Avertizări împotriva geloziei şi a judecării greşite; în apărarea doctorului Kellogg

Am citit plină de uimire scrisoarea ta, totuși simțămintele tale nu-mi sunt cu totul necunoscute. În toată scrisoarea ta nu pot să găsesc niciun sunet plăcut. În expresiile referitoare la ceilalți, nu văd respectul și iubirea care ar trebui să existe între frați. Dacă te gândești că îți poți permite sentimente de dispreț față de bărbații pe care îi ridică Dumnezeu ca să ocupe locurile importante în lucrarea Lui, doar pentru că ești președintele Conferinței Generale, înseamnă că nu îți înțelegi cu adevărat poziția. Cu toții avem nevoie ca, mai degrabă, să-i încurajăm pe acești oameni care demonstrează că poartă poverile lucrării și luptă pe linia frontului în bătălie – chiar dacă sunt tineri atât ca vârstă, cât și ca experiență, chiar dacă au fost numai niște copii atunci când noi eram în lucrare.

Mi-e teamă pentru tine și pentru frate Smith, pentru că știu din ceea ce mi-a arătat Domnul, din când în când în ultimii 45 de ani, că voi lucrați pe baza unor principii care nu sunt întru totul după rânduiala lui Dumnezeu. Înțelegerea voastră este confuză în privința anumitor lucruri. Voi nu trebuie să credeți că Domnul v-a pus în pozițiile pe care le ocupați acum, ca să fiți singurii oameni care pot să decidă dacă trebuie să fie dată mai multă lumină și adevăr poporului lui Dumnezeu. În general, spiritul și influența predicatorilor care au venit la această întâlnire este de a respinge lumina. Îmi pare rău că inamicul are putere asupra [86] minților voastre, în așa fel încât să vă conducă să luați astfel de poziții. Dacă Dumnezeu a vorbit vreodată prin mine, aceasta va fi o cursă pentru voi și o mare piedică pentru lucrarea lui Dumnezeu. Nu mă dau înapoi să vă vorbesc hotărât, pentru că poziția pe care o ocupați este o poziție de responsabilitate, iar relația voastră cu cauza lui Dumnezeu necesită să fiți foarte clari și corecți în ideile voastre despre ce este lumină și ce este adevăr. Pentru că mulți privesc la voi ca să-i conduceți, fiți atenți să nu-i duceți într-o direcție greșită.

Frații mei, nu ar fi trebuit să existe nici cea mai mică divergență și lipsă de unitate printre noi. Așa ceva nu ar trebui să existe între creștini. Când vorbiți, cuvintele voastre să răspândească parfumul unității și al iubirii. Noi suntem creștini. Cum se poate să existe vreo confuzie cât de mică între noi, în ce privește felul în care ne purtăm unii cu alții? Hristos, în Matei 5:23-24, ne dă cele mai clare reguli de urmat: „Așadar, dacă îți aduci darul la altar și acolo îți amintești că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ți  darul acolo, înaintea altarului, mergi mai întâi să te împaci cu fratele tău și apoi vino să-ți aduci darul!”

De ce se agită atât de ușor sentimentele noastre personale? De ce nutrim suspiciuni unii față de alții? Unul dintre roadele teribile ale păcatului este faptul că îi desparte pe cei mai buni prieteni, îl ridică pe frate împotriva fratelui și pe vecin împotriva vecinului. Cei care s-au bucurat altădată de o comuniune dulce, devin reci și indiferenți unii față de alții din cauză că nu întrețin, în toate privințele, aceleași idei. Domnul nostru binecuvântat a venit în lume ca să aducă pace și voie bună între oameni, și S-a rugat ca ucenicii Săi să fie una, așa cum El este una cu Tatăl. El S-a rugat pentru ucenicii pe care Îi avea lângă El [87] și a spus: „Nu numai pentru aceștia Mă rog, ci și pentru cei care vor crede în Mine prin cuvântul lor, ca toți să fie una, precum Tu, Tată, ești în Mine, și Eu, în Tine, ca și ei să fie [una] în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Și slava pe care Mi-ai dat-o Mie le-am dat-o lor, ca să fie una, precum și Noi [suntem] una Eu în ei, și Tu în Mine – pentru ca ei să fie în chip desăvârșit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine” (Ioan 17:20-23). Lipsa lui Hristos din suflet și nutrirea mulțumirii de sine este cea care conduce la neînțelegeri.

Sunt atât de recunoscătoare față de Dumnezeu pentru că pregătește oameni care să poarte poverile grele ce apasă cu o greutate zdrobitoare pe umerii celor câțiva care duc steagul. De ce să nu recunoaștem că Dumnezeu, în îndurarea Lui, ridică și alți lucrători în afară de noi, care să conceapă planuri și să câștige experiență? Să nu-i luăm în serios pentru că ei, în sinceritate și conștiinciozitate, au vederi diferite de-ale noastre în privința anumitor subiecte din Scriptură? Suntem noi infailibili? Spiritul care controlează atitudinea multora în cadrul acestei conferințe, dovedește că sunt conduși de un alt spirit. Biserica din Battle Creek, care este marele centru, fie va înainta odată cu lumina mai mare, fie va da înapoi.

Mă umple de uimire când văd cât pot fi de liniștiți cei care spun că sunt conduși de Dumnezeu, când biserica este atât de lipsită de harul lui Hristos. Adevărurile cuvântului lui Dumnezeu înnobilează și impresionează, dacă se acționează conform acestora. Sunt adevăruri de o importanță veșnică. Punerea adevărurilor Scripturii în inimă și în conștiință de către Duhul Sfânt, trebuie să aibă putere asupra vieții și trebuie să lucreze [88] transformarea caracterului, căci dacă nu, adevărul nu este adevăr pentru noi. Roadele pe care le purtăm vor dovedi că adevărul a sfințit sufletul, că primitorul învață mereu în școala lui Hristos cum să fie tot mai asemănător cu Învățătorul divin, și că harul lui Dumnezeu a căzut peste suflet așa cum cad pe pământ razele calde și strălucitoare ale soarelui. Și Dumnezeu dă odihnă luptătorului obosit.

Spiritul tău, frate Butler, nu-mi face plăcere. Nu este un spirit creștin. Îmi pare rău pentru tine, pentru că nu ai ținut pasul cu providența inițială a lui Dumnezeu. Ai amestecat cu lucrarea ta, trăsături firești de caracter. Uneori spiritul ți s-a înmuiat și a fost plin de afecțiune, dar ideile false în ce privește poziția pe care o ai în lucrare, ți-a întors mintea pe căi greșite. Încontinuu s-au făcut greșeli în născociri și planificări. Dacă cineva a fost considerat capabil să stea într-o poziție de încredere, au fost puse peste el o mulțime de responsabilități, așa încât nu a putut să facă nimic cu scrupulozitate. Acest lucru nu a fost înțelept. Nu Domnul te-a condus, prin Duhul Său cel Sfânt, ca să scrii în legătură cu inspirația. Nu era lucrarea ta. În timp ce tu consideri că e lumină, îi va duce pe mulți în rătăcire, iar pentru unii va fi un miros de moarte.

Ești foarte legat de cei care consideră cu totul corecte lucrarea ta și felul tău de a lucra. Aceștia caută favoarea ta, au încredere în tine și luptă pentru a te susține. Dar sunt alții care sunt mult mai plăcuți decât aceștia în fața Celui infinit în înțelepciune și care nu greșește niciodată, însă tu îi privești cu suspiciune pentru că nu se simt obligați să primească impresii și idei din partea unor ființe omenești, ca să acționeze [89] numai așa cum acționează acestea, să vorbească numai așa cum vorbesc acestea, să gândească numai așa cum gândesc acestea și, de fapt, să fie mai puțin decât niște mașini.

Dumnezeu dorește ca, atât elevii cât și învățătorii, să privească la El pentru a găsi lumină și cunoștință. Hristos trimite întotdeauna mesaje proaspete și folositoare celor ale căror minți și inimi sunt deschise pentru a le primi. Nu este treaba predicatorilor trimiși de Dumnezeu să supravegheze mințile altora, să plănuiască și să organizeze în locul lor. Ei trebuie să-și folosească abilitățile date lor de Dumnezeu, și să facă din Dumnezeu centrul și izvorul înțelepciunii lor.

A dat Dumnezeu lumină acestor oameni? Le-a dat cunoștință? Duceți-vă și voi la sursa din care au primit această lumină. În Dumnezeu este tărie, este putere și este orice fel de binecuvântare. Trebuie să îndepărtăm mințile tuturor de eul atât de sărac și nedesăvârșit, și să-L prezentăm pe Isus ca izvorul oricărui har și al oricărei înțelepciuni. Noi trebuie să-l învățăm pe tânăr și pe bătrân să cerceteze Scripturile și să obțină o experiență personală, ca să poată fi sădiți și înrădăcinați în adevăr. Ei nu trebuie să copieze elementele specifice vorbirii sau spiritului vreunui om sau felul și modul lui de a lucra, ci trebuie să fie naturali, privind la Dumnezeu pentru ca El să-Și imprime amprenta divină pe caracterul lor. Ne doare să vedem că defectele celor însărcinați cu mari responsabilități sunt copiate de către cei ce privesc la ei, ca și cum ar fi virtuți. Așa ceva ne sperie. Duceți-vă la Dumnezeu pentru voi înșivă și primiți modelul Său asupra voastră.

Domnul mi-a prezentat câteva lucruri legate de prejudecata și gelozia care a fost în mintea ta și pe care le comunici și altora, atât prin insinuări, cât și prin cuvinte clar exprimate, dovedind că tu [90] nu promovezi armonia și unitatea față de lucrătorii de pe coasta Pacificului. Aceștia sunt tot atât de valoroși în ochii lui Dumnezeu precum cei de dincoace de Munții Stâncoși. Ambiția nesfântă este întotdeauna o urâciune în ochii lui Dumnezeu. Aceasta se dă pe față atunci când cineva caută să fie primul, pentru că poartă poveri și pentru că, în mod neînțelept, are multe responsabilități. Corectați aceste lucruri și fiecare să-și aibă partea lui în gândire, în planificare și în câștigarea experienței.

Voi nu faceți voia lui Dumnezeu prin faptul că desconsiderați pe cei care lucrează împreună cu voi în aceeași cauză și pentru același scop. Dați-le și lor aceeași șansă pe care și voi ați avut-o, de a obține experiență și de a acționa. Dumnezeu găsește plăcere în noi dacă veghem asupra reputației tovarășilor noștri de credință în câmpul secerișului, așa cum am dori ca și reputația noastră să fie păzită. Dacă ambiția firească deține controlul, Dumnezeu este nemulțumit, pentru că numele Lui este dezonorat în loc să fie înălțat. Cineva poate fi privit ca fiind stăpânit de influența Duhului lui Dumnezeu, în timp ce poate fi înșelat din cauza faptului că tendințele lui firești îl domină și îi controlează judecata. În felul acesta, o privire, o insinuare, un zâmbet răutăcios, un cuvânt rostit, deși, aparent, el își suprimă propriile sentimente, vor avea efecte pe temen lung în inspirarea îndoielilor și suspiciunii în alte minți, în timp ce, pentru a fi aprobat de Dumnezeu, fiecare cuvânt al lui, întregul său suflet, să fie într-o direcție opusă celei pe care el a luat-o. Dar, pentru a avea aprobarea lui Dumnezeu, fiecare cuvânt al său, tot sufletul, ar trebui să fie orientat într-o direcție total opusă celei pe care el i-o dă.

Dumnezeu notează toate aceste ambiții omenești păcătoase, care sunt o ofensă adusă Lui. Cineva dă glas unei insinuări sau face o afirmație nechibzuită, altul reproduce impresia făcută asupra minții lui, iar altul le preia pe amândouă, [91] mai adaugă ceva din imaginația lui omenească și, înainte să-și dea seama ce fac, au ridicat bariere solide între lucrătorii lui Dumnezeu. Ei fac acest lucru foarte neplăcut pentru ei înșiși, căci Satana intră și se implică foarte mult în acest fel de lucrare. El îi conduce pe cei înșelați astfel să creadă că propriile lor convingeri sunt adevărate dincolo de orice întrebare sau îndoială. Împotriva planurilor de acest fel ale Satanei nu există decât o singură apărare – a avea adevărul, așa cum este în Isus, plantat în inima fiecărui om angajat în lucrarea lui Dumnezeu, nu doar în teorie, ci prin Duhul lui Dumnezeu. Ei trebuie să simtă adevărul în puterea lui și să cunoască din experiență influența lui înălțătoare și sfințitoare asupra sufletului.

Tu vorbești despre nenorocirea care a venit peste tine din cauza „felului în care această chestiune (problema legii din Galateni) a fost împinsă și urgentată de către bărbații responsabili în cauză, și de către atitudinea ta prefăcută, ceea ce m-a adus în starea în care sunt, mai mult decât orice altceva”. Eu nu știu să fi luat vreo poziție în această problemă. Nu am la mine lumina pe care mi-a dat-o Dumnezeu despre acest subiect și pe care am scris-o, iar eu nu îndrăznesc să fac nicio afirmație imprudentă în legătură cu el până când nu am să văd ceea ce am scris. De aceea, atitudinea mea nu ar fi fost de folos. Nu am citit articolele doctorului (E. J.) Waggoner din The Signs și nici nu știu care sunt vederile lui.

Iubite frate, vorbești despre conferința teribilă care a avut loc la Battle Creek pe când eu eram în Elveția. Conferința aceea mi-a fost prezentată în timpul nopții. Ghidul meu mi-a spus: „Urmează-mă; am câteva lucruri pe care să ți le arăt.” El m-a dus acolo unde am fost un spectator al scenelor care s-au întâmplat [92] la acea întâlnire. Mi-a fost arătată atitudinea unora dintre predicatori, îndeosebi a ta, în cadrul acelei întâlniri, și pot să spun împreună cu tine, fratele meu, a fost o conferință cu adevărat teribilă.

Ghidul meu a avut multe de spus, lucruri care au lăsat o impresie de neșters asupra minții mele. Cuvintele lui au fost solemne și serioase. Mi-a deschis în fața ochilor starea bisericii din Battle Creek. Nu pot să redau decât un fragment incomplet din ceea ce mi s-a spus. El a declarat că biserica are nevoie de „energia lui Hristos” – că toți trebuie să se țină strâns de Biblie, întrucât numai aceasta poate să le dea o cunoaștere corectă a voii lui Dumnezeu. În fața noastră se afla un timp de încercare și multe rele aveau să rezulte din fariseismul care i-a cuprins în mare măsură pe cei care ocupă poziții importante în lucrarea lui Dumnezeu.

El a spus că lucrarea lui Hristos pe pământ a fost de a distruge poverile grele, de a da drumul celor asupriți și de a rupe orice fel de jug. Lucrarea poporului Său trebuie să corespundă cu lucrarea lui Hristos. Apoi și-a întins mâinile spre doctorul Waggoner și spre tine, frate Butler, și, în esență, a spus astfel: „Niciunul nu are toată lumina în ce privește legea, poziția niciunuia nu este desăvârșită.” „Lumina este semănată pentru cel neprihănit, și bucuria pentru cei cu inima curată” (Psalmii 97:11). Sute de frați nu știu de ce cred învățăturile pe care le cred.

Cu toții să cerceteze cu sârguință Scripturile pentru ei înșiși, să nu mai fie mulțumiți ca să o facă conducătorii pentru ei, căci dacă nu, ca popor, vom fi într-o poziție asemănătoare cu iudeii din timpul lui Hristos – având o mulțime de mecanisme, forme și obiceiuri, dar aducând puține roade spre slava lui Dumnezeu. Este [93] timpul ca biserica să-și dea seama de privilegiile solemne, de responsabilitățile ei sacre, și să învețe de la marele Învățător.

Spiritul care a predominat la acea întâlnire nu este spiritul lui Hristos. Nu este iubire, simpatie și compasiune gingașă unul față de altul. Satana a inspirat bănueli întunecate pentru a cauza dezbinare. Au răsărit rădăcinile amărăciunii prin care mulți vor fi întinați. Creștinii nu trebuie să nutrească gelozii sau bănueli rele, pentru că acesta este spiritul Satanei. Între frați nu trebuie să existe conflicte. Dumnezeu a făcut din poporul Său depozitarul adevărurilor sacre. Voi sunteți una în credință, una în Hristos Isus. Nimeni să nu stăpânească peste moștenirea Domnului. Să nu mai fie o așa oprimare a conștiinței cum a fost cea dată pe față în cadrul acestor întâlniri. Dumnezeu este Cel care cercetează amănunțit fiecare talent, și El va judeca lucrarea fiecărui om. El nu a lăsat în seama niciunui om această lucrare de judecată; ei și-au înțeles în mod greșit chemarea. Nimeni nu trebuie să se înalțe deasupra celorlalți.

Dumnezeu nu a încredințat niciunui om mărginit lucrarea de judecare a altora, deoarece judecata omului este influențată de propriile trăsături specifice de caracter. Nici nu a dat dreptul vreunui om să lege conștiința altuia, și nici să judece cuvântul Său cel sfânt, definind ce este inspirat și ce este omenesc. Dacă sufletul, trupul și spiritul nu sunt sfințite, omul va fi în primejdie să manifeste un spirit lipsit de amabilitate față de fratele său care nu-i aprobă ideile. Astfel de îngustime nu există la Dumnezeu.

Dușmanul lui Dumnezeu și al omului este prezent acolo unde sunt concentrate interese importante, în inima lucrării, ca să prezinte greșit, să creeze suspiciuni și neînțelegere. Din această lucrare a întunericului se vor naște închipuiri false, [94] neînțelegeri nedrepte și crude, care vor lucra ca drojdia în fiecare biserică, și vor închide inimile în fața strădaniilor Duhului lui Dumnezeu. Dacă Domnul în îndurarea Lui nu va ridica un steag pentru noi împotriva dușmanului, amabilitatea va fi răsplătită cu suspiciune și cu insultă. Avertizările și mustrările credincioase trimise de Dumnezeu vor fi batjocorite de unii, nesocotite de alții, iar influența acestei întâlniri se va întinde până în veșnicie.

Spiritul manifestat nu este spiritul lui Hristos. Rezultatul acestui lucru va fi că unii se vor întoarce de la lumină, iar alții se vor opri din creșterea spirituală, pentru că de acum înainte, în experiența lor, orbirea minții și îndreptățirea de sine vor lua locul dreptății, îndurării și iubirii lui Dumnezeu. Semințele nemulțumirii și dezbinării vor fi împrăștiate peste tot, din cauză că oamenii au îngăduit propriului lor spirit să-i controleze și să-i facă dezaprobatori și insensibili, ca niște aisberguri morale, reci, întunecate, lipsite de lumina soarelui și respingătoare. Rezultatul va fi ruina sufletelor. Biserica din Battle Creek a fost binecuvântată cu mari privilegii, dar lucrarea care ar trebui să fie făcută în ea, pentru ca aceste privilegii și ocazii să ducă la sănătate și creștere spirituală, a fost neglijată.

Domnul este gata să reverse mare lumină peste cei ce-și deschid inima în fața razelor divine. Cei ce au trasat o anumită cale pe care trebuie să vină lumina, nu o vor primi, pentru că Dumnezeu lucrează în felul hotărât de El. Dacă nu-și schimbă de urgență atitudinea pe care o au, despre unii se va spune: „Vai de voi, învățători ai Legii, pentru că ați pus mâna pe cheia cunoștinței; nu doar că voi înșivă n-ați intrat, ci i-ați și împiedicat pe cei care voiau să intre” (Luca 11:52). Biserica are nevoie de muncă serioasă și perseverentă. [95]

Dacă cei puși în poziții cu răspundere sunt credincioși, trăind în comuniune zilnică cu Hristos, vor învăța să aprecieze omul așa cum o face Dumnezeu. Preferințele personale manifestate față de câteva persoane, vor face loc adevăratului spirit de iubire față de toți. Voi nu știți pe cine a ales Dumnezeu să fie moștenitori ai împărăției Lui. S-ar putea să fie tocmai aceia pe care nu îi vedeți deloc calificați pentru lucrare. Marele Păstor își va chema oile pe nume, și le va scoate afară una câte una. Oamenii pe care voi nu-i luați în seamă, pot să fie cei pe care Dumnezeu îi va chema să facă o lucrare deosebită pentru El, în pofida faptului că voi gândiți cu totul altfel.

Bisericile au nutrit un spirit pe care Dumnezeu nu-l poate aproba. Dacă nu-și umilesc sufletele înaintea lui Dumnezeu și nu vor avea cu totul alt spirit, vor respinge lumina lui Dumnezeu și vor urma o lumină falsă, spre ruina sufletului lor și a multor alte suflete. Ei trebuie să aibă puterea transformatoare a lui Dumnezeu care să-i schimbe. Fratele meu, ai nevoie ca această putere să vină în inima ta și să te reînnoiască. Tu treci printr-o criză în experiența ta și ești în mare pericol să te înșeli singur.

Mi-ai adus acuzații grave în scrisoarea pe care mi-ai trimis-o aici, dar încă nu pot să văd justețea lor. Ți-am scris din Elveția în temere de Dumnezeu. Am făcut o lucrare ce nu mi-a fost plăcută, însă am simțit că e de datoria mea să o fac. Dacă scrisoarea mea a avut consecințe atât de serioase, încât să fii bolnav timp de cinci luni de zile, nu voi putea fi responsabilă de asta. Dacă ai fi primit-o cu un spirit potrivit, nu ar fi avut astfel de rezultate. Am scris în agonia sufletului meu în ce privește calea pe care ai urmat-o la sesiunea Conferinței Generale din 1886, acum doi ani. [96] Domnului nu i-a plăcut întâlnirea aceea. Spiritul tău, frate, nu a fost bun. Felul în care ai tratat cazul doctorului Waggoner a fost probabil după rânduiala ta, dar nu după a Domnului. Felul în care ai procedat nu este scuzabil, chiar dacă vederile lui erau discutabile. Noi nu trebuie să-i împingem pe alții și să-i presăm pentru că nu văd așa cum vedem noi. Noi trebuie să-i tratăm pe ceilalți cu curtoazie creștină, chiar dacă sunt diferiți de noi. Matei 5:43-48; 1 Ioan 2:9-11; 3:16-18; 4:7-8.

Faci referiri la slujba ta de președinte al Conferinței Generale, ca și cum aceasta ar justifica felul tău de acțiune pe care tu îl consideri cu totul drept, dar pe care eu, după lumina pe care a binevoit Domnul să mi-o dea, îl socotesc greșit în anumite privințe. Tocmai pentru că stai într-o poziție cu responsabilitate, este motivul pentru care ar trebui să dai pe față un spirit creștinesc, răbdător și amabil, întotdeauna și în orice circumstanță. Frații tăi în lucrare, care te respectă pe tine și respectă funcția ta, vor fi foarte dispuși să-ți urmeze exemplul în tratarea unor astfel de cazuri. Tu trebuie să fi un exemplu vrednic de imitat pentru frații tăi. Cuvintele tale, spiritul tău, comportarea ta, chiar și felul în care îi tratezi pe frați, seamănă semințe pentru bine sau pentru rău. Este atât privilegiul, cât și datoria ta, mai ales în poziția ta de responsabilitate, să ai aceleași gânduri cu Dumnezeu, și atunci vei fi tare în tăria Lui, vei fi blând și umil ca un copilaș.

Ține-te strâns de Biblia ta, întrucât adevărurile ei sacre pot să curețe, să înnobileze și să sfințească sufletul. Trebuie să ții adevărul și să-l prezinți așa cum este în Isus, altfel nu are nicio valoare pentru tine. În fața luminii adevărului lui Dumnezeu, lasă ca ideile, opiniile și înțelepciunea omenească să apară așa cum sunt în ochii [97] lui Dumnezeu – nebunie. Nimeni să nu aibă impresia că poziția lui de președinte, fie al Conferinței Generale, fie al vreunei conferințe locale, îi acordă vreo putere cât de puțin apăsătoare asupra conștiinței altora, pentru că Dumnezeu nu va aproba nimic de acest fel. El trebuie să respecte drepturile tuturor, cu atât mai mult cu cât se află într-o poziție în care alții îl iau ca model. Poziția pe care o ai te pune sub cea mai sacră obligație de a fi foarte atent la spiritul pe care îl întreții față de frații tăi. Ei își au partea lor în cauza lui Dumnezeu, tot așa cum ai și tu. Nu poate Dumnezeu să-i învețe și să-i călăuzească, așa cum face și cu tine? Nu trebuie să-ți permiți nici măcar să gândești nedrept față de ei, cu atât mai puțin să te așezi pe scaunul de judecată și să-ți mustri sau condamni frații în timp ce tu însuți poți să fi, în multe privințe, mai vrednic de mustrare decât ei. Lucrarea ta este supusă cercetării lui Dumnezeu.

Dacă un frate diferă de tine în anumite puncte ale adevărului, nu te înjosi ca să-l ridiculizezi, nu-l prezenta într-o lumină falsă, nu interpreta greșit cuvintele lui, batjocorindu-le; nu-i răstălmăci cuvintele, denaturându-le adevăratul lor înțeles. Acesta nu este un argument scupulos. Nu-l prezenta înaintea altora ca un eretic, când tu, nici nu i-ai cercetat poziția, nici nu ai luat Scriptura în spiritul lui Hristos, ca să-i arăți text cu text care este adevărul. Tu nu cunoști cu adevărat care este dovada pe care o are pentru credința lui și nu poți să-ți definești în mod clar propria ta poziție. Ia-ți Biblia și, cu un spirit amabil, cântărește fiecare argument pe care îl prezintă și arată-i din Scripturi dacă greșește. Dacă faci aceasta fără a avea simțăminte lipsite de amabilitate, nu îți faci decât datoria, și aceasta este datoria fiecărui slijitor al lui Isus Hristos. [98]

În broșura ta sunt afirmații care lovesc, pe care nu Domnul te-a îndemnat să le faci. Nu ai niciun drept să rănești sentimentele fraților tăi. Tu vorbești despre ei într-un fel pe care nu pot să-l aprob, pentru că mi-a fost arătat de multe ori, în alte cazuri, că nu este corect. Tu îi numești pe frații Jones și Waggoner copilandri, și amintești cuvintele pe care le-am rostit la conferința din California. Sunt surprinsă, fratele meu, să citesc astfel de lucruri scrise de penița ta. Eu nu te-am lovit pe tine, frate Butler. Eu am vorbit despre principiile generale, și am simțit că interesul cauzei îmi cere să vorbesc. Mi-a fost arătat în legătură cu doctorul Kellogg și cu lucrarea lui, ceea ce m-a îndreptățit să vorbesc. Nu o dată mi-a fost arătat că el era privit într-o lumină greșită de către mulți din Battle Creek, că ei nu erau creștini în sentimentele și în felul în care l-au tratat, și că el era privit de către unii ca și cum ar fi un om necinstit.

Unii m-au întrebat dacă remarcile transmise de tine în privința doctorului erau corecte, dacă era adevărat că el este un om viclean, care pune la cale tot felul de lucruri. Întotdeauna m-am străduit să îndepărtez această impresie, pentru că am știut că nu este drept să o las să predomine în California printre cei ce nu îl cunosc. La conferința aceea am făcut numai ceea ce am știut că este de datoria mea să fac. Nu îndrăznesc să spun că am acționat condusă de spiritul meu sau că am vorbit doar dintr-un impuls sau înțelepciune omenească, întrucât am știut mai bine decât frații mei cum privește Domnul cazul acesta. Remarcile pe care le-am făcut nu au fost pripite, și am vorbit doar ceea ce am știut că trebuie să vorbesc. Nu am nimic de retractat în această problemă.

Se va vedea cândva că frații și surorile noastre nu au fost inspirați de Spiritul lui Hristos în felul lor de a se purta cu doctorul [99] Kellogg. Am știut că vederile pe care le ai cu privire la doctor nu sunt corecte. Atitudinea pe care o ai față de el nu are aprobarea lui Dumnezeu, chiar dacă el ar fi așa cum crezi că este. Nu poți să-i fi de niciun ajutor atât timp cât îți menții această poziție, însă poți să urmezi o cale care îi va slăbi atât de mult încrederea în frații săi, încât aceștia nu-l vor mai putea ajuta atunci când, și unde, va avea nevoie să fie ajutat.

Așa cum mi-a fost arătat în mod repetat, el este pus într-o poziție specială în legătura sa cu lumea, fiind respectat de către oameni de cea mai înaltă inteligență, și care totuși susține credința și învățăturile adventiștilor de ziua a șaptea. În poziția în care se află doctorul, fiind o eminență în profesia pe care o are, poate exercita o influență pe scară largă în favoarea adevărului, dacă îl susține cu fermitate. Poziția pe care o ocupă, îi oferă multe privilegii și ocazii de a atinge cu adevărul o clasă pe care noi nu am fi putut altfel să o atingem. Doctorul Kellogg este omul ocaziei, un om care are nevoie de înțelepciunea lui Dumnezeu ca să-l binecuvânteze și să-l călăuzească la fiecare pas în poziția lui de încredere, dacă îi va sluji lui Dumnezeu cu credincioșie, așa cum te va face și cu tine în poziția ta de încredere, dacă Îi slujești în mod credincios.

Lucrarea ta și lucrarea doctorului Kellogg sunt pe două direcții total diferite, și tu nu ești mai îndreptățit să-l desconsideri pentru că el nu adoptă ideile tale și pentru că nu face exact așa cum crezi tu că ar trebui să facă, decât este el îndreptățit să te desconsidere pentru că nu lucrezi în felul lui. În providența lui Dumnezeu, doctorul Kellogg are influență. Ca tine, a fost luat din mijlocul clasei muncitoare și, datorită voinței lui nestăvilite și a energiei perseverente, având în minte un singur scop, a ajuns într-o poziție printre oamenii onorați ai lumii. Această poziție nu [100] l-a obligat să sacrifice vreun principiu al învățăturilor credinței noastre, pentru a ajunge la succes. El s-a remarcat ca un om cu înțelepciune și cu aptitudini de a face planuri și de a le realiza. Poziția lui înaltă în profesia medicală a influențat îndepărtarea din mintea multora impresia falsă care a predominat în privința adventiștilor de ziua a șaptea, cum că ar fi o clasă de oameni ignoranți.

Orice cale ar urma, nu este decât un om care poate să greșească și să dea unora ocazia de a avea ceva de criticat. Deoarece nu gândești, nu vorbești și nu acționezi întotdeauna ca unul care are mintea lui Hristos, nu te gândești că și tu faci greșeli și că alții pot să te critice. Poziția pe care doctorul o ocupă în cercurile medicale îl pune în mijlocul unor situații ispititoare în care are nevoie încontinuu să se țină de Dumnezeu și, fraților, cine poate să-l ajute, să se roage pentru el, să-l sfătuiască și să-l consilieze? Dacă are această legătură, se va face mult bine prin el. Unii dintre înțelepții lumii îl vor dezaproba de la bun început. Cei fără lege și cei ce au anumite planuri, cei ce sunt răzvrătiți și cei ce au decăzut de la credință, vor complota împotriva lui, dar dacă își va păstra integritatea așa cum a făcut Daniel, Dumnezeu îl va favoriza printre oameni pentru ca adevăratele principii ale igienei și mijloacelor de vindecare să câștige teren în fața tratamentelor medicamentoase. Oare cei ce-și spun reformatori, să înceteze să mai reformeze? Se vor înrola și ei împotriva lucrării de reformă și împotriva celor cărora Dumnezeu le-a încredințat o anumită lucrare?

Doctorul Kellogg este un om mărginit și are și el greșelile lui, așa cum are orice om, dar Dumnezeu a făcut o lucrare prin el și i-a dat putere. El nu mai simte exasperare, așa cum se simțea cândva, când este judecat în mod greșit. El [101] are nevoie de oameni înțelepți care să-l sfătuiască, deoarece înțelepciunea lor este necesară pentru a pune lucrurile în ordine și pentru a le păstra în ordine. În sanatoriu și în afara sanatoriului este nevoie de oameni care pot să evalueze situația pe toate părțile, care vor căuta să înțeleagă și nu doar să spună da, da, la orice propunere. Oameni care, dacă văd pericolul unor mișcări greșite care vor afecta reputația doctorului Kellogg și a sanatoriului, nu se vor teme să vorbească sincer și cinstit. Să aprobe și să dezaprobe, face parte din datoria lor, dar trebuie să o facă cu un spirit creștin și într-o așa manieră rațională, încât cuvintele lor să nu pară că lovesc sau condamnă, ci să aibă efectul cel bun.

Nu există niciun motiv pentru care frații săi să stea departe de el, să-l critice, să-l denunțe și să-l condamne în timp ce nu cunosc cu adevărat lucrarea lui și nu știu ce vorbesc. Din cele auzite sau din presupuneri, ei trag concluzia că doctorul Kellogg este un om viclean, periculos și, acționând pe baza acestei păreri, pe nedrept și cu un spirit necreștin, se pun direct în calea eforturilor sale, contracarând lucrarea bună pe care el încearcă să o facă, iar umblarea lor este nedreaptă și necinstită. Aceasta poate produce o stare de lucruri care să-l conducă tocmai la lucrurile de care îl acuză. Opoziția care a fost față de doctorul Kellogg este contagioasă și ostilă sănătății sufletului. Acesta nu este spiritul lui Hristos și nu va avea o influență salvatoare asupra doctorului Kellogg.

În temere de Dumnezeu spunem tuturor celor ce fac aceasta: „Păstrați tăcerea, nu rostiți lucruri rele, puneți-vă frâu gurii pentru ca buzele voastre să nu-l ofenseze pe Dumnezeu, iar când vorbiți, faceți-o cu scopul de a pune lucrurile în ordine, [102] așa cum este datoria voastră, ca niște santinele înțelepte ale adevărurilor sacre.” Aceeași cale pe care o urmează ei față de doctor, pe bună dreptate ar putea fi urmată față de ei, dar ei nu se gândesc la așa ceva. Ei nu văd că propria lor cale este deschisă criticării.

Dumnezeu nu are plăcere de frații care culeg ceva de aici, ceva de dincolo, și transformă aceste bârfe în păcate grave. Obișnuința de a se plânge de alții, găsirea de greșeli și bârfa se vor răspândi în mare măsură în poporul nostru, dacă vor fi încurajați de influența bărbațiilor angajați în lucrarea solemnă de slujire. A disprețui lucrarea altuia pentru că nu se alinează cu lucrarea ta, este o ofensă adusă lui Dumnezeu. Acest păcat nu este mai mic dacă este făcut de cei ce ocupă poziții de încredere. Dacă tu, fratele meu, ai fi pe un câmp plin de lucruri prețioase, de arbuști și de flori, și ai trece pe lângă ele fără să le observi și ai începe să te plângi de spini și de mărăcini, prezentându-le pe acestea ca fiind ceea ce se află pe acel câmp, ar fi corect? Nu mai bine strângi trandafirii, crinii, lucrurile prețioase și să le duci mai degrabă pe acestea cu tine, plin de mulțumire pentru că există astfel de binecuvântări, recunoscând că există lucruri foarte valoroase în acel câmp?

Doctorul Kellogg a făcut o lucrare pe care niciunul dintre noi nu are calificarea să o facă. El are nevoie de simpatia și de încrederea fraților săi. Ar fi trebuit manifestată o compasiune gingașă față de el, în poziția lui de încredere, și în felul acesta s-ar fi mers pe o cale pe care ei i-ar fi câștigat și păstrat încrederea. Așa ar fi vrut Domnul să fie. Însă, în loc de aceasta, s-a manifestat un spirit de suspiciune și de critică. Dacă doctorul nu va reuși [103] să-și facă datoria și să fie în cele din urmă biruitor, în mare măsură vor fi răspunzători frații care, în lipsa lor de înțelepciune și de discernământ, au eșuat în a-l ajuta pe om când și unde avea nevoie de ajutorul lor. Doar câțiva au fost cei ce l-au avertizat cu credincioșie, cu bunătate și iubire față de sufletul lui, însă mulți l-au rănit cu loviturile lor pe la spate. Uneori, frații lui își dau seama că Dumnezeu îl folosește pe doctor ca să facă o lucrare pentru care nimeni altul nu este potrivit. Dar când vine peste ei un torent de rapoarte în detrimentul lui, ei sunt nedumeriți. Le acceptă parțial și decid că doctorul Kellogg trebuie să fie în realitate ipocrit și lipsit de onestitate. Ei nu se mai gândesc la binele pe care el l-a făcut și îl face. Ei nu văd eforturile lui de a ridica tonusul moral și religios în sanatoriului, și de a menține un standard înalt. Cum trebuie să se simtă doctorul când este privit tot timpul cu suspiciune? Nu se poate face nimic pentru a schimba această stare de lucruri? Întotdeauna va trebui să fie așa? Știu că așa ceva nu este drept. Vor apărea lucruri în legătură cu sanatoriul, care vor necesita multă înțelepciune pentru a le planifica și aranja, și pentru aceasta este nevoie ca și alte minți să vină și să așeze lucrurile așa cum Dumnezeu le-ar pune.

La Conferința Generală de la Oakland nu am avut nicio intenție de a te ataca, frate Butler. Eu am susținut propunerea de a avea o clădire de felul celei ridicate pe terenul sanatoriului și, în timp ce planul îmi era prezentat, nu am putut admite că doctorul Kellogg a făcut ceva necinstit sau pe ascuns în această mișcare. Era o lucrare de care era mare nevoie, dacă ar fi putut fi administrată cu succes și înțelepciune. Nimeni nu ar fi avut niciun motiv să se îndoiască de integritatea doctorului în această problemă, dacă frații săi din Battle Creek [104] nu ar fi plantat semințele îndoielii și suspiciunii pe coasta Pacificului. Nu am ezitat să vorbesc clar doctorului când l-am văzut greșind sau în pericol de a merge pe o cale rea, pentru că sufletul lui este valoros. Hristos a plătit prețul răscumpărării pentru sufletul lui, iar diavolul va face tot ce-i va sta în putere ca să-l ducă la ruină. Nimeni să nu ajute diavolului în această lucrare.

Îmi pare foarte rău că ți-ai îngăduit să crezi că el a fost împins de motive egoiste ca să mă trateze cu bunătate și cu respect. Eu cred că el are încredere în mine și în lucrarea pe care mi-a dat-o Dumnezeu. M-a tratat cu toată curtoazia pe care ar fi trebuit să o manifeste față de mama lui, chiar că nu m-am ferit să-l mustru, să-l avertizez și să-l implor când era în pericol sau când era ispitit. Cuvintele care au ieșit din penița ta mă mâhnesc. Dacă Domnul pune pe inimă fraților mei, îndeosebi celor pe care i-am cunoscut din copilăria lor, să-mi arate respect și să-mi aducă pe cât posibil, câteva raze de soare în viață, îi mulțumesc Domnului pentru asta. Când am fost la Battle Creek, am fost epuizată mereu de muncă. Nu aveam casă și aveam nevoie de îngrijire. În văduvia mea am avut întristări și încercări pe care numai Dumnezeu le cunoaște, și m-am simțit recunoscătoare pentru că Domnul i-a pus pe inimă doctorului Kellogg să-mi arate bunătate și să-mi caute binele fizic. Nu numai doctorul Kellogg a făcut așa, ci mulți alții dintre frații și surorile mele. Nu uit niciuna dintre favorurile pe care mi le-au făcut și sper că vor primi o răsplată bogată pentru ceea ce au făcut pentru mine.

La urma urmei, de ce să nu respecte cei ce reprezintă sanatoriul? Împreună cu soțul meu am lucrat din greu pentru înființarea lui și am simțit [105] cel mai profund interes pentru prosperitatea lui. Nu aș fi rostit niciun murmur dacă aș fi fost neglijată și nebăgată în seamă, dar mulțumesc Domnului că nu m-a lăsat să fiu rănită în felul acesta. Dar oare numai pe mine mă tratează doctorul cu curtoazie și cu bunăvoință? De ce i-a invitat pe fratele și pe sora Hutchins la sanatoriu, ca să rămână acolo cât vor ei? Pentru că aveau popularitate? Ei erau slăbiți și obosiți, însă erau creștini a căror influență era în favoarea evlaviei. Așa și trebuie să fie. Nu a dat pe față doctorul Kellogg cel mai mare respect față de lucrătorii noștri? A dat el cea mai mică dovadă că se rușinează de frații săi? Eu cred că față de tine a manifestat mai multe favoruri decât față de mine, pentru că iubește cauza lui Dumnezeu. Nădăjduiesc, fratele meu, că nu vei mai nutri astfel de gânduri. Ele nu sunt vrednice de un creștin.

Ai spus de faptul că unii au fost neglijați. Întotdeauna se vor auzi astfel de plângeri în astfel de instituții. În timp ce o mare grijă ar trebui exercitată pentru a evita astfel de cazuri, uneori ele vor apărea. Totuși, vina nu este a doctorului personal, cât a celor angajați în lucrarea cu acele cazuri, în timp ce poate că el nici nu cunoaște situația.

Când privim aceste lucruri cu prejudecată, vom găsi anumite lucruri de scuzat, altele de lăudat și mai puține de mustrat. „Încolo, fraților, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce are nume bun, orice virtute sau lucru vrednic de laudă, acestea să vă preocupe” (Filipeni 4:8). [106]

Fundația White, Washington D.C.
Scrisoarea întreagă, 4/8/83