Este altceva în fața noastră. Este greutatea veșnică de slavă, planul de mântuire. Ar trebui să ne fie foarte clar în minte acest plan, de la început la sfârșit, ca să-l putem prezenta lumii în mod corect.

Care este lucrarea noastră? Noi trebuie să preluăm lucrarea de acolo de unde a lăsat-o El. Care a fost lucrarea lui? Să ni-l descopere pe Tatăl. Care este lucrarea noastră? Să-L descoperim pe Hristos lumii. Cum putem face aceasta? Vorbind despre diavolul? Avem de făcut o lucrare mai bună. Este nevoie să vorbim despre Mântuitorul răstignit și înviat. Ce teribil va fi pentru fiecare dintre noi ca, după ce am mărturisit că suntem urmași ai lui Hristos, să ne facem treaba de mântuială, și El să ne găsească cu caractere murdare și mânjite. Ce responsabilitate înfricoșătoare este peste noi! Cum poate să fie descoperit Isus lumii, dacă nu prin cei care se țin de meritele Lui, care cred în Isus Hristos, spre salvarea sufletelor lor? El mă face curat. El mă curăță de întinarea păcatului. Spuneți, ca să se audă, ce a făcut Hristos pentru mine. Există libertate pentru copiii lui Dumnezeu. Există un loc larg unde să ne punem picioarele și putem să avem plinătatea iubirii lui Dumnezeu în inimile noastre.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că Hristos a murit pentru mine și pentru că [79] am fost trecută printr-o încercare grea, printr-o boală și suferință teribilă a minții. Era ca și cum inamicul ar fi aruncat un nor de întuneric între mine și Mântuitorul meu, iar timp de doisprezece zile nu m-am putut gândi la altceva decât la suferințele mele. Când am venit la Oakland, inima îmi era atât de slabă și lipsită de putere, încât parcă aveam o piatră atârnată de ea. Nu aveam niciun pic de bucurie, nu puteam simți niciun sentiment de fericire. Dar trebuia să cred că cerul s-a închis pentru mine? Nu. Trebuia să iau Biblia. Am luat Biblia și am umblat prin credință, iar întunericul s-a îndepărtat de la mine.

Când m-am trezit, noaptea, am început să mă rog. Acum trei săptămâni m-am trezit și am spus, „Doamne, ai milă de mine.” Abia am rostit aceste cuvinte, când o voce parcă mi-a spus: „Sunt chiar lângă tine, nu te-am părăsit.” Aceasta a însemnat totul pentru mine, și poate fi la fel pentru voi. Isus spune: „Sunt chiar lângă tine, rămân cu tine, nu ești singur.” Aceasta este bucuria pe care am experimentat-o, și a fost mai prețioasă pentru mine decât munți întregi de aur. Am învățat să mă încred în Mântuitorul meu, și vreau să vă spun că am un Mântuitor și că El trăiește. Iar pentru că El trăiește, voi trăi și eu.

Viețile noastre sunt ascunse cu Hristos în Dumnezeu, iar când se va arăta Hristos, viața noastră, atunci ne vom arăta și noi împreună cu El în slavă. Nu aveți de ce să fiți descurajați. Hristos a venit să salveze poporul Său din păcatele lui. Diavolul va veni la voi și vă va spune că sunteți păcătoși și că nu puteți fi salvați. Dar Hristos spune că El a venit să-i salveze pe păcătoși, și cu aceasta puteți să vă împotriviți întotdeauna diavolului. Hristos poate să-ți ierte păcatele. El spune: „Veniți să ne judecăm (…) de vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada, de vor fi roșii ca purpura, se vor face ca lâna.”

Aș vrea să păstrați făgăduințele lui Dumnezeu și să le atârnați peste tot în cămările memoriei voastre. Ce vreți mai mult decât aceea promisiune? Suntem asigurați că o mamă poate să-și uite copilul pe care-l alăptează, dar El nu ne va uita. Doresc ca făgăduințele lui Dumnezeu să fie imagini vii pe pereții memoriei, pentru ca voi să le puteți privi. Atunci inimile vă vor fi umplute cu harul Său, atunci veți putea să-L înălțați pe Isus și să-L încoronați ca Domn peste toate. Este privilegiul vostru.

Doresc să citesc Coloseni 1:12: „Mulțumind Tatălui, care v-a învrednicit să aveți parte de moștenirea sfinților în lumină.” Este ceva ce merită răbdarea și îndelunga răbdare. „El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului.” Trebuie să vorbim despre eliberare, nu despre robie. Ar trebui să fim plini de bucurie, nu doborâți la pământ. „Și ne-a strămutat în împărăția Fiului dragostei Lui.” De ce nu ne purtăm ca supuși ai împărăției Lui? Fie ca dragostea lui Isus să ardă pe altarul inimii noastre, să-L iubiți pe Hristos ca pe Mântuitorul vostru, și pe frații voștri ca pe voi înșivă.

„În care avem răscumpărarea prin sângele Lui, iertarea păcatelor.” Este nevoie să ne purtăm ca indivizi răscumpărați [80] prin sângele lui Hristos. Avem motive de bucurie în sângele lui Hristos și în iertarea păcatelor. Aceasta trebuie să facem, și Domnul să ne ajute să ne desprindem mintea de tablourile întunecate și să ne gândim la lucrurile care ne dau lumină.

Să mai citim un verset. „Nu vă îngrijorați de nimic.” Ce înseamnă aceasta? Nu trece podul înainte să ajungi la el. Nu-ți crea un timp de strâmtorare înainte ca acesta să vină. Va veni curând și timpul acesta. Noi trebuie să ne gândim la ziua de azi și, dacă ne îndeplinim datoriile pentru azi, vom fi gata și pentru cele de mâine. „Ci în orice lucru aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri, cu mulțumiri.” Mulțumirile trebuie să însoțească cererile. „Și pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Isus Hristos.” Așadar, nu suntem lăsați în mâinile diavolului. Avem un Tată ceresc iubitor, care L-a dat pe Fiul Său să ne poarte nelegiuirea.

Ce urmează? „Încolo, fraților.” Scrie pentru fiecare dintre voi. Este nevoia timpului nostru. „Încolo, fraților, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce are nume bun, orice virtute sau lucru vrednic de laudă, acestea să vă preocupe!” Vom face așa? Vom schimba foaia în experiența noastră religioasă? Ne vom antrena și educa mintea ca să nu mai stăruie asupra lucrurilor dezagreabile? Ne vom mai gândi la lucrurile care nu ne dau nicio putere? Sau vom lăsa mintea să se gândească la lucrurile care ne creează sentimente mai bune față de frații noștri și care ne înalță sufletele la Dumnezeu? Avem nevoie de multe lucruri care să ne fie aduse în viață și în caracter. Domnul să ne ajute să primim aceste lucruri în inimă și să ne gândim la ele, pentru ca mințile să ne fie ridicate deasupra lucrurilor pământești.

Am văzut lucrarea harului lui Dumnezeu de când ne-am întâlnit ultima dată. De primăvara trecută am vizitat Lemoore, Fresno și Selma. Am participat la adunarea de tabără din Selma. În timpul șederii mele acolo mi-a fost prezentat un om înalt – avea mai mult de 1,83 metri în înălțime –, bine proporționat. Când mi-a strâns mâna a părut foarte afectat și a zis: „Mă bucur să vă întâlnesc și sunt fericit să putem vorbi.” După ce am intrat în cort, un frate mi-a spus: „Omul acesta are o istorie”. A continuat și mi-a povestit cum cu un an înainte se convertise. Cândva el păzise Sabatul, dar decăzuse și susținea că nu fusese niciodată convertit. După ce a renunțat la adevăr, a intrat în tovărășia unor oameni răi, iar Satana l-a luat complet în stăpânire. Încă doi sau trei erau tovarășii lui de rele – oameni care pentru nimic în lume nu ar fi vrut să se afle că făceau asemenea lucruri. Ei furau și făceau tot felul de rele.

El nu era un om imoral – avea o soție pe care o respecta. Ea era o păzitoare a Sabatului, iar el nu ar fi permis să fie spus vreun cuvânt [81] împotriva ei. Aceasta era starea lui; o iubea, dar nu destul ca să se oprească din calea lui cea rea. Nu-l interesa prada obținută din jafuri, ci o făcea din plăcere, ca să se distreze. Apoi, fratele (E. P.) Daniels a ținut o serie de predici și vorbea despre mărturisire. Ceea ce a spus părea să ia în stăpânire mintea omului și nu s-a mai putut împotrivi. S-a făcut alb la față și a ieșit din cort. Dar nu a putut rămâne afară. A ieșit și s-a întors. De trei ori a ieșit afară, și de trei ori s-a întors. Arăta de parcă era gata să leșine.

După ce s-a terminat adunarea, a spus: „Domnule, trebuie să vă vorbesc.” I-a povestit fratelui Daniels situația lui și l-a întrebat: „Mai este speranță pentru mine? Sunt un om pierdut. Sunt stricat. Sunt păcătos. Vreți să vă rugați pentru mine? Nu îndrăznesc să părăsesc locul acesta și să merg acasă de teamă că Dumnezeu mă va nimici în păcatele mele.” I-a spus că nu a putut să mai stea în cort și că a tot ieșit afară, dar nu a îndrăznit să rămână afară de teamă ca nu cumva puterea diavolului să-l prindă și să fie terminat.

S-au rugat pentru el, iar omul s-a convertit chiar acolo. Privirea lui sfidătoare a dispărut, iar înfățișarea i s-a schimbat complet. „Acum – a spus el – am de făcut ceva. Am furat treizeci și una de oi de la un om din Selma, trebuie să mă duc să-i mărturisesc.” Fratelui Daniels i-a fost teamă că dacă se va afla, îl vor închide, dar el a spus că preferă să stea în închisoare decât să nu fie sigur că Isus i-a iertat păcatele. Așa că a luat cu el pe un tânăr care-l însoțise în tâlhărie și s-a dus să-l vadă pe omul cu pricina. L-a întâlnit pe drum și l-a oprit. Omul a început să tremure ca frunza unui plop tremurător. Era necredincios. Dar el a îngenuncheat acolo în drum înaintea lui și i-a cerut iertare. Celălalt l-a întrebat: „De unde ai auzit aceste lucruri? Ce te-a adus în starea aceasta? Nu am știut că există o astfel de religie.” I-au spus că participaseră la o adunare de tabără și că au auzit ce se predicase acolo. „Voi merge și eu la adunarea aceea”, a spus el.

Cei doi au mărturisit că au aprins case și hambare. S-au dus înaintea marelui juriu și au mărturisit acolo că furaseră din cutare și cutare loc. Gândiți-vă că s-au dus înaintea autorităților și au mărturisit. Ei au spus: „Ne predăm. Faceți cu noi ce veți crede.” Cazul lor a fost discutat în instanță și s-au ținut consfătuiri pe această temă. Cineva a sugerat că ar fi bine să-i pună la opreală. Judecătorul s-a uitat la el și a zis: „Cum să-l pui la opreală? Cum să oprești un om pe care l-a oprit Dumnezeu? Vrei să ții în stăpânire un om pe care Dumnezeu îl ține în stăpânire? Pe care îl ține în stăpânire puterea iertătoare a lui Dumnezeu? Vrei să faci așa ceva? Nu, mai bine mi-aș tăia mâna din umăr.” Toți cei de față au fost impresionați și au plâns ca niște copii.

Vestea despre această întâmplare s-a răspândit peste tot. Oamenii au înțeles că există putere în acest adevăr pe care nu o mai găsești nicăieri altundeva, o putere care arată că Isus este viu. Noi am văzut puterea harului Său manifestată în mod remarcabil în multe cazuri. [82]

Ori de câte ori vedeți ceva încurajator, scrieți pe hârtie și vorbiți despre aceasta. De ce să vorbiți despre puterea cea mare a lui Satana și despre lucrările lui, fără să amintiți nimic despre maiestatea, bunătatea și îndurarea lui Dumnezeu, care cad peste noi neobservate? Prindeți-le pe acestea fraților, luați-le cu mâini consacrate. Înălțați-le înaintea lumii, vorbiți despre iubirea lui Dumnezeu și stăruiți asupra ei. Mulțumiți lui Dumnezeu pentru ea. Deschideți ușile inimii voastre și exprimați-vă mulțumirea și iubirea. Îndepărtați gunoiul pe care Satana l-a îngrămădit la ușa inimii voastre și lăsați-l pe Isus să intre și să locuiască în ea. Vorbiți despre bunătatea și despre puterea Lui.

Știți care a fost situația lui Moise. El a simțit că trebuie să primească răspuns la rugăciune. Și-a înțeles responsabilitatea pe care o avea pentru a scoate poporul din Egipt, dar nu s-a dus să caute tot ce era bun de criticat, stăruind asupra acelor lucruri. A știut că erau un popor cu gâtul înțepenit, de aceea s-a rugat: „Doamne, trebuie să mergi cu mine”, iar Domnul i-a răspuns: „Prezența Mea va fi cu tine.” Vă aduceți aminte că Moise s-a dus în pustie unde a rămas patruzeci de ani, timp în care eul lui a fost îndepărtat, ceea ce a făcut loc lui Dumnezeu, ca prezența lui Dumnezeu să meargă cu el.

El a crezut că dacă va avea prezența slavei lui Dumnezeu, aceasta îl va ajuta să ducă la îndeplinire lucrarea. De aceea a spus: „Arată-mi slava Ta”. Moise a fost omul credinței, și Dumnezeu nu l-a mustrat. Nu a spus că așa ceva este încumetare, ci l-a luat pe omul credinței și l-a așezat în crăpătura stâncii, Și-a pus mâna peste stâncă și i-a arătat toată slava pe care putea să o suporte. A făcut să treacă pe dinaintea lui bunătatea Sa și i-a arătat bunătatea, îndurarea și iubirea Lui. Dacă vrem ca slava lui Dumnezeu să treacă pe dinaintea noastră, dacă vrem să avem cămările memoriei pline de făgăduințele iubirii și ale îndurării, avem nevoie să vorbim despre slava Lui și să povestim despre puterea Lui. Iar dacă vom avea zile întunecoase și mizerabile, putem privi făgăduințele din memorie și mintea ne va fi scoasă din descurajare. I-ar face plăcere diavolului să ne gândim la sâcâielile lui, dar noi avem nevoie să vorbim despre Isus, despre iubirea și despre puterea Lui, pentru că nu avem altceva mai bun despre care să vorbim.

Fraților și surorilor, să avem nădejde în Domnul. Recunoștința să pătrundă în inimile noastre și, chiar dacă avem de dat mărturii clare pentru despărțirea de păcat și de nelegiuire, nu trebuie să întindem coarda la nesfârșit. Noi trebuie să ridicăm sufletele căzute. Noi vrem ca ele să prindă iubirea lui Dumnezeu și să știe că El își așază sub ei brațele Lui veșnice. Avem nevoie să privim în sus. Nu jos, ci sus, în sus, înălțându-ne sufletul din ce în ce mai sus. Eu doresc aceste binecuvântări și nu voi fi satisfăcută până când nu voi fi umplută cu toată plinătatea lui Dumnezeu. Nimic nu poate fi mai de preț decât aceasta, nu-i așa?

Nevoia noastră este să fim în poziția în care să putem desăvârși un caracter creștin și să-L reprezentăm pe Isus în lume. Hristos a fost trimis ca Model al nostru. Să nu dăm noi pe față că avem iubirea și bunătatea Lui, și tot farmecul Său? Iubirea lui Isus va lua în stăpânire [83] caracterele și viețile noastre, iar comportarea noastră va fi sfântă, în timp ce mintea noastră se va ocupa cu lucrurile cerești.

Cred că Isus este interesat de toți cei prezenți. El este prezent aici, astăzi. „Unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, voi fi și Eu în mijlocul lor.” El este cu voi, ca să binecuvânteze. Avem nevoie de binecuvântare, și de ce să nu o avem? Va trebui să stăm față în față cu întunecimea morală din lumea aceasta și trebuie să o facem așa cum a făcut-o Hristos. Noi trebuie să-L descoperim pe Hristos tuturor celor din jurul nostru. Când facem această lucrare, rămânem în Hristos, și Hristos rămâne în noi, nu doar atunci când vorbim despre El, ci tot timpul, ca să ne ajute în orice situație, să facă puterile întunericului să dea înapoi.

„Nu te teme turmă mică, pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere împărăția.” El nu este dușmanul vostru. Este cel mai bun Prieten al vostru, și dorința Lui este să arătăm lumii că avem un Dumnezeu. El vrea să dăm pe față că Îl avem pe Isus cu noi și că El este mai puternic decât omul puternic, înarmat. De aceea, să ne înălțăm mințile și purtarea, și să căutăm cerul și lucrurile cerești. Când suntem în această poziție, Dumnezeu ne ajută să nu mai căutăm lucrurile pământești și să fim încântați de lucrurile cerului. Avem nevoie să vedem „ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Și suntem. Lumea nu ne cunoaște pentru că nu L-a cunoscut nici pe El. Prea iubiților, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Și ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar știm că atunci când se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea așa cum este”.

Privesc peste această adunare, și arătați ca niște oameni descurajați, ca niște oameni care se luptă cu puterile întunericului. Dar, curaj fraților! Există speranță! „Ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar știm că atunci când se va arăta El, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea așa cum este. Oricine are nădejdea aceasta în El, se curățește, după cum El este curat.”

Oh, Îl iubesc, Îl iubesc, căci El este iubirea mea. Văd în El un farmec inegalabil și, oh, cât de mult doresc să intrăm pe porți în cetate! Atunci fiecare coroană de pe fiecare cap va fi luată și depusă la picioarele lui Isus, binecuvântatul nostru Răscumpărător. El a răscumpărat totul pentru mine, a răscumpărat totul pentru voi, și cu toții Îl vom recunoaște ca Domn al tuturor lucrurilor. Ne vom arunca toată slava la picioarele Lui și Îl vom încorona ca Domn peste toate. Vom striga: „Slavă lui Dumnezeu în locurile înalte.” Aș vrea să învățăm să-L lăudăm mai mult. „Cel care aduce laude, Îl slăvește” pe Dumnezeu. Aș vrea să vorbiți despre aceasta. Aș vrea să vă educați inimile și buzele ca să-I aduceți laude, ca să vorbiți despre puterea și despre slava Lui. Aș vrea să povestiți despre puterea Lui. Când faceți așa, Îl înălțați pe Mântuitorul vostru, și când înălțați steagul acesta spre dușman, va fugi de la voi. Să ne ajute Dumnezeu să-L lăudăm mai mult și să fim găsiți desăvârșiți. [84]